INVESTIGAREA PSIHOLOGICA A COMPORTAMENTULUI SIMULAT PRIN TEHNICA POLIGRAF

1. Comportamentul - caracteristici generale

Comportamentul, in sens general, reprezinta ansamblul reactiilor, observabile si/sau masurabile ale organismului uman, prin care el raspunde la o situatie traita in functie de stimularile mediului si de tensiunile sale interne.

Comportamentul, ca expresie globala a organismului, este nu numai un sir de reactii provocate de stimuli, ci o activitate complexa, dinamica, determinata bio-psiho-social, prin care persoana isi adapteaza reactiile sale la mediu (Bus, 1997). Deci, comportamentul este dependent atat de particularitatile ambientale, cat si de cele interne ale persoanei, in functie de modul in care conjuga situatia pe de o parte, cu atitudinea, motivul si scopul pe de alta parte. Prin urmare, sistemul de referinta al unui comportament il reprezinta contextul social (in care persoana devine parte activa) relationat cu particularitatile situatiei in functie de trasaturile personalitatii sale. Comportamentul de fapt, apare astfel ca un traducator de atitudini; fiind de fapt rezultanta configuratiei acestor atitudini. Intrucat atitudinile nu sunt de aceeasi intensitate si valoare are loc o selectie, fiind promovata atitudinea cu implicatiile cele mai profunde in respectiva forma de comportament.

Adesea, in viata unei persoane apar situatii care o solicita contradictoriu. Anumite conveniente sociale pot intra in contradictie cu starea de moment sau chiar cu propriile convingeri si sistemul de valori. In acest caz, apar dilemele de comportament; depasirea lor presupune din partea persoanei maturitate sociala, flexibilitate psihica si suplete comportamentala.

Intelegerea modului in care se comporta o persoana intr-o imprejurare sau alta presupune, in mod necesar, cunoasterea motivelor precum si a scopurilor sale, care ii prefigureaza si orienteaza anticipat conduita sa.

Ciofu (1974) distinge doua modalitati de raspuns comportamental:

T aparent ('over behavior') care include reactiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit, gestica, mimica, pantomima;

T inaparent ('covert behavior') care se refera la modificarile interne, indirect decelabile, ca insotesc procesele gandirii, emotiei, limbajului etc, cum ar fi spre exemplu, modificarea ritmului respirator, a ritmului cardiac, a secretiei salivare, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, a compozitiei chimice si hormonale a sangelui, cresterea conductibilitatii electrice a pielii.

Intre cele doua modalitati comportamentale exista o dependenta in sensul ca unui comportament aparent ii corespunde obligatoriu si forme inaparente, deoarece comportamentul aparent se bazeaza pe o structura functionala organica cu numeroase componente comportamentale inaparente. In schimb, nu oricaror manifestari inaparente le corespund manifestari aparente de comportament (Bus, David, 1999).

Miclea (1997) evidentiaza ca orice comportament are concomitente cognitive si/sau biochimice iar acestea sunt resimtite in modul de procesare al informatiei si in comportament. De fapt, manifestarilor comportamentale li se asociaza modificari:

T cognitive, rezultate din modul de procesare al informatiei stimul venite din mediu sau a celei interoceptive, care in functie de semnificatie are sau nu rol activator;

T biologice-vegetative, urmare a cresterii arousalului fiziologic, a activarii sistemului cardiac si circulator, a modificarilor la nivelul conductantei electrice a pielii, a motilitatii gastrointestinale, a tensiunii musculare etc;

T subiective, manifestate prin trairea diferitelor stari emotionale, ca rezultanta a interactiunii unor configuratii de factori cognitivi, motivationali, atitudinali, a caror stare se schimba in functie de modificarile din cadrul relatiei individ-mediu, de felul in care aceasta este perceputa si evaluata (Lazarus, 1991).

In domeniul psihologiei judiciare starile emotionale, prin manifestarile psihofiziologice pe care le implica, pot fi supuse unei analize stiintifice sistematice.

Comportamentul emotional global reprezinta obiectivarea trairii emotionale atat sub aspect aparent, cat si inaparent. Aspectul inaparent, denumit si expresie emotionala, subsumeaza ansamblul reactiilor somatice si musculare pe care subiectul le dezvolta in momentul experimentarii unei emotii. (Ciofu, Golu; Voicu, 1978).

Din categoria de raspuns emotional aparent, cea mai elocventa, pentru observator, este expresia faciala, considerata ca un barometru al emotiei. Astfel, trairea subiectiva sub forma bucuriei, tristetii, maniei, fricii etc. pot fi usor sesizate pe fata unei persoane. In cazul savarsirii unei infractiuni, persoana supusa unei anchete judiciare, poate prezenta aceste trairi emotionale intr-o nuanta mai difuza datorita tendintei sale de a simula o alta stare decat cea pe care o resimte in mod efectiv.

Expresia vocala, reprezinta un alt indice care ne poate spune mai multe despre trairea subiectiva a persoanei. Pot apare modificari in intensitate, tonalitate, timbru, inflexiuni, accent, etc. Aceste modificari sunt determinate de nivelul ridicat al tensionarii musculare, inclusiv la nivelul laringelui si a corzilor vocale care influenteaza debitul sonor si, in special, frecventa sunetelor.

Elementul cel mai evident in cazul trairii unei emotii, pe fond stresant, cum ar fi tendinta de a simula, in cazul anchetei judiciare, este tremurul fiziologic, existent la nivelul tuturor muschilor care actioneaza aparatul fonorespirator. Modificarile intensitatii, frecventei si timbrului vocii reprezinta un indice al gradului de stres pa care-l incearca persoana; motiv pentru care in studierea emotiei se recurge la evaluarea indicatorilor fiziologici sub forma:

T electroencefalogramei (E.E.G.);

T activitatii cardiace si a sistemului cardiovascular (E.K.G.);

T ratei respiratorii;

T tensiunii musculare;

T modificarii conductantei electrice a pielii (G.S.R.)etc.

Electroencefalograma reprezinta o modalitate de a obtine informatii despre starile de emotie, depresie, anxietate, agitatie, etc, oferind indicatii despre intensitatea acestora pe baza frecventei, formei, amplitudinii si duratei undelor care exprima activitatea bioelectrica cerebrala. Masurile pe care le ofera sunt nespecifice; ele se refera la starea, respectiv nivelul de activare (aroussal) determinat de emotie si nu la tipul emotiei.

Activarea cardiaca si a sistemului circulator, prin sistemul cardiac, tensiunea sanguina si vasomotricitate, este una dintre cele mai elocvente din categoria indicatorilor psihofiziologici ai emotiei. Ciofu, Golu, Voicu (1978) arata ca ritmul cardiac ofera o dinamica marcata de caracterul stimularii emotiei si de faptul ca acea stimulare este prezenta sau numai expectativa. Astfel, emotia aparuta in prezenta unor stimuli concreti, puternic stresanti determina o modificare in sensul accelerarii ritmului cardiac, in timp ce doar anticiparea prezentei unor astfel de stimuli are ca efect scaderea ritmului cardiac. In situatia unor stimuli negativi care-i provoaca emotie persoanei are loc o crestere temporara a tensiunii arteriale rationata cu modificari ale ritmicitatii cardiace si a vasomotricitatii. Efectul modificarilor vasomotorii reflecta cresteri sau scaderi de volum sanguin la nivelul diferitelor parti din corp (deget, mana, brat etc) rezultat al vasoconstrictiei (in frica), sau vasodilatatiei (in rusine), din regiunea respectiva.

Rata respiratorie este unul dintre indicii cei mai vechi utilizati in aprecierea emotiei. Respiratia este influentata de o varietate de variabile psihologice si modificari organice care insotesc emotia. Astfel, ritmul cardiac si amplitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspiratie/expiratie, inhibarea acestora, sunt afectate de tipul emotiei (agresivitate, frica, neliniste, groaza etc), precum si de starea conflictuala care le insoteste. Trebuie sa mentionam ca nu exista valori parametrice stricte sau modele respiratorii care sa poata fi atribuite unor tipuri specifice de emotii. Cu toate acestea, este un indicator utilizat in domeniul judiciar pentru investigarea comportamentului simulat.

Tensiunea musculara este in stransa legatura cu starea emotiva. Exista o corelatie pozitiva intre tensiunea musculara inregistrata in regiunea frontala si prezenta anxietatii, intre inregistrarile poligraf prin miscarile musculare si comportamentul simulat. In starile emotionale crescute tensiunea musculara este ridicata si discontinua cauzand tremurul, care poate chiar dezorganiza raspunsul motor.

Modificarile conductantei electrice a pielii reprezinta unul din cei mai sensibili indicatori ai activitatii fiziologice negative din emotie. Cand activitatea corticala este redusa, iar conductibilitatea simpatica predomina, conductanta electrica a pielii este scazuta. In cazul confruntarii repetate cu stimuli negativi, anxiogeni, conductanta electrica a pielii scade inaintea impactului cu stimulul, creste in timpul primei faze de actiune a acestuia dupa care scade treptat.

In paralel cu reactia electrodermica are loc o intensificare a activitatii glandelor sudoripare, indicatori ai stresului emotional (Ciopraga, 1996).

Toate aceste aspecte fiziologice ale emotiei se intalnesc in cadrul practicii judiciare, avand rolul de indici ai emotivitatii persoanei, fiind utili in detectarea comportamentului simulat.

2. Comportamentul simulat

In activitatea judiciara acest tip de comportament este frecvent intalnit la persoanele implicate in diferite cauze penale, urmare a intereselor si scopurilor lor.

Comportamentul simulat este o incercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realitati (Ciofu, 1974, p. 50). Persoana in cauza da raspunsuri neconforme cu realitatea, exteriorizeaza sau mascheaza o expresie incongruenta cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul sau autentic. Comportamentul simulat este intentionat. Sub masca unor conduite conformiste, inventand mereu tactici derutante, simulatorul se complace intr-un fals relational, structurandu-si un spatiu simulat pentru a manipula. Simularea este intotdeauna motivata, determinata de dorinte, interese si realizarea facila a scopului.

Simularea apare in cele mai diferite situatii: pentru disculpare, pentru a apara pe cineva, pentru a rezista presiunilor, normelor coercitive ale comunitatii, din nevoia de protectie, din dorinta de razbunare etc. Exista strategii diferite de simulare, cum ar fi: inventare, exagerare, diminuare, aditie, omisie, substituire, transformare, tacere etc. Conform celor sustinute de Cucos (1997, pag. 28-29) se poate prezenta in diferite ipostaze:

simulare totala, in care falsitatea este in deplina integralitate;

simularea este intercalata cu doze mai mici sau mai mari de adevar;

simularea prin omiterea voita a informatiei juridice;

prezentarea unei variante sau ipoteze neverificate sau neverificabile, ca fiind adevarate;

recurgerea la demonstratii incongruente din punct de vedere formal prin substituirea unor idei logice cu altele pasionale;

utilizarea abuziva a unor ilustrari sau demonstratii care nu concorda sau nu sunt relevante pentru situatia concreta prezentata;

mascarea adevarului prin explicatii redundante care sa nu permita surprinderea realitatii sau sa induca spre un alt inteles al situatiei de fapt;

exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea esentialului;

crearea intentionata a unor incongruente intre mesajul verbal si cel nonverbal (mimica, gestica, pantomima), pentru a deruta prin presfilare si a da de inteles ca ceea ce spune este fals;

completarea mesajului transmis cu unele conotatii negative ce tin de profilul caracterial al emitentului;

prezentarea unui adevar ca si cum ar fi o minciuna si a unei minciuni ca si cum ar fi un adevar;

crearea deliberata a unei derute interpretative prin jonctiunea dintre adevar si falsitate, inducandu-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai cunoaste ceva.

Identificarea 'adevarului falsificat afirmat', a 'adevarului neafirmat' cat si a 'adevarului tainuit' este o preocupare majora a specialistilor in domeniul judiciar deoarece principiul fundamental care trebuie respectat este prezumtia de nevinovatie. In articolul 32 al Constitutiei Romaniei care reglementeaza libertatea individuala se arata ca 'Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata''Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii'.

Aceste texte constitutionale concorda cu articolul 11 al 'Declaratiei Universala a Drepturilor omului' conform caruia:

'Orice persoana acuzata de comiterea unui delict are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale'

Descoperirea simularii este dificila, uneori chiar imposibil de realizat. S-a constatat ca, atunci cand o persoana minte, au loc anumite modificari psihofiziologice. In baza acestei supozitii, au fost descoperite si perfectionate diferite tehnici de detectare psihofiziologica a comportamentului simulat, la baza carora stau unele teorii explicative.

2.1. Teorii explicative ale comportamentului simulat

Studiile contemporane sugereaza ca factorul major, determinant al reactiilor psihofiziologice il reprezinta variabilele motivational-emotionale iar studiile recente sustin ca rolul preponderent ii revine variabilei cognitive (Bus, David, 1999).

Astfel, Davis (1961, citat de Bus si David) sugereaza trei teorii (motivational-emotionale) explicative ale fenomenului ce sta la baza reactiilor psihofiziologice:

1. Teoria raspunsului conditionat. Conform acestei teorii raspunsul fiziologic este consecinta unei activitati emotionale determinata de catre un stimul conditionat. S-a constatat existenta unei corelatii pozitive intre raspunsul fiziologic si semnificatia itemilor testului. Cand stimulul este asociat cu o emotie puternica va fi expectat un raspuns amplu. Teoria nu explica de ce detectarea comportamentului simulat are loc in conditii de motivatie scazuta si mai putin amenintatoare.

2. Teoria conflictului. Activitatea simultana a doua tendinte conflictuale ar fi motivatia de a minti si dorinta de a spune adevarul se regaseste la nivelul aroussalului fiziologic. Cu cat este mai intens conflictul, cu atat mai amplu va fi si raspunsul.

3. Teoria pedepsei. Se sustine ca aroussalul fiziologic in timpul simularii este activat de frica de consecinte in cazul in care ar fi detectat.

Aceste teorii sunt prezentate de Bus si David (1999) in baza unor referinte bibliografice dupa Kraphl & Sturm (1997).[1]

O alta teorie care incearca sa explice modificarile psihofiziologice determinate de minciuna si care accentueaza rolul factorilor afectivi-motivationali este teoria motivatiei (Gustafson & Orne, 1963, 1964)[2]

Autorii sustin ca exista o rata semnificativ ridicata a detectiei psihofiziologice la subiectii motivati sa evite detectarea, comparativ cu grupul de subiecti care nu au fost explicit motivati.

Cercetarile cognitive au evidentiat urmatoarele teorii explicative ale reactiilor psihofiziologice antrenate in comportamentul simulat:

Teoria prezumtiei de nevinovatie, elaborata de Lykken, (1960, 1974) sustine ca reactiile psihofiziologice devin evidente la intrebarile relevante datorita faptului ca subiectul este constient de vinovatia lui.

Teoria focalizarii atentiei a fost initiata de Waid (1981) care a descoperit ca raspunsul psihofiziologic la un stimul reflecta gradul in care acesta este expectat.

Teoria dihotomizarii, dezvoltata gradual de catre un grup de cercetatori din Ierusalim (Liblich, Ben-Shakkar, Kugelmass, Furedy), sustine ca setul de stimuli reprezentati de itemi ai testului, se diferentiaza in doua categorii distincte: relevant si irelevant. Datorita faptului ca subiectii care poseda informatii despre fapta penala, pentru care sunt anchetati, se concentreaza doar pe un anumit aspect al stimulului prezentat (daca este relevant sau irelevant) ei ignora celelalte aspecte ale stimulului, care informeaza anchetatorul despre gradul de simulare al subiectului.

Studiile mai recente (Bus & negru, 1998) sugereaza, ca in detectarea comportamentului simulat intervin mai multe variabile. Cert este ca reactiile psihofiziologice sunt prezente atunci cand o persoana minte.

2.2 Metode si tehnici de investigare a comportamentului simulat

Comportamentul simulat este asociat cu trairea unei stari emotive intense, care produc modificari cerebrale, vasculare, respiratorii, de temperatura a pielii, ce se accentueaza in momentul investigatiei (Stanoiu, 1981).

Cele mai frecvente reactii psihofiziologice evidentiate la subiectii anchetati, ca urmare a unor comportamente infractionale savarsite si care erau motivati pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost:

T accelerarea ritmului cardiac;

T cresterea presiunii sanguine;

T accelerarea si sacadarea respiratiei;

T dereglarea fonatiei si emisiunii de sunete;

T hiposalivatia;

T contractarea subtila a musculaturii (Bus & David, 1999).

Toate aceste reactii neurovegetative, declansate intern, sunt slab supuse unui control voluntar dar sunt determinate de gradul de percepere al riscului de a fi detectat ca urmare a unei evaluari cognitive a situatiei. Aceste reactii sunt asociate cu un comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialistii din domeniul judiciar, a unei disonante intre declaratiile subiectului si gradul de acord asupra lor. In functie de modul in care sunt traite si exteriorizate aceste comportamente s-au elaborat tehnici de control a sinceritatii declaratiilor. Dintre acestea mentionam:

T metoda asociatiei libere;

T metoda experientei motrice;

T metoda detectarii stresului emotional in scris;

T metoda detectarii stresului din voce;

T tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente;

T tehnica poligraf.

2.2.1. Metoda asociatiilor libere

Diagnosticarea comportamentului simulat, in baza acestei metode se axeaza pe principiul potrivit careia o anumita semnificatie a cuvintelor stimul, ce se prezinta subiectului investigat, exercita i influenta specifica asupra starii sale emotionale, respectiv asupra asociatiilor pe care acesta le stabileste.

Procedura consta in administrarea unei liste de cuvinte la care subiectul trebuie sa asocieze alte cuvinte care-i vin lui in minte. Lista este elaborata de catre specialistul in domeniul detectiei comportamentului simulat, dupa o studiere detaliata a cazului. Cuvintele trebuie sa fie neutre, respectiv afectogene, cu semnificatie directa sau indirecta asupra a ceea ce subiectul incearca sa ascunda. De asemenea, ele trebuie sa vizeze aspecte importante ale evenimentului investigat, pe care si le aminteste mai usor, si anume: persoane, obiecte, semnalmente, actiuni, dispunere spatiala si nu culori, numere care si le aminteste mai greu. Cuvintele trebuie sa vizeze si aspecte colaterale dar specifice evenimentului (exemplu: cuvantul papagal datorita faptului ca pe masa de unde s-au furat bani exista o colivie a unui papagal).

Dintre modalitatile utilizate pentru detectarea comportamentului simulat cel mai frecvent, se utilizeaza inregistrarea:

timpului de latenta care se defineste prin intervalul de timp care trece de la emiterea unui stimul si pana la producerea reactiei. Prin utilizarea acestei metodologii, conform celor enuntate de Anastasi (1964, citat de Bus si David, 1999), se poate concluziona: 'daca viteza de reactie verbala este diferita de cuvintele critice fata de cele nesemnificative, daca subiectul refuza raspunsul la unele cuvinte critice sau repeta, in lipsa altui cuvant, raspunsuri verbale anterioare, atunci vinovatia subiectului poate fi dovedita';

timpilor de raspuns, ca indicatori ai starilor afective legate de evenimente pe care persoana investigata vrea sa le ascunda. Prin compararea reactiilor la cele doua tipuri de cuvinte: neutre si afectogene este posibila decelarea influentei emotivitatii, determinata de perceperea riscului de a fi detectat, asupra tipului de raspuns oferit si a timpului de reactie, cunoscandu-se ca la stimulii neutri timpul de latenta este constant iar la cuvintele afectogene este crescut (Bogdan 1973).

Indicii care se urmaresc pentru a fi evidentiata tendinta de simulare a subiectului sunt:

T    repetarea cuvantului 'stimul' necesara pentru a avea timp sa elaboreze un alt tip de raspuns;

T    latenta raspunsului (pentru cuvintele afectogene 'centrale'), variabila in functie de subiect si conditionata de natura stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decat pentru cele concrete. Timpii de reactie mai mari de patru secunde indica o incercare de simulare;

T    asociatia superficiala. Se presupune ca subiectul considerand ca asociatia ar fi prea expresiva, incearca sa o substituie uneia mai putin incriminate;

T    repetarea acelorasi cuvinte oferite ca raspuns indica existenta unei semnificatii care trebuie verificata;

T    modificarea sensului cuvantului initial care consta in oferirea unui raspuns, pe care ulterior incearca sa-l explice dintr-o alta perspectiva;

T    asociatii incriminate cum ar fi spre exemplu, daca subiectul raspunde prin cuvantul 'bani' la cuvantul 'papagal', cunoscut fiind ca pe masa de unde s-au furat banii era o colivie cu papagal.

Al. Rosca (1934, 1971) utilizand aceasta metoda sustine ca pentru cresterea eficientei este necesar sa fie utilizate si alte tehnici.

2.2.2. Metoda experientei motrice

Initial aceasta metoda a fost fundamentata pe principiul inregistrarii reactiilor fiziologice ale subiectilor investigati cu metoda asocierilor libere. Cu cat incarcatura emotionala a cuvantului prezentat era mai mare, cu atat pe inscriptor apareau reactii vegetative (respiratia, EEG) mai ample iar fonograma raspunsului verbal prezenta o latenta marita (Bogdan, 1973; Ciofu, 1974).

Psihologul rus H.R. Luria (1959), observand legatura, creata in timp, intre un fenomen central, nemasurabil direct si un fenomen motor-periferic (presiuni digitale ritmate pe o membrana pneumatica, a elaborat metoda 'experientei motrice', care a fost perfectionata de psihologul de origine spaniola Mira Y Lopez (1959) construind si aparatul numit manotometru.

Experimentul consta in faptul ca subiectul trebuia sa-si dubleze raspunsul verbal, la cuvantul stimul continut in lista, cu o reactie motorie (apasarea pe o clapa). Astfel, subiectul isi concentra atentia asupra mainii cu care trebuia sa indeplineasca sarcina. Modificarile de la cealalta mana, care scapau controlul constient, erau inregistrate. Un tremur asociat cu o latenta ridicata a raspunsului verbal reprezinta indiciul unei eventuale tentative de simulare.

Luria constata ca in conditiile unei puternice activari emotionale, produse de efortul de disimulare, curba motrica inregistrata se modifica in asa masura incat aceasta activare emotionala este decelabila (Bogdan, 1973).

2.2.3. Metoda detectarii stresului emotional in scris

Aceasta metoda consta in inregistrarea, sub forma grafica, a modificarilor intervenite in scrisul unei persoane aflate intr-o stare de tensiune puternica. Se inregistreaza timpul de latenta, durata scrierii raspunsului si presiunea scrisului. Examinarea se face in conditii de izolare fonica, deoarece orice sursa de zgomot influenteaza negativ rezultatele testarii.

Se recomanda utilizarea acestei metode in paralel cu testarea la poligraf, realizandu-se o completare reciproca a rezultatelor obtinute la cele doua metode.

2.2.4. Metoda detectarii stresului din voce

Datele oferite de literatura de specialitate (Ciopraga, 1996) releva ca printre indicatorii cei mai sensibili ai emotiei se inscriu si caracteristicile frecventei amplitudinii, vitezei, tonului fundamental al vocii, in timpul vorbirii, ca urmare a modificarilor fiziologice in aductia si abductia corzilor vocale.

Modificarile la nivelul frecventei tonului fundamental se instaleaza, de regula, in spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este, in intregime, controlat de constiinta.

Pentru evaluarea stresului emotional din voce, mai exact modulatiile inauzibile si involuntare, de frecventa medie din registru 8-14 Hz se utilizeaza detectorul de stres psihologic din voce (Psyhological Stress Evaluator P:S.E.).

Modulatiile de frecventa a caror intensitate si pattern sunt invers proportionale cu gradul de stres al vorbitorului, se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care insoteste contractia voluntara a muschilor striati implicati in vorbire. In perioadele lipsite de stres modulatiile sunt sub controlul sistemului nervos central. La aparitia stresului sistemul nervos negativ devine dominant, avand ca efect inhibitia muschilor fonatori cu repercusiuni la nivelul registrului frecventei medii. Aceasta inhibitie, indicator al stresului emotional, este evidentiata de catre detectorul de stres din voce, ca o caracteristica blocanta sau ca o forma de unda rectangulara (Horvath, 1979).

Cu ajutorul acestui detector au fost puse in evidenta urmatoarele caracteristici vocale, indicative ale emotiei determinate de disimularea adevarului:

T durata emisiei vocale;

T viteza de articulare;

T timpul de latenta;

T intensitatea consoanelor explozive;

T valorile (medii si limitele minime si maxime) frecventei tonului fundamental al vocii.

Utilizarea acestei metodologii prezinta unele avantaje urmare a inregistrarii mai multor variabile care indica modificarile produse in voce si vorbire. Predictibilitatea detectarii comportamentului simulat devine mai crescuta prin corelarea rezultatelor obtinute cu ajutorul acestui detector cu cele obtinute prin examinarea cu poligraful.

2.2.5. Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente

Scopul acestor tehnici consta in suprimarea controlului constient al declaratiilor, astfel incat raspunsurile sa fie automate, lipsite de influenta controlului rational voluntar.

Originea acestor tehnici se regaseste in antichitate. Cunoscut fiind efectul alcoolului asupra starii de constienta si a controlului voluntar, prizonierilor de razboi li se administra alcool pentru a se putea obtine de la acestia informatii care in stare normala nu ar fi fost furnizate.

In urma studierii efectelor pe care hipnoza le are asupra starii de constiinta, s-a recurs la utilizarea acesteia pentru detectarea comportamentului simulat. In 1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru prima data hipnoza in practica judiciara. Aceasta tehnica, pentru a obtine date valide, presupune existenta unui bun hipnotizator precum si complezenta celui care urmeaza sa fie hipnotizat.

In practica judiciara pot fi utilizate doua tipuri de tehnici de hipnotizare (Udolf, 1987):

T    permisiva (materna), care presupune un mod 'cald' de abordare a persoanei care urmeaza a fi hipnotizata, complezenta din partea acesteia, aderenta la procedura;

T    agresiva (paterna), care presupune ca subiectul sa nu coopereze si sa nu doreasca implicit sa fie hipnotizat, bazandu-se pe abilitatile hipnotizatorului si avand o modalitate specifica de abordare a persoanei.

Hipnoza, ca tehnica de detectare a comportamentului simulat se aplica in prezent in domeniul criminalistic alaturi de investigatiile cu ajutorul poligrafului.

O alta metoda consta in administrarea unor substante psihofarmaceutice cum este eterul, morfina, barbiturice etc.,care induc o stare de semiconstienta numita 'automatism orinic'. In aceasta stare cenzura constienta este obnubilata, fara a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reactie automata.

In 1918 medicul american House a lansat preparatul numit 'Serul Adevarului' (Thruth Serum) care contine 1% bromhidrat de scopolamina si 2% clorhidrat de morfina. Administrarea serului se face la interval de 30 de minute a cate 1 sau 2 ml in functie de greutatea si varsta subiectului pana se ajunge la o stare de semiconstienta (Bogdan, 1973). Desi autorul pretinde ca, prin administrarea acestui ser, se obtin declaratii foarte sincere in legatura cu infractiunea comisa, aceasta metoda nu este utilizata in prezent, considerandu-se ca ar reprezenta o grava incalcare a dreptului de aparare a persoanei in fata organelor judiciare.

2.2.6. Tehnica poligraf

Detectarea simularii cu poligraful s-a dovedit a fi una dintre cele mai performante tehnici. Ea face parte din mijloacele moderne, unanim recunoscute si utilizate pe plan mondial de catre compartimente tehnico-stiintifice din domeniul psihologiei judiciare. Fundamentarea stiintifica a acestei tehnici este argumentata de faptul ca in savarsirea unei infractiuni subiectul participa cu intreaga sa personalitate prin mobilizarea intregului sau potential cognitiv, motivational si afectiv, impregnandu-se profund in constiinta sa.

Prin tehnica poligraf se actioneaza in mod indirect asupra planului constiintei subiectului, incercandu-se astfel a se evidentia daca acesta reda cu fidelitate aspectele a ceea ce stie subiectul, adica elemente de continut ale realitatii subiective existente in planul constiintei sale. Constiinta vinovatiei sale, mobilizatoare a unei stari emotive care poate fi mascata cu dificultate, il determina pe subiect sa reactioneze emotionat de fiecare data cand i se prezinta obiecte sau i se adreseaza intrebari in legatura cu infractiunea comisa. Orice minciuna spusa constient, pe langa efortul mintal pe care-l necesita, produce si o anumita stare de tensiune emotionala.

Conform teoriei 'reactiei determinata de infractiune', persoana vinovata reactioneaza cand minte, deoarece intrebarile relevante provoaca emotii sau trairi care au existat in momentul infractiunii (Barland, 1988).

Poligraful, desi i se spune 'detector de minciuni' in realitate nu inregistreaza minciuna ca atare, ci modificarile fiziologice ale organismului in timpul variatelor stari emotionale care insotesc simularea. Simultan sunt inregistrate pe o diagrama modificarile a cinci parametri psihofiziologici: respiratia toracica, respiratia abdominala, reactia electrotermica, tensiunea arteriala- plus si miscarile neuromusculare. Fiecare parametru psihofiziologic, inregistrat grafic pe diagrama poligraf, prezinta caracteristici specifice, pe care examinatorul le analizeaza si le interpreteaza, formuland concluziile cu privire la sinceritatea subiectului; concluzii pe care le consemneaza intr-un 'raport psihologic de constatare tehnico-stiintifica' si care mai contine toate activitatile intreprinse pentru depistarea comportamentului simulat. Raportul psihologic de constatare tehnico-stiintific a comportamentului simulat se inainteaza organelor de cercetare penala care au dispus examinarea subiectului cu poligraful.

Examinarea cu poligraful, fiind un mijloc de investigare, trebuie sa fie solicitata si sa constituie, de regula, un moment initial al anchetei si nu o ultima activitate, cand reactivitatea emotionala a subiectului in cauza este afectata de foarte multi factori. Examinarea se efectueaza pe baza rezolutiilor motivate sau a ordonantelor organelor de cercetare penala si la cererea expresa a apararii.

Examinarea se realizeaza intr-o incapere special amenajata, izolata fonic. De asemenea, trebuie sa existe si o anexa, 'camera de observare', echipata corespunzator.

Tehnica poligraf ofera date, conform celor enuntate de Zdrenghea si Butoi (1992) pe baza carora pot fi obtinuti indici ce permit:

T identificare autorilor de infractiuni, indiferent de tipul acestora;

T stabilirea sinceritatii declaratiilor persoanelor audiate;

T solutionarea contradictiilor ce apar intre declaratiile persoanelor constituite ca parti in procesul penal;

T depistarea caracterului calomnios al unor denunturi sau plangeri penale;

T eliminarea suspectilor ce se dovedesc a nu fi implicati in cauza, realizand o mare economie de timp si de munca.

In cadrul examinarii se respecta principiul primului consimtamant si al prezumtiei de nevinovatie. Daca subiectul nu este de acord cu efectuarea testarii, examinatorul va incheia un proces verbal de consemnare a refuzului cu mentionarea motivarii. Este posibila revenirea asupra refuzului initial.

Sunt exceptate de la testare: minorii, gravidele, bolnavii psihici, persoanele cu afectiuni cardiorespiratorii severe, cele cu afectiuni neurologice grave (hemipareze, paralizii), persoanele aflate in suferinta fizica cum ar fi extractii dentare, interventii chirurgicale recente, leziuni cauzate de accidente precum si alte categorii de persoane pentru care se apreciaza de catre examinator ca nu este cazul.

Exista unele contradictii care trebuie respectate in privinta persoanelor care urmeaza a fi examinate;

T sa nu fie supuse unor anchete obositoare;

T anterior sa aiba o alimentatie normala;

T sa nu fie amenintate cu tehnica poligraf;

T sa nu fie sub influenta bauturilor alcoolice;

T sa nu fie sub influenta medicamentelor cu actiune asupra functiilor sistemului nervos central;

T sa nu fie aduse in campul infractional pentru reconstituiri sau alte experimente;

T sa nu participe la confruntari;

T sa nu fie prezentate pentru recunoasterea din grup sau sa nu li se prezinte persoane spre recunoastere etc.

Conditia obligatorie cu tehnica poligraf va fi precedata de un interviu pre-test, continuata cu un chestionar ce contine intrebari relevante, neutre si de control, incheindu-se cu un interviu post-test.

1. Interviul pre-test

In prealabil, persoanei care urmeaza a fi investigata, i se aduce la cunostinta scopul examinarii, modul de functionare al aparatului, insistandu-se asupra principiilor fundamentarii stiintifice ale metodei si a rezultatelor ce se vor obtine. Acest aspect sporeste preocuparea persoanei nesincere asupra detectarii posibile si linisteste persoana sincera.

Intrebarile din interviul pre-test au scopul de a declansa raspunsuri verbale si nonverbale, care vor oferi examinatorului indicii asupra sinceritatii si nesinceritatii subiectului, fara a-l face sa diminueze inutil starea de tensiune si fara ca examinatorul sa se angajeze intr-un dialog acuzator in dorinta de a obtine o marturisire a vinovatiei. Un subiect care nu este invinuit de catre examinator ca ar fi savarsit infractiunea in curs de cercetare sau care este interogat ca si cand ar fi deja considerat responsabil de acestea, nu mai este indicat a fi supus testarii la poligraf.

Ineditul situatiei in care se afla subiectul in iminenta examinarii sau implicarea acestuia in cauza penala supusa investigatiei, ii genereaza o stare de tensiune, de neliniste generala exteriorizata prin manifestari caracteristice unui comportament simulat: hipermie sau paloare faciala, spasmul glotic, contractarea buzelor, tremurul sau monotonia vocii, clipirea accelerata a ochilor, 'ras fortat', sudoratie palmara sau faciala, freamatul mainilor, latenta in raspunsuri, evitarea privirii interlocutorului, pedalarea picioarelor, contraintrebari, solicitare inutila pentru repetarea intrebarilor etc.

Experienta demonstreaza ca greutatea nu consta in a fi surprinse aceste manifestari, ci dificultatea de a le interpreta corect si de a le integra intr-un profil psihologic adecvat.

Deosebit de important este de a stabili cauza care amplifica starea emotionala a subiectului (labilitatea psihocomportamentala, trecutul sau infractional, starea de sanatate, problematica delicata a cauzei pentru care este cercetat etc).

Interviul pre-test impune crearea unui sentiment de siguranta si incredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat. Nerealizarea acestui climat poate influenta negativ reactivitatea psihoemotionala a subiectului si implicit rezultatul testarii la poligraf.

Subiectul sincer, in timpul acestui interviu va manifesta, de regula, un comportament in care se pot observa indicii naturaletii si dezinvolturii in argumentare. El va manifesta mai mult curiozitate fata de cauza penala decat teama, exprimandu-si pareri, raspunzand promt si corect la intrebari.

Subiectul nesincer nu coopereaza, nu se angajeaza in dialog, da raspunsuri monosilabice, este lipsit de initiativa si spontaneitate. Cand se aduce in discutie problematica critica, se remarca, pe langa negarile stereotipe de genul 'nu stiu', 'nu-mi pot explica', 'cine, eu?', 'nu-mi amintesc', si unele manifestari exterioare de comportament simulat.

Subiectul sincer, nefiind implicat in cauza cercetata dispune de capacitatea de comutare a atentiei catre problematica interviului pre-test, pe care o accepta din curiozitate.

In schimb, subiectul nesincer nu dispune de capacitate de comutare a atentiei, evidentierea aspectelor legate de fapta comisa au un efect inhibant asupra lui.

In ceea ce priveste examinatorul acesta trebuie sa manifeste o atitudine obiectiva, rezervata si impartiala in privinta sinceritatii sau nesinceritatii persoanei examinate.

2. Chestionarul-test utilizat in examinarea poligraf

De regula, chestionarul test contine 10 intrebari numerotate de la 1 la 10, aceiasi ordine corespunde si pe diagrame poligraf. Intrebarile care se formuleaza se vor referi    numai la un singur aspect al problemei. Examinatorul noteaza numarul intrebarii pe diagrama poligraf, adaugand, in functie de raspunsul afirmativ sau negativ al subiectului, semnul '+' sau '-'. In chestionarul test sunt incluse urmatoarele categorii de intrebari (Zdrenghea & Butoi, 1992):

Intrebarile relevante (incriminatorii, critice, acuzatoare) sunt propozitii interogative adresate subiectului de psihologul examinator in mod nemijlocit, concis si clar atat in cadrul discutiei pre-test, cat si in timpul testarii, vizand savarsirea sau implicarea subiectului in infractiunea de a face subiectul cercetarii, apte sa produca modificari in reactivitatea psihoemotionala a acestuia.

In functie de complexitatea cauzei cercetate intrebarile relevante pot include si intrebari investigatorii sau de detaliu. Acestea reprezinta propozitii interogative formulate ipotetic in vederea identificarii unei posibile reactivitati psihoemotionale la subiectul testat, care sa permita indicii cu privire la: existenta unor coparticipanti, tainuitori sau favorizatori, locul unde se afla ascunse obiectele materiale ale infractiunilor, corpurile delicte, instrumentele utilizate la savarsirea infractiunii, precum si alte aspecte de acest gen pe care subiectul le ascunde.

Intrebarile neutre sunt propozitii interogative simple, care nu au legatura cu incriminarea si permit reechilibrarea psihica a subiectului dupa efectul intrebarilor relevante. Scopul lor este de a obtine in diagrama poligraf un segment etalon pentru reactivitatea psihoemotionala obisnuita a subiectului.

Intrebarile de control sunt propozitii interogative la care se cunoaste aprioric, ca subiectul va raspunde nesincer; scopul acestora este de a obtine un anumit nivel al reactivitatii psihoemotionale necesar efectuarii comparatiilor cu nivelul reactivitatii psihoemotionale obtinut la intrebarile relevante.

3. Examinarea poligraf

Diagrama poligraf se deruleaza cu o viteza constanta, cele 5 penite inregistrand simultan modificarile parametrilor psihofiziologici corespunzatori care insotesc raspunsurile subiectului. Diagrama poligraf reprezinta expresia grafica a reactiilor psihofiziologice concomitente chestionarii subiectului.

Sub impactul intrebarilor relevante ale cauzei, intregul organism al subiectului examinat se afla intr-o stare de alerta, reactivitatea psihoemotionala corespunzatoare raspunsurilor simulate la aceste intrebari fiind in mod evident mai clara, mai amplu exprimata decat cea obtinuta la intrebarile neutre.

Examinatorul stabileste tipul si numarul de teste ce vor fi aplicate unui subiect.

De obicei, pentru a formula o concluzie cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea subiectului sunt necesare cel putin trei teste. Formularea concluziei intr-o examinare poligraf consta in activitati de comparare si sinteza, rationamente de tip deductiv inductiv si analogic, activitati de sesizare a celor mai sensibile modificari in traseele diagramei poligraf ca urmare a raspunsurilor obtinute la intrebarile relevante, neutre si de control. In urma interpretarii, atat a diagramelor poligraf, cat si a comportamentului subiectului pe tot parcursul examinarii cu tehnica poligraf se poate formula o concluzie pozitiva, negativa sau incerta.

4. Interviul post-test

Orice examinare cu tehnica poligraf se incheie cu o discutie post-test. Abordarea subiectului se individualizeaza de la caz la caz, cu respectarea regulilor generale privind audierea invinuitului sau inculpatului, metodic, logic, argumentat, calm, tinandu-se seama si de nivelul de instruire si cultura al acestuia. Abilitatea examinatorului consta in a-l convinge pe subiect sa incerce, dupa propria sa pricepere, sa explice starile emotive pe care le-a simtit in timpul raspunsurilor date la intrebarile adresate. De la caz la caz, discutia post-test va fi continuata la biroul de ancheta de catre cel care instrumenteaza cauza respectiva.

5. Factorii care influenteaza rezultatele examinarii la poligraf

Factorii care pot afecta rezultatele examinarii la poligraf sunt (Reid & Inbau, 1977):

neconstientizarea posibilitatii de detectare (subiectii cu nivel de scolarizare si Q.I. foarte scazut, cu responsabilitate sociala scazuta etc.);

tensiunea emotiva sau nervozitatea unui subiect sincer (indoieli fata de: exactitatea aparatului, competenta examinatorului, conditiile in care se efectueaza examinarea etc.);

nemultumirea sau resentimentul unui subiect sincer fata de examinarea la poligraf;

hiperanxietatea (problemele personale ale subiectului, teama pentru implicarea in fapta cercetata, extinderea investigatiei asupra altor fapte etc.);

implicarea in alte fapte sau infractiuni similare (subiectul este sincer cu privire la fapta in curs de cercetare, dar fiind implicat in alte fapte - este dominat de un complex de culpabilitate);

incomoditatea fizica si psihica din timpul examinarii (teama subiectului de o posibila durere fizica produsa de aparat, presiunea exercitata de mansonul de tensiune arteriala - plus sau de tubul pneumograf etc.);

responsabilitatea pe care o traieste subiectul cu privire la nerespectarea atributiilor de serviciu, favorizand comiterea infractiunii de catre alta persoana (neglijenta unui paznic face posibila comiterea infractiunii de catre alta persoana);

anchetarea excesiva a subiectului anterior examinarii (anchete prelungite si obositoare, acuzatiile aduse subiectului etc.);

numarul prea mare de intrebari sau prea multe teste administrate subiectului intr-o singura examinare (subiectul poate deveni areactiv);

frazeologia inadecvata a intrebarilor relevante (intrebari echivoce);

intrebarile de control inadecvate (care nu au legatura cu problematica pentru care este cercetat subiectul);

starea de 'subsoc' sau 'epuizarea de adrenalina' (un subiect nesincer poate fi areactiv daca este examinat imediat dupa comiterea infractiunii, datorita epuizarii nervoase a acestuia; o tensiune emotiva provoaca un exces de adrenalina in sange, iar glandele suprarenale fiind suprasolicitate devin incapabile sa faca fata situatiei - de aici conditia de 'subsoc' sau 'epuizare a suprarenalelor');

rationarea si autoinselarea (intr-o situatie limita cand subiectul este condamnat la moarte, acesta devine atat de preocupat de situatia sa dificila, incat amintirile sale despre fapta comisa devin foarte estompate, iar o examinare la poligraf poate fi neconcludenta);

anomaliile fiziologice si mintale (hipertensiunea arteriala, hipertiroidismul, starile febrile; psihoticii, psihonevroticii, psihopatii etc.);

factori diversi.

In timpul examinarii cu poligraful subiectii pot adopta diferite conduite. Deci, examinatorul trebuie sa ia masuri de precautie impotriva tentativelor subiectilor care incearca sa eludeze detectarea prin unele manopere cum ar fi: respiratia controlata, miscari musculare, eschivarea psihologica.

Teoretic nu este exclusa posibilitatea existentei unor subiecti care printr-un autocontrol riguros sa poata interveni in modificarea reactiilor psihofiziologice.

Rata de baza a minciunii este unul dintre factorii ce pot afecta acuratetea testarii poligraf. Influenta acestui factor este explicata    de Barland (1988),astfel: pe masura ce rata de baza a minciunii scade are loc o scadere a numarului de falsi negativi (persoane vinovate apreciate ca sincere) si o crestere a numarului de falsi pozitivi (persoane sincere, apreciate ca vinovate). Cand rata de baza a minciunii este zero, pot apare doar erori de falsi pozitivi.