Interactiune sociala si mecanisme de aparare

INTERACTIUNE SOCIALA SI MECANISME DE APARARE

Un alt tip de realizare a adaptarii prin mecanisme de aparare a fost pus in evidenta de studiile asupra interactiunilor sociale si de cele asupra identi­tatii: cel al apararilor sociale care priveste apararea Eului social impotriva unor pericole exterioare care ar putea sa-i atinga valoarea.

In opinia lui Mucchielli, Eul social are trei componente: comunitar-participativa, prezentarea catre ceilalti si definirea de catre ceilalti.

Apararile sociale pot fi clasate in trei categorii:

■  luarile de distanta prin atacuri, intimidari, evitari;

■  imobilizarile care sunt blocajele de tip inhibitie;

■  retragerile apropierile supunerea, justificarile sau seductia.

Aceste aparari satisfac principalele nevoi ale Eului social, cum ar fi: partfciparea, relatii pozitive de diferite feluri cu parteneri sociali din acelasi grup, securitatea si valorizarea personala in mediul grupai, consideratia sociala.

Mecanismele de aparare sociala permit individului adaptarea la lumea sociala.

Aici ar trebui amintite asa-numitele "sisteme de securitate' descrise de Gardiner in 1947, constituind ansamblul conduitelor utilizate de indivizii unei aceiasi societati pentru a infrunta aceleasi pericole si frustrari. Ele reunesc' masurile de aparare, institutionalizate la nivel social, care se inscriu in psihismul individual precum si modalitatile obisnuite de reactie la frustra­rile mediului social.

De altfel, Mucchielli, in 1981, vorbea de forme socializate ale apararilor interne. Ele sunt constituite din combinatii de aparari care se regasesc in aceeasi epoca la un numar mare de indivizi, imbracand deci o forma colecti­vizata; exemple in acest sens sunt: distractiile, ecologismul si toxicomaniile. De exemplu, ecologismul ar reprezenta un ansamblu de reactii defensive prin care este refuzata realitatea sociala si tehnologica, acuzarea societatii si grupismul (gasirea placerii de a fi in grup). Aceste reactii ar aparea din cauza unei puternice angoase legate de sentimente de inferioritate in fata progresu­lui tehnic si a complexitatii societatii si de sentimente de frica de esec indi­vidual si social si de respingere precum si de invidie fata de puterea si placerea exacerbata de societatea de consum.

Acelasi autor concluzioneaza asupra ecologismului ca fiind o serie de mai multe mecanisme individuale de aparare ca, de exemplu, negarea realitatii, anu­larea retroactiva (ascetismul afisat parand sa faca parte din conduitele destinate sa stearga sentimentele de invidie si de participare vinovata anterioara la socie­tatea de consum), regresia (comportament tipic de adolescent) si, in special, grupismul si compensarea (a inferioritatii prin noul statut capatat in grup).

Alt tip de aparari este cel constituit de apararile transpersonale care permit Eului sa se protejeze manipuland relatiile cu lumea. Studiul acestor aparari permite observarea actiunii Eului asupra mediului inconjurator. Actiunea lor implica faptul ca Eul nu a mai fost acaparat de utilizarea apara­rilor interne.

in satisfacerea nevoilor Eului, apararile transpersonale folosesc intreaga gama de influente si conduite umane. Aceasta idee a apararilor transpersona­le datoreaza mult miscarilor antipsihiatrice, in special lui Laing, care considera ca prin aceste aparari Eul incearca sa dirijeze viata interioara a celuilalt pentru a o proteja pe a sa. Antipsihiatria sustinea ca boala psihica constituie o aparare transpersonala.

In scopul protejarii propriei boli, persoanele bolnave, deci indivizi, dar si cupluri, familii, grupuri si chiar societatea in ansamblu, impun persoanelor sanatoase, dar mai slabe decat ele, un sistem de relatii patologice si patogene, in acest mod, persoane sanatoase la inceput devin bolnavi, boala lor consti­tuind expresia unei aparari transpersonale.

Reluand atitudinile nevrotice descrise de Horney K, Mucchielli arata rolul lor de aparari transpersonale care au drept functie evitarea angoasei interne care insoteste in cultura noastra riscul de esec in relatiile afective. Cele trei forme de exprimare ale acestor aparari se exprima sub forma unor modalitati de relatie cu celalalt: apropierea extrema de celalalt, tentativa de a-i castiga admiratia sau separatia.

Anzieu si Kaaes arata ca anxietatea care exista in orice grup este lega­ta de mecanismele apararilor grupale, membrii grupului utilizeaza mecanis­mele de aparare proprii grupului pentru a-si imbunatati propriile lor aparari.

Roussillon in doua lucrari succesive: "Mecanisme metadefensive in institutii' (1988) si "Despre paradox' (1991), aprofundeaza functiile meca­nismelor de aparare grupale. Ideologia grupului, de exemplu, are functii de aparare evidente: protejeaza identitatea grupului contra distorsiunilor istorice si politice, elimina incertitudinea inlocuind perceptia faptelor istorice contra­dictorii, asigura confortul grupului evitand faptele nelinistitoare, consti-tuindu-i o justificare a viziunii pe care o are despre lume si joaca un rol de filtru, atribuind doar doua tipuri de valori - binele si raul.

Mucchielli arata ca ideologia acopera diferite mecanisme de aparare clasice:

■  refularea - ideologia obliga membrii grupului sa adopte moduri de
gandire si interdictii similare, stergand astfel conflictele interne ale

grupului;

■  proiectia - desemneaza dusmani asupra carora sunt aruncate pulsiu-

nile;

■  anularea - transformand o stare de fapt intr-o alta si impunand con­duite radical diferite;

■  sublimarea - sublimand sentimentul de inferioritate intr-un discurs asupra organizarii puterii.

Conceptul de eliberare (working off mechanism) a fost introdus in 1973 de Bibring E; pentru acesta, mecanismele de aparare constituiau mo­dalitati de organizare a tensiunilor de catre Eu; functia lor este de a distruge progresiv tensiunea schimband conditiile interne care ii dau nastere. Dintre mecanismele de eliberare, Bibring E citeaza familiarizarea cu o situatie anxiogena sau desprinderea libido-ului.

Lagache merge mai departe in ceea ce priveste elementele caracteris­tice ale eliberarii:

■  recunoasterea, considerata de subiect ca esentiala, a dorintelor sale si a apararilor fantasmatice;

■  rolul important jucat de constiinta, care fara sa fie exclusiv, este determinant;

■  ridicarea apararilor.

Lagache precizeaza ca mecanismele de aparare fac apel la inteligenta, in sensul in care aceasta este definita ca o capacitate de acomodare la situatii noi.

Printre caile de eliberare, care implica diferite modalitati de inlocuire, autorul citeaza repetitia activa pentru rememorarea gandurilor si discutiilor; identificarea (care conduce subiectul la a se confunda cu trairea sa) prin obiectivare, (care ii permite sa ia distanta in raport cu aceasta traire); diso­cierea prin integrare, inhibitia prin control si supunerea prin experienta. De asemenea el propune includerea sublimarii printre mecanismele de eliberare, urmand consideratiile lui Fenichel care considera ca sublimarea este o apa­rare reusita care are drept conditie prealabila abolirea refularii.

Plutchik (1995) considera chiar ca apararile de baza (concepute ca mecanisme inconstiente, rigide, cu valoare adaptativa limitata) corespund unui stil de coping.

Toate acestea vin sa explice de ce resursele sociale constituie alt rezer­vor pentru comportamentul adaptat.