SELECTIA SI POTRIVIREA PERECHILOR

SELECTIA SI POTRIVIREA PERECHILOR

Ameliorarea este inteleasa ca modificare a structurii genotipice a populatiilor de animale in succesiunea generatiilor. Aceasta modificare are la baza selectia, migratia, mutatia si driftul genetic.

Calitatea bazei ereditare a unui produs depinde in cea mai mare parte de calitatile ereditare ale organismelor care au fost imperecheate pentru a obtinerea respectivei baze ereditare. In acest scop in procesul de amelioarare a animalelor se procedeaza la alegera si folosirea la reproductie a celor mai bune exemplare care corespund scopului cresterii. Operatiunea de alegerea a animalelor care se vor reproduce este cunoscuta sub denumirea de selectie, iar felul in care sunt realizate cuplurile in speranta obtinerii de genotipuri optimizate, reprezinta   potrivirea perechilor.

Selectia animalelor domestice

Selectia vizeaza separarea indivizilor dupa calitatile lor in vederea participarii sau excluderii lor de la productie, deci de a produce noi genotipuri asemanatoare sau de a le elimina din populatie. In lumea vie selectia a actionat sub forma selectiei naturala, de cand exista forme de viata. Organismele care au avut insusiri de adaptare la diversi factori de mediu au rezistat, pe cand cei care nu s-au putut adapta au disparut. Pe langa selectia naturala a intervenit selectia artificiala, practicata de om in vederea obtinerii de avantaje de pe urma animalelor crescute in conditii dirijate. Selectia artificiala nu poate sa se substituie selectiei naturale; greseli produse in directionarea spre anumite obiective a generat disparitia unor populatii la care in mod eronat s-au promovat insusiri incompatibile cu posibilitatile de supravietuire sau de parcurgere completa a etapelor ontogeniei.

Prin selectie se poate asadar sa se promoveze la reproductie animalele ale caror insusiri sunt utile (performante) si deci dorite, sau sa se indeparteze (excluda) de la productie animalele cu insusiri nedorite (neperformante). Acest mod de abordare conduce la o alta definitie concise data selectiei: discriminarea reproductiva.

Criteriile selectiei artificiale

Urmarindu-se, ca in populatiile de animale domestice crscute in mod dirijat de catre om, sa se atinga anumiti parametric morfologici si productive (fenotipuri) de la animale care sa aiba o anumita structura genotipica pe care sa o poata transmite constant in generatiile successive (genotipuri), criteriile selectiei sunt in principiu de doua feluri: fenotipice si genotipice. Selectia fenotipica se bazeaza pe productivitatea animalelor in toata complexitatea sa si pe aspectele legate de exterior ( respective conformatie si constitutie) si selectia genotipica, bazata pe aprecierea originii si a rudelor colaterale ca si pe calitatea descendentilor.

Formele selectiei artificiale

In functie de scopul urmarit, selectia artificiala poate imbraca mai multe forme :

directional progresiva cand se vizeaza promovarea la reproductie a indivizilor ce se prezinta ca plus variante pentru un caracter ( de exemplu in ceea ce priveste cantitatea de lapte, spor mediu zilnic de crestere, talie);

directional regresiva cand sunt selectionate animale ce prezinta caractere mai mici decat media populatiei ( finetea fibrei de lana, consum specific de hrana);

-stabilizatoare cand se doreste consolidarea unui caracter si limitarea variatiei sale in populatie( obtinerea de lana omogena sub aspectul finetei);

disruptiva cand extremele dintr-o populatie sunt crescute independent pentru a se obtine animale de tipuri diferite.

Metodele de selectie

Selectia practicata de om poate lua in considerare numarul de animale apreciate si modul in care sunt urmariti diversi parametri ce constituie obiective in munca de ameliorare. In functie de numarul de animale care se supun aprecierii selectia poate fi individuala, forma ce permite aprecierea cea mai complexa si corecta si selectie in masa (masala) care presupune alegerea de grupe de indivizi cu insusiri asemanatoare. In raport de modul de urmarire al atingerii anumitor parametri, selectia poate in tandem si concomitenta. Selectia concomitenta are la randul sau doua metode de realizare: metoda clasarii si metoda indicilor de selectie.

Efectul selectiei

Ca urmare a excluderii de la reproductie a unor indivizi cu genotipuri nefavorabile, in populatie, in generatiile urmatoare se poate constata o alta distributie a caracterelor, cu alte valori ale parametrilor statistici, mai ales a valorii medii a caracterului care intereseaza. Aceste modificari produse atat la nivelul caracterelor cantitative cat si al celor calitative, ca urmare a practicarii selectiei poarta denumirea de efect al selectiei sau castig genetic. El este notat cu ∆g si reprezinta castigul genetic realizat pe generatie in urma practicarii selectiei. ∆g este direct proportional cu heritabilitatea caracterului (h²)* i.

Daca se doreste calcularea efectului anual al selectiei (∆gy) se raporteaza castigul genetic pe generatie la intervalul intre generatii (y), rspectiv: ∆gy= (h² * i )/y.

Diferenta de selectie reprezinta diferenta dintre media caracterului la indivizii alesi in lotul de prasila si media caracterului la populatia din care provin.

Heritabilitatea (h²) reprezinta un parametru genetic caracteristic populatiei si cu valori diferite pentru diferite caractere, exprimand gradul de determinare genetica al unui caracter. Acest coeficient poate avea valori diferite ( productia de lapte la taurine 0,30 - 0,42; procentul de grasime din lapte la taurine 0,60 - 0,95; cantitatea de lana la ovine 0,40 - 0,60; numarul de purcei la intarcare la scroafe 0,12; productia de oua la gaini 0,12 - 0,40).

Intervalul intre generatii (y) reprezinta durata de timp dintre data medie a nasterii parintilor si data medie a descendentilor, avand valori caracteristice pentru fiecare specie ( taurine 5,3 ani; suine 2,7 ani; ovine 3,9 ani; cabaline 9,3 ani; gaini 1,5 ani).

2. Potrivirea perechilor

Prin potrivirea perechilor se vizeaza ca in contextul stabilirii cuplurilor mascul-femela sa se fixeze in baza ereditara a descendentului, acele particularitati selectionate la animalele de prasila. Potrivirea prechilor se poate realiza individual ( in fermele de selectie) sau pe grupe de animale cu valori apropiate ( in fermele de productie). Tinand cont de gradul de asemanare fenotipica sau de gradul asemanare genotipica, imperecherile se pot regasi sub patru forme:

imperecheri heterogene ( animale care se deosebesc intre ele prin unul sau mai multe caractere fenotipice)

imperecheri omogene (intre animale asemanatoare din punct de vedere morfoproductiv)

imperecheri inrudite ( intre animale in ale caror pedigree se regasesc unul sau mai multi stramosi comuni.)

O atentie deosebita trebuie acordata imperecherilor inrudite care se soldeaza cu cresterea gradului de homozigotie in populatie, respectiv se constata o crestere a consangviritatii. Aceasta poate avea efecte dorite ( fixarea si consolidarea unor insusiri, ridicarea puterii de transmitere ereditara a caracterelor, refacerea conservatismului ereditar zdruncinat in cazul incercarilor de formare de rase noi), dar si numeroase si serioase efecte nedorite ( scaderea fecunditatii, reducerea taliei si greutatii corporale, scaderea vitalitatii descendentilor, scaderea puterii de valorificare a hranei, aparitia cazurilor de anomalii congenitale). Este de mentionat ca efectele imperecherilor inrudite ( pozitive sau negative) depind de o serie de factori ( specie, grad si mod de inrudire, durata practicarii consangvinizarii, conditia animalelor folosite la reproductie, conditiile de mediu asigurate reproducatorilor, conditiile asigurate pe parcursul ontogenezei).

In practica zootehnica acest tip de imperechieri este folosit cu mult discernamant in cazuri speciale cum ar fi formarea de rase noi, sau in cazul formarii de linii consangvinizate utilizate ulterior pentru obtinerea de hibrizi ce manifesta un pronuntat efect de heterozis.

3. Metode de crestere folosite la animalele domestice

Prin metode de crestere se inteleg modalitatile in care sunt cuplate animalele tinand seama de rasa sau grupele de indivizi carora le apartin. Legat de acest mod de abordare in practica se deosebesc trei metode de crestere: crestere in rasa curata, crestere prin incrucisare si crestere prin hibridare.

Cresterea in rasa curata, asa cum o arata si numele presupune folosirea la reproductie a unor animale din aceeasi rasa, deci destul de asemanatoare. Aceasta aemanare conduce la obtinerea unor produsi considerati tot de rasa curata, avand unele particularitati biologice: mare constanta si putere in transmiterea caracterelor, specificitate ingusta privind cerintele fata de conditiile de mediu, plasticitate mai redusa in ceea ce priveste modificarea directionata a unor insusiri pe care le au, o slaba putere de adaptare la conditiile diferite fata de cele in care au crescut si s-au format parintii.

Pentru a se reusi depasirea limitelor impuse de plasticitatea redusa si a conservatismului pentru anumite conditii de mediu, cresterea in rasa curata poate face apel la cresterea pe baza de linii ( linia zootehnica reprezinta un grup de animale ce este obtinut prin dezvoltarea descendentei unui exemplar valoros desemnat intemeietor de linie; durata unei linii este de 3-4 generatii, recomandandu-se ca in cadrul fiecarei rase sa existe permanent cel putin 5-6 linii) sau pe baza de familii ( grup de animale cu un grad sporit de inrudenie, obtinut prin imperecheri apropiat inrudite.)

Cresterea prin incrucisare, consta in folosirea de animale ce apartin unor rase diferite, deci avand origine si baza ereditara diferite. Aceasta metoda mai este cunoscuta si sub denumirea de metisaj, iar produsii obtinuti se numesc metisi. Metisii prezinta unele insusiri biologice favorabile scopurilor economice ale omului, ceea ce face ca metoda metisarii sa fie larg folosita. Astfel, metisii, deoarece au o baza ereditara mai ampla, prezinta posibilitati mai mari de dezvoltare; prezinta o plasticitate si adaptibilitate superioare, putere de valorificare buna a hranei, manifestand intens fenomenul de heterozis. Totusi metisii au o foarte slaba constanta si putere de transmitere a caracterelor in descendenta.

Incrucisarea poate fi practicata in diverse forme care nu se exclud dar care sunt clasificate in functie de doua criterii: numarul de rase folosit ( incrucisari simple in care se folosesc numai doua rase si incrucisari complexe cand se folosesc mai mult de doua rase) si scopul urmarit (incrucisari de ameliorare si incrucisari de productie).

a)     Incrucisarile de ameliorare

se bazeaza pe posibilitatea schimbarii frecventei genotipurilor intr-o populatie apeland la migratie prin formele sale ( imigratie si emigratie ). In aceasta categorie sunt incluse incrucisarea de transformare ( sau de absorbtie), incrucisarea de infuzie si incrucisarea pentru formarea de rase noi.

a.1. Incrucisarea de transformare se practica pentru a inlocui o rasa locala de animale cu insusiri necorespunzatoare, cu alta rasa ce se preteaza a fi crescuta in acelasi areal. Metoda presupune folosirea femelelor din populatia locala imperechiate cu masculi din rasa amelioratoare. Masculii locali ca si metisii obtinuti in generatiile succesive ( F1-F4) sunt exclusi de la reproductie. Dupa circa 4 generatii de actiune a rasei amelioratoare, produsii generatiei F5 se cresc in sine, considerandu-se ca proportia de sange de la rasa amelioratoare a depasit 92%.

a.2. Incrucisarea de infuzie se practica de regula pentru rasele obtinute initial prin absorbtie si la care se mai manifesta unele caractere mostenite de la rasa locala. Corectarea acestor insusiri se poate face prin folosirea timp de o generatie a masculilor din rasa amelioratoare, dupa care se continua cresterea in sine a materialului biologic.

a.3. Incrucisarea pentru formarea de rase noi, se practica de regula pentru rasele obtinute initial prin absorbtie si la care se mai manifesta unele caractere mostenite de la rasa locala. Corectarea acestor insusiri se poate face prin folosirea timp de o generatie a masculilor din rasa amelioratoare, dupa care se continua cresterea in sine a materialului biologic.

a.4. Incrucisarea pentru formarea de rase noi, se practica de regula pe populatiile mai mici, folosind diverse rase considerate, de catre cei care se ocupa de formarea rasei noi, ca pot contribui la introducerea unor caractere dorite. Aceste incrucisari sunt mai rar folosite si se desfasoara dupa protocoale particulare.

b) Incrucisarile de productie

au ca scop imediat obtinerea de avantaje economice pe baza manifestarii de catre metisi a fenomenului de heterozis. Sunt folosite doua sau mai multe rase ceea ce conduce la urmatoarele tipuri de incrucisari de productie:

b.1. Incrucisarea industriala simpla consta in folosirea a doua rase, metisii de prima generatie fiind folositi exclusiv in scopuri productive ( Landrance x Marele Alb).

b.2. Incrucisarea industriala mixta consta in folosirea a trei rase. Metisii F1 obtinuti dintre doua rase se incruciseaza cu cea de a trei rasa, iar produsii obtinuti sunt folositi in scopuri productive.

b.3. Incrucisarea alternativa presupune folosirea a doua rase cu mentiunea ca din fiecare generatie, o parte dintre femele sunt retinute pentru prasila fiind imperechiate alternativ cu masculi din rasele initiale.

b.4. Incrucisarea rotativa se bazeaza pe folosirea a 3 sau 4 rase. Se porneste de la doua rase si succesiv, o parte dintre femelele metise sunt imperechiate succesiv cu masculii din rasele desemnate a participa la acest tip de incrucisari.

Hibridarea, este o metoda de crestere in care sunt imperechiate animale apartinand aceluiasi gen, dar din specii diferite. Produsii obtinuti poarta numele de hibrizi. Aceste animale hibride au o buna plasticitate, valorifica bine hrana, sunt rezistente la conditiile de mediu si la alte solicitari, dar sunt in general infecunzi sau au fecunditate foarte scazuta, de regula infecundiatea manifestandu-se la masculi. Sub aspect morfologic metisii seamana ca aspect cu tatal iar ca dezvoltare corporala cu mama.

Hibrizii genului Bos, s-au putut obtine hibrizi intre indivizi din acelasi subgen (taurine x zeb) sau intre indivizi din genuri diferite ( taurine x yak).

Hibrizii subfamiliei Equine, aceasta subfamilie include cabalinele, asinii si zebrele. Intre cabaline si asini, in functie de sexul genitorilor se obtine catarul ( iapa x asin) sau bardoul ( asina x armasar). Intre cabaline si zebre se obtin zebroizii.

Hibrizii genului Ovis, intre rasa Merinos si Muflonul salbatic s-a obtinut Merinosul de munte, iar intre Merinos precoce si Arhar s-a obtinut Arharo-Merinosul de Cazahstan.

La pasari si porci pot fi realizate unele hibridari dar care nu prezinta importanta economica.