Psihologia experimentala

Introdusa la sfarsitul secolului al XIX-lea in psihologia experimentala si devenita rapid unul din conceptele centrale ale psihologiei sociale, notiunea de atitudine califica dispozitia interna a individului fata de un element al lumii sociale ( grup social, probleme ale societatii etc.), orientand conduita adoptata in prezenta, reala sau simbolica, a acestui element. O atitudine nu poate fi surprinsa direct, astfel incat masurarea ei necesita recurgerea la un anumit instrument numit scala de atitudini, compusa dintr-un ansamblu de intrebari care permit explorarea diferitelor fatete. Una din primele scale a fost propusa de E.S. Bogardus pentru masurarea distantei sociale interetnice.

Majoritatea autorilor concep atitudinea ca pe o structura integrativa tridimensionala avand un caracter in acelasi timp cognitiv ( judecati, credinte, cunostinte ), afectiv ( sentimente favorabile sau defavorabile) si conativ (tendinta de actiune). Componenta conativa ar prezice mai bine comportamentul individului, cu conditia ca atitudinea si conduita sa fie legate de un element al lumii sociale bine specificat.

Teoriile sunt divergente in privinta originii atitudinilor: intrinseca, pentru cei care, ca T.W. Adomo, fac apel la variabile ale personalitatii ; extrinseca, pentru cei care postuleaza modurile de achizitie, cum ar fi conditionarea sau invatarea sociala.

Desi relativ stabila, o atitudine se poate modifica, iar numeroase lucrari consacrate acestei probleme arata ca: a) o comunicare este cu atat mai persuasiva cu cat sursa emitatoare este competenta, credibila si simpatica; b) este mai eficace sa se prezinte in acelasi timp argumentele pro si contra si c) este mai bine, in caz de pericol, sa se expuna mijloacele de a face fata, mai degraba decat de a se limita la apelarea la frica. Principalele teorii ale schimbarii de atitudine o considera fie din perspectiva neobehaviorista ( scoala de la Yale, din care fac parte C.I. Hovland si W. McGuire ), fie dintr-un punct de vedere strict cognitivist ( teoria coerentei si, in special, cea a disonantei cognitive propusa de L. Festinger).

I.         Relatia intre atitudinii si alte concepte inrudite

I.1.    Valorile si structura verticala a atitudinilor

Valorile sunt considerate teluri ideale, privite ca stari( bine, fericire, echitate etc.) , dar si instrumental, adica referindu-se la modul in care ne atingem scopurile ( ambitie , cinste). Valorile pot fi astfel mijloace si scopuri tinand cont de caracteristicile valorii ca si concept si construct; se considera ca atitudinile si comportamentele sunt influentate de valori si, mai mult, atitudinile deriva din valori la un nivel subordonat . Formarea unei atitudini este influentata de valoarea care o supervizeaza'' , iar caracterul instrumental sau finalist al unei valori va influenta formarea unei atitudini centrate si pe acel tip de valoare. Acest lucru este evident atunci cand, la nivelul simtului comun, putem sa ne dam seama ca o anumita persoana este mai curand reflexiva si preocupata de ,,ce este'' ori ,,cum trebuie sa fie X'' (caracter finalist sau de stare) sau mai curand activa si preocupata de ''cum putem face X'' (caracter instrumental).

I. 2.    Atitudini si reprezentari sociale

Desi foarte strans, raportul dintre aceste doua concepte este mai putin evident din cauza rupturii epistemologice si a diferitelor orientari pe care le-a luat psihologia sociala. S-a considerat ca domeniul reprezentarilor sociale cu origini sociologice trebuie sa ramana in sfera reprezentarilor colective, iar conceptul de atitudine cu o conotatie mai individuala se preteaza mai bine cercetarilor psihologice. Astfel s-a constatat ca, putem raporta conceptul de reprezentare la alte concepte oarecum inrudite, cum ar fi cel de cognitie sau cel de scenariu, analizele fiind facute prin raportare critica la aceste concepte. Desi majoritatea pozitiilor europene sunt critice si plaseaza reprezentarea la un nivel supraordonat cognitiei si conceptelor conexe, exista totusi si exceptii : teoria schemelor cognitive de baza si opinia lui Codol, care intr-un articol de sinteza plaseaza reprezentarea in plan subordonat cognitiei. Cea mai concludenta pozitie privind raportul dintre atitudini si reprezentari a oferit-o inca de la inceput Moscovici. Aceasta inseamna ca atitudinile sunt precursoarele reprezentarii si ca orice obiect al reprezentarii este si obiect al unei atitudini. Fraser afirma ca reprezentarile sociale sunt seturi structurate de atitudini care sunt impartasite de membrii unui grup. Pe de alta parte cercetari mai recente arata ca anumite componente ale reprezentarilor sunt evaluative, adica in orice reprezentare se pot gasi elemente cognitive care sa fie considerate de persona in cauza ca fiind pozitive sau negative.

Aceste componente evaluative ale reprezentarii sunt de fapt pistele de baza ale atitudinii fata de obiectul reprezentarii. Avand in vedere caracterul consensual al reprezentarii si evaluarile relativ similare ale diferitelor elemente cognitive ce formeaza reprezentarea, Moliner si Tafani arata ca indivizii ce au atitudini diferite fata de obiectul reprezentarii se bazeaza pe elemente diferite din structura acesteia, diferenta neprovenind din valenta diferita pe care ei o ataseaza anumitor elemente. Atunci cand o persoana isi schimba atitudinea, nu se schimba structura reprezentarii, ci doar valenta elementelor evaluative ce o formeaza. Acest punct de vedere se incadreaza intre cele incluzioniste, care plaseaza reprezentarile sociale la un nivel supraordonat altor concepte, data fiind natura lor colectiva, consensuala, integratoare si flexibila.

I.3.    Atitudini si opinii

In limbajul comun aceste doua concepte se suprapun adesea, dar in fapt ele acopera realitati distincte: a) opinia este specifica, punctuala, izolata se refera la un fapt singular, in timp ce atitudinile sunt expresia dispozitiilor psihologice mai largi si mai stabile; b) opinia nu exista decat atunci cand se exprima verbal sau printr-un comportament simplu, in timp ce atitudinea se poate

strecura in diferite reactii sau chiar poate ramane latenta; c) opinia este un fapt de constiinta, de gandire si se poate confunda cu judecata asupra unui obiect, in timp ce atitudinea poate fi partial sau integral inconstienta.

I.4.    Atitudini si credinte

Din punct de vedere psihologic, credinta poate fi asimilata unei forme de judecata, de interpretare specifica a mediului de catre individ. Originea acesteia se afla in istoria individului, in experienta si in personalitatea sa. In aceasta interpretare continutul credintei poate fi definit ca ansamblu de atitudini proprii fiecarui individ in legatura cu un anumit obiect, iar notiunea de credinta o inglobeaza pe cea de atitudine. Psihologia sociala situeaza credintele si atitudinile pe doua paliere diferite. Conform modelului tridimensional, atitudinile ar avea trei componente: cognitiva (credinte), afectiva (atitudini) si conativa (comportamente) . In acest caz, credintele au sensul de ansamblu de idei,de informatii pe care un individ le detine in legatura cu persoane, lucruri, situatii.

II.    Structurarea atitudinilor. Prezentarea modelelor cunoscute actualmente in structurarea atitudinilor si unele modele compozite care pun in evidenta relatia dintre atitudine si comportament.

II.1.    Modelul unidimensional

Modelul unidimensional este cel mai frecvent acceptat, fiind si cel mai simplu. Atitudinea este definita ca o evaluare globala a obiectului atitudinii pe o dimensiune continua de tip ''favorabil/ defavorabil.''

II.2. Modelul tridimensional

Modelul tridimensional este cel mai cunoscut. Propus de Rosenberg si Hovland (1960), el este important deoarece precizeaza natura raspunsurilor individului fata de obiectele atitudinii. Autorii lui disting trei tipuri de raspunsuri: afective, cognitive si comportamentale. Aceste trei tipuri de raspunsuri variaza in acelasi sens de-a lungul unui continuum evaluativ. Conform autorilor mentionati, termenul ''afect'' se refera la raspunsuri emotionale, dar si la activitatea sistemului nervos simpatic.

Raspunsul afectiv al individului este masurabil atat prin erorile raspunsurilor verbale, prin care subiectul isi tradeaza emotiile si starea de spirit, cat si prin paleta de instrumente de masura pe care medicina le pune la dispozitie (electrocardiograf, electromiograf, electrodermograf). Raspunsul comportamental este masurat intreband subiectul in legatura cu intentiile sale comportamentale, dar si prin observatie directa.

Raspunsurile cognitive sunt legate de credinte, de cunostinte, de raspunsurile perceptive si de ideile suscitate de catre obiectul atiutdinal. Acestea pot fi puse in evidenta, de asemenea, prin masuratori verbale.

II.3.    Modelul socio - cognitiv

Acest model este inspirat de modelul tripartit si incearca sa il imbunatateasca utilizand o conceptie inspirata din cognitia sociala .

O atitudine este reprezentata in memorie prin trei elemente: ,, o eticheta a obiectului si reguli pentru a aplica acea eticheta, un sumar evaluativ al obiectului si o structura de cunoastere care sustine aceasta evaluare.'' Aceasta reprezentare functioneaza pe principiile cognitiei sociale si ale modelelor de formare a impresiilor. In termeni structurali,    sumarul evaluativ are o functie euristica, iar structura de cunoastere care sprijina evaluarea are o functie schematica.

Atitudinile servesc Sinele si ajuta individul in integrarea sa sociala. Functia euristica se refera la faptul ca individul utilizeaza evaluarea obiectului stocata in memorie ca pe o cale sau un indiciu de a rezolva o problema. Atitudinile sunt utilizate astfel incat sa putem clasifica obiectele in favorabile - placute si nefavorabile - neplacute. Functia schematica se refera la organizarea si ghidarea memoriei evenimentelor. Reprezentarea atitudinilor se poate face la unul din cele patru niveluri propuse de Greenwald (1989). Obiecte fizice, categorii, propozitii si scheme.

Conform acestui model, atitudinile pot prezice: procese cognitive cum ar fi inferenta, judecata si rationamentul in diferite situatii, comportamentul in care evaluarea unui obiect este utilizata imediat pentru a interpreta situatia, iar persoana are abilitatea si oportunitatea sa actioneze in acord cu aceste perceptii, memorarea comunicarilor persuasive prin intermediul structurilor de cunoastere ce sustine valoarea si expunerea selectiva la informatie atunci cand Sinele este implicat in procesarea informatiei. In general, atitudinile sunt bune predictoare atunci cand identificarea obiectului atitudinii este consistenta si consensuala.

II.4.    Modelul schematic

Acest model, sau punct de vedere pune de la inceput o intrebare de tip gestaltist: ce este o atitudine si daca ea este diferita de credintele care o alcatuiesc. Majoritatea modelelor sunt modele compozite ce considera atitudinea o medie ponderata a componentelor sale.

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, autorii ( Lingle, Ostrom, 1981) afirma ca trebuie verificat daca raspunsurile atitudinale subiacente sunt influentate de acesta intr-un fel in care fiecare componenta luata separat sau combinatia lor nu poate sa o faca; cu alte cuvinte, ei cauta o structura ce inglobeaza aceste componente. Plecand de la premiza ca atitudinile difera de elementele ce le compun, autorii propun un model inspirat de psihologia cognitiva si care se doreste a fi mai cuprinzator si mai putin specific decat alte concepte similare din literatura de specialitate, inrudite cu cel de schemata, cum ar fi: ,,structuri cognitive , ,,cadre '' (frames) ,    ,, elemente focale'' , ,,cadre prototipice'' , ,,scenarii'' , si propun conceptul de ,, tema'' sau ,,cadru tematic'' . Acest concept se refera la ,,un set de cunostinte preexistente, bazate pe experienta anterioara relevanta pentru un anumit domeniu, pe care oamenii il folosesc drept cadru pentru a le ghida observatia, organizarea si gasirea in memoria evenimentelor percepute''. Ei ofera o serie de principii in baza carora functioneaza aceste cadre si dovedesc faptul ca judecatile bazate pe atitudini joaca rolul de ,,cadre tematice''. Aceste principii sunt: felul in care stimulii cu atribute multiple sunt codificati mintal este dependent de cadrul tematic evident in momentul procesarii initiale a stimulilor; modalitatea in care

informatia oferita de stimuli poate fi rememorata mai tarziu este dependenta de cadrul tematic evident in momentul procesarii initiale a stimulului; asociatiile implicite pe care oamenii le genereaza atunci cand tin cont de informatia oferita de stimuli tind sa fie stocate in memorie si pot fi rememorate pentru a forma baza judecatilor subsecvente; setul asociatiilor implicite cel mai probabil de a fi rememorat ca fiind cel potrivit in legatura cu un stimul este dependent de cadrul tematic evident in momentul procesarii initiale a stimulului. Acest model poate prezice modul in care informatia este codificata, stocata, rememorata si utilizata in judecatile legate de atitudini.

II.5.    Modelul reprezentarii atitudinilor

Aceasta abordare cauta sa determine cand ne putem si cand nu ne putem astepta la consistenta in ceea ce priveste raspunsurile indivizilor fata de una si aceeasi categorie de stimuli ca functie a variatiilor intre reprezentantii acelei clase de stimuli, a tipurilor de raspunsuri oferite de subiect si a contextelor in care acesti stimuli apar. Aceasta teorie are doua postulate: postulatul reprezentarii si postulatul corespondentei.

Postulatul reprezentarii afirma ca raspunsul unei persoane la stimulii relevanti pentru atitudine depinde de proprietatile stimulului, de situatie, dar, cel mai important, de reprezentarea pe care o are persoana despre stimulul respectiv. Cand o persoana activeaza aceeasi reprezentare in doua momente diferite ea va raspunde in maniera consistenta si va fi mai putin supusa efectelor persuasiunii. Cand va activa doua reprezentari diferite ale aceluiasi obiect, este mai probabil sa isi schimbe atitudinea ca urmare a unor interventii persuasive.

Postulatul corespondentei afirma ca o corespondenta sau o apropiere mare intre reprezentarile subiective si stimulii perceputi de o persoana si la care aceasta raspunde intr-o situatie data, pe de o parte, si reprezentarile subiective si stimulii perceputi si la care persoana raspunde intr-o alta situatie, pe de alta parte, va asigura consistenta raspunsurilor (comportamentale). Aceasta corespondenta intre perceptie si reprezentare, pe de o parte, si similaritatea unor situatii ce atrage dupa sine activarea aceleasi reprezentari in situatii diferite, pe de alta parte, poate fi observata in mai multe aspecte ce tin de elementele implicate: generalizarea raspunsului (consistenta atitudine-comportament), categoria sociala din care face parte obiectul perceptiei, identitatea tintei percepute, caracteristicile tintei, raspunsurile asociate si contextele. Cu cat corespondenta intre aceste elemente percepute si reprezentarea lor este mai mare, cu atat consistenta raspunsurilor la stimuli relevanti pentru atitudine este mai mare.

II.6.    Modelul asociativ

Fazio (1989) propune un model asociativ al atitudinilor: atitudinile sunt o asociatie invatata intre un obiect si o evaluare. Aceasta evaluare poate tine fie de un afect foarte puternic, fie de o inferenta cognitiva. Nu se are in vedere o consistenta intre afect, cognitie si comportament . In timp ce atitudinile sunt asociatii invatate, comportamentele depind direct de definitia data de subiect unui anume eveniment. Oamenii actioneaza pe seama semnificatiei pe care o ataseaza mediului si

obiectelor ce il compun. Totusi, Fazio nu raspunde la intrebarea cum se vad indivizii pe ei insisi intr-un context relational. Conform teoriei sale, cu cat asociatia evaluare - obiect este mai puternica, cu atat acea atitudine este mai accesibila in memorie si, prin urmare, mai usor de activat automat in prezenta obiectului atitudinii, cu alte cuvinte se produce spontan mai usor sub forma unui raspuns conditionat. Fazio atrage atentia si asupra perceptiei selective care apare atunci cand atitudinile sunt facute mai accesibile. Cresterea consistentei intre atitudini si comportament este favorizata de procedurile care ii determina pe subiecti sa considere atitudinile si comportamentele lor ca fiind relevante una pentru cealalta, si aceasta datorita perceptiei selective. Aceste asociatii evaluative sunt formate prin experienta, iar cele mai puternice sunt datorate experientei directe.

Modelul retelelor asociative sustine ca atitudinile sunt reprezentari in memorie. Credintele si sentimentele sunt conectate asociativ atat intraatitudinal, cat si interatitudinal. Fazio arata ca forta asociativa intraatitudinala influenteaza automaticitatea si predictibilitatea comportamentului.

Exista o serie de variabile care afecteaza structura atitudinii, cum ar fi atitudinile fata de subiecte controversate sau atitudinile celor care sunt foarte implicati, care au o reprezentare bipolara. Alti doi factori pot afecta structura, si anume complexitatea atitudinii si consistenta ei interna, avand o actiune combinata: in structurile cu consistenta interna inalta complexitatea va duce la atitudini mai extreme, iar in structurile cu consistenta scazuta complexitatea va duce la atitudini moderate.

II.7. Un alt model asociativ -integrator al atitudinilor si variabilelor sinelui.

Termenii utilizati de aceasta teorie stau la baza construirii IAT-ului (Implicit Association Test ) ca instrument de masurare a atitudinilor implicite, deci ca metoda indirecta. Acest instrument pleaca de la teorii mai vechi care se refera la consistenta cognitiva si la activarea atitudinilor. Termenii vehiculati de aceasta teorie sunt: conceptul, puterea asociativa, si activarea conceptului. Conceptul, in acest caz, se refera la persoane, grupuri sau atribute. Dintre conceptele - atribute, cele mai importante sunt cele cu valente pozitive sau negative (cele care pot fi considerate parte a unei atitudini ). Asociatiile sunt relatii intre perechi de concepte care pot fi reprezentate prin noduri (concepte) si legaturi (asociatii), idee deja prezenta in studiile reprezentarilor sociale si utilizata ca metoda pentru a decela structura reprezentarii. Puterea asocierii este inteleasa in cadrul acestei teorii ca potentialul unui concept de a activa alt concept. Aceste asociatii sunt bidirectionale, facilitatoare si variabile ca putere. Actvarea unui concept poate fi facuta de un stimul exterior sau de un concept deja activat, cu care acesta se afla in legatura. Din perspectiva acestei teorii, sunt definiti patru termeni ai cognitiei sociale: atitudinea - este o asociere dintre un obiect social sau un concept de grup si un concept-atribut cu o anumita valenta ; stereotipul - este asocierea dintre un concept de grup si unul sau mai multe concepte-atribut fara valenta; stima de sine - este asocierea conceptului de sine cu un concept atribut cu valenta; conceptul de sine - este asocierea dintre conceptul despre sine cu unul sau mai multe concepte-atribute fara valenta.

II.          Relatia dintre atitudine si comportament

Una dintre problemele majore studiate de cercetatorii interesati de domeniul atitudinilor este relatia dintre atitudine si comportament. Aceasta relatie s-a dovedit complexa si greu de cuantificat, la fel cum este si caracterul predictiv al atitudinilor pentru comportament.

III.1. Atitudine si comportament

A. Teoria actiunii rationale ( Fishbein, Ajyen, 1975; Ajzen,Fishbein, 1980 ) sustine ca performanta individuala a unui comportament este determinata in primul rand de intentia persoanei de a manifesta acel comportament. Aceasta intentie este determinata de doi factori importanti: atitudinea persoanei fata de acel comportament (credinte legate de rezultatele lui si de valoarea acestor rezultate) si influenta mediului social al persoanei sau norma subiectiva (credinte legate de cea ce vor crede ceilalti despre acest comportament si dorinta persoanei de a se conforma asteptarilor celorlalti).

Atitudinea este privita in acest caz ca o componenta singulara, evaluativa si polarizata (pozitiv sau negativ) si presupune acordul sau dezacordul in legatura cu obiectul atitudinii. Norma subiectiva este o reprezentare cognitiva a masurii in care o persoana crede ca ceilalti semnificativi ar fi de acord ca ea sa efectueze respectivul comportament. Intentia reprezinta aici o suma ponderata a celor doi predictori, in functie de care dintre ei este mai important la un moment dat, fie datorita situatiei, fie unor variabile dispozitionale, de exemplu monitorizarea sinelui, ce ar putea afecta norma subiectiva. Desi unele modele interactive sunt mai bune in ceea ce priveste predictia comportamentului, modelul propus de teoria actiunii rationale este totusi suficient de bun, lucru dovedit de numeroase studii empirice. Acest model a fost imbunatatit chiar de cei care l-au propus, prin adaugarea unui nou predictor: controlul comportamental perceput, un concept inspirat si relativ asemanator cu cel de autoeficienta propus de Bandura.

B Noua forma completata a fost denumita teoria comportamentului planificat.

Teoria invatarii sociale, numita mai tarziu teoria sociala cognitiva (Bandura), sustine ca schimbarea comportamentala este afectata de influente de mediu, de factori personali si atribute ale comportamentului insusi. Fiecare poate afecta sau poate fi afectat de fiecare dinte cei doi factori.

O problema centrala a teoriei social cognitive este conceptul de autoeficienta. O persoana trebuie sa creada in capacitatea ei de a produce comportamentul (eficienta) si trebuie sa stie ca este recompensata pentru aceasta (consecintele pozitive pentru efectuarea comportamentului sa fie mai mari decat cele negative). In plus, o persoana trebuie sa valorizeze rezultatele respectivului comportament. Aceste rezultate pot fi imediate sau pe termen lung. Dar, deoarece aceasta evaluare este filtrata de capacitatea de a produce comportamentul, se considera ca autoeficienta e variabila selectiva cea mai importanta pentru schimbarea comportamentala. Eficienta poate fi imbunatatita in mai multe moduri: prin instructiuni clare in privinta executiei, prin dezvoltarea anumitor abilitati si antrenarea lor, prin modelarea comportamentului dorit. Pentru a fi eficient, modelul trebuie sa fie

credibil, sa trezeasca admiratie si respect din partea observatorului si nu trebuie sa reprezinte pentru observator expresia unui comportament sau nivel de performanta pe care acesta nu se vede atingandu-l.

Dar, oamenii nu sunt intotdeauna rationali si chiar exista autori care au fost interesati de latura ,,irationala'' a actiunii umane. Ei arata ca in anumite situatii atitudinea si comportamentul intra in conflict. Acesti autori sunt cei care au fost interesati de activarea automata a atitudinilor (Fazio 1977) si de comportamentele efectuate in baza obisnuintei (Triandis, 1980) sau cu control constient minim. Alti autori, de exemplu Kahneman si Tversky (1984), arata, din punctul de vedere al teoriei perspectivei ca modul in care este formulata o alegere poate influenta comportamentul ales. Aceasta teorie este influentata de psihologia cognitiva si de curentul gestaltist, ce pune accent pe ideea de cadru de referinta. Alti autori preocupati de ,,actorul irational'' sunt Wilson si Dunn (1989), care arata ca atunci cand oameni trebuie sa se gandeasca si sa ofere motivele pentru care au anumite atitudini, relatia dintre atitudine si comportament este slabita.

C. Modelul MODE este alt model care studiaza consistenta dintre atitudine si comportament. Este un model ,,bifazic'' , in sensul ca se considera ca exista o legatura intre atitudine si comportament care este mediata de doua procese: unul dintre ele este spontan si se refera la activarea automata a atitudinilor, iar celalalt este un proces mai elaborat, ce ,,cantareste'' informatia disponibila. Activarea atitudinii depinde de disponibilitatea ei (trebuie sa existe) si de accesibilitate (sa fie relativ accesibila in memorie). Daca aceste conditii sunt indeplinite, respectiva atitudine va fi activata in prezenta obiectului atitudinii. Aceasta este partea spontana a procesului, care este urmata, in opinia autorului (Fazio, 1990), de o parte deliberativa. MODE este un acronim de la Motivatia si Oportunitatea ca DEterminanti ai proceselor ce leaga atitudinea de comportament. Modelulu MODE are ca axioma urmatoarea afirmatie: ,, In cazul in care pot fi activate automat, atitudinile preexistente tind sa guverneze judecatile si comportamentele oamenilor daca acestia nu sunt motivati sa delibereze sau daca nu au oportunitatea sa o faca.'' Pentru a exemplifica, autorii (Sabonmatsu, Fazio,1990) au manipulat motivatia introducand ca variabila ,, teama de invalidare'' , iar oportunitatea prin timpul alocati subiectilor pentru a efectua o judecata. Autorii cred ca pot prezice comportamentul unei persoane daca pot cunoaste sau controla factorii de mai sus. Daca o atitudine este accesibila si individul nu este motivat sau nu are oportunitatea unei deliberari, atunci comportamentul sau va fi ,, stereotipic'' , bazat pe o procesare eronata a informatiei utilizand ,, ruta periferica'' sau o procesare ,, bottom-up''. Daca are motivatia si oportunitatea unei deliberari, individul va procesa informatia corect, utilizand o ,,ruta centrala'' , o procesare ,, top-down'' si va lua decizia cea mai potrivita, iar comportamentul sau nu va fi unul streotipic reactiv, ci unul deliberat activ.

D. Disonanta cognitiva reprezinta o alta teorie care abordeaza relatia atitudine - comportament plecand de la veriga comportamentala. Aceasta a fost dezvoltata de Festinger (1957) plecand de la teoria consistentei cognitive a lui Abelson si de la contradictia acestei teorii cu irationalitatea comportamentului uman. Consistenta cognitiva este o stare psihologica in care cognitiile, atitudinile si comportamentele unei persoane sunt compatibile intre ele.

Festinger sustine ca atunci cand aceasta motivatie de a mentine consistenta cognitiva este prea puternica, se poate ajunge la comportamente irationale. Disonanta cognitiva este o stare psihologica neplacuta care apare atunci cand oamenii se confrunta cu doua cognitii contradictorii. Atunci cand se confrunta cu o stare de disonanta cognitiva, oamenii adopta diferite strategii pentru a o minimiza. Una dintre ele poate duce la schimbarea atitudinilor.

Paradigma clasica a disonantei a fost elaborata in urma unui experiment al lui Festinger si Carlsmith (1959) si a fost denumita paradigma acordului fortat. Paradigma disonantei este o ,,teorie a justificarii (efortului, deciziilor dificile, comportamentelor discrepante cu atitudinile), iar schimbarea de atitudine ce survine este pretul platit acestei nevoi de justificare.

Teoria disonantei cognitive este una dintre cele mai bine reprezentate teorii ale schimbarii de atitudine in planul cercetarilor empirice, dar si al modelelor si explicatiilor alternative, si al criticilor.

Teoria a pus in evidenta importanta componentei comportamentale a atitudinilor, unitatea atitudinilor manifestata prin nevoia de consistenta si a dat un impuls nou cercetarilor in domeniul relatiei dintre atitudine si comportament.

E.    Perspectivele moderne asupra disonantei cognitive

Teoriile ce incearca sa ofere o explicatie integrativa rezultatelor experimentale din aria disonantei cognitive isi au originea in formularile teoretice ale lui Festinger; ele au evoluat prin analiza atenta a conditiilor in care se produce schimbarea atitudinala pe baze comportamentale, conditii insuficient delimitate de modelul princeps. Perspectivele moderne constituie structuri conceptuale mult mai elaborate, capabile de a prezice schimbarea atitudinala intr-un ansamblu mult mai redus de situatii decat cel imaginat de Festinger in urma cu jumatate de secol.

Perspectiva consistentei personale - eul ca expectanta ( Aronson, 1969) : cognitia generatoare a disonantei este imaginea de sine. O variabila esentiala a acestei perspective este stima de sine, care genereaza procesul de generare a disonantei; ea determina expectantele fata de sine, iar perceptia a ceea ce constituie un act imoral sau incompetent este o functie a expectantelor despre propriul comportament; astfel indivizii cu o stima de sine scazuta nu vor trai disonanta ca urmare a unui act incompetent sau imoral, deoarece expectantele lor nu sunt violate in aceste cazuri.

Perspectiva autoafirmarii - eul ca resursa ( Steele, 1988) are in comun cu teoria consistentei personale ideea ca disonanta este produsa atunci cand oamenii se angajeaza in comportamente care le ameninta conceptul de sine. Pe baza ideii ca oamenii cu stima de sine ridicata au mai multe trasaturi pozitive in conceptul de sine decat cei cu nivel scazut al stimei de sine, aceasta perspectiva prezice un mai mare efect de reducere a disonantei prin autoafirmare in cazul celor cu stima de sine ridicata, prin urmare aceste persoane sunt mai putin vulnerabile in fata fenomenului disonantei cognitive    .

Perspectiva managementului impresiei (Tedeschi, 1971) explica schimbarile atitudinale obtinute in paradigma ,,acordului indus'' prin preocuparea subiectilor de a parea consistenti (ca relatie atitudine - comportament ) in fata experimentatorului. Acestei perspective i -au fost aduse critici orientate in special asupra metodologiei folosite, ca urmare, teoria managementului impresiei in aria disonantei cognitive a fost reformulata, prin admiterea posibilitatii unei schimbari reale a atitudinii, chiar daca scopul esential ramane de a-si ,,gestiona'' impresia . De asemenea, a fost dezvoltata o noua perspectiva, cu caracter integrativ - perspectiva ,,analiticii identitare'' care incearca sa reconcilieze teoriile managementului impresiilor cu cele ale implicarii reale a conceptului de sine in mecanismele disonantei.

Teoria autoperceptiei (Bem, 1965 )

Interpretarea disonantei pe baza teoriei autoperceptiei reprezinta o deplasare considerabila fata de teoria originala a lui Festinger, deoarece contesta una din axiomele fundamentale ale acesteia - cea referitoare la dimensiunea motivationala a fenomenului. Bem a propus o interpretare pur cognitiva ce implica decisiv mecanismele atribuirii in aria disonantei. Astfel, el neaga ideea conform careia actiunile contraatitudinale produc o stare de activare cu efect motivational. Interpretarea alternativa este aceea ca subiectii actioneaza ca observatori ai propriului comportament si ai circumstantelor in care el are loc si isi infereaza propriile atitudini pe baza acestor observatii .

Cercetarile ce au avut ca obiectiv stabilirea conditiilor de valabilitate a acestei teorii au demonstrat, prin paradigma atribuirii eronate a emotiilor, ca activarea fiziologica descrisa de Festinger exista; totusi se pare ca in anumite conditii subiectii se comporta ca observatori ai propriilor comportamente si ai situatiilor in care ele se produc.

New Look - responsabilitatea pentru consecinte negative ( Cooper si Fazio, 1984) - pleaca de la ideea ca oamenii invata, din copilarie, sa evalueze concordanta dintre propriile actiuni si normele general acceptate de conduita. Ca urmare, primul moment in producerea disonantei este cel in care individul observa ca actiunile sale au dus la consecinte negative ce nu pot fi corectate usor si ajunge la concluzia ca este responsabil pentru respectivele consecinte. Daca ea nu este atribuita unei surse externe, comportamentul este vazut ca sursa a ,,disconfortului psihologic'', iar individul devine motivat sa reduca disonanta. Acest lucru se poate obtine prin schimbarea perceptiei declansatoare, adica a perceptiei negativitatii consecintelor, ceea ce se realizeaza prin schimbarea atitudinii.

Prin urmare. desi aceasta perspectiva pastreaza unul din principiile fundamentale ale lui Festinger - rolul motivator al tensiunii psihice - explicatiile ei apeleaza la mecanismul atribuirii. De asemenea, ea refuza Eului orice rol in producerea sau in diminuarea disonantei, deoarece majoritatea oamenilor, indiferent de nivelul stimei de sine, traiesc o tensiune psihica atunci cand comportamentul lor violeaza standardele morale (interiorizate), iar cognitiile despre sine nu au nici o importanta in fenomenul disonantei.

III.2. Comportament si atitudini

Influenta comportamentului asupra atitudinilor nu este un subiect nou in psihologia sociala. Exista mai multe teorii si puncte de vedere care pun in evidenta aceasta influenta. Ele au fost in mare masura inspirate de rezultatele obtinute in studiile despre inducerea complezentei, controversate, dar utilizate pe scara larga in marketing. Unele dintre acestea se refera la comportamentul in sine si la efectele sale asupra atitudinii, printre cele mai cunoscute si prolifice teorii numarandu-se cea a disonantei cognitive (Festinger, 1957), alaturi de teoria autoperceptiei (Bem, 1972) si teoria autoprezentarii sau a managementului impresiilor (Baumeister,1982; Tedeschi,1981), in timp ce altele s-au centrat asupra simularii comportamentului, de exemplu tehnica scenariului sau a jocului de rol (Janis,King,1954).

Precedand in timp teoria autoperceptiei, teoria disonantei cognitive pune in lumina efectele realizarii unui comportament contraatitudinal    (acordul fortat). Aceste lucru aduce dupa sine trairea unei stari numite disonanta, care este expresia inconsistentei cognitive aparuta in parte interna a atitudinii ( cognitiva si afectiva) si cea comportamentala, in evident dezacord cu prima. Aceasta stare de disonanta este neplacuta, iar cel ce o traieste face tot posibilul pentru a o elimina. Ideea fundamentala a teoriei este ca neputand schimba sau nega efectuarea comportamentului, individul nu are de ales si, pentru reducerea disonantei, cea mai la indemana strategie este schimbarea atitudinii. Un factor important il constituie aici justificarea sau recompensa: cu cat discrepanta este mai mare si recompensa nu justifica efortul de a actiona impotriva propriilor convingeri, cu atat mai mare va fi schimbarea de atitudine.

Celelalte teorii prezentate mai sus ofera o viziune nuantata asupra efectelor disonantei. Teoria autoperceptiei sustine in esenta ca modul in care ne formulam impresiile despre noi este similar celui in care ne formam impresiile despre ceilalti, si anume prin observarea comportamentului. Este o viziune influentata mult de behaviorism. Paradigma acordului fortat ca parte a teoriei disonantei cognitive ne arata ca o persoana isi schimba atitudinea in cazul in care comportamentul discordant care produce disonanta nu este indeajuns justificat sau recompensat. Conform teoriei autoperceptiei, daca noi ne observam efectuand un comportament ce contravine evident credintelor noastre si pentru care primim o ,, despagubire'' , este posibil sa credem despre noi ca suntem coruptibili. De altfel, s-a demonstrat ca disonanta are efecte in schimbarea atitudinii numai pentru valori exteme ale recompensei (foarte mica sau foarte mare) in timp ce pentru valori medii se obtin mai curand rezultate ce ar confirma teoria autoperceptiei. Alte doua aspecte ce pot influenta modul in care actioneaza comportamentul asupra atitudinii sunt: pozitia initiala (pro sau contra) si forta atitudinii.

In ceea ce priveste primul aspect, anumiti autori arata ca, in cazul in care comportamentul se inscrie in ,, latitudinea de acceptare'' a subiectului, efectele schimbarii de atitudine sunt modelate de efectele autoperceptiei, iar cand comportamentul cade in afara acesteia, schimbarea de atitudine este modelata mai degraba de efectele disonantei.

In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect, cel al fortei unei anumite atitudini, efectele comportamentului vor fi mai curand modelate de autoperceptie atunci cand atitudinea initiala este slaba indiferent de ,, latitudinea'' in care se inscrie comportamentul, iar pentru atitudinile initiale bine conturate disonanta va fi un modelator mai bun.

In ceea ce priveste autoprezentarea, se constata ca un comportament disonant produce o schimbare atitudinala doar atunci cand sunt implicate aspecte private sau publice ale Eului sau cand se prevad consecinte negative pentru care persoana poate fi facuta responsabila

Concluzii    

Cercetarea psihosociologica a atitudinilor se dovedeste extrem de relevanta in procesele decizionale, dezvaluind si clarificand mecanismele prin care se incearca echilibrarea, atat inainte, cat si dupa luarea unei decizii, a diverselor componente ale personalitatii noastre, de ordin afectiv, cognitiv, emotional si comportamental sub presiunea perceptibila sau insesizabila a unor ,, forte'' din campul social ce urmaresc sa ne influenteze intr-o directie sau alta.

Studiul psihosociologic al atitudinilor si modificarilor atitudinale este deosebit de important deoarece, atitudinile sunt implicate, intr-o forma sau alta, in aproape toate procesele psihice antrenate in interactiunile dintre indivizi in context social.

Bibliografie

Dictionar de psihologie, Doron , Roland, Parot, Francoise, Ed. Humanitas, 1999

Malim, Tony, Psihologie sociala, Editura Tehnica, Bucuresti, 2003

Craciun, Dan, Psihologie sociala, Editura ASE, Bucuresti, 2005

Neculau, Adrian, Manual de psihologie sociala, Editura Polirom, 2004

Universitatea ,,Al. I. Cuza Iasi, Psihologia sociala, Editura Polirom, 2002

Boncu, Stefan, Psihologie si societate, Editura Erota, Iasi, 1999

Universitatea ,,Andrei Saguna''

Facultatea : Psihosociologie

Specilizarea : Sociologie

An II

Atitudinile

In acest referat se prezinta relatia atitudinii cu alte concepte inrudite, dupa care, vor fi prezentate cateva modele cunoscute actualmente in structurarea atitudinilor si unele modele compozite care cauta sa puna in evidenta relatia dintre atitudine si comportament.