NORMAL SI PATOLOGIC IN IMBATRANIRE

NORMAL SI PATOLOGIC IN IMBATRANIRE

Evolutia demografica actuala aduce in prim plan fenomenul " imbatranirii demografice", determinat de cresterea numarului persoanelor varstnice in structura generala a populatiei, fenomen mai accentuat in tarile dezvoltate prezent si in tara noastra. OMS include problemele imbatranirii printre primele cinci probleme de sanatate ale lumii in momentul de fata, alaturi de bolile de inima, cancer, SIDA si consumul de alcool. Prognozele demografice apreciaza ca si in continuare populatia varstnica va creste mai rapid decat cea nevarstnica. Cauzele care explica ascensiunea fenomenului de imbatranire privesc scaderea natalitatii, progresele medicinei (prin ameliorarea morbiditatii si mortalitatii) in corelatie cu cresterea nivelului de trai. Aceasta perioada a existentei este una in care pierderile si declinul fiziologic, psihologic, economic si social sunt cele mai grave, pierderi datorate evolutiei biologice cu implicarea factorilor sociali, economici si culturali. Expresia de "persoane ale varstei a treia " descrie cel mai bine acest sector al populatiei care a depasit mijlocul vietii.

Imbatranirea individului si a populatiei sunt concepte diferite. Se admite ca prin "imbatranirea individului" este desemnat procesul fiziologic care incepe din momentul conceptiei si care antreneaza modificari caracteristice speciei de-a lungul intregii vieti. In cursul ultimilor ani ai vietii, aceste modificari determina o scadere a adaptabilitatii individului la mediul inconjurator. Diferitele functiuni nu declina in mod egal la acelasi nivel ( o aceeasi functiune poate imbatrani cu viteze inegale la subiecti diferiti). Imbatranirea individului prezinta stadii ireversibile in contextul mediului fizic, psihologic si social.

Spre deosebire de imbatranire ( proces dinamic indiferent de varsta cronologica), senescenta corespunde ultimei perioade a vietii. Senescenta nu este o boala, fiind vorba de doua procese diferite, imbatranirea si imbolnavirile "de varsta" care, de regula, nu se asociaza.

" Imbatranirea populatiei" este un fenomen mai complex care se refera la cresterea proportiei persoanelor varstnice intr-o populatie. In vederea unei mai bune studieri a evolutiei demografice spre imbatranire au fost introdusi noi indicatori statistici: "proportia persoanelor in varsta in populatia totala"; "raportul dintre numarul persoanelor in varsta si efectivul populatiei de varsta activa" - indicele de dependenta economica care exprima sarcina "inactivilor" care greveaza asupra "activilor"; "raportul dintre numarul persoanelor in varsta si numarul tinerilor"- indicele nivelului de reinnoire; "proportia persoanelor cronologic foarte varstnice in interiorul populatiei varstnice"; "raportul de masculinitate"; speranta de viata"; "probabilitatea de supravietuire a unei anumite varste fata de o alta varsta".

Cercetarile medicale si psihosociologice au stabilit in ansamblul populatiei varstnice, grupele si efectivele susceptibile sa fie expuse unor riscuri speciale, pe planul situatiei economice sau sociale. Aceste grupe cuprind persoanele foarte in varsta (de 80- 90 de ani sau mai mult), persoanele traind singure, femeile in varsta, persoanele in varsta traind in institutii colective, persoane in varsta fara copii, persoane in varsta suferind de afectiuni si handicapuri grave, cupluri in varsta (din care unul este grav bolnav). Consecintelor demografice li se asociaza consecinte socio-familiale. In plan social, cresterea numarului de familii cu copii putini sau fara copii determina cresterea numarului de batrani fara copii, ceea ce, pe langa problemele de carenta afectiva pentru batran, implica sarcini sporite pentru colectivitate, care se incarca cu obligatiile ce reveneau familiei. O alta consecinta este cresterea numarului familiilor cu patru sau cinci generatii, ceea ce face ca in aceste cazuri un cuplu de varsta activa sa aiba in sarcina pe langa copii si doua, trei generatii de varstnici. Consecinta cea mai importanta este in plan medical, pentru sanatatea publica. Sporirea numarului de persoane varstnice este insotita de cresterea mai mult decat proportionala a consumului de prestatii medicale si a volumului si diversitatii prestatiilor sociale - aspecte convertite in mari consumuri economice. Se admite ca dincolo de 65 ani (varsta considerata azi ca inceputul varstei a treia), individul are 50% sanse sa nu mai fie sanatos, sa aiba nevoie de ingrijire medicala sau chiar spitaliceasca.

Gerontologia, ca termen, a fost introdusa in 1903 de Mecinicov si se defineste ca stiinta proceselor de imbatranire. Geriatria, termen creat de Nascher in 1909, este o ramura a medicinii, care studiaza aspectele patologice ale imbatranirii, disciplina de granita, disciplina integrativa, sintetica. Periodizarea varstei a treia, utila studiului si comunicarii intraprofesionale, a determinat urmatoarea clasificare:

65 (60) -75 ani - perioada de varstnic sau trecerea spre batranete

75 - 85 (90) ani - parioada de batran sau batranetea medie

peste 85 (90) ani - stadiul marii batraneti sau perioada de longeviv

Modificarile specifice procesului de senescenta incep inca din perioada de adult, de la varsta de 45 ani, perioada 45- 59 de ani fiind desemnata ca varsta de mijloc, "middle age", iar cea intre 50-60 ani - presenescenta. Imbatranirea individuala realizeaza cateva tipuri de imbatranire in care se incadreaza toti indivizii:

Imbatranirea fiziologica armonioasa, in care varsta cronologica se identifica cu varsta biologica, se numeste ortogerie sau eugerie;

Imbatranirea prematura, cand varsta biologica corespunde unei varste calendaristice mai mari decat cea reala;

Imbatranirea accelerata, cand ritmul de imbatranire se accelereaza de la un moment dat, asa cum se intampla la unele persoane dupa pensionare;

Imbatranirea asincrona, in care diversele aparate si sisteme sunt angajate diferit, nesincron - imbatranire cu profil cardiovascular, cerebral, artropatomezenchimal, cutanat - in care aparatele si functiile se inscriu cu modificari dominante in contextul general al aparatelor si sistemelor functionale ale organismului.

Abordarea exclusiv medicala a problemelor varstnicului nu este favorabila intelegerii problemelor varstnicului, nici eficacitatii in asistenta pe toate planurile a acestuia, deoarece mutatiile in raporturile persoanei varstnice cu societatea au importante efecte psihologice si asupra starii de sanatate. Prin incetarea activitatii profesionale are loc o nivelare sociala si psihologica, varstnicul isi pierde sentimentul de utilitate sociala, pierde rolul social activ, pierdere ce se constituie intr-un stres care actionaza ca un varitabil agent patogen, determinand in multe cazuri o patologie de retragere. Pentru unele persoane ea este echivalenta cu o drama, cu o moarte sociala. La pierderea rolului social productiv se adauga pierderea prestigiului social, a responsabilitatii castigate cu eforturi de-a lungul anilor, pierderea de roluri si statusuri in familie (alti factori cu efect stresant). De aceea, toate suferintele varstnicului trebuie analizate in context psihosocial iar solutiile terapeutice trebuie sa fie si ele bio-psiho-sociale. Izolarea are si ea un efect precipitant senectogen. In societatea moderna care pretuieste si promoveaza valorile pozitive, sanatatea, tineretea si dezvolta o cultura a tineretii, batranul isi gaseste din ce in ce mai greu locul. Combaterea izolarii si conservarea demnitatii

varstnicului presupune crearea unei opinii favorabile fata de problemele varstnicului si singura cale umana, necostisitoare este educatia. Educatia devine factor de influenta, in sensul ameliorarii conditiei varstnicului in societatea moderna, in interesul sau, ca si in cel al societatii. Difuzarea si insusirea unei conceptii realiste despre imbatranire, ca o etapa fireasca, obligatorie a existentei umane, careia trebuie sa i se asigure o desfasurare demna, plina de respect, ferita de griji si de boli, spre a fi bine suportata si, eventual valorificata in folosul familiei si al societatii, ar putea fi cheia tuturor problemelor pe care le pune batranetea. Pregatirea pentru imbatranire va fi benefica si pentru individ si pentru societate.

Delimitarea intre normal si patologic in imbatranire se face luand ca referinta normalul adultului, cunoscandu-se si luandu-se in considerare modificarile principalelor functii induse de imbatranire: declinul aptitudinilor psihomotorii incepe intre 25-35 ani, memoria de evocare imediata regreseaza la aceeasi varsta, automatismul miscarilor regreseaza dupa 30 ani, inima are un randament maxim la 30 ani, capacitatea pulmonara se reduce cu 20-30% de la 45-50 ani, declinul vederii incepe la 40 ani, capacitatea musculara diminueaza dupa 25 ani pentru a ajunge la 50% la 60 ani, responsabilitatile sociale incep sa regreseze dupa 60 ani, dar posibilitatile intelectuale se prelungesc uneori mult dupa 70 ani.

Normalul poate fi definit cel mai bine prin ceea ce ramane dupa ce se individualizeaza patologicul. Patologicul incercuieste si inconjura fiziologicul pe care se grefeaza. Unele modificari frecvente, legate de inaintarea in varsta, sunt considerate, intre anumite limite, ca apartinand unei imbatraniri normale: pielea uscata cu pete senile si ridurile, rarirea parului, presbiopia, presbiacuzia, fonastenia, scaderea fortei musculare si a tolerantei la efort, hiposomnia, hipomnezia, edentarea, intarzierea tranzitului intestinal, usoara stare de depresie.