Contexte sociale ale stresului

Contexte sociale ale stresului

Acest capitol se ocupa in primul rand de identificarea conditiilor sociale care reprezinta sursele stresului. Analizand literatura de specialitate, descoperim destul de repede ca o mare parte din ceea ce stim despre originile sociale ale stresului nu provine neaparat din cercetarile privind stresul. Într-adevar, inainte de anii 1960 au existat putine cercetari care sa se axeze pe vreuna din cauzele naturale ale stresului, social sau de alte tipuri. Exista probabil multe motive pentru aceasta lipsa. Unul dintre ele este cu siguranta faptul ca interesul pentru modul in care este indus stresul a fost clar subordonat interesului pentru consecintele pe care le are acesta in functionarea organismului. Pana in ziua de azi, cele mai multe cercetari despre stres se ocupa cu reactia diverselor organe si sisteme ale corpului la stres, nu cu antecedentele acestuia.

Cercetatorii interesati in principal de efectele stresului nu trebuie sa fie dependenti de aparitia spontana sau naturala a acestora pentru a realiza studii. Din contra, cercetarile in legatura cu functionarea biologica si biochimica a organismului pot fi efectuate mult mai eficient cand stresul este indus in mod experimental si controlat in laborator. Mai mult, cercetatorul din laborator deseori decide ca animalele servesc acestui scop mai bine decat subiectii umani. Se intelege de la sine cat de importante sunt cercetarile de laborator pentru a intelege manifestarile de stres ale organismului. Dar, oricat ar fi de importanta aceasta munca de laborator, este improbabil ca vom afla ceva din ea despre sursele sociale ale stresului.

Desi cercetarile care au loc in prezent tind sa se axeze tot pe consecintele stresului, se poate distinge o preocupare crescanda in ceea ce priveste originile naturale ale acestuia. Partial aceasta tendinta este legata de aparitia intrebarilor si problemelor care nu se pot rezolva cu ajutorul cercetarilor din laborator. În special, exista din ce in ce mai mult interes in epidemiologia bolilor care se crede ca au la origine stresul. Incidenta hipertensiunii, a afectiunilor cardiovasculare si a depresiei, ca sa luam doar cateva exemple, variaza in functie de factori cum ar fi rasa, sexul, starea civila si venitul. Acest tip de variatie socioeconomica a bolii indica faptul ca felurile de stres care se presupune ca ii predispun pe oameni la aceste afectiuni sunt cumva legate de conditiile cu care se confrunta acestia cand ocupa diverse pozitii in societate. Din perspectiva sanatatii publice, devine obligatorie identificarea acestor conditii fiindca pentru a ajunge sa putem controla bolile cauzate de stres e necesar sa intelegem etiologia sociala a stresului. Si, desigur, aceste scopuri pot fi atinse numai daca extindem cercetarile dincolo de peretii laboratorului.

Surselor naturale ale stresului li s-a acordat oarecare atentie in cateva alte domenii. Unul este studiul cataclismelor care au loc ocazional in viata marilor colectivitati. De la studii ale dezastrelor si ale efectelor acestora asupra populatiilor (Erikson, 1976) nu este, teoretic, decat un pas pana la studii ale altor surse naturale, ale caror efecte sunt mai putin vizibile. Alta arie de cercetare care a stimulat interesul pentru originile sociale ale stresului. Studentii care fac eforturi ca sa indeplineasca cerintele doctoratului (Mechanic, 1972) si controlorii de zbor (Rose, Hurst, si Kreger, 1978), care in munca lor sunt permanent constienti de consecintele erorilor, exemple de astfel de grupuri sociale. Apoi, studii la scara larga despre starea de bine oamenilor care traiesc in comunitate si sunt implicati in activitatile obisnuite de viata au contribuit in mare masura la dezvoltarea interesului pentru conditiile cauzatoare de stres ale vietii sociale (Gurin, Veroff si Feld, 1960 ; Srole, Langer, Michael, Opler, si Rennie, 1962). Mai tarziu voi vorbi mai pe larg despre aceste cercetari.

În cele din urma, ar trebui mentionat ca perspectivele sociale actuale ale procesului de stres au devenit mai clare datorita unei sensibilitati la faptul ca oameni diferiti care traiesc in conditii similare nu sunt neaparat afectati in acelasi fel ; de exemplu, unora le-ar putea provoca stres aceste conditii, altora nu. Încercand sa explicam aceste diferente, cercetatorii au examinat atent accesul oamenilor la sistemele de suport si utilizarea lor, precum si modurile de a face fata stresului. Natura tipurilor de suport social si distributia lor de-a lungul liniilor de demarcare a fost demonstrata la scara larga (Brown, 1978). Totusi, ceea ce ar putea sa nu fie recunoscut cu atata usurinta este faptul ca modurile de a face fata stresului sunt in mare masura de natura sociala. Cu alte cuvinte, felul in care oamenii incearca sa evite sau sa remedieze situatiile dureroase, comportamentul perceptual si cognitiv pe care il adopta pentru a diminua amenintarea, si tehnicile pe care le folosesc pentru a rezista la tensiuni se invata in mare parte de la membrii grupului social caruia ii apartin. Desi pot exista constelatii ale reactiilor la stres tipice indivizilor, tendintele spre un anumit mod de a raspunde la stres se dobandesc din mediul social (Pearlin, 1980b ; Pearlin si Schooler, 1978).

Istoria cercetarilor despre stres este deci caracterizata de preocuparea pentru functionarea organismului, preocupare care nu depinde de cunostintele despre sursele naturale ale stresului. Aceasta orientare a inceput sa se schimbe ca urmare a mai multor conditii : constientizarea faptului ca epidemiologia sociala a afectiunilor are o etiologie legata de stres ; eforturile de a intelege consecintele dezastrelor ; preocuparea pentru grupurile sociale expuse riscului ; studii despre oameni in comunitatea din care fac parte ; si, in final, mai multa atentie acordata influentelor sociale ce stau la baza mediatorilor stresului, modului de a face fata si tipurilor de support. Toate cele mentionate promit sa se dezvolte rapid in viitor. În prezent insa cunostintele noastre despre cauzele sociale ale stresului sunt destul de limitate si nu intotdeauna foarte clare. Cand descriem ceea ce se stie - sau se presupune - despre elementele care care stau la baza stresului, nu voi incerca sa fac o prezentare a literaturii difuze si dezorganizate. În schimb, voi cauta sa redau un mod de a intelege deschiderea si diversitatea originilor stresului. Aceasta este o strategie care se bazeaza mai mult pe prezentarea selectiva a cercetarilor care ne vor ajuta sa exemplificam directiile majore de ale cercetarii decat pe o catalogare exhaustiva a literaturii. Primul pas spre aceasta sarcina este o scurta caracterizare a conceptului de stres.

STRESUL : O PERSPECTIVA CONCEPTUALA

Aproape toti cei care fac cercetari despre stres au parte de confuzie si chiar isi pierd cumpatul in acest domeniu. Într-adevar, exista indoieli in legatura cu pastrarea conceptului de stres. Pearlin, Lieberman, Menaghan si Mulan (1981) au sugerat ca nu intelesul esential al conceptului creaza confuzie, deoarece exista o parere generala ca stresul se refera la o reactie a organismului la o conditie nociva sau amenintatoare. Îndoiala si contradictiile apar cand este vorba de unde si cum sa identificam aceasta reactie. Poate fi stresul recunoscut, de exemplu, din modul de functionare a unui organ sau a unui sistem din organism, din modificarile biochimice sau psihologice, din schimbari ale starii emotionale, sau din prezenta unor boli ? Se manifesta stresul prin reactii de scurta durata ale organismului sau prin disfunctii de lunga durata ? Sunt oamenii constienti de stres in asa masura incat sa-l poata raporta sau prezenta acestuia trebuie determinata cu ajutorul unor teste independente ? Este stresul o stare globala, cuprinzatoare, sau este limitat la situatiile in care apare ? Problema reala in ceea ce priveste intelegerea stresului nu este aceea ca nu exista raspunsuri la aceste intrebari, ci faptul ca raspunsul la fiecare dintre ele este pozitiv, si anume, manifestarile stresului se gasesc la fiecare nivel al functionarii organismului, de la cel microbiologic pana la cel emotional ; stresul poate reprezenta atat o reactie de scurta durata cat si un tipar care se contureaza treptat in timp ; indivizii pot fi perfect constienti ca sunt stresati, desi stresul poate fi prezent la un nivel subconstient ; in cele din urma, reactiile la stres pot fi controlate si limitate la situatia respectiva, dar ele pot deveni de asemenea o stare prevalenta care persista in timp si se extinde in spatiu.

Este in natura stresului sa reprezinte atatea lucruri, si nu ar trebui sa reducem acest fenomen multidimensional declarand in mod arbitrar ca stresul este doar un anumit lucru. Consider ca este mult mai productiv sa recunoastem caracterul difuz al stresului si sa facem toate eforturile pentru a intelege care este legatura dintre multiplele sale manifestari. Dar este improbabil ca aceasta schimbare de perspectiva va avea loc prea curand, fiindca cercetarile cu privire la diversele moduri in care se manifesta stresul se fac in cadrul disciplinelor, si aceste directii nu se schimba usor. Omul de stiinta care face cercetari in domeniul social nu va studia productia de steroizi, iar endocrinologul nu va studia aparitia depresiei. Fiecare cercetator este angajat si implicat in mod activ in investigatiile alese, si este convins ca manifestarile stresului pe care el le analizeaza reprezinta « adevaratul » stres.

Convingerea mea personala este ca ar fi prudent sa pastram conceptul de stres in ciuda problemelor si dezavantajelor sale. Nu este ceva obisnuit in stiinta ca un concept sa dobandeasca intelesuri diferite si sa trezeasca interesul atator discipline. Confuzia care rezulta inevitabil se poate trece cu vederea si nu ar trebui sa impiedice continuarea investigatiilor la nivele multiple.

Voi trata acum problema centrala a acestui capitol : contributia sociala la aparitia stresului.

CONTRIBUTIA SOCIALA LA STRESUL PERSONAL

Nu este usor sa punem cap la cap ceea ce se stie despre conditiile sociale care produc stres. Unul dintre motivele principale ale acestei dificultati este ca sursele stresului sunt cuprinse intre contextul imediat al vietii omenesti si granitele cele mai indepartate ale societatilor si culturilor. Tratarea in detaliu a stresorilor sociali are efect, pe de o parte, asupra microhabitatelor indivizilor si pe de alta parte asupra organizarii sociale la scara larga. O a doua dificultate are o sursa oarecum paradoxala la care deja m-am referit : o parte a literaturii timpurii deosebit de relevanta pentru stresul social nu prea a acordat atentie acestuia. Cercetarea stiintifica de acest tip a avut ca scop mai adesea teme cum ar fi dezorganizarea sociala, deviatia, conflictele, si rasismul decat stresul in sine. Astfel, importante « radacini » intelectuale ale acestui camp sunt plantate in afara marginilor campului.

Literatura vasta si neomogena, precum si gama teoretica a cercetarilor relevante, ma determina sa fiu foarte selectiv (si intrucatva arbitrar) cu privire la cercetarile pe care le voi aduce in discutie si sa impun un fel de schema pentru a gasi ordine intr-un camp rebel. Schema este una simpla. Începe cu cele mai vaste surse ale stresului, acelea care se considera ca stau in insasi natura societatilor si a culturilor lor ; se restrange apoi la analiza acelor conditii stresante care se afla in contextele institutionale, ca de exemplu sistemele de stratificare, rolul la locul de munca si familie ; si in final se ingusteaza si mai mult examinand sursele de stres din perspectiva experientei individuale. Se intelege de la sine, conditiile care exista la aceste nivele diferite nu sunt izolate una de cealalta. Totusi, fiecare nivel poate fi tratat ca un context separat din care poate lua nastere stresul.

Scoietatea ca stresor

Literatura de stiinta sociala dezvaluie un interes stabilit pentru anumite caracteristici dominante ale societatii care au potential de inducere a stresului. Doua teme generale strabat aceasta literatura. Una atrage atentia asupra integrarii defectuoase in sisteme de valori culturale, credinte, precepte, teluri si aspiratii. Cea de-a doua tema se ocupa de asemenea cu integrarea structurala necorespunzatoare dar pune accent pe schimbarile sociale rapide privite ca elemente care inevitabil duc la aceasta integrare defectuoasa. Voi ilustra in primul rand aceste teme si apoi voi analiza asumptiile pe care se sprijina.

Mai multe studii clasice priveau societatea si cultura ca pe un rezervor al stresului personal si al neadaptarii. Antropologii in special au fost foarte sensibili la discrepantele dintre real si ideal, la diferentele dintre principiile si convingerile la care o societate declara ca adera si acelea care se reflecta in actiunile membrilor societatii. În masura in care indivizii internalizeaza atat valorile idealizate cat si actiunile discrepante, se presupune ca in fiinta lor exista un conflict care dauneaza starii lor sufletesti. Poate cel mai complet studiu ce reflecta aceasta perspectiva a fost realizat nu de catre un antropolog ci de catre un economist suedez si observator in Statele Unite (Myrdal, Steiner, si Rose, 1944). Myrdal si colaboratorii sai au argumentat ca angajamentul profund al natiunii fata de un ethos al egalitatii contrasta violent cu practicile rasiste indreptate impotriva negrilor. Dilema care a aparut, au observat ei, isi pusese clar amprenta asupra caracterului americanilor, aflandu-se acolo ca un impediment impotriva caruia acestia trebuia sa lupte.

Alti oameni de stiinta au atras atentia asupra conflictelor care nu au de-a face cu discrepanta dintre real si ideal, ci rezulta din incongruente intre modul in care oamenii au fost obisnuiti sa se comporte in copilarie si modul in care se asteapta de la ei sa se comporte cand sunt adulti. Bine cunoscuta lucrare a lui Benedict (1938) este un exemplu remarcabil in acest sens.

Ea a observat ca baietii sunt invatati sa fie ascultatori si receptivi la indicatiile si comenzile celor mai in varsta ca ei si sa fie neutri din punct de vedere sexual. Prin contrast, ne asteptam ca persoanele adulte de sex masculin sa fie independente, autonome si agresive din punct de vedere sexual. În masura in care aceste elemente incompatibile au fost incorporate in personalitatea unui barbat, conflictele sale interioare se presupune ca le vor reflecta pe cele existente in societate la scara larga.

O a treia perspectiva asupra societatii ca stresor a influentat orientarile sociologice catre stres mai mult decat oricare abordare. Aceasta perspectiva, materializata in eseul important al lui Merton despre « Structura sociala si anomie » (1957), este similara celor descrise mai sus in aceea ca si Merton a fost interesat de valorile culturale, in special cele care pun accent pe realizare si succes. Dar spre deosebire de altii, el a fost interesat mai putin de continuitatea sau discontinuitatea acestor valori fata de alte valori decat de felul in care aprecierea succesului se incadreaza in structura oportunitatilor. Pe scurt, Merton a sugerat ca sistemul de valori stimuleaza motivatiile de a obtine succes banesc sau de a castiga respect la mai multi oameni decat ar putea cuprinde structura oportunitatilor. În consecinta, multi dintre noi care internalizam scopurile de a obtine succes pe care cultura in care traim le pretuieste cel mai mult suntem sortiti esecului. Esecul la randul sau conduce la o serie de posibile moduri de adaptare sau de adaptare necorespunzatoare. Pentru Merton, societatea reprezinta un stresor nu din cauza valorilor sale discrepante ci din cauza ca stimuleaza valori care sunt in conflict cu structurile in care acestea exista. Aceasta este o teorie pivotala a modului in care oamenii care fac parte din sistemele fundamentale ale vietii sociale pot fi prinsi intre teluri si valori cu care au fost obisnuiti in societate si constrangerile structurilor in cadrul carora trebuie sa actioneze. Diversele tipuri de conflict social si stres pe care le-am schitat pot exista in perioada de relativa stabilitate. Multi cred insa ca imprejurarile cauzatoare de stres sunt, cel mai probabil, rezultatul schimbarilor sociale rapide. Si anume, in conditiile unei schimbari radicale, tipurile de imprejurari descrise mai sus pot aparea si se pot dezvolta cu rapiditate. Cand institutiile sociale si sistemele de norme si de convingeri pe care se intemeiaza trec prin modificari urgente, devine din ce in ce mai probabil ca oamenii vor ajunge sa aiba valori antagonistice, ca modul in care au fost obisnuiti sa se comporte in societate nu va fi adecvat cerintelor realitatii curente, sau ca nu vor exista structuri de oportunitate sau contexte institutionale in care sa se incerce atingerea telurilor si aspiratiile ce au fost internalizate. În afara de aceasta, desigur, schimbarea la scara larga poate da nastere si altor probleme ; oamenii pot fi dezradacinati fizic, li se poate intampla sa slabeasca sau sa rupa legaturile sociale, sa li se impuna o cultura straina sau sa li se incorporeze aceasta cultura in cultura lor nativa. Si, cand schimbarea sociala atrage dupa sine industrializarea si urbanizarea, oamenii trebuie in mod clar sa se reorienteze catre alte activitati economice ; aranjamentele cu rudele sunt deseori afectate ; si, de obicei, pregatirea informala pentru munca pe care o fac este inlocuita cu pregatirea formala si specializata. Este de inteles ca schimbarea sociala radicala i-a interesat pe studentii care cerceteaza stresul.

Dar care sunt mecanismele prin care schimbarea sociala submineaza starea de bine a oamenilor ? Fie ca analizam intensificarea conflictelor intre valori, fie ca studiem erodarea formelor stabilite ale organizarii sociale, se presupune ca exista o legatura directa, cauzala intre agitatia din lumea externa si cea din lumea noastra interioara. Totusi, stresul pe care il traiesc oamenii poate sa nu fie o consecinta simpla si directa a conflictului intre culturi si a dezorganizarii sociale. În acest fel, Maris (1974) a elucidat o serie de cai indirecte pe care apar efectele nocive ale schimbarii. El a subliniat faptul ca schimbarea le poate lasa oamenilor un sentiment de pierdere a controlului asupra propriului destin ; poate submina abilitatea oamenilor de a-si anticipa viitorul ; poate eroda preceptele cu ajutorul carora oamenii interpreteaza si deriva sensul din experienta ; si poate da nastere unui sentiment profund de pierdere a trecutului, lasandu-le oamenilor senzatia de privatiune. Efectele adverse ale schimbarii, asadar, nu isi au originea intr-o inclinatie intrinseca spre stabilitate. Astfel de efecte pot aparea in urma pierderilor provocate de schimbare.

Am sugerat ca incertitudinile si contradictiile care apar in societate, mai ales in perioade de schimbari ample, pot juca rolul de precursori ai stresului. Totusi, prin aceasta emfaza nu ar trebui sa intelegem ca dezorganizarea sociala si schimbarea se transforma inevitabil in stres. Unele conditii pot neutraliza efectele tipurilor de forte sociale pe care le-am discutat. Si, desi s-au facut relativ putine cercetari cu privire la aceste conditii, este posibil sa sugeram cateva dintre ele. O astfel de conditie consta in separarea rolurilor in timp si spatiu. Desi noi jucam multe roluri - lucram, suntem parinti, copii, adepti ai unei religii, ne implicam in politica, si asa mai departe - din fericire, nu suntem toate acestea in acelasi timp. În masura in care valorile internalizate sunt grupate in jurul rolurilor pe care le joaca oamenii, segregarea temporala si spatiala a rolurilor le poate da oamenilor posibilitatea de a evita confruntarile directe dintre valorile incompatibile. Un barbat poate fi atat un om de afaceri necinstit cat si un credincios pios. Si atata timp cat nu isi desfasoara afacerile in biserica, probabil nu se va confrunta cu dilema care ar rezulta altfel din angajamentele sale aflate in contradictie.

În ceea ce priveste elementele socializarii in copilarie care nu sunt adecvate realitatilor curente - tipul de discontinuitate la care s-a referit Benedict - si aici s-ar putea sa existe un conflict personal mai mic decat s-ar presupune logic. cand recunoastem ca socializarea este un proces continuu, care are loc nu numai in copilarie ci se extinde pe toata perioada vietii, atunci putem intelege ca multe dintre lucrurile pe care le invatam timpuriu in viata se transforma treptat. A invata sa fim supusi in copilarie, de exemplu, nu ne impiedica sa invatam sa ne afirmam ca adulti ; socializarea care are loc mai tarziu poate intra in competitie cu cea care a avut loc mai devreme. in consecinta, daca facem o comparatie numai intre educatia timpurie si cerintele de mai tarziu, vor aparea multe discontinuitati, dar daca luam in considerare intreaga educatie, procesul de pregatire a oamenilor pentru rolurile de adult va fi continuu. În final, si in general, trebuie sa intelegem cum ar putea violarea normelor la care tinem sa fie sustinuta de alte norme la care sa tinem la fel de mult. Asa cum a observat Williams (1970), fiecare societate ofera posibilitati de evadare institutionalizata de la normele institutionalizate. În masura in care evadarea noastra este tot atat de acceptata ca si normele de care de indepartam, conflictele care rezulta nu sunt probabil nici grave nici de durata. În mod clar trebuie sa fim foarte precauti atunci cand judecam capacitatea fortelor societatii de a provoca stres doar pe baza a ceea ce pare a fi rezonabil. Societatile sunt si surse de stres si surse ale mecanismelor prin care oamenii evita stresul.

Organizatiile sociale ca stresori

Orice societate, pentru a supravietui, trebuie sa-si organizeze activitatile si sa structureze relatiile intre colectivitatile sale. Organizarea sociala variaza considerabil in ceea ce priveste gradul sau de deschidere : este foarte extinsa, cuprinzand intregi populatii, si este de asemenea mai limitata, implicand, de exemplu, elite sau membri ai comunitatilor speciale. În acest subcapitol ma voi ocupa de formele mai ample de organizare sociala, incercand sa arat cum insasi proprietatile formale pot ajunge sa constituie surse ale stresului. În acest scop voi discuta mai intai anumite aspecte ale sistemelor de stratificare si apoi imi voi indrepta atentia asupra catorva caracteristici ale ocupatiei si familiei.

În ultimii ani, s-au facut niste cercetari chinuitoare in ceea ce priveste consecintele stresante ale plasarii oamenilor in economia stratificata. S-au strans destule dovezi pentru a fi siguri ca tulburarea psihologica se amplifica pe masura ce scade venitul banesc (Pearlin si Radabaugh, 1976). În afara de aceasta, o serie de indicatori ai stresului arata ca fluctuatiile economice au efecte puternice asupra felului in care functioneaza psihologia populatiilor (Brenner 1973 ; Catalano si Dooley, 1977). Eforturile si incertitudinile oamenilor din straturile economice inferioare reprezinta surse de stres a caror importanta nu a fost apreciata in intregime. Daca incercam sa identificam originea sociala a stresului personal, in cele din urma vom ajunge probabil la organizarea economica a societatilor.

Societatile sunt stratificate pe dimensiuni de statut si putere, cat si de-a lungul liniilor economice. Însasi natura multidimensionala a stratificarii a fost recunoscuta ca sursa sociala a stresului. Ideea centrala a literaturii care trateaza aceasta problema este ca daca o persoana se afla constant intr-un anumit strat social, acest lucru poate fi la fel de important pentru stres ca si pozitia unei persoane in oricare dintre aceste straturi. Ca sa folosim un exemplu cu care tinerele cadre universitare sunt familiare, un om poate sa se bucure de un statut ocupational relativ inalt, si in acelasi timp de un venit extrem de mic. Acest tip de discrepanta produce stres probabil din cauza ca inconstanta din punct de vedere al statutului produce elemente inconstante de identitate. În orice caz, intr-un numar de studii s-a descoperit o concentratie foarte mare de simptome ale stresului la oamenii care apartin mai mult unei dimensiuni de stratificare decat altor dimensiuni (Hornung, 1977 ; Jackson, 1967). Astfel de simptome apar in special, dupa parerea lui Hornung (1978), atunci cand inconstanta este insotita de aspiratii la avansarea in societate. Astfel, o femeie care are un venit mare dintr-o ocupatie care nu este elevata poate sa fie indiferenta fata de aceasta inconstanta daca ii este indiferent statutul ; aceleasi circumstante discrepante sunt mai stresante daca persoana aspira la statut.

Contextele ocupatiei si organizarea acestora reprezinta contexte ale stresului mai bine conturate decat sistemele extensive de stratificare economica si sociala. Aceasta nu inseamna ca relatia lor cu stresul este mai simpla. Dimpotriva, rezumate ale lucrarilor in acest domeniu au dezvaluit faptul ca trasaturile formale ale contextelor ocupatiilor si relatia lor cu stresul sunt foarte complexe. (Gross, 1970). Identificand unele dintre aceste caracteristici, ma voi referi in principal la lucrarea lui Katz si Kahn (1978).

Dupa cum au mentionat acesti cercetatori, exista multe abordari in ceea ce priveste identificarea acestor aspecte formale ale contextelor ocupatiilor care au consecinte ce provoaca stresul celor care fac parte din ele. Una dintre aceste abordari se axeaza pe diversele subsisteme ale ocupatiilor. Productia este un exemplu de subsistem de baza. Sarcina inerenta a productiei, au subliniat Katz si Kahn (1978), este de a imbunatati competenta, un tel care creeaza o serie de conditii ce se impletesc si duc la stres. Pe scurt, atingerea competentei deseori depinde de specializarea in munca. Acest aspect al muncii la randul sau duce la supraincarcare, monotonie, si lipsa variatiei, toate acestea reprezentand conditii favorabile aparitiei stresului. Exista patru subsisteme aditionale : sistemul de sustinere a productiei, care regularizeaza tranzactii intre organizatie si mediul sau ; subsistemul mentenanta care regularizeaza si administreaza structura de recompensa ; o structura de adaptare, care orienteaza schimbarile din cadrul organizatiei spre a raspunde schimbarii conditiilor externe ; si, in cele din urma, sistemul de conducere, care monitorizeaza si orienteaza activitatile. Se poate considera ca fiecare subsistem functioneaza raspunzand la propriul set unic de imperative si ca este capabil sa genereze propriul set de conditii cauzatoare de stres.

Perspectivele lui Katz si Kahn (1978) sunt interesante si informative in sine dar ele sunt notabile si din punct de vedere al faptului ca incearca sa explice stresul strict in termenii caracteristicilor de organizare ale contextelor ocupatiilor. Cu alte cuvinte, ei identifica sursele stresului ocupatiei ca fiind inerente in proprietatile universale ale organizarii formale. În acest cadru conceptual, stresul ocupatiei poate fi considerat un ceva care din cand in cand ii ataca pe muncitorii nefericiti ci o consecinta normala a muncii desfasurate in contexte organizate ale muncii. Din aceasta perspectiva, absenta, nu prezint stresului ocupatiei este o anomalie.

Inevitabil, aceasta scanare a surselor stresului institutional trebuie sa se opreasca la familie. Ca si in cazul ocupatiei, as dori sa identific cateva aspecte institutionalizate ale vietii de familie care au potential de producere a stresului ; aceasta abordare este diferita de cea care este centrata pe experientele individuale ale membrilor familiei. Înca o data, consider necesar sa atrag atentia ca in aceste pagini nu este posibil decat sa prezentam esenta unora dintre cele mai importante probleme. Pentru analize atotcuprinzatoare, cititorul trebuie sa consulte alte surse (Croog, 1970 ; McCubbin, Joy, Comeau, Patterso, si Needle, 1980).

Familia are functii multiple in procesul de stres. În primul rand, in cadrul grupului de institutii sociale, familia poate fi vazuta ca si institutia in care grijule, dificultatile care isi au originea in alta parte pot fi exprimate cel mai usor. De exemplu, proasta dispozitie a unui angajat care a avut o confruntare neplacuta cu seful poate avea ca urmare o pedeapsa exagerata pentru actele de     indisciplina ale copilului sau ; cineva isi poate pierde slujba, dar nu si apartenenta la familie, prin aceste descarcari de furie. În mod asemanator, un copil care este umilit pe terenul de joc poate sa adopte o atitudine rebela la cina. Mai mult decat o tinta a stresului provocat in alt mediu, familia este de asemenea o sursa de consolare si intelegere atunci cand oamenii sufera dezamagiri in lumea din afara. Familia reprezinta, in majoritatea societatilor contemporane, un adapost primitor unde ne recapatam fortele si linistea. Pentru multi oameni, acasa poate sa nu fie pur si simplu locul preferat unde se duc in momente de restriste ci unicul loc in care omul este acceptat si sprijinit.

În orice caz, chiar daca ofera consolare si suport, familia de asemenea poate cauza suferinta si ne poate pedepsi. Mai multe caracteristici insitutionale si structurale ale familiei contemporane contribuie la a o face o potentiala sursa de stres, precum si o sursa de sprijin. În primul rand, astfel de factori cum ar fi urbanizarea, deplasarea geografica si mobilitatea clasei sociale maresc posibilitatea ca membrii unui cuplu casatorit sa provina din medii economice si sociale foarte diferite. Exista un numar apreciabil de casatorii, de exemplu, in care ocupatiile tatilor partenerilor nu sunt la acelasi nivel. Inegalitatea statutului in sine nu pare sa fie legata de stresul din casnicie (Pearlin, 1975) ; in orice caz, atunci cand partenerul care « coboara » la un nivel mai scazut prin casatorie are valori care denota aspiratia la un statut superior, casatoria intre parteneri cu statut inegal devine un teren fertil pentru stres. Asadar, casatoria este sau nu sursa de stres in functie atat de caracteristicile mediului din care provin sotii cat si de modul in care aceste caracteristici se combina cu valorile si aspiratiile.

Nu trebuie sa deducem din aceste desrcrieri ca mersul casniciei este dictat numai de contributia sotilor la inceputul casatoriei. Stim ca socializarea are loc de-a lungul intregii vieti ; prin urmare, insasi este un context de invatare si socializare. Relevanta acestui fapt pentru stres este ca socializarea nu este identica pentru cei doi soti ; ei se vor schimba probabil fiecare in ritmul sau si in directia sa. Dificultatile inevitabile aparute din cauza acestor diferente pot pune la grea incercare capacitatile de adaptare ale sotilor. În afara de schimbarile care intervin in casatorie si care au drept cauza socializarea la adult, alte schimbari la fel de inexorabile apar o data cu trecerea adultului de la un rol la altul. Ma refer desigur la ciclul familiei si la toate pierderile si castigurile fiecarui rol, care rezulta din acest ciclu - de la casatorie, cresterea copiilor si terminand cu moartea unuia dintre soti. În acest moment nu se inteleg pe deplin conditiile in care tranzitiile ciclului vietii au capacitatea de a duce la stresul individual si la stresul in casnicie. În general totusi se pare ca trecerea de la un rol la altul si de la un statut la altul ar putea avea ca rezultat mai putin stres in casnicie decat s-a presupus (Menaghan, 1980 ; Pearlin, 1980a).

Tipurile de stres generate in contextul familial implica atat relatiile parinte-copil cat si relatiile intre soti. Problemele cu copiii izvorasc dintr-o varietate de conditii sociale. De exemplu, am putea sa ne referim la perioada prelungita de pregatire necesara in societatile industrializate, la dependenta prelungita care exista pe langa aceasta, si la conflictul dintre parinti si copii care poate fi alimentat de aceste conditii. Schimbarea sociala poate juca si ea un rol in acest conflict. Functiile supreme ale socializarii copiilor nu se gasesc in copilarie ci la maturitate. Aceasta inseamna ca practicile de crestere a copiilor si de pregatire sunt orientate catre rolurile sociale pe care copiii si le vor asuma la maturitate, nu catre perfectiunea comportamentului copilului. Parintii in mod tipic evalueaza comportamentul actual al copiilor lor in functie de conformitatea acestuia cu ceea ce ei percep ca fiind cerintele rolurilor pe care le vor avea copiii lor. Totusi, conceptia parintilor despre ceea ce e bine si merita efort sunt deseori diferite de conceptiile copiilor lor. În perioadele de turbulente si de schimbari la scara larga aceste diferente intre generatii probabil se intensifica. Atunci este posibil ca parintii sa ajunga la concluzia alarmanta ca directia in care se dezvolta copiii lor se abate de la telurile importante pentru parinti. O situatie nefericita, intr-adevar.

Printre multele tipuri de stres familial se numara cele care exista intre fiii deveniti adulti si parintii lor in varsta. Aceeasi oameni care fac fata nevoilor copiilor lor minori s-ar putea sa faca fata in acelasi timp nevoilor parintilor lor. Cu cat creste logevitatea, aceasta devine o circumstanta destul de comuna, care castiga din ce in ce mai mult atentia cercetatorilor (Lieberman, 1978; Troll, 1971). Unele dintre grijile si problemele care pot aparea din relatiile dintre parintii in varsta si copiii-adulti ai acestora sunt axiomatice. cand este vorba despre o boala care slabeste organismul sau o diminuare a capacitatilor fizice, sau cand resursele economice ale parintilor nu sunt adecvate nevoilor lor, poate interveni o schimbare la 180 de grade in relatia dintre parinte si copil. Copiii adulti la inceput ar putea adopta un fel de relatie de la egal la egal cu parintii lor, dar, pe masura ce problemele continua, ei isi asuma o responsabilitate mai mare pentru bunastarea materiala, legala si emotionala a acestora din urma. Schimbarea aceasta radicala are potential de inducere a stresului ; copilul adult poate simti aceasta ca o secatuire de energie, de emotii si de resurse ; parintele in varsta, pe de alta parte, poate simti ca aceasta noua dependenta ii afecteaza dorinta de autonomie. Conflictele interne ale fiecarei parti se pot transforma usor intr-un conflict intre parti.

Pe scurt, m-am ocupat in acest subcapitol cu modurile in care sunt organizate actiunile si relatiile oamenilor, acordand atentie speciala pozitiei ierarhice a oamenilor in sistemele stratificate; la structurarea muncii si a sarcinilor de munca; si la reteaua de relatii familiale si schimbarea lor de-a lungul vietii. Am cautat sa atrag atentia asupra unei chestiuni importante : oamenii care sunt antrenati in viata institutionala a societatii pot fi stresati pur si simplu din cauza aranjamentelor ce tin de organizare ale acestor institutii si de schimbarile care au loc in mod normal in cadrul lor. Din perspectiva sociala, stresul nu este consecinta ghinionului, a intalnirilor nefericite sau a circumstantelor irepetabile. El este consecinta angajamentului in institutiile sociale ale caror structuri si mod de functionare pot da nastere la tipuri de conflict, confuzie si suferinta si pot intretine aceste tipuri de conflict.

EXPERIENTE STRESANTE

Pana acum, am incercat sa arat cum proprietatile societatilor si ale institutiilor lor pot cauza stres. În cele din urma totusi, cercetatorul trebuie sa intrebe cum sunt conditiile institutionale incorporate in experienta individuala. Experienta individuala, desigur, este inseparabila de circumstantele sociale mai largi pe care le-am discutat. Cu toate acestea, pentru a intelege cum patrund aceste circumstante in vietile oamenilor, trebuie sa ne concentram acum asupra nivelului individual in loc de cel institutional si al societatii.

Cercetarile mele despre stres si modurile de a face fata acestuia se refera in mare parte la acest nivel si ma voi sprijini pe aceste cercetari in multe dintre discutiile de aici. Esential, disting doua mari clase de experienta, accea a experientei bogate in evenimente si aceea a experientei repetate sau continue. Ambele tipuri de experienta pot aparea in contextul unei institutii sau al societatii. Adica, in mare masura, experienta este organizata in jurul rolurilor si statuturilor pe care le avem ca si o amenintare ai muncii, sot/sotie, parinti, copii, prieteni si vecini. Asta nu inseamna ca oamenii nu sunt niciodata depasiti de evenimente sau confruntati cu problemele care continua in afara acestor roluri. Orice om care a fost victima unui jaf in strada sau care sta zilnic in trafic in mijlocul de transport in care face naveta poate spune cu certitudine ca experientele stresante se afla la tot pasul. Cu toate acestea, din cauza ca exista atatea tipuri de comportament specifice rolurilor sociale majore, aici suntem capabili sa descoperim tipare ale experientelor stresante.

Experientele active si consecintele lor pentru stres au constituit punctul de interes al multor cercetari, dintre care o mare parte au fost stimulate de dezvoltarea Scarii de Adaptare Sociala (Holmes si Rahe, 1967). Aceasta cercetare a fost supusa multor analize critice (Dohrenwend si Pearlin, 1981), pe care nu le voi mentiona aici. Ceea ce as vrea sa subliniez in legatura cu evenimentele biografice este ca ele privesc din ce in ce mai mult impactul stresant al evenimentelor ca fiind mai mult dependente de calitatea evenimentelor decat numai de magnitudinea schimbarilor pe care le atrag dupa sine. Caracterul voluntar sau involuntar al evenimentelor este o calitate despre care s-a discutat. Alta calitate, poate cea careia i s-a acordat cea mai mare atentie, are de-a face cu dezirabilitatea evenimentelor. O a treia distinctie, una pe care am considerat-o folositoare (Pearlin si Lieberman, 1979), este cea intre evenimentele programate si neprogramate. Voi explica pe scurt natura acestei distinctii.

Evenimentele programate sunt cele cu grad de probabilitate ridicat. S-ar putea sa nu stim precis cand vor avea loc, dar suntem destul de siguri ca se vor intampla. Caracterul de « programare » al acestor evenimente deriva din faptul ca ele fac parte inerenta din ciclul vietii ; adica se regasesc in acele tranzitii din viata de familie si din cariera care reprezinta puncte intre etapele vietii (Lowenthal, Thurnher, Chiriboga, si si colegii, 1975). Tranzitiile implica in mod tipic detasarea de un rol sau statut si/sau asumarea altuia. Casatoria, copiii, drumul copiilor spre momentul in care pleaca din casa parinteasca, statutul de bunici, iesirea la pensie, si moartea unuia dintre soti sunt evenimente de tranzitie programate.

Dupa se infatiseaza schimbarile in viata care sunt implicate in multe dintre evenimentele programate, ne-am putea astepta pe buna dreptate ca acestea sa fie stresante. Desigur, unele evenimente de tranzitie au ca urmare o reorganizare serioasa a vietii. Totusi, munca noastra a aratat in general ca nu exista nici o legatura notabila intre a trai acest gen de evenimente biografice si a manifesta simptome de stres (Pearlin si Lieberman, 1979). Ar fi prematur sa scoatem din calcul evenimentele programate ca posibile antecedente ale stresului, dar este tentant sa speculam ca insasi natura predictibila a evenimentelor programate ajuta la minimizarea a ceea ce ar reprezenta altfel un impact stresant. Deoarece aceste evenimente pot fi prevazute cu mult inainte de a avea loc, ne putem pregati dinainte pentru a le face fata. Asadar, pana la asumarea efectiva a unui rol, am putea intelege deja in mare masura cerintele lor. Daca evenimentele de tranzitie nu sunt clar legate de stres acest lucru s-ar putea intampla din cauza ca pregatirea de a face fata evenimentelor a fost inceputa cu ani inainte ca persoana sa se confrunte efectiv cu tranzitia.

Altfel se intampla in cazul evenimentelor neprogramate. Desi evenimentele de acest tip nu ni se intampla fara un avertisment prealabil, ele nu se afla in setul nostru de asteptari, la fel ca in cazul evenimentelor programate. Divortul, ranirea si boala, tulburarile de la slujba, moartea prematura, si prieteniile intrerupte sunt exemple de evenimente neprogramate. Spre deosebire de cele programate, aceste evenimente sunt clar asociate cu stresul (Pearlin si Lieberman, 1979). Ne-am putea intreba de asemenea daca ele sunt diferite de evenimentele programate si prin sensibilitatea la anumite moduri de a face fata si de interventii ale suportului social. Banuiesc ca aceste crize neprogramate, intr-o masura mai mare decat evenimentele care care au un preludiu lung si explicit, pot mobiliza suportul social si reactiile pe termen scurt. Evident, in acest moment este mai usor sa punem aceste intrebari decat sa raspundem la ele.

În ciuda intrebarilor la care nu s-a raspuns, este posibil sa subliniem unele progrese promitatoare facute de cercetarile actuale in legatura cu efectele experientei active. În primul rand, este clar din discutia mea despre evenimentele biografice ca exista o abatere de la preocuparea pentru schimbarea activa in sine si o preocupare mai mare pentru identificarea calitatii acelor evenimente care au potential de a exercita un impact stresant. În ceea ce priveste stresul emotional, experientele active nu au acelasi potential. Cele care sunt voluntare, dorite sau programate nu au consecinte emotionale aparente, spre deosebire de evenimentele involuntare, nedorite si neprogramate.

Alt domeniu in care se vad progrese implica posibilitatea ca diferitele tipuri de experienta activa sa ceara diferite moduri de adaptare. Asa cum am mentionat mai devreme, succesul incercarii de adaptare la experientele programate sau de tranzitie se poate baza in mare masura pe strategii de a face fata cu anticipatie si de pregatire, in timp ce succesul adaptarii la evenimentele neasteptate poate depinde mai mult de abilitatea oamenilor de a mobiliza rapid un set de reactii de a infrunta evenimentele si de a utiliza diverse masuri de support. Viitoarele cercetari in domeniul stresului si al modurilor de a face fata vor cauta probabil mai atent o potrivire intre experienta activa si tipuri de mediatori pe care oamenii ii pot invoca pentru a infrunta astfel de evenimente viitoare.

În cele din urma, cercetarile se vor axa din ce in ce mai mult pe legaturile dintre aparitia anumitor evenimente in viata oamenilor si procesele vietii. Evenimentele biografice se preteaza la o serie de clasificari conceptuale, dar una dintre trasaturile deosebit de utile ale distinctiei dintre evenimentele programate si cele neprogramate este ca ea ne ajuta sa clarificam cate evenimente sunt distribuite sistematic de-a lungul vietii. În general, cercetarea in legatura cu experientele active ca si antecedente ale stresului va privi evenimentele in cadrul organizarii vietii oamenilor in timp, nu le va trata ca pe niste evenimente intamplatoare. Trebuie sa stim cum evenimentele stresante pe care le traim in tinerete devin antecedente pentru evenimente pe care le vom trai la o varsta mai inaintata.

Al doilea tip major de experienta stresanta , va reamintesc, este experienta repetata sau cronica. Eforturile de a identifica experientele persistente care fac parte din structura vietii au fost intrucatva umbrite de interesul crescand pentru evenimentele biografice. Aceasta inegalitate nu poate fi explicata de capacitatea relativa de a provoca stresul a evenimentelor si a dificultatilor cronice. Din contra, se pare ca acestea din urma exercita un impact stresant mai puternic decat primele. Astfel, am putut identifica elementele persistente ale relatiilor in casnicie, ale relatiilor dintre parinti si copii si ale experientelor de la locul de munca ce se afla in stransa legatura cu diversi indicatori ai stresului (Pearlin si Lieberman, 1979). Daca ne-ar interesa numai sursele puternice ale stresului, am acorda mai multa atentie stresului cronic si mult mai putina evenimentelor biografice.

În orice caz, am aflat ca rolurile jucate de evenimentele biografice si de dificultati cronice ale vietii ca si surse ale stresului sunt cel mai bine intelese daca le privim laolalta decat le consideram antecedente separate, fara legatura intre ele (Pearlin, Lieberman, Menaghan, si Mullan, 1981). Concret, evenimentele - in special cele nedorite, neprogramate - provoaca stresul indirect prin schimbarea negativa a conditiilor vietii oamenilor. Sa luam ca exemplu intreruperea nedorita a muncii. Acesta este un eveniment care are o legatura destul de puternica din punct de vedere statistic cu simptome ale stresului, dar relatia este explicata in mare masura prin efectul evenimentului asupra resurselor economice ale oamenilor, si anume, evenimentul biografic contribuie la stres prin efectul siu negativ asupra circumstantelor economice, o trasatura permanenta a vietii unei persoane. Daca aceste doua cauze ale stresului ar fi privite separat, nu ne-am da seama cum se combina ele intr-un proces unitar. Într-adevar, provocarea viitoarelor cercetari este sa explice cum converg antecedentele stresului, mediatorii sai si simptomele sale pentru a constitui procesul de stres.

CONCLUZII

Poate cel mai important mesaj al acestui capitol este ca sursele stresului personal sunt foarte variate, de la cele mai indepartate pana la cele proxime. Se poate considera ca aceste surse includ unele dintre caracteristicile centrale ale societatii : sistemele sale de valori, organizarea stratificata a populatiilor, organizarea institutiilor sale, rapiditatea si gradul schimbarilor care intervin in aceste elemente.

Surse ale stresului pot fi identificate si in experientele directe ale indivizilor. Atat experientele active, care implica schimbari indezirabile, neprogramate sau involuntare, cat si experientele continue, care implica probleme persistente in cadrul rolurilor sociale, pot constitui conditii puternice de stres. Desi demonstratia empirica a consecintelor stresante ale unelor dintre aceste surse este departe de a fi convingatoare, in mare putem fi siguri ca stresul deseori este intr-adevar ancorat in contextele sociale in care se desfasoara indivizii.

Cunostintele noastre despre originile sociale ale stresului nu trebuie sa ramana la stadiul in care se afla. În primul rand, asa cum am spus, unele dintre aceste cunostinte sunt mai mult presupuneri decat fapte documentate convingator. Dar dincolo de nevoia clara de a fi mai rezervati in a face afirmatii si de a ne baza mai mult pe partea empirica pentru a descoperi legaturile dintre viata sociala si stres, este nevoie de alta munca. As dori sa subliniez in mod special nevoia de a abandona incercarile de a identifica surse separate ale stresului pentru specificarea procesului care conduce la stres. Exista un inceput in aceasta directie in propriile noastre cercetari, care arata confluenta evenimentelor biografice, a a dificultatilor existente pe toata perioada vietii si a conceptiei despre sine la producerea stresului. Ceea ce nu se stie prea bine este modul in care evenimentele biografice si dificultatile specifice fiecarui rol isi au originea in organizarea sociala si institutionala la scara larga si din schimbarile acesteia. Nu tot stresul personal poate fi pus pe seama contextelor sociale, desigur, si nu neaparat toate problemele din aceste contexte rezulta in stres. În orice caz, daca intelegem problemele personale ca o expresie a problemelor sociale, atunci trebuie sa intelegem si procesele prin care caracteristicile sistemului nostru social se transforma in caracteristici ale structurii emotionale ale indivizilor.