CIVILIZATIA GETO-DACA IN SUD-VESTUL MUNTENIEI - Monumentele arheologice

Capitolul 1.             Cadrul natural

Zona studiata de noi cuprinde coltul de sud-vest al Munteniei, intre Dunare la sud, Olt la vest, linia de contact cu Campia inalta a Pitestilor la nord si cea care separa bazinul hidrografic al Vedei de cel al raului Neajlov la est.

Aceasta zona din sud-vestul Munteniei cuprinde Campia Boian, o mare parte din Campia Gavanu-Burdea si extremitatea vestica a Campiei Burnazului. Suprafata acestei campii este acoperita de depozite loessoide, a caror grosime variaza intre 5 m (Gavanu-Burdea) si 45 m (Burnaz).

Gradul de fragmentare si de inclinare este mai accentuat la Campia Gavanu-Burdea si mai redus in Campia Burnazului.

Lunca Dunarii reprezinta treapta de relief cea mai joasa. Altitudinea ei variaza atat in profil longitudinal (de la 24 m in apropiere de Turnu Magurele pana la 20 m la confluenta cu Vedea), cat si in profil transversal. In ceeea ce priveste latimea luncii aceasta variaza intre 1 km, in dreptul orasului Zimnicea, si 6 km in dreptul lacului Suhaia.

O situatie particulara o are Oltul. La contactul luncii acestuia cu campia, sub muchia acesteia din urma, se gaseste paraul Sai, vechi curs al Oltului care, desi nu mai primeste apa de la acesta, are o scurgere permanenta datorita alimentarii din apele freatice si din izvoare.

Lunca Vedei are o latime destul de mare, de pana la 2 km (in dreptul localitatii Bragadiru).Vedea, ca si alte rauri, a pendulat de-a lungul timpului in cadrul luncii, parasind vechea albie si formand alta noua.

Vaile paraurilor (Clanita, Tinoasa, Tecuci) au o asimetrie alternativa si sunt putin adancite in depozitele constituente. Ele au latimi mici si lunci mai putin individualizate, fiind lipsite de terase fluviatile.

Spre deosebire de acestea, Vaile raurilor Vedea, Teleorman, Paraul Cainelui, Burdea, au lunci cu dezvoltare mare, martori de eroziune si sunt insotite de terase fluviatile si prezinta procese de panta pe versanti.

Un aspect care reflecta panta redusa a teritoriului este caracterul meandrat al vailor mici (Clanita, Tinoasa, Paraul Cainelui).

Terasele fluviatile sunt alcatuite din pietrisuri si bolovanisuri. Vedea si Teleormanul au un sistem de terase bine conturat. Alaturi de terasa de lunca de 3-5 m, care este si cea mai lata, celelalte trei terase (de 7-10 m, 12-15 m, 17-35 m) au o desfasurare mai restransa.

Cele mai bune vetre de locuit din preistorie si pana astazi le-au constituit luncile si terasele fluviatile ale diferitelor rauri. Din aceasta privinta sud-vestul Munteniei nu face exceptie. In epoca geto-daca majoritatea cetatilor, asezarilor de lunga durata sau salaselor sezoniere sunt amplasate in imediata apropiere a cursurilor de apa (rauri, parauri). Aproape ca nu exista asezare care sa fie amplasata la mai mult de 3-400 m distanta de o sursa majora de apa (rau, parau, balta), unele fiind situate la cativa metri de cursurile raurilor (Alexandria - Gostat 1 si 2, Poroschia - Elesteu, Zlata).

Capitolul 2.      Obiectul cercetarii

2.1. Istoricul cercetarilor

In acest capitol sunt cuprinse toate cercetarile si descoperirile fortuite de la mijlocul sec. Al XIX-lea si pana in anul 2006, cu o scurta referire si la descoperirile arheologice din vara anului 2007 din necropola getica de la Zimnicea.

De asemenea este analizat modul in care au fost publicate descoperirile arheologice si numismatice din sud-vestul Munteniei aparute in perioada susmentionata.

2.2. Baza documentara si metodologia folosita

Descoperirile arheologice

Pentru realizarea acestei lucrari au fost folosite descoperiri arheologice edite si inedite. Ne referim in primul rand la descoperirile de la Zimnicea, atit cele din necropola cat si cele din asezarea de pe Cetate. In cazul asezarii au fost confirmate si completate unele din rezultatele cercetarilor anterioare. Este cazul stratigrafiei, al cronologiei generale a asezarii, lipsei unui val de pamint pe latura de nord etc. De asemenea au fost analizate si folosite materiale arheologice descoperite in asezare prin sapaturile din perioada 1948-1949 si 1966-1975, materiale aflate in colectiile mai multor institutii de cultura (IAB, MJT, MJG).

In cazul necropolei au fost refacute inventarele funerare pentru fiecare mormant in parte si s-a procedat la analizarea acesteia, stabilindu-se trei faze de evolutie.

In cazul cetatilor getice de la Orbeasca de Sus si Trivalea Mosteni, cercetate de E. Moscalu, au fost folosite materialele arheologice inedite aflate in colectiile MJT, intre care unele deosebit de folositoare la stabilirea mai clara a cronologiei si a caracterului militar al lor.

Cercetarile din cetatea de la Pleasov au beneficiat in schimb de doua rapoarte de sapatura care, lasand la o parte concluziile eronate ale autorului sapaturilor, pun in circuitul stiintific informatii deosebit de utile pentru perioada de care ne-am ocupat.

Pentru secolele II-I a. Chr., exceptand asezarea de la Sprancenata, care a beneficiat de o publicarte monografica, am procedat la analizarea, desenarea si incadrarea cronologica a materialelor arheologice, in marea lor majoritate vase si fragmente ceramice care provin din periegheze sau sapaturi ramase inedite. De asemenea, in perioada 2000-2006 au fost facute noi cercetari de suprafata, in special in zonele care au scapat unui astfel de demenrs. Cu aceasta ocazie au fost identificate noi asezari getice precum cele de la Beiu, Nanov - Balta Calin, Storobaneasa, Tiganesti, Zlata etc.

Descoperirile monetare

Catalogul descoperirilor monetare cuprinde informatii despre mai mult de 3116 monede. Ca surse au fost folosite atat literatura de specialitate foarte bogata (cronica numismatica articole si studii speciale, sinteze), cat si informatii de la diferiti colectionari. La acestea se adauga consultarea directa a colectiilor numismatice, in special ale MJT si MIR.

Este greu de estimat numarul total al monedelor descoperite in sud-vestul Munteniei, deoarece unele tezaure au fost pierdute sau imprastiate de catre descoperitori (Branceni, Plopi, Poroschia I, Tarnava I, Teleormanu etc.).

Informatiile obtinute din sursele edite sunt foarte diferite. Pe langa tezaurele publicate cu o certa rigoare stiintifica, se gasesc si informatii sumare de multe ori chiar numai mentionari ale monedelor sau tezaurelor descoperite. Datorita folosirii unor informatii inegale ca valoare si rezultatul final este viciat intr-o proportie greu de stabilit.

Daca ne raportam numai la tezaure, din cele 39 descoperite au fost publicate integral numai 19. Toate tezaurele au fost publicate dupa anul 1951, "varful" fiind reprezentat de perioada 1971-1980 cand sunt publicate 8 tezaure. Pentru alte 11 tezaure detinem numai note scurte sau simple mentionari ale acestora.

2.3. Stadiul actual si limita cercetarii

Pana la lucrarea de fata cei care au tratat, in lucrari generale sau speciale, si zona de sud-vest a Munteniei au avut in atentie numai descoperirile cu rezonanta pentru cea de a doua epoca a fierului de la Dunarea de Jos, ma refer aici la asezarea si necropola getica de la Zimnicea, mormantul princiar de la Peretu sau cetatile de la Albesti, Orbeasca de Sus, Pleasov sau Trivalea Mosteni. Prin aceasta tratare punctuala imaginea generala asupra culturii materiale a getilor din spatiul mentionat este mult alterat, atat pentru perioada secolelor IV-III a. Chr. Cat mai ales pentru II-I a. Chr. Aceasta cu atat mai mult cu cat, pentru perioada din urma, sapaturile arheologice au vizat foarte putine obiective (Ciolanesti din Deal, Laceni, Orbeasca de Sus, Pleasov).

Pentru secolele II a. Chr.-I p. Chr., exceptand asezarile de la Sprancenata si Pleasov, nu exista situri cercetate sistematic, care sa fi beneficiat de publicarea rezultatelor.

Desi a fost folosita ca reper pentru cronologia celei de-a doua epoci a fierului la Dunarea de Jos, asezarea getica de la Zimnicea nu a beneficiat de interesul care ar fi trebuit acordat unei atare descoperiri. Cu exceptia unor scurte rapoarte de campanie sau de sinteza, rezultatele cercetarilor sunt inca inedite.

Spre deosebire de asezare, necropola getica de la Zimnicea a vazut lumina tiparului in anul 1980, insa este regretabila maniera de publicare a acesteia, pe categorii functionale si nu pe complexe, precum si faptul ca pana in momentul de fata continuarea cercetarii acesteia nu a fost reluata si nici materialele descoperite pana acum nu au fost reanalizate.

In cetatile din sud-vestul Munteniei strategia de sapatura a fost influentata de obiectivele propuse, de nevoia de cunoastere intr-un timp foarte scurt de la demararea cercetarilor a stratigrafiei locuirii, de fondurile banesti, in majoritatea covarsitoare a cazurilor limitate, si nu in ultimul rand de personalitatea si pregatirea arheologului.

In majoritatea cazurilor sapaturile arheologice au constat in trasarea unor santuri cu latimea de 1-2 m si lungime variabila, fie paralele sau, de cele mai multe ori, trasate in functie de topografia terenului.

Este cazul cetatii de la Albesti, unde santurile taie fortificatia si se prelungesc in interiorul incintei. De fapt aceasta strategie de sapatura va fi aplicata de E. Moscalu si in cazul cetatilor getice de la Orbeasca de Sus si Trivalea Mosteni.

In cazul celor trei cetati mentionate, strategia de sapatura a fost influentata de obiectivele propuse si anume de cunoasterea structurii fortificatiei si a stratigrafiei depunerilor din interiorul locuirii.

Intr-o situatie diferita se afla asezarea de la Sprancenata unde cercetarea s-a facut tot prin santuri, dar acestea au fost trasate paralel si alaturat astfel incat locuirea si complexele descoperite sa fie documentate mai bine si sa poata fi observata relatia dintre ele. La Sprancenata fortificatia nu mai reprezinta obiectivul principal, aceasta deplasindu-se spre cunoasterea locuirii si a complexelor descoperite (locuinte, gropi, vetre etc). Aici, pe langa santuri cercetarea este facuta si in suprafata (S. A).

La Pleasov cercetarea este asemanatoare celei descrise la Sprancenata. Ea incepe prin trasarea unor santuri care sectioneaza fortificatia si se prelungesc in interiorul incintei. Odata cunoscuta structura fortificatiei si stratigrafia, C. Preda a concentrat sapaturile in partea de est, in imediata apropiere a valului, acolo unde se gaseste locuirea cea mai intensa. Aici cercetarea este realizata prin suprafete paralele.

O situatie aparte este intalnita in cazul asezarii getice de la Zimnicea, acolo unde cercetarile au inceput in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si au continuat, cu lungi perioade de intrerupere, pana in 2006. La Zimnicea, asupra strategiei de sapatura si-au pus amprenta atat particularitatile sitului, nivelul de dezvoltare al cercetarii arheologice romanesti cit mai ales pregatirea si personalitatea celui care a condus sapaturile.

Daca C. Bolliac cerceteaza asezarea getica de aici intr-un mod empiric, cu scopul vadit de a obtine cat mai multe artefacte, in cazul cercetarilor intreprinse de I. Andriesescu si Vl. Dumitrescu in 1924 se observa o incercare de "documentare stiintifica a descoperirilor". Obiectivele celor doi sunt o eventuala fortificatie de pe latura de nord si nord-est si determinarea caracterului locuirii de pe Cetate. Este pentru prima data in istoria arheologiei romanesti cind intr-o asezare getica cercetarea se realizeaza in suprafata si cand documentarea unor complexe este fixata atat in jurnalul de sapatura cat si prin schite sau planuri.

In campaniile din anii 1948-1949 echipa de cercetare condusa de I. Nestor a urmarit in linii mari aceleasi obiective. Este vorba de determinarea caracterului "valului" de pamant de pe latura de nord a asezarii si complexitatea locuirii. Astfel, sapaturile au fost incepute prin trasarea a patru santuri inguste de 1-2 m latime, care au taiat "valul" de nord si care au pus in evidenta faptul ca acesta nu este parte a unei fortificatii ci se datoreaza intensitatii de locuire si existentei unei "valuriri" naturale. Dupa documentarea caracterului valului de nord s-a trecut la cunoasterea stratigrafiei si a caracterului locuirii prin trasarea altor santuri in coltul de nord-est al "Cetatii". Cercetarea in suprafata pe care si-o dorea I. Nestor s-a materializat numai in coltul de sud-est al asezarii acolo unde, datorita complexelor descoperite, autorul deschide, intre santurile VI si VII, suprafata S VII 1.

In perioada 1966-1975 cercetarea arheologica a urmat strategia trasata de catre Ion Nestor, sapaturile fiind realizate prin santuri inguste, atat in interiorul incintei cat si pentru cunoasterea "fortificatiei".

Cercetarea prin santuri inguste, improprie unei documentari riguroase atit datorita grosimii mari a nivelului de cultura cat si a densitatii complexelor, a fost abandonata in perioada 2001-2006 cand sunt trasate doua suprafete una in centrul asezarii, iar cealalta pe latura de nord a acesteia, in scopul unei mai bune documentari a complexelor.

Cap. 3. Monumentele arheologice

3.1. Asezari si cetati

3.1.1. Asezari si cetati. Perioada secoleleor V-III a. Chr.

1. Alexandria -La Vii

Sapaturile din 1957-1958 de La Vii au scos la lumina trei gropi de plan aproximativ rotund, in interiorul carora au fost descoperite fragmente ceramice care provin de la vase lucrate cu mana si la roata, precum si trei fibule de tip Glasinać II. Autorul cercetarilor a considerat ca aici avem de-a face cu o asezare geto-daca datata in sec. V- prima jumatate a sec. IV a. Chr.[1]

In anul 1959, pe baza descoperirilor de La Vii, a fost definita o noua cultura - Cultura Alexandria[2], prin care se incerca rezolvarea problemei privind inceputul celei de a doua epoci a fierului la nord de Dunare, precum si a momentului aparitiei si folosirii rotii olarului de catre geto-daci. La aproape o jumatate de veac de la lansarea acestei teorii, raman valabile observatiile pertinente ale lui E. Condurachi privind caracterul descoperirilor de la Alexandria si mai ales al ceramicii de aici, considerata de acesta ca import si nu ca un produs local[3].

La Alexandria - La Vii avem de-a face cel mai probabil cu o locuire de scurta durata, fara un nivel cultural[4]. Din cele trei gropi numai una (B. 1) poate fi considerata ca apartinand unei locuinte, avand podina amenajata. Celelalte doua gropi (B. 2, B. 3) par a fi, prin dimensiunile mici si lipsa unor amenajari sau instalatii interioare, mai degraba gropi menajere. Convingerea ca locuirea de scurta durata de aici trebuie pusa pe seama unei comunitati sud dunarene este accentuata de prezenta ceramicii de foarte buna calitate lucrate la roata, ce copiaza modele din lumea elena, care nu are origini in zona de la nord de Dunare, a vetrelor portative, precum si a celor trei fibule Glasinać ce sugereaza o provenienta sud sau vest balcanica. Lipsa unor descoperiri certe si consistente in aria culturii Alexandria[5], poate confirma faptul ca aceasta nu trebuie tratata decat ca o descoperire interesanta [6], dar singulara.

2. Alexandria - Podul Nou

Tot perioadei timpurii a epocii geto-dace ii apartine si asezarea de la Alexandria - Podul Nou[7]. Printre tipurile ceramice prezente in aceasta asezare amintim: pythosul cu buza evazata, strachina, kraterul, lekane cu toarte orizontale, ceasca, toate lucrate la roata. Pe baza acestor forme locuirea de aici poate fi datata, in linii mari, in sec. IV-III a. Chr.

3. Orbeasca de Sus - Cetate

Cetatea de la Orbeasca de Sus este situata pe un promontoriu de forma triunghiulara care este inconjurat de pante abrupte. In timp ce laturile de est si nord sunt foarte abrupte, ultima fiind scaldata de apa raului Teleorman, laturile de sud si mai ales cea de vest sunt mult mai usor accesibile. Ca atare tocmai pe aceste doua laturi a fost ridicata fortificatia care consta dintr-un sant si un val de pamant.

Fortificatia

Sapaturile arheologice au evidentiat faptul ca prima fortificatie amenajata pe platoul de pe Cetate a fost realizata in epoca bonzului (Cultura Glina) si aceasta consta dintr-un sant sapat pe latura de vest, acolo unde se face legatura promontoriului cu restul terasei.

In prima epoca a fierului (Hallstatt A₁-A₂), fortificatia este realizata atat pe latura de vest cat si pe cea de sud. Pe latura de vest, santul are o deschidere de circa 20 m, adancimea de 1,50 m, iar intre acesta si valul de pamant exista o berma de 0,50-1 m. Pe latura de sud, dupa cum bine observa E. Moscalu, nu se poate vorbi de un sant de aparare propriu zis ci mai degraba de o escarpare a pantei din fata valului pentru marirea diferentei de nivel.

In cea de a doua epoca a firului, dupa cum afirma autorul sapaturilor, fara sa prezinte si argumentele necesare, se pare ca a existat o fortificatie care consta dintr-o palisada de lemn[8].

Stratigrafia

Platoul pe care se gaseste cetatea de la Orbeasca de Sus a fost locuit in mai multe epoci istorice. Stratigrafia de aici cuprinde cinci niveluri de locuire:

Desi avem de-a face cu o locuire de lunga durata nivelul de cultura este cuprins intre 1,10 m, pe latura de vest si 1,30 m pe latura de sud. Ideea ca acest loc a fost folosit mai degraba ca loc de refugiu ne este intarita de faptul ca, spre interiorul cetatii, nivelele de cultura "se contopesc". La numai 25 m de valul ars de pe latura de vest depunerea arheologica masoara 40 cm grosime, iar pe latura de sud, la 15 m de val nu mai pot fi distinse nivelele, materialele din aceasta zona fiind deosebite numai tipologic[9].

Locuirea

In lipsa documentatiei nu putem sa ne pronuntam asupra intensitatii de locuire din perioada geto-daca de pe Cetate. De asemenea nu cunoastem daca si cate locuinte au fost surprinse de sapaturile arheologice, dimensiunile si pozitionarea acestora. Singura afirmatie pertinenta pe care o putem avansa este aceea a numarului extrem de mic al materialului arheologic (vase si fragmente ceramice, fusaiole, obiecte de metal etc) de epoca geto-daca descoperit aici, raportat la intensitatea sapaturilor arheologice[10]. Locuirea apartinand sec. IV-III a. Chr. s-a desfasurat in apropierea fortificatiei si mai putin in centrul sau spre laturile de nord si vest ale cetatii.

Cronologia

Ca si la Albesti, pentru datarea locuirii din a doua epoca a firului de pe platoul cetatii de la Orbeasca de Sus, cu o singura exceptie, nu exista pentru moment piese cu o relevanta cronologica ridicata. Din aceasta cauza nu ne putem baza decat pe materialul ceramic din groapa 19/1972 si pe cateva piese de metal (cinci varfuri de sageata, un varf de lance si un topor cu aripioare.

Din gr. 19/1972 provin patru vase ceramice geto-dace si o amfora de Chios. Unul dintre vase este o amfora lucrata cu mana (tip Moscalu I/f), care isi are analogii in descoperirile de la Zimnicea[11], Margaritesti[12], Pietrosani[13] etc. Al doilea vas, lucrat tot cu mana, are forma bitronconica, cu gatul cilindric (tip Moscalu I/e). Din gr. 19 provine si un vas clopot lucrat cu mana, cu patru butoni plati uniti printr-un brau alveolar. Tipul de vas din care face parte acesta (tip Moscalu III/c) este des intalnit in asezarile si cimitirele getice din sec. IV-III a. Chr. astfel de vase sunt cunoscute la Albesti[14], Bugeac[15], Enisala[16], Murighiol[17], Zimnicea[18] etc. Impreuna cu cele trei vase prezentate mai sus s-a descoperit si un crater lucrat la roata (tip Moscalu 23/c2)[19]. Groapa 19/1972 este datata pe baza amforei de Chios descoperita impreuna cu cele patru vase getice si care a patruns la nord de Dunare in a doua jumatate a sec. IV a. Chr.

Un element pretios in datarea locuirii getice de pe promontoriul de la Orbeasca de Sus - Cetate este reprezentat de un fragment din gatul unei amfore de Herakleia Pontica (pl. 66/5). Pe acest fragment se mai pot citi ultimele trei litere dintr-un nume si un simbol deasupra, inel. Stampila apartine magistratului Λακον si se dateaza in perioada 330-300 a. Chr.

3.1.2. Asezari si cetati locuite in secolele V-III a. Chr. si II-I a. Chr.

Toate cele trei cetati din sud-vestul Munteniei (Albesti - Cetatea lui Panait, Pleasov - La Cetate, Trivalea Mosteni - La Palanca), care au functionat in sec. IV-III a. Chr., sunt situate in zone inalte, pe cate un bot de terasa. Incinta cetatilor, care ocupa o suprafata mica, a fost izolata de restul terasei printr-o fortificatie constand dintr-unul sau doua santuri si un val de pamant prevazut cu o palisada. (tab. 1). In aceeasi situatie se gaseste si asezarea de la Zimnicea - Cetate, care este separata de restul terasei inalte a Dunarii de santuri pe laturile de nord si est si probabil printr-un val de pamant pe latura de est.

Tab. 1.

Cele cinci situri se afla in imediata apropiere a unor surse majore de apa. La baza cetatii de la Zimnicea curge paraul Pasarea, iar promontoriul Cetatii de la Orbeasca de Sus este scaldat de raul Teleorman. La Trivalea Mosteni, pe langa cetatea de La Palanca trece Teleormanelul, un afluent al Teleormanului, Cetatea de la Pleasov se gaseste la mica distanta de paraul Sai, iar Cetatea lui Panait se afla pe partea dreapta a Burdei, putin in amonte de confluenta acesteia cu Vedea.

1. Albesti - Dealul lui Panait

Cetatea de la Albesti, punctul Dealul lui Panait, este situata pe un promontoriu de forma aproximativ triunghiulara, la confluenta raului Vedea cu Burdea (pl. 9). Amplasarea unei cetati in acest loc s-a dovedit prielnica datorita conditiilor topografice si de mediu existente. Pantele de N, E si S ale promontoriului sunt foarte abrupte si numai pe latura de vest acesta comunica cu restul terasei. Incinta cetatii, care inglobeaza o suprafata de circa 2 ha se afla la aproape 20 m deasupra luncii.

Fortificatia

Fortificatia a fost amenajata pe latura de vest si consta dintr-un sant si un val de pamant, acesta din urma fiind cel mai probabil prevazut cu o palisada de lemn. Fortificatia, de forma semicirculara, are o lungime de 180 m. Spre deosebire de alte cetati geto-dace contemporane, santul de aici avea dimensiuni destul de modeste. Deschiderea la gura variaza intre 4,25-5,50 m, iar la baza intre 2,50-3,75 m[20].

Locuirea

Cu ocazia sapaturilor de salvare au fost cercetate cinci locuinte bordei si sase gropi menajere[21]. In lipsa planurilor si a descrierii acestora nu putem sa spunem prea multe despre cele 5 bordeie. Se constata totusi ca B. 1, care apare pe singurul profil publicat de la Albesti, surprinde prin dimensiunea redusa a laturei vizibile, aceasta fiind de circa 1,5 m. B. 1 este amplasat la mica distanta de valul de aparare, circa 6 m, situatie care se intalneste si in alte cetati getice. Despre alte trei bordeie nu stim decat faptul ca in ele au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mana si la roata.

Cronologia

Pentru datarea generala a cetatii de pe Dealul lui Panait nu dispunem de indicatori cronologici siguri. Putinele piese care ne pot ajuta intr-un atare demers sunt fragmentele de amfore grecesti produse in Thasos si Chios, precum si o fibula fragmentara de schema Latène.

In groapa nr. 6 (pl. 12/1-7), de departe cel mai relevant complex descoperit la Albesti, au aparut: o ceasca tronconica, un vas clopot, ambele lucrate cu mana, doua strachini, un aryballos, partea inferioara a unei cani cu standring, toate lucrate la roata si un picior de amfora thasiana. Tipul de ceasca de felul celei descoperite in gr. nr. 6 este cunoscut atat in sec. V a. Chr. cat si in sec. IV a. Chr.[22], datorita acestui fapt unii cercetatori au incercat sa o foloseasca drept indicator cronologic, ridicand datarea cetatilor in care au aparut astfel de piese in sec. V a. Chr.[23]. Vasul aryballos este o forma mai rar intalnita in siturile getice si cu precadere lucrat in metal. Un astfel de vas a aparut in mormantul princiar de la Peretu - La Ograda, mormant datat intre 383-340 a. Chr.[24]. Prezenta unui picior de amfora thasiana in gr. nr. 6 ne intareste si mai mult convingerea ca aceasta se dateaza catre mijlocul - a doua jumatate a sec. IV a. Chr.

Printre fragmentele ceramice descoperite la Albesti sunt cateva care provin de la vase modelate la roata, de tip pythos (pl. 13/3), forma care nu apare in zona mai devreme de mijlocul secolului IV a. Chr.

La toate aceste piese timpurii, de tip Zimnicea-Murighiol, poate fi adaugat si fragmentul de mustiuc ce provine cel mai probabil de la o zabala din fier[25] de tip Werner V (pl. 13/4).

Candva in a doua jumatate a sec. II a. Chr. - sec. I a. Chr. cetatea getica de pe Dealul lui Panait de la Albesti este din nou ocupata. O piesa foarte importanta pentru datarea acestui al doilea moment de locuire de la Albesti este o fibula fragmentara, de fier, de schema Latène D1 (pl. 13/6). Fibulele de tipul celei in discutie au fost datate la sfarsitul sec. II a. Chr. - prima jumatate a sec. I a. Chr.[26]. Aceleiasi locuiri ii apartine si un obiect de modelat vasele ceramice[27], precum si o drahma Dyrhachium[28].

2. Pleasov - Cetate; Gurguiu Nemtilor

O constructie geto-daca ce suscita o discutie mai detaliata este cea amenajata pe un promontoriu al terasei stangi si foarte inalte (circa 60 m diferenta fata de nivelul luncii) a Oltului, in punctul Cetate sau Gurguiu Nemtilor. Incinta cetatii este de forma ovala, iar santul a fost sapat pe laturile de nord si nord-est, acolo unde cel mai probabil exista o viroaga naturala. (pl. 92).

Dupa ce imparte asezarile si cetatile geto-dacice in doua categorii, in functie de sistemul de fortificatie, C.Preda considera ca in punctul La Cetate ne gasim in fata unei asezari cu un singur strat de cultura, gros de circa 0,30-0,40 m si o locuire "cat de cat intensa si organizata"[29]. Dupa parerea autorului sapaturilor, locuirea ar avea doua faze consecutive, fortificatia functionand numai in prima. Nu exista nici o refacere a fortificatiei, dupa distrugere locuintele din a doua faza de locuire suprapunandu-se acesteia.

In acelasi timp, C. Preda isi bazeaza cronologia pe materialul ceramic, bratara de bronz cu globule si ceramica elenistica de import. Astfel, cetatea este datata intre mijlocul sec. III a. Chr. si inceputul sec. I a. Chr[30]. In articolul din 1993, Preda revine, considerand inceputul asezarii la sfarsitul sec. III a. Chr. si nu la mijlocul aceluiasi secol. In ceea ce priveste sistemul de fortificatie, autorul sapaturilor plaseaza dezafectarea valului la sfarsitul sec. II a. Chr. - inceputul sec. I p.Chr., odata cu abandonarea cetatii, care s-ar fi produs nu prin distrugere ci fiind "mai degraba parasita"[31]

C. Preda considera ca "asezarea intarita de la Pleasov nu are deocamdata analogii in ceea ce priveste caracterul ei dublu, de refugiu si de locuit"[32] Prin dimensiunile reduse, genul de fortificatie cu val si sant de pamant si o locuire cat de cat intensa si organizata ea se apropie mai mult de asezarile de tip dava[33].

Fortificatia

In ceea ce priveste fortificatia aceasta nu a fost ridicata dupa sistemul alambicat, cu strat principal de forma "conica", iar cu jumatatea dinspre interiorul cetatii in tehnica "temeliei olbiene"[34]. Aici avem de-a face cu un val de pamant ridicat cei drept intr-o singura etapa dar cu cel putin o refacere. Dupa parerea noastra valul consta dintr-o platforma de cca 13-14 m pe care au fost asezate alte straturi de pamant pana la inaltimea de 4,5-5 m. La un moment dat valul a fost refacut prin indreptarea laturii dinspre interior si completarea acesteia cu asa zisa "temelie olbiana". Aceasta a fost consolidata cu o palisada de lemn ale carei urme carbonizate au fost descoperite la baza valului. Probabil in acelasi timp a fost refacuta si latura dinspre sant prin adaugarea pamantului "argilos cu urme de calcar" (pl. 94). Ipoteza avansata de M. Babes[35] potrivit careia "temelia olbiana" este mai degraba un zid de caramizi crude pare destul de tentanta. Aceasta cu atat mai mult cu cat exista analogii in apropiere (Albesti, Bazdana, Cotofenii din Dos), iar in suprafata E, in marginea dinspre val a sapaturii, a fost descoperita o "ingramadire de caramizi regulate de chirpici". Acestea au fost considerate de autorul sapaturilor ca provenind de la un cuptor[36].

Stratigrafia:

Interpretand datele oferite de stratigrafie, C. Preda considera ca intreaga locuire este contemporana cu fortificatia, distingandu-se insa doua etape: una cand se ridica valul ce protejeaza locuintele, iar una care urmeaza imediat dezafectarii valului, cand locuirea se retrage cu 4-5 m in interior.

Contrar celor afirmate, dupa cum lesne se poate observa pe profilul sectiunii S III (pl. 94)[37], pe o lungime de aproape 5 m "stratul de cultura" este despartit de stratul "de pamant ars si carbune" printr-o depunere de "pamant argilos cu urme de calcar", fara nici un dubiu scurs din val. Aceeasi delimitare poate fi observata si pe profilul suprafetei A (pl. 95/2)[38] unde peste straturile de "pamant cenusos cu urme de cultura" si de "pamant ars cu urme de chirpic" se suprapune "pamantul galben albicios din structura valului", care le desparte pe cele doua de "stratul de cultura format din pamant negricios". Concluzia care poate fi trasa este aceea ca nu exista nici o legatura intre sistemul de fortificatie si nivelul de locuire gros de circa 0, 30-0,40 m care, dupa cum vom vedea apartine sec. II-I a.Chr.

Locuirea:

La Pleasov avem de-a face cu o cetate geto-dacica ridicata in a doua jumatate a sec.IV a. Chr., fortificata cu sant si val, cu putine urme de locuire in interiorul ei, concentrate in apropierea valului. Dupa un scurt hiat, la inceputul secolului al II-lea a. Chr. cetatea a fost din nou folosita, fiind locuita intreaga suprafata din interior. Doar in aceasta a doua etapa se poate vorbi de o locuire efectiva si de asezare.

1. Nivelul corespunzator sec. IV-III a. Chr.

Pentru aceasta perioada, avand in vedere caracterul functional al cetatii, nu se poate vorbi de un nivel de depunere decat pentru o mica suprafata din apropierea valului, lata de 5-6 m. Ei nu-i poate fi atribuit decat un singur complex, groapa nr. 4, in care a fost descoperita imitatia locala de kantharos precum si cateva alte vase si fragmente ceramice descoperite in stratul de cultura.

In acelasi articol M. Babes observa ca "la Pleasov exista atat materiale getice timpurii, de tip Zimnicea-Murighiol [] cat si materiale caracteristice fazei clasice timpurii"[39]. Aceasta corecta analiza vine in contradictie cu cea a lui C. Preda care, tratand ceramica in functie de tehnica modelarii nu observa diferentele tipologice.

2. Locuirea de sec. II-I a. Chr.

Se intinde pe toata suprafata cetatii, cu o grosime de circa 0,30-0,40 m, mai mare spre val. Acesteia ii apartin cu siguranta, dupa ceramica descoperita in interiorul lor, locuintele nr.1-4 si probabil locuintele din suprafetele G si I. Desi in aceasta perioada valul nu mai este refacut constructiile sunt ridicate la adapostul acestuia.

Printre materialele ceramice descopeite cu ocazia sapaturilor se afla si cateva fragmente de amfore elenistice, dintre care sase purtand stampile.

Avand in vedere cele prezentate supra se pot desprinde cateva concluzii majore:

1. Cetatea de la Pleasov a fost construita intre mijlocul sec. IV a.Chr. - inceputul sec. III a.Chr., ea fiind contemporana cu cetatile invecinate de la, Albesti, Margaritesti, Orbeasca de Sus, Raca, Trivalea Mosteni etc. Urmele materiale sporadice apartinand acestei perioade ne fac sa sustinem parerea ca cetatea a fost ridicata intr-o perioada de pericol acut si facea parte dintr-un sistem defensiv in care mai intrau cetatile din NV Munteniei si Oltenia. Atata timp cat a functionat fortificatia cetatea a avut un caracter strict militar.

Pentru aceasta perioada de functionare cetatea are urmatoarele caracteristici: o fortificatie compusa din sant si val de pamant care, la un moment dat, a fost refacut si inaltat, adauganduse pe partea interioara a valului o palisada de lemn. Pentru aceasta perioada nu se poate vorbi de un strat de cultura decat in apropierea valului, pe restul suprafetei incintei materialele fiind sporadice. Sfarsitul fortificatiei si implicit al cetatii a fost violent, dovada constituind-o resturile carbonizate ale palisadei si chirpicii incendiati.

In a doua jumatate a sec. II a. Chr. si poate prima jumatate a sec. I a. Chr. incinta cetatii cunoaste o a doua faza de folosinta, cand putem vorbi de o locuire efectiva. Stratul de cultura care ii apartine celei de-a doua faze de locuire se intinde pe toata suprafata incintei, avand o grosime de 0,30-0,40 m. Tot acesteia ii apartin, probabil, locuintele descoperite. Dupa numarul mare al vaselor ceramice descoperite in interiorul locuintelor putem trage concluzia ca asezarea a fost parasita in graba. In aceasta perioada fortificatia nu mai este folosita.

3. Trivalea Mosteni - La Palanca

Topografia

Cetatea de la Trivalea Mosteni, punctul La Palanca, este cunoscuta inca din sec. al XIX-lea (I, 3)[40]. Ea este amplasata pe un promontoriu de pe malul drept al terasei raului Teleorman la circa 20 m deasupra luncii acestuia. Varful promontoriului pe care se afla cetatea are o forma triunghiulara, iar incinta acesteia din urma este de circa 1 ha. Pe laturile de nord, est si sud se gasesc pante abrupte extrem de greu de urcat.

Fortificatia

Fortificatia cetatii a fost amenajata pe latura de vest, acolo unde promontoriul comunica cu restul cetatii si consta din doua santuri dublate fiecare de cate un val de pamant. Valul principal, cel dinspre interior, are o latime de circa 4,50 m si inaltimea actuala de 0,30-0,40 m. Incendiul care l-a mistuit a transformat acest val intr-o masa de "pamant ars", iar din palisada de lemn captusita cu lut nu au mai ramas decat bucati "arse obisnuit la rosu" pe care se disting usor urmele de barne cu diametrul de 0,09-0,012 m si nuiele cu diametrul de 0,1-0,2 m. Pamantul necesar acestui val provine, cel mai probabil, din santul exterior acestuia care avea adancimea de 1,70 m de la nivelul de calcare si o latime de 4 m.

Al doilea val ("bastionul") se afla amplasat in fata fortificatiei principale, avand acelasi traseu semicircular, dar mult mai accentuat. "Bastionul" are latimea de circa 4 m, iar inaltimea variaza intre 0,50-0,60 m. In structura acestuia au fost descoperite bucati de pamant ars avand imprimate "urmele unor barne despicate cu o latime de 0,06-0,09 m". Pentru moment, spre deosebire de alte cetati getice, la Trivalea Mosteni nu se cunosc fragmente de chirpici ("caramizi"). Santul corespunzarot acestui al doilea val are dimensiuni mai modeste decat primul, cu adancimea de 1,10 m si o deschidere la gura de numai 2 m.

Stratigrafia

Dupa cum o dovedesc urmele arheologice, promontoriul de la Trivalea Mosteni a fost locuit in mai multe epoci istorice. Cronologic primele materiale dateaza din bronzul timpuriu (culturile Cotofeni si Glina). De altfel acestea formeaza si primul nivel de cultura. Al doilea nivel cuprinde "rare fragmente apartinand culturii Basarabi si ceramica din sec. IV-III a. Chr."[41]

Locuirea

In interiorul cetatii de La Palanca, locuirea "este sporadica"[42]. Situatia este asemanatoare celei de la Pleasov sau Orbeasca de Sus.

Tot in interiorul cetatii au mai fost descoperite si cateva fragmente ceramice geto-dacice din sec. II-I a. Chr.[43], pe care autorul sapaturilor le pune in legatura cu o locuire sporadica. Printre acestea se afla si trei fragmente ce provin de la "vase celtice din grafit"[44].

4. Zimnicea - Cetate

Topografie:

Asezarea getica de la Zimnicea, punctul Cetate, este amplasata pe terasa inalta a Dunarii, la circa 25 m deasupra zonei de lunca. Pe latura de sud-vest, la aproape 30 m de asezare curge paraul Pasarea care se alimenteaza din lacul Suhaia si din izvoarele subterane aflate la baza terasei. Asezarea are o forma aproximativ triunghiulara cu o suprafata putin mai mica de 2 ha. Datorita distrugerilor provocate de-a lungul timpului asezarii, aspectul acestuia este modificat intr-o mare masua[45].

In timp ce pe latura de SV aszarea este delimitata de rapa abrupta de 25 m inaltime, practic inaccesibila, pe celelalte laturi aceasta este marginita de santuri. La nord se gaseste un sant de dimensiuni apreciabile, peste 30 m largime la gura, care se adanceste continuu ca urmare a ploilor si actiunii oamenilor. Pe latura de est, aproape paralele, se gasesc doua santuri, de mai mici dimensiuni decat cel de pe latura de nord. In prezent ambele santuri de pe latura de est, cu exceptia unei portiuni din capatul sudic, sunt umplute cu moloz si alte deseuri antropice[46].

Fortificatia

Cu ocazia cercetarilor arheologice din perioada 1948-1949 au putut fi observate, in partea de est a asezarii doua santuri paralele care se credea ca au facut parte dintr-un sistem de fortificatie al acesteia. La momentul sapaturilor din perioada 2000-2005 aceste santuri au fost aproape in totalitate astupate.

Pe latura de nord inca din 1924 s-a banuit ca avem de-a face cu un val de pamant ce facea parte din fortificatia asezarii. Ulterior, prin cercetarile intreprinse de I. Nestor, in 1948-1948, s-a stabilit ca acea "ridicatura valurita", paralela cu latura de nord a asezarii nu este parte a unei fortificatii si nu este un val constituit din pamantul scos din sant ci se datoreaza unei locuiri intense in aceasta zona a "Cetatii"[47]. Cu ocazia sapaturile din 2004-2005 pe latura de nord a asezarii, aproape de S. II/1949, la est de acesta, a fost sectionata aceasta ridicatura de pamant. In sectiunea deschisa aici (J 12-13), depunerile din epoca medievala sunt mult mai putin consistente, in schimb pentru sec. IV-III a. Chr. se constata o depunere masiva, cu o grosime de circa 2 m, fiind documentate doua locuinte partial suprapuse (pl. 140). Pe langa aceste depuneri masive de locuire, aici pamantul forma o ridicatura naturala fata de zona inconjuratoare[48].

Stratigrafia

Stratigrafia asezarii de la Zimnicea este deosebit de complexa si ridica numeroase semne de intrebare. De obicei depunerea culturala de pe Cetate masoara cu putin peste 2,50 m, exista insa si zone unde grosimea stratului de cultura atinge 4 m[49]. Stratigrafia de aici este complicata si dificil de deslusit atat datorita numarului mare de complexe, a numeroaselor distrugeri si reamenajari din a doua epoca a fierului, cat si a satului medieval care a fost amplasat in secolul al XIV-lea. In timp ce locuirea medievala a distrus aproape in totalitate ultimul nivel getic, gropile bordeielor apartinand ei au afectat masiv depunerile antice. De obicei fundul acestor bordeie se afla la circa -1,70 m adancime fata de nivelul actual de calcare. Adancimea si numarul mare[50] al bordeielor medievale de pe Cetate au dus la distrugerea multora din complexele sau instalatiile getice (gropi, locuinte, vetre).

In linii mari stratigrafia de pe Cetate se prezinta dupa cum urmeaza:

Sub pamantul arabil, puternic inierbat, gros de circa 20-25 cm se afla un strat de pamant negru-mazaros, cu o grosime de circa 25-30 cm, pe alocuri mai mare. Din acest strat se adancesc numeroase gropi de bordeie, pana la adancimi cuprinse intre -1,60-1,80 m. Unele gropi menajere ce apartin acestui nivel ajung pana la -2, 60 m (pl.141). Din punct de vedere cronologic acest strat apartine locuirii din sec. XIV, fiind datat atat pe baza vaselor ceramice descoperite in gropile de bordeie cat mai cu seama prin monedele de bronz batute de taratele bulgaresti si domnitorii Tarii Romanesti[51].

Asa cum spuneam mai sus locuirea medievala a distrus in totalitate ultimul nivel de locuire getic. Materialele arheologice care apartin acestuia din urma s-au pastrat fie in pozitie secundara in nivelul medieval, fie in gropile care au scapat neafectate de acesta. Doua astfel de gropi sunt relevante pentru cele afirmate. Este vorba de gropile 26 (pl. 147/1-3) si 502 (pl. 148/1-3). In prima au fost descoperite fragmente de cupe cu decor in relief (pl. 147/1) si un fragment de toarta bifida ce provine de la o amfora elenistica (pl. 147/3). In cea de a doua groapa se aflau fragmente de vase bitronconice specifice sfarsitului sec. II a. Chr. - primei jumatati a secolului I a. Chr. (pl. 148/1, 2) si un fragment de olan (pl. 148/3). La datarea acestui ultim nivel de locuire de pe Cetate ne putem folosi si de tezaurul de denari romani republicani si drahme Dyrrachium descoperit intamplator in 1972[52]. Cea mai recenta moneda romana este emisa in anul 83 a. Chr. (L. Sulla imp. Iterum; RRC, p. 373, nr. 359 / 2, atelier mobil, 84-83 a. Chr.), data dupa care se presupune ca a fost ingropat tezaurul. Un element pretios pentru datarea ultimului nivel de locuire este stampila amforica de Kos descoperita in sapaturile din 1924 si care s-ar situa in primele decenii ale sec. I a. Chr. (pl.166/6).

Sub nivelul medieval se gaseste un strat, variabil ca grosime, alcatuit dintr-un pamant cenusiu, prafos, pigmentat cu numeroase resturi de carbune. In functie de zona in care s-a sapat acest strat are adancimi variablile datorate amenajarilor moderne si mai ales contemporane[53]. In acest nivel apar foarte putine fragmente de amfore sau pietre de cariera. Din punct de vedere cronologic, pe baza materialului ceramic, el se poate incadra in a doua jumatate a secolului III si prima parte a sec. II a. Chr.

Urmatorul nivel aflat, acolo unde nu au fost realizate interventii contemporane, la -0,90-1,30 m, este de asemenea alcatuit dintr-un pamant nisipos cu multa cenusa (pl. 141). Pe baza stampilelor amforice acest nivel de locuire poate fi datat in prima jumatate a secolului III a. Chr. Acestui nivel ii corespund locuinta, prevazuta cu o vatra rectangulara ce avea colturile prismatice, din J 12, datata pe baza unei stampile amforice de Sinope, precum si Gr. 514 (pl. 141)

Ultimul nivel getic si cel mai vechi totodata, gros de circa 50-60 cm, este alcatuit dintr-un pamant nisipos-prafos, cu foarte multa cenusa si fragmente de carbune in compozitie (pl. 138. In acest nivel, ca dealtfel si in precedentul, au fost descoperite numeroase pietre de cariera (gresii), unele prezentind certe urme de fasonare, folosite la constructii. Pe baza unui gat de amfora Herakleia Pontica stampilat, descoperit in S XVIIIa, caroul 20, la baza nivelului I (-2, 30 m), putem data cu certitudine acest nivel in a doua jumatate a secoluli IV a. Chr. si probabil in primele 2-3 decenii ale secolului urmator. Aceasta datare a inceputurilor asezarii este sustinuta si de fragmentul de skyphos[54] ce apartine unui vas din grupa FB, datat in al treilea sfert al sec. IV a. Chr. I. Nestor si mai apoi A. D. Alexandrescu separa aceasta depunere in doua nivele[55], in functie de cantitatea de cenusa pe care o contin. Din punct de vedere tipologic si cantitativ nu exista nici o deosebire intre cele doua nivele. Ambele contin ceramica getica modelata cu mina si la roata, precum si foarte multe fragmente de amfore grecesti, in cele mai multe cazuri de Thasos. In nivelele superioare fragmentele de amfore thasiene apar intr-un numar foarte mic si in pozitie secundara.

Locuirea

Din punct de vedere cronologic, in asezarea getica de la Zimnicea locuirea se intinde aproximativ de la mijlocul sec. IV a. Chr. si pana in sec. I a. Chr., daca nu chiar in primele decenii ale secolului I p. Chr.[56] Datorita acestui lucru si depunerile materiale sunt consistente, pe alocuri, dupa cum spuneam, acestea ajungand la 4 m grosime[57]. Cele mai intens locuite zone par a fi fost, dupa grosimea nivelului de cultura, cele de pe laturile de est, nord si vest ale platoului "Cetatii" (pl. 134). Locuintele descoperite cu prilejul sapaturilor din perioada 2000-2006 sunt de suprafata, cu planul rectangular si podina amenajata prin unul sau mai multe straturi subtiri de lut. In unele situatii, asa cum este cazul locuintei descoperite in J 12-13, la baza peretilor au fost folosite pietre de cariera, de diferite forme, legate intre ele cu pamint (pl. 140). In interiorul acestei locuinte se afla o vatra rectangulara cu colturile amenajate in forma unor mici trunchiuri de piramida, ridicate cu circa 10-12 cm fata de suprafata acesteia. Alteori, este cazul locuintei dim F14b, vetrele au o forma mai mult sau mai putin rotunda.

Dupa fragmentele de chirpici care pastreaza numeroase urme de nuiele se pare ca peretii locuintelor erau construiti in sistemul paiantei. Pe unele dintre aceste fragmente au fost observate chiar lutuieli fine. De asemenea, cantitatea mare de cenusa foarte fina ar putea proveni de la acoperisul acestor constructii. De-abia in secolele II-I a. Chr. unele constructii, si ne gandim la acelea mai importante pentru comunitate, au fost acoperite cu tigle si olane ceramice dupa model elenistic.

In cuprinsul asezarii au fost descoperite foarte multe gropi, de diferite dimensiuni, dintre care majoritatea, dupa depunerile pe care le contin, par a fi "menajere". Forma in plan a gropilor este aproximativ rotunda sau ovala, iar in profil au peretii verticali sau sunt largite la baza (sac). O groapa care, dupa materialele continute, nu s-ar incadra in categoria celor menajere pare a fi Gr. 173 (pl. 142), atent si ingrijit sapata, rotunda in plan si cu peretii perfect verticali, iar fundul orizontal. In interiorul acesteia au fost descoperite trei pietre plate (gresii) asezate cu grija si mai multe obiecte (doua cutitase de fier, fusaiole, intre care una nearsa, fragmente de vase modelate cu mana si la roata ).

Fantana sacra (cpl. 36)

In S XVIII a, carourile 33-32, a fost cercetata partial in campania 2001 o fantana sacra (?). Aceasta a fost surprinsa in grund la - 3,00 m si a fost sapata pana la -6,80m, fara a se da de fund. Groapa a fost sapata vertical, iar peretii au fost captusiti in partea superioara cu lemn si lut galbui. In interiorul complexului 36 au fost descoperite numeroase fragmente provenind de la vase ceramice lucrate cu mana si la roata. Pentru datarea acestui put ne ajuta foarte mult locuinta adancita (cpl. 31). Aceasta din urma capacuieste cpl. 36 si este datata, pe baza fibulei de bronz cu resort bilateral si coarda exterioara, in Latene C. Putem considera astfel ca fantana apartine fazei timpurii a locuirii getice din situl de la Zimnicea (sec. IV-III). In ceea ce priveste caracterul acesteia, credem ca nu gresim daca afirmam ca avea un rol sacru, asemanator aceleia de la Ciolanesti din Deal. Fantana de la Zimnicea nu a avut rolul de sursa de apa deoarece panza freatica se afla la circa 25 m adancime, ca atare efortul era mult prea mare, am spune chiar inutil, cu atat mai mult cu cat izvoarele de apa se gasesc la baza cetatii, iar paraul Pasarea, se afla la circa 25-30 m distanta de asezare.

5. Nanov - Nanoveanca Baraj

Din asezarea de la Nanoveanca-Baraj, distrusa in 1967 cu ocazia construirii unui stavilar, nu au putut fi recuperate decat materiale ceramice. In acest punct, pe baza tipurilor ceramice, pare sa fi existat o locuire geto-daca cu doua nivele. Formele de tip Zimnicea-Murighol, dateaza primul nivel de locuire in a doua jumatate a sec. IV-sec. III a. Chr. Din al doilea moment de locuire, datat in sec. II-I a. Chr., provin: cupe cu buza evazata, un vas borcan, un fragment de vas din grafit si un fragment de olan.

1. Ciolanesti din Deal - Gradinarii

Asezarea in sine nu se remarca in mod deosebit fata de celelalte asezari geto-dace din perioada tarzie a celei de-a doua epoci a fierului (sau clasica), ea fiind una cu caracter rural, fara fortificatii.

Nota deosebita este data de fantana sacra descoperita aici in anul 1910, in imediata apropiere a pantei din extremitatea sudica a asezarii, la 3 metri distanta fata de cursul actual al Paraului Cainelui.

Fantana in cauza avea o forma aproape patrata cu deschiderea de 1,54X1,61 m, prevazuta cu ghizduri din lemn de stejar, care la capete se imbinau in "coada de randunica". In interiorul acestei constructii au fost descoperite 26 de vase ceramice intregi si fragmentare[58] si peste 250 de fragmente provenind de la alte vase ceramice, precum si o veriga de argint cu capetele infasurate. Pe baza materialului ceramic fantana de la Ciolanesti din Deal a fost datata in a doua jumatate a secolului II a. Chr.[59]

Existenta unor astfel de locuri de cult este atestata si in cuprinsul altor asezari si cetati geto-dace. Am amintit mai sus despre fantana de la Zimnicea, datata ceva mai devreme, probabil in prima jumatate a secolului III a. Chr.

La Popesti (jud. Giurgiu), in punctul Nucet a fost cercetata partial o fintana[60] asemanatoare celei de la Ciolanesti, dar cu dimensiunile in plan mult mai mari, de 4,80 x 4 m. Aceasta s-ar data cel mai probabil in aceeasi perioada cu cea de la Ciolanesti din Deal.

O descoperire foarte importanta, care se inscrie in randul fantanilor sacre folosite de geto-daci este Gr. 2/73 descoperita pe Cetatea 1 de la Ocnita[61] (jud. Valcea). Aceasta, sapata in stanca pana la -2,40 m, are planul oval, iar peretii au fost lutuiti. Caracterul de loc de cult al gropii de aici este dat atat de amplasarea ei in interiorul unei mari constructii, fie ea acoperita sau nu[62], precum si de calitatea si tipul descoperirilor din cuprinsul ei. Este vorba de vase ceramice, fibule, figurine de lut, monede, o masca de bronz si un gladius roman. Piesa din urma, impreuna cu teaca, a fost depusa cu mare grija fiind invelita intr-o panza de in.

Analiza materialelor din Gr. 2/73 de la Ocnita arata ca aceasta a fost folosita o perioada lunga de timp, pe parcursul sec. I a. Chr. si in prima jumatate a secolului urmator.

Tot caracter de loc de depunere pare a fi avut si groapa de pe panta de est a cetatii geto-dace de la Piatra Rosie (jud. Hunedoara). Printre materialele descoperite aici se afla, ca si la Ocnita, o spada, dar si o lampa de bronz, fragmente de la un vas de bronz. Se pare ca aceasta groapa a fost folosita inca din secolul II a. Chr. si a continuat sa fie in uz pe parcursul secolului I a. Chr.[63]

2. Sprancenata - Cetatea de la Galmee

Topografia

Asezarea geto-daca de la Sprancenata este situata in partea de sud a fostului sat Galmee, pe un pinten separat de terasa inalta a Oltului printr-un sant. Asezarea are o forma ovala (30x110 m) si este marginita, cu exceptia partii de est, de pante foarte inclinate, greu accesibile. Locul ales pentru amplasarea asezarii este unul deosebit de important din punct de vedere strategic deoarece supravegheaza toata valea Oltului, pe o distanta de cativa kilometri, iar situarea ei pe un pinten de terasa la mai bine de 50 m inaltime fata de nivelul luncii o face greu de cucerit. Fortificatia, ce consta din sant si val de pamant, este dispusa pe latura de est, acolo unde se facea legatura cu terasa. Valul, are la baza o latime de 7 m si este alcatuit din straturi alternative de pamant negricios si galben-nisipos. In interiorul incintei stratul de cultura atinge grosimea de 2 m, fiind alcatuit din patru nivele.

Fortificatia

Din cele prezentate de autorul sapaturilor, atat in text cat si in ilustratie, se constata faptul ca sapaturile nu au sectionat in intregime fortificatia, cu exceptia sectiunii S V. Pe profilul S V se observa clar fortificatia care consta din sant si val de pamant. Valul s-a constituit din pamantul scos din santul adiacent si care la origine a fost o viroaga naturala[64]. In prezent valul nu depaseste 1,90 m inaltime, iar latimea lui la baza este de 7 m. Valul a fost ridicat din depuneri alternative de pamant galben-nisipos scos din sant si pamant negricios scos din partea superioara a aceluiasi sant.

Pe profilul de nord al sectiunii S V se observa cum nivelul II suprapune stratul scurs din valul de aparare (pl. 114). Un alt amanunt demn de luat in seama este faptul ca pamantul negricios considerat a fi depus din santul de aparare se afla intr-o pozitie foarte inclinata, cu siguranta scurs din partea superioara a valului.

O situatie la fel de concludenta este cea din S VII. Aici, pe profilul de nord, se observa cum zona "cu multe urme de arsura, chirpic si cenusa", care a apartinut cel mai probabil unor constructii amplasate la baza valului, separa nivelul II de val. Afirmatia autorului sapaturilor conform careia stratul "de arsura si cenusa (niv I-n.n.) intra sub poala valului" trebuie interpretata mai de graba prin faptul ca pamantul "negricios" este scurs din val si nu ca valul a fost ridicat dupa distrugerea primului nivel de locuire[65].

Din cele prezentate mai sus credem ca se desprinde ideea conform careia santul si valul de pamant au fost ridicate in timpul primului moment de locuire de pe Cetatea de la Galmee. De asemenea locuirea corespunzatoare niv. I a sfarsit printr-un incendiu de proportii, ale carui urme se regasesc atat la poala valului cat si pe intreaga zona locuita. Incendiul nu a lasat urme vizibile asupra valului de aparare intrucat acesta, spre deosebire de cetatile getice din secolele IV-III a. Chr. dotate si cu o masiva struuctura de lemn, a fost construit numai din "pamant curat", fara "alta intaritura"[66].

Stratigrafia

Asezarea de la Sprancenata este una din asezarile geto-dace intens locuite, stratul de cultura de aici masoara pana la 2 m grosime. Sapaturile arheologice au delimitat trei niveluri de depuneri corespunzatoare din punct de vedere cronologic la tot atatea faze de locuire.

Realitatea arheologica pentru secolul V a. Chr. este aceea a unei slabe populari in zona de sud-vest a Munteniei. Cultura arheologica Alexandria, postulata pe baza descoperirilor de la Alexandria - La Vii si Balanesti - La Izvor, nu exista in realitate. Daca pentru prima statiune se poate admite existenta unui salas, cel mai probabil al unui grup de traci sud dunareni, in cazul celei de-a doua avem de-a face cu o groapa al carei material poate fi datat oricand pe parcursul sec. V-III a. Chr.

In aceasta zona situatia se schimba profund de abia la mijlocul, si mai ales in a doua jumatate a secolului IV a. Chr., cand iau nastere cetatile fortificate cu sant si val de pamant de la Albesti[67], Orbeasca de Sus[68], Pleasov[69], Raca[70], Trivalea Mosteni[71] si asezarea de la Zimnicea[72]. Este interesant de subliniat faptul ca aparitia acestor cetati se produce in momentul intaririi controlului statului macedonean la Dunarea de Jos[73].

Caracterul strict militar (de refugiu) al acestor cetati este subliniat atat de slaba consistenta a nivelului de cultura cat si de natura materialelor descoperite in incinta lor (varfuri de sageata si sulita, zabale si aplice etc.). Spre interiorul incintei fortificatiilor getice din sud-vestul Munteniei, materialele descoperite pot fi separate numai tipologic. In toate cazurile, "locuirea", atat cat este ea, se concentreaza la adapostul fortificatiei, la mica distanta de aceasta.

Pe parcursul sec. III a. Chr., aceste cetati sunt abandonate, ca mai apoi, in a doua jumatate a sec. II a. Chr., unele dintre ele sa fie din nou ocupate si folosite, de aceasta data ca asezari nefortificate.

In spatiul geto-dacic de la nord de Dunare exista numeroase analogii pentru cetatile din vestul Munteniei care au fost ridicate in a doua jumatate a sec. IV a. Chr.-sec. III a. Chr. si reocupate in sec. II-I a. Chr.

In stadiul actual al cercetarii este greu de spus care au fost cauzele ce au determinat ridicarea acestor fortificatii si in ce evenimente si-au gasit ele sfarsitul. Indiferent daca este vorba de o stapanire macedo-odrisa sau de ridicarea unui centru de putere indigen nu poate scapa neobservata legatura puternica intre nordul si sudul Dunarii. Sfarsitul acestor cetati sta tot in legatura cu spatiul sud tracic acolo unde, la mijlocul sec. III a.Chr, faramitarea politica se accentueaza.

3.1.3. Asezari locuite in secolele II a. Chr.-I p. Chr.

Pentru locuirea de sec. II-I a.Chr este greu de postulat existenta unui pericol avand in vedere ca fortificatiile acestor cetati nu sunt refacute ( Margaritesti, Pleasov etc.), iar in unele cazuri asezarea este amplasata si langa cetate ( Albesti, jud. Teleorman).

Spre deosebire de perioada anterioara, in a doua jumatate a sec. II a. Chr. si mai cu seama din secolul urmator cunoastem un numar mult mai mare de asezari geto-dace. Cele 89 de asezari cunoscute pana in prezent au fost descoperite in 43 de localitati. Astfel ca, la prima vedere, zona de sud-vest Munteniei pare a fi fost bine studiata. In realitate situatia arheologica este total diferita. Din cele 89 de puncte cu materiale arheologice geto-dace care dateaza din sec. II-I a. Chr., 68 sunt cunoscute exclusiv din cercetari de suprafata. Unele din aceste puncte apar ca simple mentiuni, fara a fi furnizate date referitoare la amplasament, numarul si tipul materialelor recoltate de la suprafata solului, relatia dintre asezare si sursele major de apa etc. De o lipsa acuta de informatii ne lovim si in cazul celor 12 asezari in care au fost executate sondaje arheologice. Daca din asezarea de la Ciolanesti din Deal -Gradinarii este publicata fantana sacra si materialele descoperite in interiorul ei, despre celelalte asezari sunt date publicitatii numai informatii referitoare la topografia si tipul materialelor descoperite. In alte situatii existenta sondajelor este confirmata de note disparate sau, mai rau, de marcajele existente pe materialele arheologice aflate in colectiile MJT[74].

Din cele 6 asezari cercetate sistematic numai doua, Sprancenata - La Galmee si Pleasov - Cetate, au beneficiat de o publicare detaliata. Despre locuirea ce apartine sec. II-I a. Chr. din celelalte 4 asezari cercetate (Dulceanca II, Orbeasca de Sus - Sat, Trivalea Mosteni - La Palanca si Zimnicea - Cetate) au fost publicate numai informatii sumare.

Amplasarea asezarilor

In functie de locul ales pentru amplasare asezarile geto-dace din sec. II-I a. Chr. se grupeaza in mai multe categorii:

1. O prima categorie o formeaza asezarile amplasate direct in lunca. Daca unele din aceste asezari au fost instalate chiar in lunca plana, aproape de cursul raurilor, altele se gasesc pe locuri mai mult sau mai putin ridicate fata de terenul inconjurator. Din prima grupa fac part asezarile de la Alexandria - Caramidarie, Nanov - Balta Calin si Izvorul Rece. In schimb asezarile de la Baciu si Magura - Bran au fost amplasate pe un teren mai ridicat dcat cel din imediata apropiere. Prima se afla situata pe un tell gumelnitan, despre care nu cunoastem daca are ca baza lunca plana sau a folosit o ridicatura naturala. In schimb despre asezarea de la Magura -Bran stim cu siguranta ca ea se afla pe un martor de eroziune desprins din terasa stanga, inalta de la confluenta Clanitei cu Teleormanul[75].

2. O alta grupa cuprinde asezarile amplasate pe terasele secundare ale raurilor, ele fiind de obicei mai inalte cu circa 3-7 m fata de lunca plana inundabila. In aceasta situatie se gasesc asezarile d la Ciolanesti din Deal - Gradinarii, Olteni - Cimitir, Orbeasca de Sus - Sat, Beiu - La Sat, Zlata. In toate cele cinci cazuri o latura a asezarii este scaldata de apa sau acestea se gasesc la foarte mica distanta de cursul de apa.      

3. A treia grupa o formeaza asezarile amplasate la baza terasei. Din aceasta grupa fac parte asezarile de la Albesti - Islaz, Baciu, Alexandria - Sut SIMCA si Laceni - Cioroaica. In cazul ultimelor doua se constata ca acestea se afla situate la mare distanta de cursul de apa, situatie suplinita de existenta izvoarelor de apa potabila de la baza terasei.

4. In a patra categorie, cea a asezarilor amplasate pe pante de terasa, mai mult sau mai putin accentuate, intra 10 asezari. Unele din aceste asezari, asa cum sunt cateva situate pe Valea Nanovului au fost intemeiate pe pante din zone de coluviu, ele fiind marginite pe doua laturi de apa sau teren mlastinos. Aproape toate asezarile din aceasta categorie se gasesc la distante foarte mici de sursa majora de apa.

5. O categorie mai numeroasa este cea a asezarilor amplasate pe platoul teraselor inalte, aproape de buza acestora. Din aceasta fac parte 19 asezari. Din randul asezarilor amplasate pe terasele inalte se desprinde o categorie formata din asezari situate pe promontoriu (sau pinten) de terasa. In cazul acestor asezari (Sprancenata - La Galmee, Pleasov - Cetate, Trivalea Mosteni - La Palanca, Zimnicea - Cetate) cea mai mare parte a lor este marginita de pante abrupte aproape inaccesibile. Cu exceptia asezarii de la Sprancenata celelalte patru se afla situat pe amplasamentl unor foste cetati/asezari amenajate in sec. IV-III a. Chr.

Relatia asezari-sursa de apa

Sursa de apa este un factor important in alegerea amplasamentului unei asezari geto-dace. Majoritatea celor din urma sunt situate la distante mici sau chiar foarte mici fata de sursa de apa. Din cele 78 de asezari cunoscute aproape jumatate din ele (36) se gasesc la mai putin de 100m. In unele cazuri (Zlata, Nanov - Balta Calin, Nanov - Balta O.C.L. etc) marginile asezarilor sunt scaldate de apa. In acelasi timp un numar de 7 asezari sunt situate la o distanta cuprinsa intre 100-300 m fata de sursa de apa. In cazul de fata distanta fata de sursa de apa pare a fi intr-o relatie stansa cu tipl de amplasament. Cu o singura exceptie toate celelalte asezari aflate in aceasta grupa se afla situate pe terase sau pante de terase.

Alte cinci asezari (Alexandria - Sut SIMCA, Laceni - Cioroaica, ) sunt situate la distanta de peste 300 m fata de cursul actual al raurilor/paraurilor. Toate cele 5 asezari sunt situate pe terasa sau la baza acestora.

3.2. Necropole si morminte izolate

3.2.1. Necropole si morminte izolate. Perioada secolelor V-III a. Chr.

3.2.1.1. Necropola getica de la Zimnicea - "Campul Mortilor"

Inventarul: structura, cantitate, dispunere

Pentru serierea mormintelor de la Zimnicea am stabilit un numar de 43 tipuri de piese de inventar (recipiente ceramice, arme, podoabe, obiecte de port). La seriere au participat 116 morminte (79,95%) dintr-un total de 159, si a dus la delimitarea a trei grupe de asociere, care corespund tot atator faze de evolutie a necropolei getice de la Zimnicea.

In ceea ce priveste structura inventarului mormintelor de incineratie getice de la Zimnicea, putem afirma, fara teama de a gresi, ca avem de-a face cu un inventar in general modest. Exista totusi si morminte de incineratie care au un inventar relativ bogat si variat ce consta, pe langa urna si capacul ei, din 1-3 vase adiacente, ustensile, obiecte de port si podoaba.

La mormintele in urna vasele adiacente sunt depuse atat in interiorul acesteia, in afara urnei, cat si in apropierea ei. In cazul mormintelor cu oasele depuse direct pe sol, vasele adiacente sunt dispuse asemanator celor de inhumatie, la sud de zona unde ar fi trebuit sa se gaseasca picioarele, sau de o parte si de alta a oaselor calcinate. In ceea ce priveste dispunerea obiectelor marunte, de port si podoaba, in majoritatea cazurilor acestea se aflau "printre oasele calcinate".

In cimitirul getic de la Zimnicea este usor de observat faptul ca amenajarea mai elaborata a mormantului este strins legata de statutul social si de ocupatia celui decedat, precum si de perioada cand a fost construit.

Amenajarile exterioare mai elaborate si bineinteles mai costisitoare, atit din punct de vedere al efortului depus cat si al calitatii constructiei funerare, sunt realizate numai in a doua jumatate a secolului IV a. Chr. si constau din movila funerara si camera captusita cu pietre nefasonate.

Adancimea mormintelor

Pentru majoritatea mormintelor de la Zimnicea nu au putut fi identificate limitele gropilor, forma si adancimea acestora. Din cele 133 de morminte pentru care detinem date, in 98 de cazuri adancimea era cuprinsa intre -0,40-0,80 m.

Cronologia necropolei:

Faza I.

Din aceasta etapa de evolutie a necropolei fac parte mormintele 6, 143, 147, 87, 1, 128, 55, 21, 17, 139, 2, 141, 16, 77, 22, 25, 13, 9, 124, 50, 8, 28, 155, 27, 94, 150, 24, 125, 38, 73, 152, 29, 70, 92.

In prima faza de evolutie a necropolei de la Zimnicea constatam prezenta unor morminte tumulare de incineratie cu un bogat inventar, alcatuit din arme, vase ceramice getice si grecesti (amfore), obiecte de port (fibule, oglinzi, piepteni de os), podoabe (margele de metal, sticla, lut, os, inele, etc), piese de harnasament (zabale, catarame).

In timp ce mormintele de barbati sunt reflectate prin armele pe care le detin (coif de tip calcidic, spade, virfuri de lance si de sageti), mormintele de femei contin un numar mare de obiecte de port si podoaba precum fibule (pana la noua exemplare in unele morminte), margele de lut, sticla, oglinzi, piepteni.

Faza a II-a. Aceasta a doua grupa cronologica cuprinde un numar mai mare de morminte: 121, 67, 57, 42, 23, 153, 14, 154, 98, 41, 127, 151, 5, 107, 144, 146, 31, 30, 61, 69, 157, 65, 158, 159, 63, 36, 46, 32, 83, 59, 137, 85, 60, 51, 111, 48, 56, 71, 74, 133, 145, 19, 108, 118, 97, 148, 137.

In a doua faza, cu putine exceptii, nu mai sunt prezente arme in morminte, in schimb se pastreaza un numar relativ mare de vase ceramice, fibule, margele. Spre cea de-a doua parte a sec. III a. Chr. inventarul mormintelor incepe sa devina mai sarac, situatie care se amplifica pe parcursul celei de-a treia faze de evolutie. In aceasta din urma perioada, de multe ori, inventarul mormantului se reduce la vasul urna.

La trecerea dintre faza a II-a spre faza a III-a se constata aparitia in morminte a cutitelor curbe de lupta, unele impreuna cu teaca de metal, pe care o punem pe seama influentelor celtice. Tot acum, este vorba de sfarsitul sec. III a. Chr. inceteaza de a mai fi prezenta in morminte fibula de schema tracica, locul ei fiind luat de cea de schema Latène.

Faza a III-a cuprinde mormintele: 75, 64, 68, 3, 4, 12, 93, 45, 43, 132, 134, 81, 78, 117, 76, 135, 116, 90, 58, 52, 53, 106, 122, 88, 79, 47, 100, 123, 84, 86, 80, 109, 115, 35.

Toate mormintele datate in aceasta ultima etapa sunt de incineratie in urna, majoritatea lor fiind plane, iar uneori acestea au fost sapate in tumulul unor morminte mai vechi. Pe parcursul acestei faze se constata o saracire accentuata a mobilierului funerar, care uneori este constituit numai din urna funerara (39, 40, 52, 80, 84, 122). Aceasta din urma este in proportie de 78% un vas modelat cu mana.

Catalogul mormintelor este numerotat cu cifre arabe, de la 1 la 159, fiind refacute inventarele sunt prezentate pe morminte si nu pe categorii functionale.

In aceeasi zona au fost descoperite morminte izolate cu inventare relativ bogate precum cele de la Fantinele sau Facau, dar si mormantul princiar de la Peretu.

Necropola getica de la Zimnicea poate fi numita numai generic birituala, avand in vedere ca dintr-un total de 172 morminte certe[76], numai patru sunt de inhumatie, restul de 168 fiind de incineratie.

In a doua jumatate a sec. IV a. Chr. si primele decenii ale secolului urmator se constata o conectare a reprezentantilor aristocratiei militare geto-dace la fenomenul si influentele de ritual funerar sud tracice si macedonene. Chiar daca arhitectura funerara de la nord de Dunare nu este la fel de spectaculoasa si elaborata asa cum se intampla cu cea de la la sud de fluviu (mediul triball sau odris) se observa totusi preocupare a pentru sublinierea statutului celui decedat prin amenajarea camerei funerare sau prin ridicarea movilei de pamant.

Mormintele din perioada timpurie a celei de-a doua epoci a fierului din Campia Munteniei au in general un inventar bogat. In cazul aristocratilor si al luptatorilor mormintele contin mai multe piese atat de armament ofensiv (sulite, sageti, spade), cat si defensiv (coifuri), obiecte de port si podoaba, vase de bronz sau argint, zabale care subliniaza o data in plus statutul defunctului. Pe de alta parte, unele morminte de femei contin un numar si mai mare de obiecte. Este vorba in principal de fibule (pana la noua exemplare intr-un mormant), care se asociaza obisnuit cu piepteni de os/corn, margele de sticla, piatra sau lut, pandantive din cochilii de scoici, oglinzi de metal.

Spre sfarsitul sec. III a. Chr.-inceputul sec. II a. Chr. se accentueaza saracirea inventarului mormintelor, care se constituie in principal din vase ceramice. Apar acum fibulele de schema Latène si probabil tot ca influente celtice sunt depuse in morminte cutite de lupta, uneori impreuna cu teaca aferenta.

In a doua jumatate a sec. II a. Chr., de cele mai multe ori, inventarul este constituit din vasul urna care, in majoritate este un vas modelat cu mana (cana), sau vasul urna si capacul acestuia. Numarul mormintelor scade drastic, astfel ca in a doua jumatate a sec. I a. Chr. se pot data cu certitudine numai doua morminte.

3.3. Depozite si tezaure

3.3.1. Tezaure din perioada sec. V-III a. Chr.

Tezaurul princiar de la Peretu (jud. Teleorman)

Tezaurul descoperit in mormantul tumular de inhumatie de la Peretu este de departe cea mai spectaculoasa descoperire din zona, comparabil cu descoperirile de la sud de Dunare (Agighiol, Vraca, Kazanlak). Acesta se afla depus, la circa 7,5 m departare de scheletul defunctului intr-un vas de mari dimensiuni (cazan), a carui gura era acoperita cu o tava de bronz.

In interiorul cazanului se gaseau: un coif de argint, partial aurit, de tip getic, cu calota conica si decorat cu motive fito- si zoomorfe, un rhyton de argint in forma unui cap de om, trei phiale, un aryballos si 47 aplice, toate de argint.

Cu exceptia coifului, toate celelalte obiecte isi gasesc foarte bune analogii la Vraca - Mogilanska Mogila, in M. 2.

3.3.2. Depozite si tezaure din perioada secolelor II a. Chr. - I p. Chr.

3.3.2.1. Depozite de obiecte de port si podoaba

In sud-vestul Munteniei, pe langa alte numeroase artefacte, au fost descoperite si doua depozite alcatuite din obiecte toreutice de argint. Este vorba de depozitele de la Balanesti (jud Olt) si Vedea (jud. Teleorman).

Ambele depozite au o structura asemanatoare, fiind alcatuite din piese de argint, obiecte de port (fibule) si podoabe (lanturi, inele, bratara, cercei).

Depozitul de la Balanesti contine 10 piese de argint, intre care o bratara plurispiralica decorata cu palmete, iar extremitatile in forma unor capete de serpi. Doua piese deosebite sunt fibulele cu scut triunghiular si masca umana, de tip Rustoiu 12b. Cele trei inele de argint sunt realizate dintr-un fir subtire de argint, doua din ele rectangulare in sectiune, iar al treilea rotund. Depozitul mai contine doi cercei si o veriga cu capetele petrecute.

Tot 10 piese, daca nu socotim cana de argint, contine si depozitul de la Vedea. Este vorba de patru fibule, intre care unele fragmentare, doua cu scut rombic si alte doua lingurita, de tip Rustoiu 16c. La acestea se adauga doua inele si un cercel.

Pe baza analogiilor din spatiul geto-dac cele doua depozite se dateaza in a doua jumatate a secolului I a. Chr., daca nu chiar la sfarsitul acestuia.

3.3.2.2. Tezaure monetare

Alcaturirea tezaurelor

In ceea ce priveste alcaturirea tezaurelor monetare se observa urmatoarele (fig. 48/2):

1.     Din cele 40 de tezaure monetare 23 sunt formate exclusiv dintr-un singur tip monetar, iar 17 sunt mixte.

2.     Tezaurele mixte sunt formate in principal din doua tipuri monetare (12 tezaure) si mai rar din trei (Contesti, Fantanele, Furculesti-Videle, Suhaia), iar intr-un caz chiar patru (Videle).

Aand in vedere asocierile monetare, se constata o separare cronologica intre tetradrahmele Macedonia Prima si monedele getice de tip Varteju-Bucuresti, pe de o parte, si denarii romani republicani, drahmele Dyrrhachium, drahmele Apollonia, obiectele de podoaba de argint, pe de alta parte. Asocierea tetradrahmelor thasiene cu aproape toate celelalte tipuri monetare se explica prin ramanerea acestora un timp mai indelungat pe "piata" monetara din Dacia.

Avand in vedere tipul asocierilor din tezaurele din sud-vestul Munteniei putem afirma ca patrunderea monedelor straine in acest spatiu s-a facut intr-o perioada relativ scurta de timp (sf. sec. II a. Chr-sf. sec. I a. Chr.), iar aceasta nu are nici o legatura cu cauzele economice.

Conditii de descoperire

In ceea ce priveste relatia tezaur monetar- asezare se constata urmatoarele: 9 tezaure au fost descoperite in interiorul unor asezari getice; un tezaur descoperit langa o asezare, iar pentru restul de 7 tezaure nu s-a specificat daca exista vreo legatura cu asezari getice.

Cauzele ingroparii tezaurelor monetare

Majoritatea cercetatorilor, uneori afirmand-o indirect, au considerat ca ingroparea tezaurelor monetare este strans legata de evenimente politico-militare, unii considerand chiar ca pot deosebi evenimentul respectiv cu o mai mare precizie.

Cu exceptia tezaurelor de tetradrahme Macedonia Prima si unele ce contin tetradrahme Thasos, celelalte tezaure au fost ingropate pe parcursul secolului I a. Chr. si cu precadere in ultimele decenii ale acestuia.

Momentul de depunere in pamant a tezaurelor monetare si a celor care contin piese de port si podoaba coincide cu o perioada de framantari politico-militare la Dunarea de Jos. Este epoca in care se produce acea "incrementa Dacorum" din punct de vedere politico-militar, demografic si al culturii materiale. Expeditiile la sud de Dunare in care sunt angrenate populatii geto-dace sunt consemnate de izvoarele literare, iar razboaiele purtate de Burebista la mijlocul secolului I a. Chr. sunt bine cunoscute.

Insecuritatea comunitatilor geto-dace din Campia Munteniei se accentueaza dupa anul 44 a. Chr. atat prin conflictele care apar intre diferite triburi si formatiuni politico-militare locale, cat si prin cresterea pericolului reprezentat de armatele romane gata de expeditii de pedepsire a geto-dacilor ce atacau provinciile de la sud de Dunare.

In secolul I p. Chr. fenomenul ingroparii tezaurelor ia sfarsit, mai mult decat atat majoritatea asezarilor din jumatatea de sud a Munteniei isi inceteaza existenta. Aceasta situatie isi are cauzele cel mai probabil in politica dusa de Imperiul Roman pentru protejarea provinciilor sud dunarene.