PROFILUL PERSONALITATII INFRACTORULUI

1. CARACTERISTICILE PERSONALITATII INFRACTORULUI

Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidentierea cat mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul institutiilor corectionale.

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale. Cercetarile moderne consacrate psihologiei actului infractional sunt in mod constant pluridisciplinare. O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si in atitudinea postinfractionala.

Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie sa se incruciseze, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii propice. Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare.

Factorii psihologici nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.

Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne (mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare (Banciu, 1992).

Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:

Instabilitatea emotiv-actionala Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura esentiala a personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau minor, o latura unde traumatizarea personalitatii se evidentiaza mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si fata de altii.

Inadaptarea sociala Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori, alcoolici) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la infractiune.

Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica.

Sensibilitatea deosebita Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala, aceasta ducand la canalizarea intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.

Duplicitatea comportamentului Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale "specialitatii" infractionale. Acest "joc" artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a "vietii duble", ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.

Imaturitatea intelectuala. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa.

Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre cost-beneficii in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt.

Imaturitatea afectiva Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor avantaje imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.

Frustrarea Este o stare emotionala resimtita de infractor atunci cand este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea subcorticala.

Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave.

Complexul de inferioritate. Este o stare pe care infractorul o resimte ca un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Complexul de inferioritate apare in urma unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind accentuat si de dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti.

Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.

J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor delincventi exista un nucleu al personalitatii ale carui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva.

Egocentrismul reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi; el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. Este un individ incapabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti, se crede permanent persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca cu virulenta.

Labilitatea este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii, capriciozitatea si ca atare o accentuata deschidere spre influente. Individul nu-si poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, infractorul fiind robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in fata pericolului public si a sanctiunii penale.

Agresivitatea apare atunci cand individul este impiedicat sa-si satisfaca dorintele si se manifesta printr-un comportament violent si distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia, violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.

J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala si profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.

Indiferenta afectiva este strans legata de egocentrism si mai poarta numele de insensibilitate morala. Ea se caracterizeaza prin incapacitatea infractorului de a intelege durerile si nevoile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata de durerile altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una dintre principalele carente ale procesului socializarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.

Aceste componente ale personalitatii infractoare se pot intalni si la celelalte persoane (neinfractori), insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la infractori, nu sunt orientate spre infractionalitate.

Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate este dublata de dispretul fata de munca, de atitudinea negativa fata de cei ce desfasoara o activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca aceasta incapacitate fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea negativa fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara, fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand modul lor de lucru, ajungem sa recunoastem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament indelungat.

Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul inabuse complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.

Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzand acele elemente care se pot desprinde din analiza trasaturilor fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea prezentata este mai degraba una statistica, ea permite un numar nesfarsit de exceptii, un joc mare de deplasari cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei specialitati infractionale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici difera foarte mult de la un infractor la altul, in functie si de genul de infractiune pe care il realizeaza.

Luand in considerare unicitatea oricarui act infractional, a individualitatii si personalitatii distincte a oricarui infractor, nu este lipsit de interes urmarirea si surprinderea unor particularitati psihologice ale infractorilor de diverse "specialitati".

2. PARTICULARITATILE PSIHOLOGICE ALE DIFERITELOR CATEGORII DE

INFRACTORI

Incercarile de clasificare si portretizare a infractorilor prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajuta la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a personalitatii infractorilor si totodata, la evidentierea unor aspecte privind formarea si evolutia unor asemenea structuri in timp. Practic, deoarece ajuta la organizarea unor actiuni sociale preventive si la elaborarea unor programe de recuperare si reinsertie sociala.

Cunoasterea cat mai exacta a profilului personalitatii infractorului permite in primul rand organizarea unui program diferentiat si individualizat de reeducare, recuperare si reinsertie sociala. In al doilea rand, cunoasterea acestui profil este profitabila organelor judiciare in finalizarea intentiei lor de stabilire a adevarului si de solutionare legala a cauzelor.

Prezentam in continuare particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:

Cersetorul - formeaza un clan deosebit in lumea infractorilor. Acesta este in posesia unor elemente ale artei dramatice, actionand prin intermediul rolului jucat verbal, prin mimica si costumatia adecvata. Cei ce ajung la maiestrie in cersetorie, stiu sa utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, mimica, invocarea unor mari necazuri) pentru a atrage atentia trecatorilor si a obtine mila lor. Unii isi adapteaza rolul dupa sezon, clientela, cartier, oras. Eventualele infirmitati sunt subliniate cu grija si apar fie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuantate. Acest tip de infractor profita fara jena de orice sentiment sau interes al publicului, fiind totodata bun cunoscator empiric in sesizarea si exploatarea trasaturilor psihologice ale celor de la care cersesc. Cersetorii sunt organizati in adevarate retele.

Hotul - savarseste cea mai primitiva actiune infractionala. Actiunea in sine consta din miscari relativ simple: intinderea mainii, apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor, camuflarea si transportarea obiectului intr-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului si apoi indepartarea grabita de la locul infractiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmari. Hotul lucreaza mai mult cu mana si cu corpul, dar acest lucru se refera numai la actiunea in sine, deoarece pregatirea unui furt cere o activitate mintala minutioasa, deosebit de laborioasa. Caracterul predominant fizic al actiunii presupune din partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristica, mobilitatea fizica, rapiditatea miscarilor sunt rezultatele in primul rand al exercitiului si, numai in al doilea rand, sunt favorizate si de unele predispozitii native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare a analizatorilor). Automatizarea unor miscari specifice, declansate de stimuli specifici, in urma unui exercitiu indelungat, nuantat si perfectionat ii face pe unii hoti "sa fure fara sa vrea".

Hotul are un spirit de observatie bine dezvoltat, orientare prompta la situatia data si organizarea imediata a unui plan de actiune bazat pe elemente concrete si prezente. Mijloacele lui de operare, desi unele ingenioase, se bucura totusi de putina variabilitate. Sistemul de a actiona intr-o situatie sau alta, in general, se imprumuta prin imitatie, sau in cazul elaborarii proprii devine frecvent, si de multe ori aplicat in situatii inadecvate, ceea ce favorizeaza descoperirea lui. Ca si ceilalti infractori, nici hotul nu are o gandire cu calitati deosebite, deoarece ea este limitata la preocuparile lui specifice. In ceea ce priveste vointa si personalitatea, hotul lucreaza dupa "sabloane si retete" putin variabile, sunt usuratici, lipsiti de acele calitati ale vointei ce au sens etico-social. Inclinatia spre risc este deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaza pe elemente cu extrem de putine sanse de reusita. Reactia tipica este debarasarea de obiectul furat si fuga. Acesta nu se apara si nu opune rezistenta, numai in cazul cand este atacat fizic. Coincidenta unor factori externi cu nereusita actiunii, il face sa fie superstitios, uneori chiar mistic.

Spargatorul - se contureaza tipic ca personalitate, prin operarea in banda si prin utilizarea fortei ca mijloc de aparare in caz de surprindere. Spargatorul, in special cel modern, poseda temeinice cunostinte de ordin tehnic. Deoarece comiterea actului infractional presupune actiuni complexe, de securitate individuala, spargatorii se recruteaza din randul celor mai evoluati infractori. Ei au nevoie pe langa iscusinta (inteligenta practica) necesara executarii unei spargeri si de unele calitati deosebite, ca de exemplu calm, aprecierea corecta a situatiei, curaj, "sange rece". Utilizand violenta in aparare, spargatorii, se apropie de talhari, iar prin faptul ca tind sa-si insuseasca bunuri, de hoti.

Talharul - intreaga sa activitate infractionala se caracterizeaza prin violenta, sustinuta de o constitutie fizica, somatica adecvata. Ca particularitati specifice dobandite in cursul activitatii infractionale, putem aminti o motricitate sporita fata de normal, hotarare si indrazneala in timpul operarii, de multe ori cruzime, desi talharul recurge la asasinat numai in caz de nevoie si mai mult in scop defensiv. Se manifesta violent, odata planul fiind elaborat nu-si mai poate suspenda sau amana cu usurinta actiunea infractionala.

Infractorul intelectual (escrocul, falsificatorul, santajistul). Exercitarea pe scara profesionala a unor asemenea actiuni infractuoase presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea unor mijloace intelectuale mai deosebite. La acestia forta fizica este mai putin importanta, in general fizicul trece pe un plan secundar si joaca un rol de decor care faciliteaza in unele cazuri (escrocherii) savarsirea infractiunii. In afara de unele "ustensile" de importanta minora, infractorii intelectuali isi comit actiunile in mod preponderent pe cale verbala. De aici rezulta doua particularitati esentiale: un debit verbal adaptat rolului si adecvat scopului urmarit, accesibil victimei. Principala arma de atac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii si santajistii se caracterizeaza in special printr-o elasticitate a gandirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slabiciunile victimei si prin solutii rapide care duc la eschivare si iesire din incurcatura.

Asasinul - este cel mai odios si cel mai nociv infractor. Acesta manifesta irascibilitate, impulsivitate si agresivitate crescuta. Este egocentric, dominator, avand o capacitate de rationalizare scazuta, instabil si superficial in contactul afectiv, ceea ce il face sa se angajeze in situatii conflictuale, reactionand violent. Comiterea infractiunii devine posibila datorita intrarii individului intr-un mediu care ofera situatii conflictuale de la care el nu stie sau nu poate sa se sustraga.

Dupa motivul asasinatului (obtinerea unor avantaje materiale, ura, razbunare, fanatism etc.) si gradul de violenta cu care infractorul savarseste asasinatul, putem sa ne dam seama daca avem de-a face sau nu cu un infractor normal. In cazul asasinilor normali nu este vorba de o placere sadica, ci de o relaxare dupa o mare tensiune, in urma rezolvarii unei situatii conflictuale pe calea asasinatului. Este deci o aparenta satisfactie momentana dupa actul savarsit. Situatia conflictuala in care se afla asasinul este dublata de un temperament impulsiv, de o motricitate marita, care se exteriorizeaza prin violenta de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice ale altora si de aceea este lipsit de compasiune fata de ceilalti. Aceasta insensibilitate nu este innascuta, ci se castiga ca urmare a modului de viata dusa in conditii de vicisitudini fizice si psihice (Bogdan, 1973).

Infractorul recidivist - psihologic se caracterizeaza prin:

imaturitate intelectuala;

impulsivitate marita, agresivitate;

indiferenta afectiva;

egocentrism;

tendinta de opozitie;

scepticism;

rezistenta scazuta fata de stimuli.

Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor "baftei" sau 'ghinionului'. Acestora le este caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara, dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria personalitate.

Succesul obtinut la prima infractiune, actioneaza drept stimul pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Primeste greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata de exigentele legii penale. De aceea, individualizind pedeapsa, instanta nu poate face abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar daca a intervenit amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea.

Infractorul de profesie de cariera) - este format si socializat in directia comiterii infractiunii. Reprezinta ultimul grad de inadaptare sociala prin faptul ca unica lui sursa de existenta o constituie infractiunea. Obiectul principal al activitatilor sale infractionale il constituie castigurile financiare si el nu se implica in comiterea unor infractiuni cu violenta, in afara de cazul in care violenta este "specialitatea" sa (talharul). De obicei debuteaza in calitate de copil delincvent, avand originea in paturile de jos ale societatii.

Infractorul de profesie isi formeaza deprinderi si abilitati tehnice de inalt specialist, este capabil sa-si planifice activitatile, sa-si aleaga victimele si sa-si indeplineasca planul de comitere a infractiunii in asa fel incat sa evite depistarea ei. El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face infractorul obisnuit, ocazional.

In general este pregatit pentru arest si judecata, fiind mereu in expectativa petrecerii unei anumite perioade in penitenciar, considerand aceasta ca facand parte din viata sa. Aici, intrand in contact cu alti infractori, are posibilitatea de a invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la un adevarat schimb de experienta, profesorii lui facand parte din categoria infractorilor profesionisti varstnici. De asemenea, ca rezultat al infractiunii, el poate avea bani pusi deoparte pentru cheltuieli de judecata si pentru perioada post-detentie.

Psihologic, la el afectul atinge o forma pasionala pronuntata, iar actiunea este profund dirijata de gandire.

Infractorul se deosebeste de ceilalti oameni, din punct de vedere psihologic, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin faptul ca actiunile lui au un continut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate in urma unei practici indelungate, care il ridica in unele privinte deasupra omului normal, nu-i determina actiunea infractionala fara un teren propice, reprezentat de mediul social. Cunoasterea particularitatilor psihice ale infractorului ne duce la explicarea comportamentului, la posibilitatea depistarii si reeducarii acestuia. Alaturi de factorii interni, psihoindividuali, un rol important in structura dizarmonica a personalitatii infractorului il au si factorii externi, de mediu.

La infractori comportamentul agresiv, antisocial, este in mare masura invatat, dobandit in contextul climatului familial agresogen si in contextul imprejurarilor de viata, disfunctionale din punct de vedere psihosocial.