Conceptul de personalitate - Abordarea psihometrica a personalitatii

Conceptul de personalitate

In acceptiunea simtului comun, personalitatea este echivalenta cu individul de exceptie, cu persoana creativa pe plan social sau cultural, punct de vedere care nu este pe deplin insusit de psihologie. Pentru stiinta psihologica personalitatea este o calitate pe care o poate dobandi virtual orice individ intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale - si anume in perioada adolescentei avansate - intrunind anumite note definitorii definitive. Sub unghi psihologic deci, personalitatea reprezinta imbinarea unitara, nonrepetitiva a insusirilor psihice care caracterizeaza mai pregnant si cu mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita.

O formulare cunoscuta spune ca omul este un sistem bio-psiho-social, subliniidu-se astfel cele trei radacini majore ale personalitatii:

biologica, structurala - care cuprinde echipamentul nativ transmis prin patrimoniul de gene ;acestea controleaza in primul rand constitutia somatica ,tipul de sistem nervos (si gratie lui temperamentul ) apoi predispozitiile native care stau la baza aptitudinilor si a altor insusiriI

datele de ordin psihologic - adica formatiunile psihice structurate in procesul dezvoltarii :procese cognitive, sentimente, atitudini, interese, etc. multe din ele fiind rezultatul interactiunii dintre factorii interni si conditiile externe

social-cultural. Antropologia culturala si sociala subliniaza in sintagma biopsihosocial ,atribuita personalitatii, determinatia socialitatii, personalitatea fiind mai intai un produs social, rezultanta inedita a unui ansamblu de relatii sociale, centrul de intersectie a unui camp de inrauriri sociale. Desi se naste cu un creier uman care-i inlesneste invatarea, adica achizitia acelor date cuprinse in oferta sociala, copilul nu ajunge sa fie propriu-zis om ,fara insusirea acestor date ramane mai curand un candidat la umanitate. Dovada apropiata este experienta negativa si dramatica a leaganelor de copii a copiilor salbatici crescuti de animale - privarea de oferta sociala adecvata la momentul potrivit duce in mod evident la subdezvoltare psihica si la compromiterea echilibrului personalitatii. In situatiile normale, copilul este inclus, scufundat de la inceput intr-un sistem de relatii sociale pe care le gaseste gata constituitesi pe care prin invatare le va interioriza treptat,adaptandu-le in conformitate cu structura sa biologica si psihologica, constituindu-se personalitatea matura ,unica si irepetabila. Personalitatea nu poate fi conceputa in afara relatiilor sociale, interpersonale. In acelasi timp, personalitatea nu este doar un produs, o simpla amprenta a relatiilor sociale ci si un centru de actiune, un subiect al cunoasteriisui transformarii realitatii din jur si a propriei realitati

Omul este - asa cum s-a spus - un subiect bio-psiho-social, avand deci in structura sa laturi biologice, psihosociale, in consecinta, personalitatea constituie nu numai obiectul de studiu al psihologiei ci si al sociologiei, antropologiei, filosofiei, culturii etc. Asa cum s-a aratat, in zilele noastre se initiaza "studiul complex al omului", psihologia realizeaza o punte de legatura intre aceste domenii, mediind incercarile de sinteza. Psihologia studiaza structura lumii interioare a omului in unitate cu activitatea sa, apoi totalitatea proceselor, starilor si insusirilor psihice, aptitudinilor fizice si spirituale ale individului.

Pentru a vorbi despre o personalitate structurata, definitivata, matura se iau in calcul cativa indici

--cand adolescentul dobandeste maturitate de gandire, devenind stapanul instrumentelor deductive ale inteligentei, achizitie care permite judecata independenta, capacitatea de a discerne si evalua autonom

--cand intervine alegerea drumului in viata - autodeterminarea, inclusiv schitarea proiectului profesional

--sub unghi afectiv este vorba de instituirea optiunilor axiologice si construirea unei scari de valori care sa depaseasca persoana si anturajul imediat, marcand integrarea eului intr-un rol social asumat (Piaget)

-in ansamblu cand are loc insertia activa in universul social, in care tanarul joaca efectiv un rol sau proiecteaza sa joace un asemenea rol, inscriindu-se prin activitate si profesiune in dinamica sociala.

Personalitatea imbina trasaturi generale si particulare, ea nu poate insa fi redusa la ceea ce este comun, general, dar nici la ceea ce este particular, specific. Allport considera ca teoriile personalitatii sunt de doua tipuri principale. O abordare adoptata de unii psihologi presupune studierea fiecarei persoane in parte si analiza modalitatilor individuale in care se manifesta personalitatile oamenilor. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea de abordare idiografica a personalitatii. Alti psihologi au analizat felul in care personalitatile oamenilor pot fi incadrate in anumite tipuri, facand posibila comparatia, prin ceea ce se numeste abordare nomotetica. Teoriile personalitatii au aparut in general ca urmare a implicarii psihologilor in activitatea clinica, in munca cu pacientii avand diverse tulburari psihice.

In principiu exista trei scoli pincipale de psihologie care au contribuit la dezvoltarea teoriilor psihologice ale personalitatii

-scoala psihometrica

-scoala psihanalitica

-scoala umanista

Dintre acestea vom prezenta doar scoala psihometrica

1. Abordarea psihometrica a personalitatii

Ramura psihologica care se ocupa cu evaluarea si masurarea diverselor particularitati psihice este psihometria. Abordarea psihometrica a personalitatii vizeaza delimitarea, masurarea si compararea insusirilor cognitive, afective, volitive, actionale ale personalitatii umane in scopul cunoasterii, ierarhizarii, prognozarii si interventiei recuperatoare in cazul insusirilor deficitare. Cunoasterea personalitatii din aceasta perspectiva urmeaza doua modele :

-modelul trasaturilor

-modelul factorial

1.a. Modelul trasaturilor

Luand drept cadru de observatie viata cotidiana,ceea ce se impune atentiei in legatura cu o persoana sunt faptele sale de conduita, aspectul fizic (postura, tinuta etc.) relatiile cu ceilalti, activitatile pe care le desfasoara, performantele pe care le atinge ,etc. La prima vedere acestea difera de la o situatie la alta, prezinta deci o imensa variabilitate situationala. In conditii diferite si intr-un interval de timp mai lung se impune observatiei o anumita consistenta interna, dincolo de variabilitatea situatiilor. Pornind de la aceste convergente constatate se impune notiunea de trasatura psihica si apoi de personalitate, inteleasa intr-o prima aproximatie ca o constelatie de trasaturi (Guilford)

O trasatura psihica este o insusire sau o particularitate relativ stabila a unei persoane sau a unui proces psihic. Pe plan comportamental o trasatura este indicata de predispozitia de a raspunde in acelasi fel la o varietate de stimuli. De ex. timiditatea este un mod relativ constant de comportare in situatii noi si in raport cu ceilalti, mod de comportament marcat de stangacie, hiperemotivitate, mobilizare energetica excesiva etc. Luand act de comportamentele unei persoane le subsumam unor etichete verbale (sincer, onest) le grupam in anumite notiuni sau categorii.

Trasaturile sunt in primul rand notiuni descriptive dar ele dobandesc in practica si o valoare explicativa (ex. raspunde neintrebat pentru ca este obraznic) Explicatiile pe care le realizeaza sunt adeseori false explicatii, tautologii, explicatii circulare, a cauzelor prin efectele lor si invers (este obraznic pentru ca raspunde neantrebat ) in timp ce motivul real scapa . Unei etichete verbale care ar trebui sa fie doar descriptiva i se atribuie valente explicative, de suport psihice. In continuare, in procesul de abstractizare si continua regrupare intervine notiunea de tip psihologic, respectiv de tipologie care constituie un cadru de clasificare mai larg, avand la baza grupaje de trasaturi. Tipul este un concept de generalitate medie situat intre concretul singular si generalul abstract, si realizeaza o imbinare de trasaturi in genul unui portret robot construit prin schematizarea notelor comune

Vom ilustra cele spuse pe baza tipologiilor constitutionale. In cadrul experientelor clinice s-au remarcat anumite paralelisme frapante intre constitutia somatica sau corporala aunei persoane si manifestarile de ordin psihic. Aceasta intuitie a dus la schitarea unor tipologii constitutionale bazate pe parametrii constitutiei fizice, corporale. Dupa o clasificare cunoscuta, propusa de Pende, oamenii se impart, dupa aspectul lor fizic, in trei categorii: tipul brevilin (scund), tipul longilin (inalt) si tipul intermediar sau mediu.

Preluand aceasta clasificare E. Kretschmer utilizeaza alti termeni: tipul picnic, tipul astenic si tipul atletic. Ca aspect fizic, tipul picnic se caracterizeaza printr-o silueta de statura mijlocie, exces ponderal, fata plina, maini si picioare scurte, abdomenul si toracele bine dezvoltat, gatul mai scurt. Tipul astenic se caracterizeaza mai curand prin dezvoltare pe verticala: corpul mai alungit, slab, greutatea inferioara celei normale in raport cu inaltimea respectiva, maini si picioare mai lungi si subtiri, sistem osteo muscular firav. Acestor doua tipuri li se adauga si un al treilea - tipul atletic, bine proportionat fizic, avand toracele si musculatura bine dezvoltate.

Kretschmer asociaza, pe baza experientei clinice, anumite portrete psihologice acestor tipuri corporale. Atfel, persoanele cu o constitutie picnica prezinta, statistic, un grupaj tipic de trasaturi psihice: vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontaneitate in gesturi si vorbire, capacitatea de a stabili usor contacte, dar si o anumita superficialitate in relatiile sociale, inclinatiile catre concesii si compromisuri, spirit mai practic etc. Acest grupaj de trasaturi psihice formeaza dupa Kretschmer tipul ciclotimic. La indivizii cu constitutie fizica de tip astenic intalnim inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate pentru forma exterioara a relatiilor dintre oameni, meticulozitate dusa uneori pana la pedanterie, un simt acut al onoarei, manifestari de ambitie ascunzand adesea un complex de inferioritate etc. Acest profil a fost denumit schizotimic. Tipul atletic, intermediar intre tipurile extreme mentionate, prezinta ca trasaturi psihice inclinatia spre activitati care reclama un volum mare de miscari si un mare consum de energie, echilibru emotional, trairi afective stenice (buna dispozitie) incredere in sine, autoapreciere realista etc.

Asemenea tipologii prezinta interes in masura in care prezinta o valoare predictiva, chiar si numai statistica. De exemplu, cunoscand o persoana care apartine unui anumit tip constitutional ne intrebam asupra posibilitatii statistice de a apartine unui anumit tip de personalitate. Controlul experimental al tipologiei lui Kretschmer evidentiaza insa validitatea lui mare pentru persoanele bolnave psihic si incertitudine pentru cazurile de normalitate.

Demersul structuralist cere ca atunci cand abordam o persoana sa desprindem anumite dimensiuni sau trasaturi pivot (in numar de 2-3) in jurul carora se organizeaza celelalte insusiri. G. Allport estimeaza ca la fiecare individ se pot descoperi 2-3 trasaturi cardinale, care le domina si le controleaza pe celelalte. Acestea pot fi caracteristici temperamentale, caracteriale sau aptitudinale. Urmeaza apoi un grup de trasaturi principale (10-15) care pot fi recunoscute cu usurinta la o persoana, fiindu-i caracteristice, in sfarsit, exista sute si mii de trasaturi secundare si de fond care sunt mai palid exprimate (dictionarul limbii romane dispune de mii de termeni care exprima trasaturi de personalitate)

Personalitatea umana nu poate fi deci considerata ca o suma algebrica de trasaturi de personalitate, ci ca o configuratie, ca un ansamblu ierarhic structurat de trasaturi, fiecare persoana avandu-si propria configuratie, ceea ce asigura imensa variabilitate interumana. Cunoasterea personalitatii presupune desprinderea trasaturilor pivot, a caracteristicilor centrale ale personalitatii. Daca trasatura pivot sau dominanta este una temperamentala, de pilda impulsivitatea, persoana va exteriorizaaceasta caracteristica in miscarile, ritmul vorbirii, modul precipitat de luare a deciziilor, insuficienta deliberare, dificultati in executarea sarcinilor de mare precizie, care cer rabdare etc.

1.b..Modelul factorial

Daca primul demers metodolgic avea ca notiune centrala aceea de trasatura, a doua cale de studiere a personalitatii ia ca notiune pivot notiunea de factor de personalitate, iar strategia utilizata este aceea de analiza factoriala. Intreg demersul consta in a reduce diversitatea rezultatelor brute la anumiti factori comuni. De exemplu, daca luam reusita la invatatura, exprimata intr-o diversitate de rezultate, si incercam sa o explicam, putem arata ca ea este rezultatul interferentei unor factori de ordin intelectuali (inteligenta, aptitudini) a unor factori nonintelectuali (motivatie, sarguinta) precum si a unor factori situationali (evenimente de viata, mod de predare). Fiecare dintre acesti factori participa la producerea rezultatului intr-o anumita pondere. Nivelul de reusita scolara este deci redusa la anumiti factori. Numarul de factori postulati este mai mic decat ansamblul de date sau variabile brute de la care se pleaca. Analiza factoriala care permite desprinderea acestor factori comuni, consta in procedeul matematico-statistic al calcularii coeficientilor de corelatie. Coeficientul de corelatie indica doar tendinta de asociere, paralelismul, intre variabile, fara a putea preciza natura cauzelor psihologice ale fenomenelor.

Exista cateva teorii ale ale factorilor de personalitate ,dintre cele mai cunoscute fiind aceea a lui Cattel, Eysenck, Berger, modelul Big-five etc. In scopul cunoasterii personalitatii, Cattel a extras din dictionar termeni care exprimau trasaturi de personalitate (cca 18000), din care a eliminat termenii neobisnuiti, sinonimele, a recurs la observatii directe pe subiecti, a aplicat chestionare si a procedat la numeroase analize factoriale care i-au permis identificarea a 16 trasaturi de baza sau factori bipolari ai personalitatii. Acesti factori pot fi utilizati pentru a furniza un profil al personalitatii fiecarui om.Acesti factori sunt: 1) rezervat-sociabil 2) nivel intelectual scazut-nivel intelectual crescut 3) emotiv, framantat-stabil, matur emotional, calm 4) docil-autoritar 5) serios-nonsalant 6) expeditiv-constiincios 7)timid-aventuros 8) dur-sensibil 9) ncrezator-suspicios 10) practic-fantezist 11) direct-viclean 12) sigur de sine-anxios 13) conservator-inovator 14) dependent de grup-autonom 15) necontrolat-controlat 16) relaxat-incordat Pe baza acestor constatari, Cattel elaboreaza un chestionar de personalitate denumit 16 PF

Tendinta de sinteza duce la constituirea modelului Big -five, elaborat de Norman, care sustine existenta a 5 factori bipolari majori definitorii pentru personalitate. Acestia sunt :

extroversiunea - avand la polul pozitiv trasaturi ca sociabil, vorbaret, jovial, entuziast-iar la cel negativ, retras, tacut, sobru, rezervat, singuratic

agreabilitatea cu trasaturi ca, simpatic, gentil, saritor, bun, la polul pozitiv si suspicios, rece, dur, neiertator la cel negativ

constiinciozitate - caracterizata de ordine, disciplina, responsabilitate, atentie, grija sau de dezorganizare, iresponsabilitate, neatentie, nepasare

stabilitate emotionala - ce se defineste prin calm, control, stapanire ca aspecte pozitive si neliniste, nervozitate, tensiune, ca aspecte negative.

Cultura, intelect - ale caror aspecte pozitive sunt realizate prin caracter imaginativ, preferinta pentru varietate, independenta, interese largi sau dimpotriva, prin caracter practic, preferinta pentru rutina, conformism, interese restranse.

Exista un slab consens cu privire la numarul de factori de personalitate, la cele mai bune organizari a lor sau cele mai bune denumiri.

Se observa in incheiere ca cele doua demersuri tipice de abordare a personalitatii - modelul trasaturilor si al factorilor comuni - prezinta anumite note si segmente comune, dar si particularitati diferentiatoare. Ambele incearca sa reduca diversitatea initiala a datelor la trasaturi /factori subiacenti in numar mai redus decat variabilele prezente in start. Demersul factorial procedeaza analitic prin divizare in factori comuni si specificiiar celalalt prin regrupare, in sensul condensarii, sintetizarii, deci informatiile de plecare sunt diferite. Notele comune fac ca adeseori termenii de trasatura si de factori de personalitate sa fie considerati sinonimi.

Critici la adresa metodei psihometrice

O critica importanta generala la adresa teoriilor psihometrice este aceea ca nu tine seama corect de variatiile comportamentului uman in situatii foarte diferite. Conditiile sociale diferite pot produce tipuri foarte diverse de comportament uman si atribuirea comportamentului unei trasaturi de personalitate si nu situatiei in care se afla poate fi deseori o greseala serioasa.

O alta critica este aceea ca aceasta abordare trateaza personalitatea ca pe un element mult prea static. Clasificarea oamenilor nu tine seama de modul in care acestia se maturizeaza, evolueaza din punct de vedere psihologic. Pericolul etichetarii si a gasirii falselor cauzalitati a fost deja mentionat.

2. Dimensiuni ale personalitatii

Avand la baza demersul factorial si al trasaturilor se incearca conturarea principalelor dimensiuni (sau tipuri de insusiri , grupaje de trasaturi sau factori ) ale personalitatii . Abordarea clasica vorbeste despre trei dimensiuni fundamentale ale acesteia :temperamentul ,caracterul si aptitudinile

2.a .Temperamentul

Comportamentul nostru cognitiv, afectiv, volitiv poarta marca cantitatii de energie pe care organismul o poseda precum si a modului particular in care aceasta energie se manifesta. Se afirma astfel ca unii sunt plini de energie, vioi, activi, explozivi, neastamparati etc. pe cand altii sunt fara vlaga, lenti, pasivi, calculati, potoliti in tot ceea ce fac - culeg informatii din mediu, vorbesc, gandesc, actioneaza, simt. Aceste particularitati sunt evidentiabile foarte timpuriu, inca din primele zile de viata, si apartin temperamentului. Temperamentul este deci, dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii, cuvantul energetic informand despre cantitatea de energie - multa sau putina - de care organismul dispune si pe care o investeste in act, pe cand cuvantul dinamic se refera la modul de consum al acestei energii - lent sau alert, intr-o maniera echilibrata sau risipitoare, in activitati preponderent interne sau externe.

Incercarile de clasificare a temperamentelor sunt foarte vechi. Hipocrate (400 i.e.n.) si Galenus (150 e.n) sunt primii care bazandu-se pe observatiile faptelor de conduita incearca o clasificare si o prima explicatie a diferentelor temperamentale. In concordanta cu filosifia epocii, ei considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale - aer, pamant, foc si apa, iar in corpul uman, corespondent acestor elemente sunt umorile (hormones) sange, bila neagra, bila galbena, flegma. In functie de dominanta uneia dintre aceste umori, temperamentul poate fi sangvinic, melancolic, coleric si flegmatic.

Desi naiva, aceasta explicatie, ofera intuitia determinismului organic al temperamentelor, si astfel, confirma caracterul sau innascut.

Cercetarile recente (pavloviene si descendenta neo-pavloviana) ofera insa o alta baza organica temperamentelor pastrand insa terminologia consacrata istoric si descrierile aferente celor patru tipuri temperamentale, prezentate in cele ce urmeaza :

Temperamentul coleric - reactivitate motorie accentuata, plin de energie, neretinut, tendinta spre impulsivitate, nestapanire, agitatie continua care uneori degenereaza in agresivitate, procese afective intense, tumultuaoase, cu o expresivitate manifesta, explozii emotionale, treceri rapide de la o stare afectiva la alta, opusa ei, ritm rapid de desfasurare a proceselor cognitive (preluari de informatie, vorbire, gandire etc.) nu intotdeauna dublate de o rigurozitate sau constanta in activitate, alternanta intre perioadele de munca intensa si perioade de delasare, incapabil de munci migaloase, inclinatii spre stari de alarma si agitatie, mare disponibilitate pentru contacte sociale, insa cu dificultati de aprofundare a lor.

Temperamentul sangvin hiperreactiv pe plan motor, activism crescut, tempo rapid al activitatii, echilibru emotional, dispozitii stenice, abundenta in reactiile verbale, nevoie imperioasa de variatie si respingerea stereotipiilor, adaptabilitate crescuta, decizii rapide, angajare usoara in activitate, capacitate de lucru indelungata, mentinerea echilibrului in situatiile dificile si tensionante, disponibilitate spre contacte sociale.

Temperamentul flegmatic - prezinta aspectul de calm, tempoul activitatii este mai lent comparativ cu precedentele temperamente, sentimente durabile, reactivitate emotionala mai discreta, echilibru emotional, tablou comportamental redus in manifestari exterioare, lentoare in miscari si in limbaj, rabdare, toleranta, inclinare spre meticulozitate si constanta in sarcinile pe care le are de indeplinit, cugetat in tot ceea ce face .

Temperamentul flegmatic - hipoton, capacitate de munca redusa in conditii de suprasolicitare, volumul activitatii este mic insa desfasurat cu o mare meticulozitate ceea ce in timp face ca rezultatele obtinute sa fie comparabile calitativ cu a celorlalte temperamente, slaba rezistenta neuropsihica, sensibilitate ridicata, puternic afectat de insuccese, dificultatile de adaptare la conditii stresante sunt compensate prin inchidere in sine, refugiu in plan imaginar, prudenta excesiva in situatii noi, disponibilitate redusa pentru contacte sociale dar tendinte de stabilire a unor relatii putine si profunde, de durata ,capabil de munci de finete, cu pretul epuizarii foarte rapide.

In practica tipurile temperamentale pure se intalnesc foarte rar, mai degraba este vorba de temperamente combinate in care predomina sau sunt mai accentuate trasaturile unui anumit tip. Se vorbeste astfel de tip predominant coleric sau melancolic etc. La prima vedere suntem tentati sa consideram temperamentele puternice ca temperamente pozitive iar celemai slabe drept negative. Obsevarea atenta releva insa ca fiecare dintre tipurile temperamentale au atat plusuri cat si minusuri. Valentele pozitive sau negative sunt date in realitate de tipul de activitate in care persoanele sunt angajate ,activitati care scot in evidenta avantajele sau dezavantajele tipului. Astfel un coleric isi va valorifica disponibilitatea de stabilire a contactelor sociale rapide dar superficiale intr-o activitate de agent de vanzari fiind total incompatibil cu o activitate ce solicita migala (ceasornicar de ex.) situatie inversa pentru melancolic.

Pentru determinarea tipului temperamental un rol important revine observarii comportamentului. La acest nivel putem vorbi despre o gradatie a validitatii sale predictive. Comportamentele cotidiene au cea mai mica valoare, ele putand fi cu usurinta controlate, persoana tinzand de regula sa impuna imaginea pe care o doreste, atat pentru sine cat si pentru ceilalti, camufland aspectele negative, punand in joc inconstient mecanismele de aparare a eului, comportandu-se conform asteptarilor celorlalti. Situatiile inedite, critice si mai ales situatiile limita solicita persoanei adaptarea rapida si un consum energetic crescut, neramanand resurse de timp si energie pentru impunerea unei imagini. Se considera deci ca in aceste situatii persoana este cea mai autentica iar cunoasterea ei este cea mai acurata.

Tipologia activitatii nervoase superioare

Dupa aproape doua milenii, Pavlov si neurofiziologia moderna fundamenteaza cele patru tipuri temperamentale pe particularitatile structurale si functionale ale sistemului nervos central. Tipul de activitate nervoasa superioara este data de forta, echilibrul si mobilitatea proceselor corticale fundamentale: excitatia si inhibitia.

*Forta sau energia - dependente de metabolismul celulei nervoase -se exprima prin rezistenta la solicitari a sistemului nervos ;

*Mobilitatea - dependenta de viteza cu care se consuma si se regenereaza substantele functionale ale neuronului;

*Echilibrul, proprietate secundara in raport cu forta si mobilitatea, se refera la raportul de forta intre excitatie si inhibitie, dezechilibrul fiind de regula in favoarea excitatiei.

Asfel, baza fiziologica a temperamentului este constituita de cele patru tipuri de sistem nervos ce rezulta din combinarea acestor trei insusiri fundamentale: tipul puternic, neechilibrat, excitabil de sistem nervos coreleaza cu temperamentul coleric; cel puternic, echilibrat, mobil cu sangvinicul; tipul puternic, echilibrat, inert apartine flegmaticului; iar tipul slab, neechilibrat inert este pus la baza temperamentului melancolic. Temperamentul este deci manifestarea pe planul conduitei a tipului de activitate nervoasa superioara, manifestare mediata de o serie de factori socioculturali si psihologici

Corelatia cu alte tipologii si descendenta neopavloviana

O clasificare cunoscuta a temperamentelor, propusa de C.G. Jung distinge intre introversiune (viata psihica orientata inspre interior, fire inchisa) si extraversiune (fire deschisa, orientata inspre exterior), admitand variante intermediare, reunite sub denumirea de ambivert.

Eysenck, reia aceasta clasificare pe baza unui vast material clinic, introducand si o a doua axa a personalitatii: stabilitatea si instabilitatea emotionala, ultima fiind asociata cu tendinta spre nevrotism.

Se desprind deci doi factori ortogonali ai personalitatii introversiune-extroversiune si echilibru-dezechilibru (nevrotism). Introversiunea/extroversiunea sunt termeni care se refera la orientarea principala a consumului de energie spre lumea interioara a gandurilor si sentimentelor sau orientarea spre lumea exterioara a obiectelor materiale si a oamenilor. Neuroticismul este echivalent instabilitatii energetice (dezechilibrului intre generarea si consumul energetic) care se traduce in instabilitate emotionala. In viziunea lui Eysenck cele doua dimensiuni sunt independente.

Incercandu-se corelarea celor doua tipologii--pavloviana si a lui Eysenck - se observa ca extrovertul stabil este asimilabil temperamentului sangvin, extrovertul instabil, dezechilibrat este colericul, introvertul stabil este flegmaticul iar introvertul instabil -melancolicul

Eysenck sustine ca acesti factori esentiali ai personalitatii-extroversiunea si echilibrul-sunt probabil mosteniti, ceea ce conduce la ideea unui substrat biologic, organic. El considera ca extroversiunea este cauzata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral (nivelul arousal ). Mecanismul prin care se realizeaza aceasta activare generalizata a cortexului este dat de functionarea formatiunii reticulate activatoare ascendente (FRAA). FRAA poate sa intensifice nivelul arousal cerebral, prin amplificarea semnalelor de la tipuri diferite de stimuli,sau sa reduca nivelul arousal, prin blocarea, inhibarea mesajelor de intrare. Eysenck gaseste ca introversiunea corespunde unui arousal mai crescut al sistemului nervos central decat in cazul extrovertilor, ca urmare introvertii au o vigilenta mult mai mare, sunt mai putin distractibili si mai predispusi sa-si realizeze sarcinile, sunt mai sensibili la durere, tind sa se retraga social, in timpul studiului au nevoie de liniste. Din contra, extrovertitii prefera stimularea, cauta diversitatea in situatii de rutina, prefera excursiile fara planuri dinainte stabilite, sunt mult mai activi sexual, atat in termenii frecventei cat si a numarului de parteneri diferiti, au nevoie de mai multa stimulare decat introvertii.

Pornind de la aceste date, Zuckerman face distinctia intre cautare/evitare de senzatii. Acestea se manifesta prin tendinta de a cauta experiente noi si variate, de a urmari filme de groaza si aventura, de a respinge plictiseala sau, opusul lor, tendinte evidentiabile prin raspunsurile date la intrebarile de genul: 'mi-ar placea sa sar cu parasuta " , "cateodata imi place sa fac ceva nebunesc doar pentru a vedea efectul pe care il produce asupra altora " "nu petrec mult timp dormind" Persoanele confruntative, cautatoare de senzatii, sunt mai predispuse sporturilor extreme, tind sa conduca mult mai rapid, sa se expuna riscurilor, sa asculte muzica mai zgomotoasa. Baza biologica a aspectului confruntativ este similara extroversiunii lui Eysenck, confruntativii avand un nivel arousal scazut, care necesita a fi crescut.

In opinia lui Eysenck, nevrotismul are ca baza biologica functionarea sistemului nervos vegetativ (SNV) si al sistemului limbic .SNV este aceea parte a sistemului nervos care raspunde la stres, unele persoane reactionand mult mai puternic la evenimentele stresante decat altele. Persoanele care raspund prin stres la evenimentele dificile au un SNV foarte labil.

Toate demersurile clasificatorii si explicative ale temperamentului--Hypocrat, Pavlov, descendenta neo-pavloviana --subliniaza existenta unui substrat oganic, nervos al acestuia, fapt ce conduce la ideea implicarii ereditatii in transmiterea temperamentala, prin intermediul controlului genetic al sistemului nervos. Asadar, determinarea genetica a tipului temperamental se realizeaza indirect, mediat, prin intermendiul tipului de sistem nervos. Aceasta caracteristica, nu este insa o fatalitate in modelarea temperamentului intervenind o serie de factori educationali si psihologici, modificarile intervenind mai ales asupra modului de consum al energiei, asupra aspectelor de dinamica a temperamentului, mai putin fiind influentabila cantitatea de energie de care organismul dispune. De exemplu, deprinderile si obisnuintele precum si inteligenta pot compensa pana la un anumit punct dezechilibrul emotional.

2 .b. Caracterul

Vorbirea curenta face frecvent uz de expresii generice precum "om de caracter" sau "fara caracter" desemnand modalitatile individuale de raportare la valorile propuse si acceptate de societate. In sens psihologic caracterul constituie dimensiunea morala a personalitatii, orientarea sa axiologica, si devine transparent in actele de conduita, in relatiile cu ceilalti , cu grupul de persoane caruia apartine, in modul de raportare la activitatile prestate, etc.

Trasaturile caracteriale exprima moduri constante, stabilizate de conduita si nu comportamente intamplatoare, accidentale sau situationale. Cunoscand trasaturile caracteriale putem anticipa cu o anumita probabilitate comportarea viitoare a unei persoane.

Atitudinea implica reactii cognitive, afective si comportamentale. Nu intotdeauna intre cele trei tipuri de reactii exista congruenta-uneori ceea ce simtim nu este in acord cu ceea ce gandim, nu intotdeauna actionam conform sentimentelor noastre. Aceasta discordanta survenita in aspectele importate ale vietii constituie surse ale unor puternice tensiuni interioare, a disconfortului si conflictelor. Permanentizarea lor atrage dupa sine adeseori dezechilibre ale personalitatii, pierderea reperelor si suferinte profunde.

Atitudinile sunt intotdeauna expresia unui motiv, aceeasi atitudine poate ascunde motive foarte diferite. O atitudine binevoitoare fata de o persoana poate fi determinata de un stil binevoitor, structurat in timp dar si o modalitate de a astepta un serviciu prin reciprocitate.

In abordarea caracterului se iau in calcul doua segmente fundamentale ale acestuia unul axiologic, de orientare si altul *executiv. Componenta executiva a caracterului asigura transpunerea in realitate a orientarilor pe care le avem. Nu intotdeauna cele doua componente sunt echilibrat dezvoltate. Uneori segmentul de orientare este dezvoltat intr-o masura mai mare decat cel executiv, persoana in acest caz cunoaste bine principiile, insa nu are suficienta vointa pentru a finaliza in practica deciziile luate la nivel principial. Excesul de vointa poate duce la aparenta de incapatanare, dorinta de actiune fara un solid suport principial.

Tipurile de atitudini sunt foarte variate, in fapt ne raportam in permanenta la tot ce ne inconjoara si la propria persoana; avem atitudini pozitive sau negative fata de noi (sau diferitele aspecte ale personalitatii noastre-inteligenta, aspect fizic, modalitate de integrare sociala, sexualitate etc), fata de ceilalti sau societate in general, fata de activitatea pe care o prestam, fata de natura, ecologie, religie etc. Toate pozitionarile constituie sistemul nostru atitudinal in care sunt incluse cele mai variate configuratii. Ele nu actioneaza izolat, ci in determinarea complexa a comportamentului se conjuga cu tipurile temperamentale, suferind ponderari, si cu particularitatile aptitudinale.

Spre deosebire de temperament, a carui suport material este dovedit, deci si determinarea sa ereditara, caracterul se formeaza prin influentele parentale si societale ce actioneaza de timpuriu asupra individului. Caracterul are un aspect dinamic, se schimba sub influenta experientei, a evenimentelor de viata, a ecoului subiectiv pe care acestea le au in sufletul nostru, a evolutiilor societatii; astfel, setul nostru atitudinal nu este acelasi la 10 si la 20 de ani, atitudinile noastre nu se suprapun intotdeauna peste atitudinile parintilor sau bunicilor nostri. Conflictele intre generatii ca si conflictele intra/interindividuale au adesea la baza contradictii atitudinale.

Educatia, in sarcina careia cade formarea atitudinilor, trebuie sa vizeze constituirea unui caracter in care sa predomine atitudinile si valorile pozitive, cultivate de societate dar si asigurarea unei relative constante atitudinale, fara fluctuatii majore si rapide fata de aceleasi realitati, semn al unei labilitati caracteriale si psihice.

2.c.. Aptitudinile

Observarea sistematica a oamenilor indica faptul ca prestatiile pe care acestia le au in diferite tipuri de activitati sunt foarte diferite intre ele. Unii par a se descurca foarte bine in sectorul lingvistic, altii au o deosebita usurinta in a se orienta in spatiu, altii "stralucesc" la matematica, etc. In spatele tuturor acestor reusite psihologia postuleaza existenta unor insusiri fizice si psihice relativ stabile care-i permit omului sa efectueze cu succes anumite activitati. Aceste insusiri poarta numele de aptitudini. Ele realizeaza usurinta, rapiditatea, calitatea superioara a prestatiilor si uneori chiar aparitia precoce a lor.

Aptitudinile sunt foarte variate, ca si tipul activitatilor existente. Unele aptitudini sunt mai generale si asigura prestatia superioara intr-o gama larga de actiuni (inteligenta, spiritul de observatie) eficienta altora este mai restransa, se limiteaza la categorii speciale de actiuni (aptitudini sportive, lingvistice, matematice, artistice etc). Combinatiile aptitudinale sunt foarte variate, unul si acelasi individ poate sa se bucure de o inteligenta superioara, dublata de aptitudini muzicale de exceptie, sau de un spirit de observatie deosebit, nesecondat de un nivel prea inalt al inteligentei, etc. Talentul este asimilat unor aptitudini de exceptie.

Dupa cum am observat, temperamentul are o origine ereditara, caracterul se formeaza prin educatie, aptitudinilor li se atribuie o dubla origine - atat ereditara cat si educativa. Prezenta precoce a unor aptitudini de exceptie (Enescu care este admis la conservator la 7 ani, Mozart care compune la 5 ani) a unor caracteristici aptitudinale similare care se manifesta la gemenii monozigoti crescuti in conditii de mediu diferite sunt premise ale existentei unui dat ereditar. Ceea ce s-a observat insa, este faptul ca, in cazul aptitudinilor, ereditatea asigura doar potentialitatea dotarii superioare (sau inferioare) a unei aptitudini. Transpunerea potentialitatii in fapt revine mediului, educatiei. Ereditatea propune, mediul dispune. O dotare intelectuala superioara, de ex., nesustinuta corect de catre mediu atrage dupa sine diminuarea potentialitatii, in timp ce o dotare intelectuala (sau muzicala, artistica,etc) modesta, valorificata de un mediu stimulativ determina cresterea potentialitatii native. Aceasta crestere, desigur ca se va face intre niste limite (niciodata un copil cu inteligenta de limita nu va deveni un genial, sau un afon nu va fi un virtuoz) dar posibilitatea de valorificare superioara a potentialitatilor constituie sursa unui optimism pedagogic.