Deficienta, incapacitate, handicap

Deficienta, incapacitate, handicap

Definirea conceptelor mentionate in subtitlul de mai sus este importanta pentru modul in care abordam si evaluam persoana cu handicap.

Acesti termeni au fost uneori folositi intr-un mod neclar si confuz, reflectand intr-un mod predominant aspectele medicale, ignorandu-se imperfectiunile si deficientele societatii inconjuratoare.

Acesti termeni se gasesc intr-o evidenta schimbare, rezultand de fiecare data incercari de evaluare corecta a persoanelor cu handicap.

In domeniul sanatatii, (dupa International Clasification of Impairments, Disabilities and handicaps. A manual of clasification) deficienta corespunde pierderii de substanta sau alterarii unei functii sau a unei structuri psihologice, fiziologice sau anatomice.

Uneori,notiunea de deficienta este inlocoita cu notiune de tulburare. Dar, notiunea de deficienta este mult mai larga decat notiunea de tulburare, caci cuprinde si pierderi de substanta (spre exemplu, pierderea unui picior este o deficienta si nu o tulburare).

Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carentele afective. (P. Daunt, T. Vrasmas, I. Musu 1996 p.10)

Daca in Programul Mondial de Actiune Privind Persoanele cu Handicap - O.N.U. New York 1983 - notiunea de deficienta era definita ca: "orice pierdere sau anomalie a structurii sau functiei psihologice, fiziologice sau anatomice", in 1993, in Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, 20 XII 1993 (rezolutia 48/96) nu mai utilizeaza aceasta notiune, considerand-o inglobata in cea de dizabilitate in varianta engleza si incapacitate in varianta franceza.

Deficienta este caracterizata de pierderile de substanta sau de alterari care pot fi provizorii sau definitive. Acestea cuprind existenta sau aparitia de anomalii, de insuficienta si de pierderi privind un membru, un organ, un tesut sau alta structura a organismului, inclusiv functia mentala. Deficienta reprezinta exteriorizarea starii patologice: ea este reflectarea tulburarilor manifestate la nivelul organului.

Pornind de la aceasta definire a deficientei, O.M.S. propune urmatoarea clasificare (fara a intra in detalii pentru fiecare categorie propusa):

Deficiente intelectuale

Alte deficiente ale psihismului

Deficiente ale limbajului si vorbirii

Deficiente auditive

Deficiente ale aparatului ocular

Deficiente ale altor organe

Deficiente ale scheletului si ale aparatului de sustinere

Deficiente estetice

Deficiente ale functiilor generale, senzitive sau alte deficiente

In domeniul sanatatii, o incapacitate corespunde oricarei reduceri (rezultat al unei deficiente) partiale sau totale, a capacitatii de a indeplini o activitate intr-un mod sau in limitele considerate ca normale pentru o fiinta umana.

Termenul de incapacitate insumeaza dupa Regulile Standard privind Egalitatea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap 1993, un mare numar de limitari functionale. Persoanele pot avea incapacitati cauzate de disfunctionalitati fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate sau boli mintale. Aceste disfunctionalitati, conditii sau boli pot fi de natura permanenta sau temporara.

Incapacitatea se caracterizeaza printr-o perturbare, prin exces sau lipsa, in indeplinirea unei activitati sau in manifestarea unui comportament. Aceste tulburari pot fi temporare sau permanente, reversibile sau ireversibile, progresive sau regresive. Incapacitatile pot fi: fie consecinta directa a deficientelor, fie un raspuns al individului in particular, la nivel psihologic, la o deficienta fizica senzoriala sau alta.

Incapacitatea reprezinta obiectivarea unei deficiente ca atare, reflecta perturbarile la nivelul persoanei insasi.

Incapacitatea priveste in fapt, capacitatile luate in sensul activitatilor compozite considerate in general ca devenite esentiale ale vietii cotidiene. Aceasta cuprinde spre exemplu: perturbarile comportamentului, ale ingrijirilor corporale (cum ar fi controlul eliminarilor si capacitatea de a se spala si a se hrani singur), ale indeplinirii altor activitati ale vietii cotidiene si ale locomotiei (cum este capacitatea de a merge).

Studiile despre dizabilitate examineaza cauzele sociale, politice, culturale, economice ale statului persoanelor cu dizabilitate, clasificand cauzele sociale ale opresiunii determinate de caracterisitcile biologice.

Din punct de vedere O. M. S., clasificarea dizabilitatilor (incapacitatilor) este urmatoarea (fara a intra in detalii pentru fiecare categorie propusa):

Incapacitati privind comportamentul

Incapacitati privind comunicarea

Incapacitati privind ingrijirile corporale

Incapacitati privind locomotia

Incapacitati privind utilizarea corpului in anumite sarcini

Neindemanari

Incapacitati revelate in anumite situatii

Incapacitati privind aptitudini particulare

Alte restrictii de activitati

Handicapul reprezinta un dezavantaj social, un prejudiciu ce rezulta din deficienta sau incapacitatea (dizabilitatea) unui individ si care limiteaza indeplinirea unui rol considerat ca normal tinand cont de varsta, de sex, de factori socio-culturali.

Termenul de handicap inseamna deci, pierderea sau limitarea sanselor de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu al celorlalti membri ai sai.

El descrie interactiunea dintre persoana cu incapacitate si mediu. Handicapul este deci o functie a relatiei dintre persoana cu incapacitate si mediu.

Handicapul reprezinta socializarea unei deficiente sau a unei incapacitati si reflecta consecintele culturale, sociale, economice pentru individul cu deficiente si incapacitati.

Handicapul apare atunci cand persoanele cu deficiente si incapacitati intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, care le impiedica accesul la diferitele sisteme ale societatii, care sunt disponibile altor cetateni. In acest fel, handicapul inseamna pierderea sau limitarea ocaziilor de a lua parte la viata comunitatii la un nivel egal cu al celorlalti.

Din acest mod de analiza a termenului de handicap rezulta ca handicapul nu este doar consecinta deficientei, incapacitatii, ci si a mediului socio-cultural.

Scopul acestui termen este de a concentra atentia asupra deficientelor mediului inconjurator si a unor actiuni organizate de societate, ca de exemplu informatiile si educatia, care nu faciliteaza participarea egala a persoanelor cu deficiente.

In clasificarea handicapurilor exista o asociere intre acestea si dezavantajele sociale rezultate din deficienta si incapacitatea unui individ.

De altfel, clasificarea O.M.S. a handicapurilor este considerata ca fiind excesiv de medicalizata, prea mult centrata pe individ (UNICEF 1998) si realizand prea putin o concentrare pe deficientele mediului.

Clasificarea internationala a deficientelor, incapacitatilor si handicapurilor, clasifica handicapurile astfel (fara a detalia fiecare categorie propusa

. de orientare: de la alterari ale capacitatii de orientare, pana la stari de dezorientare si inconstienta;

. de independenta fizica: de la independenta asistata (protetic, tehnic, uman), pana la dependenta de ingrijiri intensive si permanente;

. de mobilitate: de la limitari variabile ale acesteia, pana la pierderea ei totala (imobilizare la pat);

. privind ocupatia: de la indisponibilitati pasagere ce afecteaza activitatea, pana la incapacitatea angajarii intr-o ocupatie cu sens;

. de integrare sociala: de la participare anxioasa, la alienare si izolare sociala;

. de independenta economica: de la inabilitate in asigurarea unor resurse suficiente, pana la incompetenta totala (resursele fiind evaluate in functie de nevoi specifice);

. de alta natura: minore (fara efecte negative notabile); nespecifice (ce conduc la un dezavantaj general); specifice (alterare a calitatii vietii generate de un handicap specific, dar neincadrat taxonomic in vreo alta sectiune); neprecizate.