BRODERIA VECHE ROMANEASCA

BRODERIA VECHE ROMANEASCA

Vechea broderie romaneasca, de o valoare artistica remarcabila, somptuoasa si stralucitoare prin firul de aur, argint si matasea colorata cu care este lucrata, impresionanta prin desavarsirea tehnica si prin calitatea sa de a face direct si imediat inteligibila lumea de simboluri pe care o infatiseaza, aduce - alaturi de arhitectura si pictura - una din contributiile romanesti cele mai reprezentative nu numai in arta sud-estului european, ci si la aceea a intregului Orient crestin.

Originile broderiei romanesti se afla in broderia bizantina, ale carei principii si motive au fost preluate si raspandite in toate tarile balcanice. Pe aceste premize bizantine si sud-slave, adaptate nevoilor si posibilitatilor locale, selectate, interpretate si imbogatite pe masura ce societatea romaneasca isi definea propriul sau gust artistic, arta broderiei medievale romanesti se desavarseste in a doua jumatate a secolului al XV-lea si va evolua cu stralucire timp de aproape patru veacuri, pana in pragul timpurilor moderne. Echilibrul, monumentalitatea compozitiei, puritatea si organicitatea liniei, intensitatea concentrata a expresiei, eleganta gesturilor, subtilitatea cromatica inrudesc broderia cu pictura si miniatura, asezand-o printre artele majore ale evului mediu.

Stiinta de a adapta fara gres compozitia la o suprafata data, raportul cumpanit intre figuratie si ornament, dozajul nuantat al culorilor adevereste calificativul de 'pictura cu acul' dat acestor broderii. In acelasi timp insa, prin larga folosire a firului de aur si argint, prin stralucirea culorilor, broderiile pastreaza un puternic caracter decorativ, potrivit gustului pentru somptuos al societatii medievale romanesti.

Chiar daca surprindem unele similitudini care indica opere ale aceluiasi atelier sau artist, fiecare piesa de broderie romaneasca ramane - in cadrul unei etape stilistice - un unicat bine individualizat. Putine sunt numele artistilor brodeuri pe care le cunoastem astazi (cele mai vechi sunt cele ale lui Zosim si Mardare, autori ai Dverei de la Bogdan al III-lea), majoritatea lucrarilor fiind nesemnate. Cele mai multe dintre broderii au fost executate in atelierele de la curtile domnesti sau in centre urbane, precum si in atelierele manastiresti, cum sunt cele de la Neamt, Bistrita, Putna, Sucevita, Dragomirna (din Moldova), Tismana, Bistrita - Valcea, Arges sau Hurezi (din Tara Romaneasca).

Piesele care vor fi prezentate apartin in majoritate patrimoniului artistic national (multe broderii, in special danii domnesti, se mai gasesc in colectii si muzee din strainatate) si au fost selectionate dupa criteriul valorii reprezentative dat de calitatea artistica si de gradul de ilustrare a etapelor stilistice pe care broderia romaneasca le-a parcurs din secolul al XV-lea pana la finele secolului al XVIII-lea si chiar la inceputul veacului urmator

EVOLUTIA BRODERIEI

1. Inceputurile

De-a lungul mileniului I e.n. au existat legaturi intense si neintrerupte ale romanilor cu lumea romano-bizantina si bizantina. In cursul secolelor X-XIV (epoca medievala timpurie) se constata - pe baza de marturii arheologice - o similitudine intre obiectele de import si cele lucrate in atelierele locale, vadind eforturi de creatie proprie-romaneasca, bazata pe premizele traditionale comune tarilor din dreapta Dunarii. Diferenta va deveni sensibila in a doua jumatate a secolului al XlV-lea, determinata de constituirea statelor independente ale Tarii Romanesti si Moldovei. Intre momentul realizarii broderiei care a fost gasita doar fragmentar intr-un mormant de la Dinogetia - Garvan (centru urban situat la limita de nord a Dobrogei bizantine), datand din secolul al Xl-lea, si primele broderii romanesti din secolul al XV-lea a existat desigur un lung proces de elaborare. Asa spre exemplu, intre Epitaful de la Cozia (1395-1396) sau Bedernita si Orarul de la Tismana (cca. 1381- 1383) si Aerul de la Radauti (inceputul secolului al XV-lea), desi nu sunt inca esentialmente diferentiate de arta greco-slava din Balcani, aceasta nu inseamna, totusi, ca ele nu au putut fi lucrate in ateliere din tara. Similitudinea tehnica si iconografica intre broderia bizantina-slava si cea romaneasca din perioada inceputurilor (secolul al XV-lea) vadeste, pe de o parte, un normal proces de influenta a unei arte (ajunsa la o incontestabila maturitate stilistica) asupra unei societati aflata in plina ascensiune, iar de alta parte concretizeaza etapa finala a unei perioade de experimentare in productia artistica proprie. Astfel, Epitrahilul lui Alexandru cel Bun, cu portretele voievodului si al sotiei sale (cele mai vechi portrete cunoscute in tara), avand mentionate numele si titlul donatorilor, poate fi considerat ca prima 'semnatura' romaneasca in domeniul broderiei medievale. Aceleiasi perioade ii apartin Epitrahilul 'cu sarbatori' de la Bistrita si Epitaful din 1428 (Bistrita)

Procesul de osmoza intre broderia bizantino-balcanica si cea romaneasca este sesizabil. Spre exemplu, pot fi gasite asemanari iconografice si compozitionale intre piesele de la Tismana si cele greco- athonite, intre Epitaful de la 1428 si cel sarbesc din secolul al XlV-lea al imparateselor Eutimia si Eupraxia (pastrat la Putna), intre Epitrahilul bizantin din secolul al XIV-lea si copia sa moldoveneasca din secolul al XV-lea (ambele aflate la Putna).

Cu toate asemanarile, o serie de elemente caracteristice (iconografice si compozitionale), cum sunt lipsa oricarui element decorativ, reprezentarea simbolurilor evanghelistilor, inscriptiile de danie in forma de chenar, constituie dovada unei faze de dezvoltare artistica cand nu se mai copiaza, ci se tinde spre prelucrarea - dupa conceptii proprii - a sugestiilor primite. Broderiile din vremea lui Alexandru cel Bun reprezinta astfel prima faza din evolutia broderiei romanesti, caracterizata prin sicretism si osmoza cu Bizantul si tarile sud-slave, pe de o parte, si elaborarea unora dintre trasaturile autohtone dominante ale epocii urmatoare, pe de alta parte.

2. Perioada clasica

A. Moldova

a) A doua jumatate a veacului al XV-lea: faza monumentala.

Cea dintai capodopera a genului, Epitaful din 1437 daruit manastirii Neamtu de egumenul Silvan face legatura dintre faza precedenta si perioada 'clasica' a broderiei vechi romanesti. Ca schema, piesa respectiva reprezinta cea mai simpla expresie a tipului iconografic ce va deveni apoi caracteristic epitafelor moldovenesti ce se vor realiza de aici inainte. El concentreaza - intr-o realizare artistica ajunsa la maturitate - premizele stilistice ale etapei ulterioare a broderiei moldovenesti din vremea lui Stefan cel Mare. Omogenitatea stilistica a artei moldovenesti din perioada respectiva corespunde stadiului de echilibru politic, in care toate artele ating plenitudinea expresiei lor stilistice. Numeroase broderii pastrate din aceasta perioada (epitrahile, dvere, valuri liturgice, epitafe) au fost realizate la Putna, cel mai de seama centru de creatie al broderiei moldovenesti. Daca unele piese, cum sunt Epitrahilul (1469) si Aerul (1484) de la Moldovita, mai pastreaza unele asemanari cu broderiile din vremea lui Alexandru cel Bun, cele trei epitafe de la Putna (1490), Moldovita (1494) si Dobrovat (1504-1506) sunt monumentale in echilibrul economiei compozitionale. O alta trasatura ce particularizeaza broderiile din aceasta faza de evolutie are in vedere calitatile lor 'poetice', ce pot fi relevate in cazul unor lucrari cum sunt cele patru Dvere de la Putna - Inaltarea, Adormirea Maicii Domnului, Buna Vestire si Rastignirea. Un loc aparte in istoria broderiei medievale romanesti il ocupa Acoperamantul de mormant al Mariei de Mangop (sotie a lui Stefan cel Mare si Sfant), considerata una dintre piesele cele mai remarcabile si mai somptuoase apartinand evului mediu romanesc. Pe langa monumentalitate si o anume sensibilitate poetica, broderiile din vremea lui Stefan cel Mare se caracterizeaza prin echilibrul dintre compozitie si fond, prin precumpanirea figurativului fata de ornamental si prin delicata nuantare a culorilor.

b) Secolul al XVI-lea: faza decorativ-picturala.

Cu Epitrahilul de la Dobrovat (1504) broderia moldoveneasca intra intr-o noua faza de evolutie, in care unitatea compozitionala se fragmenteaza, traseul linear se frange si se complica, iar tema figurata se invaluie intr-un bogat cadru vegetal. Aceste trasaturi se afirma cu autoritate in cazul Dverei daruita de Bogdan al III-lea manastirii Putna, reprezentand Adormirea Maicii Domnului. Caracterul bivalent al piesei - ornamental si narativ - aminteste de punerea in pagina, cu doua decenii inainte, a temei "Arborelui lui lesei, care va figura pe fatadele bisericilor din vremea lui Petru Rares.

De foarte mari dimensiuni, cele doua dvere daruite de Alexandru Lapusneanu ctitoriei sale de la Slatina, una in 1561, cealalta nedatata, dar apartinand aceleiasi perioade, ne cuceresc prin caracterul lor pictural.

Remarcabile sunt portretele donatorilor pe care le contin, asemanatoare ca tratare cu portretele voievodale de pe broderiile realizate in Tara Romaneasca. Cele patru epitafe moldovenesti: de la Putna (1516), de la Dionisiu-Athos (1545), de la Slatina (1561) si de la Sucevita (1592), foarte asemanatoare intre ele, vadesc aceeasi evolutie catre narativ si decorativ. Personajele care il plang pe Iisus devin mai numeroase si isi pierd din particularitatile expresive, campul se incarca cu elemente simbolice, un chenar lat, decorativ, dubleaza chenarul cu inscriptia, stelele se metamorfozeaza in flori, iar solul este presarat cu flori ce au lujere inalte si frunze.

Cu Epitaful de la Sucevita (1592), care pastreaza stralucirea formala a unui obiect de arta somptuara, rod al repetitiei nu al creatiei, perioada clasica a broderiei moldovenesti se incheie.

B. Tara Romaneasca

Nici una din broderiile muntenesti din secolul al XV-lea nu s-a pastrat in tara. Calitatile lor ne sunt indeosebi cunoscute prin intermediul numeroaselor danii aflate in manastirile sarbesti si athonite.

Broderia munteneasca din secolul al XVI-lea este mult mai legata (comparativ cu cea din Moldova) de lumea balcanica, pastrand elemente ale traditiei artistice comune in ceea ce priveste compozitia si repertoriul ornamental (impletituri geometrice, semipalmete). Originalitatea broderiei muntenesti din aceasta perioada o constituie portretele boieresti, care insa nu mai au caracterul aulic al portretelor de voievozi; printre aceste piese se numara Epitrahilul de la Bistrita-Valcea (1521), cu portretele lui Barbu Craiovescu si al sotiei sale Negoslava, Dvera de la Stanesti (inceputul secolului al XVII) cu portretele lui Preda Buzescu si al sotiei sale Catalina, Epitrahilul de la Meteore (Grecia), reprezentand pe Preda Buzescu cu familia sa, un alt Epitrahil de la Stanesti (1606, aflat azi la Banya-Jugoslavia) reprezentandu-i pe Stroe Buzescu si sotia sa Sima.

Lucrarea cea mai reprezentativa a acestei perioade ramane insa Dvera reprezentand Coborarea de pe Cruce (cea. 1517), lucrata la comanda lui Neagoe Basarab pentru ctitoria sa de la Curtea de Arges. Aici portretele votive pastreaza acelasi caracter aulic pe care il intalnim si in pictura bisericii episcopale de la Curtea de Arges. Prin compozitia echilibrata, prin maiestria executiei tehnice, prin expresivitatea figurilor si gesturilor, prin coloritul viu dar subtil, Dvera Coborarea de pe Cruce se numara printre piesele clasice ale broderiei medievale romanesti. Portretele lui Vintila Voda, al sotiei sale Rada si al fiului lor Draghici, brodate pe doua poale de icoana aflate la Kutlumuz, se inscriu si ele in aceeasi categorie a broderiilor cu tenta aulica.

3. Perioada post-clasica

A. Moldova (secolul al XVII-lea)

La inceputul secolului al XVII-lea, in evolutia broderiei romanesti se identifica doua directii; una legata de traditie (Epitaful de la Secu, 1608, daruit de Anastasie Crimca manastirii Dragomirna) si o alta cu evidente accente innoitoare al carei exponent poate fi considerat Acoperamantul de mormant al lui Ieremia Movila (1606), apreciat a fi si primul portret psihologic din arta medievala romaneasca, piesa care va deschide o noua perioada in evolutia acestui gen de arta.

Dvera cu portretul lui Simion Movila (1609) este tratata ca un 'gisant', fiind, in ansamblu, mai putin reusita. De remarcat la ambele lucrari elementele decorative care tin de traditia artistica a secolului precedent.

Viziunea conform careia au fost create cu cateva decenii mai tarziu portretele brodate ale Doamnei Tudosca, sotia lui Vasile Lupu si al fiului sau Ioan nu este medievala. Aceste 'tablouri brodate' reprezinta reflexul noilor preferinte ale societatii romanesti, portretele brodate din vremea lui Vasile Lupu - academice copii dupa natura - anticipand portretele pictate in ulei care vor face trecerea spre arta moderna.

In contrast cu acestea se situeaza grupul de broderii religioase de la Trei Ierarhi din Iasi, la care, pe cat de frumoase si desavirsite sunt chenarele decorative, pe atat de stingace sunt realizate reprezentarile figurative. Marea broderie religioasa, sacra si austera, isi incheiase ciclul de evolutie.

B. Tara Romaneasca (secolul al XVII)

Spre finele secolului al XVII-lea asistam la un moment de eflorescenta a artei muntenesti, in special in perioada domnitorilor Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu. Cele trei epitafe (Cotroceni 1680, Tismana, 1681, Biserica Doamnei din Bucuresti, 1683), reprezinta transpunerea din pictura monumentala a scenelor "Coborarea de pe Cruce" si "Plangera". Daca compozitia broderiilor si-a pierdut virtuozitatea de alta data, impresionant ramane efectul decorativ dat de vibratia suprafetelor brodate cu fir de aur pe fondul de matase rosie. Chipurile donatorilor de pe broderii se aseamana, in ceea ce priveste modul de tratare, cu cele de pe lucrarile de argintarie. Aceeasi influenta se resimte si in tratarea tabloului votiv de pe Poala de icoana (1681) lucrata de Gherasim din Galata. Aici insa rozul si verdele fondului de matase amintesc de brocarturile apusene, dupa cum influente apusene, dar si islamice, se identifica in decoratia florala a piesei.

Centrul manastiresc de la Hurezi, atat de bogat in creatii artistice de toate genurile, poate fi considerat ca fiind cea mai importanta scoala de broderie romaneasca de la finele secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator. Dvere, poale de icoane, manecute, orare, epitrahile au fost lucrate aici, remarcandu-se predilectia pentru decorul floral-vegetal in detrimentul figuratiei religioase. Cateva dintre aceste piese sunt lucrate de Despinetas din Constantinopol, care a realizat si epitrahilul cu portretele lui Constantin Brancoveanu si al Doamnei Maria (1695).

4. Perioada baroca (secolele XVIII-XIX).

Somptuoasa ca in trecut, broderia tinde sa devina nonfigurativa. La marile dvere din vremea Mavrocordatilor figuratia religioasa a disparut. Locul artei inspirate din evul mediu il ia acum o arta elaborata, o arta a efectelor, a seductiei. Daca incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea broderia in Tara Romaneasca ramane - cu mici exceptii - ornamentala, in Moldova figuratia nu dispare complet decat in secolul al XlX-lea. Insa elementul figurativ, prin modul in care este tratat, accentueaza aspectul decorativ general al piesei. Un rol important in schimbarea repertoriului ornamental l-au avut icoanele si gravurile. Astfel, tema Valului liturgic de la manastirea Barnovschi din Iasi (1734) este vadit inspirata din icoanele rusesti. De asemenea, unele scene reprezentate in broderie sunt foarte asemanatoare cu gravurile iesite din tiparnitele manastirii Neamtului. Nu trebuie ignorata, de asemenea, nici influenta exercitata asupra broderiei romanesti de catre unele piese provenite din import, fie din Europa apuseana, fie din Orient.

In acelasi timp insa, unele piese, cum sunt cele aflate la manastirile Neamt, Varatec, Agapia, Secu, demonstreaza directiile divergente pe care se inscrie broderia acestei perioade: pe de o parte este vorba de lucrarile provenite din atelierele manastiresti sau comandate de mica burghezie oraseneasca (oraseni, targoveti, clerici, etc.), care se apropie tot mai mult ca factura de arta populara, sfarsind prin a se confunda cu aceasta, iar pe de alta parte este vorba de broderia lucrata la comanda boierimii si a clerului inalt, care se indeparteaza treptat de traditia autohtona suferind vadite influente ale tehnicii si iconografiei apusene. In prima categorie se incadreaza Epitaful de la Neamt, la care crucea este de factura catolica, dar realismul cu care sunt reprezentate scenele Patimilor tine de arta populara, iar vasul este de factura otomana. In aceasta grupa se inscriu Poala de icoana (1829), Nasterea Fecioarei, de la Agapia sau Poala de icoana (1868, de la aceeasi manastire) reprezentand pe Maica Domnului. Din a doua categorie, cea mai caracteristica piesa este Epitaful daruit de mitropolitul Iacov Stamate Manastirii Neamtului in 1798 (pastrat la Varatec), vadit inspirat dintr-un tablou pictat in ulei. Aceste broderii reprezinta o sinteza a tuturor influentelor si innoirilor care se resimt acum in intreaga creatie plastica romaneasca.

Broderiile semnate de Safta Brancoveanu, lucrate pentru manastirea Varatic, incheie seria de piese care amintesc de marea traditie a artei broderiei moldovenesti.

Concluzii

Fazele de evolutie ale broderiei moldovenesti merg in consens cu evolutia tuturor genurilor de arta. Ele concretizeaza sub diferite aspecte - tehnica, iconografie, tematica - istoria culturii materiale si spirituale a societatii medievale romanesti pe parcursul a cinci secole din sec. XV pana in sec. XIX.

Dintre artele somptuare, broderia este cea mai expresiva pentru cultura materiala a vietii de curte, a clerului, a manastirilor, a lumii targurilor.

Materialele folosite - matasea, catifeaua, brocartul, firele de matase, de aur si argint - confirma in diferitele epoci relatiile cu Orientul si Apusul.

Ca gen artistic, broderia romaneasca culta se situeaza la intersectia artei Rasaritului cu aceea a Occidentului - fapt caracteristic de altfel intregii arte vechi romanesti.