Etica si psihologie politieneasca

ETICA SI PSIHOLOGIE POLITIENEASCA

Relatia interpersonala politist de frontiera-infractor pune in evidenta in primul rand trairea emotionala creata de contactul cu reprezentantul oficial al autoritati<in cadrul caruia se va derula o activitate cu caracteristici absolut speciale.Altitudinea oficiala, politicoasa, dar rezervata, profesionala,  prin tinuta si vocabular a politistului de frontiera care solicita lamuriri, chestioneaza, pune in vedere, precizeaza etc., creaza un fond difuz emotional pentru infractor, fapt resimtit de altfel de oricare alta persoana chemata in mod oficial pentru a da relati in cauza.

Datorita acestui fapt majoritatea politistilor de frontiera se desfasoara intro anumita tensiune emotiva sau nervoasa, infractorul, de multe ori, apreciind hiperbolizat gesturi, expresii, fapte etc. ale politistului de frontiera.Din motive diferite infractorul manifesta teama.

In baza contactelor initiale politistul apreciaza comportamentul expresiv, in mod special mimic al infractorului ca pe orealitate evidenta, ca pe o totalitate de trasaturi si caracteristici dinamicofunctionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii sufletesti a caror interpretare corecta este o necesitate absoluta.In acest sens politistul trebuie sa fie atent asupra volunitare a comportamentului expresiv, intelegand prin aceasta procesele functionale dinamice mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate, simulate in scopul de a masca adevaratele stari sufletesti resimtite in timpul ascultari.Infractorul poate simula stapanirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stari de suferinta, atitudinea de revolta ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe politist.

Lipsa de naturalete si de convingere a acestor simulari este evidenta in fata unei conduite ferme, ofensive a politistului, inlaturarea lor find de regula consecinta axploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultari.Spre deosebire de acestea manifestarile involuntare reprezinta reactii fiziologice interne ale anumitor sisteme functionale aflate preponderent sub dependenta sistemului neuro-vegetativ, ele nu pot fi mascate si nici nu pot fi provocate de om in scop voit.

Literatura de specialitate sublineaza ca cele mai ilustrative manifestari in acest sens sunt:inrosirea fetei, cresterea volumului vaselor sanguine, spasmul glotic, tremurul vocii, sudoratia temporala, framantatul mainilor, perioada de latenta in raspunsuri, ezitarea priviri politistului.Este evident ca un politist experimentat nu poate scapa un astfel de comportament.Pentru aceasta, tremurul vocii, al mainilor, culegerea unor scame imaginare, mototolirea palariei oriaposetei, pauzele, contraintrebarile etc. vor fi suficient de lamuri toare asupra conduitei unei persoane care traieste din plin disconfortul psihic intern in contact cu autoritatea.Experienta demonstreaza nu greutatea de a surprinde aceste aspecte, ci deficenta de a le interpreta corect.

Nu rareori inhibitia emotionala(teama inocentului prijeluita de contactul interpersonal cu reprezentantul autoritatii)este interpretata ca indiciu al vinovatiei, iar comportamentul infractorului se aprecieaza ca fiind simulat.Cu privire la problematica interpretarii corecte a tabloului psihocomportamental, ea isi fundamenteaza temeiurile in psihologia personei, psihologia medicala etc., dar a cer acestor discipline punerea in formulae interpretative precise a gesturilor, a mimici, a conduitei de relatie si expresie a unei persoane intr-o imprejurare este mult prea pretentios.

Trecerea de la stinta catrearta meseriei de politist de frontiera se face prin personalitatea politistului a carui intuitie profesionala este izvorul intepretarii.

Revenind la acest aspect trebuie sa sen discearna intre motivile care provoacastarea emotionala.Elesunt, ca prima personalitate, legate de stabilitatea psihoteanperamentala a infractorului, de trecutul sau infractional, de starea prezenta, de problemele personale spus si simplu(inclusiv starea de sanatate psihomedicala)sau ca adoua posibilitate, izvorand exclusiv in raport cu problematica critica a cauzei pentru care acesta este suspectat.De regula procedand la discutii introductive, corelate, legate de situatia familiala, profesionala, antecedente, stare de sanatate, probleme de perspectiva s.a. se obtine o anumita deconectare a individului, o incazire a relatiei interpersonale, absolut necesara trecerii catre chestionarea cu privire labanuiala care i sa aduce.

In cazul persoanelor sincere, dar labile emotional(sfera de care in regula intra minorii, femeile, batranii, convalescentii), fara experienta in raport cu cu situatiile de acest gen, este necesara, ca o conditie a reusitei, creareaunui climat de siguranta si incredere reciproca, a unui dialog deschis degajat in care ele sa-si inteleaga statutul in fata autoritatii si ce obligatii le revin.Nerealizarea acestui climat poate duce(mai ales atunci cand utilizeaza procesul frontal al ascultarii)odata cu atacarea problemei critice, la inhibari emotionale artificiale, cu intregul lor cortegiu de manifestari mimico-gesticulare si neuro-vegetative.Labilul emotional va reactiona si-si va argumenta spusele impovarat, dedisconfortul inhibant al temerii naturale pe care o resimte fata de implicatiile conjuncherale referitoare la suspiciune, la care se adauga blocajul afectiv fata de interlocutorul insusi.Gesturile de nervozitate, ticurile sau ridicarea tonului pe langa faptul ca semnifica lipsa de profesionalism al politistului pot provoca o adevarate degringolada in gandirea si starile sufletesti ale infractorului emotiv.

Exista in acest punct al contactului interpersonal, pericolul de a se interpreta gresit, asa-zisul, moment psihologic, creat de a-l exploata eficent prin chestionare directa, implicare, precizari cu caracter acuzatorial sau prezentarea de probe poate complica si mai mult tabloul psihocomportamental al emotivului, el putand ajunge in ultima instanta, chiar la recunoasterea unor fapte pe care nu le-a savarsit.Din acest motiv trebuie privita cu multa precautie orice relatare a infractorului si, in special, tot ceea ce afirma si ii este defavorabil.Asa stand lucrurile daca labilului emotional i s-a creat un climat introductiv de incredere i se poate aduce in fata problematica critica fara nici un risc.Mai mult, acesta prijeluieste de regula un comportament in care se descifreaza usor indicile naturaletii si dezinvolturii in argumentare si justificari, sinceritatea surprinderii, infractorul manifestand mai degraba curiozitate fata de infractiune decat teama, exprimandusi pareri raspunzand prompt la intrebari si punand la randu sau o serie de intrebari.

Astfel stau lucrurile in situatia in care persoana invinuitului se afla chiar autorul faptei.Se constata, de regula, ca discutiile introductive pe problematica colaterala nu dau roadele asteptate.Ambianta ramane rece, raspunsurile sunt monosilabice, infractorul nu se angajeaza sincer in dialog, 'nu da nimic de la el'.Analizandcomparativ neactivitatea mimico-gesticulara ainfractorului, o fina interpretare va surprinde faptul ca, daca totusi pe fondul sarac al dialogului colateral se obtin raspunnsurisi crampeie de discutii in limite relativ normale, nu acelasi lucru se intampla atunci cand se ataca problemele critice.

In cazul recunoasterii infractiunii dupa lamurirea expunerii libere, daca se apreciaza ca declaratia nu este completa sau unele probleme sunt neclare, se procedeaza la adresarea unor intrebari de completare, de precizare si de control.Intrebarile trebuie sa se refere la fapte, imprejurari concrete, evitandu-se a se solicita infractorului sa faca aprecieri, presupuneri ori sa exprime opini personale.

In conditiile cand infractorul incearca sa nege faptele pe langa intrebarile de completare, de precizare si control, trebuie sa se foloseasca, in mod deosebit, intrebarile detaliu.O situatie aparte o reprezita aceea cand infractorul refuza sa faca declaratii.Cunoscand personalitatea si psihologia celui ascultat, politistul trebuie sa stabileasca motivele pentru care el refuza colaborarea.