Introducere

Psihologia este continuta in toate aspectele vietii noastre. Nu exista problema a omului sau a societatii in afara continuturilor psihice ori a consecintelor asupra psihicului. Unele sunt de interes general:

Cum putem face fata stresului?

Cum sa prevenim tulburarile mintale?

Cum putem face pentru a avea succese in diferitele planuri ale vietii - in afaceri, in profesie, in viata de familie, in dragoste?

Ce conditii (factori) favorizeaza recrudescenta agresivitatii, a violentei, a comportamentului antisocial?

Am putea spori resursele noastre mintale?

Am putea sa-i influentam pe altii, sa-i facem sa dea curs dorintelor noastre sau sa-i manipulam?

Am putea diminua influentele exercitate de ceilalti, am putea reduce conformismul sau obedienta distructiva?

Stilul de viata are efecte asupra vulnerabilitatii?

Cum sa acceptam inevitabilitatea mortii celor dragi sau sfarsitul propriu?

Exista si intrebari cu tinte mai precise:

De ce, in aceeasi familie, exista copii ce ajung la nivele inalte ale performantei si copii care raman continuu dependenti, neajutorati?

Cum se explica raportul dintre nivelul scazut, sub limita de multe ori, al performantelor scolare si nivelul de excelenta realizat ulterior intr-un domeniu al vietii sociale sau in creatia culturala?

De ce, pentru unii, invatatura este o povara, iar altii pot s-o infaptuiasca fara a exprima vreo dificultate?

De ce unii copii abandoneaza scoala?

Ar fi posibila concilierea dintre profesori si elevi? Cine ar avea de pierdut daca s-ar ajunge la acceptare reciproca, la intelegere si toleranta?

De ce un copil, un model de cumintenie in familie, ajunge in zona delicventei intr-un grup juvenil?

Expunerea copiilor la violenta sau la etalarea sexualitatii, promovate prin media, indeosebi prin televiziune, reprezinta singurul factor responsabil de cresterea agresivitatii, uneori cu tenta sexuala, ori a deviantei sexuale?

Am reusi sa invatam mai bine in sesiunile de examene, daca am folosi substante care stimuleaza memoria?

Raspunsul la aceste intrebari nu este simplu nici pentru omul obisnuit, nici pentru stiinta. De multe ori, bazandu-ne pe experienta noastra individuala, formulam opinii in care credem cu putere si nu suntem in stare sa le schimbam, indiferent de contraargumente. Omul de stiinta nu are dreptul sa se ancoreze in astfel de suporturi experientiale. Orice ipoteza trebuie supusa controlului riguros si repetabilitatii verificarii de catre alti cercetatori. Numai prin confirmari repetate, respectand rigorile metodologice ale cercetarii stiintifice, o ipoteza va dobandi valoare explicativ-predictiva si va fi acceptata, cel putin o vreme si intr-o anumita comunitate stiintifica sau intr-o anumita paradigma.

De aceea ar fi, credem, potrivita, o scurta familiarizare cu modurile de abordare si apoi cu metodele de cercetare ale psihologiei.

Paradigme ale psihologiei

Orice manifestare comportamentala sau orice element al vietii, pot fi explicate in mai multe moduri. Acelasi fenomen va fi interpretat diferit in cadrul paradigmelor psihologiei. Termenul introdus de T. Kuhn intr-o lucrare dedicata revolutiilor stiintifice, desemneaza un ansamblu de elemente epistemologice, teoretice si conceptuale coerente care servesc drept cadre de referinta pentru comunitatea de cercetatori. Acestor elemente trebuie sa li se asocieze rezultatele cercetarilor de prestigiu, experientele stiintifice fundamentale, credintele si valorile impartasite de grupul de savanti. Nici o analiza a unui fenomen nu se poate face fara apel la o paradigma. Ea functioneaza asemenea unui mecanism perceptiv si cognitiv care transforma realitatea in reprezentari. Realizand un proces de selectie si unul de reconstructie mentala, paradigma face ca realitatea sa devina inteligibila, sa aiba sens. Paradigmele prin care psihologul isi poate construi obiectul sau de cercetare sunt: paradigma biologica, comportamentala, psihanalitica, cognitiva, fenomenologica si socio-culturala.

Desigur, aceste abordari nu se exclud reciproc, ci doar accentueaza un aspect sau altul dintr-o problematica atat de complexa, cum este natura umana. De aceea, nu ne permitem sa etichetam aceste paradigme in termeni de adevarat sau fals. Din fiecare se pot selecta elemente de valoare. Pentru a le diferentia mai usor, vom discuta    in cadrele fiecarei paradigme o problema actuala: cresterea frecventei si intensitatii manifestarilor agresive in mediul scolar.

Paradigma biologista

Izvorate probabil si din intentia de promovare a psihologiei in categoria stiintelor factuale serioase, abordarile de factura biologista considera ca toate evenimentele cu rezonanta psihologica sunt reprezentate sau au corespondenta directa in activitatea cerebrala sau mai larg, in activitatea sistemului nervos. La baza comportamentului si a fenomenelor psihice se afla procese neurobiologice. Cercetarile privind invatarea, perceptia sau reactiile emotionale, precum si modificarea comportamentului prin ingerarea unor substante, aparitia unor reactii de frica sau de placere, sau retrairea trecutului prin stimularea bioelectrica a unor arii ale creierului, reprezinta argumente ale acestei abordari. In exemplul propus, agresivitatea poate fi considerata ca expresie a unor transformari ce au loc la nivelul sistemului nervos; deoarece exista si posibilitatea provocarii si a controlului experimental al comportamentului agresiv prin stimularea bioloectrica a creierului sau prin administrarea unor substante, se poate justifica rolul determinant al mecanismelor neurobiologice in declansarea si sustinerea agresivitatii. Pentru a diminua violenta in scoli, se impune deci, controlul acestor mecanisme.

Paradigma comportamentala

Pornita la inceputul secolului XX prin J.B. Watson, dintr-o intentie similara celei precedente, paradigma comportamentala sau behaviorista a sustinut ca psihologia nu poate deveni stiinta decat operand cu metode obiective asupra unui domeniu ce poate fi determinat cu precizie. In locul activitatilor mentale, trebuie pus ceea ce poate fi direct observat, inregistrat si masurat: comportamentul. Pe aceste temeiuri s-au asezat numeroase studii grupate in jurul relatiei stimul-raspuns (S-R), pentru a determina comportamentele specifice la categorii determinate de stimuli, recompensele si pedepsele care mentin aceste raspunsuri si fac posibila invatarea sau modificarea reactiilor, conditiile externe in care se realizeaza cea mai rapida invatare si cel mai mic numar de erori (Skinner, 1981).

Psihologia behaviorista numita si psihologia stimul-raspuns, in mod programatic ignora procesele mentale sau activitatea sistemului nervos supranumite uneori, cutie neagra. Importante sunt doar intrarile (stimulii) si iesirile (raspunsurile); numai ele pot fi determinate riguros. Ceea ce se petrece in cutia neagra, poate fi eventual supus introspectiei, sondarii propriei subiectivitati, cu riscul de a iesi din perimetrul stiintei. O psihologie stiintifica nu trebuie sa se abata de la imperativul obiectivitatii.

Abordarea behaviorista a agresivitatii va fi preocupata de identificarea stimulilor care provoaca astfel de reactii in situatii precis determinate, de tipurile de experiente invatate de indivizi ce prezinta nivele ridicate de agresivitate, de consecintele care cresc sau diminueaza raspunsurile agresive. In mediul scolar, accentul poate cadea pe studierea consecintelor agresivitatii, in sensul identificarii consecintelor cu rol esential in cresterea ori diminuarea frecventei si intensitatii manifestarilor agresive ale elevilor si profesorilor fata de exponentii propriului grup de apartenenta sau fata de membrii ex-grupurilor.

Paradigma psihanalitica

Perspectiva psihanalitica a fost dezvoltata de S. Freud in Europa, in timp ce in America perspectiva behaviorista castiga din ce in ce mai mult teren. Conceptia care a avut cel mai puternic si cel mai controversat ecou, are o baza metodologica subreda. Ea se bazeaza pe extinderea concluziilor unor studii particulare efectuate asupra unor pacienti, la toti indivizii, indiferent ca sunt sanatosi ori au probleme de sanatate mentala..

Cel mai relevant aspect al teoriei lui Freud este accentul pus asupra rolului determinant al inconstientului. Dorintele, impulsurile, temerile ce raman mereu ascunse constiintei, despre care credem ca deriva din instinctele reprimate in copilarie de catre parinti sau de catre societate, exercita o puternica si cuprinzatoare influenta asupra tuturor expresiilor comportamentale. Impulsurile inconstiente pot fi descoperite prin analiza si interpretarea unora din exteriorizarile lor: visele si vorbirea din timpul somnului, actele ratate, simptomele tulburarilor mentale. In general, pot fi supuse interpretarii psihanalitice toate reactiile noastre exterioare, intrucat, motivatia lor cel mai adesea inconstienta, generata de cele mai puternice si mai reprimate instincte, cel sexual si agresivitatea, se descopera numai prin acest tip de abordare.

Interpretarea agresivitatii de catre psihanaliza accentueaza caracterul innascut al instinctului, tendinta sa de a se exterioriza in cautarea gratificatiei, fara limite si fara a tine cont de nici o constrangere. De asemenea, poate evidentia experientele timpurii ale copilului in care parintii sau alte forte sociale si-au exercitat controlul represiv asupra reactiilor agresive sau au canalizat instinctul in forme sociale acceptabile. Cresterea agresivitatii in mediile scolare poate fi pusa pe seama frustrarilor sau a fixatiilor din perioadele mai vechi ale copilariei. Pentru reducerea agresivitatii, psihanalistul va incerca sa patrunda in inconstient, sa descopere motivele directionarii ostilitatii spre anumite persoane sau sursele declansarii reactiilor agresive si sa le redirectioneze pe o cale acceptata de societate.

Paradigma cognitivista

Aparuta si ca reactie la reductionismul behaviorist, paradigma cognitivista demonstreaza ca intre stimul si raspuns se interpune activitatea mentala de receptie si transformare a informatiei. Cognitia se refera la perceptie, la memorie, la gandire, la limbaj, in general, la procesarea informatiei prin care individul achizitioneaza cunostinte, rezolva probleme, ia decizii, elaboreaza proiecte, exploreaza lumea existenta sau cea virtuala, construieste modelul mental al realului. De aceea, scopul psihologiei trebuie sa fie explicarea functionarii si a structurarii cognitiei, dar nu pe baze speculative, ci prin utilizarea experimentului si a masurarii obiective. Sub aspect metodologic psihologia cognitiva se apropie de abordarile comportamentale. Tinta sau obiectul preocuparilor poate ramane cel mult, complementar: comportamentul, reactiile externe pentru behaviorism si procesele mentale pentru cognitivism.

Explicarea cresterii ratei si intensitatii agresivitatii se axeaza pe modul in care se elaboreaza reprezentarile evenimentelor, pe modul in care se construieste modelul mental al realitatii. Prin schimbarea mecanismelor de receptie, stocare si prelucrare a informatiei, prin schimbarea reprezentarilor generate de tipul de informatii administrate subiectului, prin optimizarea strategiilor de luare a deciziei si prin controlul situatiilor care genereaza si sporesc agresivitatea, ar putea deveni posibila diminuarea ei, in mediul scolar.

Paradigma fenomenologica sau umanista

Paradigma fenomenologica se concentreaza asupra experientei subiective, asupra conceptiei personale, asupra interpretarii particulare a evenimentelor. Intelegerea fenomenelor se infaptuieste in functie de modul in care sunt experimentate de catre fiecare si nu pe baza unor idei teoretice impuse din exterior. Cunoasterea esentei umane devine posibila prin identificarea modelului subiectiv pe care fiecare om il elaboreaza in legatura cu realitatea sa si cu propria fiinta. Orientarea declarata spre lumea subiectiva ne permite sa asemanam fenomenologia cu psihologia cognitiva. Dincolo de similitudinea tintei, cele doua paradigme se deosebesc prin metodologie. Fenomenologia se preocupa de intelegerea problemelor vietii si experientelor personale, de conceptul de sine, de alegere si asumarea responsabilitatii, de stima de sine sau de constiinta de sine, apropiindu-se astfel, mai mult de literatura sau de filosofia existentialista decat de abordarea stiintifica. Cognitivismul, in schimb, cauta sa determine modul de a percepe, de a coda, de a categoriza si de a stoca sau reactualiza informatia din memorie, sa descopere factorii ce influenteaza procesarea informatiei, sa elaboreze teorii ce explica procesele mentale si sa fundamenteze astfel, predictia comportamentului.

In raport cu teoriile de nuanta psihanalitica unde se insista asupra rolului decisiv al inconstientului sau cu behaviorismul care afirma controlul stimulilor sau al imprejurarilor de viata asupra comportamentului, abordarile fenomenologice subliniaza capacitatea si in acelasi timp responsabilitatea individului de a-si controla drumul de viata, de a fi liber sa efectueze alegeri, sa stabileasca scopuri si sa le atinga. Manifestand incredere in sansele fiecaruia de a se autorealiza, de a avea libertatea deciziei, de a-si infaptui cresterea deplina si valorificarea intregului potential, fenomenologia s-a afirmat ca o veritabila psihologie umanista. Nu este vorba insa de un optimism naiv, exagerat, intrucat se recunoaste existenta unor factori ce apartin mediului nostru de viata sau propriei subiectivitati, ce pot amana sau bloca nevoia fireasca de autorealizare.

In consecinta, reluand exemplul propus, in paradigma fenomenologica cresterea agresivitatii se explica prin particularitatile situatiilor de viata sau ale viziunii individului asupra lumii sale, a oamenilor si asupra sinelui. Diminuarea comportamentelor agresive presupune ca indivizii sa fie ajutati sa-si exploreze lumea interioara, s-o stapaneasca si sa intensifice relatiile interpersonale bazate pe incredere sau cooperare. Acest lucru se poate infaptui si in scoala. Mai mult, se impune realizarea unor schimbari ale sistemului care sa stopeze si sa reduca competitia, ostilitatea; schimbarile vizeaza, desigur si mediile educationale: renuntarea la stilul concurential din grupurile scolare, diminuarea ostilitatii profesori-elevi/studenti.

Paradigma socio-culturala

Aceasta perspectiva pune in evidenta existenta diferentelor comportamentale in culturi diferite sau in medii sociale diferite. In acelasi timp cauta sa identifice patternurile universale ale comportamentului    uman determinate de nucleul comun a ceea ce numim cultura, in opozitie cu natura.

Achizitiile antropologiei culturale (Kardiner, Linton 1968) influentate de ideile lui Freud, fundamenteaza postulatele de inceput ale paradigmei socio-culturale:

Experienta timpurie exercita un efect de durata asupra personalitatii, mai ales in constructia valorilor fundamentale.

Experiente similare tind sa produca configuratii similare ale personalitatii.

Tehnicile pe care membrii oricarei societati le angajeaza in ingrijirea copiilor sunt modelate cultural si tind spre similitudine intr-o cultura data.

Comportamentele ce reprezinta patternuri culturale de ingrijire a copiilor difera de la o societate la alta.

De aceea, membrii unei culturi vor avea in comun multe elemente ale experientei timpurii, vor prezenta un nucleu comun al personalitatii prin care se vor diferentia de exponentii altor culturi. Criteriile si etaloanele de evaluare difera si ele de la o cultura la alta.

Constructia socio-culturala a perceptiei sociale, a stilului atributional, a sinelui, a inteligentei, a experientei afective, a motivatiei performantei, a orientarii spre valori, a manifestarii si evolutiei tulburarilor psihice reprezinta preocupari care au luat o amploare deosebita mai ales in ultimele decenii, ca raspuns la accelerarea interactiunilor socio-economice si culturale si a depasirii unora din dificultatile cercetarii aplicative comparative intre subiectii din culturi diferite.

Cresterea agresivitatii in mediul scolar este explicata prin schimbarile intervenite in configuratia sociala (spre exemplu saracirea unor categorii din ce in ce mai numeroase) ori prin incurajarea comportamentelor agresive in cultura respectiva. Problema diminuarii agresivitatii in scoli este dificil de solutionat, intrucat ar trebui schimbate structurile socio-economice sau normele culturale care o genereaza.

Nici una din paradigmele prezentate nu poate fi considerata adevarata ori falsa, corecta sau gresita, in totalitate. Noi putem retine asertiunile care ni se par mai adecvate pentru a gasi explicatii la problemele specifice cu care ne intalnim in activitate. Ilustram in continuare, in tabelul 1.1, una din preocuparile perene ale familiei si scolii, performanta pe care o privim din interiorul fiecarei paradigme. Facem precizarea ca diferentele nu sunt atat de semnificative in registrul calificativelor, notelor sau punctelor, pe cat sunt in privinta resurselor psihice care alimenteaza reusita.

Tabelul 1.1. Performanta scolara in paradigmele psihologiei

Domenii ale psihologiei. Psihologia educatiei

Istoria psihologiei ca disciplina academica, este relativ recenta. Conventional, anul 1879 prin infiintarea primului laborator de cercetari la Universitatea din Leipzig de catre W. Wundt si colegii sai, reprezinta punctul de plecare al psihologiei ca stiinta. Au existat in aceasta perioada, paradigme diferite si divergente privind insusi obiectul de studiu: de la asertiunea lui Wundt a studierii constiintei, a proceselor senzoriale, a sentimentelor a gandurilor si imaginilor prin metoda introspectiei, la behaviorismul lui Watson centrat exclusiv pe comportament si pe stimulii care-l determina, pentru a raspunde unor deziderate de masurare obiectiva. Impactul pe care l-a avut computerul in studierea activitatii mentale in urma cu cateva decenii, dupa a doua jumatate a secolului XX, corelate cu asa-numita revolutie cognitiva din psihologie, au determinat o apropiere intre psihologi in ceea ce priveste domeniul de cercetare. Cei mai multi considera psihologia ca stiinta comportamentului si a activitatii mentale.

Domenii aplicative ale psihologiei sunt prezentate in tabelul 1.2. Intre acestea isi gaseste locul si disciplina noastra.

Psihologia educatiei studiaza comportamentul si procesele mentale ale celor implicati in aceasta activitate intr-o perspectiva interactionista: pe de o parte este necesara identificarea resurselor psihice ale educatiei si a rolului acestora, iar pe de alta parte, a consecintelor educatiei asupra psihicului, a personalitatii, a comportamentului uman. Ea trebuie sa acorde interes celor expusi schimbarii prin educatie: copiii si tinerii, in sistemele traditionale, dar si adultului, din cel putin doua motive. In primul rand, astazi, din ce in ce mai multi adulti sau chiar persoane care au depasit aceasta varsta, intra in diferite structuri oficiale de continuare a studiilor cunoscute sub denumirea generica de Educatia Adultilor sau Invatare pe tot parcusul vietii . In al doilea rand, cei ce proiecteaza si dirijeaza activitatea educativa sunt adultii. Tot ei realizeaza evaluarea, selectia, promovarea si controlul educatiei, ca de altfel a intregului sistem social. Pe scurt, cele doua motive ar suna astfel: adultul educat si educator.

Tabel 1.2. Domenii aplicative ale psihologiei

Metode de cercetare

Asemenea altor stiinte, psihologia isi abordeaza domeniul utilizand anumite metode, unele comune stiintelor factuale, altele specifice. Fata de celelalte stiinte, in psihologie identificam anumite aspecte specifice ale procesului de cunoastere. Chiar metodele comune se supun unor rigori specifice. Apar o serie de probleme privind moralitatea investigatiei, obiectivitatea, si desigur, increderea pe care o putem acorda rezultatelor.

Particularitati ale cunoasterii psihologice

Spre deosebire de alte stiinte factuale, obiectul de studiu al psihologiei - viata sufleteasca - lumea gandurilor, a sentimentelor, a dorintelor sau aspiratiilor, a amintirilor si proiectelor nu poate fi abordata direct, cu metodele de care dispune cercetarea. Obiectul nostru este subiectivitatea prin excelenta. Incercarile de sondare a propriului univers psihic facute chiar de psihologi si comunicate unor persoane cu aceeasi formatie profesionala (metoda introspectiei) au starnit numeroase critici, iar metoda a fost abandonata. Paradoxal este faptul ca introspectia alaturi de observatia propriului comportament (autoobservatia) se valorificata din plin in alte metode foarte utilizate astazi, cum ar fi scalele de autoevaluare, chestionarele sau inventarele de personalitate.

Abordarea din exterior ramane ancorata in sfera comportamentului. Putem analiza tinuta sau mersul unei persoane, rapiditatea sau acuratetea cu care actioneaza, frecventa, bogatia sau spontaneitatea miscarilor, transformarilor expresiei faciale, vorbirea, corespodenta dintre vorbire si comunicarea nonverbala. Dar, oricat de valorosi specialisti am fi, oricat de indelungate ar fi fost relatiile cu un coleg, cu un profesor sau cu o grupa de elevi, nu putem sti cu precizie, ce gandeste persoana de langa noi in acest moment, la ce viseaza, ce-l deranjeaza. Putem doar presupune.

Nu este nevoie de prea multe dovezi pentru a sustine ideea ca intre lumea interioara, psihica si ceea ce se exteriorizeaza in conduita, exista deosebiri. Nu este nevoie, pentru ca acest lucru ni-l releva chiar propria experienta. De cate ori nu ne tulbura sau ne doare ca trebuie, in numele binelui, sa ascundem adevarul care i-ar face rau unui prieten sau unui copil sau unui parinte ori intr-un caz mai tragic, unui bolnav. De cate ori ii laudam pe unii oameni - sefi de-ai nostri, profesori sau colegi pentru a obtine un avantaj? De cate ori nu ne atribuim calitati sau merite    pe care stim ca nu le avem, cu scopul de a-i impresiona pe altii? In plus, avand fiecare tendinta de a crede ca si ceilalti fac sau gandesc ca si noi, ne vine lesne sa acceptam existenta la orice persoana a dezacordului dintre comportament si continuturile vietii psihice.

Comportamentul nu exprima bogatia si diversitatea psihicului sau este diferit, chiar contradictoriu in raport cu existenta subiectiva. Aceeasi reactie exterioara, acelasi raspuns comportamental pot avea o diversitate psihica incredibila de fenomene si procese ca determinanti. Sa ne gandim doar, la actiunea comuna de a participa la cursuri sau de a veni cu regularitate la scoala si la multitudinea motivelor ce genereaza aceste actiuni. Am accentuat pana aici, doar discrepanta comportament-psihic de care ne dam seama. Dar este foarte posibil, sa existe mult mai numeroase sau mai puternice dezacorduri care se infaptuiesc spontan, neintentionat, fara sa stim; este posibila mascarea sau deghizarea prin manifestarile exterioare a continutului psihic, fara premeditare si fara a constientiza aceasta dedublare.

Cercetarea psihologica orientata asupra fiintei umane este ingradita de anumite credinte, stereotipuri culturale sau prejudecati, de anumite valori si norme morale, de coduri ale deontologiei profesionale. Nu putem efectua investigatii care prejudiciaza in vreun fel omul, iar daca in numele adevarului stiintific, se initiaza cercetari cu astfel de consecinte, ele trebuie stopate. In ultimii ani exista din ce in ce mai multe voci care cer oprirea cercetarilor traumatizante asupra animalelor captive, folosite de multe ori in laboratoare pentru a substitui indivizii umani. Daca nu putem extinde experimentul asupra psihicului uman, daca nici asupra animalelor nu mai experimentam nestingheriti, mai putem aspira oare spre statutul de stiinta al psihologiei? Dar putem oare ignora imperativele morale in cercetarea psihologica, chiar daca exista regula precedentului? Sau ne putem consola cu certitudinea, ca prea putine fenomene si procese psihice pot fi supuse repetarii controlate in conditii de laborator?

In cele mai multe imprejurari, participantii sau subiectii cercetarii constientizeaza situatia in care se afla. Multi o accepta in mod formal, de exemplu, studentii din anul I care devin subiecti, cam fara voie, in studiile de verificare a unor ipoteze elaborate de profesorii lor. Fie ca participa ca voluntari, fie ca sunt recompensati sau obligati, oamenii supusi probelor psihologice sau intruziunii in viata lor interioara, vor avea reactii de aparare, vor dezvolta comportamente de protectie, isi vor pazi secretele, constient sau inconstient. Acest lucru apare nu numai cand se forteaza intrarea in edificiul psihic al persoanei de catre cercetator, ci si atunci cand individul apeleaza la un serviciu de consultanta sau terapie, deschizandu-si portile sufletului in mod deliberat. Vor ramane locuri si lucruri pe care nu le poate arata nimanui sau unghere ascunse, de care nici el nu stie. Se poate spune, ca nici o metoda de cercetare nu va desface toate mastile in care se ascunde subiectul nici cand el crede ca vrea eliberarea sau relevarea sinelui autentic.

Cercetarea psihologica se constituie ca interactiune sociala, ca relatie intre cercetator si subiect. Sa presupunem ca cercetatorul are o pregatire teoretico-metodologica ireprosabila si o inalta tinuta morala, o etica profesionala indubitabila. Dar ramane o fiinta umana care poate dezvolta in raportul cu subiectii, simpatii si antipatii spontane ce pun in umbra dezideratele obiectivitatii sau ale neutralitatii binevoitoare pe care trebuie sa o exprime fata de orice subiect. In plus, cunostintele teoretice si metodele cu care lucreaza (functie de locul si timpul formarii sale profesionale) nu vor ramane separate de activitatea de colectare a datelor sau de interpretarea lor.

Subiectul, cu atat mai mult, va fi marcat in decursul interactiunii de modul in care-l percepe pe cercetator - simpatic sau respingator, binevoitor sau arogant, bine intentionat sau intrus etc. In virtutea acestor evaluari, el se va stradui sa se intreaca pe sine, sa fie pe placul cercetatorului ori sa-l faca sa-si iasa din fire, sau va putea ramane calm in aparenta, cel putin, ori va fi tensionat, crispat, in orice caz, nu va fi cum este de obicei, in activitatea sa cotidiana.

Fiecare dintre noi avem o anumita cunoastere despre propria persoana si despre ceilalti oameni, bazata pe experienta directa. Avem astfel, pareri despre inteligenta lui . , despre eficienta in afaceri a lui . , despre corectitudinea profesorului . in notarea studentilor, despre emotivitatea ridicata a colegului . in timpul examinarii orale. Avem si pareri despre oameni in general (sunt egoisti, sunt diferiti). Oare nu este acesta, psihologie? Nu ne putem cunoaste si nu-i putem oare, evalua pe altii, pe baza testelor aparute prin diverse publicatii? Raspunsul specialistilor este categoric: NU. Argumentele se refera in primul rand la modul in care ne-am adunat cunostintele. Ele nu pot intra in perimetrul stiintei decat atunci cand sunt achizitionate pe cai riguros stabilite care trebuie sa se situeze la anumite standarde si sa se raporteze la anumite valori. Aceste valori si standarde se refera la:

exactitate - obligatia, angajamentul de a aduna si evalua informatiile cu grija, cu atentie, precizie, fara erori de masurare;

obiectivitate - necesitatea de a culege si evalua informatii fara partinire;

scepticism - necesitatea de a accepta descoperirile ca fiind exacte numai dupa mai multe verificari efectuate de preferinta, de mai multi cercetatori ce realizeaza controlul independent unul de altul;

deschidere - obligatia de a schimba punctul de vedere, daca se dovedeste a fi lipsit de precizie sau incorect (Barron 1999, Sandoval 1999).

In plus, fiecare metoda de cercetare isi are propriile standarde de aplicare a caror respectare ii faciliteaza inscrierea in standardele si valorile metodelor stiintifice. Orice metoda de cercetare se raporteaza la o teorie stiintifica, iar validarea teoriei se infaptuieste pe baza unor metode.

Relatia dintre teorie, metoda si problema teoretica sau practica studiata este prezentata in figura 2.1. (dupa T. Kulcsar, 1980).

Figura 2.1. Relatia dintre teorie, metoda si problema (dupa Kulcsar, 1980)

Cunoasterea psihologica necesita pregatire academica: imbinarea asimilarii datelor teoretice si metodologice cu formarea abilitatilor de evaluare practica - psiho-diagnostic - autorizarea pregatirii si a dreptului de a profesa. Incalcarea codului de deontologie profesionala, dovedita legal, are ca efect anularea dreptului de practica in domeniul psihologiei.

In timp ce cunoasterea stiintifica se supune unor exigente atat de riguroase, la nivelul celei comune pe langa absenta oricarui angajament metodologic sau a normativitatii juridice, asistam la influente ale starilor afective asupra perceptiilor, judecatilor sau deciziilor. Suntem de asemenea, influentati de conceptiile, de parerile anterioare. Ele ne fac sa operam selectiv, in sensul ca observam si ne amintim acele lucruri care confirma parerea noastra despre oameni in general sau despre o anumita persoana. Percepem ceea ce ne este mai usor, ceea ce presupune un efort mai mic din partea noastra sau ceea ce are o importanta si o frecventa mai ridicate etc.

Pentru a ilustra modul specific in care lucreaza psihologul in cunoasterea problemelor generale legate de comportament si activitatea mentala sau pentru rezolvarea unei probleme concrete, prezentam in sinteza metodele de baza, iar pe parcursul lucrarii vom reveni cu date noi. Valorificarea metodelor in vederea stabilirii unui diagnostic psihologic ramane in atributia specialistului, dar o informare de ansamblu este utila pentru toti cei ce lucreaza in procesul formarii oamenilor.

Observatia

S-ar parea dupa titlu ca am revenit la cunoasterea comuna, observatia fiind calea de colectare a datelor in orice domeniu al realitatii. Observatia stiintifica inseamna insa, urmarirea si inregistrarea, respectiv, masurarea manifestarilor comportamentale si a imprejurarilor in care se produc. Ea nu are loc la intamplare, ci se deruleaza in mod sistematic pornind de la o ipoteza, pe baza unui plan.

Un caz particular al observatiei stiintifice, il reprezinta observatia naturala, de teren, intr-un anumit cadru spatial, pentru a perioada determinata de timp, folosindu-se diferite tehnici de colectare a datelor si de interpretare ulterioara a acestora. Aparatura moderna de inregistrare permite desfasurarea observatiei in magazine, in baruri, in sali de asteptare sau pe peronul garii, pe coridoarele scolii, in fata salilor de examen, cu conditia ca observatorul sa nu fie identificat. Mai mult, el trebuie sa se integreze in mediul de viata al oamenilor. Desi dorim sa stim cum isi vorbesc elevii, ce opinii au, cum interactioneaza in afara orelor, nu putem sa mergem noi profesorii, printre ei, sa-i ascultam, sa le "observam" comportamentul. In prezenta noastra lucrurile s-ar schimba.

Observatia naturala prezinta avantajul de a inregistra relatiile indivizilor in situatii cotidiene si in cadrele obisnuite in care isi desfasoara activitatea, fara ca ei sa se mascheze sau sa depuna eforturi pentru a-l "ajuta" pe cercetator. In schimb, nu poate fi utilizata pentru clarificarea oricarei probleme, nu poate fi programata de fiecare data la locul si timpul convenabil, necesita un foarte mare consum de timp si adesea plaseaza cercetatorul in cadre nefamiliare, uneori chiar periculoase (de exemplu printre consumatorii de droguri, in inchisori). Schimbarea evenimentelor il obliga sa inregistreze totul, sa ramana deschis la ceea ce se petrece in jur, fara a putea discerne ce este si ce nu este important. Aceasta va crea dificultati in analiza si interpretarea datelor pe care trebuie sa le sorteze de mai multe ori, sa dezvolte ipoteze, sa retina datele consistente in raport cu ipoteza. Identificarea unor date ale observatiei naturale ce nu sunt consistente cu ipoteza, impune revizuirea acesteia si evident, reexaminarea datelor, colectarea unor date noi pe care sa se sprijine ipoteza actuala (Cosby, 1993).

Observatia sistematica este forma observatiei stiintifice avand ca obiect unul sau mai multe aspecte comportamentale specifice, precis determinate, lipsindu-i caracterul global al celei anterioare. Observatia sistematica utilizeaza unele instrumente tehnice de inregistrare si prelucrare a datelor: reportofon, camera video, computer, etc. Prezenta observatorului care afecteaza comportamentul subiectilor, ramane o problema.

Pentru a studia comportamentul social al copiilor de varsta prescolara, se poate observa jocul liber al acestora, prin intermediul camerei video. Se filmeaza fiecare copil, iar observatorul codeaza comportamentul la fiecare 15 secunde, utilizand urmatorul sistem (dupa Cosby, 1993):

Neocupat - copilul nu face nimic sau este un simplu spectator al jocului celorlalti;

Joc solitar - copilul se joaca singur cu diferite jucarii, dar nu este interesat si nici afectat de activitatile altor copii;

Impreuna - copilul este cu alti copii, dar nu este ocupat intr-o activitate anumita;

Joc paralel - copilul se joaca alaturi de alti copii cu jucarii similare, dar nu se joaca impreuna cu acestia;

Joc in grup - copilul se joaca cu alti copii, impartaseste jucariile, participa la activitati organizate de joc ca parte a grupului de copii.

Observatia sistematica se desfasoara in cadre spatio-temporale stabilite, iar cercetatorul vizeaza un numar prestabilit de reactii pe care le poate cuantifica utilizand anumite tehnici cunoscute sub denumirea de grile de observatii. In mod frecvent se porneste de la o ipoteza privind comportamentul ce va fi supus observatiei. Sistemul de codare al datelor poate fi preluat de la autori consacrati, de exemplu, categoriile lui Bales (tabelul 2.1) sau Primel (tabelul 2.2), sau poate fi creat de cercetator in functie de nevoile concrete ale studiilor.

Alcatuirea grilei de observatie cuprinde urmatoarele etape:

observarea naiva, constand in familiarizarea cu diversitatea comportamentala si identificarea schemelor de actiune - unitati de analiza - prin vizionarea unor materiale filmate;

elaborarea unor liste de comportamente sau construirea unei liste organizate cuprinzand scheme de actiune;

observatia destinata completarii, simplificarii si chiar renuntarii la unele descriptii;

obtinerea unui tablou al comportamentelor organizate in scheme independente;

organizarea listei de categorii: repartizarea schemelor retinute din lista comportamentala anterioara si studierea acordului intre evaluatori.

Invatarea utilizarii grilei de categorii poate avea drept suport analiza unei inregistrari video. Se codifica pentru inceput aspectele verbale, apoi cele non-verbale, se stabilesc corespondente intre cele doua forme de comportament. Se lucreaza la inceput independent, apoi se confrunta rezultatele evaluatorilor.

Prezentam in continuare doua grile de observatie utilizate in mod frecvent: Categoriile lui Bales (tabelul 2.1) si Grila de transcriere a aspectelor non-verbale ale interactiunii elaborata de Primel (in Petard, 1999). Grila propusa de Bales se poate utiliza in observarea schimburilor de mesaje din interiorul grupului centrat asupra unei probleme. Se codeaza functionarea celor ce intervin in discutii. Rubricile A si B au ca obiect climatul socio-afectiv din grup, iar rubricile B si C vizeaza probleme. Se poate preciza prin intermediul acestei grile rolul fiecarui participant la dinamica grupului.

Tabelul 2.1 - Grila de codare a mesajului verbal dupa Bales

Grila lui Primel poate fi utilizata in observarea modului de comunicare dintre subiectii nevazatori; pe baza ei se pot compara procedeele utilizate in comunicarea nevazatorilor cu cele utilizate in comunicarea lor cu vazatorii sau a acestora intre ei.

Tabelul 2.2 - Grila de codare a non-verbalului (dupa Primel)

Fidelitatea sau increderea pe care o putem avea in observatia stiintifica se refera la consistenta sau stabilitatea masurarii. Precizia masurarii ar fi o conditie necesara, dar nu suficienta pentru asigurarea fidelitatii. De obicei, pentru a determina fidelitatea observatiei sistematice se utilizeaza tehnica inter-evaluarii sau inter-observarii fidelitatii. Ea demonstreaza cat de apropiate pot fi rezultatele a doi sau mai multi observatori, atunci cand codifica aceleasi reactii. Fidelitatea se exprima prin procentul de timp in care observatorii codeaza acelasi comportament, in acelasi fel. Acordul este semnificativ la un procent de min. 80%.

Esantionarea este importanta pentru solutionarea problemelor legate de precizia rezultatelor si de posibilitatea extinderii acestora asupra populatiei reprezentate de grupul selectionat. Studierea unui esantion de comportament de-a lungul unei perioade de timp este preferabila prin plusul de exactitate pe care il aduce observatia repetata in raport cu o singura observatie (Cosby, 1993).

Studiul de caz

Utilizand studiul de caz se pot aduna date despre o anumita persoana. Cazul poate fi orice element in individualitatea sa: o scoala, o clasa, un grup de studenti ce prezinta particularitati neobisnuite, nefiresti, iesite din comun (Graziano & Raulin 1997, Herzog 1996, Cosby 1993).

Uneori, observatia naturala este considerata studiu de caz, alteori, cele doua metode apar in mod distinct, deoarece studiul de caz nu se limiteaza de fiecare data numai la observatia de teren. Mai pot fi adunate informatii din diferite documente, din interviuri sau discutii cu diferite persoane care au legatura cu cazul.

Cercetatorii utilizeaza informatiile adunate intr-un studiu de caz pentru a construi ipoteze explicative pentru un numar mai mare de persoane. Cel mai cunoscut practician in acest sens, a fost desigur, Freud care dintr-un numar redus de cazuri a construit teoria psihanalitica a personalitatii. Desigur, fiecare caz merita atentie din partea cercetatorilor si din analiza unui caz se pot invata multe. Intrucat avem de-a face cu un individ cu o istorie unica, nu putem generaliza asupra tuturor oamenilor ceea ce am descoperit la o singura persoana.

Exista riscul implicarii emotionale a cercetatorului datorita contactului prelungit cu subiectul. Aceasta va interfera cu nivelul obiectivitatii stiintifice a metodei.

In activitatea educativa se poate utiliza studiul de caz atunci cand intalnim elevi sau studenti - de ce nu si profesori? - care ies cu mult din tiparele obisnuite sau care se confrunta cu o problema rara. Putem lua drept repere pentru a incadra datele culese prin observatii, interviuri, studiile unor documente, etc. elementele prezentate in tabelul 2.3 (Groth-Marnat, 1990).

Tabelul 2.3 - Repere pentru studiul de caz (dupa Groth Marnat, 1990)

Chestionarul si interviul

Spre deosebire de observatie sau studiu de caz care implica un numar redus de indivizi, prin utilizarea raspunsurilor la chestionare si interviuri pot fi cercetati mii de subiecti in legatura cu opiniile, atitudinile, preferintele sau comportamentele lor. De exemplu, elevii pot fi consultati in legatura cu structura anului scolar, cu modul de evaluare sau diferitele aspecte ale curriculumului.

Pentru un grad mai mare de exactitate se utilizeaza tehnici de esantionare stabilite in cadrele stiintei, permitand astfel, extrapolarea rezultatelor asupra intregii populatii din care s-a extras esantionul si elaborarea unei reprezentari stiintifice despre acea populatie. Termenul de populatie are o acceptiune diferita de cea demografica. El vizeaza toti indivizii care intereseaza pe cercetator, de exemplu adolescentii, tinerii, studentii. Daca luam prima categorie, vom fi obligati sa ne situam intre anumite limite de varsta, sa zicem intre 14-20 ani. Daca ne referim la profesorii activi vom avea in vedere, pe langa incadrarea in anumite limite de varsta, nivelul studiilor de specialitate si ocupatia actuala.

Tehnicile de esantionare permit selectarea unui numar redus de indivizi dintr-o populatie determinata. Ei vor fi supusi investigatiei. Exista doua tipuri de baza: esantionarea non-probabila - in care nu se cunoaste probabilitatea pentru nici unul din membrii populatiei de a fi selectat in esantion si esantionarea probabila - fiecare membru al populatiei are aceeasi    sansa de a fi ales (Cosby, 1993). Multe cercetari apeleaza la primul tip de esantionare datorit costurilor reduse si a consumului mic de timp. De exemplu, pentru a studia atitudinile studentilor in legatura cu sistemul de taxe, se aleg studenti din fiecare facultate, din fiecare an de studiu, nivel socio-economic, sex, religie, in proportii similare celor din populatia studenteasca. Compozitia esantionului trebuie sa reflecte compozitia populatiei. Populatia poate fi constituita din studentii Universitatii din Oradea sau studentii din Romania depinde, la ce nivel dorim cunoasterea opiniilor.

De multe ori, mai ales studiile destinate validarii unor probe psihologice, se apeleaza la studenti care participa "voluntar". Daca probele ar fi destinate acestei populatii si daca esantionarea s-ar inscrie in regula compozitiei numerice a populatiei de care vorbeam mai sus, am elimina din start, erorile fundamentale. Din pacate insa, studentii voluntari sau constransi nu pot fi un esantion reprezentativ nici pentru aceasta populatie, iar utilizarea probelor la o alta populatie, de pilda la adulti sau la profesori, dupa studii de validare efectuate pe tineri studenti, este nepotrivita, chiar eronata.

Esantionarea probabila are mai multe variante. De exemplu, prin randomizare simpla - fiecare membru al populatiei poate fi selectat cu aceeasi probabilitate (tragere la sorti) sau prin randomizare stratificata - populatia se imparte in straturi relevante pentru problema cercetata dupa anumite criterii si pentru fiecare strat se face o esantionare aleatoare. Desigur, respectarea tuturor standardelor esantionarii nu se poate realiza in practica din motive ce tin de bugetul de timp si de resursele financiare ale cercetarii sau datorita dificultatilor de relationare cu unii subiecti ori refuzului acestora de a raspunde la intrebari. Toate acestea trebuiesc luate in considerare in interpretarea rezultatelor si in formularea concluziilor.

Se stie ca metoda chestionarului opereaza cu intrebari scrise carora li se dau raspunsuri tot in scris. De aceea, poate fi administrat in grup sau trimis prin posta. El ofera anonimatul ca mijloc de protectie a subiectivitatii sau intimitatii indivizilor, ceea ce poate crea un plus de motivatie. Daca se administreaza individual, ofera sansa observarii comportamentului in timpul efectuarii.

Interviul presupune interactiuni verbale si non-verbale intre cercetator si subiect, posibilitati de acere informatii suplimentare. Exista interviuri standardizate ale caror intrebari urmeaza cu strictete ordinea prestabilita, interviuri semistandardizate care permit nuantarea si adoptarea intrebarilor la fiecare subiect si interviuri libere. Cresterea gradului de libertate inseamna insa, reducerea preciziei, a rigorii stiintifice, cresterea surselor de eroare.

Construirea intrebarilor

Elaborarea chestionarului ori a interviului presupune mai multe etape (Anastasi 1997, Cronbach, 1990):

Definirea problemei de cercetat, a ceea ce ar dori sa cunoasca sau sa afle cercetatorul;

Stabilirea tipului de intrebari/raspunsuri, inchise sau deschise. La probleme inchise pot fi date raspunsuri limitate ca numar, iar la cele deschise subiectii sunt liberi sa raspunda cum le place. Este mai usoara codificarea si prelucrarea raspunsurilor la intrebarile inchise, comparativ cu cele deschise. Daca se lucreaza cu intrebari deschise, se impune categorizarea raspunsurilor si codarea lor ulterioara, cu riscul de a gasi si raspunsuri ce nu pot fi categorizate. Pentru prima categorie in locul raspunsurilor dihotomice (da/nu sau adevarat/fals) ar fi mai indicate raspunsurile mai nuantate asa cum rezulta din figura 2.2, ce utilizeaza modelul scalelor Likert.

Figura 2.2 - Modele de raspunsuri la chestionare

Dupa formularea tipului de probleme, intrebarile sunt aranjate intr-o forma scrisa. Se evita intrebarile duble (de exemplu, "Va place sa va uitati la televizor sau sa mergeti la joaca in loc sa va faceti lectiile?"), intrebarile care sugereaza raspunsul sau cele care pot fi gresit interpretate.

Inainte de aplicarea chestionarului se mai verifica pe un grup mai restrans de oameni, intr-un asa-zis studiu pilot. Se poate discuta cu subiectii in legatura cu modul de intelegere si interpretare sau cu variantele de raspuns.

Ordinea problemelor din chestionar este importanta. S-a verificat ca este mai bine sa fie puse la inceput cele mai importante pentru a capta atentia sau interesul, iar cele privind aspectele demografice, sa fie lasate la sfarsit (Cosby 1993, Anastasi 1997).

Surse de eroare

Interactiunea directa fata in fata dintre doua persoane, cu anumite caracteristici de varsta, sex, atractivitate fizica.

Subiectul poate percepe unele reactii de aprobare sau dezaprobare, ceea ce-i va afecta raspunsurile si atitudinile ulterioare.

Cel care ia interviul poate sa dirijeze raspunsurile in directia expectantelor sale. Expectantele pot influenta procesul de selectie a subiectelor si interpretarea rezultatelor.

Tendinta de a da raspunsuri dezirabile, adica raspunsuri acceptate si apreciate de catre societate, de cei mai multi oameni, astfel incat, subiectul sa apara in cea mai favorabila perspectiva.

Intrarea in joc a mecanismelor de aparare denatureaza, chiar inverseaza raspunsurile bazate pe introspectie si autoobservatia comportamentului.

Experimentul

Datele obtinute din observatia spontana sau din cea sistematizata, experienta cercetatorilor sau cunostintele teoretice inscrise de paradigmele ce i-au format, ii ghideaza in stabilirea unor presupuneri, a unor supozitii sau ipoteze cu privire la relatiile cauzale dintre fenomenele si procesele psihice. Ipotezele se exprima in limbajul stiintei. In cercetare se verifica mai multe ipoteze concurente cu privire la aceeasi problema, nu direct, datorita caracterului lor prea general, ci indirect, prin verificarea efectelor.

Cea mai buna cale de a proba corectitudinea unei ipoteze ramane metoda experimentala. In conditii de laborator, experimentul modeleaza o anumita situatie de viata. Modelarea realitatii da posibilitatea controlului, a repetarii, a inregistrarii, si a masurarii fenomenelor. Rezultatele pot fi verificate si de alti cercetatori. Dar, rigoarea si precizia realizate in laborator implica simplificarea situatiilor reale, disocierea artificiala a conditiilor ei firesti. Pentru a atenua caracterul artificial si unilateralitatea sau reductionismul experimentului, se impune combinarea cu metodele ce colecteaza date direct din teren.

In cadrul metodei experimentale, cercetatorul modifica in mod sistematic un factor sau un grup de factori. Factorii aflati sub control si manipulati conform unui plan, constituie variabilele independente. Efectele manevrarii se inregistreaza, urmand a fi analizate si interpretate prin raportarea la ipoteza care a stat la baza experimentului. In laboratorul de psihologie precizia masurarii se asigura prin aparate de tipul audiometrelor, fotometrelor, osciloscoapelor, cronometrelor electronice, electroencefalografelor, computerelor. Efectul sau rezultatul modificarilor sistematice ale unor factori este denumit variabila dependenta. Variabila dependenta poate reprezenta o anumita manifestare comportamentala a subiectilor sub influenta variabilei independente.

Se presupune ca intre cele doua variabile exista o relatie de tip cauzal, variabila independenta este cauza, iar variabila dependenta, efectul sau. Experimentul urmeaza sa stabileasca daca exista intr-adevar o astfel de relatie in mod repetat, cu o anumita regularitate (Cosby 1993, Graziano & Raulin 1997, Sandoval 1999).

Exista experimente in care se urmareste relatia dintre consumul de substante si memorie. Subiectii desemnati sa participe la cercetare (prin respectarea unor reguli stiintifice determinate, I. Radu 1993, Geisinger 1999) se impart in mai multe grupe (in mod aleator).

Fiecare grup primeste acelasi stimul - spre exemplu un ceai, dar doza de substanta difera de la un grup la altul. Li se administreaza apoi aceleasi instructiuni si acelasi material - liste de cuvinte - ce trebuie memorate. Dupa un interval de timp, li se cere sa-si aduca aminte cat mai multe cuvinte din listele prezentate. Se masoara cuvintele retinute de fiecare.

De retinut, ca inaintea desfasurarii experimentului, se alcatuieste un plan. Exceptand doza de substanta, toate celelalte conditii se mentin constante: conditiile de laborator, instructiunile date subiectilor, materialul ce trebuia memorat, timpul de memorare, conditiile sub care s-a efectuat memorarea cuvintelor. Factorul modificat in mod controlat, doza de substanta este variabila independenta. Modificarea se masoara precis, in miligrame de substanta. Variabila dependenta, numarul de cuvinte retinute, de asemenea se poate masura cu precizie.

Astfel, se poate stabili daca exista o relatie semnificativa intre variabila independenta si variabila dependenta daca se lucreaza cu un numar suficient de mare de subiecti si daca experimentul se repeta la diferite esantioane de subiecti.

Rezultatele obtinute in laborator nu pot fi extrapolate la situatiile reale, decat cu rezerva. Generalizarea rezultatelor trebuie sa ia in calcul nu numai precizia acestora, ci si faptul ca in laborator, comportamentul este diferit de viata si ca pot exista factori ce influenteaza rezultatele, dar care scapa controlului experimental.

Pentru apropierea de conditiile reale, se poate inregistra si analiza efectul neprovocat de cercetator a unor factori asupra comportamentului. In cadrul asa-numitului experiment natural sau cvasiexperiment, se urmaresc modificarile comportamentale aparute ca urmare a unor catastrofe naturale, accidente de circulatie, accidente vasculare, schimbari in conditiile de munca, in sistemul scolar. Rezultatele se raporteaza la cele obtinute in experimentele de laborator.

Testul

Testul poate fi considerat un experiment standardizat, o metoda de masurare a unor comportamente sau conduite. Unitatile testului sau subprobele se numesc itemi. Stabilirea itemilor porneste de la premisa ca ei constituie expresii ale aceluiasi domeniu comportamental aflat in interactiune cu o anumita variabila psihica.

Asemenea experimentului, testul trebuie sa fie o situatie aflata sub control ale carei variabile sunt anticipate de catre cercetator. El reproduce in conditii artificiale situatiile de viata, creand microsituatii tipice, simulate, analoge celor reale. Testul ii cere subiectului sa faca ceva, sa efectueze anumite actiuni: asamblare si aranjare de imagini, de figuri, memorare, completarea unor lacune, descoperirea unor reguli, a unor asemanari sau deosebiri, alegerea unor imagini placute sau neplacute, povestirea dupa imagini, etc.

Rezultatul acestor actiuni se poate masura cu precizie. Pentru ca testul sa devina un veritabil instrument de masurare, el trebuie sa respecte anumite conditii (Kulcsar 1980).

Standardizarea vizeaza materialul, instructiunile, tehnicile de aplicare, sistemul de cotare a reactiilor, modul de interpretare a rezultatelor (Geisinger 1999). Se urmareste astfel pastrarea constanta a tuturor conditiilor; singura variabila independenta ramane subiectul. Daca standardizarea este asigurata, se pot realiza comparatii corecte intre subiecti, pot fi ierarhizati si de asemenea pot fi controlate observatiile efectuate de cercetator asupra subiectului in timp ce acesta efectueaza testul.

Obiectivitatea exprima gradul in care testul si situatia de testare psihologica au legatura cu personalitatea celui ce face examinarea. Obiectivitatea unui test este ridicata daca, indiferent de persoana care efectueaza examinarea, subiectul supus testarii va obtine acelasi rezultat. Chiar respectand cerinta standardizarii si pastrand aceeasi conduita in raport cu fiecare subiect, examinatorul oricum va fi perceput diferit, semnificatia comportamentului sau va fi diferita pentru fiecare din subiectii testati.

Etalonarea sau modul de normare a rezultatelor testului. In general, rezultatele brute obtinute se transforma in scoruri derivate. Ele exprima pozitia relativa a subiectului in cadrul esantionului pe care s-a facut normarea. Astfel, rezultatul obtinut de subiect la un test poate fi comparat cu al altora sau se compara rezultatele aceluiasi subiect, la teste diferite. Cele mai cunoscute scoruri derivate sunt normale de dezvoltare (intelectuala, afectiva) sau cele specifice unui anumit tip de grup. Etalonul testului, rezultatele medii obtinute de catre esantionul reprezentativ, trebuie utilizat numai pentru persoanele care se incadreaza in criteriile pe baza carora s-a constituit esantionul (varsta, sex, nivel de instruire, profesie, ocupatie, etc.). De asemenea, in mod periodic, etalonul trebuie revizuit deoarece schimbarile sociale nu raman fara efect asupra variabilelor psihice.

Fidelitatea exprima variabilitatea rezultatelor testului de la o aplicare la alta. Ea este cu atat mai accentuata, cu cat aceste rezultate sunt mai stabile si in consecinta, permit efectuarea predictiilor privind conduita subiectului. De fapt, se considera ca un test poate avea tot atatea tipuri de fidelitate cate conditii pot influenta rezultatele subiectului. Fidelitatea se refera deci, la stabilitatea in timp a rezultatelor, esantionarea itemilor, omogenitatea itemilor, diferentierea subiectilor, acordul intre examinatori independenti.

Validitatea ne arata daca si cat de bine masoara testul, ceea ce isi propune. Validitatea are mai multe forme:

validitatea de continut arata cat este de reprezentativ esantionul de comportamente ce compun testul pentru domeniul ce trebuie studiat, daca el cuprinde aspectele esentiale, deci daca exista corespondenta intre esantionul de itemi la care subiectii vor fi solicitati si situatiile reale (de exemplu daca itemii unui test de atentie sunt reprezentativi si acopera activitatea reala);

validitatea de aspect a testului se refera la calitatile sale exterioare, de suprafata care influenteaza atitudinea subiectilor fata de examinare. Aspectul placut, atractiv, potrivit categoriei de subiecti, determina in general o mai mare receptivitate si acceptare a probei;

validitatea de criteriu presupune verificarea valorii testului in raport cu un sistem de referinta exterior, verificat si acceptat. Sistemul reflecta fidel domeniul comportamental caruia i se adreseaza testul. Raportand testul la criteriu in cadrul unui studiu laborios de validare realizat in timp, se poate determina validitatea predictiva, masura in care rezultatul testului poate fi folosit in anticiparea conduitei unei persoane, in anticiparea integrarii si a reusitei intr-o activitate reala. Daca stabilirea validitatii predictive ridica probleme, se poate determina validitatea concurenta. Termenul se refera la acordul testului cu unul sau mai multe teste consacrate, care deja au fost validate;

validitatea teoretica sau conceptuala vizeaza semnificatia psihologica a rezultatului obtinut la test, factorii psihologici care-l influenteaza.

Sensibilitatea se refera la proprietatea testului de a realiza diferentieri intre subiecti. Aceasta calitate se poate remarca in cadrul testelor de abilitati intelectuale cu grade diferite de dificultate.

Economicitatea depinde de timpul necesar aplicarii, de costul testului (materiale, manual) de modul de examinare, de felul in care se coteaza si se interpreteaza rezultatele.

Pregatirea specialistilor pentru administrarea si interpretarea testelor sta in atentia tuturor scolilor de psihologie. In ultimul an, se insista asupra formarii abilitatilor de evaluare a membrilor diferitelor grupuri socio-culturale (Geisinger & Carlson 1999). De asemenea se acorda o deosebita importanta schimbarilor demografice ale viitorului, procesului comunicarii globale, al constituirii unei culturi planetare, impactului acestor procese asupra formarii specialistilor in psihodiagnostic, asupra testarii.

Teoria clasica a testelor se inlocuieste cu modele noi ce fac posibila utilizarea computerului in masurarea psihologica. Insusi conceptul de masurare este reconsiderat. Testele mai scurte, in perspectiva vor fi mai de incredere, compararea scorurilor obtinute din forme multiple va deveni mai buna daca nivelele de dificultate ale testelor se vor diferentia in functie de persoana. Chiar proprietatile itemilor vor fi desprinse utilizand in studiile de validare, esantioane nereprezentative (Embretson 1996, Sandoval 1999).

Raman insa in continuare, in atentia formatorilor de psihologi practicieni, problemele fundamentale ale organizarii cercetarii, utilizarea programelor statistice de prelucrare a datelor, cunoasterea surselor de eroare, a conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca testul.

Norme de baza in desfasurarea cercetarii psihologice

organizarea investigatiei si raportul de cercetare trebuie sa corespunda standardelor de competenta stiintifica si standardelor etice ale cercetarii psihologice; daca apar probleme, este necesara consultarea expertilor in domeniu;

pot fi realizate numai acele sarcini pentru care exista pregatire adecvata si antrenament corespunzator;

planificarea si desfasurarea cercetarii trebuie realizate in asa fel, incat, sa minimizeze intelegerea gresita a rezultatelor, denaturarea acestora si utilizarea in scopuri antiumane;

pe tot parcursul cercetarii psihologice trebuie asigurata protectia drepturilor subiectilor si a altor persoane implicate, trebuie respectata demnitatea si pastrata starea de bine a acestora;

se vor lua masuri pentru a proteja intimitatea participantilor si pentru a asigura confidentialitatea raspunsurilor;

cercetatorul este responsabil pentru desfasurarea investigatiilor, pentru problemele studiului initiat si derulat sub controlul sau. El trebuie sa respecte standardele profesionale si etice, precum si legile statului;

desfasurarea studiului in institutii si organizatii necesita aprobarea conducerii acestora si obliga cercetatorul sa prezinte informatii corecte si precise despre scop, plan si rezultate;

cercetatorul trebuie sa obtina acordul participantilor si sa clarifice cu acestia natura studiului si responsabilitatea fiecarei parti. In consecinta:

foloseste un limbaj accesibil, pentru a obtine un acord informat, documentat corespunzator;

informeaza participantii despre natura si obiectivele cercetarii;

precizeaza consecintele refuzului de a participa la cercetare sau ale renuntarii pe parcurs;

prezinta factorii care influenteaza intentia de participare: risc, disconfort, efecte adverse, limitarea confidentialitatii;

ia masuri pentru a proteja subiectii de efectele negative ale refuzului sau ale renuntarii, mai ales cand acestia sunt elevi, studenti sau alte persoane subordonate;

daca se ofera credite pentru participare, trebuie sa se dea pentru alegere, activitati alternative echitabile;

daca persoanele sunt incapabile sub aspect legal sa isi dea acordul, ofera explicatii adecvate, obtine incuviintarea acestora si permisiunea persoanelor autorizate legal;

constituie exceptie de la aceasta regula cercetarile de arhiva, observatia naturala, aplicarea chestionarelor anonime. Inaintea stabilirii planului de cercetare in care nu se cere acordul informat al subiectilor, se analizeaza regulile si cerintele institutiilor in care se desfasoara cercetarea, si se consulta expertii;

acordul informat trebuie obtinut inaintea inregistrarii comportamentelor; exceptie face observatia naturala in locuri publice, daca se presupune ca inregistrarea nu va duce la identificarea subiectilor sau la traumatizarea psihologica a acestora;

daca se ofera servicii profesionale ca rasplata pentru participarea la cercetare, este necesar sa se prezinte clar natura acestor servicii, obligatiile, riscurile si limitele;

nu se ofera recompense excesive sau neadecvate pentru a se obtine consimtamantul, mai ales daca acestea obliga participarea subiectilor sau diminueaza semnificativ posibilitatea refuzului;

cercetarile care implica dezamagirea subiectilor se fac numai atunci cand nu exista alternative similare ca eficienta si doar in cazul unei temeinice justificari stiintifice; orice alta dezamagire implicata in cercetare trebuie explicata cel mai corect atunci cand se discuta concluziilor participarii si nu mai tarziu de concluziile studiului;

cercetatorul trebuie sa informeze participantii in legatura cu utilizarea datelor identificabile referitoare la personalitatea lor si in legatura cu posibilitatea unor utilizari viitoare inca neprevazute;

interactiunea cercetatorului cu subiectii sau cu mediul din care isi colecteaza datele se realizeaza numai in limitele permise de planul cercetarii si numai in limitele rolului sau;

participantilor li se ofera sansa de a obtine informatii adecvate despre rezultatele si concluziile cercetarii; se iau masuri pentru a li se corecta orice interpretare gresita si orice intelegere denaturata;

daca valorile morale sau stiintifice justifica intarzierea sau pastrarea rezultatelor ori proprietatea asupra acestora, se iau masuri pentru a diminua riscul traumatizarii psihologice a subiectilor;

cercetatorul trebuie sa respecte toate angajamentele asumate fata de participanti;

falsificarea sau fabricarea datelor inscrise in raportul de cercetare sau in lucrarile publicate, constituie fraude;

daca cercetatorul descopera erori intr-o lucrare prezentata sau publicata, trebuie sa ia masuri pentru corectarea lor;

includerea intr-o lucrare a unor parti importante sau a unor date din alte lucrari, constituie plagiat.