Sistemul digestiv al pasarilor

Sistemul digestiv al pasarilor

Sistemul digestiv al pasarilor prezinta o varietate deosebita, in concordanta cu hrana preferata. Un caracter comun il reprezinta lipsa dintilor, inlocuiti cu un cioc cornos si prezenta frecventa a unei guse si a unui stomac compartimentat.

1. Gura

Gura pasarilor nu este divizata intr-un spatiu oral si unul nazal, separat prin velum. Cerul gurii este osos si pe linia mediana exista doua orificii: orificiul choanelor, triunghiular, care leaga gura de spatiul nazal si un orificiu alungit care se continua cu tuburile lui Eustach. Acestea nu pot fi inchise, astfel incat exista o permanenta egalizare a presiunilor. In gura se gaseste o limba foarte diferit conformata, mobila, care uneori poate fi proiectata in afara gurii si care are, pe langa functiile de prindere, lins, lipit, filtrat si functii senzoriale (pipait, apreciat temperatura si gustat). Limbile lungi si foarte mobile sunt sustinute de un schelet propriu, dezvoltat, aparatul hioidian.

Gura este captusita cu un epiteliu mucos, iar sub acesta pot exista pigmenti care confera uneori gurii o culoare vie, caracteristica. In gura si pe limba se gasesc papile cornoase indreptate inapoi care opresc refluxul hranei. In gura se varsa glandele salivare care produc, de regula, mucilagii si numai rareori amilaza. Sunt in numar mai mare la granivore si in numar mai redus la pasarile acvatice.

Pe cerul gurii glandele salivare sunt localizate spre varful ciocului, in doua linii laterale, precum si in jurul fantei choanelor, iar in partea inferioara a gurii, pe doua linii laterale si in jurul glotis-ului. Unele Apodidae secreta o saliva, care se gelifica in contact cu aerul, material din care isi construiesc cuiburi translucide. In partea bazal-posterioara a gurii exista o deschidere cu aspect de fanta, glotis-ul, prin care gura comunica cu laringele; o epiglota, ca la mamifere, lipseste.

2. Esofagul si gusa

Esofagul se prezinta sub forma unui tub diferit conformat, foarte elastic, datorita existentei unor pliuri longitudinale. Este situat, de regula, pe partea dreapta a gatului si prezinta frecvent un lumen mai larg decat la mamifere. La unele specii (ex.: starci) poate servi si ca depozit alimentar.

Spre interior inceputul esofagului prezinta frecvent un epiteliu gros si rezistent, chiar cornos, si spre baza un numar crescand de glande mucoase.

Musculatura esofagului prezinta un strat intern de muschi longitudinali, urmat de unul cu muschi inelari si, uneori, inca un strat de muschi longitudinali periferici.

O serie de specii prezinta inainte ca esofagul sa intre in cavitatea toracica o latire a acestuia, o gusa, care poate fi o simpla latire fusiforma (ex.: rate s.a.), un diverticul simplu (ex.: rapitoarele de zi) sau un diverticul bilobat (ex.: porumbei).

Gusele prezinta doua tipuri functionale: ca organ de stocare in care sunt depozitate, eventual inmuiate, cantitati mari de hrana cedata portionat in stomac (ex.: granivorele) sau ca organ care produce o hrana speciala pentru pui. In cazuri extreme (ex.: porumbei, flaming) astfel de guse produc o secretie rezultata din proliferarea celulelor epiteliale, bogate in proteine si lipide, care se desprind de epiteliu si formeaza o masa cu aspect de urda.

La unele specii parti ale esofagului pot fi umflate in timpul paradei nuptiale etaland uneori portiuni golase, viu colorate (ex.: cocosul de mesteaca s.a.).

3. Stomacul

Stomacul pasarilor este bipartit: prezinta o parte anterioara, stomacul glandular, separata printr-o gatuire de partea posterioara, stomacul musculos (= pipota).

Stomacul glandular prezinta pereti subtiri asezati in pliuri si imbracati cu un epiteliu glandular care contine doua tipuri de glande:

- glande simple, tubuliforme, care secreta un mucilagiu care protejeaza epiteliul de autodigestie si

- glande alveolare, lobate, care contin doua tipuri de celule, unele producatoare de acid clorhidric si celelalte producatoare de pepsinogen care sub influenta acidului clorhidric devine pepsina proteolitica. Rolul acidului clorhidric, este, printre altele, si de a dezinfecta hrana.

Aceste secretii pot dizolva si oase iar substantele nedigerabile (chitina insectelor, peri, pene, dinti) sunt regurgitate sub forma de ingluvii si eliminate prin gura.

La unele specii stomacul glandular este organ de stocare in sensul ca inlocuieste gusa si serveste la prepararea unui terci de hrana semidigerata oferit puilor.

Zona de trecere intre cele doua compartimente ale stomacului este, de regula, ingusta si lipsita de glande. La unii papagali prezinta insa o latire cu rol de spatiu de stocare.

Stomacul musculos prezinta o musculatura neteda, puternica, si este divizat in patru compartimente distincte: zona dorsala, zona ventrala si cate un cec anterior si posterior.

Stomacul musculos, stomacul omolog stomacului reptilelor, este captusit cu un epiteliu cilindric care prezinta glande tubulare ce secreta mucilagii. Totodata celulele epiteliale secreta un strat de coilina (=tunica) compus dintr-un complex de hidrocarburi si proteine care se solidifica in contact cu acidul clorhidric devenind cornos. Prin frecare intre aceste straturi se produce maruntirea hranei, activitate care din cauza lipsei dintilor nu poate avea loc in gura. Stratul este supus uzurii si se desprinde periodic fiind inlocuit cu unul nou. Culoarea acestui strat poate deveni galbena sau verzuie sub actiunea fierii.

Uneori maruntirea hranei este ajutata si de ingerarea unor pietricele (gastroliti), printre care se tritureaza hrana.

Aspectul stomacului musculos depinde de felul hranei; granivorele prezinta o musculatura puternica si o tunica groasa, rapitoarele prezinta mai mult un stomac musculos saciform cu musculatura redusa, iar pasarile care se hranesc preponderent cu fructe sau nectar au doar un stomac musculos rudimentar.

Unele specii acvatice prezinta o zona suplimentara a stomacului, o zona pilorica, ingusta si cutata, situata intre stomacul musculos si duoden. Scopul acestui compartiment este de a opri un tranzit prea rapid al hranei lichefiate si a retine pene, par si oase.

Intestinul

Regiunea pilorica realizeaza trecerea spre intestin. In lungul acestuia pot fi distinse la pasari duodenul, jejunul, ileum-ul si colon-ul.

Duodenul prezinta o ramura ascendenta si una descendenta, la mijloc varsandu-se prin   2-3 pori pancreasul si, de asemenea prin pori, ficatul sau, acolo unde exista, vezica biliara. Ambele glande sunt relativ mai mari decat la mamifere. Ficatul este bilobat, lobul drept fiind mai mare. Vezica biliara poate lipsi (ex.: porumbei s.a.) fiind deosebit de mare la specii carnivore.

Pancreasul este maxim la specii granivore si mai mic la carnivore. Se compune din trei lobi iar insulele lui Langerhans nu sunt separate prin capsule conjuctive de restul tesutului (ca la mamifere). Epiteliul duodenal prezinta glande mucoase si cripte ale lui Lieberkühn dar nu si glande ale lui Brunner, ca la mamifere.

Jejunul este delimitat de duoden si de diverticulul lui Meckel, rudimentul sacului vitelin. In continuare urmeaza ileum-ul, ambele compartimente prezentand spre interior pliuri in zigzag si transversale precum si vilozitati care pot furniza indicatii filogenetice.

De la interior spre exterior se gasesc urmatoarele straturi: mucos, submucos, un strat de muschi netezi inelari, un strat de muschi netezi longitudinali si membrana seroasa. Vasele sanguine si limfatice, precum si nervii, se gasesc in stratul submucos.

Intestinul prezinta in zonele citate un mers sinuos, preponderent in partea dreapta a abdomenului.

Zonele intestinale de mai sus apartin endodermului. Incepand cu colonul zonele urmatoare au o origine ectodermica.

Intre ileum si colon exista un sfincter care interzice refluxul continutului intestinal. Colonul, denumit uneori si rect, are un mers preponderent drept iar structura se aseamana cu cea a ileum-ului - lipsesc doar vasele limfatice insotitoare. La trecerea intre ileum si colon se insera o pereche de cecuri care pot fi inchise prin sfinctere si reprezinta camere de fermentatie cu o microflora bacteriana simbionta bogata. Au o dezvoltare deosebita la speciile cu o hrana bogata in celuloza si pot fi rudimentare sau chiar lipsesc la alte specii (ex.: rapitoarele de zi, porumbei s.a.). La baza cecurilor se gaseste un tesut limfatic; pasarile cantatoare prezinta chiar numai aceste organe limfatice.

Cecurile au un peristaltism propriu si evacuarea lor (una la cca zece defecari obisnuite) se distinge prin aspectul si mirosul excrementelor produse.

Ultimul segment al tubului digestiv este cloaca. Aceasta reprezinta o incapere finala separata de doua cute inelare in trei compartimente:

- coprodeum-ul primeste fara sfincter rectul si continua structura acestuia;

- urodeum-ul primeste ureterele si conductele genitale si

- proctodeum-ul care prezinta musculatura anala.

Anusul are pozitie orizontala prezentand o buza inferioara si una superioara acoperite cu o mucoasa. In proctodeum se gaseste la tineri (numai rareori si la adulti) glanda lui Fabricius iar la masculii unor specii un organ copulator.

5. Hrana pasarilor

Printre pasari exista atat carnivore, fitofage cat si omnivore cu numeroase treceri; pasarile sunt mai putin specializate decat mamiferele. Se constata ca 52 de familii sunt preponderent carnivore, 8 exclusiv fitofage si 82 de familii au hrana amestecata (dintre care 14 preponderent fitofage si 26 preponderent carnivore). Printre animalele de prada (probabil tipul initial al pasarilor) predomina artropodele si pestii. Unele specii se hranesc necrofag, cu hoituri.

Hrana vegetala este reprezentata preponderent de seminte si fructe, in tropice si nectar si polen. Parti verzi sunt consumate mai rar, intrucat sunt sarace in proteine si bogate in celuloza greu digerabila, cu tranzit intarziat, ceea ce ar mari greutatea pasarilor.

Tehnicile de dobandire a hranei sunt foarte variate: hrana animala poate fi prinsa prin cautare si urmarire, din zbor, din mers sau inot, pasarile prezentand gheare puternice de prindere si ciocuri cu carlig pentru sfasierea prazii (rapitoarele de zi si de noapte) sau ciocuri diferit conformate daca prada este prinsa numai cu ciocul.

Animalele pot fi inghitite intregi (ex.: barza, pescarusi), maruntita (ex.: rapitoarele de zi) sau poate fi pastrata o vreme intepata de ghimpii unor arbusti teposi (ex.: sfranciocul), sau ca depozit de animale vanate (unele bufnite).

Semintele si fructele pot fi inghitite de asemenea fie intregi, fie dupa o cojire si maruntire prealabila. Unele specii (ex.: ciocanitorile s.a.) sparg seminte mai tari, conuri etc., in locuri speciale, unde le incastreaza in crapaturi.

Varietatea formelor de dobandire a hranei si de tehnici de prindere si maruntire este deosebita.

La unele specii exista comportamente de cleptoparazitism (insusirea hranei vanata de alti indivizi), parazitism (consumul de sange si tesuturi din rani) sau comensalism (intre specii mari si unele specii mai mici care, de exemplu, nu pot deschide hoituri).

O serie de specii isi fac provizii pentru anotimpul nefavorabil (seminte, ex.: gaita sau insecte intepate, ex.: sfranciocii).

Metode de cercetare ale spectrului de hrana sunt: cercetarea continutului stomacal sau al gusei unor exemplare moarte, analiza ingluviilor eliminate uneori in numar mare in locurile de odihna si cercetarea continutului gusei prin metoda ligaturatiei (esofagul este obturat temporar prin legarea puilor la gat, prin masaj provocanduli-se eliminarea continutului gusei pline).