Conceptii privind divortul

Conceptii privind divortul

1. Consideratii generale

Divortul este reglementat in capitolul al IV-lea, titlul I din Codul familiei (art. 37-44) sub denumirea Desfacerea casatoriei. Aici se gaseste intreaga reglementare de drept material a divortului, spre deosebire de alte institutii de dreptul familiei, de exemplu nulitatea casatoriei, cu privire la care dreptul civil reprezinta dreptul comun, completand dispozitiile Codului familiei.

In privinta divortului, Codul familiei si Codul de procedura civila au fost modificate printr-o serie de acte normative, majoritatea fiind destinate in masura posibilitatilor de desfacere a casatoriei prin divort.

Prin Legea nr. 59/1993 au fost aduse o serie de modificari – atat sub aspect material, cat si procedural – in materia divortului vizand urmatoarele aspecte[1]:

- divortul, ca mijloc de desfacere a casatoriei, nu mai are un caracter exceptional;

introducerea divortului pe baza acordului sotilor;

- restrangerea criteriilor legale de apreciere de catre instanta de judecata a motivelor de divort;

- posibilitatea solicitarii divortului de catre sotul a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei;

- inlaturarea termenelor de infatisare si de gandire;

- abrogarea dispozitiilor legale speciale cu privire la propunerea probelor, incuviintarea si administrarea lor la termene diferite;

- redactarea unei hotarari de divort, nemotivata de instanta, la cererea expresa

a ambilor soti;

- posibilitatea legala de a renunta la caile de atac – apelul si recursul.

2. Conceptiile care au la baza temeiul juridic al divortului

a) Conceptia divortului prin efectul vointei sotilor. Potrivit acestei conceptii casatoria poate fi desfacuta, fie prin vointa unilaterala a oricaruia dintre soti, modalitate ce-si are originea in repudium-ul din dreptul roman, fie prin acordul de vointa a sotilor[2].

Din punct de vedere doctrinar, conceptia si-a gasit argumentarea in cadrul teoriei contractuale asupra casatoriei: de vreme ce incheierea casatoriei are loc prin vointa sotilor, desfacerea acesteia se realizeaza tot prin vointa lor. Desfacerea casatoriei apare ca o reziliere, dupa caz, comuna sau unilaterala.

b) Conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti. In aceasta conceptie, vointa sotilor se rezuma numai la promovarea actiunii de divort in justitie, ea neavand si rolul de a solutiona si desfacerea casatoriei. Acest rol revine in exclusivitate instantei judecatoresti, investita cu solutionarea actiunii de divort.

Sub aspect doctrinar, conceptia divortului prin efectul hotararii judecatoresti a fost consacrata in cadrul teoriei institutionale asupra casatoriei si a teoriei – uniune. Principalul argument sustinut de aceste teorii se refera la imprejurarea ca, deoarece la incheierea unei casatorii nu este suficienta manifestarea consimtamantului viitorilor soti, ea nu este indestulatoare nici la desfacerea casatoriei[3].

c) Conceptia mixta. Aceasta conceptie prezinta doua variante:

- in prima varianta regula este desfacerea casatoriei prin efectul vointei sotilor si, numai prin exceptie, divortul are loc prin efectul hotararii judecatoresti;

- in a doua varianta regula este desfacerea casatoriei prin efectul hotararii judecatoresti si, numai prin exceptie, in cazurile prevazute expres de lege, divortul are loc prin efectul vointei sotilor.

d) Conceptia Codului civil roman din 1865. Codul civil roman din 1865 a adoptat o conceptie mixta in cea de-a doua varianta. Astfel, divortul prin consimtamantul mutual este posibil cu indeplinirea urmatoarelor conditii: sotul sa fi implinit varsta de 25 de ani, iar sotia 21; in momentul introducerii cererii de divort sa fi trecut cel putin 2 ani de la data incheierii casatoriei; sa nu fi trecut 20 de ani de casatorie, iar sotia sa nu fi implinit 45 de ani (art. 254-276)[4].

e) Conceptia adoptata de Codul familiei. Intocmai ca si cele mai numeroase legislatii moderne, Codul roman de familie a adoptat in privinta temeiului juridic al divortului, o conceptie mixta, in baza careia regula este desfacerea casatoriei prin efectul hotararii judecatoresti, pentru motive temeinice care fac imposibila continuarea casatoriei si, numai prin exceptie, in cazurile anume si limitativ prevazute de lege, divortul poate avea loc pe baza acordului de vointa a sotilor. Insa, si in aceasta ultima situatie, desfacerea casatoriei se realizeaza pe baza unei hotarari judecatoresti.

Astfel, art. 38 alin. (1) din Codul familiei prevede ca: „Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila”

In ceea ce priveste divortul pe baza acordului sotilor, acesta are loc atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 38 alin. (2) din Codul familiei, si anume: pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei si nu exista copii minori rezultati din casatorie.

Temeiul divortului nu poate fi – cu unele exceptii – numai imposibilitatea continuarii casatoriei, caci ar insemna, in caz afirmativ, ca instanta sa pronunte divortul daca reclamantul face numai dovada imposibilitatii continuarii casatoriei pentru el, ceea ce ar submina stabilitatea casatoriei si a familiei. Inseamna ca divortul nu este numai un remediu pentru o situatie ce numai poate continua.

3. Conceptia dreptului in Romania cu privire la divort

Astfel, dupa cum la incheierea casatoriei este necesar consimtamantul liber al sotilor, tot asa vointa acestora trebuie sa fie luata in considerare atunci cand se manifesta in sensul desfacerii casatoriei. Oricare dintre soti trebuie sa aiba dreptul sa ceara desfacerea casatoriei a carei continuare, datorita unor motive temeinice care au vatamat grav si iremediabil raporturile dintre soti, a devenit cu neputinta pentru el[5]. A nu admite acest drept sotilor inseamna a reveni la sistemul indisolubilitatii casatoriei.

Cand se pune problema desfacerii casatoriei trebuie sa se aiba in vedere si caracterul social al casatoriei[6]. Casatoria, baza a familiei, nu constituie numai o problema de ordin personal, nu intereseaza numai pe cei doi soti, ci si societatea. In toate relatiile de familie traieste un interes social. Caracterul social al casatoriei face ca vointa sotilor sa nu poata constitui prin ea insasi un temei suficient pentru desfacerea ei. Prin urmare, soarta casatoriei nu poate sa fie lasata numai la aprecierea sotilor. De ceea manifestarea de vointa a sotilor sau numai a unuia dintre soti poate fi luata in consideratie pentru pronuntarea divortului numai atunci cand se bazeaza pe faptul imposibilitatii continuarii casatoriei, datorita unor motive temeinice. Aceasta imposibilitate se constata de catre autoritatea de stat competenta. Statul este direct interesat in apararea casatoriei si a familiei si de aceea a reglementat modul in care poate fi admis divortul. Dar apararea casatoriei nu inseamna mentinerea ei cu orice pret. Aceasta idee se gaseste si in cazul admiterii divortului prin consimtamantul sotilor, caci, daca legea admite un asemenea divort, inseamna ca in realitate exista suficiente temeiuri care au determinat pe soti sa divorteze, legea recunoscand aceasta temeinicie. In consecinta, divortul prin consimtamantul sotilor este tot un mijloc pentru desfacerea casatoriei. Deci legea noastra cunoaste atat admisibilitatea, in cazuri justificate, a divortului, cat si principiul stabilitatii casatoriei si familiei.