Stresul psihic

STRESUL PSIHIC - NOTIUNI GENERALE

Cuvantul stres, de provenienta engleza, desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles, dar cu anumite nuante, ce isi pot diversifica sensul (ex: incordare, presiune, povara, efort, solicitare, tensiune).

Hans Selye (in 1950) a introdus acest termen in limbaj medical, utilizandu-l spre a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa, exercitata asupra sa de catre un evantai larg de agenti cauzali: fizici, chimici, biologici, sau psihici.

In cazul unei actiuni de durata a agentului stresor, se instaleaza ,,sindromul general de adaptare", care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice, considerate astfel pentru ca apar la actiunea oricarui agent stresor, mecanisme capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii ce ameninta integritatea morfologica sau a constantelor sale umorale.

Notiunea de stres psihic a fost definita de prof. M. Golu, ca fiind o stare de tensiune, de incordare si de disconfort determinata de agenti afectogeni, cu semnificatii negativa, de frustrare sau reprimare a unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte sau aspiratii) si de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme.

In cazul stresului psihic, agentul stresor - reprezentat de o paleta larga de stimuli de natura nociva, actioneaza intotdeauna pe calea organelor de simt, cu proiectie corticala. In urma actiunii sale, apar influxuri nervoase cortico-subcorticale, cu activarea centrilor neuro-vegetativi superiori si punerea in functiune a sistemului simpato-adrenergic si a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal, cu eliberarea consecutiva a unei game polimorfe de hormoni (catecolamine, ACTH, cortizol, STH, vasopresina, etc.).

Rezulta astfel, o eliberare crescuta de mediatori ai transmiterii neurovegetative si de hormoni de stres. Acestia au receptori specifici la nivelul celulelor diferitelor tesuturi si organe, prin intermediul carora produc variate modificari functionale, realizand in ansamblu o perturbare a homeostaziei mediului intern, perturbare care este tranzitorie cu revenirea ulterioara la valori compatibile cu functionarea normala a organismului.

Stresul psihic in sine poate avea si un caracter cand este de fapt o relatie de insotire sau de constientizare a unui stres de alta natura, caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.

In majoritatea situatiilor, stresul psihic are intotdeauna repercursiuni asupra tuturor organelor si aparatelor, in primul rand asupra celor cu rol reglator cum ar fi: sistemul imunitar, sistemul neuro-endocrino-vegetativ, aparatul cardio-circulator.

In general, raspunsurile organismului la stresurile psihice acute, cotidiene, consta in ceea ce se numeste ,,reactia de alarma", care va fi continuata sau nu de ,,reactia de rezistenta",    si /sau reactii cu modificari generale si locale, reversibile in cazul in care agentii stresori nu isi prelungesc actiunea.

Mijloacele de contracarare a actiunii agentilor stresori de catre subiectul afectat (de regula prin conduite comportamentale antistres , active dar si involuntare), sunt capabile sa restabileasca parametrii anteriori actiunii stresante sau sa impiedice din start antrenarea unei reactii de stres.

In concluzie stresul psihic cuprinde, in tabloul manifestarilor sale, in primul rand simptomele psihice, inclusiv manifestarile comportamentale. De asemenea, orice fenomen psihic exteriorizat sau nu, de la procese cognitive pana la procese relationale (volitionale) sau afective, se insoteste de fenomene fiziologice, de hiper sau hipofunctie a organelor interne, fenomene ce sunt mediate neuro - umoral.