Mimica si pantomimica in comportamentul simulat aparent

Mimica si pantomimica in comportamentul simulat aparent

Aceste doua forme de comunicare nonverbala a starii psihice recurg la expresia fetei si la diverse gesturi ale corpului, mai frecvent prin intermediul membrelor.

Ca si in minciuna, in orice alt tip de simulare exista un anumit grad de intentionalitate in a insela. Intentia este acea caracteristica esentiala care deosebeste o eroare de un fals, construit intim ca un fals. Odata cu complicarea vietii sociale, tipurile de simulare, unele mai mult, altele mai putin justificate, devin tot mai numeroase si, in general vorbind, niste necesitati. Primul rezultat al vietii sociale consta in a face un semn din ceea ce la inceput nu era decat un strigat al naturii (Dumas). Asa se ajunge la surasul ca expresie autentica a bucuriei, la surasul conventional.

Omul minte si prin actele pe care le intreprinde, printr-o coneziune interesata a gesturilor si actiunilor sale, nemaiavand nevoie sa apeleze la cuvinte. Reusim sa mintim si in deplina tacere, putand foarte bine sa inducem in eroare, actionand intr-un anumit mod, exagerand sau alterand semnificatiile unor acte, sau imbinandu-le si articulandu-le astfel incat sa se creeze expresiile dorite. Mainile sau fata noastra pot parea astfel sincere, trasnparente. Astfel, la fel de bine se minte prin mimica, gesturi. "Cele mai crude minciuni sunt spuse adesea in tacere. Un om poate sa fi stat ore intregi fara sa deschida gura si totusi sa fi fost un prieten neloial sau un jalnic calomniator" - scrie Louis Stevenson.

Mimica reprezinta un tip de comunicare non-verbala folosind drept suport expresia faciala si modificarile acesteia dupa coduri cu o importanta determinare socio-culturala si etnica.

Aceste forme in comportamentul simulat aparent, pot fi grupate in:

atitudini negative: amnezii, mutism, surdo-mutitate, paralizii, etc.

atitudini agitate - derilante: falsa agitatie (criza de nervi), delirul, crize epileptice, etc.

atitudini absurde: bizarerii, manierism, bufonerii, etc.¹¹

Pentru a intelege foarte bine toate aceste manifestari enumerate mai sus trebuiesc explicate fiecare in parte, cu patternurile asociate lor.

Atitudinile negative

Amnezia este tulburarea cantitativa a functiei mnezice, constand in prabusirea acestei functii mnezice cu imposibilitatea evocarii sau fixarii, realizand o situatie particulara care obliga subiectul la gasirea unor solutii de conjunctura.

Amnezia este de trei feluri:

I.            anterograda (de fixare)

II.         retrograda (de evocare)

III.       retrograda progresiva (retroanterograda)¹²

Astfel,in simularea tulburarilor de constiinta (confuziei, amneziei) patternul nu corespunde unui simdrom psihiatric cunoscut, iar subiectul, in locul incertitudinii confuzive, patologice inimitabile si nedescriptibile, adopta o negatie categorica, obtuza, ermetica si ostila. Simularea amneziei este depistabila prin aceste particularitati, ea fiind, in plus, electiva si lipsita de coexistenta cu unele tulburari somatice sau de psihoza.

Mutismul , absenta vorbirii (inactivitatea totala), este legata ori de un factor mai mult sau mai putin involuntar, ori datorat unei leziuni a centrilor sau a organelor

	11 Medicina legala: Valentin Iftemie, Ed. Stiintelor medicale Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi: Florin Tudose, Ed. infoMEDICA,2002

vorbirii. In cazul bolilor psihice e intalnit in isterie, dementa, starile confuzionale, etc.

Exista si mutism relativ, atunci cand expresia verbala este redusa si se pastreaza expresia mimica, gestuala si limbajul scris.

Simularea mutismului se poate depista prin cercetarea clinica a disfunctionalitatilor organelor vorbirii prin examinarea de catre

medici specialisti, iar in cazul leziunilor centrilor nervosi ai vorbirii, acestea se pun in evidenta prin examen RMN, computer tomograf, etc.

Simularea mutismului se tradeaza prin mimica, privirea si reactiile vegetative care sunt prezente in amintirea evenimentelor ce fac obiectul simularii si releva, prin urmare, caracterul ostil al mutismului, in contradictie cu mutismul patologic al delirantului sau cu cel din stupoarea anxioasa a melancolicului, din opozitia de situatie a debilului mintal sau din mutismul reactiv prin factori psihogenetici stresanti si pasageri.

Surdo-mutitatea, in plus fata de mutism, mai are asociata si deteriorari ale aparatului auditiv sau a centrilor nervosi corespunzatori, cercetarile clinice, desigur, extinzandu-se si asupra organelor aparatului auditiv.

Paralizia este acea boala care se manifesta prin pierderea totala sau partiala a posibilitatii de miscare si a sensibilitatii corpului sau a unei parti a lui.

Simularea paraliziei se poate pune in evidenta prin excitarea electrica a zonei nervoase sau prin intepaturi a muschiului in cauza, sau prin alte diferite modalitati, fiind des intalnita in practica.

De altfel, faptul ca simularea bolilor psihice de tipul phihozelor cere subiectului atat o mobilizare durabila si o serie de cunostinte, cat si o spitalizare pentru detectia lor, face ca ele sa fie mult mai rar obiectul simularii, in avantajul reactiilor nevrotice si indeosebi a sindroamelor neurologice de tip paralitic.

Atitudinile agitate - delirante

Falsa agitatie

Starile de agitatie nu se asociaza cu fenomene vegetative, si totdeauna, agitatia motorie sau logoreea scad progresiv in intesitate, in timp, in conditii de spital, deoarece lipseste ideatia subiacenta si tonusul emotional care sa le alimenteze si indeosebi sa le mentina in timp. Simulantul acestor stari se pierde, prin urmare, in excese si se lasa usor atras de tulburari care nu trebuie sa-i apartina. Niciodata el nu manifesta rezerve sau mijloace de consumare a trairilor sale, vrand sa impresioneze rapid si intens, raportand totul la persoana sa. In acest mod, tulburarile psihice pe care le simuleaza se dezvolta actoriceste, in prezenta constiintei clare si a cunostintelor de patologie pe care le poseda.

Delirul, acea tulburare a constiintei, manifestata prin iluzii, halucinatii, aiurari, este intalnita in starile febrile, dar mai ales in unele boli mintale, asa denumitele tulburari delirante.

Tulburarea deliranta are determinant faptul ca ideile delirante de lunga durata reprezinta unica sau cea mai pregnanta caracteristica clinica si nu poate fi clasificata ca fiind tulburare organica, afectiva sau schizofrenie.

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea deliranta sunt

A.        idei delirante nonbizare (adica implicand situatii care survin in viata reala) cu durata de cel putin o luna

B.        nu sunt satisfacute niciodata criteriile A pentru schizofrenie

C.        in afara impactului ideilor delirante, funtionalitatea individului nu este deteriorata semnificativ, iar comportamentul nu este modificat intr-un mod straniu, bizar

D.        daca au existat episoade afective care au survenit concomitent cu ideile delirante, durata lor a fost scurta in raport cu durata perioadelor delirante

E.         nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau ale unei boli

Varsta la debut in aceasta tulburare este in general perioada adulta medie sau tarzie (media 34 - 45 ani). Evolutia este foarte variabila. In general tulburarea deliranta este cronica cu intensificari si diminuari ale preocuparilor referitoare la convingerile derilante. Alteori, perioade de remisiune completa pot fi urmate de recaderi. In alte cazuri, tulburarea se remite in decursul a cateva luni, adesea fara recadere ulterioara.¹³

Delirul simulat are un debut si sfarsit brusc si fuzioneaza sau iradiaza mai frecvent cu elemente reale decat cel patologic. Astfel, delirul persecutat - persecutor nu apare subtil si prelucrat, ca in starile patologice, grosier in alegerea victimei, fapt ce atesta subiectivitatea delirului.

Tot astfel, starile delirant halucinatorii simulate se caracterizeaza prin debutul lor brusc, nu se reflecta in comportamentul subiectului, iar delirul este intotdeauna mai absurd decat cel patologic.

Criza epileptica

Epilepsia este o boala psihica manifestata prin pierderi de cunostinta de tip grand mall (cu cadere si amnezie), apoi de pierderi de cunostinta fara cadere si consecutiv crizelor repetate, cu modificarea psihicului bolnavului sub forma de caracteriopatie si psihoza epileptica.

De interes psihiatrico-legal este epilepsia temporala, manifestata printr-o incarcatura mare de agresivitate, mai ales la frustrari afective, cu amnezia faptului comis si cu pastrarea automatismelor, bolnavii putand comite acte reprobabile (furt, omor patologic) cu amnezia faptelor comise datorita halucinatiilor imperative si cu agresiuni feroce.

Deseori, exprimarea prealabila a unei razbunari nu inculpa bolnavul cat timp actul se executa apoi in plina confuzie mintala, in acelasi mod facandu-se si furtul epileptic. In ancheta, golul de memorie produs ca o consecinta a confuziei mintale tinde sa fie umplut de bolnav cu ceea ce i se sugereaza prin ancheta.

Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi: Florin Tudose,

Ed. infoMEDICA, 2002