Relatii codependente sau normale?

Relatii codependente sau normale?

Susanna Wesley a nascut nouasprezece copii, dintre care zece sint deja adulti. I-a educat acasa, adesea de pe patul de boala; oferindu-le notiuni elementare din toate materiile, plus latina, greaca si teologie. Stilul de viata strict si rigid impus de ea l-a determinat pe sotul ei, Samuel Wesley Senior, un barbat usuratic si risipitor, sa stea departe de casa luni in sir, lasind-o sa se descurce cu gospodaria, cu datoriile lui si cu treburile parohiei pe care o pastorea in tinuturile mlastinoase ale Angliei. Baiatul mijlociu, John, a mostenit de la mama lui spiritul de ordine in asa masura, incit a ajuns sa puna bazele acelei miscari religioase revolutionare cunoscuta sub numele de metodism. Poate ca ati auzit si de fratele mai tinar, Charles. Mai era si o fata, care ne intereseaza pe noi, Emilia.

Emilia Wesley, fiica cea mare, era cunoscuta in tot tinutul ca cea mai draguta, cea mai inteligenta fata din familie, pe care te puteai bizui intru totul. Trupul ei inalt si subtirel avea o gratie de regina. Era mindra din cale afara. Cumetrele din sat birfeau si se contraziceau pe tema respectiva. Pe de-o parte, isi cunostea locul ca fiica de pastor si nu se tinea cu nasul pe sus. Pe de alta parte, avea aproape douazeci de ani si nu era inca maritata. Spre cinstea ei, se pastrase casta, dar adevarul e ca nimeni nu-i facuse curte vreodata.

De foarte timpuriu, Emilia a luat in mina haturile gospodariei, cind mama ei era prea slabita fizic pentru a-si duce povara. Emilia o ajuta cu copiii si cu treburile casei. A invatat latina, greaca si teologie alaturi de fratii ei, desi aceste lucruri nu prea foloseau educatiei unei femei de acum trei sute de ani. A trudit din greu toata copilaria, pentru ca a fost nevoita s-o faca. N-avea alta solutie.

Datorita extravagantelor tatalui ei, Emilia n-a avut niciodata bani sa se imbrace mai bine. Fiecare banut era cheltuit pe piinea cea de toate zilele sau disparea in sacul fara fund al planurilor de imbogatire rapida ale tatalui ei. Fiindea nu avea imbracaminte mai buna, n-a putut sa-si ia o slujba mai bine platita, cum ar fi guvernanta sau sora medicala, profesii in care cred ca ar fi excelat cu siguranta. Vrind sa-si foloseasca cunostintele, a infiintat o scoala de fele linga Gainsborough. Avea 44 de ani cind un barbat: pe nume Robert Harper a cerut-o in casatorie.

Desi nu l-a iubit cu adevarat, i s-a parut o partida convenabila. Avea bani si o slujba buna, iar ei ii ajunsese truda. Voia sa se odihneasca in sfirsit, sa aiba pe cineva care sa se poarte bine cu ea si sa aiba grija de ea dupa ce o viata intreaga avusese ea grija de altii. Asa ca s-a maritat.

Ceea ce ea nu stia, era ca Rob Harper era tot atit de satul de munca ca si ea. Gindul lui nerostit fusese sa renunte la slujba, s-o ia mai usor si sa se lase intretinut de o femeie realizata. Dupa nasterea copilului lor, el a parasit-o, luindu-i toate economiile si lasindu-i in schimb datoriile lui. La scurt timp, bebelusul a murit.

RETRAIREA SUFERINTEI FAMILIEI DE PROVENIENTA

Povestea Emiliei Wesley Harper se repeta de mii de ori in zilele noastre. Numai amanuntele se schimba. O femeie provenind dintr-un mediu familial afectat de alcoolism jura sa nu mai aiba vreodata de-a face cu astfel de probleme. Se casatoreste cu un alcoolic si, poate, devine ea insasi alcoolica, in ciuda faptului ca stie din proprie experienta ce inseamna acest lucru. Un barbat a carui familie a fost destramata de nenumarate divorturi se vede constant si repetat in postura celui care "n-a avut noroc in dragoste". Claudia Black a scris o carte de referinta in acest domeniu, intitulata semnificativ It Will Never Happen to Me! [Mie nu mi se poate intimpla!]. Multi alti sociologi si asistenti sociali au semnalat fenomenul: adultii proveniti din familii cu probleme sfirsesc prin a avea relatii disfunctionale, fiind codependenti.

De ce? Cu siguranta ca barbatul sau femeia, care cunosc din proprie experienta cita nefericire provoaca alcoolul sau alte dependente, ar trebui sa stie de ce sa se fereasca. Nu sint ei oare cei mai in masura sa recunoasca semnele evidente, care ar trebui sa-i avertizeze?

Din pacate, specialistii clinicii noastre au observat un fapt intristator: persoanele foarte codependente reusesc cumva sa nu vada ceea ce sare in ochii tuturor. Nu, ei nu vad avertismentele clare, pentru ca, inconstient, prefera sa le ignore. Fara greseala, sint in situatia de a fi atrasi tocmai de persoanele de care au jurat ca nu se vor apropia.

Sa incercam sa exemplificam fenomenul. Am mentionat inainte ca sindromul de codependenta este dificil, daca nu imposibil, de evaluat cantitativ, desi unii specialisti atribuie valori numerice diferitelor grade ale codependentei. Fara a ne pierde in detalii prea tehnice, putem totusi contura o scala ca sa intelegem noi. Sa ne imaginam ca, in adincul sufletului, fiecare persoana are un termometru care masoara codependenta.

Nimeni nu este cu desavirsire lipsit de fantomele trecutului, asa ca termometrul ipotetic nu va arata zero in cazul nimanui. Nimeni nu este atit de inrobit de trecut, incit termometrul lui sa arate 100, cu alte cuvinte nimeni nu este complet codependent. Marea majoritate a oamenilor se gasesc pe undeva spre capatul inferior al scalei termometrului. Anumiti factori predominanti in familia din care provin le-au influentat personalitatea, conferindu-le anumite trasaturi specifice si chiar interesante, insa ei functioneaza adecvat in mediul familial si se bucura de relatii interpersonale normale.

Familia normala

Ce inseamna o familie normala? Intrebati o suta de adulti si veti obtine o suta de raspunsuri diferite. Iata citeva criterii folosite de ei, pe care le-am dedus din observatiile clinice:

o  Parinti echilibrati, sanatosi. Fara depresii, fara boli psihice, nemarcati de frustrari majore in ceea ce priveste viata lor in general, sau anumite aspecte ale ei, in special. Daca au suferit cindva de depresii, au reusit sa se vindece complet.

o  Parinti non-dependenti Pe linga problemele evidente - abuzul de alcool sau substante chimice - pot exista comportamente obsesive ca excesul de munca sau de minie, risipirea banilor, tulburari de nutritie.

o  Parinti maturi, pe picioarele lor, capabili sa se descurce in viata.

o  Parinti care au o imagine de sine pozitiva, plina de incredere.

o  Parinti care au o legatura adecvata cu Dumnezeu. In cel mai reusit scenariu, Dumnezeu reprezinta centrul vietii familiei.

o  Parinti care urmaresc fericirea casniciei lor.

o  De obicei, persoanele cu un nivel scazut de codependenta provin din astfel de familii si-si intemeiaza la rindul lor familii sanatoase. Acum, sa analizam celalalt capat al scalei: dependenta extrema.

Familia codependenta

Inversati situatia de mai sus:

o  Unul sau ambii parinti sufera de un dezechilibru psihic; parintii sint ocupati, frustrati, au o perspectiva nerealista asupra vietii. Daca numai unul dintre parinti este afectat de aceste probleme, celalalt va fi preocupat exclusiv de partenerul bolnav.

o  Parinti dependenti de alcool, substante chimice, munca; mistuiti de furie sau de pofte; obsedati de lucruri fata de care persoanele sanatoase manifesta un interes normal.

o  Parinti imaturi; mai ales parinti care se bazeaza pe copiii lor pentru subzistenta, sprijin afectiv, sfaturi, ajutor.

o  Parinti care au o imagine de sine deformata sau slab dezvoltata.

o  Parintii care nu au o legatura corecta cu Dumnezeu; unul sau ambii pot fi atei sau agnostici. Se poate ca ei sa fie extrem de credinciosi, dar perfectionisti (daca arati, te porti sau gindesti exact asa cum trebuie, Dumnezeu te va primi), foarte rigizi din punct de vedere a teologici (singurul mod corect de a te raporta la Dumnezeu este cel pe care-l stiu ei) sau pur si simplu neinduplecati in a-i sili pe copiii lor sa urmeze exact acelasi drum ca si ei.

o  Parinti care divorteaza, se despart, se cearta violent, au sentimente negative unul fata de celalalt sau fata de casatorie in general; parinti care nu se inteleg, dar ramin cu toate acestea impreuna "de dragul copiilor."

Analiza cazului Emiliei

Privind cazul Emiliei Wesley Harper, am putea sa localizam pozitia ei pe scala codependentei. Tatal ei a abandonat-o. Ea si-a asumai rolul de adult foarte devreme, suferind ceea ce astazi numim incest afectiv. Emilia a fost o a doua mama. Mama ei era extrem de rigida si severa in comportament si atitudine. Faptul ca, pina la un punct, aceasta disciplina era necesara pentru a tine in friu o casa plina de copii, nu ii atenueaza efectele negative. Pierduta sub povara responsabilitatilor asumate la o virsta frageda, Emilia n-a avut copilarie. In cazul ei se pot vedea multe din cauzele codependentei pe care le-am analizat in partea a doua a cartii.

La maturitate, lipsa oportunitatilor de a-si folosi inteligenta data de Dumnezeu si cunostintele a generat noi frustrari. Faptul ca a fost mereu saraca a adaugat un element suplimentar de frustrare, pentru ca, in societatea in care traia, chiar si cei mai merituosi depaseau rar barierele clasei lor socio-economice. S-au pastrat documente care arata ca a fost foarte marcata de absenta tatalui ei si de incapacitatea lui de a intretine familia. Termometrul codependentei ei ar arata probabil o valoare extrem de ridicata, desi ea n-a fost vinovata pentru aceasta situatie in nici un fel.

Codependenta creeaza un fel de radar. O persoana a carei scala arata, sa zicem, 80, va gravita intotdeauna in jurul cuiva care se afla cam intre 75 si 90. Doua sute de oameni se aduna intr-o mare sala de bal. Unul are 85; toti ceilalti sub 20. Un codependent, al carui termometru arata 80, intra in camera si se indreapta exact spre cealalta persoana codependenta din multime. De fiecare data. Merge spre ea ca teleghidat.

Barbatul pe care-l alesese Emilia parea muncitor, instarit si de incredere - tot ce nu era singurul barbat adult pe care-l cunostea ea, anume tatal ei. Cu siguranta ca el n-o va parasi. Era hotarita sa nu repete greseala mamei ei, pentru ca stia din proprie experienta cita suferinta provoaca lipsa de bani si abandonul. Calitatile pe care dorea sa le aiba partenerul ei, Emilia le-a gasit la Robert Tarper. In realitate, "calitatile" lui erau foarte asemanatoare cu cele ale tatalui ei.

Sa ne intoarcem acum la rezervoarele cu iubire. Iarasi, avem doua rezervoare in forma de inima. De aceasta data ele nu ii reprezinta pe mama si pe tata. Unul apartine, sa zicem, lui Henry si nivelul continutului sau este foarte scazut(an opozitie, termometrul codependentei lui arata in hur de 80). Henrz nu stie nimic despre rezervorul din sufletului lui, ca sa nu mai spunem ca el e aproape gol, dar simte ca ceva lipseste din fiinta si viata lui. La varsta casatoriei, asi gaseste iubirea vietii, pe Henrietta lui. Insa, rezervoarele de iubire ale femeilor cu care se intalneste si cu care are legaturi mai serioase sunt cam la acelasi nivel ca si al lui. Henrietta, careia ii apartine celalalt rezervor din reprezentarea noastra, inregistreaza aproximativ 75, 80, 90 pe scala codependentei.

Se poate foarte bine ca in cazul lui Henry sa nu fie vorba de o alegere constienta. Intr-adevar, daca provine dintr-un mediu familial disfunctional, probabil ca si-a spus, "Jur ca in familia mea lucrurile vor sta cu totul altfel! Noi nu vom fi ca mama si tata." Apoi, intra in functiune acel radar al codependentei, care-1 ghideaza invariabil spre un partener exact ca mama sau ca tata.

Cind Henry si Henrietta se intilnesc, ei ascund sau mascheaza goliciunea rezervoarelor lor. Cu ajutorul acestei disimulari, plus a radarului, le este usor amindurora sa vada unul in celalalt idealul imaginar; "Iata omul care imi va oferi iubirea de care am nevoie". Contractul de casatorie nescris, nerostit suna astfel: "Tu ma vei implini. Ceva din adincul sufletului meu lipseste - sint sigur ca acel ceva e iubirea - iar tu, adevarata mea dragoste, tu poti sa mi-o oferi."

Am descoperit ca, de obicei, cu cit cineva are rezervorul de iubire mai gol, cu atit mai mult idealizeaza iubirea romantica. Cu alte cuvinte, masura in care rezervorul meu pentru iubire este gol este exact masura in care voi fi inclinat sa acord prioritate iubirii romantice, imaginii stereotipe hollywoodiene de genul:«intr-o scara de vis am inlilnil un strain intr-o incapere plina de oameni si am avut senzatia ca il cunosc de-o viata..Sunt convins ca numai acest lucru ma va implini. Ca va dura vesnic". Cind Henry ajunge sa traiasca cu Henrietta, focurile de artificii se sting, zilele minunate par a nu fi fost niciodata. Intensitatea exagerata a sentimentelor pe care le nutresc reflecta goliciunea rezervoarelor lor de iubire.

Daca rezervorul lui Henry ar fi fost aproape plin, el n-ar fi simtit nevoia irezistibila de a se pierde cu totul in Henrietta lui. Desigur, ar fi avut sentimente calde, pline de tandrete si romantism (dar, in acest caz, si rezervorul ei ar fi fost aproape plin). Totusi, sentimentele lui ar fi fost temperate de ratiune, logica, valori morale si, daca era crestin, de respectul fata de vointa Lui Dumnezeu.

Dar rezervorul lui Henry nu e plin. Atita timp cit nevoile lui afective ramin nesatisfacute, Henry este numai o jumatate de om. Si, cind se uneste cu Henrietta, undeva, in zonele profunde ale psihicului lui, rasuna irealizabila speranta: "Daca alatur jumatatea mea jumatatii tale, vom fi un intreg. Tu ma vei implini pe mine, eu te voi implini pe tine."

Insa lucrurile nu merg asa. La modul figurat, casnicia poate fi comparata cu inmultirea, nu cu adunarea. O jumatate ori o jumatate egal o patrime. Ruptura cu ruptura nu face un intreg. Ruptura ramine. Henry si Henrietta ajung mai rau decit inainte de a se fi intilnit.

Dar nu aceasta-i cea mai grava problema. In adincul sufletului, fiecare a ascuns cu grija, de celalalt si de sine insusi, rezervorul lui de iubire, pastrind secretul asupra faptului ca el e aproape gol. Fiecare a sperat ca va fi iubit ca un copil, copilul ascuns din el, adica spera ca va putea absorbi suficienta dragoste de la partenerul lui pentru a-si umple rezervorul gol. Dar nu poti scunde prea mult timp secretul de un tovaras de viata. In curind, fiecare descopera rezervorul gol al celuilalt. Odata ce inselaciunea este data pe fata, pe masura ce ies la suprafata nevoile afective nesatisfacute, casnicia se transforma repede intr-o furtuna de dezamagiri, amaraciune si minie.

Ce se intimpla in cazul in care rezervorul Henriettei este aproape plin? Mai mult ca sigur ca, foarte curind, va descoperi ca relatia o sufoca - o seaca literalmente. Ea nu are nevoie de o alta jumatate pentru a se simti implinita, intrucit este deja o personalitate formata. Simte ca ceva nu-i in regula cu relatia respectiva. Avertizata de semnalele evidente, pentru ca nu e orbita de codependenta, se va retrage cu siguranta din aceasta relatie inainte de casatorie.

Reprezentarea pe care o utilizam in terapia de grup este cea a unui om a carui masina a ramas pe autostrada fara benzina. El opreste alta masina si incearca sa-si faca plinul de la rezervorul acesteia, numai pentru a descoperi ca si el este gol. Putina benzina care fusese, este acum distribuita atit de prost incit ambii soferi au ramas in drum, neputind nici unul sa mai porneasca.

Este extrem de dificil pentru noi sa tratam cupluri in care exista atractia coplesitoare, magnetica, generata de codependenta. Sentimentele lor sint incredibil de puternice. Siguri ca este vorba de iubire, partenerii nu pot vedea ceva rau in aceasta adevarata idolatrizare a celuilalt. Nu-i oare dragostea pe care o cinta Whitney Houston sau Neil Diamond?

Ginditi-va la nenumaratele filme, spectacole de televiziune si cintece care idealizeaza acest gen de relatii amoroase:

o  Fiinta celui care iubeste se regaseste toata in fiinta iubita.

o  Daca inima ta nu mai tresalta ca la primii fiori ai iubirii, inseamna ca dragostea a murit (Neil Diamond si Barbra Streisand, "Nu-mi mai aduci flori").

o  Adevarata dragoste coboara asupra ta ca un trasnet (stereotipul "strainului pe care-l recunosti intr-o incapere plina"). Daca nu te ameteste, atunci nu-i vorba de dragoste.

o  Atractia fizica este importanta ("Trebuie ca ai fost o fata frumoasa!").

o  Adevarata iubire e coplesitoare, cu neputinta de controlat ("Nu pot sa nu te mai iubesc").

Comparati afirmatiile de mai sus cu ceea ce au descoperit specialistii in legatura cu relatiile codependente:

o  Persoana codependenta are o imagine de sine neclara sau gresita, asa ca tinde sa se piarda in celalalt.

o  Cu alte cuvinte, codependentului ii lipseste sentimentul identitatii si al limitelor personale ("Eu sint eu."). In schimb, se gindeste: nu sint sigur cine sint eu. Codependentii ajung sa se implice in mod exagerat si foarte confuz in relatiile cu persoanele apropiate lor si -si pierd identitatea, lasindu-se absorbiti de fiinta iubita.

o  Deoarece rezervoarele de iubire ale persoanelor codependente functioneaza in gol, ele nu pot recunoaste sau intelege acea functie omeneasca fundamentala, dragostea adevarata. Persoanele codependente vor face greseala de a confunda dragostea cu foamea reciproca de iubire, adica atractia fizica, sau cu simpla afectiune.

o  Persoanele codependente au o tendinta atit de puternica spre dependenta si comportamente obsesive, incit aduc cu ele aceste inclinatii in relatiile lor personale. Foarte usor ajung sa fie obsedate, fara putinta de scapare, de alte persoane.

In ochii persoanelor implicate in acest gen de relatii amoroase, ele apar ca dragoste adevarata, pentru ca asa sint descrise de mass-media si de toata lumea. Persoanele respective nu reusesc sa priceapa doua lucruri: mass-media nu arata dragostea adevarata, mai puternica dar mai putin romantica, deoarece ea nu este nici pe departe la fel de interesanta sau spectaculoasa. Spre deosebire de relatiile codependente, dragostea adevarata nu da bine pe ecran si nu poate duce la intrigi complicate. Stereotipul este mult mai simplu si mai usor de reprezentat decit iubirea profunda si adevarata, mai ales in cultura noasta orientata spre satisfactia imediata.

Imaginati-va ca antropologii descopera ruinele civilizatiei noastre peste 30.000 de ani. Fotografii la minut. Mincare la pachet. Posta rapida. Faxuri. Bancomate. Medicamente care inlatura durerea pe loc: "Cind nu ai timp pentru durere " Oare acei antropologi vor fi la fel de nedumeriti de nerabdarea noastra cum sint astazi oamenii care, venind din culturi straine, simt pentru prima oara ritmul trepidant al vietii noastre?

O ziarista americana, care a trait o vreme in Japonia, a acceptat de curind o misiune in URSS. Ea a afirmat ca, daca Japonia este o lume cu totul diferita de America, modul de viata sovietic contureaza o realitate si mai straina. In Rusia, o intreaga industrie locala este incetinita de incredibile complicatii birocratice, iar oamenii asteapta la cozi interminabile sa-si cumpere cele necesare traiului. A astepta. In America, aceasta arta s-a pierdut de mult.

Data fiind propensiunea culturii noastre pentru Vreau! Acum! ne mai miram ca pustii nostri isi pierd rabdarea sa petreaca ani in sir la facultate sau invatind o meserie, ceea ce ar putea sa le ofere satisfactii profesionale intr-un viitor indepartat, cind un drog usor de procurat le garanteaza extazul la minut?

Adaugati sindromul satisfactiei imediate la formele de iubire codependenta popularizate de mass-media americana si veti obtine o versiune dureros de deformata a ceea ce trebuie sa fie dragostea. O carte foarte citita acum citiva ani le invata pe femei ce sa faca pentru ca sa se marite. Daca barbatul nu iti cere mina intr-un an, inseamna ca nu merita sa mai astepti, paraseste-l si treci mai departe.

Cultura noastra tinde sa ignore faptul ca multe casatorii reusite sint inca aranjate. In Japonia, acea lume atit de aparte, 40% din casatorii sint aranjate. Rata divorturilor este o patrime din cea americana. Nu-i deloc de mirare, ca psihologii manifesta adesea mult scepticism fata de iubirea romantica .

Chiar in cazul casniciilor solide si reusite, motivele care i-au adus pe soti impreuna sint puse in discutie la un anumit moment. In cele din urma, poate iesi la iveala si o unda de dezamagire: "Nu-i tocmai ce am crezut eu."

Cind oamenii traiesc impreuna, si mai ales cind e vorba de doi codependenti, relatia se stabileste de la inceput la doua niveluri distincte. Am pomenit deja faptul ca persoanele codependente ascund potentialul lor redus de iubire fata de posibila pereche. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Imaginati-va ca proaspetii miri patineaza pe pojghita subtire de gheata a unui iaz. Gheata de la suprafata reprezinta motivele vizibile si marturisite ale casatoriei lor. Acel "De aceea!", "Te iubesc la nebunie si amindurora ne place sa patinam. Vom petrece o eternitate de extaz patinind impreuna."

Sub pojghita de gheata se intrezareste lacul, suvoiul de ape care intruchipeaza sperantele nerostite, contractul nescris. In cele din urma, pojghita va crapa, pentru ca nu este suficient de solida pentru a sustine casnicia - care este cea mai usoara si, totodata, cea mai grea datorie umana. Patinatorii se vor prabusi in apele adinci din strafunduri. Daca nu sint pregatiti sa rezolve aceste probleme, casnicia lor fie ca se destrama, fie ca se incarca de regrete si dezamagiri amare. Aceste casnicii sfirsesc in cabinetul nostru la numai sase luni dupa nunta, in amaraciune si deziluzie.

"O iubesc din toata inima, dar acum nu mai stiu cine este."

"Nu e barbatul cu care m-am casatorit. E un strain. S-a schimbat."   

Aceste sentimente sint tipice pentru cupluri ca Ralph si Darcy Welles. Ei arata ca niste crai de poveste. Ne-am putut da seama intr-o clipita ca infatisarea atragatoare, de vedeta de cinema a lui Darcy ascunde o minte vioaie. Ralph, un vaduv de 40 de ani, casatorit a doua oara, isi pastrase infatisarea - si barbatia - unui tinar absolvent de colegiu. Avea tinuta distinsa a unui om nascut sa poarte smoching. Si totusi, cind isi petrecea o saptamina de vacanta la ferma din Colorado, ii sedea la fel de bine in postura de om obisnuit, in blugi decolorati si camasa larga.

La mai putin de un an de la casatorie, iata-i in cabinetul nostru pentru tratament. Dupa citeva sedinte, am reusit sa identificam sperantele nerostite cu care a intrat fiecare in aceasta legatura. De fapt, cind s-a casatorit cu Darcy, ideea ascunsa a lui Ralph Welles a fost ca isi petrecuse destula vreme alaturi de o sotie casnica. De data aceasta voia sa se insoare cu o vampa stralucitoare. Darcy se asteptase sa devina o gospodina ca oricare alta, chiar daca una uluitor de frumoasa. Dintr-o data ea a devenit foarte domestica. El visa neglijeuri seducatoare si papuci impodobiti cu pene de pasarea paradisului; ea aparea intr-o camasa de noapte din flanel si pantofi de casa scilciati. Oh! striga barbatul din Ralph. Unde a disparut iubita mea?

La inceputul casniciei lor, situatia economica a Dallas-ului se inrautati si o parte din banii lui Ralph se dusera de ripa. Darcy isi imaginase ca el va avea grija de ea, ca o va tine pe palme si o va acoperi cu cadouri - fantezia romantica a unei casnicii bogate. Omul avut si sigur pe el cu care crezuse ca se marita, a venit intr-o zi acasa si a inceput de-odata sa vorbeasca de un posibil faliment.

Daca afectiunea investita intr-o relatie ramine la nivelul pojghitei de gheata, mai mult ca sigur ca ea va disparea o data cu destramarea viselor, cind eroul cuceritor se intoarce acasa si vorbeste de probleme financiare. Daca sentimentele sint mai profunde, cu radacini in zona in care se fabrica visele ascunse, casatoria va rezista.

Ralph si Darcy au reusit sa renunte la visele lor romantice, pentru ca dragostea lor era mult mai profunda. Cu toate acestea, fiecare a trebuit sa-si remodeleze asteptarile in ceea ce priveste casnicia lor. Si au gindit cam asa:

Ralph: Ceea ce voiam era o sirena, o fantezie la dispozitia mea. Ceea ce am obtinut, totusi, a fost o sotie buna. Din nou am fost binecuvintat cu o sotie cumsecade. Sunt multumit de acest lucru.

Darcy: Am crezut sincer ca obtin un teanc de bancnote; este visul oricarei fete. Dar ceea ce am este un barbat care ma iubeste si va face tot ce poate pentru mine. Avind in vedere citi ticalosi exista, am fost rasplatita regeste. Imi voi schimba visele si voi tine de ceea ce am.

Cuplurile unite, devotate, care sint sincere in ceea ce priveste sperantele lor ascunse, sint capabile sa ajunga la un compromis, renuntind la unele asteptari in schimbul unor motive intemeiate de a ramine impreuna. Daca Ralph si Darcy ar fi fost codependenti, tratamentul ar fi durat mult mai mult, pentru ca ar fi fost necesar sa se ia in considerare si cauzele codependentei lor, alaturi de nereusitele in relatiile interpersonale.

Fiecare cuplu trebuie sa reexamineze periodic, constient sau chiar impotriva vointei lui, sperantele si asteptarile legate de casnicie, pentru ca alaturi de motivatiile de suprafata, in orice relatie exista si motivatii ascunse. O persoana echilibrata, care a primit suficienta dragoste in copilarie, este in general capabila sa reconsidere aceste motive ascunse, asa cum au facut sotii Welles. Persoanele codependente, deja secate de iubirea narcisista si, in consecinta, de putere, dispun de mijloacele necesare pentru a dezvalui inselatoria si a reconstrui relatia pe fundatii mai solide numai in masura in care reusesc sa faca fata codependentei lor. Schimbarea trebuie sa aiba loc in adincul fiintei si, daca e vorba de un codependent, cel mai inversunat dusman al lui este el insusi.

Desi persoanele codependente pretind ca doresc sa fie vindecate si alinate, in adincul sufletului lor se zbat pentru a se mentine in nefericire. Fiinta lor cea mai profunda opune o puternica rezistenta la schimbare. Ceva rau s-a intimplat in copilaria lor si, pina nu rezolva acea situatie, ele nu pot merge mai departe. In adincul sufletului, ele doresc sa repete trecutul iar si iar, pina cind vor reusi in cele din urma sa-l indrepte.

Nici tu nu esti altfel. In momentul in care incepi sa urmezi calea care iti va aduce linistea sufleteasca, trebuie sa fii constient de aceasta voce interioara, vicleana si insidioasa, care va lupta tot timpul impotriva ta.

Exista oare un lucru atit de pur, de neatins, ca iubirea romantica? Exista, cu siguranta, insa acest lucru nu seamana deloc cu trista versiune de iubire pe care o ofera codependenta. Dar sa vedem deosebirile dintre dragostea adevarata si cea falsa.