Perdix perdix perdix - potarnichea

Perdix perdix perdix - potarnichea

Descrierea. In vestul tarii s-a identificat rasa Perdix perdix perdix si in Moldova de SE si Dobrogea rasa Perdix perdix robusta; se considera ca in baza datelor existente problema raselor din tara inca nu poate fi rezolvata. Au aspect indesat, cu coada scurta, indreptata in jos. Dorsal sunt de culoare bruna-cenusie cu desene fine; gusa si laturile sunt cenusii-deschise, cele din urma transversal brun bandate. Capul, exceptand crestetul, precum si coada sunt ruginii.

Pe piept masculii prezinta o pata bruna-intunecata cu aspect de potcoava deschisa in jos, desen mai putin evident sau chiar lipsa la femele. S-a descris o varianta rara cu penaj brun-negricios, doar capul ramane ruginiu.

Rasa estica, P. p. robusta, care apare in sudul Moldovei si in Dobrogea, este cea mai mare rasa, are dorsal culoarea mai cenusie, benzile transversale de pe tatita sunt mai inguste si inchise, iar culoarea cenusie de pe piept mai deschisa.

Biotopul. Populeaza ca element stepic culturi agricole, pajisti, fanete si terenuri negospodarite, deschise, si evita terenuri ude si sarace sau iarna cu un strat gros si continuu de zapada. Este raspandita din campie pana in zona dealurilor, precum si in golul alpin, atingand densitati maxime pe soluri fertile, nisipoase, calde cu un mozaic de vegetatie si culturi, inclusiv cu tufisuri, margini de drumuri imburuienite, liziere etc., care ii asigura si protectie. Evita cenoze pure de gramineae fara arbusti.

Hrana. Hrana este cautata pe sol cu ciocul si prin scormonire cu picioarele. Iarna indeparteaza cu ciocul si ghearele zapada si poate excava tuneluri de pana la 50 cm. In general nu suporta bine zapada inalta peste 5-10 cm.

In hrana predomina produsele vegetale: diferite seminte si plante verzi proportia animalelor (nevertebrate, preponderent insecte) atingand cca 10%. Se citeaza cazuri in care au consumat melci, prin spargerea cochiliilor de pietre. Printre plantele verzi prefera trifoiul si lucerna, printre cereale graul, orzul si secara, care constituie iarna hrana principala, si printre buruieni specii de Polygonum sp. si Plantago sp.

Iarna proportia semintelor creste, insa se pastreaza un anumit procent de verdeturi scoase din zapada. Nevoia zilnica de hrana este de 45-80 g, ceea ce corespunde cu 2-3 guse pline; prezinta gastroliti.

Puii se hranesc primele trei saptamani exclusiv cu insecte marunte (furnici, gandaci s.a.) si pana la cca 8 saptamani predomina in hrana animalele.

Reproducerea. Se reproduce la finele primului an de viata, insa in conditii speciale au fost observate ovulatii si la 5-6 luni. Formeaza cupluri monogame, de durata, care iarna se unesc in grupe mai mari.

Incepand cu perioada februarie-martie ambele sexe prezinta o teritorialitate pronuntata si se dau lupte, uneori mortale. Marimea unui teritoriu este de cca 0,75 ha, respectiv o zona cu raza de 50 m. Densitatile speciei se caracterizeaza prin oscilatii de la an la an, datorate pierderilor mari de pui in ani ploiosi si capacitatii reproductive mari.

Perechile batrane se separa din ceata in lunile ianuarie-februarie cand se formeaza si perechile tinere iar teritoriul este ales in lunile februarie-martie.

Cuibul este o simpla adancitura in pamant cu diametrul extern mediu de 21,5 cm, cel intern de 14,2 cm si adancimi intre 7,8 cm. Cuibul este amenajat cu frunze si fire uscate si verzi. Frecvent cuibul se gaseste spre marginea unor culturi, in lungul unor hotare, santuri, aliniamente etc.

Ouale, in numar de 10-20, au o culoare bruna-galbuie uniforma si aspect piriform. Sunt depuse zilnic, cu pauze de 1-2 zile intre seriile de oua, incepand, de regula, cu mijlocul lunii mai si in iunie. Numarul mediu de oua din cuibar scade spre vara si se constata frecvent ca oua de P. perdix se gasesc si in cuiburi ale altor specii.

Creste anual un singur rand de pui, cu posibilitatea unor ponte de inlocuire in caz de pierdere. S-au gasit cuibare si in august si septembrie.

Numai femela cloceste incepand dupa depunerea ultimului ou; clocirea dureaza 21-26 de zile. Puii sunt precociali si incep sa zboare dupa cca o saptamana si dupa cca doua saptamani pot parcurge distante mai mari.

Deplasari sezoniere. Este o specie sedentara - se deplaseaza cel mult cativa kilometri. Exemplarele din golul alpin coboara in statiuni cu stratul de zapada mai subtire.

In Clisura Dunarii, in zona cuprinsa intre Pescari si Liubcova, s-au observat cu intermitente, exemplare de Alectoris graeca saxatilis, potarnichea de stanca, in continuarea arealului balcanic al speciei.

Prezenta actuala este incerta; in masura in care mai exista, este o pasare sedentara.