Nasterea psihologiei medicale moderne

NASTEREA PSIHOLOGIEI MEDICALE MODERNE

Datele pe care le vom prezenta vin sa confirme o data in plus asertiunea lui Ebbinghaus conform careia "psihologia are un lung trecut, dar o scurta istorie, asertiune care se potriveste cu atat mai mult psihologiei medicale.

Secolul XVII este dominat de figura lui Thomas Sydenham (1624-1689) care reia si insista asupra rolului etiologiei psihogene in intreaga pa­tologie, meritandu-si intru-totul si din acest motiv supranumele de Hipocrate al Angliei.

Doua nume de referinta marcheaza secolul al XVIII-lea: Phillipe Pinel (1745-1826 fondatorul psihiatriei franceze) si cel al lui Benjamin Rush (1746-1813) parintele psihiatriei americane, personalitati care, desi au actionat independent, au introdus concepte si metode cvasisimilare: o mai buna obser­vare a bolnavilor, o atitudine mai umana fata de acestia si propunerea unui tratament moral.

Secolul XIX deschide, prin ideile exprimate de Heinroth Johann Christian (1773-1843), Jacobi Karl-Wigand (1775-1858), I.B.Friedrich, Charcot Jean Martin (1825-1893), Lasegue Ernest-Charles (1816-1883), Lotze, Tuke Daniel Hack (1827-1895), Bechtereev Vladimir (1857-1927), calea spre delimitarea conceptului de psihologie medicala si chiar spre apli­carea in clinica a ideilor acesteia. Lor li se datoreaza termeni ca psihosoma­tica, psihologie medicala, somatopsihic, primele carti si tratate in materie, aparitia unor reviste ca Annales Medico-Psychologiques. Doua figuri deose­bite in domeniul pe care il prezentam trebuie amintite cu deosebire, primul este Ribot Th (1839-1916) care, atat prin studiile sale asupra memoriei, vointei si tulburarilor afective, cat si in lucrarile sale privind psihologia senti­mentelor si problemele psihologiei afective deschide importante directii in studiul psihologiei medicale. Cel de-al doilea, este Lightner W (1867-1956), fondatorul in 1896 a primei clinici de psihologie din Statele Unite ale Americii si a revistei Psychological Clinic. El este primul care foloseste acti­vitatea in echipa in examinarea, evaluarea si terapia psihologica a cazurilor.

Secolul XX va fi influentat de lucrarile lui Freud S si ale scolilor de psihanaliza dezvoltate, pornind de la acestea care vor avea un impact profund asupra medicinii si a psihologiei. Psihanaliza va oferi psihologiei medicale nu doar un cadru teoretic privind personalitatea ci si un model in ceea ce pri­veste transferul si contratransferul, cat si explicatii in ceea ce priveste feno­menul nevrotic. in spatiul creat de psihanaliza si-au facut loc ulterior alte concepte precum stresul, behaviorismul, teoriile invatarii. In 1913, in Tratatul sau de Psihopatologie, Jaspers K introduce termenii de psihologie comprehensiva si de fenomenologie.

Lucrarile lui Schilder P si Janet P de psihologie medicala vor schimba intreaga perspectiva a primei jumatati a secolului XX. Tot in aceasta perioada, trebuie mentionata opinia lui Ernst K (1888-1964) dupa care psihologia medicala trebuie considerata ca o psihologie a nevrozelor, ca expresie a psihologiei sufletului omenesc in general. Cel care intelege nevro­zele cunoaste si fiinta umana si devine mai bine format pentru alte exigente ale profesiunii medicale.

Dupa 1950, psihologia clinica va redeveni obiect de studiu in Franta si in Statele Unite, numerosi psihiatri si psihologi de marca indreptandu-si interesul spre acest domeniu: Jean Delay, Pierre Pichot, Pierre Sivadon, Philippe Jeammet, E. Stern, Daniel Lagache, Dollard si Miller, Eysenck

U.S.

Un loc aparte trebuie consacrat lucrarilor Scolii de la Tavistok Clinic, reprezentata stralucit prin lucrarile lui Michael Balint care, in lucrarea sa, "Medicul, bolnavul si boala', isi propune descrierea procesului privind relatia medic-bolnav, cu efectele secundare neprevazute sau nedorite de remediile medicale, descriptia semnelor de diagnostic care sa permita recu­noasterea in timp util a procesului patologic si modelul corespunzator de psiho­terapie in cadrul acestor relatii complexe. El a subliniat importanta transfe­rului si a incarcaturii afective negative pe care medicul in continua confrun­tare cu boala, o capata si nevoia acestuia de a se descarca de trairile de acest tip.