Grupul social - definire, consideratii generale, teorii ale grupurilor, parametrii grupului

GRUPUL SOCIAL

1. DEFINIRE, CONSIDERATII GENERALE

Una dintre nevoile fundamentale ale individului uman o constituie nevoia de a intretine relatii, de a intra in interactiune cu altul (altii). Aceasta nevoie de 'a se amesteca', de 'a face parte', marcheaza in mod acut viata individului in societatile moderne din zilele noastre.

Viata sociala este viata de grup. O persoana se naste intr-un grup social, dobandeste primele experiente intr-un grup social, creste si se maturizeaza in grupuri sociale, isi castiga existenta intr-un grup social si, de obicei, paraseste aceasta lume in contextul unei experiente de grup. Grupului caruia ii apartinem are influenta asupra limbajului pe care il folosim, accentului pe care il avem, practicilor culturale pe care le adoptam. Grupurile difera intre ele sub mai multe aspecte. Unele grupuri sunt formate dintr-un numar mare de membri (de exemplu, natiunea sau sexele), altele implica un numar mic de membri (un comitet, o familie), unele au o “viata” scurta (grupul de prieteni), in timp ce altele dureaza o perioada foarte lunga de timp (grupurile etnice, religioase); unele sunt bine structurate si organizate (armata), altele sunt mai mult organizate informal (suporterii unui club) (Hogg, Vaughan, 1995). Grupurile nu sunt elemente fixe, imuabile. Ele se nasc, se dezvolta, se mentin, se disperseaza.

Grupul, ca formatiune psihosociala, a inceput sa fie studiat sistematic destul de tarziu. Abia cu cateva decenii in urma a inceput sa devina limpede, pentru psihologi, ca individul nu apare deloc izolat, ca manifestarea comportamentala este intotdeauna in functie de 'anturajul' sau, ca exista o continua interactiune intre individ si mediu.

In Dictionarul de psihologie coordonat de Ursula Schiopu se regaseste urmatoarea definitie a grupului: “reuniri de mai multe persoane prin obiective comune sau care realizeaza ceva in comun” (p. 325).

In limba romana, termenul a patruns din franceza. El este intalnit in doua forme – grup si – grupa ambele desemnand aproximativ acelasi lucru: ansamblu sau colectiv de oameni avand o sarcina sau un scop comun (Neculau, 1977).

2. ELEMENTELE GRUPURILOR SOCIALE          

Grupurile sociale presupun urmatoarele elemente:

existenta unui numar minim de indivizi

fixarea rolurilor in grup si distribuirea statusurilor

interactiunile dintre membri

norme si valori stabilite comune tuturor membrilor

influenta puternica asupra membrilor (Ibis, 2001)

In acceptia lui J. Szczepanski grupul contine urmatoarele componente :

membrii - trasaturile si principiile lor care alcatuiesc identitatea si continuitatea grupului

organizarea formala sau informala - functiile indeplinite de membrii grupului si ierarhia sarcinilor cerute de grup

elemente cu rol de mentinere a sudurii interne a grupului

institutiile si mijloacele care reglementeaza interactiunile reciproce si relatiile cu membri altor grupuri

valori , simboluri si alte elemente materiale ce formeaza baza materiala a integritatii grupului

Principiul specificitatii - caracteristicile ideologice si simbolice care deosebesc grupurile sociale intre ele (Szczepanski, 1972 apud. Ibis, 2001).

3. CLASIFICAREA GRUPURILOR SOCIALE

Grupurile sociale pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

3.1 Dupa Maisonneuve (1967), apud. Tucicov-Bogdan, 1973, criteriile principale sunt: volumul grupurilor, caracterul lor, structura interna, gradul lor de organizare. Potrivit acestora se disting:

Societatile globale, de mare extensie, prezentand un minim de organizare, ingloband grupari particulare subordonate, configurate istoric, cum ar fi poporul, natiunea.

Gruparile latente neunificate fondate pe o comunitate de situatii si de atitudine a membrilor fata de situatia data, indivizii fiind constienti asupra gruparii si asupra diferentierii lor de alte grupari, cum este cazul claselor sociale.

Colectivitatile organizate, reunind mai multe instante intr-o structura proprie, cu o conducere, cu un sistem de functionare a relatiilor, de felul numeroaselor grupuri profesionale, culturale, politice, religioase.

Gruparile restrins organizate, ale caror membri se cunosc, dar fara sa fie in interactiune in mod necesar si continuu, cum ar fi satul, clasele scolare etc.

Microgrupurile de tip “face to face , cuprinzand pana in jurul a 12 persoane, in care membrii sunt in interactiune, se cunosc reciproc si comunica frecvent intre ei. Unele grupe de acest tip sunt permanente, cum ar fi familia, grupa politica, iar altele au caracter temporar, ca in cazul unui grup de prieteni de joc, a unei grupe de studiu etc.

Clasificarea data nu epuizeaza tipurile de grupe sociale existente si posibile, cum ar fi de pilda: grupul experimental, grupul de antrenament, grup de presiune – dat de ansamblul de indivizi avand un interes comun de aparare, grup diagnostic, grupul martor etc.

3. 2. In functie de pozitia individului fata de grup, se identifica:

grup de apartenenta este grupul caruia individul ii apartine efectiv la un moment dat. Apartenenta de grup este data prin nastere (familie), prin alegere (profesie) si prin dispozitii facute de conducatorii organizationali (grupul institutionalizat). Baza obiectiva a apartenentei de grup este data de acceptarea si asimilarea modelelor valorico-morale, ideologice si de conduita.

grup de referinta este grupul din care individul doreste sa faca parte, unde isi imprumuta valorile si normele de comportare, cu care se compara si dupa care se apreciaza pe sine si pe ceilalti. Aspiratia spre acest grup constituie un puternic factor motivational al conduitei individului.

Functii ale grupului de referinta:

-functie normativa, pentru ca defineste forme adecvate de comportament

functie comparativa , prin asigurarea fie a unui model pentru a fi imitat, fie a unui standard

dupa care sa fie judecata corectitudinea unei persoane

-functie de public prin evaluarea acceptabilitatii comportamentului unei persoane.

Daca grupul de apartenenta si cel de referinta promoveaza valori diferite pot sa apara stari tensionate, chiar conflicte intre individ si partenerii sai.

3.3. In functie de tipul relatiilor din interiorul grupului avem grupuri formale si grupuri informale (neformale).

Grupurile formale – relatiile in cadrul acestor grupuri sunt relatii de apropiere, de indiferenta sau conflictuale. Legaturile relationale dintre membrii sunt reglementate institutional, normele de conduita, organizarea ierarhica sunt inscrise in legi, regulamente si acte institutionale.

Grupurile informale – se constituie spontan, sunt bazate pe afinitati si contacte personale, urmarind scopuri, obiective consonante, diferite sau chiar opuse grupurilor formale in cadrul carora se formeaza. Se reunesc in jurul unor lideri fara un statut oficial si recunoscuti in mod spontan.

3.4. O interesanta clasificare o ofera Anzieu si Martin, 1969, apud. Neculau, 1977, care identifica 5 tipuri de grup: multimea, banda, gruparea, grupurile primare si grupurile secundare.

Tabelul 1. – Clasificarea grupurilor sociale (dupa Anzieu si Martin)

Observand tabelul nr.1, in care sunt descrise carecteristicile acestor grupuri, vom remarca urmatoarele:

durata unui grup si gradul sau de organizare interna variaza in acelasi sens

numarul membrilor unui grup este maximum la cele doua extremitati (multime si grup secundar)

stilul de actiune in grup este legat de constiinta scopului, exceptie facand grupurile secundare.

Grupul care retine interesul nostru este grupul primar. Grupurile primare au fost descrise pentru prima data de Cooley. El a numit aceste grupuri 'primare' deoarece ele sunt esentiale pentru dezvoltarea sociala a individului. Cooley descrie patru tipuri de grupuri primare, care au apartinut tuturor timpurilor si stadiilor de dezvoltare ale omenirii:

familia – primul grup primar ce-l cunoaste civilizatia umana

grupul de joc al copiilor – caracterizat prin spontaneitate si cooperare, prin promovarea ambitiei si onoarei

grupul de vecinatate – grup primordial in comunitatile rurale traditionale

comunitatea de batrani – formata, de multe ori, din indivizi care se cunosc inca din anii copilariei si adolescentei, poate imbraca forma cluburilor sau societatilor in care predominanta este afectiunea reciproca (Cooley, 1955 apud. Neculau, 1977). Mucchielli imparte, la randul sau, grupurile primare in patru categorii:

grupuri primare naturale – familia, satele mici, vecinatatile, grupurile de amici

grupuri primare artificiale sau ocazionale – grupul de laborator, grupul de formare

grupuri primare durabile sau persistente – clasa scolara, clubul

grupuri primare momentane – de discutie, comitete de conducere (Mucchielli, 1971, apud. Neculau, 1977).

Grupurile primare au urmatoarele functii:

functia de integrare - grupul mijloceste socializarea membrilor sai, le asigura confortul psihologic; in opozitie, individul izolat este mai vulnerabil, expus respingerii sau acuzarii nedrepte

functia de securitate - grupul este o matrice care permite fiecarui individ sa devina sau sa redevina ceea ce este

functia de reglementare a relatiilor cu sine - individul isi confrunta imaginea de sine prin care s-a subevaluat ori supraevaluat cu imaginea sociala oferita de grup si isi modeleaza astfel identitatea de sine

functia de reglementare a relatiilor in grup - vizeaza influentarea interactiunilor dintre membrii grupului.

4. TEORII ALE GRUPURILOR

4.1. Orientarile behavioriste

Teoria campului (Kurt Lewin)

Reprezentantul cel mai de seama al orientarii cunoscute sub numele de teoria campului este Kurt Lewin, la baza careia se afla ideea de interactiune luata in sensul cel mai larg al cuvantului. Lewin introduce in psihologie notiunea de camp. Continutul principal al notiunii de camp si al teoriei campului consta in aceea ca ea reprezinta “o metoda de analiza a relatiilor cauzale si o metoda de constructie a conceptelor stiintifice. Intr-un mediu definit, o anumita distributie a fortelor determina comportamentul unui obiect care dispune de proprietati definite. Cunoscand obiectul pe baza observarii comportamentului sau, se pot deduce proprietatile campului in mediul sau ambiant si invers, pornind de la proprietatile acestuia din urma” (Lewin, 1951, apud. Golu, 1974, p.202). Lewin distinge trei campuri: campul individual, campul de grup si campul social si trei nivele de analiza. Primele doua campuri sunt campuri psihologice. Campul psihologic este inteles de Lewin drept “totalitatea faptelor care exista la un moment dat, pentru individul sau grupul considerat”. (Lewin, 1951, apud. Golu, 1974, p.202). Lewin concepe comportamentul intr-o maniera dinamica, el reprezentand o modificare de camp psihologic intr-o unitate de timp data.

Faptele sau variabilele care pot fi legate de comportamentul unui individ pot fi grupate in trei categorii: a) variabile psihologice (trebuinte, scopuri, idei, perceptii); b) variabile nepsihologice, care pot fi sociale (normele culturale), biologice (reglarile hormonale) si fizice (conditiile climatice) si care au influenta directa asupra comportamentului individului; c) alte variabile care nu au influenta directa asupra comportamentului indivizilor.

Din punct de vedere structural, campul psihologic al individului se compune din spatiul de viata care cuprinde toate variabilele psihologice. Acest spatiu de viata se compune practic din doua regiuni principale: persoana (P) si imprejurarea sa (E-environement). El este delimitat de o zona de frontiera (F), care constituie zona de incidenta a variabilelor nepsihologoce asupra comportamentului individului.

In cadrul acestei structuri se dezvolta raporturile dinamice, functionale intre P si E. Astfel, un scop este o relatie intre P si o anumita regiune a lui E, pe care P doreste sa o atinga. Cele doua regiuni sunt interdependente: persoana este in functie de ambianta, iar ambianta in functie de persoana. De aici se poate concluziona ca nu exista situatie care sa nu fie situatia unui organism (respectiv a unei persoane) si nu exista organism (persoana) care sa nu se afle intotdeauna in situatie. Privite din aceasta perspectiva dinamista, grupurile sociale nu mai apar ca simple colectii de indivizi reuniti pe baza unor criterii statice, de suprafata, ci ca ansambluri dinamice, in cadrul carora intregul este mai mult decat suma partilor componente.

Dupa Lewin, orice comportament, conceput ca modificare de camp psihologic, depinde numai de campul psihologic existent la un moment dat. Ideea dependentei stricte a conduitei de situatia existenta la un moment dat este in concordanta cu conceptia dinamista, insa la fel de adevarat este si faptul ca omul si comportamentul uman se prezinta ca un sistem care cumuleaza in sine experienta starilor anterioare si care, totodata, este orientat spre viitor si se comporta in prezent din perspectiva viitorului.

“Suprapus campului individual este campul grupului. Cu privire la grup, Lewin arata ca acesta se defineste nu pe baza similitudinii membrilor sai (criteriu clasificator), ci pe baza sistemului de interdependenta dintre membri (criteriul dinamic). Campul grupului este tot de natura psihologica si el cuprinde totalitatea normelor de grup, perceptiile pe care le are grupul asupra lumii inconjuratoare, distributia rolurilor si statutelor intre membrii grupului” (Lewin, 1951, apud. Golu, 1974, p.204). Intre grupul individual si campul de grup exista o stransa interdependenta. Structura universului impune organismelor vii, inclusiv noua, oamenilor, anumite cadre limitative in interiorul carora suntem liberi sa ne miscam si la care trebuie sa ne adaptam. Intre campul psihologic individual si campul psihologic al grupului functioneaza tocmai o astfel de categorie de raporturi, de factura ecologica. Astfel comportamentele individuale sunt limitate prin normele grupului caruia ii apartinin indivizii. Tot astfel, anumite variabile psihologice individuale pot juca un rol limitativ in comportamentul grupului.

A treia categorie de camp pe care o distinge Lewin este campul social, alcatuit din totalitatea variabilelor nepsihologice, de factura sociologica. Intre campul psihologic al grupului si campul social in care este integrat grupul exista tot o relatie ecologica, ca si intre campul individual si cel de grup. Campul social furnizeaza campului psihologic al grupului parametrii sociologici. El releva evenimentele sociale si ofera cadrele sociale in care se inscriu comportamentele. La randul lui, campul social suporta si el influenta campului de grup.

4. 2. Teoria (orientarea ) sociometrica (Moreno)

Pionierul acestei orientari este Moreno, sociolog de orientare psihologica, fondatorul sociometriei. Ca si Lewin, Moreno dezvolta o viziune dinamista asupra fenomenelor psihosociale, creand insa un model de interactiune de esenta biopsihologica. In centrul acestui model se afla variabila afectiva tridimensionala (simpatie, antipatie, indiferenta). Sociometria, vazuta ca sistem conceptual, se prezinta astfel: la baza sistemului se afla notiunile de spontaneitate si creativitate; din acestea deriva notiunea de teleelement care, dupa Moreno este “cea mai mica unitate de sentiment transmisa de la un individ la altul” (Moreno, 1970, apud. Golu, 1974, p.207).

Moreno creeaza doctrina spontaneitatii si creativitatii, potrivit careia fiintele umane nu se comporta ca niste papusi, ci sunt dotate, mai mult sau mai putin, cu initiativa si spontaneitate. ”Spontaneitatea este un catalizator, constand intr-o reactie adecvata la o situatie inedita, sau intr-o reactie noua la o situatie cunoscuta; ea se exprima prin operatia de eliberare de energie psihica actuala si este prezenta in toate planurile relatiilor umane. Creativitatea este inteleasa ca substanta care conditioneaza destinul cultural al omului” (Moreno, 1970, apud. Golu, 1974, p.207).

Dupa Moreno, spontaneitatea si creativitatea reprezinta principiul universului mental si social, fiind prezente pretutindeni: in jocul dintre doua persoane, dintre persoana si lucruri, dintre persoana si opera sa, dintre o societate si alta societate.

Energia psihica inmagazinata de individ si eliberata prin intermediul spontaneitatii, devine materie de constructie pentru actul interpersonal, constand in triada atractie-respingere-indiferenta. Fiecare din aceste componente ale triadei, care din punct de vedere functional se manifesta ca un act de receptie sau emisie la distanta, reprezinta, dupa Moreno, un teleelement. Prin proliferare, teleelementul genereaza entitati sociale cu o complexitate crescanda: “atomul social (cea mai mica unitate relationala de tip preferential sau cea mai elementara retea sociometrica, care inconjura un individ), molecula sociala (superatomul), socioidul (imbinarea mai multor molecule sociale), tot felul de grupuri mici (ansambluri socioide) pe care se sprijina structura de clasa a societatii.” (Moreno, 1970, apud. Golu, 1974, p.208).

Eliberarea energiei psihice si circulatia ei interindividuala sub forma de teleelement nu este vazuta de Moreno intr-o maniera pasiva, ci ca act, ca intalnire, ca intretaiere si confruntare a doua sau mai multe perspective individuale. In cadrul intalnirii se petrec intense schimburi interpsihologice: partenerii se proiecteaza unul pe altul, se realizeaza unul pe altul.

Totalitatea constelatiilor generate de teleelement formeaza continutul matricei sociometrice, care reflecta aspectele microsociale ale vietii sociale, exprima structura informala, de profunzime a realitatii sociale si care este ascunsa sub invelisul societatii externe (structura de suprafata a vietii sociale). Matricea sociometrica consta din totalitatea grupurilor si institutiilor vizibile, oficiale, formale.

Asa cum in interiorul modelului Freudian al vietii psihice, caracterizat prin dualismul constient-inconstient, are loc o lupta permanenta intre contrarii, tot astfel intre cele doua nivele ale realitatii sociale descrise de Moreno au loc permanente conflicte si opozitii. Experienta afectiva a vietii colective, spontana si creatoare, depozitata in reteaua raporturilor informale dintre oameni, este reprimata sub presiunea vietii sociale institutionalizate. Sarcina sociometriei ar fi tocmai aceea ca, pornind de la relevarea decalajului dintre organizarea formala si structura informala a vietii sociale, sa contribuie la gasirea unui echilibru intre cele doua laturi contrarii.

Dupa Moreno, grupurile mici dispun de o structura psihologica care difera mult de manifestarile informale ale membrilor sai: in cadrul grupului, indivizii tind sa sparga cadrele sociale prestabilite. De asemenea, gruparile spontane si functiile pe care le exercita indivizii in ele, au o influenta decisiva asupra comportamentelor individuale si colective.

4.2. Orientarea cognitiva

In contrast cu abordarile behavioriste, care pun accentul pe factorii periferici (variabilele observabile, legate de stimuli si raspunsuri), orientarea cognitivista accentueaza rolul proceselor centrale, al formatiunilor mentale in reglarea conduitei sociale. Conceptele de baza cu care opereaza acesta orientare sunt cele de cognitie si structura cognitiva, care concura la categorializarea si interpretarea evenimentelor, proces in urma caruia iau nastere diferite imagini, opinii, care au rol de reglatori ai conduitei.

Ideea generala a acestei orientari este aceea ca structura cognitiva neechilibrata genereaza stari de neplacere, care conduc la conduita destinata sa obtina starea de echilibru, placuta din punct de vedere psihologic. Persoana se conduce astfel incat sa maximizeze echilibrul intern al subsistemului sau cognitiv, iar grupurile se conduc astfel incat sa maximizeze concordanta interna a relatiilor interpersonale. Relatia de neconcordanta este desemnata prin termeni diferiti: dezechilibru, asimetrie, incongruenta, disononta. Ea genereaza tensiuni, forteaza catre simetrie.

1.     Teoria simetriei (teoria A-B-X) (Theodor Newcomb)

Ipoteza generala de la care porneste Newcomb este aceea ca exista o relatie legitima intre credintele si atitudinile manifestate de individ si ca anumite combinatii ale credintelor si atitudinilor sunt psihologic instabile, de aici rezultand evenimente care conduc la o combinatie mai stabila.

In cadrul schemei A-B-X, A reprexinta subiectul care percepe, B cealalta persoana, X obiectul fata de care cei doi au o anumita atitudine care poate fi favorabila sau nefavorabila. Conceptele cheie ale acestei scheme sunt: actul comunicational, orientarea, coorientarea si sistemul de presiune (tensiune). Actul comunicational consta in transmiterea informatiei de la sursa la receptor. Orientarea se refera la deprinderea cathetica sau cognitiva de relationare a noastra cu alte persoane, ceea ce se exprima in termeni de atractie sau de relationare cu obiectele din jurul nostru. Aspectul cathetic se refera la tendintele de apropiere- evitare, in acest caz orientarea variind in directie si forta. Aspectele cognitive se refera la ordonarea, structurarea atributelor obiectelor orientarii. Coordonarea sau orientarea simultana se refera la interdependenta orientarii lui A fata de B si fata de X, cand A atribuie lui B o atitudine fata de X si manifesta el insusi o atitudine fata de X. Sistemul presiunii sau presiunea spre simetrie se refera la starea de tensiune psihologica care rezulta din perceperea discrepantei orientarilor “Eu-altul” sau din incertitudinea privind orientarea altuia.

Cand doua persoane, A si B, se percep pozitiv una pe alta si isi elaboreaza o anumita atitudine fata de al treilea, X, la ei apare tendinta de a dezvolta o atitudine asemanatoare fata de acest al treilea. Daca in cadrul diadei sau al grupului apare o divergenta a orientarilor fata de al treilea, atunci trebuinta de reducere a acestei divergente duce la cresterea frecventei actelor de comunicare, care stabilesc asemanarea de orientare. Acest fenomen, Newcomb il numeste tendinta catre simetrie a orientarilor, a carui intensitate o defineste ca intensitate a legaturilor dintre doua persoane sau ca intensitate a atitudinilor lor fata de al treilea.

Simetria cognitiva are avantajul ca permite individului sa emita predictii asupra conduitei altora.

4. 3. Orientarile psihanalitice

Sigmund Freud considera ca agentul fundamental al societatii este grupul primar al familiei. Legaturile de familie sunt prototipul tuturor relatiilor de grup. Procesul socializarii copilului presupune interiorizarea dictatului social administrat de parinti si formarea superego-ului.

Societatile si grupurile se formeaza ca jocuri subsecvente ale legaturilor copiilor cu parintii lor. Copilul stabileste contactele sociale initiale in familie, care servesc apoi ca prototip al tuturor relatiilor sociale. Parintii protejeaza, ingrijesc, sanctioneaza si, dupa Freud, ei constituie prototipul de lider al copilului. Protectia si ingrijirea pe care o acorda ei creeaza conditiile dependetei, iar reprimarea si frustrarea instinctelor creeaza sentimentul ostilitatii si al fricii. Avand in fata acest lider puternic, copilul se identifica cu el si incorporeaza valorile lui. Acest lucru are ca efect diminuarea ostilitatii si retinerea impulsurilor agresive impotriva parintilor. Freud vede toate legaturile din grup ca fiind bazate pe procesul de identificare cu liderul puternic. Membrii grupului care considera liderul ca ideal, se identifica cu acesta si numai in aceasta masura se identifica si unul cu altul.

Teoria psihodinamica a functionarii grupului (Bion)

Bazata pe observatii si participari la terapia de grup, teoria lui Bion tinde sa vada grupul nu ca un agregat de indivizi, ci ca o unitate a indivizilor care poseda proprietati cognitive si emotionale cu caracter dinamic. Fiind o versiune macroscopica a individului, grupul poseda parametri asemanatori cu cei ai persoanei: trebuinte, scopuri, motive.

Conceptele de baza ale teoriei lui Bion sunt: ”grup ocupational, ipoteze de baza ale grupului, mentalitate de grup, cultura de grup, sistem protomental.” (Bion, 1961, apud. Golu, 1988, p. 66). Grupul ocupational are drept scop obtinerea performantei intr-o sarcina specifica, facand uz de o serie de reguli si procedee. Ipotezele pe baza carora actioneaza pot fi interpretate pornind de la climatul afectiv al grupului si ele se reflecta in conduita expresiva a membrilor grupului. Mentalitatea de grup se refera la exprimarea unanima a vointei grupului. Cultura grupului este un construct conceptualizat ca produs al conflictului dintre vointa individuala si mentalitatea de grup. Sistemul protomental este o entitate abstracta, care contine prototipul ipotezelor de baza ale grupului, este o matrice a elementelor mentale si fizice folositoare grupului.

Teoria tridimensionala a conduitei interpersonale (Schutz)

Aceasta teorie incearca sa explice conduita interpersonala in termeni de orientare a unui individ in raport cu altul, proces care decurge intr-un mod caracteristic, fiind determinantul primar al conduitei interpersonale.

La baza modelului interactiunii dintre indivizi se afla trei trebuinte de baza: incluziunea, controlul si afectiunea, care s-au dezvoltat pe parcursul copilariei prin interactiune cu adultii (parintii). La varsta adulta, trebuinta de incluziune depinde de masura in care copilul a fost integrat in grupul de familie. Trebuinta de control depinde de faptul daca relatia parinte-copil este una de calauzire, de libertate, sau de control. Trebuinta de afectiune variaza in functie de gradul in care copilul a fost aprobat sau respins emotional. In masura in care aceste trebuinte nu au fost satisfacute pe parcursul copilariei, individul se va simti insignifiant, neiubit sau incompetent. Pentru a face fata acestor sentimente, el dezvolta mecanisme de aparare, care se manifesta in modele caracteristice de comportament si care pot fi observate in interactiunea interpersonala. Cand doua persoane intra in relatii interpersonale, modelele lor de conduita pot fi compatibile (armonioase, generand satisfacerea mutuala a trebuintelor interpersonale) sau incompatibile, astfel incat ele vor putea sau nu vor putea sa lucreze impreuna. La nivel de grup, atmosfera si eficienta grupului depind, in mare masura, de gradul in care modelele de conduita ale membrilor sunt compatibile sau incompatibile.

5. PARAMETRII GRUPULUI

Grupurile difera intre ele printr-o serie de aspecte sau trasaturi, pe care la enumeram in cele ce urmeaza (dupa M. Deutch, 1968).

5.1.Marimea grupului indica numarul de membri ce compun un grup.

Marimea poate constitui un prim criteriu de clasificare a grupurilor:

• Grupurile mari - popoare, clase sociale, etnii se caracterizeaza prin relatii sociale stabile, dispun de un instrument de comunicare (limba), au o durata mare in timp, iar rezultatele activitatii comune se obiectiveaza in cultura materiala si spirituala. Ele constituie obiect de studiu pentru sociologie.

• Grupurile mici - sunt formate dintr-un numar restrans de membri, intre care exista relatii directe, “fata in fata” (spre deosebire de grupurile mari, ai caror membrii, practic, nu-i pot cunoaste pe toti ceilalti); functionarea grupului mic presupune un sistem bine precizat de statute si roluri, norme si reguli recunoscute si acceptate de toti, relatiile fiind caracterizate prin durata si evolutie in timp.

Aici se face distinctie intre proprietati statistice ale marimii grupului si proprietati de ordin psihologic (memorie, inteligenta etc.). Proprietatile statistice se dezvaluie din considerare grupului ca agregat, urmarindu-se efectele variatiilor de marime asupra unor indicatori ca media, varabilitatea grupului, probabilitatea de a regasi o caracteristica etc. Se pare ca resursele materiale cresc proportional cu marimea, in timp ce resursele psihologice cresc proportional pana la o limita, dincolo de care adausul nu mai da efecte liniare. Cu cat grupul este mai mare, cu atat cresc sansele de a intalni extreme, divergente de opinii si atitudini, amestecul de calitati si defecte, de conformism si nonconformism.

5.2.Compozitia grupului este data de totalitatea elementelor ce formeaza un colectiv si de modul lor de repartitie in functie de anumite trasaturi, ceea ce se traduce printr-un anumit grad de omogenitate, prin indici de dispersie mai mari sau mai mici. Compozitia se refera la caracteristici cum sunt: varsta, sexul, statusul social, gradul de instructie, interese, atitudini etc. In functie de sarcini se pune problema compatibilitatii membrilor sub diferite aspecte.

Se considera – pe baza insumarii si confruntarii mai multor studii – ca cel mai bun predictor pentru conduita individului in grup este inteligenta. Dintre combinatiile de trasaturi, inteligenta, extroversiunea si capacitatea de ajustare coreleaza pozitiv cu activismul, popularitatea si functia de conducere. Coeficientii de corelatie, dupa cum releva R. Mann – nu sunt prea mari (mediana lor nu depaseste 0,25).

5.3.Sarcina, respectiv activitatea grupului si ambianta sa; acesta este factorul care genereaza relatii, dependente reciproce, schimburi de informatii si activitati intre membri.

5.4.Procese de interactiune, care iau forma comunicarii, a relatiilor ierarhice, a celor preferentiale; acestea imprima moduri si tipare de interactiune intre membri si in raportul cu mediul. In functie de sarcina (activitate) se nasc interactiunu, relatii functionale, se contureaza un lider. Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se contureaza un lider.Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se pot cristaliza lideri diferiti: unul pentru sarcina (producerea de idei), altul pentru latura social-emotionala a interactiunii. Procesele de comunicare tind sa unifice grupul, persoanele “deviante” sunt supuse unei presiuni, sau sunt izolate, respinse de grup. Ansamblul fenomenelor psihosociale care se produc in grupul mic si legitatile care le guverneaza se numesc dinamica de grup. Aceasta cuprinde procesele de sugestie, imitatie si contagiune afectiva, de facilitare prin cresterea motivatiei.

Dupa criteriul tipului de relatii existente intre membri distingem:

• Grupuri primare - in care exista posibilitatea ca fiecare membru sa-i cunoasca pe ceilalti, sa interactioneze si sa comunice cu fiecare in mod direct; in acest sens, grupul mic este totodata si grup primar pentru ca satisface toate cerintele susmentionate: echipa de lucru, muncitorii dintr-un atelier, functionarii dintr-un birou sau serviciu, elevii dintr-o clasa, studentii unei grupe muncesc sau invata intr-un spatiu care le permite sa interactioneze direct.

• Grupurile secundare au, de regula, un numar mai mare de membri si sunt compuse din subgrupuri primare; membrii lor se cunosc mai mult sau mai putin, iar relatiile fiecaruia cu ceilalti sunt preponderent indirecte; din acest punct de vedere majoritatea grupurilor organizationale sunt secundare (ex. angajatii unei firme de marime mijlocie sau mare).

5.5. Structura grupului consta in reteaua de raporturi intre membri, in diferentierea acestora in functie de status-rol, in pozitia membrilor asa cum este perceputa de componentii grupului.

Dupa tipul de normativitate existent in cadrul grupului pot fi intalnite:

• Grupuri formale, caracterizate prin relatii institutionalizate (prescrise prin modul de organizare al grupului), interactiunile membrilor fiind guvernate de un numar mare de reguli. Grupurile organizationale, indiferent de marimea lor, sunt formale, pentru ca relatiile dintre membri se stabilesc pe baza statusului organizational, a pozitiei si functiei fiecarui individ; apartenenta la grup este si ea reglementata de relatiile contractuale dintre individ si organizatie: scopul comun este precis definit, regulile si nomele sunt explicite si impuse (orice organizatie are un regulament de organizare-functionare), durata in timp este predeterminata pe baze contractuale sau reglementari oficiale, legale.

• Grupurile informale se constituie paralel sau in afara grupurilor formale, adeziunea sau apartenenta la grup si relatiile interpersonale au un caracter spontan, bazat pe afinitati, interese comune, simpatie; activitatea comuna este variabila si nedeterminata, relatiile sunt mai putin reglementate, statusurile si rolurile se contureaza si evolueaza mai putin rigid, durata in timp a grupului este nedeterminata, de regula dureaza atita timp cit se consuma obiectivul grupului

Constiinta colectiva formata din ansamblul de norme, valori, tipare de comportare, “idei-forta”, traditii, obiceiuri, clisee de apreciere etc., care opereaza in sanul colectivului. Evident, grupul nu dezvolta norme pentru orice situatie tranzitorie care apare in cursul existentei sale.

Gradul de coeziune este rezultanta globala a relatiilor interne si a succesului comun,efectul cunoasterii reciproce,a insusirii telurilor grupului si a normelor sale, al climatului de incredere mutuala.Opusa coeziunii ar fi “disocierea grupului.

Eficienta grupului.: performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de satsfactie al membrilor, schimburile recproce de cunostinte, opinii etc.