Stresul si procesele gandirii

Stresul si procesele gandirii

GÂNDIREA SI COGNITIA

Orice discutie (comentariu) despre stres trebuie sa tina cont de noile abordari ale cognitiei care au ajuns sa domine psihologia pe parcursul ultimelor decenii. Psihologia cognitiva - adica noul mentalism nu isi restrange domeniul la elementele de continut ale constientului, mult mai putin, la acele elemente care pot fi verbalizate. Aceasta disciplina considera ca evenimentele mentale - toate acele procese complexe si mecanisme care trebuie sa fie descrise pentru organism cu scopul de a face ca gandurile si actiunile lui sa fie inteligibile. Am invatat de asemenea sa vorbim despre constinciozitate atat ca "baza" de date personale cat si ca mecanism dedus ale carui functii detaliate trebuie sa fie mai explorate (Mandler, 1975a).

În mod traditional si cu siguranta pe la inceputul secolului XX, a existat o legatura semnificativa intre preocuparea cognitiva si cea fenomenologica. Psihologii cognitivi au folosit adesea ca termeni primitivi - acei termeni ai limbajului comun care se refereau la procesele cognitive; in mod frecvent, acesti termeni au fost extensivi cu folosirea fenomenologica. Astfel, in mod intuitiv "evident" cuvinte judecatoare cum ar fi "bine" si "rau", termeni de comparatie ca "mai bine" sau "similar" si concepte ca "constient" (mental) si "ego" (eu) formau vocabularul de baza al teoriei cognitive. Abordarea procesarii umane a informatiei, adica cea cognitiva, cauta (cerceteaza) in loc de procesele si mecanismele care genereaza nu doar acesti termeni si folosirea lor, ci de fapt, comunicarea din limbaj. Aceasta abordare a problemelor despre gandire si stres ofera informatii pentru urmatoarele pagini.

Un punct de vedere pentru unele definitii

Trebuie sa specificam tipurile de evenimente care trebuie sa fie cuprinse sub denumirea de "procesele gandirii". În prima instanta trebuie sa distingem intre gandire - conceputa in mod traditional (si de obicei filosofie) si regandire (sau gandire modelata) - dupa conceptia moderna. În mod traditional, procesele gandirii erau privite ca coextensive cu constientul. Atat gandirea cat si viata mentala erau considerate ca fiind caracterizate de constiinciozitate, cu toate ca notiunea de gandire constienta a devenit populara de pe vremea lui Freud. În sensul cu care este folosit aici, termenul de procese ale gandirii se refera la tot complexul de transformari bazat pe impulsuri (intrari) ambientale, precum si la produsii intermediari ai lantului de procesare a informatiei. În acest sens, folosirea inconstienta a regulilor sintactice adecvate este in aceeasi masura un proces al gandirii ca si interpretarea constienta a unui fragment de poezie. În considerarea tuturor astfel de procese ca procese ale gandirii, este periculoasa includerea tuturor activitatilor cunoscute ale organismului - ca relevante pentru procesele gandirii. În orice caz, eu am sa ma limitez la acele procese ale gandirii care sunt implicate in activitatile complexe, rezolvarea problemelor speciale si voi folosi frecvent masuratori ale eficientei cognitive - ca dovezi observabile pentru operarea proceselor gandirii interne.

Am subliniat ca procesele gandirii pot fi intalnite atat in versiunea constienta , cat si in cea incostienta. Cand voi comenta stresul si gandirea voi fi preocupat intr-o mare masura de o interactiune dintre stres si gandirea constienta. Referirea mea obisnuita la stari constiente si evenimente va fi despre sistemul cu capacitate limitata care a fost in mod variabil identificat cu constinciozitatea sau atentia focala. Preferinta mea a fost de a privi aceasta capacitate ca fiind limitata la numarul segmentelor organizate de informatie ce pot fi mentinute simultan in stare constienta, ex. care pot fi intelese sau mentinute intr-un compartiment de memorie operabila. În mod tipic pot fi gazduite aproximativ cinci asemenea lanturi operationale. Parerea mea nu exclude in nici un sens interpretarile care atribuie limitarile la efort sau alte asemenea variabile. Acceptiunea despre oarece limitare este acum bine stabilita cu privire la finetea interpretarii teoretice a ceea ce este limitat si de ce este atat de limitat.

Acceptiunea ca potentialul uman de procesare a informatiei este limitat a imbracat o forma sau alta pentru cel putin cateva secole (Mandler, 1975c). Oricum folosirea unei astfel de viziuni pentru explicarea interferarii si limitarii capacitatii de optimizare a evenimentelor (asa cum este stresul), este relativ recenta. Un model influent si relevant pentru acest comentariu este cel al lui Kahneman (1973). El a sugerat ca potentialul (capacitatea) disponibila variaza in functie de mobilizarea psihica (definita aceasta capacitate mai mult teoretic decat autonom); el a definit "capacitatea de rezerva" ca pe cantitatea de capacitate care ramane dupa ce majoritatea capacitatii disponibile a fost consumata pentru sarcina primara derulata. Voi argumenta ca definirea unei "sarcini primare" este cel putin dificila si ca volumul (cantitatea) de capacitate disponibila pentru orice sarcina cu care se confrunta individul, este o funtie de alte sarcini si alte impulsuri consumatoare de capacitate, cu care, o doza fixa de capacitate trebuie impartita.

Ce este ceea ce devine constient? Nu pot examina acum detaliat aceasta intrebare, doar un comentariu mai extins poate fi facut in alta parte (Mandler,1975a,c; Marce,in pregatire). Voi sumariza cateva caracteristici majore ale starilor constiente cu referire speciala la modul in care si de ce ele functioneaza in rezolvarea problemelor si sarcinile memoriei. Primul set de caracteristici se ocupa de constiinciozitate pe parcursul rezolvarii problemelor in sens larg. Voi explica cand si de ce structuri speciale se afla in stare constienta si cand procesele constiente sunt utile si necesare.

Constiinciozitatea si rezolvarea problemelor

Eu presupun ca trasaturile capacitatii limitate a constinciozitatii servesc la reducerea in continuare a "confuziei infloritoare" ca lumea fizica se poate opune organismului. Exact ca in cazul organelor senzoriale terminale si canalelor senzoriale centrale care reduc radica si categorizeaza lumea stimulilor fizici in limitele lumii functionale si controlabile care, de fapt, este inregistrata, procesul constient reduce radical in continuare informatiile pana la un manunchi mic si controlabil. În mod similar, Marcel (aflat in pregatire) a propus ca starile constiente sunt constituite astfel incat, ele functioneaza util si ofera un inteles optim tuturor datelor disponibile. Consider oarecum circular ca limitarea capacitatii constiente defineste ceea de inseamna de fapt controlabil din punct de vedere cognitiv. În timp de nu cunoastem de ce reducerea reprezinta magnitudinea pe care o observam, este rezonabil sa consideram ca o oarecare reducere este necesara. Sa consideram nevoia de comparatie imperecheata (intr-o situatie aleasa) intre n compartimente sau fragmente de constiinciozitate; in mod clar acest numar trebuie sa fie limitat (numarul fragmentelor de constiinciozitate existente) daca organismul incearca sa faca o alegere intr-un timp rezonabil ca durata.

Voi indica de asemenea ca organismul uman este preprogramat de a reprezenta constient anumite evenimente; printre acestea sunt stimuli intensi, cele mai importante pentru comentariul prezent - evenimente psihice interne (cele care caracterizeaza activitatea sistemului nervos autonom). Ori de cate ori astfel de evenimente solicita si preocupa o parte a sistemului cu capacitate limitata, alte functii cognitive vor avea de suferit, ex. ele for fi deturnate de la procesarea constienta si astfel, abilitatea de rezolvare a problemelor va fi impiedicata. În mod special, in cazl intreruperii sau evitarii interactiunilor constiente sau incostiente in derulare cu/fata de mediul ambiental (semnalele atat din mediul extern, cat si din cel intern vor necesita o reprezentare constienta).

Cand sunt cel mai evidente aceste procese constiente? Înainte de toate, ele sunt evidente in constituirea si integrarea structurilor mentale si de actiune. În mod esential aceasta folosirea a constinciozitatii se aplica procesului invatarii. Gandurile si actiunile sunt tipic constiente inainte ca ele sa fie bine integrate automaticizate subsecvent. Astfel, de exemplu, infatarea de a conduce o masina este un proces constient, dar soferu abilitat actioneaza automatic si inconstient. În al doilea rand, procesele constiente sunt active in timpul exercitiilor de selectare si judecare, in special cu privire la necesitatile de actiune fata de mediu. Aceste alegeri (selectari), adesea cele noi, necesita considerarea (anticiparea) posibilelor finalitati si consecinte si implica autocenzurarea erorilor. În al treilea rand, procesele constiente exercita o functie importanta in timpul redresarii psihice. Astfel, multe structuri automatice devin constiente cand ele esueaza oarecum in functiile lor - anume, cand o cale de actiune deosebit de speciala esueaza, sau cand un proces de gandire nu poate fi adus la o concluzie adecvata. Soferul experimentat devine constient despre situatia in care se afla si despre ceea ce face in momentul in care se intampla ceva nou si dificil; de exemplu, cand fulgerator se produce, o salvare (scapare) miraculoasa, aparitia masinei politiei, sau zarirea unui semafor. Functia redresarii psihice a constinciozitatii permite repararea inconstientei si redirectionarea structurilor automatice si a alegerilor subsecvente catre caile firesti.

Aceste argumente scor in evidenta rolul deosebit pe care il are constinciozitatea in actiune, in contrast cu o viziune contemplativa, reflectiva a starilor constiente. Relul specific al constinciozitatii in executarea si initierea voluntara a actiunilor a fost explorat de catre Norman si Shallice (1980).

Constinciozitatea si memoria

Procesele constiente cuprind de asemenea mecanismele de stocare si accesare a memoriei. În timp ce este foarte obisnuita observarea faptului ca nu se gaseste (intrezareste) ceea ce nu poate fi reamintit, este mai putin clar cat de constiente sunt mecanismele memoriei care interactioneaza. Este constinciozitatea atat de necesara si suficienta in momentul stocarii si accesarii elementului de memorie? În ciuda argumentelor mai noi conform carora, atentia pentru codificarea reperelor este esentiala pentru accesarea ulterioara, exista tot mai multe dovezi ca accesarea este posibila prin intermediul reperelor (indicatorilor) care au fost codificate ori subliniate (accentuate) la momentul stocarii (Anderson si Pichert,1978). Din fericire, este necesar sa rezolvam acum aceste probleme. Tot ceea ce trebuie remarcat pentru scopurile prezente, sunt conditiile in care procesele constiente interactioneaza evident cu memoria, astfel incat putem examina ulterior modul in care stresul interactioneaza cu aceste conditii.

Mecanismele stocarii angreneaza (implica) constinciozitzatea atunci cand atentia este clar indreptata catre contextele in derulare, in timpul carora se petrec evenimente memorabile. Într-un fel, toate comentarile despre evenimentele ambientale aflate in desfasurare si despre activitatile in desfasurare, creeaza structuri stocabile care, mai tarziu pot fi accesate si ca, in mod invers, se pot interfera in conditii de stres. Noi adesea construim unele structuri de accesare speciale pentru scopuri subsecvente (secundare), ca de exemplu cand ne propuneam "Trebuie sa imi amintesc ca John a luat examenul si ca trebuie sa il felicit cu prima ocazie cand il voi intalni". Atat filiera deliberata, cat si cea mnemonica incidentala esueaza la acest capitol.

La sfarsitul accesarii, multe procese de cautare im memorie, in special cele care presupun cautari complexe, necesita o procesare constienta. Printre acestea sunt procesele de cautare care implica generarea elementelor ce candideaza la accesarile posibile ("numele lui inceapea cu F"; "cine anume era?") si cele care de obicei sunt precedate de C_____ de la o intrebare "Cine mi-a gasit ceasul?" "Cum il cheama pe el?" sau " Ce ar fi sa ma aflu in biroul lui?"

Voi argumenta ca cel mai important efect al stresorilor asupra proceselor gandirii este acela ca se interfereaza specific cu operatiile (actiunile) fine ale acestor cugetari constiente si cognitii.

O definitie cognitiva a stresului

Am sa incep cu o prezentare psihologica a stresului si nu cu o definitie psihologica a acestuia. Stresorii externi sunt eficienti in masura in care sunt perceputi ca periculosi sau amenintatori, adica, in masura in care sunt interpretati cognitiv ca fiind daunatori. Una dintre dificultati cu asazisele definitii obiective ale stresorilor au fost neglijarea de catre aceste definitii a mediatorilor cognitivi. Mason (1975), criticand conceptul despre stres a lui Selye, a semnalat ca mobilizarea emotionala este una dintre reactiile cele mai omniprezente in situatiile care sunt considerate stresante. În orice caz, aceste raspunsuri emotionale depind de mecanismele psihologice ale interpretarii. Ceea de determina calitatea emotionala a unui eveniment, cum ar fi malefismul (care provoaca raul), sau atractivitatea - nu este o intrebare de care ma pot ocupa acum, in detaliu. Voi tine cont oricum ca urmarile majore ale unei astfel de interpretari a evaluarii sunt reprezentate de activarea reactiei stresului, care este functionala din punct de vedere psihic. Cu alte cuvinte, consecinta trebuie sa fie perceptibila. Ma refer aici, in primul rand la perceptia activitatii sistemului nervos autonom (S.N.A.) in special la activarea simpatica. Astfel, o situatie este definita ca stresanta daca si cand activitatile interpretativ-cognitive ale organismului vor transforma imput-uri lor intr-un mod in care rezulta o schimbare interna perceptibila. Ma voi limita la interactiunea dintre activitatea autonoma si stres. Oricum, este posibil sa fie intretinute alte reactii, cum ar fi eliberarea hormonala, care ar avea efecte perceptibile, precum si conditiile in care survine oarece activitate psihica, fara o interpretare cognitiva directa. În acest sens, Selye (1975) in replica fata de Mason, a insistat ca raspunsurile stresului (definite din punct de vedere psihic) survin si pot surveni chiar cand nu se observa nici o mobilizare emotionala (sau evaluare). Daca aceste raspunsuri survin si sunt percepute de catre organism, atunci apartin grupei gandirii si stresului.

Nu ma voi ocupa nici de problemele stresului de intensitate medie, nici nu ma voi angaja intr-o analiza de finete a sistemului cu capacitate limitata in spatiul acestui capitol. Ambele atributiuni au fost indeplinite admirabil de catre Broadbent (1971). Preocuparea lui majora, asa cum el a subliniat, de a generaliza in totalitate stresurile vietii reale, mai ales si mai putin de a rafina insusi modelul informational, in mod special cu privire la procesele decizionale care trebuie sa se produca intr-un astfel de sistem.

O ABORDARE TEORETICA A

STRESULUI SI A GÂNDIRII

Dintr-un punct de vedere teoretic si urmand linia generala trasata anterior, urmatoarele procese si mecanisme trebuie sa fie explorate. Care sunt conditiile si evenimentele care determina o activitate autonoma; mai precis, cum este initiat stresul psihic? Care este functia activitatii autonome; cum afecteaza ea activitatea autonoma? În final, cum afecteaza mobilizarea autonoma procesele gandirii constiente?

Conditiile stresului

Întrebarile despre conditiile care creaza stres psihic au stimulat majoritatea teoriilor despre stres si emotie. Cel mai frecvent, raspunsurile au imbracat forma unor liste cu astfel de conditii. Aceste liste enumereaza ceea ce ar putea fi evaluat ca fiind periculos sau daunator, dar rareori ofera un principiu categoric care unifica elementele. Teoria psihanalitica a facut un pas in aceasta directie comentand despre amenintare sau pericol (percepute de catre individ), prin stimularea in exces sau impulsuri necontrolabile. În orice caz, teoria stresului a definit in general stresorii ca pe acea clasa de evenimente care produc reactii de stres in organism. Voi folosi o abordare pe care eu (Mandler, 1964,1975c) am propus-o si anume, teoria intreruperii. Aceasta pozitie a legat oarecum discontinuu elementele precedente ale asa-ziselor teorii ale conflictelor despre emotie, care exista de pe vremea lui Herbart (inceputul secolului XIX, Mandler,1979a).

Premisa de baza a teoriei intreruperii este ca activitatea automatica rezulta de fiecare data cand o activitate organizata sau un proces de gandire este intrerupt. Termenul "intrerupt" este folosit intr-un semn cat se poate de neutru. Adica, orice eveniment, extern sau intern fata de individ, care impiedica incheierea unei actiuni, succesiunile gandurilor, un plan sau o structura de procesare, este considerat ca fiind intrerupator. Astfel de intrerupere poate consta fie dintr-o blocare activa, fie din una pasiva - blocare produsa de evenimentele ambientale; poate fi un proces de gandire launtrica care previne sau blocheaza continuarea altui proces; sau poate surveni cand un plan sau altul ori o strategie de procesare, nu pot fi incheiate, deoarece unul sau una dintre ele nu corespunde cu alta activitate de procesare activa curenta. Întreruperea poate surveni in sectorul perceptual, cognitiv, comportamental sau de rezolvare a problemelor - consecinta va fi intodeauna aceeasi, anume, activitatea autonoma. Este important de observat ca intreruperea nu ar trebui invaluita in caracteristici negative; acest proces implica numai neutru desconfirmarea unei asteptari sau refinalizarea unei actiuni initiale. Întreruperea nu este sinonima cu frustrarea ori cu alti termeni inruditi. Întreruperea poate fi interceptata emotional in orice numar de modalitati fiind cuprinse de la cele mai placute pana la cele mai daunatoare.

Gradul activitatii autonome depinde in primul rand de doi factori: gradul sau ponderea de organizare a procesului intrerupt si de gravitatea intreruperii. Gradul de organizare se refera la stereotipia sau caracterul obisnuit al actului sau procesului gandirii. O actiune sau o succesiune de ganduri care se gasesc in procesul de organizare are sau au multa variatie fata de organizare. Drept urmare, multa gandire si comportament (irelevante) se intercaleaza in aceasta succesiune; nu exista nici o structura bine organizata care sa fie intrerupta. Oricum, cand succesiunea devine invariabila, iar segmentele ei se deruleaza intr-o mare masura conform asteptarii si chiar cu exactitate, atunci cand procesul de intrerupere isi va desfasura cursul firesc. Severitatea intreruperii, se presupune ca are ca sursa principala inclusa - un proces iterativ. Daca mediul (ambientul), de exemplu, nu doar sprijina ci de fapt solicita executarea unei actiuni speciale sau proces cognitiv, care este intrerupt(a), atunci se vor repeta incercari de reluare a succesiunii si a carei desfasurari este intrerupta repetat, va potentializa mobilizarea. Cu alte cuvinte, intreruperea este severa cand procesul este reinitiat si reintrerupt continuu. În plus, unele structuri cognitive sunt mai evidente decat altele pentru planurile si telurile curente ale individului; cu cat sunt mai evidente aceste structuri, cu atat mai severa este reactia autonoma fata de intrerupere. Cunoastem insa prea putin despre sructura psihica a evidentierii (proeminentei).

Functiile mobilizarii sistemului nervos autonom

Daca intreruperea produce activitate autonoma si daca acea activitate produce o consecinta intrafizica minora a stresului, cum interactioneaza activitatea autonoma periferica cu aparatul de procesare a informatiei? Nu voi comenta nici functionarea mobilizarii autonome in potentializarea, marcarea (insemnarea) si distingerea evenimentelor, adesea numite emotionale. Eu (1975c) am descris extensiv aceste elemente oriunde am avut ocazia, subliniind ca activitatea autonoma este mai mult decat un mecanism homeostatic, legat de economia interna a organismului; ea are mai multe functii adaptive importante in selectarea si condificarea evenimentelor importante si in oferirea unui sistem de alarmare secundar.

Sistemul nervos autonom functioneaza ca un sistem de sprijin secundar ca raspuns la evenimentele care necesita o interceptare cognitiva extensiva. Astfel, cand individul este concentrat si ocupat cu o serie de evenimente, o alta desfasurare in mediul lui ii poate semnala intreruperea - individul fiind surprins nepregatit pentru o serie de circumstante. Aceasta intrerupere activeaza automat sistemul nervos autonom si produce feedback-ul de la evenimentele autonome, avertizeaza organismul ca se produce un eveniment in imprejurimi - eveniment care cere atentie imediata. Sistemul are avantaje paradoxale daca este lent. Astfel, actioneaza ca un mecanism de rezerva, adica timp de 1-2 secunde (cat dureaza initierea unui eveniment), au loc alte evenimente senzorial-cognitive care gestioneaza situatia. Daca nu, atunci reactia autonoma este disponibila ca un al doilea semnal (presupunand ca primul semnal senzorial-perceptiv a fost ignorat). Daca nu a fost intreprinsa nici o actiune adecvata pentru adaptarea la noile evenimente ambientale, atunci cel de al doilea semnal va atrage atentia organismului spre o urgenta initiala nespecificata cognitiv. Dupa atragerea atentiei si evaluarea cognitiva a noii stari de lucruri, urmeaza actiunea declansata de semnalul autonom.

Exista trei serii de dovezi care atesta efectul atentional al mobilizarii emotionale. Sotii Lacey (1974) au aratat ca activitatea atentionala este insotita de o reducere a ritmului cardiac. Astfel o reducere ar atenua aspectul intern, care cere atentie, deoarece acest aspect este opus celui "zgomotos" (anume, accelerarea ritmului cardiac). Astfel raspunsul primitiv al organismului este de origine parasimpatica care, nu numai ca poate conseva energie, ci de asemenea pregateste organismul pentru o rezistenta psihica mai adecvata fata de situatia ambientala. În al doilea rand, exista un raspuns independent cu relaxarea ritmului cardiac - ca raspuns fata de accelerarea acestuia. Si iarasi, desi cu o latenta mai lunga (1,0-1,5 secunde), un raspuns de reducere a zgomotului survine automatic ca raspuns la activitatea simpatica. Apoi mai intai, atentia reduce zgomotul intern; in mod subsecvent zgomotul intern isi produce propriul feedback negativ. A treia serie de dovezi vine in primul rand de la Frankenhauser (1975,1976), care a sugerat ca activitatea autonoma si eliberarea de catecolamina, care o insoteste, nu sunt raspunsuri demodate sau primitive. Mai mult, ea (sotia) a argumentat ca astfel de activitate faciliteaza adaptarea la presiunea cognitiva si emotionala. Pe scurt, exista oarece argument care confirma ca sistemul nervos autonom poate fi implicat in scanarea ambientala si atentia fata de evenimentele importante.

Efectele atentionale ale stresului si mobilizarii autonome

Stresul - definit ca o urgenta care semnaleaza intrerupere - poate avea efectul de sporire a atentiei pentru evenimentele cruciale din mediul individului. În aceste imprejurari, situatia stresanta genereaza reactii puternice de adaptare si imbunatateste raspunsurile rezistentei psihice. Pe de alta parte, activitatea autonoma poate reactiona zgomotos in sistemul cognitiv. Ma refer aici la perceptia constienta a organismului legata de activitatea autonoma, care in mod automat solicita capacitatea atentionala. Daca individul urmeaza aceste evenimente interne, atunci ramane mai putina atentie disponibila pentru alte activitati directionate catre tel si ale rezistentei psihice. Prin urmare, in masura in care activitatea autonoma a trecut de punctul de alerta a individului, continuand sa manifeste mobilizare autonoma in conditii de constienta se va interfera cu eficienta cognitiva prezenta. În acest sens, activitatea autonoma devine atunci zgomotoasa.

Mai exista inca un aspect al situatiei de stres care necesita capacitate emotionala sau constienta si anume, conditiile care ele insele produc stres. Aceste conditii - fie ca sunt externe sau interne - sunt cauzele primare ale zgomotului autonom. Si astfel ele pot fi considerate daunatoare (adica interpretate negativ) de catre individ si prin urmare, sunt expuse eforturilor de a fi inlaturate. De exemplu, in timpul folosirii unor aptitudini sau indeplinirii unor atributiuni, comentariile neintrerupte ale unui coleg sau unui zgomot puternic, pot fi interpretate ca stresante. Prin urmare, un efort care presupune capacitate constienta, poate fi facut pentru inlaturarea acestor conditii daunatoare. Hamilton (1975), urmand analiza lui Kahneman (1973), a examinat aceste eforturi care necesita capacitate. Într-un comentariu despre anxietate, el s-a referit la incercarile de evitare a conditiilor stresante ca o misiune secundara, care se interfereaza cu misiunea principala ce il preocupa pe individ.

Pe scurt, problema stresului este dubla: atat semnalele autonome interne, cat si conditiile care genereaza aceste semnale necesita o capacitate constienta si deci se interfereaza cu eforturile de atingere a telului.

Voi elabora acum o explicatie nonspecifica a acestor consideratii teoretice generale. Voi incepe mai intai cu o notiune veche, dar inca valoroasa - cuprinsa in legea Yerkes - Dodson (1908), care descrie relatia dintre eficienta si stres (sau stimularea). Apoi voi aduce in lumina conceptelor moderne si voi dezbate cateva dovezi curente despre efectul stresului si activitatii autonome asupra atentiei si constinciozitatii. Din acest punct avantajos voi dezbate o relatie mai generala dintre gandire, constinciozitate si stres.

LEGEA YERKES-DODSON, ATUNCI SI ACUM

Am considerat ca efectul stresorilor fizici sau ambientali depind de analiza lor ca nivel al amenintarii si al stresului. Exista desigur stresori care necesita o interpretare stresanta sau care in mod automat(ic) produce reactii de stres (in special reactii ale sistemului nervos autonom). Cand o astfel de necesitate sau efect este evident(a), nu este necesar sa vorbim complicat despre interpretarile cognitive,dar, putem vorbi direct despre efectele stresorului. Printre acestia sunt stimuli durerosi inevitabili (deoarece sunt extrem de intensi), asa cum sunt socurile electrice. Vorbind mai intai despre stresori in detrimentul stresurilor interpretate si a amenintarilor ne permite sa intram in contact cu o literatura mai veche (frecvent comportamentala) care a definit stresurile exclusiv in limite ambientale si pe baza unor variabile fizice. Poate descorperirea cea mai veche si singura cea mai importanta in acea traditie este inclusa in legea Yerkes-Dodson. Yerkes si Dodson (1908) au descoperit ca in timpul indeplinirii unei sarcini discriminative usoare, randamentul se imbunatateste odata cu marirea intensitatii socurilor. Randamentul unei indatoriri    dificile este mai slab asociat cu socurile de nivel mediu. Aceasta relatie curbilinie constituie legea Yerkes-Dodson.

În 1940, Freeman a confirmat o relatie de forma litere "U" rasturnata, adica "∩", intre mobilizarea emotionala si eficienta cognitiva. Aceasta afirmatie era importanta deoarece a fixat timp de mai multe decenii stadiul preocuparilor legate mai ales de conceptul vag al mobilizarii, mai precis ca o entitate teoretica si mai putin ca un set observabil de evenimente care ocupa capacitatea atentionala. Indexurile mobilizarii au variat larg, de la activitatea musculara generala la activitatea sistemului nervos simpatic pana la activitatea sistemului activator reticular. În cadrul procesului s-a semnalat ca nu exista un concept util unitar si singular al mobilizarii (Lacey,1967). Voi evita evazivitatea conceptului mobilizarii prin restrangere la efectele induse de stres sau amenintare (efecte ale activitatii    sistemului nervos autonom periferic). În mod consecvent voi folosi termenii urmatori "activitate autonoma" si "mobilizare autonoma" intr-o maniera interschimbabila.

Urmatorul pas in intelegerea evolutiva a functiei de forma "∩", care exprima relatia dintre performanta, eficienta si competenta cognitiva, pe de o parte si mobilizare, pe de alta parte, l-a prezentat ipoteza utilizarii elementelor-reper a lui Easterbrook (1959). Easterbrook a sugerat ca "numarul de repere utilizat in orice situatie se reduce pe masura cresterii emotiei" (p.197). Întrucat el a echivalat emotia cu angajarea (pornirea) emotionala, extensia la (nivelul) mobilizarii emotionale a ramas de domeniul trecutului. În plus, Easterbrook a relationat utilizarea reperelor restrictionate la schimbarile atentiei, asociate cu emotia sau mobilizarea emotionala.

Acum pot sa revin la comentariul meu initial despre efectele mobilizarii autonome asupra sistemului cu capacitate limitata. În prezenta atentiei care asteapta evenimente, este de asteptat cu activitatea autonoma crescanda ca numarul evenimentelor (reperelor) care pot beneficia de atentie constienta sa fie limitat. Easterbrook (1959) a semnalat ca in unele cazuri restrictionarile de atentie (si repere eficiente) pot imbunatati eficienta cognitiva. În mod clar, cand reperele excluse sunt irelevante pentru procesele gandirii usor accesibile, eficienta va fi imbunatatita, dar cand o sarcina necesita atentie fata de o gama larga de repere, atunci ingustimea atentiei va avea efecte daunatoare.

O pozitie care nu poate fi sustinuta este ca exista o lege specifica care relationeaza eficienta cu mobilizarea. Întelegerea relatiei dintre eficienta si stres necesita o analiza a stresorilor specifici, o abordare a mobilizarii ca ii confera mai degraba proprietati definibile si mai putin globale, efecte nespecifice si cunostinte despre necesitatile atributiunii si in final, perceptia individului despre sarcina (atributiune) si stresul rezultat. Hockey si McLean (1981) au dezvoltat o abordare a stresului care implica o astfel de analiza, cu accent pe interactiunea dintre diferiti stresori si necesitatile componente ale sarcinii.    

EFICIENTA COGNITIVA SI

STRESUL EXTREM

Stresul poate fi trait in majoritatea situatiilor inofensive. Fie ca incercam sa deschidem o usa blocata, sa completam un formular birocratic complicat, ori sa asamblam o jucarie de copil, majoritatea dintre noi am trait stari intense de stres. Încercarile repetate de a deschide usa, de a urma instructiunile sau de a asambla partea B intre partile A si C pot esua; mobilizarea autonoma sporeste in aceste conditii; si poate rezulta un comportament de panica si o ideatie irelevanta (Acesti idioti, incompetenti si prosti!!!). Fiecare esec inseamna o succesiune intrerupta si fiecare intrerupere potentiaza mai tare mobilizarea autonoma.

Acceptiunea ca astfel de succesiuni au consecinte care ingusteaza atentia nu este una noua. Callaway si Dembo (1958) au concluzionat ca "starile emotionale, asa cum sunt anxietatea, panica si orgasmul. produc . o ingustare a atentiei o corelatie intre atentia ingustata si activitatea simpatica centrala este demonstrata de rezultatele cercetarii" (p.88). În mod similar, este bine cunoscuta tendinta de angajare intr-un comportament irelevant de atingere a telului. Bachrach (1970) a descris problema psihica de panica, generata de plonjarea la mari adancimi marine ca pe "o perceptie infricosatoare puternica a unui individ care si-a pierdut controlul, ca nu este capabil sa faca fata situatiei, si ajunge la comportamente care nu numai ca nu rezolva problema impusa de pericol, dar il poate pune pe individ intr-o situatie complet opusa rezolvarii" (p.125).

Baddley (1972) cea mai buna analiza si rezumat al datelor disponibile despre eficienta cognitiva a mediilor periculoase. Concluzia lui merita sa fie citata in intregime:

"Se pare ca o cale prin care pericolul afecteaza randamentul este prin influenta pe care acesta o are asupra "latimii" atentiei individului. O situatie periculoasa va tinde sa mareasca nivelul mobilizarii, care, in schimb, va ingusta atentia individului, mai ales inspre acele aspecte pe care subiectul le considera cele mai importanete. Daca sarcina pe care el o indeplineste este privita de el ca fiind cea mai importanta, atunci randamentul va tinde sa se imbunatateasca: daca pe de alta parte este privita ca periferica fata de alte activitati, cum ar fi evitarea pericolului, atunci randamentul se va deteriora. Odata cu dobandirea experientei subiectii par sa isi inhibe anxietatea in situatiile periculoase si prin urmare, gradul de impedimentare se reduce. Înca nu stim ce mecanisme mediaza efectul mobilizarii asupra distributiei atentiei si ce anume este implicat in procesul de adaptare fata de frica (p.545)."

Argumentele pentru concluzia lui Baddley provin dintr-o varietate de surse pe care le voi descrie in rezumat, impreuna cu datele mai recente. Mai intai, Baddley(1971) si altii au descoperit ca nivele ale narcozei nitrogenice (atunci cand aerul este respirat la cea mai mare presiune) au diminuat eficienta la nivele diferite ale narcozei atunci cand testul a fost efectuat pe mare deschisa, ori intr-o situatie cu camera de presiune. Deteriorarea mai mare din situatiile mai realiste poate fi atribuita numai nivelului mai mare al pericolului perceput de catre subiecti. În plus, subiectii mai nelinistiti au fost mult mai usor influentati (ex. randamentul lor a scazut) de catre "pericolul" sporit al situatiilor mai realiste.

Dupa cunoasterea acestor observatii, se manifesta perceptia pericolului ca o mobilizare emotionala? Poate fi ea subsumata ipotezei utilizarii reperelor a lui Easterbrook? Hockey (1970) a aratat ca o crestere a zgomotului a imbunatatit randamentul asupra stimulilor vizati central, in detrimentul celor periferici. În timp ce Poulton (1976a) a pus la indoiala unele rezultate ale lui Hockey despre subiecte procedurale, alt studiu a lui Bacon (1974) a facut aceeasi opinie mai convingatoare. Bacon a descoperit ca mobilizarea nu numai ca a deteriorat atentia spre reperele periferice, ci de asemenea a ingustat gama reperelor interpretate de catre "responsivitatea redusa sistematic fata de acele aspecte ale situatiei care initial atrag un nivel mai redus al focalizarii atentionale" (p.81). Bacon a atribuit aceasta pierdere unei diminuari a sensibilitatii subiectilor si a sustinut ca mobilizarea afecteaza direct limitarea capacitatii.

Puntea catre situatia periculoasa a fost oferita de catre Weltman, Smith si Egstrom (1971), care au demonstrat aceeasi diminuare a atentiei catre stimulii periferici intr-o misiune care simuleaza pericolul. Subiectii experimentali au manifestat atat activitate autonoma sporita, cat si o descrestere a atentiei spre stimulii periferici, dar nici un fel de descrestere a randamentului atributiunii (misiunii) principale.

Astfel, concluzia sustine ca stresul generat de zgomot reduce capacitatea atentionala si ingusteaza atentia catre atributiunea centrala. Revenind la datele lui Bacon (1974), putem considera ca ceea ce este perceput ca central din punct de vedere psihic va fi determinat de catre atentia initiala acordata tintei (care ulterior a devenit centrala). Ceea ce initial a beneficiat de maxima atentie - ramane ca central in cadrul atentiei; tot ceea ce la inceput beneficiaza de putina atentie, este perceput ca periferic si va suferi cea mai mare pierdere de atentie in conditii de stres. Ori de cate ori misiunea-tinta este centrala, mobilizarea autonoma crescuta poate imbunatati randamentul destul de mult. Acest aspect a fost lamurit de catre Baddley (1972) si in mod subsecvent a fost umbrit de catre Poulton (1976b) intr-un atac asupra acceptiunii ca zgomotul se interfereaza in mod necesar cu eficienta.

În timp ce majoritatea cercetarilor incipiente ale efectului zgomotului asupra randamentului uman foloseau nivele relativ ridicate ale zgomotului (95decibeli, sau mai mult) studiile recente au indicat ca aceste efecte pot fi de asemenea gasite si la nivele moderate ale zgomotului. Broadbent (1981) a revizuit aceste studii si a concluzionat ca aceste nivele ale zgomotului existente acasa sau la birou (70-90 dB) afecteaza eficienta, ca astfel de efecte sunt de asteptat mai ales cand alocarea de efort este impartita intre doua sau mai multe activitati si ca natura acestor efecte pare sa fie dependenta de o stare generala de reactivitate sau mobilizare.

În final, trebuie sa ne ocupam de observatia ca subiectii experimentati manifesta cateva sau nici un efect daunator al stresului (definit din punct de vedere ambiental). Mai intai afirm din nou ca stresul trebuie sa fie definit subiectiv. Pentru subiectul psihologic experimentat, perceptia stresului definit subiectiv trebuie sa fie in mod necesar diferita de cea manifestata de catre observatorul naiv. În afara de ceea ce este perceput sau judecat ca fiind stresant, efectul stresorului difera radical la subiectii experimentati fata de cei neexperimentati. Hammerton si Tickner (1967) au dovedit ca eficienta unui parasutist inainte de un salt cu parasuta este in functie de experienta anterioara care este direct proportionala cu numarul de salturi. În mod asemanator, Epstein si Fenz (1965) au descoperit ca parasutistii incepatori aveau un puls ridicat inaintea unui salt, care cobora la un nivel normal dupa aterizare, in timp ce parasutistii experimentati au manifestat un efect invers. Aceeasi lipsa de raspuns fata de stres a fost vazuta la astronautii superinstruiti si a fost explicata in aceeasi maniera (Mandler, 1967).

Efectul experientei trebuie sa fie dependent de ideea ca mobilizarea autonoma este intr-o foarte mare masura o functie a intreruperii actiunii comportamentale in curs, a unui plan sau a unei asteptari. Stresul, in lumina acestei explicatii, survine atunci cand nici o actiune sau chiar o structura, nu este disponibila pentru gestionarea situatiei cu care se confrunta individul. Astronautii, de exemplu, sunt instruiti pentru a avea succesiuni de raspunsuri disponibile, planuri si strategii de rezolvare a problemelor pentru toate urgentele imaginabile. Urgentele sunt transformate astfel in situatii de rutina si prin definitie, nu sunt stresante. În mod opus, parasutistii incepatori cumpanesc posibilele rezultate, nefiind capabili sa controleze nici unul dintre acestea - urgente pe care fie ca si le imagineaza, fie ca si le amintesc si pentru care nu exista nici o structura de actiune disponibila. La sfarsitul saltului parasutist, acest efect interruptiv, gandurile interruptive pentru finalizarea cu succes a saltului sunt eliminate: planul initial (pentru incheierea cu succes a saltului) a fost implinit. La un nivel mai speculativ, cineva poate considera ca pentru parasutistul experimentat care se bucura de salt (atat emotional cat si cognitiv), aterizarea intrerupe acea bucurie sau chiar entuziasm; mai concret, aterizarea incheie o structura actionala completa si competenta. Rapoartele care confirma aceasta idee sunt disponibile doar anecdotic la saritorii cu schiurile care, abia asteapta sa urce pentru un nou salt.

În privinta intrebarii finale a lui Baddley (1972) despre mecanisme care mediaza efectul asupra atentiei, eu am oferit un astfel de mecanism in pasajele teoretice introductive. Mobilizarea autonoma ingusteaza atentia pe doua cai: prima in mod automat prin actiunea directa a sistemului nervos autonom, a doua in mod indirect printr-o ocupare a capacitatii limitate a atentiei (constiinciozitatii) si prin urmare, are loc reducerea capacitatii atentionale disponibile pentru acele evenimente sau stimuli, perceputi initial ca - centrali (Bacon,1974).

STRESUL, REZISTENTA PSIHICA

SI CONTROLUL STRESULUI

Stresul poate determina procese cognitive care atrag atentia catre aspecte importante centrale ale mediului psihic. Astfel de eforturi sunt adesea descrise ca relevante pentru controlul stresului, adica abilitatea noastra de acontrola o situatie anume. Controlul se refera la perceptia ca evenimentele din lumea personala a oricarui individ, pot fi aduse sub controlul individului. Acest simt al controlului poate fi important nu asa mult pentru ca are efecte directe asupra actiunii noastre, ci deoarece un simt al controlului sau autostapanire, coloreaza interpretarea cognitiva a propriei lumi. Cand pare in general ca o buna parte a mediului psihic se afla sub controlul lumii personale si intrucat lumea este evaluata ca - buna, tonul emotional va fi pozitiv. Lucrurile care ne inspaimanta pot deveni amuzante, atunci cand simtim ca situatia este sub control , chiar daca situatia controlului initial nu s-a schimbat. Ceea ce s-a schimbat este relevanta evenimentului pentru planurile noastre aflate in curs. Daca evenimentele sau conditiile sunt privite ca problematice (intrerupatoare) pentru actiunea in curs, ele pot deveni descurajante; in orice caz daca sunt privite nerelevante , sau problematice numai pe termen scurt, evenimentele sau conditiile pot deveni amuzante si tolerabile. Cand un coleg prietenos critica munca noastra , remarca este adesea privita ca fiind constructiva si orientativa pentru control, in timp ce o remarca identica din partea unui supervizor, poate fi usor socotita ca amenintatoare. Absenta obiectiva a controlului nu este in mod necesar privita ca negativa; sa ne imaginam distractia unor persoane experimentate in masinutele groazei pe cand alte persoane neadaptate sunt infricosate. Simtul subiectiv de control este preferabil controlului obiectiv al situatiei.

Fara indoiala, simtul controlului in multe cazuri reduce efectele raunatoare ale stresului si reduce simtul subiectiv al tulburarii emotionale. Consider ca acest efect poate surveni in doua conditii:

Orice actiune legata direct de amenintare, care intrerupe situatia sau evenimentul, poate schimba acel eveniment si sa reduca aspectul ei amenintator, ex. efectul intrerupator. În acest caz, o actiune a individului a transformat situatia din una care este mobilizatoare (si interpretata ca amenintatoare). În alta care este nemobilizatoare si prin urmare, si- inlaturat aspectele amenintatoare;

Fara nici o modificare a aspectelor ei obiective, situatia poate fi reinterpretata intr-un astfel de mod, care nu mai este perceput ca inter-ruptiv. Structura generala sau planul dupa care situatia ori evenimentul este perceput(a) s-a schimbat semnificativ pentru a-si inlatura aspectul inter-ruptiv sau pentru a interpreta evenimentul inter-ruptiv - ca benefic.

În al doilea caz, mobilizarea autonoma va persista dar va fi interpretata pozitiv. Cursa in masinuta groazei privita ca o situatie distractiva care se va termina conform planului, va deveni astfel neamenintatoare. Înlaturarea cognitiva a aspectelor inter-ruptive survine mai putin frecvent. Sa consideram cazul unei studente care a luat o diploma dupa 66 de examene. Ea se asteptase la cel putin 75 de examene pentru obtinerea acelei diplome. Cu planurile ei intrerupte, studenta a ramas intr-o stare de mobilizare autonoma. Apoi ea a observat o fituica de hartie atasata la tematica de pregatire in care scria ca testul era neobijnuit de dificil si ca cele 66 de examene vor fi considerate ca necesare pentru obtinerea diplomei. Aceasi eveniment este dupa aceea reinterpretat: efectul lui interruptiv, precum si cel negativ au fost inlaturate.

Acest comentariu (con)duce catre tema generala a rezistentei psihice, evaluare si reevaluare. Contributia cea mai importanta la aceasta problema a fost adusa de catre Lazarus si colegii lui (ex. Folkman, Schefer si Lazarus, 1979; Lazarus, 1975). Gal si Lazarus (1975) au examinat intrebarea de ce activitatea are atat de aparent capacitatea de a reduce reactiile stresului. Ei au distins intre amenintarea dintre activitatile legate de amenintare si cele nelegate de amenintate. Primele dintre aceste activitati reduc reactiile stresului, deoarece ele ofera o senzatie de control sau de autostapanire. Activitatile nelegate de amenintare, distrag in orice caz sau abat atentia de la amenintare. Aceasta ultima explicatie ar trebui adaugata consideratiei pe care tocmai am facut-o. Este cu siguranta posibil ca in unele cazuri de amenintare, o restrangere a atentiei poate reduce perceptia atat a evenimentului amenintator cat si a activitatii autonome interne. Oricum o astfel de activitate nu este reducatoare de stres in toate cazurile. În situatiile de panica de exemplu, continuarea activitatii inter-ruptive nu numai ca nu poate sa reduca stresul, ci de obicei il accentueaza. În general, chestiunea controlului si autostapanirii precum si efectele activitatii de sine , necesita o analiza a misiunii (atributiunii), a situatiei percepute si a structurilor generale care ghideaza actiunea si gandirea la momentul oportun de fiecare data.

STRESUL SI EFICIENTA INTELECTUALA

Un domeniu in care intrebarile despre controlul amenintarii si efectul amenintarii interpretate asupra eficientei a fost de un interes continuu, il reprezinta randamentul sarcinilor intelectuale complexe. Acest domeniu de cercetare ne permite sa ajungem foarte aproape de observarea rezultatelor proceselor gandirii complexe, abordand in acelasi timp o tema de importanta practica. În mod special, cercetatorii sunt preocupati de efectul amenintarii percepute asupra randamentului sarcinilor de tip test. Concluziile generale acceptate astazi sunt derivate din cateva studii publicate acum cateva decenii. Strategia majora este de a selecta indivizii care raporteaza (la testele scrise) nivele ridicate si scazute ale anxietatii, sau ale preocuparii despre situatiile testului (Sarason si Mandler, 1952). Aceste scari ale testelor de anxietate au fost divers interpretate, deoarece masoara angajarea anxietala, caracterul si atitudinile. Preferinta mea a fost aceea de a considera ca subiectul foarte nelinistit isi zice ca " un comportament adecvat (nu este obligatoriu sa fie util sau adaptiv) in situatia unui test consta din observarea propriului comportament, examinarea propriilor esecuri, reflectarea propriilor reactii emotionale" (Mandler,1972,p.407). Individul cu anxietate redusa, pe de alta parte "isi orienteaza comportamentul si cognitiile catre necesitatile specifice ale sarcinii, excluzand ideatiile nerelevante" (p.407). Aceasta serie de idei este o elaborare a unei distinctii intre raspunsurile relevante si nerelevante ale sarcinii, propusa initial de catre Seymour Sarason si mine.

În studiul nostru initial (Mandler si Sarason,1952) am mentionat ca indivizii cu anxietate ridicata au indeplinit sarcini de inteligenta si ca absenta oricaror noi instructiuni a fost cea mai benefica pentru acest grup; pe de alta parte, informatiile pe care le pierdusera s-au dovedit a fi cele mai utile pentru indivizii cu anxietate redusa. Într-un studiu subsecvent, I.G: Sarason (1961) a aflat ca subiectii cu anxietate ridicata au rezolvat anagrame mai eficient decat indivizii cu anxietate redusa atunci cand situatia era neamenintatoare, adica atunci cand subiectii au fost intruiti astfel ca ei sa nu se astepte sa termine toate anagramele deoare erau foarte dificile si mai dificile decat de obicei. Cand subiectilor li s-a spus ca sarcina a fost corelata direct cu nivelul inteligentei si ca trebuie sa termine usor daca au un nivel mediu de inteligenta, indivizii cu anxietate redusa au rezolvat semnificativ mai bine decat indivizii cu anxietate ridicata.

Acestea si alte studii confirma ca multi oameni fac o situatie sa fie stresanta, dar si situatiile pot inlatura stresul potential al unui individ. Atat un individ cu potential de amenintare proprie, cat si o situatie interpretabila corect, sunt necesare pentru producerea reactiei de stres. În schimb, aceasta reactie imbraca probabil doua forme:

ü     Prima, individul cumpaneste aspecte irelevante, inclusiv starea lui personala, randamentul si reactiile;

ü     A doua, interpretarea amenintarii produce activitate autonoma, care ea insasi necesita atentie.

Ambele seturi de evenimente interne concureaza pentru capacitatea cognitiva limitata a individului si ca urmare, reduce capacitatea atentionala si a constientei disponibila pentru procesele gandirii, procese care sunt necesare sarcinii insasi.

CIUDATUL SI NEOBISNUITUL:

UNELE CONDITII ALE STRESULUI

În aceasta sectiune vreau sa explorez unele aspecte noi ale evenimentelor care in mod obisnuit sunt numite stresante si de a descoperi modul in care ele devin stresante.

În general, se crede ca ciudatul, neobisnuitul si neasteptatul sunt stresante. În mod clar, folosirea zilnica a acestui limbaj se refera exact la tipurile de evenimente care sunt inter-ruptive in sensul folosit aici. Doua pozitii majore din psihologia stresului si emotiei au subliniat importanta ciudatului si neobisnuitului. În cadrul teoriei atasamentului, Bowlby (1969), a descris sensibil problema generala si a ontogeniei ei. În mod asemanator, Hebb (1946) a descris ocurenta fricii - ca raspuns la discrepantele perceptuale. Rezulta clar din ambele expuneri ca teama de ciudat nu se manifesta pana cand familiaritatea si asteptarile au evoluat. Anxietatea ciudatului la bebelusi nu se manifesta pana cand acestia nu si-au dezvoltat o schemata (schema pentru imaginatie) a fetelor. Cimpanzeii sunt terorizati de catre parti detasate din corpul altui cimpanzeu numai dupa ce a vazut corpuri intregi (exista posibilitatea ca un pui de cimpanzeu crescut izolat de semenii lui sa nu fi vazut cum arata un alt cimpanzeu). Astfel, ciudatul este inter-ruptiv, deoarece structurile care sunt evocate in si de catre o situatie particulara sunt incalcate; ciudatul este inasimilabil. În afara de incalcarea asteptarilor specifice de catre ciudatul si neobisnuitul, alta caracteristica a cognitiei umane este aceea ca produce frica. În prezenta evenimentelor si a perceptiilor care sunt noi, ex., petntru care nu exista nici o schemata sau structuri adecvate, individul uman va cauta o cale adecvata de interpretare a inprejurarilor - un proces automatic pe care anterior analiza stresului (1975c). Într-o situatie noua nici o astfel de structura adecvata nu va fi gasita, dar in procesul cautarii orice structura incercata va esua in obtinerea vreunui sprijin ambiental si astfel va fi intrerupta. Consider ca aceasta indisponibilitate a raspunsului adecvat sau actiunii adecvate, aceasta neajutorare fata de ambient este baza psihica esentiala a setului de reactii subiective subsumate sub eticheta de "anxietate".

Patrunzand in evenimentele intrapsihice stresante, sa analizam mai intai conditia in care structurile cognitive in curs sunt intrerupte de catre propriile lor consecinte. Sa ne imaginam un plan care nu este executat, dar este analizat intr-un sistem constient. Daca o consecinta a acestui plan este descoperita ca este incompatibila cu o alta consecinta, poate ierarhic mai mare (un plan, sau cu o conditie ambientala asteptata), atunci suntem din nou confruntati cu o intrerupere, una cognitiva intrapsihic. Aceste procese ale gandirii vor duce la mobilizare emotionala, exact ca in cazul unui eveniment extern. De exemplu, planificarea de a merge la teatru si apoi reamintirea unui angajament anterior pentru aceeasi seara, ar duce la stres si activitati ale rezistentei psihice.

Planurile si structurile cognitive sunt aranjate ierarhic (Miller, Galnter si Pribram,1960) iar stresul produs de catre intreruperea unui plan special va varia in functie de numarul de planuri subordonate si supraordonate celui intrerupt astfel incat, sunt disrupte in acelasi timp. De exemplu, intreruperea unui plan de nivel scazut ("Vreau sa mananc oua la micul dejun, dar nu mai exista niciunul in casa") nu poate fi prea mobilizator si stresant deoarece nu este afectata o prioritate mai mare ("Vreau sa iau micul dejun si as putea sa mananc niste fulgi de cereale"). Aspectul important este acela ca orice eveniment inter-ruptiv trebuie sa fie analizat in functie de nivelul planului si ierarhia implicata. Astfel, cand toate nivelurile planurilor sunt amenintate (nu pot fi indeplinite) de catre evenimente, gradul mobilizarii autonome va fi intens, iar stresul foarte sever.

Structurile actionale precum si cele cognitive intrapsihice pot fi intrerupte fie cand un eveniment sau o succesiune de evenimte esueaza sa se produca, fie cand se intampla ceva neasteptat. Ambele cazuri implica intrerupere si mobilizare autonoma si de obicei asemanator situatiei descrise aici, sunt interpretate ca negative si neplacute. În oricare din cazuri, intreruperea unei structuri cognitive axeaza constiinciozitatea pe acea structura si pe evenimentul inter-ruptiv sau pe idee. Am semnalat anterior ca una dintre functiile constiinciozitatii este aceea ca devine arena de nimicire a stresului atunci esueaza structurile constiente si inconstiente. Acest fenomen a fost etichetat cu "legea constientei" de catre Claparede (1934): oamenii devin constienti de actiunile automatice cand acestea sunt disrupte sau esueaza. Este rezonabil sa consideram ca una dintre functiile adaptive ale intreruperii este de a aduce o problema in zona constientului unde au loc actiuni reparatorii si ale rezistentei psihice. Daca aceasta patrundere in zona constientului se produce, ne asteptam ca domeniul atentiei focale sa se ingusteze si in mai multe intrejurari, alta activitate in curs sa fie impiedicata din cauza cantitatii restranse a capacitatii focale ramasa disponibila. În orice caz, multa eradicare a stresului se va produce fara vreo intersectie stresanta. Atunci cand lucram la o problema complexa, nu asteptam adesea sa gasim una sau mai multe structuri care sa fie inadecvate rezolvarii problemei in curs. În acest caz, planul executiv-operational asteapa intreruperi, iar asteptarile ne duc spre o mobilizare autonoma. Întreruperile asteptate de acest tip vor fi inofensive numai daca nu sunt percepute ca distructive pentru planul executiv. Individul nelinistit in schimb, care se asteapta sa esueze, va percepe aceste intreruperi ca fatale sau cel putin daunatoare pentru telul aflat la indemana. Anterior am remarcat ca indivizii bine intruiti (ex. astronautii) au exact tipurile utile de asteptari care includ eradicarea stresului; in mod consecvent, intreruperea nu poate sa produca un raspuns al stresului.

REZOLVAREA PROBLEMELOR,

MEMORIA SI STRESUL

Cum poate stresul afecta randamentul si mecanismele lui componente? În general se accepta ideea ca gradul de elaborare al unui eveniment, va determina eficienta cu care detaliile lui sunt inregistrate si eficienta cu care memoria le poate reaccesa. Pozitia aceasta a fost introdusa la rubrica "profunzimea procesarii", dar recent a fost discutata si comentata mai frecvent in functie de elaborare (Craik si Lockhart,1972; Craik si Tulving,1975), eu (Mendler,1979b) am sugerat ca elaborarea se refera la complexitatea verigilor interstructurale care sunt dezvoltate in procesul codificarii si ca aceste verigi ofera un acces mai bun la vremea (momentul) apelarii. Atat necesitatile integrative (intrastructurale), cat si elaborative (interstructurale) fac solicitari catre capacitatea constienta si prin urmare, limiteaza ponderea activitatilor de stocare posibile in diferite conditii (vezi comentariile despre functiile izocapacitatii, Mandler, 1979b).

Aceste consideratii despre memorie si accesarea elementelor stocate in memorie sugereaza restrangerea capacitatii determinata de aparitia stresului ar trebui sa aiba efecte asupra functiilor memoriei. Nu numai evenimentele vor fi mai putin elaborat codificate in conditii de stres (ne amintim mai putine lucruri survenite in conditii de stres si mai putin clare), dar de asemenea cu fixarea centrala a atentiei in timpul stresului - ar trebui sa ne amintim cateva lucruri remarcabile care s-au petrecut in conditii de stres si aceste lucruri trebuie sa fie extrem de clare. Datele anecdotice confirma oarecum aceasta ipoteza. Ar fi de asemenea de asteptat ca accesarea din memorie in conditii de stres sa evidentieze caracteristici similare, cand insasi ocurenta stresanta ofera probabil repere suplimentare de accesare.

Din nefericire, exista putine dovezi experimentale despre efectele stresului asupra proceselor complexe de memorare si de accesare. Datele disponibile tind sa devina invechite si limitate pentru sustinerea ideii ca stresul (definit frecvent ca - esec) impiedica memoria. Multe din aceste date au fost colectate in paradigme comportamentale si prin urmare, tind sa accentueze interactiunile manifestarii angajarii si acorda putina atentie proceselor cognitive fundamentale. Singurul set extensiv de date se refera la efectul stresului asupra memoriei-de-scurta-durata, si arata ca practic orice fel de stres, trairi ale esecului, sau zgomote necontrolabile vor ingreuna accesarea din memoria-de-scurta-durata. Întrucat memoria-de-scurta-durata, asa cum este folosit termenul in literatura experimentala, este intr-o oarecare masura coextensiva cu extensiunea atentiei a constiinciozitatii, o astfel de descoperire nu este suprinzatoare si adauga putin la intelegerea noatra despre procesele mai complexe. În masura in care experimentele memoriei-de-scurta-durata necesita o durabilitate a constinciozitatii (adica memoria activa) a elementelor de amintit, ne-am astepta in mod firesc ca orice set de evenimente care solicita capacitatea de procesare limitata, in acelas timp se va interfera cu aceste procese de stocare in memoria de scurta durata.

Daca literatura experimentala despre stres si memorie nu a reusit sa elucideze procesele cognitive fundamentale, activitatea experimentala legata de stres si rezolvarea problemelor a esuat in mod asemanator. Atat lumea recunoscatoare, cat si psihologii recunosc ca in conditii de stres, procesele gandirii implicate in rezolvarea problemelor demonstreaza tipul de ingustare si stereotipic pe care am astepta-o pe baza analizei prezente. Daca o pondere mare a aptitudinii de rezolvare a problemelor implica manevrarea alternativelor constinciozitatii, optiunilor, rezultatelor probabile si posibile si consecintelor si telurilor alternative, atunci zgomotul intern al stresului si mobilizarea autonoma ar trebui si se interferaza cu rezolvarea problemelor. Procesele gandirii se ingusteaza in sensul ca numai alternativele evidente sunt luate in considerare si nu este disponibila nici o capacitate constienta pentru accesarea alternativelor noi. În acelasi sens, gandirea devine stereotipa si banala. În mod opus, posibilitatea de a elabora noi strategii si de a cantari efectele lor posibile este redusa; gandirea devine repetitiva si neelaborata. Într-un fel, restrangerea elaborarii memoriei se refera chiar la aceeasi elaborare care este restransa in timpul rezolvarii problemelor in conditii de stres. Am vazut exemple cu aceste consecinte in comentariul despre datele disponibile legate de procesarea centrala si periferica in conditii de stres.

Sunt necesare niste analize experimentale de finete ale acestor procese in timpul rezolvarii problemelor. Cum si cand initierea stresului (fie definita, fie produsa) restrange alternativele disponibile in stare constienta? Care procese sunt suprimate sau inlaturate din sfera constientului si in ce ordine? Stresul care a generat inabilitatea rezolvarii problemelor potentiaza el in continuare reactiile stresului din cauza proceselor inter-ruptive ale esecului de rezolvare a problemelor? Cum este ipoteza esantionarii afectata de catre conditiile stresului? În ce conditii poate fi benefica fixarea atentiei survenita in timpul stresului? În ce mod atentia acordata problemelor relevante centrale in conditii de stres, promoveaza mai eficient aptitudinea de rezolvare a problemelor? Potentialul de cercetare este intr-adevar mare dar preocuparea noastra legata de mintea nestresata a restrans activitatea experimentala a acestor probleme.

Sper ca analiza prezenta va stimula astfel de explorari. În orice caz, mai importanta este demonstrarea ca analizele moderne cognitive si cele de procesare a informatiilor nu se retrang la problemele cognitive pure dar nu pot fi fructuos extinse la problemele care anterior au fost segregate in cadrul comentariilor despre emotii, motivatii si auto-angajari.

TEME CONSULTATE

Ø     ANDERSON R.C. si PICHERT J.W. Reamintirea informatiilor care anterior erau inaccesibile dupa o incursiune in perspectiva. Jurnalul invatarii verbale si comportamentul verbal,1978,17,1-12;

Ø     BACHRACH A.J. Comportamentul scafandrilor. În eficientsa umana si scufundarile cu echipament. Institutul Atletic din Chicago,1970;

Ø     BACON S.J. Mobilizarea psihica si toata gama de utilizare a reperelor. Jurnalul de psihologie experimentala,1974,102,81-87;

Ø     BADDELEY A.D. Eficienta scufundatorilor. În lucrarea "Stiinta subacvatica" editata de J.D. Woods si J,N, Lythgoe, Ed. Universitatii Oxford, New York,1971;

Ø     ________ Atentia selectiva si randamentul in mediile periculoase. Jurnalul Britanic de psihologie,1972,63,537-546;

Ø     BOWLBY J. Atasamentul si pierderile vietii vol.1, Institutul Hougarth de Psihanaliza, Londra, 1969;

Ø     BROADBENT D.E. Deciziile si stresul. New York Academic, 1971;

Ø     ________ Efectele zgomotului de nivel moderat asupra randamentului uman. În lucrarea lui J,V, Tobias si ED Schubert, "Teoria si cercetarea auzului" New York Academic, 1981;

Ø     CALLAWAY E. III si DEBMON Atentia restransa: un fenomen psihologic care insoteste o anumita schimbare psihica. Arhivele AMA de Neurologie si Psihiatrie, 1958,79,74-90;

Ø     CLAPAREDE E. Geneza ipotezei.Geneva, Kundig,1934;

Ø     CRAIK F.I.M. si LOCHART R.S. Nivelele procesarii: un cadru pentru cercetarea memoriei. Jurnalul de invatare verbala si comportamentul verbal,1972,11,671-684;

Ø     CRAIK F.I.M. si TULVING E. Profunzimea procesarii si retinerea cuvintelor in memoria episodica. Jurnalul de psihologie experimentala,1975,104,268-294;

Ø     EASTERBROOK J.A. Efectul emotiei asupra utilizarii reperelor memoriei si organizarea comportmanetului. Magazin psihologic, 1959,66,183-201;

Ø     EPSTEIN S. Si FENZ W.D. Graficul gradientilor abordarii si evitarii la oameni ca functie a experientei: teorie si experiment. Jurnalul de psihologie experimentala,1965,70,1-13;

Ø     FOLKMAN S., SCHAEFER C. Si LAZARUS R.S. Procesele cognitive ca mediatori ai stresului si rezistentei psihice. În lucrarea "Stresul uman si cognitia: o abordare de procesare a informatiei" Wiley, Londra, 1979;

Ø     FRANKENHAEUSER M. Abordarile experimentale ale studierii catecolaminelor si emotiei. În lucrarea "Emotiile: parametrii si masuratorile lor". Raven, New York,1975;

Ø     ________ Rolul catecolaminelor periferice in adaptarea pentru substimulare si suprastimulare. În lucrarea "Psihopatologia adaptarii umane", editata de G. Serban, Plenum, New York,1976;

Ø     FREEMAN G.L. Relatia dintre nivelul randamentului si nivelul activitatii organismului. Jurnalul de psihologie experimentala,1940,26,602-608;

Ø     HAMILTON V. Anxietatea socializarii si procesarea informatiei: Un model de capacitate al deficitelor de randament determinate de anxietate. În lucrarea "Stresul si anxietatea", vol.2, editata de I.G. Sarason. Hemisphere, Washington D.C.,1975;

Ø     GAL R. Si LAZARUS S. Rolul activitatii in anticiparea si confruntarea situatiilor stresante. Jurnalul stresului uman,1975,1,4-20;

Ø     HAMMERTON M. si TICKNER A.H. Tracul in conditii de stres. Raportul Consiliului de Cercetare Medicala,1967, nr.67/10 (A);

Ø     HEBB D.O. Despre natura fricii. Magazin psihologic,1946,53,259-276;

Ø     HOCKEY G.R.J. Efectul zgomotului puternic asupra selectivitatii atentionale. Jurnalul trimestrial de psihologie experimentala,1970,22,28-36;

Ø     HOCKEY R. si MACLEAN A. Schimbarile de stare si distributia temporala a resurselor componente. În lucrarea "Atentia si randamentul", vol.9, editata de A.D. Baddleley si J. Long. Erlbaum, Hillsdale, 1981;

Ø     KAHNEMAN D. Atentia si efortul. Englewood, ed. Cliffs-Prentice-Hall,1973;

Ø     LACEY B.C. si LACEY J.I. Studiile pulsului si a altor procese ale organismului in comportamentul senziomotor. În lucrarea "Psihofiziologie cardiovasculara: mecanismele curente, biofeedback-ul si metodologia", editata de P.A. Orbist, A. Black, J. Brener si A. Dicara. Aldine - Atherton, chicago, 1974;

Ø     LAZARUS R.S. Autoreglarea emotiilor. În lucrarea "Emotiile: parametrii si masuratorile lor", editata de L. Levy. Raven, New York,1975;

Ø     MANDLER G. Întreruperea actului comportamental. În lucrarea "Simpozionul Nebraska despre motivare", editata de D. Levine. Ed. Lincoln a Universitatii Nebraska,1964;

Ø     ________ Comentarii: În lucrarea "Anxietatea: tendinte curente in teorie si cercetare". New York Academic,1972;

Ø     ________ Comentariul asteptat. În lucrarea "Stresul psihic: aspecte de cercetare", editata de M.H. Appley si R. Trumbull. Ed. Appleton Century Crofts. New York,1967;

Ø     ________ Constiinciozitatea: respectabilul, utilul si probabil necesarul. În lucrarea "Procesarea informatiei si cognitiei" , simpozionul Loyola, Hillsdale, 1975;

Ø     ________ Stocarea in memorie si accesarea: unele limite de dobandire a atentiei si constiinciozitatii. În lucrarea "Atentia si randamentul", vol.5, editata de P.M.A. Rabbit si S. Dornic. New York Academic, 1975 (b);

Ø     ________ Mintea si emotia. Willey, New York, 1975 (c);

Ø     ________ Emotia. În lucrarea "Primul secol de psihologie experimentala" editata de E. Hearst, Erlbaum, Hillsdale,1979;

Ø     ________ Organizarea si repetarea: organizarea principiilor cu referire speciala la invatarea pe de rost. În lucrarea "Perspective asupra cercetarii memoriei", editata de L.G: Nillson, Erlbaum, Hillsdale, 1979;

Ø     MANDLER G. si SARASON S.B. Un studiu despre anxietate si invatare. Jurnalul de psihologie sociala si paranormala,1952,47,166-173;

Ø     MARCEL A.J. Perceptia constienta si inconstienta: Mascarea vizuala, recunoasterea cuvintelor si abordarea constiinciozitatii. Psihologia cognitiva in presa.

Ø     MASON J.W. O viziune istorica asupra domeniului stresului. Jurnalul stresului uman, 1975,1,6-12,22-36;

Ø     MILLER G.A., GALANTER E.H. si PRIBRAM K. Planurile si structura comportamentului Ed. Holt, New York, 1960;

Ø     NORMAN D.A. si SHALLICE T. Atentia la actiune: controlul voit si autonom al comportamentului. Raportul tehnic CHIP nr. 99. Centrul pentru Procesarea Informatiei al Universitatii San Diego din California,1980;

Ø     POULTON E.C. Stresurile mobilizarii ambientale pot imbunatati randamentul, indiferent de ceea ce spune lumea. Aviatia, spatiul si medicina ambientala,1976,47,1193-1204(a);

Ø     ________ Interferentele continue cu feedback-ul auditivmascant si discursul launtric. Ergonomie aplicata,1976,7,79-84;

Ø     SARASON A.G. Efectele anxietatii si amenintarii asupra rezolvarii unei sarcini dificile. Jurnalul de psihologie paranormala si sociala, 1961,62,165-168;

Ø     SELYE H. Confuzie si controversa in domeniul stresului. Jurnalul stresului uman, 1975,1,37-44;

Ø     WELTMAN G., SMITH G.E. si EGSTROM G.H. Îngustarea perceptuala in timpul expunerii la camera de presiune. Factori umani,1971,13,99-107;

Ø     YERKES R.M. SI DODSON J.D. relatia tariei stimulului la rapiditatea formarii obiceiului. Jurnalul de psihologie comparativa si neurologica,1908,18,459-482.