SFERELE INTEGRARII FIINTEI UMANE

SFERELE INTEGRARII FIINTEI UMANE

Integrarea se bazeaza pe principiul reflectarii si ea cade in sarcina sistemului neuroendocrin. Cele patru dimensiuni ale fiintei se structureaza in procesul dezvoltarii ontogenetice si genereaza entitatea definita prin personalitate. Desi poate avea aparenta unei simplificari, integrarea entitatii are la baza tot actul reflex, in sensul ca si in acest caz exista un stimul declansator (motivatie), o procesare la nivel cortical, un raspuns (comportament) si un feed-back (in baza caruia se asigura adecvarea comportamentului). De cele mai multe ori, in acest tip de integrare, feed-back-ul precede comporamentul: anticipam asteptarile celuilalt si actionam in consecinta (sau dimpotriva, in unele cazuri).

     Integrarea in cele patru dimensiuni, care nu este secventiala, reprezinta atit o realitate a momentului, o caracteristica individuala, cit si un proces ce se desfasoara in ontogenie. Informatiile (motivatiile) in baza carora se realizeaza integrarea provin din trei segmente temporale: prezent (receptate in timp real), trecut (stocate in memoria individuala) si viitor (prevazute). Cum depozitul de memorie este incarcat progresiv in existenta individuala (inclusiv in viata intrauterina, din luna 5-6) si cum existenta individuala este diferita de la un individ la altul (educatie, instructie, autoeducatie etc.), unul si acelasi stimul declansaza comportamente diferite, chiar si numai discret. Trebuie subliniat faptul ca daca multe dintre comportamente au o nota comuna multor indivizi, aceasta nu trebuie sa conduca la concluzia gresita ca acei indivizi au un trecut (memorat) identic. Ceea ce este comun rezulta, in cea mai mare masura, din respectarea, voita sau impusa, a regulilor de convietuire (norme sociale).

            Cind un copil cu virsta de 4 - 5 luni intinde mina, pentru prima oara, dupa o jucarie care nu-i apartine, mama (de regula), spunindu-i: "nu este voie!", introduce in existenta copilului prima norma sociala (de convietuire). Desigur, copilul este cuprins de un sentiment de frustrare, intrucit el nu poate intelege ca ceva din lumea inconjuratoare poate sa apartina altcuiva. Apoi urmeaza alte interdictii: "nu e voie acum", "nu e voie aici", "nu e voie atit" cu aceiasi consecinta si din acelasi motiv. Or, tocmai aceste frustrari traite constitue primele trepte de dezvoltare a dimensiunii psihologice; de dezvoltare, intrucit geneza acestei dimensiuni are loc in viata intrauterina (dupa luna a 5-a). Apoi, in cursul cresterii si dezvotarii individului apar alte interdictii impuse de regulile convietuirii. Individul le respecta multa vreme pentru ca este constrins la aceasta si abia mai tirziu pentru ca le intelege rationalitatea. In fine, cind gindirea se maturizeaza si individul intelege ca tocmai respectarea acestor reguli il ridica deasupra animalelor, il face sa merite respectul de sine si pretuirea celor din jur, abia atunci norma sociala devine un bun propriu, este interiorizata si, astfel, individul devine o fiinta morala: norma nu mai actioneaza din afara individului, ci din interiorul sau.

            Fiinta umana este complexa, dupa cum complexa este si lumea in care traieste. Si aici putem sa vorbim despre un sistem termodinamic, dar aici el este supus in mai mare masura,si pe mai multe cai, dereglarii valorii raportului dintre vitezele de evolutie ale parametrilor de stare ai celor doua componente. Lumea in care omul traieste se modifica in ritm alert tocmai din cauza actiunilor sale (ne referim si la cele intreprinse cu bune intentii), dar se modifica in ritm alert si cerintele, asteptarile, aspiratiile omului. Cum aceste modificari pun mereu si tot mai intens in pericol homeostazia fiintei umane in toate cele patru dimensiuni ale sale (in mod diferit, desigur), sporind entropia, integrarea, in fapt, poate fi inteleasa ca un proces permanent de readucere a nivelului entropiei la valori optime vietuirii, reflectarii rational-afective, coexistentei si valorizarii sale prin creatie.

            Specificul integrarii fiitei umane rezulta si din faptul ca, prin intermediul ratiunii, dimensiunile biologica si psihologica, existente si la animal (desigur la alte valori), dobindesc semnificatii noi, specific umane, prin care ele sint, de multe ori, deturnate in mare masura de la rosturile lor initiale. Una dintre necesitatile dimensiunii biologice este aceea de a se hrani, de a aduce in mediul intern substantele organice si anorganice reclamate de celulele sale (la nivel de celula, avem aceleasi nevoi ca oricare sistem viu). Dar, omul nu numai ca a antropizat comportamentul alimentar (acesta se termina in momentul deglutitiei!), in sensul ca preparam hrana in felurite chipuri, ceea ce nu mai tine de latura biologica, ci de cea psihologica, utilizam instrumente speciale in acest scop etc., ceea ce tine de dimensiunile sociala si culturala. Prin ceea ce "punem" pe masa, prin modul de aranjare a mesei etc. ne definim conditia socio-culturala si ne exprimam respectul fata de persoana invitata, toate acestea facindu-ne placere (dimensiune psihologica opereaza in baza principiului hedonic!).

            Cum prin actiunile sale fiinta umana nu modifica doar lumea in care traieste, ci se modifica si pe sine, se intelege ca de fericirea sau nefericirea sa este singurul raspunzator! Avind in vedere ordinea in care se dezvolta cele patru dimensiuni, putem afirma ca dimensiunea culturala este cea care ramine mereu neimplinita, la ea fiind mereu ceva de adaugat, de schimbat, si aceasta pe tot parcursul vietii (fara a ne revendica iluministi!). Dam prioritate acestei dimensiuni, intrucit si dimensiunea sociala este un produs cultural; intelegind prin cultura tot ceea ce omul adauga Naturii naturale. Prin structurarea armonioasa a celor patru dimensiuni (prin educatie-autoeducatie, instructie-autoinstructie etc.), prin pastrarea unor relatii armonioase cu lumea, care este propria noastra creatie,  vom reusi sa mentinem entropia la un nivel redus si, astfel, sa ne simtim impacati cu noi insine si cu ceilalti.