Psihologie medicala, psihologia medicinei, psihologie clinica -o falsa dilema

PSIHOLOGIE MEDICALA, PSIHOLOGIA MEDICINEI, PSIHOLOGIE CLINICA O FALSA DILEMA

In ceea ce priveste alegerea intre sintagmele "psihologie medicala' si "psihologie clinica' credem ca fara a fi similare, cele doua formulari acopera un camp asemanator de preocupari, psihologia clinica putand fi considerata un subdomeniu al psihologiei medicale. Cu siguranta ca termenul clinic nu se refera la asistarea bolnavului imobilizat la pat (cf. gr. klinikos "de pat'), ci la observatia directa, imediata si nemijlocita pe care studiul de caz individual o presupune atat in medicina cat si in psihologie.

Dictionarul LAROUSSE defineste psihologia clinica drept "metoda specifica de intelegere a conduitelor umane care urmareste sa determine simultan ceea ce este tipic si ceea ce este individual lα un subiect considerat ca o fiinta care traieste o situatie definita.' (Sillamy N, 1995). Pornind de la studiul de caz individual, aceasta ar dori sa ajunga la o generalizare stiintifica valabila. In opinia acestui autor ea utilizeaza datele furnizate de:

ancheta sociala

tehnicile experimentale

observarea comportamentala

convorbirea de la om la om

datele de biotipologie

datele psihanalitice.

Pe de alta parte, Fedida P (1968) arata ca termenul de clinic in psihologie are un statut problematic atat in interiorul medicinii cat si in interiorul psiho­logiei insasi.

Huber Winfrid (1993) prefera termenul de psihologie clinica si arata ca aceasta are patru domenii de interventie: dezvoltarea si promovarea sanatatii, preventia, functia terapeutica si functia de reabilitare.

Dupa Mayer si colab. (1991) zonele de interventie ale psihologiei clinice sunt psihologia transportului, psihologia muncii si a organizatiilor, preventia, handicapul mintal, psihologia judiciara, depistarea precoce, casele de copii si adolescenti, spitalele generale, gerontologia psihiatrica, foniatria, centrele de consultatie si psihologie scolara, clinicile psihosomatice si clini-cile de reabilitare, clinicile si cabinetele de consultatii psihiatrice, cabinetele private de psihoterapie si reinsertie. Se poate constata cu usurinta ca, in viziunea autorilor citati, psihologia clinica este vazuta ca actionista si evident, legata de caz, fara ca, in unele situatii, sa poata fi vorba de vreo legatura cu medicina.

Tabelul 1.

Consideram ca despartirea artificiala psihologie clinica - psihologie medicala nu poate fi facuta, psihologia medicala avand drept instrument de lucru metoda clinica. De asemenea, despartirea psihologiei medicale de psi­hologia medicinii ni se pare un demers inutil care ar crea artificial un dome­niu ce nu ar avea unelte specifice. Psihologia medicala se refera la atitudinea fata de bolnav si boala, fata de sistemele de ingrijire a sanatatii, atat ale indi­vidului bolnav cat si ale celui sanatos, acest lucru incluzand logic si atitu­dinea medicului si celor ce lucreaza in domeniul medical fata de propria pro­fesiune. O serie de argumente pertinente aduc in favoarea folosirii termenului de psihologie medicala Ionescu G (1995):

prezinta un domeniu mai vast decat psihologia clinica, prin cuprin­derea problematicii psihologice adiacente bolnavului,

fara a renunta la caracterul aplicativ psihologia medicala prezinta mari posibilitati de esentializare si teoretizare a datelor, a faptelor si a obser­vatiilor izvorate din analiza clinica,

pastrand ca aspect fundamental planul relational interpersonal, depa­seste aria observatiei imediate directe si individuale.

pastreaza relatii mai ample cu alte ramuri ale psihologiei, afirmandu-se ca un domeniu aplicativ al psihologiei spre deosebire de psihologia clinica, care este ferm axata asupra pacientului.

De asemenea, nu vom fi niciodata in acord cu cei ce vorbesc despre o medicina psihologica, pentru ca asa cum am aratat anterior, obiectul medi­cinii este individul uman care nu poate fi dezatribuit niciodata de dimensiu­nea sa psihologica in nici una din ipostazele sale.