Calatoria catre babaji -"zeul" intrupat

CALATORIA CATRE BABAJI -"ZEUL" INTRUPAT

Nu este usor sa calatoreasca cineva prin India. in general, calatoria intr-o tara straina presupune dificultati legate de limba, probleme de comunicare, informatii gresite furnizate intentionat de catre unii localnici, fie din antipatie fata de turistii "bogati", fie pentru ca se straduiesc sa-i tina cat mai mult la hotelul din orasul lor, fie pentru un alt motiv oarecare.

In India lucrurile erau inca si mai complicate. Aici autobuzele se umplu atat pe dinauntru cat si pe deasupra! Pe acoperis se mananca, se fumeaza, se doarme, iar daca aceasta se intampla la "etaj", e lesne de imaginat ce inghesuiala cumplita domneste in interiorul autobuzului.

Cu toate acestea, calatoria pe care am intreprins-o ca sa-1 intalnesc pe Babaji in Himalaya s-a dovedit una foarte lesnicioasa. in ciuda dificultatilor intampinate de-a lungul celor 800 de kilometri, se gasea intotdeauna un om care sa ne faca viata "usoara". De obicei era cate un discipol de-al lui Babaji.

Cand i-am spus prietenei noastre frantuzoaice, Kiki, ca urma sa ne reintoarcem la New Delhi, si-a manifestat dorinta de a veni si ea cu noi. Ne-am bucurat de pretioasa si agreabila ei companie. Afland ca mergem sa-1 intalnim pe Babaji, a incercat sa ne avertizeze. Ne-a vorbit despre diferiti gurusi care exploateaza cautarile existentiale ale tinerilor. in general, atitudinea ei era nu doar circumspecta, ci chiar negativa fata de gurusi. Aceasta pozitie nu survenea ca rezultat al unor prejudecati, ci al experientei pe care o acumulasera ea si alti prieteni apropiati de-ai ei. Ne-a povestit chiar si cateva patanii de-ale prietenilor sai. Iata, pe scurt, una dintre ele:

O prietena avea un guru care traia undeva in nordul Indiei, insa isi formase un grup de discipoli in Europa. Nu era vreun "mare guru", precum Rajneesh sau Maharadji, dar avea si el ucenici care ii trimiteau scrisori si ii cereau sfaturi legate de problemele cruciale ale vietii lor. Acesta le raspundea si medita pentru ei. Elevii aveau obligatia sa-i trimita regulat bani, fapt care ii permitea sa nu munceasca si sa traiasca foarte confortabil. Aceasta tanara ii devenise discipola, si in scurt timp amanta, pentru cateva luni. La capatul acestei perioade, in care a intretinut si relatii sexuale cu el, tanara s-a dezmeticit, a sesizat escrocheria, batjocura si exploatarea careia ii era supusa, si 1-a parasit pe individ. S-a straduit apoi sa-i fereasca de asemenea capcane pe alti tineri care veneau din Apus sub imboldul unor sincere cautari, relatandu-le experienta ei.

imi inchipui ca tanara respectiva va fi auzit deseori raspunsul pe care si noi obisnuiam sa-1 dam pe atunci: "Da, exista si astfel de impostori, insa gurul nostru nu apartine unei asemenea categorii". De altfel, exista in noi un orgoliu camuflat, care se manifesta prin convingerea ca noi nu suntem naivi si nu ne putem insela. Ne socoteam capabili sa recunoastem cu usurinta un pseudo-guru. Ii consideram pe cei pacaliti niste simpli ignoranti, lipsiti de inteligenta.

Fetele au incercat de doua ori sa cumpere bilete pentru tren si n-au reusit! Aceasta ni se intampla pentru prima data. Cu trenurile nu mai avusesem probleme niciodata in trecut.

A treia oara am mers cu totii impreuna. Nu retin cu exactitate care era problema, insa imi amintesc ca asteptam in fata ghiseului, ca functionarul nu avea dispozitie sa ne ajute, ca in spatele nostru se formase o coada care ne presa, iar noi nu puteam lua biletele. Am iesit din rand si asteptam, dezamagiti si enervati. Ramaseseram fara replica! S-a apropiat atunci un indian care vorbea bine engleza si ne-a indicat in detaliu ce trebuia sa facem.

Un sfert de ora mai tarziu, aveam biletele in mana! in discutia de multumire care a urmat, acel om ne-a dezvaluit ca si el era discipol al lui Babaji, si chiar ne-a dat informatii mai concrete despre autobuzul pe care aveam sa-1 luam din New Delhi.

Astfel s-a rezolvat o problema care aparuse acolo unde nu o asteptam, solutionandu-se la fel de neprevazut precum se si ivise.

Am demarat calatoria neintrerupta catre New Delhi. Seara, in somn, ii auzeam pe vanzatorii de ceai strigand cu putere in fiecare statie: "Ceai Ceaai Ceaaai". Ma aflam intr-o stare de agitatie si de hipersensibilitate nervoasa.

"Sa fie oare chiar Babaji . Nu excludeam deloc aceasta posibilitate. Minunile pe care le vazusem in Sfantul Munte prin batranul Paisie, dar si diversele fenomene inexplicabile care mi se intamplasera la Mind Control, precum si cele de la cursurile de yoga sau de hipnotiza, instituisera inlauntrul meu certitudinea existentei lumii spirituale. Nu ma indoiam catusi de putin in aceasta privinta. Totusi, prezenta unui zeu intrupat, asa cum pretindeau adeptii lui Babaji, nu era un lucru tocmai usor de acceptat! Pe de o parte, parintele Paisie spunea ca in cosmos exista doua puteri, Dumnezeu si Diavolul; depinde cu cine lucreaza fiecare. Pe de alta parte, conceptia hinduismului postula ca toate puterile au aceeasi sorginte, numai forma difera, sursa fiind unica si comuna. Si, bineinteles, hinduismul si in special yoga ar fi expresia cea mai adecvata, cea mai pura a adevarului. Cum ramanea atunci cu Hristos?

Monahii yoghini imi raspundeau ca era un mare guru, iar ultimul sau ashram s-a aflat in Himalaya, unde si murise, dupa evenimentele din Palestina. Alti yoghini II asezau mai sus: Hristos ar fi fost una dintre cele noua incarnari ale lui Dumnezeu, precum Krishna ori Babaji.

Apoi, imi aminteam cuvantul pe care mi-1 spusese un egumen in Sfantul Munte, cu luni de zile inainte de a pleca spre India. Pe atunci nici nu planuisem inca sa merg in India. A venit in trapeza, unde luam masa singur, si am schimbat cateva cuvinte. La un moment dat, fara nici o legatura cu contextul discutiei, mi-a zis ca din senin: "Uite, noi iti spunem ca suntem cu Hristos, si cu El vrem sa te unim. Ceilalti cu cine sunt, cu cine vor sa te uneasca . De ce sa-mi fi adresat asa, fara nici o legatura cu restul convorbirii, aceste cuvinte? Fusese oare luminat de Dumnezeu?

Vorbele acelea imi produsesera o impresie puternica si ramasesera inmagazinate undeva in memorie. Acum, sosise clipa ca ele sa iasa din nou la suprafata. Cu adevarat, ce este acest Babaji? Mag? Yoghin? Dumnezeu? Avatar? Ce inseamna "mag"? Ce este magul? Prin ce difera el de sfant? Minuni face unul, minuni face si celalalt. Cine spune adevarul? De partea cui sta dreptatea? Tuturor acestor intrebari trebuia sa le dau un raspuns. De altfel, pentru aceasta venisem in India, sa vad lucrurile de aproape si sa iau o hotarare. Ma dusesem in Sfantul Munte, iar acum ajungeam in India, tocmai pentru a avea acea perspectiva completa care sa-mi permita sa-mi clarific toate nedumeririle in cunostinta de cauza, prin experienta nemijlocita. Voiam sa dau fiecarei variante a acestei alternative sanse egale.

La Delhi am ramas intr-un bungalow langa autogara centrala. Pe dinafara arata destul de prezentabil. Era scump, 15 rupii, in vreme ce la hotel dadeam 5-6. Ne-am hotarat sa ramanem aici, pana vom porni spre Haltvani, un orasel la poalele Himalayei.

Cand am mers sa cerem cuverturi pentru saltelele mizerabile, proprietarul ne-a spus ca vrea 5 rupii pentru una "extra"! Am cedat pana la urma santajului. Cand le-a adus, ne-a fost scarba sa le si apucam: erau pline de murdarie cleioasa. Ne-am resemnat la gandul ca le vom pune deasupra sacilor de dormit. La hoteluri utilizam totdeauna sacii de dormit, datorita mizeriei. intindeam sacii pe paturi, si asa ne culcam. Era aproape ca in desert: ziua foarte cald, iar noaptea frig.

La putin timp dupa ce am stins lumina, am auzit-o pe H. zbierand si am simtit ceva ca o pisica pasind peste picioarele mele. intre timp cineva a reaprins lumina. in camera intrasera cinci-sase sobolani uriasi, cat pisicile, si se plimbau peste paturile noastre. Mai mult, nu se speriau deloc; aruncai cu ghetele dupa ei, si te priveau indiferenti. in acea noapte am "dormit" cu un ochi deschis, incremenit de frica. Puteau sa ne manance vreo ureche sau vreun nas. A fost o experienta dezgustatoare!

In dimineata urmatoare, ne-am dus la autogara centrala. Pretutindeni in India intalnesti multimi interminabile de oameni, dar acolo domneau o inghesuiala si o forfota de nedescris. Existau multe ghisee, multe peroane, iar autobuzele erau inscriptionate numai in hindu (o forma de sanscrita, asemanatoare chinezei). Nici vorba de inscriptii in limba engleza. Am incercat fara succes sa gasim un birou de informatii. in cele din urma, am reusit sa localizam peronul. Dar cum puteam recunoaste autobuzul? Autobuzele se succedau intr-un ritm ametitor, unele ajungand cu intarziere, unele mai devreme, iar altele chiar fara nici un fel de inscriptie. Si asta era departe de a fi totul indata ce se indrepta vreun autobuz spre peron, cat inca se afla in miscare, un buluc de indieni navalea in jurul lui, catarandu-se pe geamuri si pe usi si aruncand inauntru boccele cu lucruri. Cand autobuzul se oprea, era deja arhiplin Nu numai inauntru, ci si pe acoperis! Iar eu stateam cu bagajul si ma intrebam daca nu cumva acela era autobuzul pe care trebuia sa-1 luam, in timp ce prietenele mele cautau si ele, intreband in stanga si in dreapta. Ni se spusese ca sunt doua-trei autobuze pe zi, astfel incat venisem de dimineata tocmai ca sa reusim sa plecam.

In aceste conditii, insa ne-am impotmolit. Mi se parea imposibil sa patrundem in interiorul autobuzului, de unde se procura si biletul. Dar in vreme ce ma gandeam la toate acestea, s-a apropiat de mine un indian si mi-a oferit solutia pe tava: ne va lua el cu un taxi pana la o anumita statie intermediara, si de acolo, dupa ce intre timp vor fi coborat multi dintre pasageri, vom putea continua drumul cu autobuzul. Le-am strigat pe prietenele mele. Am intrat sase persoane in taxi si am plecat.

Pe drum, am aflat in timpul discutiei ca si acest indian il intalnise pe Babaji. Era discipol de-al sau!

Intr-adevar, am prins undeva pe traseu ultimul autobuz din acea zi catre Haltvani. Era inceputul dupa-amiezii. Am intrat in autobuz, am gasit chiar locuri libere, si ne-am desfatat de privelistea Indiei. Langa mine sedea un ins de buna conditie sociala. Sub aspectul religiei, era sikh. Un om serios si cultivat. Am inceput o discutie din care am aflat multe lucruri despre viata sociala a indienilor. Pe parcursul drumului, care a durat multe ore, a fumat de doua-trei ori hasis fara ca cineva sa se mire sau sa se arate deranjat. Trecand timpul, l-am intrebat la ce ora crede ca vom ajunge la destinatie. "in jur de ora 3 noaptea", mi-a spus. Am ramas uimit: inca o data informatiile noastre se dovedeau gresite.

Aveam asadar o problema. Ce vom face intr-un oras necunoscut, printr-o multime de vagabonzi, cu toate institutiile si magazinele inchise, cu politie practic inexistenta, in vreme ce noi constituiam pentru talhari o adevarata delicatesa. Trebuia sa nu atragem in nici un fel atentia, sa trecem cu totul neobservati. De obicei, insa, autogarile sunt filate. Asadar, situatia era dificila! Efectuasem cateva plimbari nocturne prin New Delhi si aveam o imagine despre viata de noapte in India. in plus, mai erau si cele doua fete impreuna cu mine Ma cuprinsese o foarte accentuata ingrijorare.

In cele din urma, ne-am dovedit iarasi norocosi. Cand am ajuns, in autogara se afla foarte putina lume, iar noi nu cunosteam nimic altceva in afara de numele unui hotel; il spuneam riscarilor cu biciclete, dar nici unul nu parea ca l-ar cunoaste. in final, i-am spus unuia dintre ei numele Babaji si mi-a confirmat ca intelege. Ne-a transportat pe niste ulite intunecate si ne-a lasat in fata unei case, zicand: "Babaji".

A iesit un tanar politicos, pe jumatate adormit. Ne-a cerut un pret piperat, am acceptat si ne-am culcat.

Dimineata am avut ocazia sa discutam din nou cu tanarul, caruia prietenele mele i se plangeau din cauza pretului. Era si acesta discipol al lui Babaji. Chiar gurul il insarcinase cu aceasta indeletnicire, de a le oferi gazduire vizitatorilor care veneau cu intentia sa-1 intalneasca. "De multe ori", mi-a spus, "simt prezenta gurului. Ne viziteaza aici. Exista un miros caracteristic atunci cand vine aici

Tot de la el am aflat ca gurul aparuse de nicaieri in regiune, ca un tanar in jur de 20 de ani; nimeni nu stia de unde venise, nimeni nu-1 mai vazuse inainte. II descoperisera niste ciobani. De 40 de zile si nopti medita. Cand a deschis ochii, o intreaga multime se adunase deja in jurul sau. L-au intrebat cine este, iar el a raspuns: "Babaji". Au ras cu totii, fara sa-1 creada. S-a retras in munti, in vechiul templu, si peste putin timp au inceput sa vina yoghini din diferite zone, gurusi de prestigiu care l-au recunoscut dupa cateva semne pe care le avea la picioare ca fiind incarnarea lui Babaji, si i s-au inchinat.

Apoi au inceput sa se stranga primii discipoli, iar astazi se impusese in toata regiunea, primind multi straini care veneau sa-1 vada. Mai tarziu am stat de vorba si cu tatal tanarului, care era un fanatic sustinator al principiilor hinduismului.

Mi-a atras atentia faptul ca aveau atarnata intr-un loc foarte expus privirilor o icoana reprezentand Bunavestire a Maicii Domnului. Era in stil renascentist si il infatisa pe inger oferind crinul Maicii Domnului.

Parea straniu! Sa fi fost vorba de o simpla politete fata de vizitatorii apuseni? Nu cumva incercau sa insinueze ca, asa precum s-a intrupat Hristos, tot astfel si Babaji este Dumnezeu incarnat? in spatele gestului de a expune aceasta icoana am recunoscut din nou conceptia potrivit careia toti suntem una. Babaji, Hristos, sunt de fapt acelasi lucru! Eu insa nu eram convins in privinta aceasta. Cautam cu asiduitate

Oraselul avea o populatie numeroasa. Pentru nivelul Indiei, care este suprapopulata, el putea fi insa considerat mai degraba un sat. Un sat aflat sus, pe Himalaya. De la el mai departe nu existau mijloace de comunicatie. Trebuia sa gasim un mijloc oarecare de locomotie pentru a ajunge cu inca 10 kilometri mai sus, in munte. Acolo drumul se oprea, si ar fi trebuit sa mergem pe jos, pe carare, pana la templul vechi, alti 7 kilometri de-a lungul albiei unui rau.

Am iesit asadar in cautarea unui taxi. Toti cereau preturi exagerat de mari! Atunci s-a apropiat de mine un domn la vreo 50 de ani

- Mergi la Babaji? a intrebat.

- Da, i-am raspuns.

- Vrei sa mergem impreuna? a intrebat din nou.

- O.K., am raspuns, bucuros de acest neasteptat ajutor.

Am inceput sa cautam impreuna un mijloc de transport, autoturism sau orice altceva. De fapt, el vorbea si eu ii tineam companie. Era un om foarte bun. Am inteles repede ca eu constituiam o problema. Prezenta mea ridica pretul. I-am spus: "N-are importanta, eu si prietenele mele vom plati mai mult". N-a acceptat insa o asemenea propunere.

In cele din urma s-a gasit o camioneta, in interiorul careia ne-am inghesuit vreo 10 persoane, si astfel am inceput sa urcam drumul ingust de munte.

Datorita acestui om am gasit camioneta; si el ne-a ajutat tot de dragul gurului.

In felul acesta a fost depasit si ultimul obstacol. Pe toata durata calatoriei, ori de cate ori am intalnit vreo problema pe care n-o puteam rezolva si care punea serios in pericol insasi continuarea calatoriei, s-a gasit mereu cate un discipol al gurului care sa ne ajute cu succes. Acest lucru ne impresionase cu adevarat si ne crease o atractie pozitiva fata de Babaji; se nastea deja un sambure de entuziasm si de credinta in capacitatile "neobisnuite" ale acestui guru.