Structuri diferentiale dupa criterii psihologice

Structuri diferentiale dupa criterii psihologice

Mare influenta asupra conceptiilor moderne cu privire la structura personalitatii a exercitat tipologia elaborata de C.G. Jung, aprofundata si dezvoltata de H.J. Eysenk.

1. Tipologia C.G Jung este o constructie pe doua niveluri (etaje). La partea inferioara se face distinctia intre un tip introvertit si un tip extrovertit, peste care psihiatrul elvetian suprapune doua tipuri fundamentale dupa predominanta in viata psihica a uneia din cele patru functii esentiale: gandirea, sentimentul, intuitia si senzatia.

In ceea ce priveste introversiunea si extraveriunea, C.G.Jung admite ca ele se raporteaza la doua tipuri umane pe care mai multi psihologi le-au pus in evidenta (Nuttin J., La structure de la personnalite Paris, PUF, 1968, p. 115). Astfel, introvertitul se caracterizeaza prin ceea ce Heymans va numi functie secundara si corespunde tipului schizotim a lui Kretschnier, in timp ce extravertitul este omolog ciclotimului si se caracterizeaza prin predominarea functiei primare.

C.G.Jung a evidentiat ca aspectul esential al diferentelor dintre cele
doua tipuri este dat de orientarea diferita in raportul eu - lume, individ -
mediu.

ATITUDINEA GENERALA: EXTRAVERSIUNEA

DOUA TIPURI RATIONALE

DOUA TIPURI IRATIONALE

C.G.MNG DESCRIE:

EXTRAVERSIUNEA: A. CONSTIENTULUI (gandire, sentiment, interes, atentie, actiune)

I. DOUA TIPURI RATIONALE:

tipul ganditor extrovertit

2. tipul sentimental extrovertit

II. DQUATIPURI IRATIONALE:

tipul senzitiv extrovertit

tipul intuitiv extrovertit

B. INCONSTIENTULUI

2. INTROVERSIUNEA:

A. CONSTIENTULUI

I. DOUA TIPURI RATIONALE:

1. tipul ganditor introvertit

2.tipul sentimental introvertit

II. DOUA TIPURI IRATIONALE:

tipul senzitiv introvertit

tipul intuitiv introvertit

TIPURILE IRATIONALE ISI INTEMEIAZA COMPORTAMENTUL PE FORTA ABSOLUTA A PERCEPTIEI NU PE JUDECATI RATIONALE    

In cazul introversiunii, orientarea energiei psihice este spre interior, iar in cazul extraversiunii, orientarea 'miscarii psihice' se face spre exterior. Aceste orientari au si un sens valoric - orientarea spre interior fiind insotita de o atitudine pozitiva fata de subiect; in extraversiune exista o atitudine pozitiva fata de obiect.

Intre introversiune si extraversiune Jung evidentiaza existenta unui raport dinamic in care mecanismele refularii si compensarii joaca un rol important. Ambele orientari le gasim la orice om. Cand predomina extraversiunea - interesul pentru lumea exterioara - introversiunea este refulata; cand predomina interesul pentru viata interioara (predomina introversiunea) extraversiunea este refulata. C. Jung arata ca la multi oameni exista un echilibru intre cele doua orientari, cazul in care el vorbeste de tipul ambivert. Cand una din cele doua orientari devine exclusiva, avem cazuri patologice: in schizofrenie se instaleaza o introversiune rigida, in isterie guverneaza extraversiunea.

- Atitudinea generala a constientului la individul ce poseda o predominare a mecanismului extraversiunii.

In acest caz individul se orienteaza dupa datele pe care le furnizeaza lumea externa cand orientarea dupa obiect si datele obiective predomina incat deciziile si actiunile individului sunt determinate de aceste date obiective este vorba de o atitudine extrovertita in masura in care aceasta atitudine devine la un individ obisnuinta se poate spune ca acel individ este extravertit. La el obiectul joaca un rol mai important decat opinia sa subiectiva. Forta opiniilor sale personale este mai mica decat cea a conditiilor exterioare. Constiinta sa priveste in intregime spre exterior deoarece, de aici ii vine determinarea decisiva. Din aceasta atitudine fundamentala decurg toate particularitatile psihologiei sale. Pericolul ce-l pandeste pe acest individ este de a se confunda cu obiectul, de a fi absorbit de obiecte, de a se pierde in ele. Atitudinea inconstientului se bazeaza pe un raport de compensatie. Atitudinea extrovertita a constientului reprima si refuleaza factorul subiectiv, exigentele personale. Atitudinea inconstientului concentreaza in acest caz energia asupra factorului subiectiv, asupra diferitelor tendinte, trebuinte, exigente, care sunt reprimate deci e o atitudine de introversiune. In momentul in care atitudinea extravertita a constientului se dezvolta exagerat atitudinea introvertita a inconstientului apare sub forma unor simptome. Inconstientul ia pozitie impotriva constientului pentru restabilirea echilibrului. Si functiile psihologice fundamentale au diferite particularitati in cazul atitudinii extravertite. In acest caz gandirea se orienteaza dupa obiect si datele obiective. Aceasta orientare nu schimba nimic din esenta functiei gandirii dar ii modifica manifestarea. Acest fel de gandire sucomba in date obiective pierzandu-se in experienta particulara si datele. empirice. Sentimentul in atitudinea extravertita se gaseste in armonia cu valori obiective dar sufera un

fenomen de despuiere de toate 'aditiile subiective'. Senzatia in atitudinea extrovertita se caracterizeaza prin aceea ca participarea subiectiva la senzatii este inhibata, individul fiind orientat spre o realitate ce cade sub simturi. Functia intuitiei este refulata in acest caz si sfarsit intuitia, principala functie a inconstientului se intoarce in cazul atitudinii extravertite in intregime spre obiect. Combinand cele patru functii cu orientarea extravertita, Jung a obtinut patru tipuri:

1. Tipul ganditor extravertit. Individul care apartine acestui tip cauta sa puna toate manifestarile vietii sale sub dependenta concluziilor intelectuale, toate insa comandate de date obiective fapte sau idei de valoare generala. Acest om da preponderenta in actiunile sale realitatii obiective sau regulilor intelectuale de orientare obiectiva. Vorbind despre idealul acestui tip, C.G.Jung spunea: 'idealul sau cu tot pretul trebuie sa devina realitate pentru ca el este expresia cea mai pura a realitatii obiective' (C.G.Jung, Types psychologues, Geneva, 1958, p.325). El refuleaza toate formele vietii depinzand de sentiment, iar formele irationale ca: experienta, pasiunile, sunt extirpate din constiinta lui. Dupa parerea lui Jung acest tip se gaseste mai mult intre barbati.

2. Tipul sentimental extravertit. Indivizii ce apartin acestui tip traiesc numai dupa normele sentimentului lor, sentimentul corespunzand in acest caz situatiilor obiective si valorilor de importanta generala. Acesti indivizi nu pot gandi ceea ce nu simt. Caracteristica lor este ca inlatura toate rationamentele si judecatile ce contravin sentimentului. Acest tip reprima mai ales gandirea ca ea tulbura sentimentul. Acestui tip, dupa parerea lui Jung, apartin mai mult persoanele de sex feminin. Cele doua tipuri expuse sunt considerate de Jung ca tipuri rationale deoarece se disting prin primatul functiilor rationale.

Tipul senzitiv extravertit. La acest tip este foarte dezvoltat simtul . realitatii Si 'nu exista tip de om - spune Jung - care sa poata egala in realism tipul senzitiv extravertit' (Idem, p.340). Tot ce intra in cercul cunostintelor sale a fost cucerit cu ajutorul senzatiilor si nu serveste decat pentru acestea. Acest tip este irational deoarece se supune atat unei senzatii provocate de hazardul irational cat si celei provocate de un eveniment real. Acesta este omul realitatii tangibile care nu se gandeste la reflectie si nici nu are intentia sa domine.

Tipul intuitiv extravertit. Este foarte greu de cunoscut deoarece intuitia nu poate fi cunoscuta asa usor. Predomina la femei. Intuitia care-i inteleasa de Jung ca 'o perceptie inconstienta', permite acestora (tipurilor intuitive extravertite) de a sti exact si aproape inconstient mediul in care trebuie sa traiasca, omul pe care trebuie sa-1 iubeasca. Aceste ultime doua tipuri sunt considerate de Jung ca tipuri irationale.

Cand predomina atitudinea introvertita, atitudinea constientului se orienteaza dupa date subiective avand ca linie de conduita si adaptare factorii de percepere si cunoastere. In acest caz factorul obiectiv se bucura de o valoare mica. In masura in care constientul introvertitutui se subiectivizeaza inconstientul concentreaza energia asupra datelor obiective. Deci inconstientul avand rol compensator vine in ajutor mentinerii echilibrului. Si in cazul atitudinii introvertite Jung stabileste patru tipuri:

Tipul ganditor introvertit. Se caracterizeaza prin primatul gandirii.
Gandirea in atitudinea introvertita recunoaste in prunul rand conducerea
factorului subiectiv. Realitatea exterioara nu este nici cauza nici scop a acestei gandiri, ce incepe in subiect si ramane aici, chiar atunci cand intreprinde excursii in domeniul realului. Importanta capitala este acordata descrierii si dezvoltarii ideii subiective. Aceasta gandire se pierde cu usurinta in imensitatea factorului subiectiv, devenind uneori mistica si sterila. Ganditorul introvertit isi urmeaza ideile sale nu spre exterior, ci spre interior. Relatia stransa cu obiectul lipseste cu desavarsire uneori ca la toate tipurile introvertite. Obiectul sufera un fel de abandonare. In acest tip intra mai mult barbatii. Ei sunt victime ale femeilor ambitioase care stiu sa exploateze lipsa lor de spirit critic fata de lucruri.

Tipul sentimental introvertit. Sentimentul in atitudine introvertita este si el determinat de factorii subiectivi si este foarte greu de studiat. Tipul sentimental introvertit se gaseste mai mult la femei care sunt linistite, dificil de abordat, neintelese. In afara, ele arata, omenie, calm agreabil, simpatie si o usoara indiferenta fata de obiect. Tipul ganditor introvertit si tipul sentimental introvertit sunt tipuri rationale.

Tipul senzitiv introvertit. in ce priveste senzatia in atitudinea
introvertita ea se fondeaza pe ceea ce este subiectiv in perceptia de aici avand orientare in primul rand spre subiect. Tipul senzitiv introvertit predomina tot la femei. Acestea au o fire aparent linistita dar controlate de emotii ascunse. Ele incearca pe toate caile sa-si ascunda sentimentele luand o aparenta calma, inchisa.

4) Tipul intuitiv introvertit. Intuitia in atitudinea introvertita este inturnata spre lumea interioara. Intuitia nu primeste de la senzatie decat impulsul la o imediata activitate, cautand sa priceapa imaginea interioara care a provocat fenomenul prin care se traduce. Atat intuitia cat si senzatia sunt doua functii irationale, greu de studiat, in atitudinea introvertita. Tipul intuitiv introvertit se gaseste printre oamenii originali, visatori, exemplu: artistul de geniu, fanaticul, etc. Tipurile senzitiv introvertit si intuitiv introvertit sunt considerate de Jung tipuri irationale si greu de abordat.

C.G. Jung prin irational desemneaza nu ceea ce este contrar ratiunii, ci ceea ce este in afara ratiunii. Intuitia si senzatia sunt functii psihologice ce-si ating perfectiunea in perceptia absoluta deci in afara ratiunii si de aici tipurile senzitive si intuitive de orientare extravertita sau introvertita au fost numite tipuri irationale. O.G. Jung vorbeste si de functii principale si de functii secundare. Functiile secundare nu au aceeasi natura ca functiile principale, ci sunt de natura diferita. In psihicul individului functiile secundare se unesc cu cele principale. Exemplu: daca gandirea este functie principala se poate uni cu intuitia sau cu senzatia ca functii secundare deoarece ele difera ca natura, dar sentimental nu-i poate fi functie secundara deoarece se opune gandirii si este de aceeasi naturi.

Urmarim, in linii generale teoria lui Jung cu privire la introversiune extraversiune nu putem sa nu remarcam deosebita importanta, pe care autorul o da celor doua mecanisme psihice.

Aratam ca datorita acestui fapt adeptii si criticii acestei teorii si-au pus probleme decat la C.G.Jung introversiunea si extraversiunea sunt temperamente sau insusiri ale temperamentului. in primele sale lucrari Jung vorbeste intr-adevar de tipul introvertitului si tipul extravertitului, considerandu-le ca temperamente, dar la lucrarile ulterioare revine precizand ca 'eu disting aceasta opozitie a doua tipuri sub numele de dispozitie introvertita si dispozitie extravertita' (C.G. Jung - L'inconscient dans la vie normale et anormale Geneva, 1928, p.30). Deci nu e vorba de temperament ci de o dispozitie care atunci cand este obisnuita la un individ, da orientarea de introversiune si extraversiune, da atitudinea generala a subiectului. Cred ca aceasta discutie s-a ridicat tocmai datorita folosirii de catre Jung a notiunii de tip in legatura cu cele doua insusiri, sub forma de tip de atitudine generala, ori de aici s-a tras concluzie ca e vorba de tip de temperament. C.G.Jung intelege prin tip un exemplu sau model al caracterului propriu unei specii sau unei comunitati. Ori in nici un caz introversiunea si extroversiunea singure nu pot fi un model al caracterului, ci numai in combinatie cu cele patru functii dar atunci determina cele 8 temperamente de care am vorbit mai inainte. Deci, ca tipuri sau ca modele ale caracterului avem cele 8 tipuri descrise, iar ca atitudini generale, cele doua mecanisme. De aici am dedus ca desi da o importanta foarte mare celor doua mecanisme, Jung intelege mai degraba ca insusire de temperament decat ca temperamente. Aceasta problema ma face sa accentuez inca odata asupra modului cum este intrebuintata notiunea de tip. Tocmai intrebuintarea ei peste tot chiar si unde nu este nevoie a adus mari greutati in clarificarea problemelor. Teoria lui Jung a fost imbratisata de multi psihologi care acceptand-o au cautat sa defineasca intr-un mod propriu cele doua insusiri. Astfel, Conklin in 1922 defineste extroversiunea ca fiind o stare de mai mare sau mai mica durata in care atentia este controlata de mai multe conditii obiective decat de cele subiective, iar introversiunea o defineste ca contrariu extroversiunii. In 1924, Freud afirma ca introvertitul este caracterizat, printr-o exagerare a proceselor gandirii in raport cu comportamentul social direct abordabil si avand tendinta de a evita contactele speciale. Dimpotriva extravertitul se caracterizeaza printr-o diminuare a proceselor gandirii in raport cu comportamentul social si avand tendinta de a-si imbogati continuu relatiile sociale.

Mc.Dougall (in 1926) care concepe extraversiunea si introversiunea ca temperamente, afirma ca semnul esential al introvertitului este, o tendinta spre activitati superioare in care constiinta de sine si controlul proceselor inferioare e de mari proportii, iar semnul esential al extravertitului este trecerea imediata la act si la expresie fara sa intervina o modificare si un control al actelor de catre procesele cerebrale la un nivel foarte ridicat. Desi definitiile sunt diferite, exista totusi la toti un acord asupra urmatoarelor puncte:

a)    introvertitul are un punct de vedere foarte subiectiv, extravertitul un punct de vedere foarte obiectiv;

b)   introvertitul marturiseste un grad de activitate cerebrala mai ridicat, extravertitul un grad mai ridicat de activitati de comportament;

c)    introvertitul are tendinta controlului de sine (inhibitie), extravertitul este aproape lipsit de aceasta tendinta.

O serie de cercetatori au studiat cazurile de nevroza la persoanele cu atitudine introvertita si persoanele cu atitudine extravertita. Rezultatele arata ca nevroticii introvertiti au tendinta de a prezenta simptome de anxietate si presiune, tendinte obsesionale, iritabilitate, ei sufera de o labilitate a autonomiei; sunt timizi, nervosi, proband cu usurinta sentimentul de inferioritate, iar in societate sunt pe ultimul plan. Din punct de vedere al constitutiei predomina talia inalta. Nevroticii extravertitii au tendinta de a prezenta simptomele isteriei. Ei au energie psihica putina, interese limitate. Predomina talia orizontala in structura lor corporala. Au un nivel de aspiratie scazut si tendinta de a se supraestima. Apreciaza placerile si au o mare variabilitate interpersonala.

Vedem ca, dupa Jung, studiul introversiunii si extraversiunii a fost continuat si de alti cercetatori. Se impune insa o studiere atenta a legaturilor dintre aceste insusiri si alte insusiri de temperament. O prima legatura se semnaleaza intre mecanismul introversiunii - extraversiunii si sociabilitate. Cu unele exceptii majoritatea autorilor evidentiaza existente unei corelatii intre aceste insusiri. Astfel, E.Kretschmer cand vorbeste de atitudinea sociala ciclotismului spune ca acesta este extravertit adica 'orientat spre exterior realist sociabil, franc, materialist' (Dimitrie Todoranu). Iar cand vorbeste de schizotim spune ca acesta este sau cu desavarsire nesociabil sau cu o sociabilitate restransa la un anumit cerc rigid sau e sociabil superficial iara nici o comunitate sufleteasca cu anturajul. Jaensch vorbind despre tipul integrat spune ca acesta are tendinta spre relatii sociale pe cand dezintegratul fuge in general de lume. De aceeasi parere am vazut ca este si Reedy. Studiindu-l pe Jung am putut vedea ca sociabilitatea este un semn al extraversiunii. Eysenck afirma totusi ca absenta sociabilitatii trebuie considerata ca un indiciu de nevrotism si nu ca un semn de introversiune.

Dupa cum se observa, autorii ajung la concluzia ca atunci cand predomina atitudinea de extraversiune gasim si un grad ridicat de sociabilitate, iar cand predomina insusirea de introversiune gasim un grad scazut de sociabilitate.

O alta problema, ar fi daca intre introversiune si extraversiune si sugestibilitate ar exista vreo legatura stabila. Studiul sugestibilitatii a fost facut de un mare numar de medici si psihologi deoarece conceptul de sugestibilitate era legat de el de hipnotism si isterie. Multi cercetatori considerand sugestibilitatea ca o trasatura dominanta a isteriei credeau ca ea nu se poate studia decat prin hipnotism. P.Janet spunea: 'sugestia este un fenomen precis si relativ rar ce se prezinta intr-un fel experimental numai la isterici si invers, toti istericii studiati din acest punct de vedere prezinta mai mult sau mai putin acelasi fenomen' (H.F.Eysenck - Les dimemions de la personnalite, Paris, 1950, p.l 81). Aceasta opinie a fost impartasita si dezvoltata de Babinschi care credea ca isteria consista in manifestari provocate prin sugestie si ca 'trasatura esentiala a personalitatii isterice este personalitatea anormala' (Idem, p.l82). Iar McDougall spunea ca un inalt grad de sugestibilitate este o trasatura dominanta a isteriei. Alfred Binet concepe insa sugestibilitatea ca o insusire a omului normai si numai intr-un grad foarte mare ca o caracteristica a isteriei. Dilema vietii dupa A. Binet consta intre posibilitatile de a fi sugestive si a fi voluntar. Dar intrebarea este unde incepe sugestia deoarece in mediul vietii normale fenomenul sugestiei are un caracter complicat. Dupa A.Binet sugestia este 'o presiune normala pe care o persoana o exercita asupra alteia; presiunea este morala deoarece nu este vorba de o pura operatie fizica, ci o operatie care actioneaza prin inteligenta, emotii, vointa' (A.Binet - La susestibitite. Paris, 1900, p.251). Sugestia este deci o presiune morala, ceea ce inseamna ca individul sugestionat actioneaza si gandeste altfel decat ar face-o daca ar fi lasat liber el insusi. Cand are loc o sugestie cel care e sugestionat nu adera de buna voie la ea deci cu toata vointa sa si libera sa ratiune, ci ratiunea si vointa sa sunt suspendate pentru a face loc ratiunii si vointei altuia. Este vorba in fond de un fenomen de disociere si inhibare a ratiunii vointei si de un grad mai mare sau mai mic de inconstienta. Unii cercetatori cred in existenta a diferite tipuri de sugestibilitate (Tissie, Bolton, Eysenck). Eysenck arata ca cercetarile l-au condus la ideea ca nu exista trasatura generala de sugestibilitate, daca exista doi sau trei factori principali cu care se poate masura sugestibilitatea. Acesti factori pun in evidenta trei tipuri (genuri) de sugestibilitate:

a)    sugestibilitate primara (de genul ideo-motor; executarea fara
participarea constienta de catre subiect a unei miscari in urma unei sugestii
repetate de experimentator, a ideii ca aceasta miscare are loc);

b)   sugestibilitate secundara (presupune senzatia sau perceptia unei parti
a subiectului provocata printr-o sugestie si in absenta oricarei ratiuni obiective
pentru aparitia senzatiei sau perceptiei in cauza);

c)    sugestibilitatea de tipul prestigiului (presupune schimbarea atitudinii
subiectului cand el ca o atitudine diferita de cineva a carui prestigiu este
foarte mare in ochii sai).

Eysenck si-a pus si intrebarea daca exista diferenta de sugestibilitate intre barbat si femeie, raspunsul este negativ in ce priveste faptul de varsta, el nu are o prea mare importanta. Se poate face insa o distinctie in sensul ca tinerii sunt mai sugestibili decat cei trecuti de 30 de ani. Sugestibilitatea copiilor nu implica o stare anormala, ci lipsa de experienta. Si fara aceasta sugestibitatate manifestata sub forma increderii elevului in profesor si fara autoritatea profesorului, cat de grea ar fi educatia. Dezvoltarea normala a functiilor intelectuale si morale diminueaza progresiv aceasta sugestibilitate a copilariei.

Din cele spuse reiese ca sugestibilitatea este o insusire a omului normal. Dar o apropiere mai mare intre sugestibilitate si introversiune-extraversiune nu se poate face si nici diferiti cercetatori nu au obtinut rezultate care sa le permita sa stabileasca vreo legatura de conditionare intre aceste insusiri si masura in care un individ prezinta insusirea de extraversiune intr-un grad mare, apropiat de isterie putem spune (tinand seama de rezultatele clinice care arata existenta sugestibilitatii intr-un grad mai ridicat la isterici) ca acesta poseda un grad ridicat de sugestibilitate. Cercetarile efectuate de mine confirma aceasta concluzie.

Avand la baza cele doua orientari fundamentale (tipurile de atitudine generala) C.Jung construieste al doilea nivel al sistemului sau numit tipologie functionala. El este convins ca in fiecare om predomina una din cele patru functii psihice: sentimentul, gandirea, senzatia si intuitia, celelalte trei exercitand un rol secundar sau fiind refulate. Astfel in al doilea nivel al sistemului sau vom gasi patru tipuri rationale: sentimentalul introvertit -sentimentalul extravertit, ganditorul introvertit - ganditorul extravertit, deoarece sentimentul si gandirea sunt considerate functii psihice rationale si patru tipuri irationale: senzitivul introvertit - senzitivul extravertit, intuitivul introvertit si intuitivul extravertit, deoarece senzatia si intuitia sunt considerate functii irationale.

Tipologia lui C.G.Jung care ne propune 8 structuri diferentiale este o constructie complexa in care bine fundamentate experimental simt extraversiunea si introversiunea, celelalte patru functii psihice, pe baza carora contureaza cele 8 tipuri se confirma mai greu experimental si nu au fost confirmate ulterior.

- Dezvoltarea tipologiei lui C.G.Jung

Desi nu erau psihologi Katharine Myers si fiica sa Isabel Briggs fascinate si stimulate de diferentele psihologice dintre indivizi si de teoria lui C.G.Jung au continuat studiile timp de aproape 40 de ani. In 1962 ele au elaborat un chestionar ce permite identificarea si clasificarea a 16 tipuri de personalitate cunoscut ca M.B.T.I., Chestionarul de tipuri Myers-Briggs.

Acest chestionar a fost unanim, recunoscut in. perioada anilor 1980. in ultimii ani, profesorul american David Keinsey a adus o simplificare a teoriei temperamentelor ce reduce cele 16 tipuri ale Indicatorului Myers-Briggs la patru temperamente de baza si elaboreaza indicatii pentru identificarea lor. Dimensiuni, si functii:

1.extraversiunea (e), intraversiunea (i)

2. functia senzoriala (s) si functia intuitiva (i)

functia reflexiva (r) si functia afectiva (a)

atitudinea judicativa (j) si atitudinea perceptiva (p)

Atitudinea judicativa - laturi ale atitudinii noastre fata de viata aratand tendinta de a folosi cu precadere o functie - perceptiva (senzoriala ori intuitiva sau una indicativ reflexiva or afectiva).

Pentru a determina tipul se iau in considerare 4 caracteristici: extraversiunea - introversiunea], [senzorialul - intuitivul], [reflexivul -afectivul], [judicativul-perceptivul].

David Keirsey spunea: 'Temperamentul unui om este ceea ce-si pune semnatura sau amprenta pe fiecare dintre actiunile lui'. Vorbeste de un tipar general de comportament pe care il considera temperamentul nostru. Exista 4 temperamente si fiecare cuprinde 4 tipuri de personalitate cel pe care il reprezentam noi insine si inca trei.

Psihologul englez H.J.Eysenck utilizand analiza factoriala a incercat sa deceleze superfactorii - factori de ordin secund care sustin, factorii de-prim ordin dezvaluiti de R.Cattel. Eysenck ajunge la creionarea unei structuri ierarhice a personalitatii in care superfactorii extraversiunea si introversiunea sustin celelalte niveluri ale ierarhiei, cercetarile lui H.J.Eysenck, care a utilizat teste obiective de personalitate si metoda analizei factoriale au evidentiat mai mult ca extraversiunea si introversiunea sunt

dimensiuni de baza ale personalitatii.

Studiile in domeniul psihiatriei l-au condus pe H.J.Eysenck la ideea ca oamenii nu difera intre ei numai prin dimensiunea extraversiune-introversiune ci si printr-un factor de instabilitate emotiva pe care 1-a numit nevrozism. Acest factor este opus factorului stabilitate afectiva sau emotionala. Eysenck a masurat tendinta spre nevrozism si extraversiunea cu ajutorul unui chestionar.

Daca in formularea originala a lui C.G.Jung introversiunea-extraversiunea erau considerate atitudini, orientari ale personalitatii, la KJ.Eysenck ele sunt considerate dimensiuni de personalitate.

H.J.Eysenck a incercat sa identifice bazele fiziologice ale introversiunii-extraversiunii utilizand anumite sugestii din cercetarile lui I.P.Pavlov cu privire la excitatie si inhibitie (Eysenck H.I., Sybil B.G.Eysenck, Personality structure and measuremen, London, Routledge Kegan Paul, 1969, p.50). Rezultatele nu au fost concludente, nu s-a putut stabili daca intro-extraversiunea este o insusire innascuta.

HJ.Eysenck a aratat ca cele doua dimensiuni sunt distribuite in mod normal, adica predomina, ambivertii, tipurile pure sunt rare.

Iata cum caracterizeaza introvertitul tipic: este un fel de om calm, retras, introspectiv, iubitor de carti mai mult. decat altii, este rezervat si distant exceptand prietenii intimi. El 'priveste inainte de a sari' si este neincrezator in impulsul momentului (Eysenck H.J., Eysenck Sybil, op.cit,, p.118-119). Nu-i plac senzatiile tari, priveste cu seriozitate fiecare din intamplarile zilnice. Ii place un mod de viata bine ordonat isi tine trairile sub un foarte sever control, rareori isi pierde sangele rece sau se comporta intr-o maniera agresiva. Este o persoana de incredere, uneori pesimist. El da mare valoare normelor etice.

Extravertitul tipic este sociabil, ii plac petrecerile, are multi prieteni. Nu-i place sa citeasca sau sa studieze, isi doreste senzatii tari, deseori exagereaza actionand sub impulsul primului moment, fiind in general un tip impulsiv. Iubeste schimbarea, este optimist, lenes, ii place sa rada si sa fie vesel. El prefera sa fie in miscare, sa faca ceva, tinde sa fie agresiv si sa-si arda repede sangele rece. Cu greu isi controleaza simturile si nu este totdeauna o persoana de incredere (Idem, p. 118).

Atat in sistemul tipologic al lui C.G.Jung cat si in organizarea ierarhica a lui H.J.Eysenck cauzele diferentelor dintre indivizi apar explicate prin insusiri, procese sau dimensiuni psihice.

3. O alta teorie care explica diferentele dintre indivizi prin trasaturi psihice este cunoscuta constructie teoretica a scolii caracterologice, a carei contributie s-a afirmat de fapt in domeniul descrierii structurilor de temperament.

Psihologii olandezi Heymans si Wiersma au construit la inceputul secolului nostru o tipologie, avand, la baza trei dimensiuni psihice polare: emotivitate, activitatea si rasunetul (ecoul).

Emotivitatea (E) - nonemotivitatea (nE) sunt definite in functie de frecventa si intensitatea reactiilor emotive. Cu toata forma negativa de depresie nonemotivitatea este o caracteristica pozitiva ca si emotivitatea. Emotivitatea crescuta se manifesta prin tendinta de tulburare psihica, de emotionare usoara. in timp ce emotivul se tulbura pentru lucruri marunte, nonemotivul se tulbura greu.

Activitatea (A) - nonactivitatea (nA) - consta in prezenta sau absenta dispozitiei spre actiune. Persoana activa este aceea care actioneaza chiar atunci cand nici un motiv concret n-o impinge la actiune. Persoana inactiva actioneaza impotriva dorintelor sale, avand tendinta sa taraganeze intrarea in actiune.

Rasunetul (Ecoul) se refera la durabilitatea perceptiei, O Gross observase ca orice perceptie are doua efecte: unul imediat, coincizand cu producerea stimulului (primara) altul ulterior cand perceptia se continua in reprezentare (functia secundara) La persoanele la care predomina functia primara (F) ecoul impresiilor este de scurta durata. Asemenea persoane sunt preocupate de prezent. La persoanele la care predomina functia secundara (S) evenimentele chiar neinsemnate au ecou mai mare sunt evocate mereu, se revine mereu la ele, prezentul e trait mai mult pentru viitor.

Cele trei insusiri considerate numai in valorile lor extreme se imbina in 8 tipuri:

1.) E AS - pasionalul

2)EAP - colericul

EnAS - sentimentalul

EnAP - nervosul

nEAS - flegmaticul

nEAP- sangvinul

nEnAS - apaticul

nEnAP - amorful

Aceasta tipologie elaborata de Heimans si. Wiersma a fost preluata, adancita si extinsa de reprezentantii scolii caracteriologice franceze intemeiata de Rene Le Senne si avand reprezentanti de seama pe Gaston Berger, A.Le Gall, Mucchieli,s.a.

'Ei au caracterizat fiecare structura temperamentala pornind de la cele trei dimensiuni de baza extinzand aprecierile si in domeniul motivelor, trasaturilor de caracter si chiar aptitudinilor. Iata de exemplu cum caracterizeaza tipul nervos. Persoanele care apartin acestui tip au dispozitie variabila. Vor sa uimeasca si atraga atentia asupra lor. Indiferenta la obiectivitate: recurg usor la minciuna sau la fictiune poetica. Gust pentru bizar, oribil, macabru. Muncesc neregulat si numai in domeniul care le place. Au nevoie de stimulenti exteriori pentru a se smulge din inactivitate si din plictiseala. Inconstanti in afectiunile lor, valoarea dominanta este distractia.

Contributia scolii caracteriologice este valoroasa prin conturarea celor trei insusiri fundamentale si a posibilitatilor de structurare. Reprezentantii scolii caracterologice franceze nu s-au limitat numai la cele trei insusiri fundamentale. G.Berger, de exemplu, vorbeste de 'largimea campului de constiinta' (care este dupa aprecierea noastra o aptitudine) de polaritate (tendinta de dominare prin lupta sau prin seductie) si patru tendinte: aviditatea, interesele senzoriale, tandretea si pasiunea intelectuala (Berger Gaston, Traite practigue d'analyse du caractere, PUF, 1974). El ajunge in acest fel la noua insusiri care nu sunt acceptate nici macar de toti caracterologii.

Cele opt structuri diferentiale determinate de caracterologi permit aprecieri mai nuantate asupra temperamentului decat cele patru tipuri clasice. Totusi ca orice tipologie si aceasta doreste sa utilizeze varietatea in cateva tipuri (8). Dar intre omul extrem de activ si cel extrem de inactiv exista numeroase gradatii. In principiu ar trebui acceptate cel putin cinci grade. Foarte putin activ, putin activ, mijlociu, activ, foarte activ. Daca luam in consideratie toate cinci gradele, se ajunge la 125 de tipuri, intre care cele mai numeroase ar fi cele intermediare (Cosmovici A., op.cit., p.109). Exemplul ilustreaza posibilitatea existentei unor structuri multiple.

Alta teorie originala prin care se incearca explicarea diferentelor individuale este aceea a doctorului Karl Leonhard cu privire la existenta personalitatilor accentuate. Autorul pleaca de la convingerea ca exista trasaturi fundamentate ale firii omenesti care pot fi clasificate (Leonhard Karl, Personalitati accentuate in viata si in literatura. Bucuresti). Aceste trasaturi sunt in numar infinit mai mare in zona normalului decat in zona de trecere dintre normal si patologic. Autorul se ocupa tocmai de aceste ultime trasaturi numite de el trasaturi accentuate. El intelege prin trasaturile accentuate acele insusiri ale personalitatii 'care manifesta tendinta de a aluneca spre anormal' (Idem). Cand una din trasaturile fundamentale ajunge la o anumita intensitate ea pune amprenta asupra personalitatii omului putand ajunge la perturbarea structurii personalitatii, devenind anormale. Leonhard se ocupa in primul rand de personalitatile accentuate, acei oameni care poarta amprenta unor trasaturi accentuate.

Karl Leonhard vorbeste de existenta a patru trasaturi fundamentale: firea demonstrativa, esenta ei rezida in capacitatea anormala de refulare care atunci cand atinge grade mai inalte devine fire isterica; firea hiperexacta este contrariul firii demonstrative si se distinge prin lipsa capacitatii de refulare in cazul accentuarii puternice, duce la psihopatie; fire hiperperseverenta - esenta ei este perseverenta anormala a efectului; firea nestapanita caracterizata prin dominarea anormala a comportamentului de catre impulsuri.

Karl Leonhard descrie cu ajutorul exemplelor manifestarea personalitatilor accentuate purtand amprenta celor patru trasaturi. El arata insa ca aceste trasaturi in realitate se combina cu trasaturile de temperament si caracter si descrie urmatoarele combinatii posibile: firea hipertimica, firea distimica, firea labila, firea exaltata, firea anxioasa, firea emotiva, firea extravertita si firea introvertita.

De asemenea el tine cont ca la formarea firii omenesti participa trasaturi individuale din sfera impulsurilor (trebuinta de alimentare, trebuintele sexuale) trasaturi individuale din sfera aspiratiei, inclinatiei, trebuinta de libertate, simtul datoriei, simtul pudorii), trasaturi din sfera afectiv-volitiva (emotivitate, gelozie, afinitati, calitati de vointa) etc.) si trasaturi individuale din sfera asociativ-intelectuala (inteligenta, curiozitate intelectuala, spiritul de ordine).

In constructia sa teoretica Karl Leonhard ajunge sa distinga si sa descrie 19 tipuri de personalitati accentuate. Personalitatea demonstrativa; personalitatea demonstrativ - hiperperseverenta, personalitatea nestapanita, personalitatea hiperperseverenta - nestapanita, personalitatea anxioasa, personalitatea anxioasa-hiperperseverenta, personalitatea emotiva, personalitatea distimica, personalitatea distimica hiperperseverenta, personalitatea hipertimica, personalitatea hipertimica demonstrativa, personalitatea labila afectiv, personalitatea exaltata, personalitatea demonstrativ-exaltata, personalitatea introveitita,personalitatea introvertita- hipertimica, personalitatea extravertita. Cele 19 tipuri sunt descrise cu ajutorul exemplelor din literatura. Descrierea personalitatilor accentuate are menirea, in conceptia lui Karl Leonhard_;de a fundamenta diferentierile pe linia realizarii unui continuu intre normal si patologic.

Din punct de vedere teoretic, tipologia lui Leonhard este importanta pentru faptul ca nu are caracterul unei scheme rigide menite sa epuizeze varietatea personalitatilor umane ci dimpotriva este o tipologie supla, reflectand posibilitatea existentei unei game largi de tipuri.

Din punct de vedere practic, evidentiind usurinta cu care se face trecerea de la normal la patologic, cauzele de ordin social, ce duc la accentuarea unor insusiri de caracter, temperament, vointa etc, mare parte din aprecierile si concluziile doctorului Leonhard pot servi activitatii de educatie.