Definirea anxietatii si a formelor ei

Definirea anxietatii si a formelor ei

P. Popescu-Neveanu (1978) defineste anxietatea ca pe o tulburare a afectivitatii manifestata prin stari de neliniste, teama si ingrijorare nemotivata, in absenta unor cauze care sa le provoace.

Anxietatea este o traire neplacuta asemanatoare cu frica din punct de vedere subiectiv, dar si fiziologic. Frica are un obiect exterior, este o reactie adecvata la un pericol exterior, iar anxietatea nu este produsa de nici un pericol extern, este doar o neliniste interioara. Pericolul exprimat prin anxietate este un impuls implicat intr-un conflict intrapsihic inacceptabil pentru Eu. Anxietatea este insotita de tulburari fiziologice ca: tensiune musculara, tremor, tahicardie si altele (A. Romila, 1997).

Multe dintre definitiile anxietatii au ca elemente esentiale sentimentul iminentei unui pericol, atitudinea expectativa in fata pericolului, invadarea personalitatii de starea de alerta si trairea sentimentului de neputinta.

Acceptata traditional ca o "teama fara obiect" (P. Janet), anxietatea se opune fricii care raspunde unei temeri motivate de un obiect sau o situatie externe, resimtite ca periculoase.

La nivelul anxietatii, din perspectiva trairii subiective, este vorba de o amenintare nedeterminata, de un pericol neprecizat sau neprecizabil de catre subiect, atat tematic (ca evaluare personala privind in ce anume consta pericolul), cat si ca incadrare temporo-spatiala (cand si de unde apare pericolul). Individul traieste impresia de a-i fi imposibil sa ataseze nelinistea sa unei cauze prezente si direct identificabile care sa-i justifice trairea subiectiva, aceasta aparand ca nemotivata. Desprinsa de concret, anxietatea se apreciaza ca fiind proiectata intr-un viitor care domina prezentul si trecutul, un viitor incarcat de incertitudine, resimtit ca ostil si predeterminat ca atare, care genereaza o stare de asteptare incordata, de alerta. Amenintarea vaga si imprecisa resimtita de individ se insoteste de nesiguranta, de impresia neputintei de actiune, impiedica atitudinile defensive eficiente si tentativele de control ale situatiei, ducand uneori la conduite dezorganizate in raport cu pericolul considerat. Corelativ acestei experiente psihice, careia specificul trairii anxioase ii confera o tonalitate emotionala de diverse intensitati, apare o simptomatologie vegetativa care acompaniaza fenomene generatoare de disconfort somatic si care pot declansa un cerc vicios cu efect de intretinere, chiar autogenerare de anxietate.

Anxietatea este distincta fata de nelinistea sau teama obisnuite resimtite de orice subiect in fata unei situatii noi sau cu un grad sporit de dificultate.

O notiune inrudita cu anxietatea este frica sau teama ce apare de regula cand capacitatea de adaptare a individului este depasita. Frica are un caracter rational si dispare odata cu depasirea pericolului. Ea are functie de alarma pentru individ si determina mobilizarea capacitatilor de confruntare cu pericolul. Frica este o stare emotionala negativa care implica insecuritate, neliniste, alarma in legatura cu un pericol. Teama este considerata mai degraba un eveniment psihologic, in timp ce anxietatea este o stare psihologica ce se dezvolta in constiinta. David Barlow (1988) considera ca frica este primitiva, este o emotie bazala ce se defasoara automat atunci cand omul se confrunta cu un pericol real sau imaginar si este fundamentala pentru supravietuire, iar anxietatea nu este o emotie bazala, ci un complex de emotii care include furia, nervozitatea si frica.   

Atunci cand ajunge la paroxism, frica devine teroare, spaima in fata unui pericol neprevazut si cu aparitie neasteptata pentru care individul nu este pregatit printr-o stare de anxietate prealabila (S.Freud).

Se accepta ca frica apare inca din copilarie, etapa de varsta in care individul se confrunta cu un intreg cortegiu de temeri. Daca frica copilului este nejustificata si foarte intensa cu referire la o situatie determinata, atunci vorbim despre fobie. Irina Holdevici (2002) defineste fobia ca pe o frica persistenta de un obiect, gand sau situatie care in mod obisnuit nu justifica teama. Se considera ca intre frica, anxietate, fobie, exista fenomene de tranzitie. In orientarea de tip psihologic comportamental, fobiile sunt considerate conduite dobandite ca rezultat al unor experiente nefericite sau deriva dintr-un sentiment al insecuritatii instalat prin absenta mamei.

David Barlow (1988) defineste anxietatea ca pe un proces cognitiv - afectiv fragmentat, in care persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimentele de viata cu potential negativ sau traumatic ce o afecteaza. Sentimentul impredictibilitatii si al incapacitatii de control este asociat cu o "trezire" fiziologica cronica. Noi traim anxietatea ca pe o neliniste cu privire la abilitatea noastra de a face fata unor amenintari. Anxietatea se caracterizeaza prin hipervigilenta ce induce cresterea nivelului activarii fiziologice, facandu-ne mai constienti de valenta negativa a stimulilor ambientali.

Necesara distinctie dintre anxietate si frica ne ajuta sa explicam diferentele dintre panica si anxietate. Atacul de panica este senzatia brusca de frica intensa acompaniata de simptome fizice ca palpitatii, transpiratie, tremurat, senzatia de sufocare, stare confuza, teama de a-si pierde controlul, etc. Panica este manifestarea clinica a fricii in conditiile unei alarme false, deoarece pericolul este doar imaginar si nu real.

Totodata panica difera de anxietate prin gandurile distorsionate si prin raspunsurile fiziologice. Subiectii care traiesc panica, raporteaza mai multe ganduri despre boala, moarte, comparativ cu cei care sufera de alte tulburari de anxietate si difera fiziologic de populatia normala.

Un alt termen care trebuie definit in acest context este nelinistea. Omniprezenta, nelinistea este un proces emotional primar caracterizat printr-o stare de disconfort si tensiune psihica, provocate de ingrijorarea in legatura cu eventualitatea incerta a unui eveniment asteptat, neplacut sau placut. In limbaj psihiatric curent acest termen este utilizat ca sinonim pentru anxietate. Diferentierea intre neliniste si anxietate pare a fi justificata mai ales de intensitatea trairilor. La fel ca si in starea de anxietate, individul poate fi nelinistit pentru un motiv anume sau fara un motiv precizat. Starea de neliniste ar proveni, in conceptia lui Le Gall (1995), dintr-un fond de anxietate, simpla crestere a intensitatii "spaimelor psihologice" si a tulburarilor fiziologice marcand trecerea la starea de anxietate.

In literatura de specialitate mai intalnim si notiunea de anxietate de performanta - tracul, care provine din ecuatia pe care subiectul o dezvolta in actul autoevaluarii propriilor resurse si al supraestimarii sarcinii in care este implicat. Aceasta anxietate deriva din dorinta de reusita si teama de esec a individului si are doua componente de baza: emotivitatea si ingrijorarea. Emotivitatea reprezinta accentuarea manifestarilor individuale afective in conditii normale de solicitare a subiectului, iar ingrijorarea (nelinistea) se refera la indoiala subiectului privind propria eficienta in raport cu dificultatea sarcinii si cu consecintele eventualului esec.