Teoria dezvoltarii psihice umane. Factorii fundamentali ai dezvoltarii umane

Psihologia varstelor are doua mari teme :

Elaborarea unui sistem de concepte si teorii explicativ-interpretative pentru dezvoltarea omului ;

Prezentarea tabloului complex al dezvoltarii fizice si psihice din fiecare staudiu al vietii umane.

Dezvoltarea umana este complexa, multideterminata si dureaza intreaga viata. Factorii fundamentali, din cei multi ai multideterminarii dezvoltarii umane, sunt : ereditatea, mediul si educatia. Daca actiunea unuia dintre ei ar lipsi sau ar fi diminuata. Dezvoltarea psihica ar fi compromisa. Au fost conturate trei conceptii de baza cu privire la rolul acestor factori :

Conceptia ereditarista (organicista maturationista) acorda rolul maxim ereditatii in dezvoltarea (in special psihica) fiintei umane, minimalizand influentele celorlalti doi factori. A aparut prima, inca dinaintea psihologiei stiintifice. Punctele de pornire au fost :

a.       Manifestarea foarte timpurie la anumiti copii a unor aptitudini sau talente

b.      Aparitia, la un numar mare de persoane apartinand unui arbore ginealogic, unor aptitudini sau talente

Conceptia ambientalista (mecanicista) ia amploare dupa 1920 si se bazeaza pe faptul ca pot apare copii si tineri talentati in familii in care nu exista inaintasi talentati, precum si pe succesele behavioristilor privind conditionarea comportamentelor umane si invatarea programata. Conceptia acorda rolul cel mai important in dezvoltarea psihica, mediului si educatiei, diminuand sau ignorand contributia ereditatii. Nu putea explica diferentele dintre fratii care au trait in acelasi mediu, de ex.

Conceptia interactionista s-a conturat dupa cel de-al doilea razboi mondial si postuleaza ca cei trei factori participa impreuna la dezvoltarea psihica. Are doua variante:

a.       Varianta dublei determinari : ereditatea dezvolta anumite componente psihice, iar mediul si educatia altele, apoi sunt unificate ;

b.      Varianta interactionismului intrinsec : cei trei factori actioneaza inca de la inceput impreuna si fiecare componenta psihica este rezultatul convergentei actiunilor celor trei factori.

Ultima conceptie a inceput sa domine in psihologia varstelor (dezvoltarii), dar, totusi, celelalte doua nu au disparut complet, ele continuand sa fie sustinute in legatura cu anumite componente psihice, cum ar fi inteligenta (vezi disputa dintre J. Piaget si N. Chomsky, 1975).

1.1. Rolul ereditatii in dezvoltarea biologica umana

Ereditatea este proprietatea fiintelor vii de a transmite urmasilor caracteristicile dobandite de-a lungul filogenezei. Mecanismul acestei transmiteri se gaseste in codul genetic (ADN si ARN mesager). Codul genetic cuprinde totalitatea genelor si modurile lor de organizare proprii fiecarei specii. Tratatele mai vechi aproximau un cod format din 100.000 de gene, dar cu 3-4 ani in urma doua institute americane au ajuns la numarul de 30-40 de mii. La om, sunt organizate in 46 de cromozomi ce formeaza 23 de perechi. Un cromozom in plus sau in minus determina mari tulburari in dezvoltarea psihofizica (sindromul Down- un cromozom in plus pe perechea 21). Fiecare copil nascut va primi 23 de cromozomi de la mama si 23 de la tata. Dupa unirea gametilor, in scurta vreme, cromozomii parentali isi destructureaza organizarea si apoi se restructureaza din nou in 23 de perechi. Totalitatea cromozomilor alcatuiesc genomul fiintei. Genomul fiecarui copil este diferit de genomul fiecarui parinte, exceptie facand gemenii monozigoti si clonele. Acest genom intra de foarte timpuriu cu factorii din mediul intrauterin si apoi cu cei din mediul extern (devine fenotip), iar combinatia dintre genom si medii defavorizeaza cercetarea genomului. Din cele 30-40.000 de gene pot aparea miliarde de genomi.

Pe baza factorului ereditar, de la inaintasi la urmasi, se transmit urmatoarele grupuri de caracteristici biologice :

a) caracteristici universale, din toate timpurile (structura corporala, anatomo-fiziologica, particularitati staturale si ponderale etc.) ;

b) caracteristici proprii unor anumite grupuri umane (cum sunt cele de rasa) ;   
c) caracteristicile unor arbori ginealogici, trasaturi de familie ;

d) caracteristici apartinand parintilor si copiilor, rezultate din combinarea aleatorie a genelor in timpul zamislirii.

Chiar si dezvoltarea biologica presupune influente de mediu si educatie (rezultatul masuratorilor antropocentrice realizate pe adolescenti japonezi din familiile imigrante din SUA). S-a ajuns la concluzia ca ereditatea nu este atat de fixata cum se credea la inceputurile cercetarilor, ci este mult mai flexibila si mai sensibila la infuentele de mediu.

1.2. Rolul ereditatii in dezvoltarea psihica umana

S-a pus intrebarea daca se poate vorbi de o ereditate psihologica si s-a raspuns, intr-un final ca mai bine se vorbeste de "rolul ereditatii in activitatea psihica). Cercetarile asupra : parintilor si copiilor, mai multor generatii de tineri, persoanelor cu deficiente ereditare, gemenilor monozigoti si dizigoti, familiilor celebre - au evidentiat urmatoarele roluri ale ereditatii :

ereditatea este un factor necesar pentru dezvoltarea psihica umana, dar nu este suficient pentru ca dotarea ereditara nu se trasforma automat in capacitati psihice ;

ereditatea asigura premisele vietii psihice (René Zazzo), dar nu dezvoltarea psihica in complexitatea ei ;

ereditatea asigura conditiile organice ale dezvoltarii psihice ;

ereditatea este un factor potential si polivalent, de aceea, transformarea potentialului in realitate psihologica si definirea clara a polivalentei depind de mediu si educatie ;

rolul ereditatii nu este uniform realizat pentru oricare din componentele vietii psihice, ci e diferit in functie de varsta fiintelor, de natura diverselor procese psihice, de specificul diverselor componente ale personalitatii ;

ereditatea este factorul care da sensibilitate, receptivitate si reactivitate la diverse categorii de stimuli ;

programul ereditar care se deruleaza la intervale relativ stabile cuprinde asa-numitele perioade sensibile in care sensibilitatea, receptivitatea si reactivitatea sunt foarte dezvoltate pentru anumite categorii de stimulari, de aceea, nu trebuie pierdute aceste perioade sensibile ;

indeplinirea chiar a programului ereditar depinde si de stimularile ce vin din partea mediului si educatiei ; de ex. : procesul de mielinizare tine de programul ereditar si de cantitatea de stimuli din mediu .

1.3. Rolul mediului in dezvoltarea psihica umana

Definitia operationala a mediului : mediul este ansamblul reactiilor si influentelor naturale si culturale, materiale si spirituale care se exercita intamplator si intentionat, organizat si dezorganizat in spatiul de viata al oricarei fiinte umane.

Mediul ce contribuie la dezvoltarea psihica umana este, in principal, cel socio-cultural. Fiecare fiinta care se naste, intra in interactiune cu mai multe medii: familial, institutional-educational (la diverse grade), rezidential, al grupului informal, al grupului formal din scoala si de la slujba, regional, continental etc.

In ultimele 3-4 decenii, cercetatorii au atras atentia asupra mediului prenatal (intrauterin) ce poate exercita importante influente asupra zestrei ereditare. Interactiunile cu aceste medii pot fi simultane sau succesive. La inceputul vietii sunt succesive : prima - familial, a doua - educational (cresa, gradinita), a treia - grupul informal. In restul vietii, interactiunile sunt simultane.

Influentele mai multor medii care interactioneaza in acelasi interval de viata pot fi convergente ca valoare si sa respecte dezvoltarea psihica a fiintei, dar si divergente, ce pot tulbura, relativ, dezvoltarea psihica.

Fiecare fiinta stabileste cu oricare mediu urmatoarele tipuri de interactiuni :

tipul reactiv : mai ales la varstele timpurii, fiinta reactioneaza in mod diferit la componentele mediului sau, in functie de nevoi, obisnuinte, tensiuni si, de aceea, unul si acelasi mediu (familial, de ex.) este, in fond, un mediu diferit pentru copii diferiti ;

tipul evocativ : consta in faptul ca felul de a fi al copilului determina atitudini si comportamente diferite. de ex, un copil mai activ este mai frecvent urmarit de parinte, iar cel mai linistit - nu ;

tipul proactiv : consta in faptul ca, mai ales pe masura ce creste, copilul cauta, selecteaza si intra in relatie mai ales cu anumite componente ale mediului ; tinandu-se cont de acest aspect, la care se adauga comportamentul celor din jur, cercetatorii au propus conceptul de "nisa de dezvoltare" - obiecte si locuri permise si accesibile copilului, raspunsuri si reactii ale celor din jur la ceea ce face copilul, activitati propuse de catre familie copiilor, activitati acceptate sau autopropuse.

Tipurile de influente ce pot fi exercitate de catre oricare mediu cu care ar putea interactiona copilul sunt : influente de ordin natural (tinand chiar de mediul geografic in care se afla rezidenta), influente socio-economice (toate felurile de obiecte si influente ale existentei biologice, resursele financiare ale mediului), influente socio-profesionale (profesiile celor din jur), influente socio-culturale (nivelul de scolaritate si gradul de cultura al celor din jur), influente socio-afective (climatul socio-afectiv din mediu, stilul educational, calitatea relatiilor interpersonale).

Broenfenbenner (1979) realizeaza o grupare a diverselor medii dupa caracterul direct sau indirect al influentelor lor asupra copiilor sau adolescentilor :

microsistemul, format din familie, scoala, biserica, grup informal de prieteni si cunostinte, grupul de munca, mijloace mass-media ;

mezosistemul, format din toate felurile de interactiuni dintre mediile microsistemului, fiind uneori puternice si benefice dezvoltarii copilului si adolescentului (relatia dintre familie si scoala, de ex.) ;

exosistemul, are actiune indirecta asupra copilului si este reprezentat de relatiile aflate in jurul copilului si alte institutii (locul de munca al parintilor, asociatii ale acestora etc.) ;

macrosistemul, format din institutii (administrative, culturale, politice, sociale, regimul politic si politico-educational etc.).

Sintetizand, avem urmatoarele roluri ale mediului in dezvoltarea psihica umana :

a.       mediul este primul factor ce transforma potentialul ereditare in componenta psihica ;

b.      factor de umanizare si socializare ;

c.       enculturare : dezvolta capacitatile necesitate pentru asimilarea culturii de catre fiecare membru ;

d.      da semnificatie comportamentelor individului ;

e.       exercita influente pozitive si/sau negative ce pot duce la anumite atitudini ;

f.       este un factor important al dezvoltarii psihice umane, dar nu si suficient pentru ca nu asigura deplina dezvoltare psihica.

1.4. Rolul educatiei in dezvoltarea psihica umana

Educatia este un ansamblu de actiuni si activitati ce implica fiinta umana ca pe un factor activ, care presupune un continut conform cerintelor societatii, folosesc strategii si metode fundamentate stiintific, se realizeaza in mod sistematic, organizat, intentionat, pe perioade lungi de timp si sunt conduse de persoane competente special calificate.

Rolurile educatiei sunt :

a.       cel de-al doilea factor ce transforma potentialul ereditar in componente psihice ;

b.      orientarea convergenta cu scopurile sale, uneori chiar si cu ale influentelor de mediu ;

c.       dezvoltarea mecanismelor superioare ale psihismului ;

d.      proiectarea dezvoltarii psihice, tinand seama de cerintele societatii si de potentialul fiintelor umane ;

e.       dezvoltarea deplina a capacitatilor psihice ale unei persoane, chiar daca efectele difera de la o persoana la alta ;

f.       stimularea dezvoltarii psihice - creeaza decalaje optime intre cerintele noi si posibilitatile pe care le au copiii si adolescentii ;

g.      accelerarea dezvoltarii psihice, intr-o anumita masura ;

h.      unii considera ca e factorul fundamental, hotarator pentru dezvoltarea umana.

Cei trei factori ai dezvoltarii umane (ereditatea, mediul si educatia) au fost grupati dupa criteriul interioritatii si exterioritatii. Se poate intui ca mediul si educatia sunt cei externi, pe cand ereditatea este cel intern.

1.5. Factorii complementari ai dezvoltarii psihice

Reprezinta manifestarile speciale ale factorilor fundamentali ce pot interveni sau nu in dezvoltarea fiintei umane. Factorii complementari nu determina dezvoltarea psihica, ci favorizeaza sau nu influentele factorilor fundamentali si nuanteaza realizarea rolurilor acestora. Se banuieste ca exista multi factori complementari, dar, pina in prezent, au fost cercetati doar trei dintre ei : evenimentele de viata, emergenta psihica si autodeterminarea de care este capabila fiinta, la un moment dat.

Debesse s-a ocupat de evenimentele de viata pe care le-a caracterizat astfel : apar intamplator, pot implica atat factori materiali cat si umani, pozitivi sau negativi, pot avea semnificatie deosebita pentru unii, iar pentru altii pot trece neobservate, sunt traite foarte intens de cei dintai. "Spuneti ca omul nu poate intelege ce e bine si ce e rau, ca totul depinde numai de mediu, ca mediul il domina. Eu, insa, cred ca totul depinde doar de intamplare" - astfel incepe una din povestirile lui L.N. Tolstoi, Dupa bal.

Emergenta psihica consta in faptul ca structurile psihocomportamentale care sunt active, vii, dinamice, autoreglabile si autostructurabile, pot duce, ele insele, la noi efecte de dezvoltare. Aceasta explica faptul ca unii copii si tineri care provin din familii modeste si au conditii mai putin favorabile ajung in viata persoane talentate, cu rezultate remarcabile in anumite domenii, fara ca in familia lor sau in generatiile anterioare sa fie altcineva cu caracteristici asemanatoare. Tot emergenta explica faptul ca unii copii prescolari ajung la ceea ce cercetarile actuale numesc metacognitie, adica ajung spontan sa-si cunoasca unele capacitati si sa le regleze in functie de situatii.

Autodeterminarea este acel factor al dezvoltarii psihice umane care se manifesta pe deplin atunci cand se dezvolta structurile autoreglatoare ale personalitatii. Ea se exprima in selectia interactiunilor cu ambianta, cautarea constienta si voluntara a unor noi surse de cunoastere, initierea si experimentarea unor activitati, proiectarea si realizarea unor schimbari ale insusirilor si structurilor propriei personalitati.

Toate cele relevate mai sus arata ca procesul dezvoltarii psihice umane este deosebit de complex, este multidirectionat, multideterminat si, totodata, indelungat.

1.6. Definirea si caracterizarea psihologica a dezvoltarii psihice

Psihologia varstelor concepe dezvoltarea fiintei umane ca o devenire complexa si unitar-integratoare, realizandu-se pe trei planuri fundamentale : planul biologic, planul psihic si planul social.

Dezvoltarea biologica consta in procese de crestere si maturizarea fizica, in transformari ale biochimismului intern al organismului, in schimbari calitative si cantitative ale activitatii nervoase superioare.

Dezvoltarea psihica se refera la aparitia si manifestarea proceselor, insusirilor, starilor si structurilor psihice, in timp ce dezvoltarea sociala implica o continua amplificare a posibilitatilor de relationare cu ceilalti si o acordare cat mai buna a propriei conduite cu diversitatea cerintelor sociale.

Intre aceste trei planuri ale dezvoltarii fiintei umane se petrece interactiuni si interinfluente multiple si variate, de cele mai multe ori concordante, astfel incat este corect sa caracterizam omul ca fiind o fiinta bio-psiho-sociala. Vigotski a dezvoltat teoria socio-culturala a devenirii psihologice, conform careia amploarea si calitatea interactiunii cu cei din jur genereaza o viata psihica din ce in ce mai ampla si de niveluri calitative progresive. Totodata, intre cele trei planuri pot exista si diferente de ritm si amploare. Astfel, la inceputul vietii, dezvoltarea biologica este foarte ampla, pe cand cea psihica este mai restransa. In primul an, copilul creste cu 24-25cm, sau chiar mai mult, iar greutatea sa se tripleaza, in timp ce in plan psihic da dovada de niste manifestari elementare. Apoi, incepand cu sfarsitul adolescentei, dezvoltarea biologica se incetineste foarte mult, in timp ce dezvoltarea psihica pastreaza ritmuri crescute si atinge niveluri calitative inalte. Aceleasi interactiuni pot fi constatate intre viata psihica si cea sociala.

Prin urmare, dezvoltarea psihica s-ar putea defini ca formarea in timp a proceselor, insusirilor si structurilor psihice, schimbarea si restructurarea lor, la niveluri functionale cat mai inalte.

Caracteristicile dezvoltarii psihice

a.      dezvoltarea psihica are un curs calitativ ascendent, dar nu este o succesiune de adaosuri constante si previzibile, ci are un drum in spirala (Wallon), care presupune : ascensiune, revenire, conservare, aparitia componentelor noi, restructurare, acumulari cantitative ce pot fi considerate ca stagnari (doar aparant), regresie, momente de criza, momente de dezvoltare - perioade mari de vulnerabiliate, dar de potential crescut (Erikson) ;

b.      dezvoltarea psihica este concreta si personala, chiar daca prezinta o serie de caracteristici comune tuturor indivizilor ; acest caracter se explica prin faptul ca fiecare fiinta are propriul genom, propriul drum (in care actiunea factorilo fundamentali este variabila) si prin interventia factorilor complementari ; diferentele constau, in general, in :

o       durata procesului de aparitie si manifestare a unor structuri psihice,

o       viteza - mai mica sau mai mare - de instalare a acestora,

o       ritmicitatea producerii lor,

o       continutul psihocomportamental al schimbarii petrecute,

o       efectul adaptativ pe care il aduc,

o       rezonanta pe acare o au alte planuri ale vietii psihice in ansamblu ;

caracterul concret si personal al dezvoltarii psihice nu anuleaza legile generale ale dezvoltarii, ci da un inteles mai profund acesteia si, totodata, atrage atentia asupra aspectelor diferentiale, care nu trebuie niciodata scapate din vedere ;

c.       dezvoltarea psihica este sistemica - aparitia oricarei insusiri sau substructuri psihice modifica, intr-o anumita masura, vechea organizare ; respectiva schimbare poarta amprenta intregului sistem si schimbarea produsa este sau nu de lunga si are sau nu valoare adaptativa ; Wallon spunea ca activitatea mintala evolueaza din sistem in sistem, iar Piaget ca activitatea subiectiva a omului este structurata pentru ca este sistemica ;

d.      dezvoltarea psihica este stadiala, nu este uniforma si total continua, ci in anumite intervale ale vietii se produc, in mod corelat, schimbari calitative si cantitative ce diferentiaza anumite perioade de alte ; Wallon - stadialitatea afectiva, Piaget - stadialitatea inteligentei, Freud - stadialitatea libidoului, Erikson - stadialitatea psihosociala.

Legile generale ale dezvoltarii psihice

Nu toti autorii prezinta acelasi numar de legi. Legile pot fi generale sau specifice (ale diverselor laturi). Dintre cele generale amintim :

I.     Legea interactiunii optime a factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice : aceasta interactiune se realizeaza cand exista o concordanta intre exercitarea influentelor de mediu si educatie si momentul desfasurarii perioadelor sensibile cuprinse in programul ereditar. Daca influentele se exercita prea devreme sau prea tarziu, dezvoltarea este dificila, iar efectele pot fi de scurta sau de lunga durata. Interactiunea optima consta in corespondenta dintre cantitatea si calitatea influentelor de mediu si educatie si disponibilitatile perioadei sensibile actuale. Incalcarea interactiunii optime se face prin suprasolicitare sau prin subsolicitare (ex: copiii de-/favorizati). Trebuie sa existe o concordanta optima atat cu disponibilitatile persoanei, cat si cu zona de proxima dezvoltare. Vigotski arata cum poate fi identificata zona de proxima dezvoltare pentru anumite capacitati ale copilului : daca un copil poate face o activitate bine impreuna cu adultul, ulterior o va face bine si singur.

II.  Legea interiorizarii actiunilor si influentelor externe : aceste influente sunt semnalate la nivelul cerebral datorita modificarilor bio-electrice si bio-chimice. Astfel, sunt interiorizate si devin componente ale planului mintal intern. La demonstratia acestei legi au avut contributii remarcabile urmatorii cercetatori :

Pierre Janet : intuieste marea analogie dintre actiunile practice pe care le fac oamenii asupra lucrurilor si operatiile mentale ; constata analogia dintre activitatea de transportare, cu un cos, a unor mere si operatia mintala de adunare, sau "conduita sertaraselor" si si operatia mintala de categorizare.

Jean Piaget : trece mai departe, de la intuitie la cercetarea propriu-zisa - mai intai pe proprii copii - a trecerii de la gandirea senzorio-motorie la gandirea abstracta ; dupa Piaget, omul interiorizeaza doua feluri de experiente - una fizica (insusirile reale ale obiectelor ce vor fi simbolizate in plan mintal) si una logico-matematica (rezultata din desfasurarea actiunilor repetate cu obiectele si care se interiorizeaza si reprezentate cu ajutorul simbolurilor mintale, imaginile si cuvintele, apoi aceste actiuni mentale se transforma in operatii).

Henri Wallon : arata ca, la inceput, exista perceperea obiectelor, apoi asocierea lor cu un gest (imitatie imediata), apoi ca o imitatie amanata (interiorizare → →reprezentare).

Un grup de cercetatori moscoviti lucreaza cu copii de scoala primara sau gimnaziala si dezvaluie etapele functionale ale interiorizarii :

1) etapa de orientare in sarcina (copilului ii este prezentat ce va trebui sa obtina si cum sa faca) ;

2) realizarea actiunilor in mod material (folosind obiecte reale) sau materializat (folosind imagini) ;

3) realizarea actiunilor fara obiecte sau imagini si cu sprijin verbal ;

4) desfasurarea actiunii deja in plan mintal, cu sprijin imagistic ;

5) transformarea actiunii mintale in operatie mintala (actiunea repetata foarte mult se prescurteaza, se generalizeaza si se transfera cu usurinta in alte situatii).

III.    Legea unitatii dintre asimilare si acomodare reglementeaza ceea ce se intampla cu continuturile interiorizate. Acestea sunt, pe de-o parte, asimilate si, pe de alta parte, produc acomodari mintale (Piaget). Asimilarea reprezinta includerea continuturilor interiorizate in structuri mintale formate anterior, iar acomodarea reprezinta modificarea acestor structuri sub influenta continutului asimilat. Dezvoltarea cognitiva umana presupune unitate stabila si echilibru intre asimilare si acomodare. In copilaria timpurie nu exista nici echilibru, nici stabilitate, de accea, gandirea copiiilor se apropie relativ putin de reflectarea adevarata a realitatilor.

IV.    Legea succesiunii necesare a stadiilor de dezvoltare psihica : Piaget → stadiile nu se omit si nu se inverseaza deoarece intre ele exista interactiuni necesare genetic, adica, un stadiu actual pregateste aparitia unui nou stadiu, asigurand conditiile ca in stadiul urmator sa se produca o serie de transformari. Legea a fost demonstrata de cercetatori celebri ce au investigat cu precadere anumite laturi ale vietii psihice. Piaget a demonstrat stadialitatea inteligentei, Wallon a demonstrat stadialitatea dezvoltarii afective, Freud a demonstrat stadialitatea centrarii si satisfacerii libidoului, ajungand la o stadialitatea psihosexuala, Erikson a demonstrat asa-numita stadialitate psihosociala (confruntarea dintre trebuintele individului si ceea ce-i ofera societatea).