Exista o patologie a muncii intelectual?

Exista o patologie a muncii intelectual?

Importanta pe care munca o are in viata omului a ramas astazi aceeasi, ea si la inceputurile existentei speciei umane.

Asa cum o atesta numeroase cercetari, muncii i se dato­reste aparitia limbajului - al doilea sistem de semnali­zare -, care, facind posibila comunicarea experientei intre indivizi, a ridicat omul pe o treapta cu mult superioara tuturor celorlalte vietuitoare. Tot limbajul este cel care a condus la modificarea progresiva a caracterului muncii. Astfel, din efortul necesar cultivarii citorva cereale si cresterii citorva animale, activitate ce-l scutea pe omul primitiv de cautarea hranei, s-a ajuns la conducerea dintr-o cabina a unei linii tehnologice automatizate, situata la distanta. Proportia dintre componenta fizica si cea psihica a efortului muncii s-a^schimbat continuu, in favoarea celei de-a doua.

Evolutiei muncii i se datoreste si evolutia societatii, omul insusi transformindu-se ea o consecinta a preponde­rentei activitatii sale corticale, in dauna celei musculare. Asa se explica deosebirile cunoscute dintre omul din Nean-

dertal, stramosul nostru de acum 150 000 de ani - scund, puternic, cu cap voluminos, dar cu o capacitate redusa a craniului, fruntea tesita s.a.m.d. -si omul contemporan, caruia muschii nu-i mai sint necesari decit pentru execu­tarea unor miscari de mare finete, cu consum energetic minim. Fortei musculare i-a luat locul forta gindirii. Exersindu-si progresiv aceasta inepuizabila sursa de ener­gie - gindirea logica -, omul a cucerit a patra dimen­siune a lumii: cosmosul. Dintr-o vietuitoare resemnata la viata "harazita' de natura, el isi faureste viata in con­formitate cu dorintele sale, dincolo de fatalismul nepu-tincios din trecutul sau indepartat.

intreaga aceasta evolutie, urmarita cu atentie, demon­streaza ca munca face parte integranta din viata omului, ca ea este o necesitate, cu nimic mai prejos decit necesi­tatea de a minca. Pe parcursul evolutiei ea si-a schimbat fundamental caracterul in ce priveste echilibrul dintre solicitarea muschilor si, respectiv, a creierului.

Pe de alta parte, gindirea a evoluat in paralel cu evolutia societatii omenesti si, implicit, cu schimbarea raportului dintre componenta fizica si psihica a muncii, in asa fel, incit astazi mai exista inca o tendinta destul de raspindita, de a desprinde activitatea creierului de substratul sau mate­rial, omul, ea o realitate biologica. Cu alte cuvinte, "inte-lectualizarea' muncii a adus cu sine raspindirea parerii, complet eronata, potrivit careia activitatea intelectuala nu este echivalenta efortului muscular, ea si cum scoarta cerebrala si creierul in intregime ar putea exista izolat, si nu ea o parte integranta a organismului uman. Desi paradoxal, totusi s-a putut accepta, cu mai multa usurinta, ca "viata sufletesca' (psihica) este produsul creierului si in special al cortexului, decit faptul ca el este indisolubil legat de restul organismului, realitate mult mai concreta, vizibila si palpabila. Paradoxul este cu atit mai de nein-teles, cu cit cunoasterea in acest domeniu face pasi din ce in ce mai mari. De la aceste idei eronate pornesc majo­ritatea greselilor de comportament ale omului contempo­ran in ce priveste activitatea sa intelectuala.

Prin urmare, daca astazi se poate vorbi de o patologie a muncii intelectuale, aceasta se datoreste, in primul rind,

modificarii caracterului muncii umane, dar si existentei a doua conceptii fundamental gresite:

ca activitatea intelectuala nu s-ar insoti de un consum
energetic echivalent consumului pentru activitatea muscu­
lara, deci prima ar fi mai putin obositoare;

ca activitatea intelectuala, desi indisolubil legata
de creier, n-ar avea decit corelatii discutabile cu restul
organismului.

Ambele idei, la fel de periculoase, justifica tema pre­zentei lucrari, cit si frecventele repetari din paginile sale, care au ea scop "taierea raului din radacina'. Intentia noastra este aceea de a pune la indemina tinerilor un material documentar, care, desi schematic, sa le permita inlaturarea definitiva a acestor doua pareri eronate.

Din pacate, abateri de la normele igienice ale muncii intelectuale pot fi deseori observate in modul de viata al intelectualilor tineri, in curs de formare. Desi ei accepta ca febra musculara se poate evita printr-un antrenament progresiv si rational, nu recunosc utilitatea dozarii efortu­lui intelectual in prevenirea surmenajului (o adevarata "febra musculara'). Desi admit ea indiscutabila necesi­tatea unei "vieti sportive' pentru obtinerea performantei pe stadion, privesc cu destula indoiala disciplina impusa in vederea asigurarii randamentului intelectual. in sfirsit, nimeni nu e profund afectat de lipsa unor aptitudini fizice, dar destui continua, cu cerbicie, sa lupte pentru obtinerea unei diplome, desi isi dau bine seama ca, lip­sindu-le fie necesitatea intelectuala a cunoasterii, fie apti­tudinile, sint sortiti ratarii. De multe ori, nici imbolna-virea nu-i poate opri in aceasta lupta inegala dintre "a vrea' si "a putea'. Astfel de exemple pot fi multiplicate indefinit, cu fiecare nou exemplu putindu-se intelege tot mai bine de ce patologia muncii intelectuale a devenit una dintre problemele zilelor noastre.

Existenta unei ramuri a medicinei intitulate "medicina muncii' atesta importanta pe care munca, oricare ar fi ea, o are in viata omului. Aceasta ramura se ocupa de fizio-logia diferitelor forme de activitate a omului, de riscu­rile si imbolnavirile ce pot decurge din practicarea lor

in conditii neigienice: accidentele si imbolnavirile profe­sionale.

Admitind de la inceput o inlantuire fireasca a proceselor psihice superioare - invatare, memorare, aplicarea prac­tica a cunostintelor (in profesie si creatie) -., precum si conditia fundamentala a acestei activitati -. existenta necesitatii cunoasterii -, trebuie sa conchidem ca activi­tatea intelectuala constituie o sursa de satisfactii si ea atare ea nu poate fi cauza de boala. Acelasi lucru se poate spune si despre munca predominant fizica: indeplinita cu placere, rezultat al unei alegeri liber consimtite, ea nu este capabila de a genera imbolnaviri. Premise comune, concluzii comune: dupa cum munca fizica da nastere la accidente sau imbolnaviri numai in cazul nerespectarii normelor igenice ale practicarii sale, tot astfel si activitatea intelectualului ar trebui sa fie urmata de tulburari numai in cazul incalcarii regulilor de igiena prestabilite. Totusi, datorita unor particularitati ale muncii intelectuale, exista unele rezerve.

Din compararea celor doua tipuri de munca, rezulta numeroase deosebiri de mare insemnatate practica. Astfel, evolutia societatii si a cunostintelor (inclusiv aplicarea lor) a adus muncitorului "manual' o echilibrare a raportului dintre efortul muscular si cel mintal (automatizari, meca-nizari), precum si o progresiva imbunatatire a mediului de munca si a conditiilor sale de viata. Pentru intelectual, acelasi salt al cunoasterii a dezechilibrat si mai mult rapor­tul amintit (efort fizic - efort psihic) in favoarea celui de al doilea element.

Pe plan general, volumul cunostintelor si al realizarilor tehnice noi si dificultatea de patrundere a lor, pe de o parte, cresterea responsabilitatii muncii intelectualului direct proportional cu rolul sau de conducator al proceselor de productie, economice, pe de alta parte, pretind eforturi mereu sporite din partea scoartei, in timp ce muschii ramin o anexa "uitata' din ce in ce mai mult, confortul contribuind si el la impingerea catre zero a solicitarii musculare.

Saltul calitativ si cantitativ al cunoasterii, imensa diversitate sub care se prezinta "noul' au redus progresiv timpul realmente "liber' al muncitorului intelectual, avind

drept consecinte sedentarismul care nu-i mai solicita dispo-zitivele vegetative de adaptare la efort (circulatie, digestie, respiratie), ea si o activitate maxima a scoartei cerebrale, alcatuita, sa nu uitam, din celulele nervoase care nu pot fi inlocuite, scoarta sufera o uzura progresiva, inevitabila si ireparabila. Implicata in intreaga activitate a organismului, incepind cu functiile vitale (cunoscut fiind rolul de coor­donator al scoartei asupra centrilor subcorticali neurovege-tativi) si terminind cu integrarea avalansei de informatii ce se abat asupra ei - atit din mediul extern, cit si din cel intern - scoarta creierului este supusa - la intelec-tualul contemporan - si efortului de achizitionare si apli­care a noianului de noutati din domeniul cunoasterii. Scaderea concomitenta a solicitarii de adaptare la efort a functiilor vegetative (prin confort) este insotita de o reducere a amplitudinii respiratorii, de o ingreuiare a circu­latiei si a digestiei. Timpul de odihna (l-am numit mai sus "efectiv liber') inclusiv somnul fiind reduse, rezulta o scadere a posibilitatii de refacere energetica a neuronilor cerebrali, deci a capacitatii lor functionale. Creierul si in special scoarta, epuizate, isi pierd puterea de coordonare a activitatii aparatelor vitale si adincesc tulburarile func­tionale respiratorii, circulatorii, digestive. De aici, o oxige­nare insuficienta a singelui, un aport energetic modificat, o circulatie stinjenita - toate lipsind creierul de suportul material al "productivitatii' lui. Se realizeaza un cerc vicios, dificil de rupt.

in cele de mai sus trebuie cautata explicatia frecventei crescute si a aparitiei la virste mai tinere a aterosclerozei, anginei pectorale, hipertensiunii arteriale, bolii ulceroase, psihonevrozelor etc,     la intelectuali.

intelegind adevarurile simple si logice expuse in aceste pagini, se vor prabusi miturile nefondate, conform carora munca intelectuala este etichetata "munca usoara' si ca ea ar avea implicatii numai asupra creierului, nu si asupra organismului intreg.

Respectarea cu strictete a normelor igienice ale acestui tip de activitate reprezinta deci o conditie vitala pentru orice virsta si in special pentru adolescenti si tineri. Ei vor fi astfel pusi la adapost fata de consecintele unor tul­burari cu atit mai grave, cu cit se instaleaza mai devreme.

Insistenta cu care subliniem obligativitatea respectarii normelor de igieua muncii intelectual este justificata si de alte particularitati ale sale. in primul rind, dupa o munca intelectuala, oricit de intensa, exista o dificultate de a sesiza momentul in care s-a atins sau depasit limita supe­rioara a capacitatii de efort cortical. Spre exemplu, sporti-vul are o senzatie foarte concreta a epuizarii energiei mus­culare, mai mult chiar, febra musculara impiedicindu-1 de a mai continua exercitiul. in schimb, intelectualul inregis­treaza o vaga impresie de oboseala, mai mult fizica decit psihica, pe care o pune adesea pe seama pozitiei incomode de la planseta, microscop sau birou, continuind sa lucreze intens. Nici "blocajul' inhibitiei de protectie a scoartei nu este suficient pentru a impiedica tentativa de conti­nuare a lucrului, ajungindu-se astfel la epuizarea rezervelor energetice neuronale. in al doilea rind, nici consecintele muncii nu sint identice. Dupa un efort fizic pofta de mincare creste, somnul se instaleaza repede, este profund si odihni­tor, in schimb, dupa o solicitare mintala, foamea nu e proportionala cu efortul, iar persistenta preocuparii pentru problemele ramase nerezolvate in timpul zilei intirzie adormirea. Somnul este cu atit mai superficial, cu cit intelectualul este mai obosit; implicit, refacerea energetica ramine mereu in urma de la o zi la alta. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al odihnei, ea si al activitatii, mun-citorul intelectual isi ramine dator lui insusi.

Influenta unor stari fiziologice asupra activitatii intelectual

Desi ar parea curios, este neindoielnic ca virsta poate influenta procesele de invatare, memorare si creatie. De aceasta realitate tine seama in insusi modul de organizare a invatamintului, in alegerea metodelor de predare si a continutului materialului informational - toate acestea fiind alcatuite in functie de particularitatile somato-psihice ale fiecarei virste. Nerespectarea corelatiei virsta-studii este una dintre cauzele favorizaute (nu totdeauua) ale esecului sau imboliiavirii.

Pubertatea si adolescenia corespund unor transformari de capitala importanta, printre care si definirea sexuala a individului adult. Realizate prin intermediul restruc-turarilor functionale endocrine, modificarile fiziologice ale organismului din aceasta perioada se desfasoara cu multe oscilatii, imprimind virstei cuprinse intre 12 si 19 ani caracterul de instabilitate. Corelatia cunoscuta dintre sistemul endocrin si cel nervos determina antrenarea in "furtuna' transformarilor si a activitatii psihice. De aci lipsa de consecventa in preocupari, predominanta atentiei spontane si dificultatea concentrarii celei voluntare. Ado-lescentul este nelinistit si nerabdator la masa lui de lucru, vrind sa termina repede ceea ce are de invatat. Interesul pentru obiectul studiului se epuizeaza rapid, fiind dominat de tendinta de a da friu liber exuberantei. Asa se explica gradul de superficialitate ce-i caracterizeaza activitatea. La inconstanta comportamentului sau, contribuie substan­tial emotivitatea exagerata, variatiile de dispozitie de-a dreptul derutante pentru cei din jurul sau. Cauza trebuie cautata in instalarea inca nedefinita a sexualitatii si in activitatea oscilanta a dispozitivelor vegetative.

Perioada critica, pubertatea cere tuturor celor maturi o grija deosebita pentru copii. inainte de toate, trebuie sa li se asigure un climat moral-afectiv corespunzator, orice trauma psihica (esec, certuri in familie etc.) putind zdruncina un echilibru si asa destul de instabil. Se impune de asemenea celor din jur preocuparea discreta de a le ordona viata si munca, de a le imbina efortul fizic cu cel intelec­tual, de a le cultiva aptitudinile si dragostea pentru cunoas­tere, pentru tot ceea ce innobileaza pe om. Numai in aceste conditii se poate obtine dezvoltarea armonioasa, fizica si intelectuala a viitorului adult.

Cercetarile efectuate pe grupuri reprezentative de adulti tineri suferind de nevroze au demonstrat ca punctul de plecare al tulburarilor este situat cel mai adesea in contextul vietii de familie. Este vorba de acele camine destramate, intr-o perioada in care copilul este inca la o virsta frageda, foarte receptiv la emotii, cu o afectivitate dirijata predo­minant asupra parintilor. Cum despartirile acestora sint precedate de obicei de certuri, situatia copilului, interpus

intre interese contrarii, devine precara, fiind urmata de modificari nefavorabile ale personalitatii. Ceea ce este si mai grav e faptul ca aceste "raniri' se fac pe un vlastar inca nedezvoltat, deci greu de recuperat. in aceste impre­jurari se dezvolta complexe de inferioritate, emotivitatea exagerata si alte aspecte negative, care-l pot haudicapa in tot restul vietii.

Adolescentul resimte confuz transformarile ce au loc in propriul sau organism, fiind permanent framintat de curio­zitatea de a le cunoaste sensul. Aceasta obliga pe parinti, pedagogi si medici sa-l informeze cu tact, intr-o lumina reala asupra unor probleme de viata, inclusiv asupra "secre-telor' biologice ale sexualitatii. Ocolirea raspunsului, dintr-o pudoare rau inteleasa, il va impinge spre sursa de informare a strazii, spre "specialisti' de obicei de aceeasi virsta cu el. Stimulat de imaginatia caracteristica virstei, el isi va construi reprezentari eronate asupra realitatilor lumii inconjuratoare, ea si asupra vietii sexuale.

Experienta ne-a mai aratat ca sugestibilitatea puberului, ea si a adolescentului tinar este deosebit de mare, de unde rezulta din partea lui o serie de stari sufletesti pe care le "copiaza' involuntar de la cei din jur; cind traieste in casa printre nevrotici, el se comporta ea atare; cind in preajma lui se afla un bolnav de inima, se va considera la rindul lui bolnav, din cauza unor palpitatii banale, survenite cu ocazia unui efort fizic. Dovada netemeiniciei acuzelor sale consta in aparitia tulburarilor atunci cind i se aplica o constringere si in disparitia lor cind e vorba de preocupari care-l satisfac. in acest sens, manifestarea exagerata a dragostei parintesti poate face mai mult rau decit bine. in astfel de situatii, se recomanda ea parintii sa apeleze la medic, singurul competent sa faca un triaj riguros intre ceea ce tine de fiziologia virstei, de o tendinta confabula-toare (inventivitate) sau de o adevarata stare de boala. Tot medicul va hotari asupra masurilor indicate, dintre care inlaturarea abaterilor de la regimul normal de viata si activitate va fi situata la loc de frunte. Trebuie sa subliniem pericolul hotaririlor luate de parinti, fara o indicatie medicala expresa. Se inscriu aici: supraalimentarea, suprimarea activitatii fizice si a sportului, oprirea muncii

intelectuale, administrarea de medicamente "tonifiante', "calmante', vitamine, calciu etc, fara nici un discernamint.

Importanta cunoasterii acestei linii de conduita sta in asigurarea dezvoltarii optime a adolescentului, care va deveni un adult sanatos la trup si la minte. Nicaieri nu se aplica mai bine intelepciunea poporului care recomanda "masura in toate'.

in sensul cel mai larg al cuvintului, adultul sanatos nu poate avea nici un fel de dificultate in practicarea muncii intelectuale. Cu trecerea anilor, viata ridica din ce in ce mai multe probleme, pe care omul este obligat sa le rezolve. El isi dezvolta abilitatea in solutionarea lor, invata sa desprinda repede sensul cel mai just al evenimentelor, se obisnuieste sa actioneze prompt, aplicind din ce in ce mai usor cunostintele sale teoretice. O data cu largirea sferei de preocupari, se creeaza o bogata incarcatura afectiva. in acest context, pastrindu-si continuitatea muncii, inte-lectualul adult isi sporeste progresiv capacitatea de creatie.

in cazul intreruperii mai indelungate a activitatii inte­lectuale si apoi al reluarii sale dupa un numar de ani, in cadrul unei forme de invatamint organizat, pot sa apara unele dificultati, pe care, cunoscindu-le si intelegindu-le, adultul le poate invinge cu usurinta. Aceste dificultati provin din insesi particularitatile fiziologice ale virstei, din cauza pierderii antrenamentului pentru munca de invatare, ea si datorita cunostintelor de baza devenite insuficiente prin trecerea timpului.

I,a reluarea studiilor, primele obstacole sint reprezentate de programul orar scolar in sine si, eventual, de convietui-rea in conditii de camin (colectivitate). Raportarea pro­priului randament la cel al unor colegi mai tineri, observarea unor dificultati de memorare ii genereaza o stare de neli­niste. Aceasta, adaugata vietii afective mai bogate, preocu­parilor pentru propria familie, va realiza un complex de factori care actioneaza in comun asupra concentrarii aten­tiei voluntare (prin cresterea tensiunii psihice si scaderea rezervei neuronale), implicit asupra capacitatii de invatare. De fapt, dificultatile memorarii se refera mai ales la amanun­te, fiind compensate de o mai buna sesizare a esentialului si a modalitatilor de aplicare practica, prin care va fi supe­rior colegilor tineri.

Toate cele de mai sus realizeaza un complex de inferiori-tate (insuficient justificat), care culmineaza cu ocazia examenelor, moment de confruntare oarecum publica.

in aceasta situatie, orice perturbare sau dezorganizare a programului de viata si de activitate, aparitia unui eve­niment familial neplacut, un esec de orice natura il pot dez-echilibra. Simptomele acestui dezechilibru vor fi la inceput destul de vagi: senzatia de oboseala, de cap greu, adormire dificila, somn superficial si tulburat de vise. Avind impresia ca totul este consecinta insuficiente! orelor de studiu, el este tentat sa creasca numarul acestora, ceea ce-i sporeste gradul de oboseala, accentuindu-i simptomele. Sarcina me­dicului este aceea de a-1 lamuri ca nu este vorba de o stare de boala reala, ci de tulburari functionale, reversibile, generate de un program de munca inadecvat.

Reorganizarea activitatii, introducerea unui program de odihna activa, respectarea orelor de somn si masa, unele exercitii fizice sint de obicei suficiente pentru corectarea senzatiei de boala si recistigarea increderii in fortele proprii. in rare cazuri este necesara adaugarea unui tratament medicamentos. Toate acestea sint posibile, atunci cind alegerea profilului de invatamint s-a facut in mod

judicios, in raport cu aptitudini si necesitati intelectuale reale.

Satisfactia consta in actul final al depasirii unei trepte calitative in munca, cu perspectiva dezvoltarii posibili­tatilor creatoare.

Printre starile fiziologice care pot influenta munca intelectuala, inclusiv actul invatarii, trebuie amintite: menstruatia, graviditatea, perioada de alaptare si de ingri­jire a copilului mic.

Desi pentru majoritatea femeilor perioada menstruatiei decurge fara nici un fel de suparari, in unele cazuri ea se insoteste de tulburari mai mult sau mai putin accentuate. Starea de oboseala, de iritabilitatesi emotivitate crescuta care insoteste aceste tulburari poate influenta, timp de citeva zile, puterea de munca intelectuala. Un efort exagerat in aceasta perioada sau o emotie negativa suficient de intensa pot accentua tulburarile si conduce la ideea instalarii unei

stari de boala. Se recomanda, in caz de singerari abundente, un scurt repaus fizic, o alimentatie usoara si o medicatie adecvata la indicatia medicului.

Graviditatea nu afecteaza capacitatea de munca inte­lectuala atita vreme cit decurge normal. O poate chiar spori, prin imboldul dat de sentimentul viitoarei mater-nitati. in eventualitatea unor tulburari vegetative (greturi etc.) in primele luni ale sarcinii sau a unei preocupari anxi-oase pentru actul nasterii, care sporeste in ultimele luni, se poate inregistra o reducere a capacitatii de concentrare a atentiei voluntare, implicit a randamentului muncii. Respectarea mai atenta a orelor de somn, alimentatia rationala si regulata, dozarea inteligenta a eforturilor fizice si intelectuale, pastrarea unui mic program de gimnastica matinala, un comportament afectuos si atent din partea sotului sint de obicei suficiente pentru a se depasi dificulta­tile.

Perioada de alaptare este caracterizata prin imbinarea bucuriei maternitatii implinite cu noptile de veghe si efor­tul de ingrijire a sugarului. Reducerea timpului de odihna, grija permanenta pentru noul nascut, care deplaseaza temporar sfera interesului dominant al femeii, vor face sa scada partial randameutul in munca.

Stari patologice care pot influenta munca intelectuala

Orice stare de boala aparuta in timpul frecventarii unei forme oarecare de invatamint poate influenta, in raport cu durata si gravitatea sa, capacitatea de munca intelec­tuala. Factorii care determina aceasta reducere sint, in primul rind, semnele subiective resimtite de bolnav si care ii deplaseaza centrul de preocupare, facind sa-i creasca tensiunea psihica.

lia cele de mai sus se adauga tulburarile metabolice, circulatorii sau respiratorii determinate de starea de boala si care influenteaza, in mod negativ, aprovizionarea cu material energetic a intregului sistem nervos central.

Unele boli se asociaza cu o intoxicare a organismului (toxine microbiene, produsi toxici ai metabolismului), ceea ce realizeaza o noxa in plus pentru celulele nervoase. Participarea sistemului nervos central, prin intermediul centrilor subcorticali ai vietii vegetative, la mecanismele de aparare adauga un consum energetic suplimentar.

Printre afectiunile mai frecvent amintite vom aminti gripa. Indiferent daca se manifesta intr-o forma mai grava sau mai usoara, ea lasa in urma ei o stare de oboseala denu­mita "astenie postgripala'. Durata acestei perioade este de la citeva zile la citeva saptamini, in functie de puterea de rezistenta a organismului, de conditiile de alimentatie (mai ales continutul in vitamina C) si de coexistenta unor boli cronice. Astenia postgripala, prin aparitia ei obisnu­ita mai ales in lunile de iarna, perturba adesea capacita­tea de munca in preajma sesiunii de examene din iarna.

Prima conditie a tratamentului va fi, in perioada febrila, repausul complet fizic si intelectual, iar in convalescenta, dozarea efortului sub limita aparitiei starii de oboseala. Restul masurilor se indica de catre medic, de la caz la caz.

Cele de mai sus sint valabile in cazul majoritatii bolilor acute.

Un caz deosebit il reprezinta hepatita epidemica, unde problema imbraca doua aspecte: pe de o parte, actiunea nociva a efortului asupra evolutiei bolii; pe de alta parte, insasi capacitatea de munca scazuta in mod prelungit, ea o consecinta a tulburarilor metabolice datorite suferintei celulei hepatice. Subliniem de aceea in mod deosebit ca, in cazul hepatitei epidemice, in ceea ce priveste repausul fizic si intelectual, avind o importanta terapeutica cu to­tul speciala, durata si severitatea sa nu trebuie sa-l nelinis-teasca pe convalescent.

Factori psihici cu influenta negativa asupra muncii intelectuale

De la bun inceput precizam ca va fi vorba de factori care intervin pe parcursul studiilor si-i impartim, in func­tie de durata actiunii lor, in factori cu actiune scurta si altii cu actiune prelungita.

O emotie puternica, neprevazuta, perturba intreaga acti­vitate pshihica pe timp destul de limitat. Ea se insoteste de manifestari subiective destul de accentuate, uneori dra­matice. Se includ (de exemplu): un esec neprevazut la un examen, imbolnavirea unui membru al familiei, un con-flict sentimental sau de alta natura, o spaima puternica etc. Marea incarcatura afectiva a unor astfel de emotii explica mentinerea aproape permanenta in constient, pe scoarta cerebrala, a focarului de maxima excitatie, care inhiba res­tul activitatii corticale. Au loc deci o crestere a meta­bolismului tesutului nervos si o scadere a rezervei neuronale. Capacitatea de invatare este complet prabusita, concentra­rea atentiei imposibila, chiar pentru citeva minute. Toate incercarile celui afectat de a citi si reciti acelasi pasaj se soldeaza prin esec, nereusind sa izgoneasca din minte eve­nimentul care l-a afectat. Acestuia i se adauga a doua tra-uma: ideea incapacitatii de munca. in atare situatie, orice incercare de a iesi singur din impas este sortita esecului, impunindu-se consultarea, de la bun inceput, a medicului de specialitate. in ciuda aparentei, evolutia acestor stari este rapida si favorabila, cu conditia respectam foarte rigu­roase a prescriptiilor medicale. Subliniem ca orice incer­care personala de tratament poate agrava evolutia.

in opozitie, exista o serie de factori care actioneaza ea traume afective de lunga durata. Desi manifestarile clinice nu sint de amploarea si dramatismul celor intilnite in socul afectiv, ele sint mai de temut, tocmai din cauza actiunii lor prelungite.

in cadrul preocuparii noastre, un grup important de fac­tori apartin activitatii scolare. Esecurile scolare repetate, insasi atmosfera creata in jurul acestor situatii se pot con­stitui in factori de perturbare prelungita a activitatii corti­cale. Se poate intimpla, de exemplu, ea un student bine pregatit sa nu obtina calificativul corespunzator la un exa­men (emotivitate exagerata, o stare fiziologica sau de boala). in cazul unei sensibilitati deosebite, esecul este interpretat ea o dovada de incapacitate, dind nastere unui complex de inferioritate. Abordind timorat studiul pentru examenele urmatoare, reuseste adeseori sa le rateze in con­tinuare. Daca nu apeleaza la sfatul unui om competent,

este expus sa ajunga la o adevarata "alergie psihica', asa cum unii fac urticarie ori de cite ori maninca fragi sau oua. Se realizeaza, in cele din urma, o stare de teama exa­gerata pentru orice confruntare scolara, sugerata uneori chiar de vederea cladirii scolii.

Dintre factorii extrascolari merita de amintit: conflic-tele familiale persistente, unele conflicte sentimentale, in­grijorarea pentru propria stare de sanatate (in cazul depis­tarii unei boli cronice).

Spre deosebire de socurile afective, aici instalarea tul-burarilor se face pe nesimtite. Durerile de cap, nu prea intense, apar mai ales in urma oboselii, adormirea se face greu si somnul este neodihnitor, cu vise al caror continut este legat de conflictul cauzal. Se adauga o stare de oboseala nejustificata, neliniste, irascibilitate, dificultate in con­centrarea atentiei. Evolutia acestor tulburari se face cu agravari si ameliorari, in functie de mersul evenimentelor care le-au dat nastere. in aceasta situatie, medicul are ne-voie de colaborarea activa si intelegerea atit a bolnavului, cit si a anturajului sau, deoarece tratamentul presupune, in primul rind, lichidarea starii conflictuale. in caz ca aceas­ta nu este posibila, trebuie avute in vedere doua obiective: impacarea celui interesat cu propria sa situatie (pe cit po­sibil ameliorata) si adaugarea unei motivatii intelectual suplimentare obiectului muncii sale, pentru sustragerea de la preocuparea afectiva obsedanta. Nu se recomanda sub nici un motiv intreruperea totala a activitatii, care da timp pentru ruminatia mintala. in momentele mai neprielnice ale evolutiei conflictului, se poate recomanda o schimbare de mediu, de preferat intr-o regiune muntoasa. Internarea in spital are de multe ori efecte opuse celor asteptate, da­torita contactului cu bolnavi care prezinta diverse tulburari reale, mai mult sau mai putin impresionante.

Indiferent de cauza si forma conflictului, convorbirea dintre bolnav si medic este un factor deosebit de valoros, in primul rind prin mecanismele psihice pe care le pune in miscare. Dupa cum se stie, "marturisirea' facuta medi­cului este urmata de o senzatie de destindere psihica bine­facatoare. Iata explicatia acestui fenomen. Pus in fata unei probleme personale deosebite, omul incearca sa o re-

zolve printr-o serie de rationamente gindite. Vorbind "cu el insusi', are tendinta de a construi fraze trunchiate, gra­bite, desfasurindu-se mintal sub imperiul emotiei. Omi­tind mai mult sau mai putin constient unele elemente de judecata, are de cele mai multe ori ocazia sa ajunga la con­cluzii eronate sau pesimiste. Relatind medicului "cazul', el este obligat sa formuleze o serie de fraze bine inchegate, bogate in amanunte, pentru a fi cit mai explicit. in acest fel, observa chiar pe timpul desfasurarii expunerii ca in­cep sa apara clarificari ale problemei ce parea imposibil de dezlegat pina atunci, aceasta chiar inainte ea mterlocu-torul sau sa fi luat parte activa la discutie. Dupa cum se stie, rezolvarea unei probleme se insoteste, din punct, de vedere fiziologic, de o brusca relaxare a tensiunii psihice.

Stari patologice rezultate din nerespectarea normelor de igiena a muncii intelectual si a celor de profi-laxie a surmenajului

in natura exista un principiu fundamental, acela al pro-portionalitatii dintre cauza si efect. Principiul este valabil si in biologie, chiar daca uneori e mai putin evident, dato­rita interpunerii unui interval de timp mai lung intre acti­unea factorului cauzal si aparitia manifesta a efectului sau.

Aplicind acest principiu, medicina a facut pasul hota­ritor, trecind de la incercarile (nu totdeauna incununate de succes) de a vindeca boala, la ideea prevenirii ei. Asa a luat nastere profilaxia, ramura noua a stiintelor medicale, care, pornind de la cunoasterea anatomica si fiziologica a organismului, a factorilor nocivi si a modului lor de acti­une, a stabilit un complex de masuri cu caracter igienic, educativ, material, social, economic etc. care determina o reducere la minimum a sanselor de imbolnavire. intreaga evolutie a tehnicii moderne a permis aprofundarea cunoas­terii organismului uman, furnizind un plus de materie pri­ma pentru elaborarea de noi masuri si mijloace profilac-tice. Printre ultimele se numara si antrenarea tot mai larga a maselor in actiunea de apararea a propriei sanatati, dindu-i-se fiecaruia posibilitatea cunoasterii cauzelor genera­toare de boala si a metodelor de a le face inofensive.

Acelasi lucru l-am facut si noi in capitolele precedente, in care am dezbatut, pe larg, substratul anatomic si functio­nal al muncii intelectuale si conditiile ce trebuie respectate in practicarea acestui tip de munca. Cum este si firesc, ne-respectarea masurilor de igiena enumerate va deschide larg portile factorilor favorizanti si determinanti ai imbolnavirii, care se va fixa cu atit mai puternic si va avea consecinte cu atit mai grave, cu cit incalcarea normelor de "securitate' a activitatii intelectuale va fi mai de durata si mai cuprin­zatoare. Trebuie sa reamintim inca o data pericolul ce exista de a fi inselati de aparenta, pentru ca in biologie nu totdeauna consecinta se instaleaza imediat dupa intrarea in actiune a noxei, putindu-se scurge un interval de timp destul de lung, timp in care intelectualii are tendinta de a persista in greseala.

Ramin deci de analizat:

mecanismul prin care factorul cauzal (incalcarea nor­
melor igienice de practicare a muncii intelectuale) actio­
neaza asupra organismului;

consecintele, adica manifestarile clinice ale imbolna­
virii;

evolutia si tratamentul.

Cauzele instalarii imbolnavirii au fost deja mentionate in repetate rinduri, mecanismul fiind comun, indiferent de forma clinica a bolii: depasirea capacitatii functionale a scoartei cerebrale, cu consecintele sale. Aceasta _;$epasire as-potentialului se realizeaza ori prin»exees|de munca inte­lectuala (cantitativ sau calitativ), ori prin Suprapunerea p|||§|0 activitate normala a unor factori afectivi, fiziologici sau patologici, care incarca peste masura sarcinile intregu­lui sistem nervos central.

Consecintele acestei depasiri constau in tulburari ale functionarii scoartei cerebrale si, implicit, ale tuturor cen­trilor subordonati din sistemul nervos central, in special ale celor subcorticali, destinati coordonarii sistemului ner­vos vegetativ. O notiune importanta ce se impune a fi subliniata de la inceput este aceea a tipsei leziunilor| orga-

nice, totul rezumindu-se la tulburari functionale. De aici se deduce, in mod logic, reversibilitatea fenomenelor.

Ca rezultat al dereglarii activitatii scoartei cerebrale, vor aparea manifestari clinice in sfera activitatii psihice. A doua categorie de simptome - tulburarile organelor vietii vegetative - vor materializa functionarea defectuoasa a sistemului nervos vegetativ.

Cum este si firesc, severitatea tulburarilor si deci forma de imbolnavire vor fi direct proportionale cu gravitatea factorilor cauzali si cu durata actiunii lor. Din acest punct de vedere, se pot admite trei forme:

*astenia (oboseala) care poate fi situata pe teritoriul
starii de sanatate, in imediata vecinatate a frontierei dintre
sanatate si boala;

suprasolicitarsa (surmenajul), situata tot in imediata
apropiere a granitei, dar in teritoriul bolii;

nevroza, cu toate formele ei, in plin domeniu pato-
logic.

Dupa cum rezulta din aceasta simpla prezentare, cele trei forme pot fi considerate drept trei trepte de coborire, de la starea de sanatate spre cea de boala. Trebuie insa mentionat ca nu este obligatorie parcurgerea, in ordine, a tuturor aces­tor etape. Cind factorul cauzal este foarte puternic, se poate ajunge direct la suprasolicitare, fara a se mai trece prin stadiul de astenie simpla, constitutia individului putind fa­voriza acest lucru. De altfel, stabilirea unor limite precise intre cele trei stari nu este de loc usoara, data fiind simp-tomatologia lor comuna. Diferentele dintre ele se rezuma adeseori la importanta si intensitatea manifestarilor clinice.

in ce priveste astenia, asa cum ne-o spune chiar numele, aceasta se refera la semnele inerente oboselii intelectuale: vagi dureri de cap aparind mai ales dupa o activitate pre­lungita, scaderea poftei de mincare, senzatia de oboseala fizica si psihica, ultima exteriorizata printr-o mai dificila concentrare a atentiei, un grad de indispozitie, seara o adormire mai dificila si un somn mai putin odihnitor.

in cazul surmenajului, care se instaleaza de obicei prin persistenta factorilor care au dus la oboseala, pe linga accen­tuarea semnelor mentionate (dureri de cap, senzatia de obo­seala la efort intelectual, scaderea si mai mare a capacitatii

de concentrare a atentiei, insomnie urmata de stari pe-nibile de epuizare la trezirea dupa cele citeva ore de somn agitat si populat de vise), se adauga fenomene suplimentare. Pe plan psihic, inmugureste o lipsa de incredere in capa­citatea de munca, germinata de reducerea randamentului intelectual; efortul de concentrare a atentiei produce feno­menul de "gindire dureroasa', se instaleaza o permanenta tensiune psihica, iritabilitate - femeia plinge din cele mai neinsemnate motive; barbatul e mai impulsiv. Tulbu-rarilor activitatii nervoase superioare li se adauga cele care exteriorizeaza dereglarea centrilor nervosi ai sistemului vegetativ: ameteli, zgomote in urechi, palpitatii la cel mai mic efort fizic (urcarea unor trepte), transpiratii nemoti-vate, scaderea accentuata a poftei de mincare, dureri abdo-minale, tulburari de tranzit intestinal, amorteli ale extre-mitatilor etc. Tot acest tablou viu colorat al suprasolici-tarii intelectual este foarte variabil de la un individ la altul (in functie de factorii constitutionali, ea cei endocrini, ai personalitatii etc, si ocazionali, ea cei fiziologici - men-struatia - sau patologici - cind exista coincidenta cu o gripa, hepatita etc)., dar si de la o zi la alta (in functie de orele dormite, de programul de activitate, de traumele afective etc). Atunci cind tabloul clinic nu se suprapune pe fondul unei boli organice, el dispare ea prin minune dupa un somn bun sau citeva zile de activitate fizica (sport, excursie etc).

Este de retinut acest aspect al accentuarii tulburarilor prin efort cortical si al disparitiei lor prin efort fizic. Aici trebuie cautat substratul recomandam medicale ea, pe perioadele de vacanta sau concediu, sa se suprime orice medicatie, recurgindu-se la o activitate fizica placuta in aer liber. in restul timpului, elevul, studentul si intelec-tualul trebuie sa-si impuna un mic program zilnic de exer-citii fizice (gimnastica etc).

in fine, nevroza inglobeaza toate simptomele dej a descrise mult amplificate si imbogatite. Preocuparea pentru "starea de boala grava' care il caracterizeaza pe nevrotic accentu­eaza si mai mult dereglarea functionala a scoartei sale cere-brale, ii dezorganizeaza si mai mult activitatea organelor vegetative. Manifestarile cele mai diverse pot constitui ea-petele de acuzare ale bolnavului, incepind cu dureri de cap

violente, insomnie nocturna cu somnolenta peste zi, inca-pacitate de concentrare a atentiei, tulburari de memorie (lapsusuri frecvente), o stare de permanenta agitatie si neliniste care-i sugruma din fasa orice tentativa de a de-pune vreun fel de activitate intelectuala. Bolnavul devine certaret, deosebit de susceptibil, iritat chiar de faptul ca, in ciuda starii sale "dramatice', medicii il "mint' ca "nu are nimic'.

in sfera vegetativa se pot instala greturi, varsaturi, chiar modificari ale secretiilor si motilitatii intregului aparat digestiv (evidente radiologic si prin probe de laborator), modificari circulatorii, cu transpiratii, oscilatii ale tensi­unii arteriale si pulsului etc, pierderi in greutate, tulbu­rari in functionarea glandelor cu secretie interna (mai evi­dente la femei, prin dereglari menstruale). I4sta de plin-geri ale acestor bolnavi poate cuprinde un adevarat sir fara de sfirsit, explicatia lor fiind una singura: starea de alarma, preocuparea pentru fiecare semn nou, pentru orice este legat de boala. in acest sens, unii ajung sa se "documenteze' con-sultind tratate de medicina, discutind in contradictoriu cu medicul de specialitate, sustinindu-si diagnosticul pe care si l-au pus singuri si cerind toate examenele si analizele despre care au auzit. Paradoxul comportarii acestor bolnavi rezida in faptul ca nu omit sa se plinga nici de cea mai mica senzatie resimtita (uneori isi fac chiar o lista de tul­burari), dar "uita' sa relateze abaterile savirsite de la normele de practica rationala a muncii intelectuala Ei dau impresia ca se tem sa spuna adevarul, pentru ea nu cumva medicul sa le refuze toate examenele cerute si sa le infirme temeinicia fricii pentru boala lor.

Ne oprim aici cu expunerea semnelor de suferinta, pentru a trece in revista, in linii mari, evolutia in timp a fenome­nelor. Subliniind de la bun inceput raritatea trecerii de la astenie si suprasolicitare la forma de nevroza propriu-zisa (numai in surmenajul cronic intelectual - de ani de zile - sau in cazurile cind suprasolicitarii i se adauga alti factori nevrozanti), trebuie sa subliniem ca toate aceste forme sint vindecabile. Reamintim ca substratul e reprezentat de tul­burari functionale reversibile, si nu de leziuni corticale.

Durata si evolutia sint direct proportionale cu persis­tenta factorilor cauzali. in general, astenia este tot atit de efemera ea si cauza care i-a dat nastere, suprasolicitarea dispare cu tot cortegiul de simptome ce o insotesc intr-un interval de timp ce nu depaseste 10-20 de zile maximum, dovada lichidarea in citeva zile dupa trecerea sesiunii de examene (o data cu scaderea tensiunii psihice) a tuturor feno­menelor.

in ce priveste nevroza propriu-zisa, evolutia este mai osci-lanta si mai prelungita, fapt explicat de consecintele de-reglarii in activitatea organelor vietii vegetative. De alt­fel, cind persista factorii care i-au dat nastere, nevroza poate lasa in urma ei complicatii serioase. Ne referim la hiper­tensiunea arteriala si la boala ulceroasa. in primul, caz, tensiunea arteriala care creste cu fiecare emotie ajunge sa se stabilizeze la un nivel deasupra normalului; in al doi­lea, tulburarile secretorii si de motilitate a stomacului si intestinului pot provoca ulceratii etc. Tot aceasta este ex­plicatia si pentru geneza colitelor cronice, a diskineziilor biliare etc. in toate aceste situatii se creeaza cercuri vici­oase, starea psihica influentind evolutia manifestarilor vis-cerale (ulcer, colita etc.) si accentuarea dereglarii organelor vegetative agravind tulburarile psihice. Tocmai datorita existentei acestor cercuri vicioase vindecarea cere un timp mai indelungat. Un ultim fapt demn de subliniat este acela ca tratamentul are o eficienta cu atit mai mare, cu cit se instituie mai devreme, avind si calitatea de a preveni aparitia leziunilor organice (ulcerul).

Se desprinde, in mod logic, intrebarea: care sint masurile care se impun pentru revenirea la normal? Data fiind se­paratia facuta de la inceput, vom discuta in primul rind tratamentul asteniei si suprasolicitarii. Metodele de vin-decare cuprind:

readucerea la normal a programului de viata si de
activitate, cu eliminarea factorilor cauzali ai dereglarii
(repausul psihic este indicat uneori numai pentru citeva
zile - in suprasolicitari - , o reducere de program fiind
de preferat);

reducerea abuzului de tutun si cafea;

introducerea obligatorie a citorva minute de exercitii
fizice, eventual un joc sportiv, care vor elimina dezadaptarea
la efort a aparatului cardio-vascular;

alimentatia la ore fixe, cu evitarea acelor alimente
care pot irita mucoasa gastrica sau intestinala (alcool, ca­
fea, picanterii etc);

tratamentul medicamentos este rezervat numai cazu­
rilor unde medicul il recomanda (subliniem pericolul folo­
sirii oricarui drog din proprie initiativa).

Nevrozele reclama, in mod obligatoriu, consultarea medi­cului, din doua motive majore: linistirea bolnavului si evita­rea confundam semnelor nevrozei cu acelea care marcheaza inceputul altor afectiuni. Conditia de baza a punerii unui diagnostic corect si a iustituirii unui tratament eficace: sin-ceritate si lipsa oricaror rezerve in relatarea integrala a tuturor evenimentelor premergatoare imbolnavirii, chiar daca e vorba de greseli grave de conduita. Fara indepli-nirea acestei conditii, medicul nu poate delibera in cunos­tinta de cauza.

Ramin valabile toate masurile preconizate in cazul aste­niei si surmenajului, cu citeva observatii si adaugiri:

colaborarea bolnavului si a persoanelor din antura­
jul sau, cu medicul, in scopul grabirii vindecarii;

in perioadele de accentuare a tulburarilor, in special
a celor viscerale, poate fi necesara o intrerupere temporara
a activitatii intelectuale (de scurta durata, pentru ca altfel
da timp bolnavului sa se "studieze'), eventual o internare
in spital, in sanatoriul de nevroze, plecarea intr-o statiune
de munte pentru schimbarea mediului (nu se interneaza
decit cazurile grave, mediul de spital nefiind totdeauna
prielnic vindecarii).

Toate masurile inscrise in continuare se vor aplica numai in conformitate cu prescriptia medicului curant: ' - efort fizic si exercitii de gimnastica;

regim alimentar, in functie de tulburarile viscerale;

tratament medicamentos, limitat strict la dozele, rit­
mul si modul de administrare prescrise.

Prin consultarea periodica a medicului, bolnavnl de ne­vroza va sti sa se comporte cit mai adecvat fiecarui moment al evolutiei bolii de care sufera, precum si tratamentul medi­camentos ce urmeaza sa-l efectueze. Consultarea periodica se impune tocmai datorita unei evolutii mai prelungite si fluctuante a nevrozei.

Subliniem din nou ca, asa cum medicii nu-si trateaza pro­pria familie si apeleaza la colegi de specialitate, in cazul imbolnavirii lor, apare cu atit mai lipsita de sens orice incercare de "autodiagnostic', ea si "autotratarea'. Prin experienta si obiectivitatea de care dispune, medicul este totdeauna un sfetnic pretios, simplul act al consultarii lui reprezentind un mijloc de profilaxie.

Ajunsi la finele acestei calatorii prin domeniile celei mai frumoase indeletniciri a omului - munca intelectuala - , se pot trage citeva concluzii.

Achizitia si integrarea logica a cunostintelor, ea si com­portamentul creator, corolarul acestei activitati, reprezinta o necesitate ce furnizeaza satisfactii pe masura efortului deo­sebit pe care-l reclama.

Cind munca intelectuala se desfasoara in concordanta cu aptitudinile innascute, de timpuriu educate si dezvoltate printr-un exercitiu continuu si rational, intr-un climat so-matopsihic sanatos si respectind toate normele de igiena, ea conduce la suprema bucurie a creatiei, in folosul personal, al familiei si al intregii societati omenesti. Exemplul pe care-l furnizeaza octogenarii, care, prin viata cumpatata si permanenta activitatii lor, continua sa imbogateasca patrimoniul universal al cunoasterii trebuie sa fie mereu prezent in mintea intelectualului in curs de formare.

Daca, prin forta imprejurarilor sau din greseala, au fost incalcate legile fundamentale ale acestui tip de activitate, instalindu-se semne de suferinta, singurul om competent sa evalueze toate coordonatele situatiei (cauze si tratament) este medicul.

Concluzia concluziilor se poate exprima astfel:

Randamentul in munca nu poate fi corespunzator efor­tului depus, daca nu stii cum sa muncesti. Ca sa poti invata cu folos, trebuie sa inveti cum se invata!