SISTEM SOCIAL SI STRUCTURA SOCIALA

1. Definirea societatii ca obiect de studiu al sociologiei

Definind sociologia ca stiinta a societatii, prima problema care se impune a fi clarificata este aceea a definirii societatii.

Dictionarul de sociologie ( coordonat de Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu) defineste conceptul de societate in general, ca „ Mod organizat de existenta in sfera fenomenelor vietii.'

Etimologic, provenind de la termenul latinesc 'socius' care inseamna asociere, intovarasire, societatea ar reprezenta formele de asociere, viata colectiva a indivizilor umani, de tipul grupurilor, colectivitatilor si comunitatilor umane, integrate in societati globale concrete.

O prima constatare a numeroaselor teorii sociologice pe aceasta tema se refera la faptul ca oamenii (componentii societatii ) nu au trait si nu traiesc in singuratate, izolati unul de altul decat in conditii cu totul exceptionale si de scurta durata. In realitate izolarea si singuratatea este o situatie de exceptie, starea normala fiind cea colectiva sau grupala, de la grupuri foarte restranse de tipul diadelor sau triadelor pana la unele foarte intinse (marile imperii si uniuni republicane care cuprind zeci si sute de milioane de indivizi.

Teoriile sociologice releva anumite cauze care determina starea de socialitate

a oamenilor, printre care prezentam :

a)         Oamenii sunt fiinte sociale prin natura lor existentiala ( biologica, psihologica si noologica ). in ipoteza in care ei ar fi privati de colectivitate ar fi pusi in alternativa tragica : ori sa moara, ori sa se dezumanizeze. In acest sens teoria dublei gestatii ofera o explicatie satisfacatoare. Un copil parasit de adulti in primii ani de viata ar fi sortit pieirii, el nu poate supravietui decat daca este ocrotit si ajutat de altii mai pregatiti pentru viata. Noul nascut este o fiinta neterminata
putand deveni o fiinta plenara abia dupa cativa ani de viata dupa ce se maturizeaza biopsihic si se socializeaza cultural

b)        Fiintele umane sunt insuficient inzestrate sau echipate de la natura, in comparatie de exemplu cu animalele de prada, pentru care multa vreme, inainte de a le fi putut vana, omul a fost un simplu vanat. Dupa cum au aratat cercetarile ceea ce este imposibil de realizat pentru o fiinta solitara, pentru o colectivitate este perfect posibil.

c)         Cercetarile referitoare la evolutia vietii demonstreaza ca nu numai oamenii, dar si animalele inrudite cu ei (de exemplu maimutele antropoide ) sunt fiinte gregare. Deci omenirea intreaga, specia umana este sociala in sensul ca s-a nascut, s-a format si se dezvolta exclusiv in forme colective de viata.

Traian Herseni (in Sociologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982 ) distinge doua modalitati de viata omeneasca: una primordiala, independenta de vointa si constiinta participantilor, care se nasc si cresc in cadrul ei, numita comunitate si alta derivata sau secundara, posibila doar in cazul celei dintai si care depinde de vointa si aspiratiile celor care participa, unitate denumita tot conventional grupare

O colectivitate de orice fel (familie, trib, asezare, popor, stat) se prezinta de regula ca un intreg, ca un sistem cu o structura si functii ireductibile la indivizii care o compun. Raportul dintre individ si societate (o problema mult discutata si controversata in sociologie) este unul dialectic (in sens ontologic, nu numai gnoseologic) in sensul ca indivizii umani nu exista decat in societate, iar societatea la randul ei nu exista decat prin indivizi, fara ca aceasta sa insemne ca indivizii se reduc la colectivitate sau colectivitatea este reductibila la indivizi. Nu exista, pe de o parte societatea, pe de alta parte indivizii, ca doua realitati perfect diferite, asezate oarecum fata in fata, ci aceeasi realitate articulata pe doua planuri ontologice diferite: societatea ca totalitate a indivizilor componenti, a unor persoane asociate intre ele, constituite intr-o anumita formatie sociala si individul participand la aceasta asociatie.

Oriunde apare o forma de viata sociala ea presupune pe langa un numar oarecare de indivizi, o retea de relatii intre acestia care se constituie intr-o structura sociala care la randul ei poate atinge un grad foarte mare de consolidare si interdependenta a partilor componente si sa devina astfel un sistem social. De asemenea, sub toate formele ei, indiferent de treapta de structurare, - relatiile, structurile si sistemele sociale indeplinesc anumite functii sociale, fara de care societatile ar deveni inutile si condamnate disparitiei.

2. Caracteristici ale sistemului social

Desi sursele gandirii sociale sistemice pot fi identificate inca in conceptiile social-politice ale gandirii antice (Platon), sistemul este un concept al carui elaborare teoretica s-a produs practic in epoca moderna, postrenascentista a gandirii umane, desavarsindu-se apoi in epoca moderna.

Conceptul de sistem social are sensuri si semnificatii diferite in contextul unor realitati variabile de ordin tehnic, economic, biologic, matematic etc.

Sensul acestui concept evidentiat de teoria generala a sistemelor este acela de totalitate unitara de elemente privite din perspectiva interactiunilor si interdependentelor lor.

Caracteristicile definitorii pentru orice sistem se refera la :

a)         totalitate unitara de elemente aflata in interconexiuni interactiuni, in
raporturi de interdeterminare reciproca ;

b)        integralitate structurala si functionala a tuturor componentelor in
interactiuni care genereaza efecte de ansamblu in functionalitatea lor ;

c)         ansamblu unitar capabil de organizare si autoorganizare, de reglare si
autoreglare ;

d)        posibilitati de adaptare dinamica si directionare si orientare spre
indeplinirea unor obiective comune sau spre atingerea unor stari calitative
finale .

Abordata ca sistem, societatea poate fi inteleasa ca un ansamblu unitar de componente, dispunand de anumite structuri interioare si de anumite niveluri de organizare, de un ansamblu coerent de institutii aflate in relatii de interactiune.

Astfel, societatea ne apare ca un complex de subsisteme (de ordin economic, social, administrativ, politic e.t.c.) dispuse ierarhic si in corelatie de ordin cauzal si functional. Asa, de exemplu, sistemul economic nu poate fi privit separat de cel politic, de cel demografic sau de cel educational si invers, sistemul de invatamant nu poate fi privit independent de celelalte subsisteme.

In raport cu alte subsisteme, societatea constituie un sistem complex si supraordonat. Ca sistem social global, societatea se afla in acelasi timp in relatii cu sistemele care alcatuiesc mediul sau ambiant (sistemul natural -ecologic).

Sistemul social poate fi conceput de asemenea ca totalitate de institutii, comunitati, grupuri umane.

In cadrul sistemului social, diferitele subsisteme (economic, politic, educational, retele de comunicare (sau circuite informationale) care ii confera capacitatea de reglaj si autoreglaj, de control si autocontrol cultural) se afla in relatii permanente de interdependenta

Interactiunea dintre componentele sistemului social se realizeaza pe baza anumitor reguli.

Sistemul social, ca de altfel si celelalte sisteme se caracterizeaza printi-o stare de echilibru intern, care poate fi static sau dinamic. Echilibrul static reprezinta o configuratie de stari a elementelor sistemului care sunt reciproc compatibile, prezentand deci o mare stabilitate. Sistemele dinamice sunt caracterizate prin faptul ca schimbarile interne sunt continue, fara a se ajunge la forme de echilibru inalt stabile. Echilibrul reprezinta mai mult un proces continuu de echilibrare si reechilibrare

O distinctie foarte utila din punct de vedere metodologic se realizeaza intre:

■      Sisteme finaliste, caracterizate prin faptul ca integrarea, organizarea si dinamica lor este determinata de realizarea unei finalitati (exemplu, fabricarea unor produse determina organizarea interna a unei intreprinderi);

■      Sisteme de interdependenta care nu sunt finaliste, ele fiind compuse din mai multe subsisteme, de regula finaliste, care interactioneaza, tinzand sa realizeze un echilibru care reprezinta o rezultanta a acestor interactiuni;

■      Suprasisteme, reprezentand sistemele rezultate din interactiunea mai
multor sisteme orientate finalist.

Ca sistem hipercomplex dinamic si deschis, societatea dispune de acele structuri necesare pentru un echilibru dinamic a carui mentinere este posibila prin mecanisme de autoreglaj in baza corelarii fenomenelor de 'intrare' cu cele de ' iesire ', prin mecanismul 'conexiunilor inverse' (care permit inchiderea unor circuite informationale cu rol autocorector). In virtutea acestor aspecte de autoorganizare interioara, sistemul societatii este pregatit sa poata preintampina sau corecta din mers eventualele perturbari sau disfunctii posibile.

Echilibrul dinamic al societatii poate fi asigurat in perspectiva proceselor de autoreglare care sunt caracteristice oricarui sistem cibernetic. Procesele autoreglatorii in cadrul oricarui sistem (si, prin analogie, in cazul societatii conceputa ca sistem) solicita urmatoarea schema logica operationala :

a) „blocul” de receptii a informatiilor, privind functionarea diferitelor componente ale sistemului (pentru inter-adaptarea lor reciproca optima, precum si pentru adaptarea sa la mediul exterior cu care comunica sistemul)

b) „blocul” de analiza, prelucrare si interpretare a fenomenelor receptionate, pentru emiterea „comenzilor” sau a unor „mesaje” care sa permita functionalitatea pozitiva a sistemului (realizarea echilibrului sau dinamic cu sens pozitiv )

c)         „blocul” de executie, adica de transformare a „informatiilor de
comanda” in actiuni sau reactii de raspuns.

d)     'blocul' comenzilor inverse (feed-back) ce permit evaluarea operatiilor executate, autocontrolul si autoconectarea (autodesavarsirea) implinirii lor.

3. Structura sociala

Conceptul de structura sociala reprezinta „ansamblul relatiilor relativ stabile ce caracterizeaza sistemul social al unei societati, alcatuit din comunitatile, colectivitatile, categoriile si grupurile sociale existente la un moment dat”. ( Dictionarul de sociologie ). In determinarea structurii sociale se porneste de la identificarea componentelor sistemului social, dupa cum urmeaza:

- Populatia (marime, sex, varsta, natalitate, mortalitate, migratie etc.) care convietuieste intr-o comunitate umana (in societatile moderne se ia in considerare natiunea integrata intr-o comunitate statala);

Familia ca grup social specific;

- Colectivitatile teritoriale (satul, orasul);

- Clasele, categoriile si grupurile sociale;

- Categoriile ocupationale.

Elementele structurii sociale care asigura cadrul de referinta existential pentru toate societatile sunt:

- statusurile si rolurile sociale

- grupurile sociale

- organizatiile si institutiile sociale

4. Statusurile si rolurile sociale ca elemente ale structurii sociale

A. Statusurile sociale

In ultima analiza (asa dupa cum am aratat anterior) o societate este compusa din indivizi care ocupa in cadrul ierarhiei sociale pozitii diferite. Din punctul de vedere al pozitiilor sociale ocupate de indivizi in cadrul ierarhiei sociale, societatea se prezinta ca o piramida, cu multe pozitii la baza piramidei si cu tot mai putine pozitii pe masura inaintarii spre varful piramidei pana la situatia in care apare o singura pozitie sociala in varful piramidei. Deci si din punct de vedere al pozitiei ocupate in cadrul ierarhiei sociale indivizii sunt inegali.

Statusul social reprezinta pozitia ocupata de o persoana sau de un grup in societate, pozitie care se refera la un rang mai ridicat sau mai coborat (Raymond Boudon). Aceasta pozitie are doua dimensiuni:

■      Orizontala, care se refera la reteaua de relatii si contacte pe care
individul, respectiv grupul le realizeaza cu persoanele sau grupurile
aflate la acelasi nivel social.

■      Verticala, vizand contactele realizate cu persoanele aflate in ierarhia
sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara.

Max Weber a dat notiunii de status intelesul de prestigiu social, mai ridicat sau mai coborat in functie de treapta sociala pe care se situeaza. Ralph Linton, definind statusul din perspectiva antropologiei culturale 1-a definit ca „o colectie de drepturi si datorii generate de locul ocupat de individ in societate”.

Jean Stoetzel defineste statusul ca ansamblul de comportamente pe care un individ le asteapta in mod legitim din partea celorlalti membrii ai societatii.

Din punct de vedere psihosocial, grupul social se prezinta ca un ansamblu de pozitii, de statute pe care le detin indivizii care il compun. Fiecare individ ocupa intr-un grup cel putin o pozitie (ex. Noul nascut, pozitia de sugar). Majoritatea indivizilor ocupa mai multe pozitii in cadrul societatii (studenta, fiica, prietena, colega, responsabila de grupa, sportiva, membra a unui partid politic, a unui club etc.)

Deci statusul social exprima persoana ca membru al societatii, exprima drepturile, indatoririle, obligatiile persoanei. El prescrie cu precizie comportamentul individului in viata sociala si comportamentul altora fata de sine, ii da individului definitia sa sociala. El apare si ca o sursa a sentimentului de satisfactie personala, ca un sistem protector care ii permite acestuia sa avanseze cu incredere in viata.

Statusul social are un predominant caracter sociologic, fiind legat de sistemul de stratificare si mobilitate sociala, drepturile si obligatiile care ii revin individului care ocupa o anumita pozitie sociala fiind prescrise de catre societate. Tocmai ca urmare a acestui fapt indivizii stiu cu precizie, in fiecare moment, la ce comportamente se pot astepta din partea celorlalti membrii ai societatii care ocupa pozitii sociale determinate (stiu la ce comportamente se pot astepta din partea profesorului, a medicului, functionarului public, a vanzatorului etc.).

Studiul stiintific al statusului social presupune abordarea mai multor dimensiuni ale acestuia, cum ar fi :

■      dimensiunea economica, ce poate fi cunoscuta prin cercetarea unor indicatori precum: proprietate, venit, locuinta, buget de venituri si cheltuieli in corelatie cu structura consumului, contul din banca etc.;

■      dimensiunea sociala, prin studiul starii civile, a numarului de copii, a domiciliului rural sau urban, locul persoanei in familie etc.;

■      dimensiunea profesionala, care vizeaza cunoasterea profesiei, a
nivelului de calificare, a volumului de munca si a capacitatilor solicitate de
locul de munca;

■      dimensiunea politico-juridica - calitatea de membru al diferitelor
grupuri sociale si politice.

■      dimensiunea culturala, care poate viza modul de raportare a
individului la valorile culturii: preferinte culturale, petrecerea timpului liber,
domenii de interes.

B. Rolul social

Pozitiile ocupate de persoane in societate sunt ele au semnificatie doar in raport cu alte pozitii, din oricare pozitie decurgand relatii de reciprocitate ( pozitia de sot presupune pe cea de sotie, cea de medic pe cea de bolnav, de profesor pe cea de elev, student etc.)

Acest aspect al reciprocitatii pozitiilor sociale implica notiunea de rol social.

„Rolul social reprezinta un model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in drept a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social”(Dictionarul de sociologie).

Daca statusul social reprezinta pozitia pe care o ocupa individul in societate, rolul social reprezinta functia pe care o realizeaza individul ce detine un anumit status.

Aspectul de complementaritate a celor doua notiuni reiese cu claritate din definitia pe care Jean Stoetzel formuleaza. Astfel, rolul social reprezinta in acceptiunea autorului mentionat 'ansamblul comportamentelor pe care ceilalti membri ai societatii le asteapta in mod legitim de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata, un status social. (J. Stoetzel-La psichologie sociale, 1963)

Corelativ statusurilor sociale, fiecarei persoane ii sunt proprii la un moment dat mai multe roluri sociale. Ele alcatuiesc, asa dupa cum arata R. K. Merton, setul de roluri sociale specifice unei persoane. In cadrul setului de roluri se distinge un rol fundamental (de exemplu rolul mamei de a oferi ingrijire propriului copil) si roluri particulare, specifice (in cazul amintit, mama indeplineste in legatura cu rolul fundamental o serie de roluri particulare-relatiile cu medicul care ingrijeste copilul, cu prietenii copilului, cu invatatorul acestuia etc. ).

Sociologul american George Herbert Mead (1863-1931 ), accentuand importanta indeplinirii rolurilor sociale considera ca invatarea lor duce la formarea personalitatii si asigura functionarea colectivitatilor umane.

Termenul de rol poate avea un sens larg, vizand normele generale ce se impun a fi respectate intr-o relatie comportamentala( exemplu: afectiunea, fidelitatea sexuala sunt calitati cerute membrilor cuplului conjugal ). In acest caz, rolul se apropie de status, fiind vorba de elemente idealizate sau prescrise social.

Termenul de rol poate avea insa si un sens mai limitat, referindu-se la modalitatea reala de realizare a rolului, in cazuri concrete. In acest caz nu este vorba de roluri prescrise, ci de roluri emergente.

Statusurile si rolurile pot exista intr-o polaritate complementara.(adica se sprijina reciproc) sau in una antagonista, situatie in care apar conflicte de roluri.

Conflictele dintre statusuri si roluri nu se restrang la cele ale unei singure persoane , ci se extind asupra statusurilor si rolurilor din intreaga societate (mai ales pentru faptul ca pe plan social apare o ierarhie de statusuri si roluri sau chiar excluderi reciproce care atrag dupa ele competitii, concurenta, invidii, ostilitate).

Apar de asemenea conflicte intre modelele sau idealurile de statute si roluri, formulate de catre societate in functie de valorile si normele acesteia, pe de o parte si desfasurarea efectiva a diferitelor roluri , pe de alta parte. Comportamentul indivizilor si grupurilor este determinat in principal de 'asteptarile rolului', adica de norme general acceptate pe plan social care definesc modul in care trebuie jucat un rol. Comportarea reala in rol reprezinta 'realizarea rolului'. Atitudinea oamenilor in raport cu altii in societate depinde de masura in care realizarea rolului se conformeaza asteptarilor de rol. Un individ este identificat de altii si se identifica el insusi prin rolurile pe care le joaca sau le-a jucat in societate si, in anumite situatii prin rolurile fata de care el are cele mai mari asteptari pentru a le juca.

Statusurile sociale, prin continutul lor au un pronuntat caracter sociologic, ele fiind prescrise de societate, cuprinse in structura ierarhiei sociale pe cand rolul social are un mai pronuntat caracter psihologic, acelasi rol putand fi interpretat in maniere diferite in functie de trasaturile de personalitate ale persoanei ce indeplineste rolul respectiv

Conflictele de roluri pot fi cauzate si de apartenenta individului simultan la mai multe grupuri ale caror prescriptii de rol pot fi diferite sau pot fi chiar in conflict unele cu altele.

Conflictele de roluri pot degenera in comportamente deviante sau datorita plasticitatii sale psihice, persoana poate realiza un compromis intre roluri sau se poate conforma succesiv unor prescriptii ale unor grupuri diferite.

Devierea de la normele si modelele standard nu se face numai in jos, prin realizari inferioare, ci si in sus , prin performante superioare. in societatile conformiste ambele forme pot fi considerate abateri, fiind considerate infractiuni penalizabile. in societatile mai putin conformiste se incurajeaza inventiile, inovatiile, creativitatea.

C. Tipologia statusurilor si rolurilor

In literatura de specialitate se prezinta si se descriu o diversitate de statusuri si roluri asociate acestora in functie de criterii diferite.

In functie de modul de obtinere a lor Talcott Parsons si R. Linton fac distinctie intre:

- Statusuri si roluri atribuite, legate de anumite calitati ale individului, dobandite fara interventia sa, cum sunt statusurile legate de varsta, sex, rasa, nationalitate.

- Statusuri si roluri achizitionate sau dobandite de individ prin eforturi proprii: titluri scolare, profesii, functii, grade ierarhice.

In functie de gradul de institutionalizare se evidentiaza :

- Statusuri si roluri informale sau neoficiale, derivate din calitatile particulare ale indivizilor - leaderul informal, statusul de prieten.

- Statusuri si roluri formale sau oficiale, institutionale derivate din organigrama grupului, cuprinse in regulamente de organizare si functionare-sef de echipa, maistru, director .

S-a facut de asemenea distinctie intre statusuri actuale, puse in evidenta in situatii concrete si statusuri latente, neactualizate dar posibil de evidentiat in alte situatii sociale.

In functie de locul pe care statusul, respectiv rolul il ocupa in structura organizatorica se discuta despre :

Statusuri structurale, definite de pozitia pe care o ocupa in ierarhia organizatiei, cum este cazul statusului de director care in aceasta calitate il consulta pe expert.

Statusuri functionale, definite de functia pe care o indeplineste in virtutea locului ocupat, cum este cazul functiei de expert, care desi are un status mai scazut decat cel de director indeplineste o functie mai importanta.

In functie de domeniul in care se manifesta se discuta despre: statusuri si roluri familiale; statusuri si roluri extrafamiliale; statu suri biologice.

O categorie speciala de o deosebita importanta o reprezinta statusul socio-economic al persoanei sau al grupului in cadrul societatii, concept care desemneaza pozitia in cadrul societatii, determinata de apartenenta la o anumita clasa sociala, pozitia in sistemul de stratificare sociala, ocupatia, nivelul de pregatire, venitul, participarea la conducerea vietii sociale, economice si politice, stilul de viata, prestigiul social etc.

ALTE CRITERII:

Se discuta de asemenea despre statusuri si roluri reprezentative care au un caracter tipic, care indica structura caracteristica a unui grup (de exemplu muncitorii calificati sunt mai reprezentativi pentru o anumita societate comerciala decat cei necalificati, studentii sunt statusurile reprezentative pentru universitati, confectionerii imbracaminte pentru societatile de confectii etc.).

Statusuri si roluri percepute care rezulta din convingerea pe care o are cineva ca i se atribuie un anumit status sau ca i se cere un anumit rol de catre ceilalti membrii ai grupului, chiar daca aceasta perceptie coincide sau nu cu realitatea ( de exemplu, intr-un colectiv femeile percep ca de la ele se asteapta sa se ocupe de facutul cafelei sau de asigurarea ordinii si curateniei.

Statusuri si roluri asumate, acelea pe care individul si le atribuie singur din diferite motive (este convins ca lui i se cuvin, ca este necesar, ca este bine etc. – sfatuitor).

Statusuri si roluri contrafacute sunt acelea pe care le adopta cineva pentru a le acoperi pe cele reale ( un student exmatriculat se da drept student, un escroc pozeaza in persoana cumsecade, o femeie divortata se da drept vaduva etc.)

Statusuri si roluri internalizate, se caracterizeaza prin identificarea individului cu ele, prin insusirea lor la un nivel atat de inalt incat sunt privite de cel in cauza ca parti componente ale propriei personalitati, ca aspecte ale conceptiei despre sine - de exemplu inventatorul care face din preocuparea sa sensul suprem al vietii sale.

Definitia personala a statusului sau a rolului reprezinta ceea ce crede individul ca este el si ca are de facut intr-o anumita situatie. Este de asemenea demn de mentionat faptul ca intre diferitele statusuri ale unei persoane poate exista o compatibilitate perfecta, prin similaritatea asteptarilor sociale fata de ele. .Aceasta realitate este cunoscuta sub denumirea de „consistenta statusului si rolului”. De asemenea, asa dupa cum am mentionat deja, intre statusurile si rolurile unei persoane pot aparea, din diferite motive, relatii de incompatibilitate care pot evolua spre conflicte de statusuri sau roluri.

5. Conflictul de rol si ambiguitatea rolului. Procesul de socializare

Sunt situatii care apar deseori in grupurile sociale fiind generatoare de tensiuni intre membrii acestora, cele mai cunoscute conflicte pe acest gen fiind: conflictele de rol si ambiguitatile rolului. Conflictul de rol apare intre o persoana anume, membra a grupului social numita persoana focala care intrand in relatii cu ceilalti membrii ai grupului, avand un anumit status social si nu reuseste din anumite motive sa joace (sau sa-si indeplineasca) rolul asociat statusului de care-l poseda.

De cele mai multe ori solutionarea conflictului de rol se rezolva prin retragerea statusului detinut de persoana focala.

Ambiguitatea rolului reprezinta neclaritatea din partea persoanei focale, care detine un anumit status social in cadrul grupului cu privire la modul in care trebuie sa se comporte.

Aceasta ambiguitate, in majoritatea cazurilor, se datoreaza neinstruirii persoanei focale sau deficientelor in definirea adecvata a rolului persoanei focale.

Procesul de socializare

Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce au venit pe lume slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate, posedand un bagaj de idei si deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala.

Procesul de socializare are doua momente:

a) cel de intrare a individului in grupul social;

b) viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai important pentru sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi insuseste (sau respinge) normele de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau nu) la viata si activitatea acestuia.

Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea biologica a omului.

Bazele acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.

Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc instinctele (fata de rudele sale apropiate – mamiferele), neputand sa-si construiasca fara sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv pentru care imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai.

Capacitatea omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali determina socializarea omului.

Cu toate aceste realitati biologice sociologii sunt unanimi de parere ca alaturi de ele si educatia este determinanta socializarea indivizilor.

Ca argument in acest sens, s-a folosit exemplul copiilor salbatici (sau lupi) care au fost descoperiti in diferite colectivitati de animale salbatice dupa ce din diferite motive fusesera abandonati (sau luati) din familia lor.

Acesti copii, cu toate ca s-a incercat socializarea lor, nu au putut fi niciodata oameni, ei ramanand in privinta obisnuintelor si comportamentului numai la stadiul de animale, fara limbaj - latrand ,  mergand in patru labe, rupandu-si vesmintele cu care erau imbracati.

Umanizarea acestor fiinte nu a fost posibila, dovedind ca lipsa educatiei nu duce la socializare.

Scopurile socializarii

Cu toate ca socializarea oamenilor are continuturi diferite, in functie de specificul grupurilor din care indivizii fac parte, in principal, specialistii au stabilit ca aceasta are urmatoarele scopuri:

1. se impune un comportament disciplinat bazat pe respectarea unor norme de igiena personala, morale si juridice.
2. stabileste aspiratii si cerinte pentru fiecare membru al grupului potrivit statusului pe care-l are, in functie de sex, varsta, afiliere la grup sau a originii familiale.
3. socializarea asigura fiecarui individ identitate in functie de personalitatea fiecaruia pe baza aspiratiilor pe care le aproba sau dezaproba.
4. asigura individului pregatirea profesionala necesara pentru a obtine pe baza ei cele necesare traiului si existentei spirituale a acestuia.
5. socializarea determina invatarea unor roluri sociale si atitudini.

Factorii de socializare

Fiind un proces complex, socializarea este influentata de mai multi factori, de grupuri sociale si institutii sociale.

Dintre acestia, cei mai importanti si in ordine cronologica a aparitiei lor in acest proces pentru fiecare individ, sunt: familia, scoala, grupa de varsta si mass-media.

a) Familia

Familia este prima si cel mai continuu grup social pentru un nou nascut si copil. Aici se stabilesc primele si cele mai rezistente relatii intime: vorbirea, inceputa prin invatarea limbii este alaturi de gestica, modul de comunicare specific familiei.

Tot aici, copilul ia contact cu elementele cheie ale culturii.

Socializarea in familie se realizeaza in situatii concrete care duc la educatie morala si la invatare cognitiva.

Tot familia, asigura identitatea sociala initiala a copiilor in functie de sex, clasa sociala, rasa, religie etc. In functie de clasa sociala careia apartine familia, relatiile de interactiune dintre parinti si copii sunt diferite datorita valorilor diferite pe care parintii din clasele de mijloc si din clasele muncitorilor le transmit copiilor lor.

b) Scoala

Scoala este institutia sociala care are sarcina de a da informatii si de a forma individului deprinderi si valori pe care societatea le considera importante pentru viata sociala.

In afara de aspectele profesionale, de notiunile teoretice si de cele culturale, pedagogii transmit elevilor cunostinte si formeaza deprinderi morale.

Cadrul social al scolii este diferit de cel al familiei, pentru ca in primul rand lipsesc relatiile intime iar profesorii ii trateaza pe copii la fel, fara a avea relatii speciale cu unii elevi.

In scoala copii fac cunostinta cu sisteme diferite de evaluare, unde acestia se compara cu colegii lor fiind considerati egali acestora.

c) Mass-media

In aceasta notiune sunt incluse diferite moduri de comunicare destinate publicului : radioul, televiziunea, cinematografia, presa, cartile, aparatele video, inregistrarile magnetice, casetele si CD-urile.

Spre deosebire de scoala si familie, unde socializarea individului se bazeaza pe contactul personal si interactive (copil-parinti, elev-profesori) in cazul factorilor ce apartin mass-mediei, socializarea este influentata impersonal oferind modele suplimentare si alternative de roluri precum si de norme si valori.

Printre cele mai importante mijloace de influentare a socializarii este televiziunea care asigura un excelent mijloc de instruire.

Aparatele video si de redare a casetelor cu muzica au un rol important in socializarea tinerilor.

d) Grupa de varsta

Grupurile de copii care au varste apropiate sunt realitati ale colectivitatilor, ele fiind compuse din egali in statutul lor social general.

Daca statusul copiilor in familie este unul atribuit, in grupul de varsta fiecare copil isi castiga (dobandeste) statutul.

In contrast cu familia si scoala, unde socializarea este un proces gandit si planificat, in grupul de varsta socializarea este intamplatoare, uneori cu urmari nedorite.

Scoala si grupul de varsta slabesc legatura cu familia, asigurand modele suplimentare si uneori alternative de comportament fata de cele provocate in familie.

Toti acesti factori contribuie la formarea conceptiei despre lume a individului dar si asupra comportamentului. Socializarea nu se termina cu ajungerea la maturitate; ea este un proces care dureaza toata viata, fiind de fapt o socializare continua nefiind totusi aceeasi. Uneori intervin si procese de resocializare, mai ales cand integrarea sociala nu a reusit.

Integrarea sociala

Pentru desfasurarea normala a vietii, societatea creeaza si promoveaza anumite valori si comportamente pe care le considera normale (etice). Atunci cand indivizii care au suportat un proces de socializare si-au insusit si aplicat normele de comportament normale (etice) se considera ca acel individ a intrat in corpul (intregul) societatii, adica s-a integrat social.

Daca la sfarsitul procesului de socializare nu s-au adaptat normele de comportament dorit, atunci se afirma ca socializarea a esuat, iar persoana nu s-a integrat social.

Se poate afirma ca integrarea sociala este efectul pozitiv al procesului de socializare la care au contribuit familia, scoala, organizatiile profesionale si politice, acestea determinand evolutia stadiilor de integrare sociala, orientate spre obtinerea unor statusuri sociale ridicate.

Integrarea sociala se considera realizata atunci cand:

- s-a asigurat o apartenenta activa a individului la normele de comportare si valori comune favorabile societatii.

- individual s-a adaptat si accepta normele de comportare impuse de societate asigurand reducerea conflictelor intre el si membrii societatii.

- se asigura un echilibru social relativ.

Resocializarea

La finalul unui proces de socializare se constata uneori (fie de persoana insasi, fie ce comunitate prin institutiile sale) ca integrarea sociala nu s-a realizat.

In astfel de cazuri se trece la resocializare prin restructurarea atitudinilor, valorilor si identitatilor fundamentale.

In functie de vointa persoanei care suporta acest nou proces, resocializarea poate fi voluntara sau involuntara (impusa).

In primul caz se au in vedere situatiile de convertire religioasa sau a psihoterapiilor individuale sau colective prin care se inlocuieste identitatea persoanei, de multe ori schimbandu-se valorile si modelele de comportament.

In cazul resocializarii involuntare sau fortate se gasesc detinutii din penitenciare condamnati pentru fapte antisociale (crime, delicate) sau persoane alienate mintal internate in spitale pentru bolnavi psihic.

Pentru aceasta ultima resocializare, caracteristic este daca exista o rupere brusca cu trecutul iar factorii de resocializare sunt controlati riguros, activitatea personala in cauza fiind controlata in permanenta.

Bibliografie recomandata:

1. Herseni, Traian, Sociologie, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982

2. Giddens,Anthony, Sociologie, (traducere: Radu Sandulescu si Vivia Sandulescu ), Editura BIC ALL, Bucuresti, 2000, Cap. 10. Goodman, Norman,

3. Introducere in sociologie, (traducere Ioana Radulescu), Editura Lider, Bucuresti, 1992, Cap. 4 si 9. Golu, Pantelimon, Psihologia sociala, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,

4. Rotam, Traian si Ilut, Petru (coordonatori), Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1966

5. Nicolau, Adrian (coordonator), Psihologie Sociala, Editura Polirom, Iasi,1966, p. 197-206.