PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII

PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII

PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI PERSONALITATII

Odata cu acest curs patrundem in unul dintre cele mai pasionante domenii ale psihodiagnosticului, acela care incearca sa descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca structura.

Este in traditia limbilor anglo-saxone ca atunci cand vorbim de psihodiagnosticul personalitatii sa avem in vedere sondarea trasaturilor organizatoare ale acesteia, adica cele care tin de caracater, temperament sI motivatie.

Psihodiagnosticul personalitatii implica, mai mult decat in alte domenii, sustinerea sa de catre teoria psihologica. Conceptele apartinatoare diferitelor teorii ale personalitatii sunt singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo de factual, catre determinatii psihici ai comportamentului. Din pacate la ora actuala nu se poate vorbi de un test sau teorie care, singure, ne-ar putea releva personalitatea in atributele totalitatii, integralitatii si unicitatii ei. Acest demers catre structurile interne ale persoanei (Allport,1991) antreneaza esafodajul conceptual al teoriilor carora le apartin testele utilizate si prin aceasta mijloceste un "sentiment" al unei validitati conceptuale relative la rezultatul final al examenului psihologic. Rezulta de aici importanta teoriilor personalitatii in procesul psihodiagnozei nu numai ca un mijloc de a encultura intuitia psihologica dar mai ales ca instrumente conceptuale prin care examenul psihologic al personalitatii accede la esenta, la ceeace este durabil si deci predictibil in manifestarile ei. Este motivul caruia Anastasi (1976,1979) ii da conotatii etico-deontologice cand afirma ca testele psihologice nu trebuie utilizate in afara contextului psihologiei, si care determina orice discutie despre teste sa ia in considerare, teoriile personalitatii.

Rezulta ca datorita complexitatii sale psihodiagnosticul personalitatii trebuie sa fie puternic sustinut de personologie - un sistem integrat de concepte care explica modul de functionare, dezvoltare, adaptare si integrare al persoanei in contextul cultural-social. Cunoasterea lor si operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competentei psihodiagnosticianului. In afara lor simpla administrare de teste ramane terenul de predilectie al diletantismului. De aceea, parafrazand dictonul inscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic, accesului liber la testele de personalitate ar trebui sa-i opunem averismentul '' Nu are ce cauta aici cel ce ce nu stapaneste cum se cuvine teoriile personalitatii !'' . Evident ca dat fiind specificul cursului noi ne vom opri doar asupra conceptelor de baza ale unor teorii ale personalitatii care stau la baza interpreterii testelor de personalitate.

Abordarea psihodiagnostica a personalitatii se confrunta cu o serie de insuficiente ce izvorasc din teoriile ei. Exista urmatoarele limite ale teoriilor personalitatii care se rasfrang asupra psihodiagnosticului:

-lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta asupra personalitatii (P. Popescu Neveanu, 1992);

-imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie;

-exista o dificultate aproape funciara datorita faptului ca normalitatea este mai greu de investigat decit persona cu tulburari de personalitate;

-diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule aspecte deodata: dinamice, motivationale, instrumentale, valorice;

-inca nu sunt elucidate mecanismele de baza (vointa, emotivitatea) dupa cum nu sunt elucidate nici trasaturile substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate (Ursula Schiopu, 1978)

-se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. Dupa Allport caracteristicile de baza ale personalitatii sunt: unicitatea, integralitatea, elanul spre viitor (= capacitatea de a formula scopuri si de a le urmari cu asiduitate) sI intrepatrunderea trasaturilor sale.

In psihodiagnosticul personalitatii se pleaca de la aspectele tipice dar oarecum exterioare ale personalitatii, se procedeeaza apoi la generalizarea lor intr-un concept, dupa care ne intoarcem din nou la aspectele tipice care se imbogatesc prin deducerea pe baza conceptului a altor note specifice. Prin aceasta psihodiagnosticul personalitatii devine diferential sI accede la unicitate.

- Intotdeauna in planul psihic profund exista conduite neantrenate in comportamentele curente dar care nu sunt mai putin importante sI psignostice pentru ceeea ce persoana este in realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Jung, persoana este nu numai ceea ce determina orientarea sa fundamentala care poate fi introvertita sau introvertita ci si ceea ce determina orientarea inconstienta, care de obicei este reversul celei afirmate constient. Nu doar Anima in stare manifesta, in cazul femeilor, dar sI Animus-ul latent are valoare explicativa pentru comportamentul real.

Taxonomia teoriilor personalitatii din perspectiva psihodiagnostica

Pieron considera ca "personalitatea" desemneaza modalitatile psihologice si fiziologice ale individului. Allport defineste personalitatea ca fiind "organizarea dinamica in cadrul individual a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic"(1991,p.40).

Guilford (1957,p.5) accentueaza in definitia sa unicitatea si caracterul integrat al persoanei : " Personalitatea unui individ este patternul sau unic de trasaturi. "

P.Popescu-Neveanu precizeaza dimensiunea sociala in structura personalitatii - personalitatea este tributara socialului si definita prin social (1978). Personalitatea este "un intreg individualizat, cu o completitudine concreta, unitara si stabila in structura si dinamica sa" (Popescu-Neveanu,1994,p.87.).

Allport observa ca personalitatea, din punct de vedere biologic, este cea mai convenabila forma de supravietuire a oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea ce specia este pentru tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adaugam in consens cu P.P. Neveanu,1992) ca, intrucat mediul de viata dominant al persoanei este cel social, personalitatea este un construct eminamente social. Teoria personaltatii trebuie sa acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a personalitatii, asa cum Allport, de altfel, o face.

Tabloul multitudinii teoriilor personalitatii si al definitiilor asociate este prin, diversitatea si eterogenitatea sa, oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990). Acest fapt are totusi o implicatie pozitiva: teoriile reprezinta tot atatea perspective din care personalitatea este abordata, este adevarat fara a se fi ajuns la o teorie integrala a acesteia. Mai exista un alt aspect pozitiv ce rezida din faptul ca marea majoritate a teoriilor a fost transpusa in instrumente de evaluare. Incrucisand aceste instrumente, in procesul concret de psihodiagnoza, instrumente sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare validitate conceptuala.

V. Callan si colaboratorii (1986) impart teoriile personalitatii in: teorii psihodinamice care accentueaza rolul proceselor primare, inconstiente, teorii comportamentiste potrivit carora comportamentul uman este invatat prin conditionare clasica, operanta, prin modelare sau intarire prin vicariere, teorii fenomenologice focalizate pe modul individual de percepere a lumii si teorii ale trasaturilor (trait theory) ca determinanti si organizatori ai comportamentului. La acestea putem adauga odata cu Atkinson (1993) directia metodologica.

Orientarea psihanalitica

Impactul psihanalizei asupra psihologiei si in general asupra culturii sec.al XX-lea este imens. In domeniul psihodiagnosticului testele proiective isi revendica baza teoretica in conceptele acestei psihologii.

Reprezentantii cei mai de seama ai acestei directii sunt Sigmund Freud, Alfred Adler Adler sI Gustav Jung. Ne limitam la a concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra psihodiagnosticului personalitatii.

Freud nu a avut preocupari in domeniul psihodiagnosticului. El considera ca analiza viselor reprezinta calea regala catre inconstient - depozitarul adevaratelor mobiluri ale comportamentului uman.

Dupa Adler evaluarea persoanei trebuie sa se bizuie pe ceea ce el numea "das bewegungslinie"- linia imaginara care uneste evenimentele primilor ani de viata cu evenimentul sau simptomul prezent.

Pentru psihanaliza libidoul este energia care sustine toate actele psihocomportamentale. Jung considera ca energia psihica ,libidoul, este canalizata in doua directii, atitudini fundamentale fata de lume, extroversiunea si introversiunea. Cand una este constienta si dominanta, cealalta actioneaza in surdina in plan inconstient. Combinatia introversiunii si extraversiunii cu ceea ce el numeste functii psihologice (manierele diferite de a percepe si intelege lumea; doua sunt rationale: gandirea, afectivitatea iar celelalte doua sunt irationale: senzatiile, intuitia) se obtin urmatoarele opt tipuri psihologice: extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv, introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat fiind ca asemeni oricarei tipologii, tipologia jungiana incorseteaza varietatea aparent infinita a trasaturilor psihologice omenesti in niste categorii inguste, ea "este cel mai bine utilizata cand te servesti de ea ca de o busola"(Stevens,1996).

Impactul teoriei jungiene a personalitatii asupra domeniului psihodiagnozei a fost mai direct decat in cazul altor orientari apartinand psihologiei profunzimilor. Jung insusi este parintele metodei asociatiei libere - metoda psihodiagnostica experimentala prin care pot fi evidentiate cauzele complexuale ale unor manifestaru actuale.

Inca din 1920 doua pasionate autoare, Katharine Briggs si fiica sa Isabel Briggs Myers realizeza un chestionar pentru investigarea tipologiei iungiene numit M.B.T.I ( Myers, Briggs Tipe Indicator), care, in diverse variante, mai este utilizat si astazi inclusiv in consilierea vocationala ( Minulescu,1996). Chestionarul incadreaza subiectul in una din cele 16 tipuri care rezulta din corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalentii lor care actioneaza in mod secundar in plan inconstient.

Tipologia iungiana va constitui punctul de plecare al conceptiei lui Eysenck privind extraversia - introversia, conceptie asupra careia vom reveni intr-un alt context.

Consecintele teoretice si metodologice ale psihologiei abisale pentru psihodiagnoza personalitatii pot fi schitate astfel:

-Sistemul freudian promoveaza o viziune sistemica, structurala si dinamica asupra personalitatii Sistemul personalitatii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine, eu, supraeu, antrenate intr-un determinism care explica si face previzibila fenomenologia subiectiva. Personalitatea poate fi inteleasa numai ca totalitate ca structura globala mergind pe firul invers al determinismului de la straturile superficilale constituite prin proiectie si rationalizare catre straturile sale profunde si autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe baza acestei paradigme.

-Odata cu primii dizidenti ai psihanalizei , Adler si Jung se accentueaza rolul eului, al structurilor constiente in psihodiagnosticul personalitatii. Amplificarea rolului eului in sistemul personalitatii va pregati terenul de consens cu neobehaviorismul.

-Adler si Jung atrag atentia asupra determinismului teleologic propriu fiintei umane. Nu numai viata afectiva,inconstientul determina evolutia persoanei dar si scopurile sale de viata. Personalitatea tinde sa-si implineasca superioritatea, planul de viata (Adler) prin individuatie, pentru a atinge stadiul sinelui ca unitate deplina a tendintelor inconstiente si constiente (Jung). Psihodiagnoza personalitatii trebuie sa ia in seama nu doar determinarea proceselor secundare de catre cele primare dar sI scopurile in virtutea carora se fasoneaza planul de viata al omului. Este terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia umanista .

Trebuie sa mentionam in continuare contributia lui H. Murray. Meritul sau consta in faptul ca, elaborandu-si propriul sistem de personalitate in imediata prelungire a modelului freudian el este foarte preocupat de instrumentele psihodiagnostice care pot masura conceptele modelului sau.

In sistemul sau de personalitate onceptul de trebuinta este central. Impreuna cu colaboratorii sai de la Harvard, Murray dezvolta chestionare pentru investigarea tuturor trebuintelor. El are meritul de a fi abordat pe cale experimentala, cu instrumente, unele deja incorporate in arsenalul metodologic al psihologiei (testul proiectiv, chestionarul, observatia, experimentul de laborator, etc.) altele noi si ingenioase (experimentul situational, consiliul de psihodiagnoza) concepte psihanalitice, demitizandu-le si exprimandu-le operational in notiunile psihologiei academice, mai pretabile verificarii empirice (trebuinta, trasatura, variabila, factori, etc.).

In plan metodologic Murray realizeza Testul Tematic de Aperceptie si conduce in calitate de director stiintific al Oficiului de Servicii Strategice ale armatei S.U.A. un complex program de selectie bazat pe metoda ideografica constand in investigarea totala a personalitatii, care cuprindea probe proiective, interviuri si teste situationale.Testele situationale modelau situatii de viata reale care confruntau subiectii cu sarcini de conducere pline de obstacole si prilejuiau observatii complexe asupra aptitudinilor de conducere si capacitatii lor de a face fata unor imprejurari frustrante. Metoda este astazi larg utilizata in S.U.A. in selectia managerilor (Schultz,1991).

Orientarea fenomenologica

In acesta orientare personologica pot fi incluse directia umanista - cea de-a treia forta in psihologie - reprezentata in principal de Carl Rogers si Abraham Maslow si intr-o oarecare masura ( Schultz,1991) de catre Gordon Allport si directia cognitivista reprezentata de George Kelly. Ceeace uneste aceste teorii este accentul comun pe experienta subiectiva a persoanei, pe modul in care aceasta percepe si interpreteaza lumea, deci pe fenomenologia sa (Atkinson,1993), precum si o noua filosofie a naturii umane, un Weltanschauung umanist (Maslow,1970).

Structura personalitatii, potrivit conceptiei lui Rogers cuprinde ca element central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian. Dupa Rogers singura baza autentica pentru evaluarea personalitatii este accesarea experientelor sale interioare. Eului ii este proprie tendinta de actualizare de fapt o trebuinta fundamentala, innascuta de dezvoltare a tuturor capacitatlor fizice si psihice ale persoanei. Sthepenson elaboreaza tehnica Q-sort care consta in selectarea de catre subiect a unor propozitii referitoare la self-conceptul sau din punctul de vedere al gradului in care acestea i se potrivesc.

Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvolta intre anii 1964 .-1974 un instrument de masurare a atualizarii self-ului, P.O.I. (Personal Orientation Inventory) format din 150 de perechi de propozitii in care subiectul o alege pe aceea care i se potrivesete cel mai bine. Inventarul are doua scale majore - Competenta temporara (capacitatea de a trai in prezent) , Directionare interioara (nivelul implicarii propriului self in judecati logice si valorice) precum si alte 10 subscale.

Dupa G. Kelley, autorul Teoriei constructelor personale, calea de acces catre intelegerea individului nu o mai constituie sondarea stratului inconstient al personalitatii prin analiza viselor sau prin asociatia libera ca in psihologia abisala, nici interpretarea pattrn-urilor de raspuns la stimuli sau modele ca in psihologia comportamentista, nici evaluarea trasaturilor sau incadrarea individului intr-o tipologie cum procedeaza teoriile trasaturilor ci racordarea la fenomenologia subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri cognitive de interpretare a mediului de viata), prin evaluarea comportamentului sau rational apeland la interviu, la autocaracterizarea acestuia sau la "Testul repertoar al constructelor de rol", tehnica elaborata de Kelley.

Personalitatea in conceptia behaviorista si neobehaviorista.

Behaviorismului ii este specifica, mai ales la inceputurile sale, o orientare in studiul personalitatii diametral opusa psihanalizei. Psihologia daca doreste sa devina o stiinta trebuie sa renunte la preocuparea pentru omul interior (constient, inconstient, eu, motivatii, etc.), care nu este decat o deghizare a vechiului concept teologic la sufletului, si sa se limiteze la masurarea faptelor observabile si manipulabile, adica la comportament. Personalitatea este un ansamblu de comportamente invatate in situatii specifice.

Un exemplu sugestiv de constructie al unor teste de personalitate pe principiile teoriei invatarii il costituie "Inventarul de anxietate de tip S-R" elaborat de catre Endler si Hunt. Chestionarul se bazeaza pe descrierea a 11 situatii generatoare de anxietate. Subiectii evalueaza in ceeace ii priveste intensitatea celor 14 reactii posibile. Analizand datele obtinute cu ajutorul chestionarului mentionat Endler si Hunt, citati de Anastasi (1976), constata ca cea mai mare parte a variantei se datoreaza nu atat situatei sau diferentelor individuale luate separat, cat interactiunii dintre situatii si indivizi.

Orientari metodologice in studiul personalitatii

Atkinson (1993) distinge in cadrul acestei orientari psihologice, care considera ca trasaturile sunt factorii cauzali ai comportamentului, trei teorii reprezentative si anume Teoriile tipurilor, Teoriile trasaturilor (Trait Theories), Teoriile factorialiste.

Teoriile tipurilor

Caracteristica lor comuna este reducerea diversitatii comportamentului uman la cateva tipuri explicative, sau dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell tipul psihologic este un model particular si repetabil de insusiri. Apartenenta unui individ la un tip odata stabilita permite inferarea sau predictia unor comportamente viitoare . Tipologiile opereaza cu categorii statistice, fapt care explica incadrarea doar partiala a indivizilor reali. Cei mai multi oameni apartin mai multor categorii tipologice iar altii nu pot fi incadrati in nici un tip.

Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat,Viola, Pende, Kretschmer, Sigaud, Sheldon, s.a. Tot aici sunt incadrabile tipologia freudiana bazata pe stadiile libidoului, sau tipologia adleriana privind nivelul de socializare.

Teoriile trasaturilor

Aceste teorii concep trasaturile ca pe niste unitati fundamentale ale personalitatii, ca pe dispozitii constante de raspuns Pervin,1994). Sunt reprezentate de aproape toate teoriile personalitatii care sunt operationalizate in diverse instrumente de evaluare a personalitatii si la care, intr-o forma directa sau indirecta, conceptul de trasatura este prezent. Tipurile jungiene operationalizate in chestionarul Mayers- Briggs devin categorii continui adica trasaturi. La fel, factorii identificati in teoriile omonime sunt de fapt grupari (clusteri) de trasaturi ,si ei insisi pot fi tratati ca trasaturi in masura in care exprima si explica variabilitatea comportamentului.

Trasaturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni continuui si se bazeaza pe presupunerea ca persoanele difera simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau scale (inteligenta, stabilitate emotionala, agresivitate, dominanta, etc.). Persoana este recompusa pe baza pozitiei ocupata pe fiecare scala (Atkinson,1993) sau este conceputa nomotetic drept locul de intersectie al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).

Un teoretician remarcabil al trasaturilor este J.P. Guilford. Trasaturile in calitate de determinanti ai comportamentului nu pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil prin inferente fondate pe observarea unor "cue-si" comportamentali- indicatorii trasaturilor -care se refera la ce face, ce-i place, cat de bine face si in ce maneira cineva face un anumit lucru. Proprietatile trasaturilor se refera la scalaritate (semnifica faptul ca fiecare individ ocupa pe continuumul trasaturii o pozitie diferita - trait.positions, si ca pozitia zero este punctul zero al semnifi-catiei psihologice), la consistenta (indivizii difera din punctul de vedere al variabilitatii trasaturilor, cei mai predictivi fiind subiectii situati la capetele scalei unde variabilitatea este mai mica,fata de subiectii situati la mijlocul ei unde variabilitatea este cea mai mare.), la universalitate (gradul de manifestare a trasaturii in populatia generala, unele instrumente fiind mai valabile pentru un segment al populatiei cecat pentru altul), la generalitate (masura in care trasatura se manifesta in comportamentul persoanei, cum este cazul nervozitatii care vizeaza nivelul general al activitatii si al autocontrolului), la nivelul de organizare , mai mic sau mai mare al trasaturilor , si in sfarsit, la patternurile de organizare ale trasaturilor, diferite de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate manifesta in usurinta de a stabili prietenii, iar la altcineva prin usurinta de a stabili contacte de afaceri). Trasaturile personalitatii atat la nivel individual cat si la nivelul populatiei pot evolua independent sau in clusteri.

a b

S A I N O

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v

Structura ierarhica a personalitatii (Dupa Guilford,1959,p.100)

Guilford prezinta un interesant model structural al personalitatii, compus din trei niveluri care sunt intercorelate printr-o ierarhie determinativa si una predictiva. Conform figurii de mai sus primul nivel este numit hexis si desemneaza dispozitiile de comportare (a,b,c,d,etc.) intr-o maniera constanta, intr-un numar limitat de situatii . Acestea au drept indicatori actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul raspunsurilor unei scale a unui chestionar. La un nivel superior se afla trasaturile primare (S,A,I,N,O) obtinute prin analiza factoriala a intercorelatiilor dintre trasaturile hexis pe care le au ca indicatori . In varful piramidei se afla sindroamele tipuri (a,b) care se obtin prin intercorelarea trasaturilor primare. Ierarhiile determinative si predictive functioneaza de sus in jos, de la nivelurile superioare catre cele inferioare , iar inferentele au loc in sens invers, adica indicatorii unei trasaturi sunt reprezentati de nivelul inferior. Cu cat gradul de structurare al nivelului superior este mai mare cu atat creste calitatea predictiei . Astfel, cunoscand ca o persoana are o inalta trebuinta de a se conduce dupa principii morale, ne putem astepta sa aiba o inalta onestitate si o mare trebuinta de a proceda cinstit in diverse situatii. Dupa Guilford practicienii sunt interesati de modelul ierarhic in masura in care la unul dintre niveluri sau la altul va gasi informatia cea mai utila despre trasatura investigata.

Potrivit lui Allport trasaturile sunt caramizile organizarii personalitatii si reprezinta integrarea unei clase de stimuli cu o clasa de raspunsuri (Allport, 1991) adica rezultatul integrarii a numeroase deprinderi care au acceasi semnificatie adaptativa generala pentru persoana. Allport distinge intre trasaturi comune (pe baza carora oamenii pot fi comparati) si dispozitii persoanle( pattern-uri unice de trasaturi la nivel individual, adevarate focare de organizare). Dispozitiile personale pot fi identificate printr-o calitate nucleara. Din punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului dispozitiile personale pot fi cardinale daca influenteaza in mod global toate aspectele personalitatii, centrale sau secundare. Numarul dispozitiilor persoanle, la nivelul unui individ, este cuprins intre cinci si zece. Evaluarea personalitatii este in conceptia lui Allport o problema de a gasi echilibrul intre facorii comuni si factorii morfogenetici, genotip si fenotip, nomotetic si ideografic si este posibila prin studierea dispozitiilor personale care implica urmatorii pasi : 1. Decelarea trasaturilor comune prin chestionare (etapa nomotetica,s.n.), 2. Studii de caz, 3. analiza empirica a actelor persoanei investigate, 4. Abordarea clinica (etapa ideografica, s.n.).

Orientarea factorialista

R. Cattell in America si H. J. Eysenck in Anglia sunt principalii reprezentatnti ai acestei orientari in studiul personalitatii.

Raymond Cattell defineste personalitatea ca pe ceva care ne permite sa facem predictii asupra comportamentului viitor al unei persoane (Cattell,1957). Predictia comportamentului este scopul central al studierii personalitatii. Nu putem insa face predictii acceptabile asupra comportamentului unei persoane intr-o situatie data decat in masura in care cunoastem elementele de continuitate si de constanta in structura personalitatii- trasaturile si patten- urile acestora. Asadar trasaturile sunt unitatile structurale ale personalitatii si reprezinta modalitatile constante ale unei persoane de a reactiona la situatiile stimul. Trasaturile de personalitate pot fi evidentiate prin anliza factoriala a unei mase uriase de date obtinute prin efectuarea unor multiple masuratori asupra personalitatii. Spre deosebire de Allport , Cattell nu este de parere ca trasaturile au o existenta obiectivata in fiecare individ. El le concepe ca pe niste constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului extern (Schultz,1990).

Cercetarile lui Cattell privind factorii -trasaturi ai personalitatii pleaca de la lista de termeni englezi referitori la personalitate extrasa din vocabular de catre Allport si Odbert. Aceasta lista redusa, intr-o prima etapa, la 171 de denumiri prin gruparea termenilor sinonimi este utilizata in evaluarea unui lot de subiecti. Rezultatele evaluarii, interpretate corelational conduc la o lista de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui nou lot este evaluat de doi cunoscatori pe baza ultimei liste de termeni. Analiza factoriala a acestor evaluari s-a concretizat intr-o lista finala de 12 factori, care reprezinta, potrivit conceptiei lui Cattell, trasaturile primare ale personalitatii. La nivel individual , aceste trasaturi identificate nomotetic, relizeaza patten-uri specifice prin pozitiile diferite ocupate de subiecti pe continuumul fiecarui factor, pattern-uri pe care le aprofundam prin anliza ideografica. In acest sens Cattel obisnuia sa utilizeze metoda intensiva de studiu bazata pe date de observatie, interviu, pe probe proiective (pe care impropriu le numea probe obiective) si pe teste situationale care plasau subiecul in conditiile poprii de viata si de activitate (Schultz, 1990).

Cattell utilizeaza trei modalitati de clasificare a trasaturilor de personalitate. O prima distinctie imparte trasaturile de personalitate , la fel ca Allport, in trasaturi comune-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate bagajului ereditar similar si pattern-urilor comune ale influentelor sociale, si trasaturi unice manifestate cu precadere in domeniul intereselor si atitudinilor specifice fiecarui individ. Inteligenta, introversia, tendinta gregara sunt exemple de trasaturi comune. O alta clasificare distige trasaturile abilitati, trasaturi temperamentale si trasaturi dinamice (motivationale). Cea mai interesanta clasificare deosebeste trasaturile de suprafata de trasaturile sursa. Trasaturile de suprafata sunt grupari de caracteristici ale personalitatii care coreleaza intre ele fara sa fie determinate de o sursa unica. Echivalentul lor in personalitatea morbida o constituie sindromul. Trasaturile sursa deriva din analizele factoriale si sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele pot fi constitutionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat in total 16 astfel de trasaturi sursa care stau la baza predictiei comportamentului in terapie invatare, mediu ocupational, accidente. Ele sunt masurate cu ajutorul chestionarului 16PF.

Organizarea dinamica a personalitatii cuprinde trei nivele : ergii, sentimentele si atitudinile.

Ergii desemneaza trasaturi sursa innascute, sursele primare de energie ale comportamentului, elemente permanente in strucura personalitatii. Cattell prefera termenul erg (in gr. ergon=energie) celor de impuls sau instinct.

Sentimentele sunt trasaturi sursa care tin de mediu si sunt rezultatul invatarii, deci nu au un caracter permanent. Elle sunt pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante din viata fiecaruia : patrie, sotie, profesie, religie, etc.

Atitudinile reprezinta nu doar opiniile ci interesele, emotiile si actiunile unei persoane orientate catre evenimente si obiecte.

Imaginea interrelatiilor dintre aceste nivele este numita de catre Cattell latice dinamica iar modelul relatiilor de determinare al unui nivel de catre altul se numeste subsidiere. O atitudine este determinata (subsidiata) de unul sau mai multe sentimente care pot avea la origine unul sau mai multi ergi. Sentimentele unei persoane se organizeza in jurul unui sentiment master care este sentimentul de sine sau cum ii spune Cattell self- sentiment. El determina toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.

Conceptia lui Cattel despre personalitate si despre evaluarea ei este operationalizata in mai multe chestionare. Cele mai cunoscute sunt Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru adolescenti - HSPQ si Chestionarul de anxietate " C ". In capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra instrumentului 16 PF.

Oricare abordare a teoriilor personalitatii nu poate face abstractie de contributia teoretica si metodologica a lui H.J.Eysenck, activitate care se intinde pe mai multe decenii si cuprinde arii care depasesc incadrarea ei in orientarea factorialista. Coordonatele esentiale ale conceptiei lui Eysenck despre personalitate si despre metodele de investigare ale acesteia vizeaza pe de o parte numeroasele sale studii privitoare la bazele biologice ale personalitatii si la metodele neurofiziologice utilizate in investigarea lor, iar pe de alta parte, modelul sau integrativ despre personalite. Aceasta este structurata pe trei dimensiuni fundamentale- extraverisie, nevrotism, psihoticism si este ierarhizata pe patru nivele de generalitate, in multe privinte asemanatoare nivelelor modelului ierarhic al lui Guilford. Enumerate de la baza catre varf cele patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele mentale habituale, trasaturile obtinute prin corelarea actelor habituale si constelatiile de trasaturi, adica sindroamele- trasaturi sau tipurile psihologice.

Structura personalitatii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu poate fi decelata decat prin intermediul analizei factoriale dar semnificatiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu pot fi precizate decat prin coroborarea unor surse de informatie cat mai divese cum sunt cele provenite din masuratori din domeniul neurostiintelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din testele obiective.

Dimensiunile fundamentale, axele personalitatii au o determinare ereditara manifestata in predispozitii, iar influentele mediului se misca intre aceste coordonate biologice. Ceeace apare in comportamentul observabil, in chestionare, sunt aspectele fenotipice care rezulta din interactiunea ereditate- mediu. Plomin si Bergman vor confirma in anii 1990 componenta ereditara a trasaturilor, a carei pondere o estimeaza a fi de 40%. Autorii citati de Pervin (1994) subliniaza ca ereditatea nu actioneaza numai direct in formarea personalitatii dar si indirect in masura in care persoana selecteaza modifica si creaza ea insasi evenimentele.

Operationalizarea modelului personalitatii al lui Eysenck isi gaseste concretizarea in chestionarele elaborate impreuna cu colaboratorii sai timp de peste trei decenii. Ultima varianta a seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii si nevrotismului este E.P.Q ( Eysenck Personality, Questionnaire) din 1975. In acest chestionar apare a treia dimensiune introdusa ulterior in modelul sau, psihoticismul. Continutul comportamental al dimensiunilor introversie- extraversie si stabilitate - neuroticism este asemanator acceptiei date de Jung : introversie = comportament retras, linistit,autocontrolat, tinzand sa dezvolte simptome de anxietate, depresie, nervozitate,etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate, preferinta pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.; neuroticismul= labilitatea emotiilor,tendinte depresive, anxietate, etc. Psihoticismul se caracterizeaza prin agresivitate, impulsivitate , raceala, ostilitate, originalitate, potential creativ,etc.