Animale pasari | Casa gradina | Copii | Personalitati | Poezii | Povesti |
In fiecare duminica, vicarul Thomas Forrest predica din Evanghelie, lucru pe care de obicei il faceau doar calugarii. Drept razbunare, acestia l-au acuzat ca a dezvaluit tainele Scripturii la oamenii de rand, ca a citit Biblia in limba oamenilor de rand si a facut ca clerul sa fie dispretuit de catre popor.
Episcopul de Dunkeld l-a chemat pe vicar la el si l-a sfatuit sa nu mai predice in fiecare duminica; daca voia sa faca acest lucru, trebuia sa se calugareasca.
Forrest i-a raspuns ca o singura predica din Evanghelie intr-o saptamana cu greu poate fi suficient, insa episcopul a continuat sa-si sustina ideea ca ei nu au fost ordinati sa predice si a recunoscut ca el nici macar nu cunoaste Vechiul Testament, dar este multumit sa-si cunoasca liturghierul. Thomas Forrest nu a patit nimic de data aceasta chiar daca si-a mentinut pozitia si a refuzat sa se opreasca din predicarea din Biblie.
Insa la scurta vreme dupa aceasta, el a fost arestat impreuna cu doi calugari, pe nume Keillor si Beveridge, un preot pe nume Duncan Simpson, un domn pe nume Robert Forrester si alti trei sau patru oameni din orasul Stirling. Fiind acuzati ca sunt eretici de seama care invata erezii, nu li s-a dat nici unuia dintre ei ocazia sa abjure. Acuzatiile principale aduse impotriva lor au fost ca au luat parte la casatoria unui preot si au mancat carne la nunta, lucru desfasurat in timpul postului Pastelui.
Au fost cu totii arsi pe rug la Edinburgh, in luna februarie a anului 1538 sau 1539.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate