Abordarile etologice cu privire la
dezvoltare
Una din
cele mai inversunate controverse ale psihologiei dezvoltarii se
centreaza pe problema ereditate - mediu. Desi departe de a fi rezolvata,
cele mai multe din teoriile psihologice tind sa accentueze importanta
variabilelor de mediu. Acest lucru este adevarat chiar si in cazul
lui Freud a carui teorie se bazeaza pe presupuneri fundamentale
referitoare la tendintele mostenite (instincte).
Etologistii (oameni de stiinta care se ocupa
de studiul comportamentului uman si non-uman in circumstante
naturale) sugereaza ca pentru anumite comportamente, constante la
animale, se gasesc paralelisme cu comportamentele umane. Mai recent,
cateva cercetari chiar trateaza comportamentul animal-uman in
paralel.Fenomenul de intiparire
descrie tendinta bobocilor de gasca iesiti din
gaoace (ca si cei de rata si gaina) de a se
lua dupa primul obiect pe care il vad si care se misca
pe durata unei "perioade critice" care apare imediat dupa ce ies din
gaoace. Perioada se numeste critica deoarece reactia
fata de acelasi obiect mobil (numit declansator) inainte
sau dupa aceasta perioada nu mai are ca rezultat aparitia
aceluiasi comportament suprimat.
Asadar
etologia are la origine studiul biologic al comportamentului animalelor iar
parintele domeniului este considerat Lorenz K. (1903 - 1989) cu teoria sa
asupra intiparirii ( imprinting) care corespunde unei
invatari foarte rapide a unui comportament de catre un
animal tanar in cursul unei perioade critice cand este predispus
particular catre aceasta invatare care va orienta
dezvoltarea sa ulterioara. La acestea s-au adaugat experimentele lui
Harlow care au fundamentat elaborarea teoriei atasamentului social a
puilor de animale sau a bebelusilor umani. Nevoia de contact social, de
atasament fata de mama sa sau a unui semen apare aici
desprinsa de satisfacerea nevoilor primare ( de exe. nevoia
alimentara) si este considerata ca o caracteristica
innascuta a speciei. Convergenta cercetarilor in etologie
si in psihologia dezvoltarii catre 1960 a orientat metodele de
studiu in psihologia copilului dand nastere la un curent care poate fi
numit etologie umana in care Bowlby, psihiatru si psihanalist englez,
este cel mai bun reprezentant ( Tourrette si Guidetti, 2002, pag. 10).
