Memoria si Formele memoriei

Memoria

Continutul vietii psihice nu se reduce numai la experienta imediata. Experientele trecute sunt reactivate, cele prezente sunt pastrate, prelucrate, reinterpretate, viitorul este anticipat, asigurandu-se astfel constiinta unitatii eului, a continuitatii vietii psihice.

Memoria este procesul psihic prin care se realizeaza memorarea (engramarea), pastrarea si reactualizarea sub forma recunoasterii sau reproducerii experientei cognitive, afective si volitive.

Procesul memoriei este deci constituit din trei faze succesive:

faza de achizitie (memorarea)

faza de retinere (pastrare)

faza de reactualizare (sub forma recunoasterii si reproducerii)

Memoria nu este reductibila la un depozit pasiv de informatii ci este un proces complex de reflectare activa, selectiva si inteligibila a experientei umane. Caracterul activ al memoriei rezulta din faptul ca in fiecare dintre cele trei faze informatia este restructurata, ansamblata intr-o formula noua, pe masura acumularii datelor noi, rezultand unitati logice cu o structura mai complexa decat a informatiilor componente. Astfel memorarea nu este o inregistrare sau imprimare mecanica, ca si in cazul unei benzi de magnetofon, pastrarea nu corespunde unei simple depozitari, iar reactualizarea nu se realizeaza ca o simpla declansare a asociatiilor (de tipul stimul- raspuns) anterior elaborate.

Retinerea si reactualizarea informatiilor nu este globala ci selectiva, adica noi nu retinem si nu reactualizam totul ci din ansamblul informatiilor pastram ceea ce are relevanta pentru noi, ceea ce corespunde dorintelor, trebuntelor, sentimentelor noastre sau ceea ce se impune prin natura stimularii.

Memoria umana are un caracter inteligibil intrucat presupune intelegerea celor memorate si reactualizate, interventia gandirii in procesul de sistematizare, clasificare, ierarhizare si structurare a informatiilor ceea ce ii confera caracterul logic, rational, constient.

Putem conchide ca memoria umana este o latura sau o forma a unei activitati complexe si specializate care necesita efort. Procesul memorarii se realizeaza continuu iar definirea memoriei prin termenii de fixare, pastrare,si reactualizare e globala si generala din punct de vedere a proceselor reale, extrem de complexe carora le corespund.

1.Fazele memoriei

Adancirea si aprofundarea studiului memoriei impune o analiza a proceselor precum si a factorilor obiectivi si subiectivi de care depind performantele mnezice.

1. Memorarea (fixarea, engramarea) este faza memoriei in care informatia se traduce intr-un cod- imagini, sunete, propozitie- astfel incat sa poata patrunde in sistemul memoriei. In raport cu prezenta sau absenta intelegerii materialului de memorat distingem memorare mecanica si logica, iar in functie de prezenta sau absenta scopului mnezic, al efortului voluntar, al utilizarii unor procedee mnemotehnice, memorarea poate fi voluntara sau involuntara. Cele patru forme nu sunt in relatie de opozitie, ci forme complementare combinate in diverse moduri si proportii.

2. Pastrarea sau conservarea presupun retinerea pentru un timp mai lung sau mai scurt a celor memorate. Pastrarea nu trebuie inteleasa ca o simpla depozitare ci ca un proces activ care consta in organizarea si reorganizarea celor memorate, includerea lor in noi sisteme de legaturi care au ca rezultat obtinerea unor informatii noi.In procesul pastrarii are loc reorganizarea structurala a materialului insusit anterior, simplificarea lui, concretizarea, generalizarea sintetica, sistematizarea, stabilirea de legaturi intre diferitele parti ale materialului, etc. Procesul de structurare nu se incheie odata cu memorarea initiala ci continua cu fiecare achizitie a materialelor conexe.

3. Reactualizarea (recuperarea) are loc in vederea aducerii la suprafata a celor retinute anterior, in scopul utilizarii lor in activitatile umane. Reactualizarea se poate realiza sub forma recunoasterii sau a reproducerii. Recunoasterea se produce in retenta materialului care a fost memorat iar reproducerea are loc in absenta sa.

Cele trei faze sunt interconectate intre ele, calitatea recunoasterii sau reproducerii depinde in mare masura de modul voluntar sau involuntar, logic/mecanic in care s-a realizat engramarea, precum si de calitatea procesarilor care au avut loc in faza de pastrare a informatiilor.

2.Formele memoriei

Pe la sfarsitul anilor 50 au inceput sa apara in literatura de specialitate tot mai multe teoretizari ale diferentei dintre memoria senzoriala (MS), memoria imediata, de scurta durata sau de lucru (MSD), si cea de lunga durata (MLD). Astfel Atkinson si Shiffrin elaboreaza un model modal al memoriei conform caruia informatia primita din exterior este stocata pentru cateva fractiuni de secunda in MS, e filtrata si transmisa ulterior MSD care are capacitate limitata atat ca durata cat si ca volum. Din MSD o parte a informatiei e transferata in MLD.

MS denota persistenta reprezentarii senzoriale a stimulilor timp de cateva sutimi de secunda dupa ce acesta si-a incetat actiunea asupra receptorilor. De pilda o senzatie vizuala sau auditiva persista in MS a noastra un timp scurt chiar dupa incetarea stimularii corespunzatoare. Avem asadar o MS vizuala (iconica), una auditiva (ecoica), una tactila, etc. Retentia senzoriala a stimulilor este automata - nu reclama efort din partea subiectului - si e preatentionala - procesele implicata in MS preced initierea celor implicate in atentie. De asemenea stimulii nu sunt inca prelucrati categorial. Principala functie a stocajului senzorial e aceea de a prelungi durata de actiune a stimulului in scopul unei analize mai profunde a lui

MSD asigura stocarea informationala pe timp de 15-20 s. Dupa acest interval informatia este fie uitata fie trece inMLD sau si una si alta. MSD ne ajuta sa operam cu informatiile curente, cotidiene exact atata timp cat e necesar.

MLD asigura stocarea informationala timp mai indelungat, ore, luni ani sau chiar toata viata.

Modelul lui Atkinson si Shiffrin postuleaza deci ideea existentei unei diferente structurale intre MSD si MLD, cele doua fiind sisteme autonome, distincte chiar daca se afla in interactiune. Principalele diferente dintre ele sunt localizate la nivelul:

1.Volumului de stocare al informatiei- volumul MSD fiind de 7+/-2 elemente, in timp ce al MLD e practic nelimitat.

2.Durata de stocare a informatiei - MSD limitata la cateva secunde, MLD extinsa uneori pe intreaga viata

3. Tipul de codare al informatiei - verbala sau imagistica in MSD si semantica in MLD

4.Forma de reactualizare - seriala in MSD si paralela in MLD

5.Baza neurofiziologica-MSD localizata la nivelul hipocampului iar MLD in ariile parieto-occipitale stangi.

Datele experimentale infirma pe rand toate aceste diferente deci si modelul lui Atkinson si Shiffrin, concluzia fiind ca MSD si MLD nu sunt unitati structurale distincte, mai precis se poate afirma ca diferentele dintre MSD si MLD sunt diferentele dintre doua stari ale aceluiasi sistem. MSD, care este coextensiva cu MLD, reprezinta cunostintele activate ale MLD. Ca urmare, toate informatiile preluate de MS sunt stocate in MLD, urmand ca o parte a lor sa fie activata, in functie de nevoile de moment a organismului constituind MSD. Diferentele dintre cele doua sunt asadar de stare, de nivelul de activare al cunostintelor, nu doua sisteme mnezice autonome. Din multimea totala a cunostintelor de care dispune la un moment dat un subiect (MLD) acele cunostinte care sunt temporar mai activate vor fi numite MSD sau mai preferabil memorie de lucru.

Cu cat informatiile stocate in MLD au un rest mai mare de activare - au fost repetate de mai multe ori, au o semnificatie personala foarte mare, sunt incarcate de conotatii emotionale, sunt incluse in retele informationale foarte structurate, deci au fost puternic prelucrate, etc, cu atat va fi mai usoara activarea lor temporara in scopul utilizarii de catre MSD. De asemenea, actualizarea unei informatii a unei retele informationale din MLD antreneaza actualizarea unei parti a retelei, precum si a contextului in care au fost memorate. In concluzie uitarea nu presupune, in cele mai multe cazuri, stergerea informatiei ci mai degraba subactivarea lor si deci imposibilitatea accesarii lor.

Dincolo de aceste forme ale memoriei, clasice deja, experientele facute in sfera memoriei evidentiaza disjunctia dintre memoria semantica si cea episodica, pe de o parte, si intre memoria explicita si implicita pe de alta.

Memoria episodica se refera la memoria evenimentelor autobiografice, cand si unde am trait un anumit eveniment. Aceasta memorie contine o serie de informatii asociate cu contexte spatio-temporare precise. Ea este esentiala pentru formare propriei noastre identitati. Studiile intreprinse in vederea localizarii acestei memorii arata ca un rol esential revine lobilor frontali si hipocampului, a caror lezare a fost asociata cu pierderea informatiilor despre locul si momentul in care pacientul a invatat anumite informatii.

Dincolo de interesul teoretic, cercetarile asupra memoriei episodice prezinta si implicatii practice. De ex. s-a ajuns la concluzia ca formarea eului si a identitatii de sine depinde in mod esential de memoria noastra biografica, in primul rand de amintirea evenimentelor din primii 3-5 ani de viata. In mod normal familia ne furnizeaza o serie de informatii despre evenimentele propriei copilarii pe baza carora ne construim o istorie de viata. Nu e importanta atat veridicitatea acestei istorii cat coerenta ei. La multi dintre copiii crescuti in casele de copii memoria autobiografica este foarte saraca, ceea ce creeaza probleme de identitate si emotionale la varsta adolescentei. Pentru diminuarea acestui neajuns s-a recurs la introducerea unor jurnale proprii pentru fiecare dintre copii, jurnale in care personalul noteaza din cand in cand evenimentele mai semnificative din viata copilului. Ulterior aceste informatii vor constitui baza istoriei sale de viata si a stabilirii propriei identitati.

Memoria semantica numita adesea conceptuala, se refera la cunostintele generale pe care le avem despre mediul in care traim. De ex. stim formula chimica a apei fara a ne aminti contextul, momentul in care a fost asimilata. Cunostintele memoriei semantice nu sunt de regula asociate unui context spatio-temporal. Majoritatea informatiilor pe care le ofera programele scolare vizeaza memorarea semantica.

Fiecare dintre cele doua categorii de cunostinte au cate ceva din cealalta, chiar daca se vorbeste despre o procesare cronologica a informatiei din memoria episodica si una in retele sau scheme semantice in cazul celei conceptuale iar memoriei episodice I se atribuie asocierea cu reactii emotionale, chiar organizarea in jurul unui nod emotional, in timp ce se vorbeste despre neutralitatea memoriei semantice.

O alta dihotomie frecvent intalnita este aceea intre memoria implicita si a cea explicita. Memoria implicita presupune informatia actionala, dificil de realizat pe cand cea explicita cuprinde informatia care poate fi verbalizata.

3.Uitarea

Fenomenul uitarii se afla in relatie dinamica cu memorarea, pastrarea si reactualizarea informatiei. Uitarea se refera la pierderile ce se inregistreaza in pastrare si se exprima prin faptul ca in anumite imprejurari informatiile nu se mai reactualizeaza.

In anumite limite fenomenul uitarii e un fenomen natural si relativ necesar. Desigur in raport cu memoria care duce la fixarea si pastrarea informatiei uitarea e un fenomen negati In raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, uitarea poate deveni un fenomen pozitiv intrucat uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acordand acestuia un caracter suplu, dinamic, posibil de a se misca liber, fara a fi stanjenit de ceea ce este excedentar, balast. Uitarea este un fenomen natural si necesar numai in anumite conditii si limite, dincolo de acestea ele devin o piedica in calea adaptarii la solicitarile mediului. Explicatiile acestui fenomen sunt diverse:

1. Unul dintre cele mai evidente motive pentru care uitam este deteriorarea sau imbolnavirea creierului. Cateva tipuri de accidente au aratat ca oamenii nu-si mai amintesc lucruri pe care ar fi trebuit sa si le poata aminti, pierderi denumite amnezie. In principal exista doua tipuri de amnezie - anterograda (individul nu mai este capabil sa-si aminteasca evenimentele de dupa accident) si retrograda (persoana isi pierde memoria in legatura cu evenimentele care au anticipat evenimentul. In forma grava, pacientul uita cine este si unde traieste)

2. O alta explicatie este aceea ca anumite cunostinte, cele cu valoare adaptativa scazuta, se deterioreaza si dispar din memorie - e o subactivare informationala. Cunostintele asadar nu se pierd din memorie ci se subactiveaza, accesul nostru la ele fiind ingreunat.

3. Uitarea motivata, teorie derivata din psihanaliza, sustine ca uitarea e determinata in intregime de refulare. Uitam deoarece in unele privinte suntem motivati sa uitam. Daca nu am uita anumite lucruri acestea ne-ar aminti de aspecte profund emotionante si traumatice. Datorita amenintarii pe care ar constitui-o pentru constient, ea este refulata, individului fiindu-I imposibil s-o reactualizeze.

4. Interferenta -poate lua doua forme- una retroactiva (are loc atunci cand noile cunostinte inhiba cunostintele dobandite anterior) si una proactiva (cunostintele sau deprinderile vechi stanjenesc asimilarea altora noi)

5. Invatarea dependenta de stare. Contextul in care engramam o anumita informatie influenteaza capacitatea de reactualizare. Pentru o buna reactualizare contextul reactualizarii ar trebui sa fie similar cu cel al asimilarii. Ne referim aici la starea fiziologica, starea de constienta, mediul ambiant. De ex. persoanele aflate sub influenta alcoolului isi amintesc lucruri care au fost asimilate intr-o stare similara de constienta, scafandrii ce au memorat un material sub apa au putut sa-l reactualizeze mai usor    sub apa decat la suprafata.