STRESUL IN PROFESIA DE POLITIST

STRESUL IN PROFESIA DE POLITIST

Din cuprins:

► Situatii de munca, specifice profesiei de politist, ce duc la intensificarea stressului

► Factorii stressori, in profesia de politist

► Descrierea atelierelor de lucru organizate in cadrul politiei din Marea Britanie

►Subiectele abordate in referatele prezentate in atelierele de lucru (anexele 1, 2 si 3)

►Conceptul de inteligenta emotionala

►Obiectivele si premisa oricarei interventii de managementul stressului

Profesia de politist este recunoscuta ca fiind saturata cu factori stressori si presupune o multitudine de situatii de munca ce duc la intensificarea stressului:

aparitiile la procese;

aducerea la cunostinta rudelor a vestii decesului cuiva;

factori organizationali, cum ar fi modalitatea in care se desfasoara sustinerea din partea managerilor si supraincarcarea de sarcini;

situatiile incarcate din punct de vedere emotional

situatii ce apar in cadrul interactiunilor dintre politisti si ,,clientii" lor. Aceasta intrucat, adesea, politistii sunt victimele infractiunilor, sunt implicati, intr-un fel sau altul, in diverse accidente, sunt afectati de disparitia vreunui copil. Pe de alta parte, ar putea fi suspectati ca au incalcat legea si chiar arestati.

In orice caz, este de retinut faptul ca activitatea politistilor are un puternic ecou

emotional, iar aceasta traire emotionala se manifesta, de cele mai multe ori, ca furie si manie.

Trebuie, de asemenea, retinut ca nu doar politistii sunt afectati de activitatea profesionala de zi cu zi, ci si partenerii si familiile lor, chiar daca adesea elementul declansator al faptului ca activitatea profesionala ii afecteaza si pe ceilalti nu pare sa aiba legatura cu aceasta.

Exista studii care au relevat ca factorii stressori in profesia de politist nu deriva din pericolul implicat de activitate, ci, mai degraba, din:

munca in ture (schimburi);

programul de lucru prelungit;

misiuni anulate;

strategiile de adaptare la care recurg politistii.

O strategie de interventie avand ca obiect managementul stressului ar trebui sa se

adreseze caracteristicilor psihice ale subiectilor si aspectelor emotionale specifice muncii de politie.

Un argument in acest sens este studiul in cadrul caruia au participat politisti americani, cand s-a urmarit dezvoltarea abilitatilor emotionale ale acestora, ceea ce a avut drept consecinta ameliorarea performantelor in toate aspectele cuprinse de munca de politie. Premisa acestui studiu a fost ca, daca politistii invata sa inteleaga propriile emotii si sa faca fata acestora si, de asemenea, sa inteleaga emotiile altora, atunci vor trai experientele presupuse de munca lor intr-un mod mai putin stressant.

In cadrul politiei din Marea Britanie, au fost organizate ateliere de lucru ce au

inclus o serie de exercitii experentiale (meditatie, tehnici de vizualizare, biofeedback), prezentarea unor referate si chestionare.

Referatele au avut ca obiect:

cauzele, consecintele stressului; raspunsurile biologice si emotionale la stress - vezi ANEXA 1;

strategiile de adaptare la stress (modul de percepere a evenimentului - vezi ANEXA 2 , centrarea pe problema sau pe emotie);

managementul maniei (anger) (semnificatie, categorii, surse, strategii de adaptare) prin restructurare cognitiva - vezi ANEXA 3.

Cu scopul de a urmari legatura dintre stress si inteligenta emotionala, politistilor care

au participat la atelierele de lucru organizate li s-au administrat doua chestionare:

Boston Emotional Intelligence Questionnaire, ce presupune ca

dimensiuni ale inteligentei emotionale urmatoarele:

o      constiinta de sine (self-awareness),

o      reglarea emotiilor (managing emotions),

o      motivatie intrinseca (self motivation),

o      relationare interpersonala (relating to others),

o      abilitati sociale (emotional mentoring).

Scopul acestui chestionar este sa masoare nivelul de intelegere a propriilor emotii si de traire a acestora.

Cele cinci dimensiuni ale inteligentei emotionale sunt descrise astfel:

○ constiinta de sine (self awareness) - se traduce (cand inregistreaza un nivel ridicat)

in capacitatea de a-si recunoaste si intelege dispozitiile afective, emotiile, nevoile si, de asemenea, efectele acestora asupra celorlalti.

Caracteristicile ce exprima constiinta de sine a cuiva sunt:

- increderea in sine si

- auto-evaluarea realista.

○ autoreglarea (self-regulation) / reglarea emotiilor (managing emotions)

Nivelul ridicat al autoreglarii este un indicator al capacitatii de a controla sau redirectiona impulsurile si dispozitiile afective explozive, de asemenea, al capacitatii de a gandi inainte de a actiona.

Trasaturile ce reflecta aceasta componenta a inteligentei emotionale sunt:

- demn    de incredere;

- toleranta fata de incertitudine;

- deschiderea catre schimbare.

○ motivatia intrinseca, ale carei valori ridicate certifica pasiune pentru munca din motive ce trec dincolo de bani sau statut si, in plus, capacitatea de a-si urmari telurile cu perseverenta si energie.

Indicatorii motivatiei intrinseci sunt:

- nevoia puternica de realizare;

- optimismul, chiar si in fata esecului;

- asumarea angajamentului in cadrul sarcinilor de munca.

○ empatia / relationare interpersonala (relating to others)- se traduce, in cazul in care inregistreaza valori ridicate, prin capacitatea de a intelege configuratia emotionala a altor oameni, fiind in stare sa se comporte cu oamenii in acord cu / conform cu reactiile /reactiilor acestora.

Trasatura marcanta a empatiei este sensibilitatea fata de ceilalti indiferent de barierele culturale.

○ abilitati sociale (emotional mentoring)

Gradul ridicat de dezvoltare a abilitatilor sociale consta in eficienta in relatiile sociale si initiativa in relationare si, in plus, abilitatea de a gasi ,,lungimea de unda " comuna.

Trasaturile ce atesta abilitatile sociale ale cuiva sunt:

- reusita in orice demers de schimbare;

- lejeritate in a elabora si conduce.

► un chestionar ce surprinde stilul de viata si care urmareste nivelul actual de

stress perceput si masura in care stilul de viata rezultat din raspunsurile subiectilor indica riscul de imbolnavire provocata de stress. Stilul de viata, asa cum este definit in acest context, este rezultanta urmatorilor indicatori:

o      nivelul actual de stress;

o      gradul de anxietate;

o      nivelul perceput al succesului in viata / in munca;

o      regimul alimentar zilnic;

o      incarcarea cu sarcini;

o      exercitiul (exercise);

o      simptome fizice aflate in relatie cu stressul;

o      folosirea de stimulente;

o      grijile / provocarile traite.

Studiul prezentat a relevat ca, indiferent de varsta, sex, statut sau vechimea in profesie,

exista o puternica relatie intre fiecare din dimensiunile ce compun inteligenta emotionala si nivelul scazut de stress, reglarea / coordonarea emotiilor aratand cea mai puternica legatura. Studiul a demonstrat ca acei politisti care isi inteleg si regleaza trairile emotionale declara niveluri mai reduse de stress si sunt expusi, conform stilului de viata declarat, la un risc mai mic de imbolnavire din cauza stressului, in viitor.

In consecinta, ceea ce se sugereaza este ca aplicarea unor interventii de dezvoltare a inteligentei emotionale duce la un anume mod de a trai stressul.

Obiectivele unei interventii de managementul stressului, recomandate in literatura de specialitate sunt:

cresterea nivelului de constientizare a propriilor trairi;

sporirea bagajului de cunostinte;

schimbarea atitudinii si comportamentului;

reducerea riscului de imbolnavire si ameliorarea productivitatii.

Sunt posibile asemenea obiective intrucat premisa oricarei strategii de interventie

consta in admiterea faptului ca reactioneaza prin stress oamenii care au invatat sa faca acest lucru. Tocmai de aceea, Max Wertheimer definea adultul ca fiind ,,un copil deteriorat".

Reactia de stress este o cale invatata si, dupa cum sustine un proverb romanesc, "invatul are si dezvat". Poate fi usor sau dificil sa schimbi un model invatat.

Cu cat fixarea a fost mai puternica ( the more state bound) si cu cat invatarea modelului s-a realizat la un nivel mai profund, cu atat este mai probabil ca schimbarea sa fie dificila, dar nu este chiar intotdeauna asa.

Unul din factorii de care depinde aceasta schimbare este autenticitatea nevoii unei persoane de a face acest lucru.

Oamenii se schimba atunci cand stiu CUM sa    faca acest lucru, cand au OPORTUNITATEA si cand sunt MOTIVATI suficient. In consecinta, managementul stressului inseamna:

sporirea / ameliorarea (augmenting) abilitatilor si bagajului de cunostinte,

furnizarea oportunitatii,

gasirea motivatiei corespunzatoare si a resurselor care sa constituie un catalizator pentru schimbarea acelei persoane.

Descrierea mecanismului prin care se produce stressul are valente motivationale in

managementul stressului in cazul anumitor oameni.

Exista doua situatii:

1. Este vorba despre acel gen de persoane ce poate fi denumit ,,centrifug" ("move away from" people). In cazul lor, sublinierea consecintelor, care pot fi foarte grave, accentuarea faptului ca stressul poate imbolnavi, si inca cum, si ,,lovitura emotionala" primita sunt suficiente, uneori, ca baza motivationala a schimbarii comportamentului, deoarece furmizeaza convingerea ca riscul este mare, ca "terenul" este vulnerabil si duce la instalarea starii de frica fata de consecinte.
2. Este cazul persoanelor al caror comportament ar fi etichetat ca fiind ,,centriped" ("move towards" people), atrase de starea de mai bine, de o sanatate mai buna, motivate de beneficii.

Apartenenta la una sau alta din cele doua categorii este doar unul din factorii care

influenteaza starea motivationala a cuiva.

Realitatea este ca nu poti absolut deloc motiva direct oamenii, dar in schimb, ceea ce poti face sa conectezi eforturile intreprinse la structura motivationala proprie diverselor persoane (natural motivational flow).

Pentru ca schimbarea sa functioneze, este nevoie fie sa schimbam credintele /

convingerile cuiva, fie sa apelam la o convingere deja existenta. Nu poti produce o schimbare pe termen lung la nivel comportamental daca nu schimbi mai intai credinta care sustine acel comportament.

A educa pe cineva in problematica stressului nu duce la efectele dorite decat daca nu exista deja un sistem de credinte / convingeri care sa asimileze bagajul nou de cunostinte. Altfel, orice noua informatie este "stearsa", pur si simplu, din cauza faptului ca nu are nici o semnificatie pentru persoana respectiva. Se intampla asa intrucat nu exista un raspuns specific la stress, la nivelul organismului, ci un sistem informational complex, care codifica si incapsuleaza (encodes and embodies) experienta, poate chiar o creeaza.

ANEXA 1

raspunsurile biologice si emotionale la stress

Cea mai acceptata definitie a stressului este urmatoarea: experienta traita de subiect atunci cand percepe ca solicitarile depasesc resursele personale si sociale pe care acesta este capabil sa le mobilizeze.

O persoana ajunge sa fie stresata astfel: in primul rand, se simte periclitata de situatie si, in al doilea rand, se indoieste ca abilitatile si resursele sale sunt suficiente pentru a face fata amenintarii. Gradul de stress / disconfort resimtit depinde de nivelul problemei atribuite situatiei, si de diferenta dintre resurse si solicitarile din partea situatiei, asa cum este perceputa de subiect. Amenintarea nu are ca obiect, de cele mai multe ori, integritatea fizica, ci poate fi vorba despre perceperea pericolului la adresa statutului social, parerilor celorlalti despre persoana in cauza, planurilor privind cariera, celor mai profunde valori personale.

Exista doua tipuri de raspunsuri instinctuale la stress.

Este vorba despre raspunsul pe termen scurt (,,LUPTA SAU FUGI" / FIGHT OR FLIGHT), ceea ce reprezinta, de fapt, un instinct de supravietuire, vehiculat in literatura de specialitate cu ocazia primelor cercetari asupra stressului, initiate de Walter Cannon in 1932. Lucrarile lui Cannon au aratat ca, atunci cand un animal traieste un soc (in cadrul unui experiment de laborator) sau percepe o amenintare, organismul elibereaza , intr-un timp foarte scurt, hormoni care il ajuta sa supravietuiasca, adica il ajuta sa alerge mai repede sau sa lupte mai mult. Acesti hormoni duc la cresterea pulsului si tensiunii arteriale, in felul acesta furnizand mai mult oxigen si glicogen grupelor importante de muschi, in scopul fortificarii acestora. In pus, se reduce circulatia sangvina la nivelul pielii in favoarea organelor vitale, limitand astfel pierderile de sange in caz de ranire. De asemenea, acesti hormoni determina concentrarea atentiei exclusiv asupra amenintarii. Acest proces este destinat ameliorarii abilitatii de a supravietui in situatiile in care este amenintata viata.

Din pacate, aceasta mobilizare a corpului in vederea supravietuirii are si consecinte negative. In aceasta stare, suntem nervosi, anxiosi, iritabili, ceea ce reduce abilitatea de a lucra alaturi de alti oameni; ne este sa executam actiuni ce necesita control si precizie; ne este afectata abilitatea de a duce la bun sfarsit rationamente bazate pe informatii provenite din mai multe surse; suntem mai predispusi la accidente si mai putin capabili de a lua decizii bune.

Suntem tentati sa credem ca raspunsul gen ,,LUPTA SAU FUGI" este declansat doar de situatii in care este amenintata in mod evident viata persoanei in cauza; numai ca studii recente au demonstrat ca acest gen de raspuns este determinat chiar si atunci cand se intampla ceva intr-un mod neasteptat, cand oamenii sunt frustrati sau intrerupti, in situatii noi sau,

intr-un anume fel, provocatoare.

Exista putine situatii de munca in timpurile noastre in care acest gen de raspuns este util. Cele mai multe sunt rezolvate printr-o abordare tradusa prin calm,ratiune, control, sensibilitate fata de ceilalti.

Hans Selye s-a concentrat in studiile sale asupra observatiei ca diferitele afectiuni de ordin fizic cauzeaza aceleasi simptome pacientilor, astfel ca a denumit aceasta schema generala prin care organismul reactioneaza la un stimul major ,,SINDROMUL GENERAL DE ADAPTARE". Spre deosebire de raspunsul gen ,,LUPTA SAU FUGI", ce cuprinde un mic interval de timp, ,,SINDROMUL GENERAL DE ADAPTARE" se refera la raspunsul fata de expunerea indelungata la factori stressori.

In mediul de munca, factori stressori sunt:

supraincarcarea de sarcini;

conflictul intre prioritati;

valori instabile;

termene limita drastice;

conflicte cu colegii;

atmosfera tensionata (neplacuta).

Toti acesti factori duc atat la reducerea performantei intrucat energia este

redirectionata in vederea rezolvarii lor, cat si suferinta, disconfort (nefericire).

In cadrul acestei scheme generale de reactie, Selye a identificat trei etape:

faza de alarma (raspunsul gen ,,LUPTA SAU FUGI");

faza de rezistenta, care dureaza atata vreme cat subiectul este capabil;

faza de epuizare.

Efectele stressului se concretizeaza, pe de o parte, in modul in care afecteaza

sanatatea - cu referire la problemele fiziologice produse, iar pe de alta parte, in comportamente problema.

Efecte in plan comportamental

Este vorba despre, in principal, despre consumul excesiv de alcool si fumatul, ca modalitati de a obtine evadarea imediata din starea de stress si, care, evident, se rasfrang asupra sanatatii.

Efecte in plan fiziologic

Legatura dintre stress si afectiunile cardiace este deja clar stabilita. Daca stressul este intens si hormonii eliberati nu sunt folositi in efort fizic, atunci ritmul cardiac crescut si tensiunea arteriala ridicata produc un efect de tensiune in artere si le afecteaza ca urmare a sechelelor si a ingrosarii lor, ceea ce reduce fluxul sanguin si aportul de oxigen catre inima. Intr-o conditie de genul acesta, raspunsul de genul ,,LUPTA SAU FUGI" poate deveni fatal: hormonii eliberati accelereaza ritmul cardiac pentru a creste fluxul sanguin catre muschi, dar, din cauza faptului ca vasele sangvine s-au ingustat, nu ajunge suficient sange la inima pentru a duce indeplinire solicitarea. Efectul cauzat poate fi infarctul miocardic.

Alte efecte ale stressului

Stressul afecteaza sistemul imunitar, ceea ce explica frecventa racelilor atunci cand suntem stresati; poate intensifica simptomele in afectiuni ce prezinta o componenta autoimuna (artrita reumatoida); produce migrene. Este cercetata chiar ipoteza legaturii dintre stress si cancer.

Stressul este asociat cu anxietatea si depresia, ca expresie a efectelor gandirii negative.

ANEXA 2

MODUL DE PERCEPERE A STRESSULUI

A experimenta o anumita emotie este o chestiune de alegere. Argumentele pot fi gasite in experienta unor alte culturi (altele decat cultura occidentala), in tehnicile de management al stressului, in actorie, toate acestea dovedind ca ipoteza lipsei controlului asupra emotiei este nula. Numai ca reteaua biochimica si neuronala ce sustine trairile emotionale nu functioneaza dupa regulile logicii sau, cu alte cuvinte, odata ce resursele constiente ale individului au fost epuizate in confruntarea cu stressorul potential, este de presupus ca, in fapt, sunt mobilizate resurse inconstiente. Raspunsul de genul ,,LUPTA SAU FUGI" este ilustrativ pentru aceasta situatie. Asa ca, fara nici un dubiu, declansarea acestui gen de raspuns este obiectul controlului si alegerii. Chiar mai mult, trairile emotionale ale oricarei persoane sunt apanajul invatarii. Exista numeroase tehnici care demonstreaza capacitatea umana de a ajunge la robustete si maturizare emotionala, ceea ce nu inseamna aplatizare si indiferenta, ci posibilitatea de alegere si constiinta de sine.

Multe din aceste tehnici au ca puncte de pornire intelegerea modului in care au loc invatarea, memorarea, si declansarea comportamentelor si considerarea faptului ca oamenii se afla intr-o continua schimbare, ca nivelurile de constientizare atinse sunt fluide si variaza, ca nivelurile de activare percepute si preferate se schimba.

Fundamentul teoretic al celor expuse, asa cum este prezentat de Apter (2001), consta in existenta unor categorii de stari / stiluri meta-motivationale, care nu sunt altceva decat rezultatul impletirii valorilor de factura afectiva si a modalitatilor de a experimenta lumea. Este vorba despre patru stari / stiluri bipolare, descrise ca niste axe, care reprezinta continuumuri intre extremele urmatoare:

a te simti jucaus (a fi intr-o forma ludica) / a fi serios;

conformism / nevoia de schimbare;

a intra in rol de competitor / sustinator;

autocentrare / allocentrare;

Chiar daca, teoretic, exista infinite posibilitati de stari / stiluri, oamenii prefera si

selecteaza anumite combinatii de stari, care se reflecta in maniera de invatare, memorare, comportament si care se impletesc. In orice moment, oamenii se afla intr-una din cele doua extreme ale fiecarei stari, in orice combinatie posibila. Astfel, se explica cum apreciem o experienta ca fiind placuta intr-o ocazie, dar neplacuta cu alta ocazie.

In general, oamenii isi manifesta preferinta pentru una sau alta din componentele perechii bipolare, ceea ce se poate reflecta intr-un anume pattern, dar exista si momente in care are loc comutarea pe cealalta componenta. Se intampla asa ca urmare a interventiei unuia sau chiar tuturor dintre urmatorii trei factori, cu conditia sa fie suficient de puternici pentru

a-i depasi pe aceia care actioneaza impotriva schimbarii:

evenimentele sau asteptarile / montajele afective (events and settings);

frustrarea (in cazul in care, aflandu-ne intr-o anumita stare, nu putem obtine rezultatul dorit si, dupa un timp, pur si simplu, adoptam starea opusa);

saturatia, care apare atunci cand o persoana s-a aflat ceva vreme in aceeasi stare.

In plus, se poate spune chiar ca intervine, intr-un anume grad, controlul constient.

Ilustrative sunt, in acest sens, exemplele atletilor si performerilor.

In literatura de specialitate, aceste cunostinte sunt reunite in teoria comutarii (reversal theory). Prin comutare sau trecerea de la o stare la alta se explica cum de modul de a percepe stressul variaza atat de mult, nu doar de la un individ la altul, ci chiar cand vine vorba despre una si aceeasi persoana. Totul depinde de componenta combinatiei active la un moment dat. Astfel, putem intelege de ce performanta este asociata atat cu niveluri ridicate de activare / mobilizare (arousal), cat si cu niveluri reduse de activare / mobilizare. Totul depinde de starea / stilul meta-motivational in care persoana se afla in acea ocazie.

ANEXA 3

RESTRUCTURAREA COGNITIVA

Restructurarea cognitiva inseamna reorganizarea modului in care percepem lumea, ceea ce implica a foarte mare doza de subiectivism. Tocmai de aceea, oamenii acorda tot felul de semnificatii remarcilor din partea celorlalti, fie ca sunt prieteni sau doar colegi, chiar daca nu exista nici o intentie ascunsa in acestea. In acest caz, este foarte clar ca suntem in fata unui exemplu de gandire irationala.

Alte asemenea "mostre" de gandire irationala ar fi :

1. Aceasta situatie este total lipsita de speranta.
2. De ce mi se intampla mereu chestii dintr-astea?
3. N-am nici o sansa sa termin acest proiect la timp!

Intrebarile care se impun in asemenea momente sunt:

1. Ce simt cand fac o asemenea remarca?
2. As spune ca remarca mea este intocmai si in intregime adevarata?
3. Aceasta remarca m-a facut sa ma simt mai bine sau mai rau, tinand cont de faptul ca ma simteam deja un pic stressat / a?

Sunt doar cateva exemple in care propria gandire actioneaza impotriva noastra in

situatii care pot genera stress, dar nu-l genereaza automat. Majoritatea reactiilor de stress traite rezulta din propriul mod de gandire. Tocmai de aceea, orice interventie de management al stressului parcurge urmatoarele etape:

1. invatarea modalitatii de recunoastere a gandurilor distorsionate (learning to recognize distorted thinking);
2. schimbarea gandurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a afirmatiilor irationale;
3. managementul (how to cope with . ) maniei, folosind tehnici cognitive;
4. punerea in practica a noilor abilitati invatate in situatii din viata de zi cu zi.

Invatarea modalitatii de recunoastere a gandurilor distorsionate

Robert Sapolsky, specialist in tehnicile de management al stressului, este de parere ca sursa primara / factorul primar al instalarii stressului tine de natura umana, de faptul ca putem gandi despre felul in care gandim ca urmare a posibilitatii noastre de a pastra o imagine / o informatie in minte atat timp cat dorim. De aceea, spre deosebire de noi, animalele, care nu pot realiza acest lucru, nu se imbolnavesc de ulcer. Deindata ce pradatorul a iesit din campul sau perceptiv, animalul l-a uitat. Cu alte cuvinte, sunt alertate de pradator exclusiv cand acesta este prezent. In schimb, noi, oamenii, putem pastra vii in minte gandurile despre tot felul de "pradatori", in orice caz, despre toata gama de probleme. Din fericire, suntem capabili si sa ne imaginam solutiile la aceste probleme. Avem incredibila putere de a ne imagina cum sa ne schimbam comportamentul pentru a functiona mai bine in viitor.

Abilitatea de auto-observatie poate fi atat o binecuvantare, cat si un blestem. Cateodata, folosim aceasta abilitate pentru a ne razgandi (to second-guess), a ne submina si a critica lucrurile pe care le facem. Actionam si reactionam simultan. Auto-observatia ne poate elibera de stress sau ne poate condamna pe viata la perturbari emotionale si framantare.

In acest context, Albert Ellis scria: "Cu cat alegem mai mult sa ne folosim puterea de constientizare (self-awareness) pentru a ne analiza scopurile si dorintele, cu atat mai mult ne intarim liberul arbitru si capacitatea de a decide singuri (free will or self-determination). Abilitatea de auto-observatie se concretizeaza / se materializeaza in demersul de dialog interior. Prin acest dialog interior, pe de o parte, putem "sa ne furam singuri caciula" (defeat ourselves), spunandu-ne lucruri de genul "Nu voi reusi niciodata nimic", iar pe alta parte, ne putem mentine in directia scopurilor noastre in felul urmator:"Pot obtine tot ce vreau daca muncesc din greu si raman concentrat asupra scopului meu". Gandurile pozitive, de incurajare si mobilizare, rationale ne pot slefui / modele destinul intr-o directie, iar cele negative, distorsionate, irationale, confuze, de descurajare ne modeleaza destinul intr-alta directie. Aceasta inseamna ca putem alege cum vrem sa gandim si sa ne comportam.

Cand trebuie sa facem ceva despre care CREDEM ca ne pune intr-o situatie jenanta, dialogul interior poate actiona in sens inhibitor. Convorbirea cu noi insine este adesea generata de reguli interioare puternice, despre care cei mai multi dintre noi nu suntem constienti.

"N-o sa ma fac de ras niciodata in public", "Va fi groaznic daca o sa ma fac de ras in fata altora" sunt exemple de asemenea reguli nescrise. Tocmai din aceasta cauza ne este teama sa facem ceva pentru prima data, sa ne dezvaluim cele mai profunde sentimente.

In situatia in care facem ceva pentru prima data, acest gen de dialog interior suna cam asa: "Nu pot. Va fi dificil. De ce fac asta? O sa ma fac de ras. Lumea o sa rada de mine. Sunt prea batran pentru a face lucruri pe care nu le-am facut pana acum."

Atunci cand facem o greseala, acelasi gen de dialog interior consta in urmatoarele: "Ce idiot sunt! Este groaznic! Urasc sa fac greseli! Ma caracterizeaza asta. Intotdeauna fac greseli." Un asemenea dialog interior, daca este puternic, ne poate impiedica sa experimentam ceva nou. Ne poate face sa simtim o teama atat de mare fata de greseli incat nu ne mai asumam nici un fel de risc. Retinerea chiar si-n fata celor mai mici riscuri ne poate bloca dezvoltarea, ne "ucide" creativitatea si spontaneitatea.

Aaron Beck enumera alte cateva reguli nescrise asemenea celor prezentate deja:

Pentru a fi fericit trebuie sa am succes tot timpul!

Pentru a fi fericit trebuie sa fiu acceptat de toata lumea si sa fiu placut de toata lumea intotdeauna!

Daca nu sunt in varf, nu sunt bun de nimic!

Daca fac o greseala, sunt un prost!

Valoarea mea depinde de ceea ce cred ceilalti despre mine!

Nu pot trai fara dragoste / "marea dragoste?"!

Daca o persoana nu este de acord cu mine, asta inseamna ca nu ma place!

Evident ca multi dintre noi sunt tentati sa creada ca aceste reguli nu sunt valabile

pentru ei, nu li se aplica. Si totusi, cel putin o data in viati au fost suparati din cauza ca n-au obtinut ce-au vrut sau cineva nu i-a placut sau au iesit pe locul doi sau au facut o greseala sau cineva nule-a apreciat parerea sau vreun / vreo fost / fosta i-a parasit sau cineva nu a fost de acord cu ei. Au existat anume momente in viata cand probabil ca au fost afectati de fiecare din aceste reguli nescrise. Aceasta deoarece nimeni nu e perfect. In plus, ceilalti pot fi condusi de reguli diferite, chiar contradictorii. De aceea ceste reguli sunt frecvent incalcate. In consecinta, ne simtim iritati si suparati. Sunt cazuri in care aceste reguli se dovedesc atat de puternice incat pot distruge prietenii, destrama casatorii si ne fac sa ne pierdem increderea in noi.

Afirmatiile de genul ,,Ar trebui . " sau "Trebuie . "

Regulile interioare adesea includ expresii de genul "Ar trebui . " sau "Trebuie . ". De aceea, acest tip de gandire este denumita "absolutista" - fiind foarte "dictatoriala", cu atat mai mult cu cat uneori, desi prezente, nu sunt exprimate ca atare.

Dramatizarea (Awfulizing)

Se refera la prezenta in vocabularul cuiva a cuvintelor "extreme" de genul ,,groaznic" (awful), "cumplit" (terrible). Oamenii care gandesc in felul acesta pleaca de la presupozitia ca

nu exista "uneori dificil", ci exclusiv "INTOTDEAUNA dificil" si se asteapta ca lucrurile sa se intample in consecinta. Asemenea persoane exagereaza potentiala gravitate a oricarei probleme.

Un alt exemplu de gandire irationala este "Nu suport sa . ".

Orice schimbare incepe cu constientizarea obiectului schimbarii.

Un prim pas catre schimbare, la indemana oricui, este "contabilizarea"situatiilor stressante prin care am trecut, in felul urmator:

1. notarea unei scurte descrieri a situatiei,

2. "refacerea"dialogului interior astfel incat sa ne amintim cat mai multe detalii,

3. analiza calitatii dialogului interior, luand drept criteriu, apropierea de unul din cei doi poli: "M-a facut sa ma simt mai bine" / "M-a facut sa ma simt mai rau".

Albert Ellis a definit secventele procesului de aparitie a stressului ca termeni ai unei ecuatii:

evenimentul activator / intamplarea / situatia (A);

interpretarea intamplarii (B);

reactia de stress consecinta (C), astfel ca A+B=C. Cu alte cuvinte, ceea ce

gandim despre o situatie determina ceea ce simtim in legatura cu acea situatie. Ganduri diferite, asociate aceleiasi situatii, duc la moduri diferite de a trai acea situatie.

Sa ne referim la un exemplu concret: sa presupunem ca avem o pana de cauciuc in drum spre locul de munca. Aceasta este situatia / evenimentul activator. In fata acestei situatii putem gandi astfel:"Este cel mai rau lucru care mi se putea intampla. N-o sa-mi repar niciodata cauciucul asta. O sa intarzii la serviciu si probabil ca voi fi dat afara." In consecinta, ne simtim suparati si frustrati. Sau, in fata aceleiasi situatii, putem gandi: "O pana de cauciuc. Nu e mare lucru! Pot sa-l schimb si singur sau pot chema pe cineva care sa ma ajute. O sa-l sun pe seful meu si o sa-i explic ce s-a intamplat. Va intelege. Oricui i se poate intampla sa aiba o pana de cauciuc macar o data." Ca urmare, ne simtim mai putin stressati si capabili sa facem fata situatiei.

Cei mai multi oameni, de obicei, nu sunt constienti de existenta acestor ganduri si considera ca stressul este rezultatul inevitabil si nemijlocit al intamplarii / evenimentului activator.

Schimbarea gandurilor distorsionate prin achizitia modului de combatere a

afirmatiilor irationale

Iata cinci tehnici pe care le putem folosi pentru a ne mentine gandurile limpezi si rationale:

1. Gaseste ceva bun in orice situatie! (Find the good in a bad situation!)

2. Controleaza-ti dialogul interior!

3. Evita sa cauti vina cuiva! (Avoid the blame game!)

4. Priveste inainte! Concentreaza-te pe ce va fi! (Shift your focus forward!)

5. Lasa stressul sa mai astepte! (?) (Keep your stress in perspective!)

Toate acestea sunt tehnici de restructurare cognitiva tocmai pentru ca ne ajuta sa reorganizam modul in care vedem lumea.

Lupta cu gandurile irationale presupune evaluarea acestor convingeri irationale si recunoasterea a ceea ce sunt ele cu adevarat: expresii ale frustrarii bazate doar pe o bruma de adevar si exagerarea tuturor proportiilor. De exemplu, obisnuim sa ne spunem: "Sefa mea este o ticaloasa absoluta! Mereu imi da de lucru in ultima clipa." Acesta este un exemplu clar de distorsionare a adevarului. Daca analizam aceste remarci, vom avea masura in care ele stau in picioare / sunt valide. Daca sefa este intr-adevar o ticaloasa absoluta, aceasta inseamna ca niciodata ea nu a facut un lucru bun, indiferent pentru cine. Daca ar fi sa examinam atent afirmatiile facute, ne vom aminti cel putin o ocazie in care sefa ne-a marit salariul sau ne-a lasat sa plecam mai devreme acasa sau chiar ne-a laudat pentru munca noastra. Asa ca mai corect ar fi sa spunem asa: "Cateodata e greu sa lucrezi cu sefa mea."

In fata "cuantificatorilor universali" de genul "niciodata" sau "intotdeauna", cea mai adecvata reactie este: "De fapt, nu intotdeauna sefa mea imi da ceva de facut in ultimul moment. In ultimele doua saptamani n-a facut deloc asa ceva".

Combaterea gandurilor irationale presupune parcurgerea unui proces marcat de urmatoarele intrebari:

1. Cat de adevarate sunt aceste remarci?

2. Pot fi dovedite?

3. Sunt general valabile sau sunt adevarate doar in anumite cazuri?

Un alt mod de combatere a remarcilor irationale este identificarea prezentei evidente sau "in umbra" a afirmatiilor de genul "trebuie . " si sanctionarea lor.

Albert Ellis este de parere ca se disting trei categorii de afirmatii gen "trebuie"

1. avand drept tinta propria persoana (Trebuie sa fac lucrurile perfect! / Trebuie sa am succes!/ Trebuie sa fiu iubit!)

2. indreptate catre altii (Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cat de bine pot! / Ceilalti trebuie sa se comporte respectand regulile mele! Ceilalati trebuie sa se poarte frumos cu mine intotdeauna!)

3. orientate impotriva conditiilor de munca, de mediu si impotriva lumii (rinduielilor lumesti) (Viata n-ar trebui sa fie asa de grea!)

Daca suntem atenti, vom constata ca in spatele multor convingeri irationale stau, de fapt, afirmatii gen "trebuie . ". Sa ne gandim la un exemplu: remarca "Colegul meu nu e bun de nimic" ascunde urmatoarea afirmatie gen "trebuie . ": "Ceilalti trebuie sa-si faca treaba cat de bine pot".

Deindata ce am sesizat legatura dintre o convingere irationala si afirmatia "trebuie . ", ce se afla in spatele acesteia, putem schimba afirmatia "trebuie . " astfel incat sa sune mai putin dictatorial. Este usor de realizat acest lucru, convertind afirmatia "trebuie . " intr-o preferinta. Avantajul acestei transformari consta in flexibilitatea specifica preferintelor. Neindeplinirea unei preferinte ne supara mai putin decat neindeplinirea imperativului "trebuie . ". Intorcandu-ne la exemplul prezentat, vom face urmatoarea mutare: "As prefera ca oamenii sa-si faca treaba cat de bine pot, dar n-o voi lua in nume personal, daca nu vor face asta." Prezenta lui "dar" mentine gandirea limpede si rationala.

Managementul maniei, cea mai periculoasa dintre emotii

Mania ia multe forme. Exista mai multe tipuri de manie: abuzul, ridiculizarea, violenta fizica (physical violence temper tantrums), sarcasmul, imbufnarea, gelozia, furia, ostilitatea, plictiseala, iritarea sau frustrarea, auto-compatimirea si invinovatirea.

Efectele maniei

In plan fiziologic, mania duce la cresterea nivelului de cortizon si adrenalina, cresterea tensiunii arteriale si a glicemiei, concomitent cu reducerea diametrului vaselor sangvine. Creste, de asemenea, nivelul colesterolului, ceea ce mareste riscul    de arterioscleroza.

Raspunsul fiziologic al organismului la manie este acelasi cu raspunsul la strees.

Exista o foarte stransa legatura intre manie si afectiunile cardiace, infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala cronica.

Dr. Redford Williams, cercetator la Duke University, a ajuns la concluzia ca, mai ales, ostilitatea se asociaza cu afectiunile cardiace si poate fi un bun predictor pentru infarctul miocardic.

Mania poate conduce la insomnie si oboseala.

Oamenii al caror comportament este marcat de ostilitate au o viata caracterizata de probleme de cuplu, nivel ridicat de stress, nivel redus de satisfactie in munca si probleme de relationare la locul de munca.

Simtim manie atunci cand consideram ca intamplarile care tocmai se petrec sau sunt deja petrecute sau care ar putea avea loc se deruleaza altfel decat suntem noi de parere ca ar trebui sa se intample. Mania este o reactie ce apare atunci cand asteptarilor noastre nu li se da curs.

Nu suntem maniosi in lipsa unei justificari pentru ceea ce simtim. De obicei, ne maniem din cauza altor oameni sau din cauza unor lucruri sau situatii si, uneori, din cauza noastra. Adevarul este ca traim aceasta emotie ca raspuns la nevoia ca lucrurile sa fie facute asa cum vrem noi / dupa pofta noastra (we are responding to a perceived need to have things our way).

Mania este resimtita in cazul in care cineva incalca niste reguli.

Fiecare dintre noi are asemenea reguli in baza carora luam decizii si care ne indica cum ar trebui sa decurga lucrurile.

O regula este acea convingere, care ne confera asigurarea ca asa trebuie / ar trebui sa fie un lucru. In general, regulile includ expresii de genul "ar trebui", "trebuie". Ne maniem cand cineva incalca sau chiar noi incalcam una din regulile care ne guverneaza.

E de retinut ca aceste reguli sunt creatia noastra. Ele nu sunt echivalentul realitatii. Noi suntem cei care decidem cum ar trebui sa fie lucrurile. Si atunci cand apare ceva ce intra in conflict cu modul cum credem noi ca lucrurile at trebui sa fie, in noi rasare mania. Intamplarea in sine nu ne face maniosi mai mult decat ne-ar face sa ne simtim plictisiti sau altcumva. Felul in care noi reprezentam in mintea noastra intamplarea, ceea ce semnifica aceasta pentru noi duce, intotdeauna, la trairea unei anume emotii fata de acea situatie.

Motivul pentru care ne suparam pe cineva sau pe ceva nu este comportamentul acelei persoane si nici circumstantele situatiei, ci convingerile noastre in legatura cu modalitatea in care oamenii ar trebui sau trebuie sa se comporte.

In functie de cum interpretam situatia si luam in considerare regulile pe care le-am creat pentru aceste tipuri de situatii, ne vom pastra calmul si linistea la un anumit nivel.

Primul pas in controlul maniei este reexaminarea regulii ce intra-n actiune si constientizarea faptului ca de la aceasta, ci nu de la situatia propriu-zisa, s-a ajuns la alegerea maniei, ca reactie la situatia respectiva.

Dr. Wayne Dyer recomanda cateva modalitati de a pastra controlul asupra starii / emotiei de manie (enervare):

1. Sa fim foarte atenti la ceea ce gandim in momentele acelea de manie si sa ne aducem aminte ca nu trebuie sa gandim astfel, pur si simplu pentru ca asa am facut in trecut.

2. Sa incercam sa amanam trairea maniei. Daca stim ca ne maniem intr-o anume situatie, atunci sa amanam declansarea trairii cu 15 secunde si abia apoi "sa ne dam drumul". In urmatoarea ocazie, sa incercam amanarea cu 30 de secunde si, in continuare, sa tot marim intervalul. Amanarea inseamna, de fapt, control. Dupa ceva exercitiu, vom fi in stare sa eliminam declansarea maniei.

3. Sa avem in minte ca putem considera un lucru neplacut si, cu toate acestea, putem simti si altceva decat manie fata de acel lucru.

4. Sa ne amintim in acele momente de manie ca fiecare are dreptul sa fie ceea ce alege si, de fapt, doleanta noastra, ca alte persoane sa fie altfel de cum sunt, ne alimeteaza starea de manie. Sa invatam sa le permitem celorlalti sa aleaga, asa cum si noi insistam asupra drepturilor noastre.

5. Sa tinem un jurnal in care sa notam timpul, locul si situatia la care am ales sa reactionam cu manie. Simplul act de a scrie despre fiecare incident ne va face sa alegem mania din ce in ce mai putin.

6. Sa scapam de toate asteptarile pe care le avem fata de ceilalti.

7. Sa ne pese de propria persoana. In felul acesta, nu ne vom mai consuma traind o emotie asa de auto-distructiva.

8. In loc sa fim sclavii, din punct de vedere emotional, ai oricarei situatii cu potential frustrant, sa folosim aceasta situatie ca pe o provocare la schimbare, nu ca pe o ocazie de a ne enerva.