SENZATII

SENZATII

Definitie : Senzatia este cunosterea unei insusiri seprate a unui obiect sau fenomen, in momentul cand acesta actioneaza asupra unui organ zenzorial.

Senzatia presupune un intreg aparat , denumit de I.Pavlov "analizator" care se compune din organul senzorial , nervul aferent ( senzorial) si o regiune corespunzatoare din scoarta cerbrala.( zona de proiectie) .

Senzatii separte nu intalnim la omul adult , ele exista la animalele inferioare si la copil, in primele saptamini ale vietii.

Senzatia porneste de la un anumit tip de stimul , acestia sunt forme de energie care afecteaza ceea ce simtim si facem, cu organele senzoriale (ochii, urechile, miinile etc.) ce contin receptori, care sunt acele celule specializate care convertesc energia stimulioor in impulsuri nervoase .

Sistemul senzorial este astfel alcatuit incat ne pune in contact cu lumea inconjuratoare si cu greu ne putem imagina complexitatea lui deosebita. Fiecare organ de simt ne coneteaza la madiul inconjurator si este capabil sa primeasca mesaje auditive, olfactive, vizuale, kinestezice, tactile.Fiecare organ senzorial opereaza prin intermediul celuleor senzoriale receptoare, care recepteaza din interior forme de enegie ( lumina, vibratii, lovituri), le convertesc in impulsuri nervoase si le transmit spre creier pentru a fi interpretate.

Aspectele senzatiei .

a)      Aspectul cognitiv, reprezentativ- oglindirea unui anume aspect al lumii exterioare , tradus intr-un specific al fiecarui organ senzorial.

b)      Aspectul afectiv , orice senzatie are o tonalitate afectiva agreabila sau dezagreabila ce au ca efect unele reactii ale organismului.

c)      Aspectul motor, activ - unele miscari permit producerea si discriminarea senzatiilor.

Diferite feluri de senzatii

Clasificarea senzatiiolor:

Din punct de de vedere biologic , in functie de modul de excitare a organelor de simt , senzatiile se clasifica in :

1. tangoreceptori - senzatiile produse de contacutl direct cu al obiectului cu organul senzorial (senzatiile tactile sì kinestezice);
2. telereceptorii - senzatiile actioneaza de la distanta asupra    simturilor (oflactiv, auditiv, vizual);

O clasificare mai completa este cea care imparte senzatiile in trei grupe :

a). exteroceptive - cele care furnizeaza informatii cu privire la obiectele exterioare noua;

b) interoceptive - care privesc modificarile produse de stimul in interiorul corpului , acestea sunt : foamea, setea, sufocarea, impresia de imbuibare, senzatii cauzate de stari patologice etc.

c). proprioceptive - se refera la pozitia si miscarea corpului nostru : somatostezia ( cunoasterea pozitiei miinilor); kinestezia ( miscarea membrelor) ; statice , ne fac constienti de pozitia capului si a corpului in spatiu.

Formele senzatiilor

1. Senzatiile tactile :

a. Senzatii de contact si presiune - provocati de doua tipuri de corpusculi in piele , unii de spurafata care reactioneaza la contactul usor numiti corpusculii lui Meissner, si cei de profunzime , corpusculii lui Paccini, care reactioneaza la o apasare mai puternica.( 25 puncte pe 1 cm²)

b. Senzatii de durere care isi au originea in terminatiile libere ale nervilor senzoriali, aflate in piele( 100-200 de puncte pe 1 cm²) si apar in legatura cu orice excitant puternic ( presiune mare, intepatura, arsura)

c. Senzatiile de temperatura - nu exista receptori distincti pentru clad ì rece, temperatura pielii e sesizata tot prin terminatiile libere ale nervilor in piele, unde sunt mai multe puncte pentru rece( 12-13 puncte pe 1cm²) decit pentru cald (1-2 puncte pe 1 cm²).

2. Senzatiile gustative

Apar datorita excitarii mugurilor gustativi ( in care sunt grupate 2 pina la 12 celule gustative) . Acestia sunt plasati in papilele gustative care sunt de mai multe feluri : circumvolate, fungiforme, foliate si sunt distribuite pe suprafata limbii in special, dar ì pe laringe, faringe, pe stilpii amigdalieni anteriori.

Exista patru categorii distincte de senzatii gustative : dulci, amare, acre, saarte. Suprafata limbii este inegal sensibila la aceste gusturi : dulcele se produce mai ales pe varful limbii, saratul pe partea ei anterioara, amarul la baza ei, iar acrul pe margini.

3. Mirosul

Organul mirosului este construit din mucoasa olfactiva, aflata in treimea posterioara a foselor nazale, in care se gasesc celulele nervoase olfactive. Mirosul este provocat de particule gazoase emanate de catre corpurile mirositoare. Senzatiile olfactive se amesteca si cu cele de durere : mirosurile usturatoare (amoniacul, acizii concentrati) irita mucoasa nazala; ele se pot imbina si cu gustul - exista parfurmuri dulci ori amarui, datorita existentei de receptori gustativi pe faringe.

Pentru a pute clasifica mirosurile , Henning a propus impartirea lor in 6 categorii:

parfumate ( florile);

eterate ( fructele);

aromatice( mirosul de marar sau cel de piper);

balsamice ( rasinoasele, camforul) ;

empireumatice ( gudronul, piridina);

putrede, respingatoare ( sulfura de carbon , hidrogenul sufurat, mirosurile rancede).

Insa acesta clasificare nu este agreata in totalitate datorita multitudinii mirosurilor existente , dar exista o specializare a celulelor olfactive care sesizeza atat mirosurile placute cat si pe cele neplacute.

4. Auzul

Are la baza un organ complex sensorial, compus din urechea extrerna, cea medie si urechea interna. Partea sensibila la sunete este constituita din melcul membranos aflat in interiorul melcului osos al urechii interne. Auzul ne informeaza despre obiectele din jur prin intermediul unor forme de energie numite unde sonore. Senzatia subiectiva care apare atunci cand receptionam undele sonore poarta numele de sunet. Pentru a percepe un sunet e nevoie ca vibratia lui sa aiba o frecventa intre 16 si 20.000 perioade pe secunda .

Se pot deosebi sunete produse prin vibratii periodice, regulate , de zgomote, cu vibratii aperiodice , neregulate . Sunetele se disting prin intensitate, timbru, inaltime .

Cand sunetele produse impreuna produc o impresie placuta , vorbim de "consonanta", cind, insa, impresia e neplacuta , atunci avem "disonanta".

Localizarea directie ( stanga-dreapta) de unde provin sunetele se datoreaza faptului ca avem doua urechi. Undele sonore care provin de la un obiect ajung in momente diferite la urechile noastre ( datorita distantei dintre ele), iar aceasta diferenta mica de timp ne permite sa localizam directia din care provine sunetul. Cu ajutorul sunetului putem aprecia si distanta pana la obiectele ce se deplaseaza fata de noi ì emit unde sonore. Astfel, cand obiectul se apropie de noi, sunetele pe care le receptionam cresc in inaltime, iar cind obiectul se apropie de noi, sunetele pe care le receptionam cresc in inaltime, acest fenomen este cunoscut sub numele de efect Doppler. Asadar pozitia sursei sonore - in fata sau in spatele nostru- este detectata datorita reliefului urechilor.

Astfel putem spune ca auzul este un simt extrem de important, fiindca, pe de o parte, ne da informatii privind fenomene foarte indepartate, iar, pe de alta parte, deoarece prin el intelegem vorbirea celorlalti, asigurandu-se astfel comunicarea si colaborarea intre oameni.

5.Vazul

Receptorul luminii este ochiul, organ cu o structura foarte complexa. Partea sensibila la lumina este retina, in care exista doua tipuri de celule fotosensibile: 6 milioane de celule cu conuri si 115 milioane celule bastonase. Conurile asigura vederea culorilor, iar bastonasele sunt mai sensibile , reactionand si la lumina slaba. Unele animale au numai conuri in retina ( pasarile de curte) , altele au numai bastonase ( cainele), avantajati sunt oamenii , pentru ca au ambele posibilitati. Exista insa cazuri in care o persoana nu poate distinge toate culorile, deficineta numita acromatopsie partiala, iar cea mai raspandita forma este asa- numitul "daltonism", cand nu distinge verdele de rosu, sunt foarte rare cazurile de acromatopsie totala, adica nestintingand nici o culoare.

Ochiul uman recepteaza radiatiile luminoase cu o lungime de unda intre 390 si 760 milimicroni. Cele mai scurte lungimi de unda corespund culorii violet, si cele mai lungi culorii rosu.Nu pot fi percepute de ochii nostri razele infrarosii cele ultraviolete.

Calitatile luminii sunt :

tonul adica felul culorii in raport cu lungimea de unda

luminozitatea, inensitatea radiatiei;

puritatea , ( saturatia) in raport cu cantitatea de alb amestecata in culoarea dominanta

Cand ne referim la lumina , facem refirire la o parte foarte mica din spectrul electro magnetic, acesta cuprinde toate frecventele energioei radiante, de la razele gama si razele X, care au lungimi de unda foarte scurta

Pragurile senzoriale / Sensibilitatea

Nu orice stimul provoaca o senzatie, astfel, un sunet foarte slab nu este sesizat . nu excita organul senzorial corespunzator. Cu cat un receptor reactioneaza la un stimulmai slab , cu atat spunem ca este mai sensibil. In legatura cu sensibilitatea , se descriu doua categorii de limite/ praguri: pragul absolut si pragul diferentiat.

Pragul absolut de intensitate este cea mai mica intensitate a unei excitatii capabile sa provoace o senzatie.Un fir de par care cade pe pielea noastra nu e sesizat, dar o musculita , o simtim. Deci greutatea insectei depaseste pragul senzatiilor tactile, de contact. Sensibilitatea este inversul pragului: cu cat pragul e mai mic, cu atat sensibilitatea e mai mare.

Pragul absolut este influentat de factori externi ( zgomotul) si factori interni, psihologici , acesti factori se stabilesc in functie de interesele individului care conduc la modificarea sensibilitatii organelor de simt. O persoana flamanda va fi mai sensibila la mirosurile de mancare decat o persoana care a mancat.

Pragul diferential constituie acea marime minima cu care trebuie sa se modifice intensitatea unui stimul pentru a se percepe o diferenta.Acest prag depinde de valoarea initiala a stimulului si depinde de conditia fizica , de motivatia subiectului si de calitatile stimului testat.. S-a demostrat ca pragul diferential se afla intr-un raport constant fata de marimea care se adauga sau se ia din stimulul initial. Acest raport este 1/30 pentru greutate, 1/100 pentru lumina si 1/10 pentru sunete. Tot in urma experimentelor s-a demostrat ca stimulul creste in progresie gepmetrica, iar senzatia in progresie artimetica.

Adaptarea senzoriala

Sensibilitatea unui organ senzorial nu ramane constanta. Majoritatea organelor senzoriale isi modifica sensibilitatea in raport cu intensitatea stimulilor ce actioneaza asupra lor. Aceasta modificare este numita adaptare. Cand stimulii sunt puternici, sensibilitatea scade si , invers, cand sunt slabi, sensibilitatea creste.

Sensibilitatea unui organ senzorial se modifica nu numai datorita unei stimularii specifice lui, ci si prin excitarea altui organ senzorial, fenomen dovedind existenta unei interactiuni intre diversele simturi. Interactiunea nu are drept efect numai cresterea sensibilitatii, ci si scaderea ei, daca excitantii au o mare intensitate. Sunetele slabe produc o crestere a sensibilitatii vizuale, dar cele puternice cauzeaza o scadere a ei.

Un alt fenomen de interactiune senzoriala il constituie asa- numita "sinestezie": cand un stimul actioneaza asupra unui receptor, el poate produce, in acelasi timp , si senzatii caracteristice unui alt analizator.

Asadar cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala