Fundamentele culturii romane - Nasterea limbii romane

Fundamentele culturii romane

Nasterea limbii romane

Limba romana este limba utilizata de locuitorii spatiului Carpato-Danubiano-Pontic din cele mai vechi timpuri pana in present. Cu o vechime de peste 2000 de ani, limba romana a demonstrat o mare rezistenta, dand insa dovada si de suplete (contactul cu populatiile slave, turce, maghiare, au dus la imprumuturi semnificative in structura lexicala) in miscarile lexicale si gramaticale.

Limba romana s-a nascut din contactul populatiei dacice cu populatia romana. Limba romana este inrudita cu celelalte mostenitoare ale limbii romane: franceza, spaniola, italiana, portugheza, catalana, dialectele retoromane, provensala, dalmata (limba astazi disparuta). Aceste limbi se numesc limbi neolatine romanice. Ele provin din limba vorbita de populatia obisnuita a imperiului roman, limba numita latina vulgara. Procesul achizitilor populatilor autohtone in domeniul lexical si grammatical a fost unul de durata, contribuind la definitia unui caracter panromanic. Acest lucru a contribuit la crearea unei coeziuni lingvistice in imperiul roman extins in cea mai mare parte a Europei. In cazul limbii romane limba latina a intalnit un fond autohton puternic (cea ce mai tarziu s-a numit substratul lexical al limbii romane). Idiomul nou conturat a demonstrat si existenta unor caracteristici distincte fata de celelalte limbi de origine romanica.

Populatia spatiului Carpato-Danubiano-Pontic era alcatuita din triburi tracice, unite cel dintai sub o singura carmuire de Burebista. (82-44). Inflorirea regatului dac atrage atentia imperiului roman care-si doreste extinderea granitei nord-estice dincolo de Carpati. Razboaiele purtade intre daci si romani (101-102; 105-106) au dus la crearea provinciei dacia, condusa de un reprezentant al Cezarului. Crearea provinciei duce la importul structurilor administrative si la o inflorire a oraselor si a infrastrucurii. Prezenta legiunilor romane duce la crearea unor legaturi indestructibile intre populatia autohtona si cea cuceritoare. Procesul romanizarii se incheie in anul 271 odata cu retragerea aureliana. Desi structurile armate se deplaseaza la sud de Dunare, o mare parte din populatia romana nu paraseste spatiul dacic si continua existenta nucleelor romanice pe teritoriul Daciei.

Limba romana - limba neolatina

Limba romana alaturi de celelalte limbi romanice, este o limba neolatina, iar aceasta idee a fost una fundamentala pentru umanismul romanesc ( ex: Miron Costin afirma: "Ma car` ca de la Ran ne tragem si cu a lor cuvinte mi`s amestecate" ). In incercarea de a demonstra continuitatea populatiei rezultate din coabitarea dacilor cu romanii s-au realizat paralele lexicale intre limba romana si cea latina (lat. panis, canis, caballus). Aceste liste lexicale au fost sustinute si de umanistul roman Dimitrie Cantemir iar mai tarziu demonstratia apartenentei limbii romane la familia romanica a fost sustinuta de reprezentantii scolii ardelene. In pofida teoriilor asupra genezei poporului roman care incercau sa demonstreze nelatinitatea acestei populatii, a fost justa afirmatia ganditorilor care argumentau apartenenta la familia neolatina.

Teorii asupra genezei poporului roman:

Teoria nord-dunareana

Teoria nord si sud dunareana

Teoria imigrationista

Spatiul etno-genezei Romaniei este situat atat la nord de dunare cat si la sudul Dunarii, argumentul cel mai puternic fiind existenta dialectelor sud dunarene (aromana, istoromana, meglenoromana). Teoria imigrationista are un pronuntat caracter politic si tezist incercand sa demonstreze ca populatia romana din Transilvania ar fi succedat venirii populatiei de origine maghiara. Desi chiar unii ganditori romani s-au afiliat acestei teorii (Alexandru Philipide, Ovid Densusianu) teoria nu se sustine, ceea ce demonstreaza perenitatea existentei poporului roman si existenta neintrerupta a vorbitorilor de limba neolatina pe acest teritoriu.

Dinamism lingvistic si cultural: Evolutia limbii romane in epocile vechi

1.Inceputurile scrisului romanesc

Incepand cu secolul al XIII - XVI se remarca un fenomen de diferentiere al romanei comune si apare scrierea in limba romana (acest lucru este atestat inca din secolul XV). Este momentul coagularii de tip politico-administrativ, atestari ale populatiei romanesti intr-o cronica maghiara anonima numita Gesta Hungarorum in secolul XIII; tot in secolul XIII este emisa diploma cavalerilor ioaniti (1247). Cel mai important rezervor al capacitatilor limbii este prezent in asa numitele texte slavo-romane, texte redactate in slavona insa pe teritoriul romanesc (o bogata opera istoriografica). Literatura slavona redactata in spatiul romanesc este definita de invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie (1520-1521); aceasta opera este semnificativa pentru debutul literaturii de tip sapiential si didactic.

2. Zorile limbii romane

Limba romana comuna este un concert asupra caruia s-au decis lingvistii, el corespunzand nediferentierii dialectale (dialectele limbii romane nu se transformasera in comunitati lingvistice inchise comunicand inca). Trecerea la limba romana veche corespunde diferentierii dialectale si distinctiei dintre comunitatile vorbitoare de limba daco-romana. Situarea temporala a producerii acestui fenomen se gaseste din secolul X pana in secolul XIII.

3.Dimensiunea religioasa a limbii romane vechi

Slavona, limba utilizata in mediul bisericesc are in aceasta perioada o certa influnenta asupra limbii romane insa nu numai documentele slavone sunt prezente in secolul al XVI - lea ci si documente administrative de tipul scrisorii Neacsului de la Campu - Lung (1521). Acesta este primul document redactat integral in limba romana. Scrierile bisericesti produc o literatura religioasa, un amestec de atitudini, idei teoretice si practice de veritabila esenta umanista. Momentul semnificativ al adoptarii limbii romane ca limba de cult este anul 1688 cand este tradusa Biblia de la Bucuresti, opera care, prin circulatia ei in intreg spatiul vorbitorilor de limba romana produce unificarea limbii romane vechi. Tot in secolul XVII unificarea limbii este realizata prin deosebita inflorire a tipografiilor si utilizarea pe scara larga.

Racordari ale culturii romane in cultura europeana

Umanismul si iluminismul

1. Umanismul - prezentare sintetica

Umanismul denumeste o atitudine filozofica prin care omul si valorile naturii umane sunt asezate deasupra valorilor materiale, politice si religioase. Umanismul a fost curentul de gandire care a dominat epoca Renasterii in secolele XIV - XVI, avand expresii stralucite in planul cultural larg, in domeniul creatiei artistice si al conceptiilor filozofice. Umanismul atribuie omului valoarea suprema, urmarind, prin intermediul educatiei, dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane. Umanismul se opune fanatismului religios medieval. Intoleranta religioasa a bisericii catolice a urmarit suprimarea oricarei tendinte de independenta spirituala a fapturii umane. Umanismul apropie religia de ritmul de dezvoltare a societatii si atribuie fiintei demnitatea pierduta. Modelelor umane medievale - sfantul si ascetul - le este opus omul cu intreaga lui existenta psihica si intelectuala. In sens restrans prin umanism se intelege totalitatea stiintelor umane. Cu acest sens a fost utilizat in Renastere, unde denumea disciplinele specializate in studiul limbilor si a literaturilor antichitatii greco-latine.

2. Formele istorice ale umanismului Cronologic, intaia forma de umanism este umanismul antichitatii. Ganditorii antici si-au exprimat increderea in aptitudinile fiintei umane de a se perfectiona sistematic prin intermediul educatiei. Disciplinele indispensabile educatiei erau considerate gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. In paralel cu aceasta forma de umanism, s-a dezvoltat un umanism popular. In folclorul tuturor popoarelor, in toate timpurile, a existat, prelungita pana in zilele noastre, o filozofie despre om, cristalizata in proverbe, maxime si zicatori, in legende, snoave si basme. Nicolae Iorga vorbea despre "graiul filozofesc" al colindelor, prin care s-au perpetuat in contemporaneitate idei umaniste din cele mai indepartate epoci de viata istorica. Anton Pann a grupat tematic proverbele autohtone in "Povestea vorbirii", realizand un adevarat cod etic al comportamentului uman ca fiinta sociala. Forma superioara a acestui curent cultural o constituie umanismul renascentist, miscare intelectuala ce caracterizeaza dezvoltarea spirituala a Europei intre secolele XIV - XVI cu centrul de iradiere in Renasterea italiana.

3.Modalitati de manifestare a umanismului

In manastirile din Italia, Elvetia si Germania sunt descoperite, analizate si commentate operele clasice ale antichitatii. Pe langa aceleasi lacasuri de cult, se infiinteaza ateliere speciale pentru copiatul manuscriselor, iar in orase librarii pentru valorificarea lor. Clericii, principii si imparatii Europei creaza biblioteci. In anul 1455, Biblioteca Vaticanului avea peste 1200 de volume. In Anglia colegiile si universitatile aveau propriile biblioteci. Aparitia tiparului la mijlocul secolului al XV - lea a contribuit la raspandirea operelor literaturii antice. Existenta imprimeriilor din KÖln, Strasbourg, Basel, Londra, Oxford, Venetia, Milano, Brasov a determinat tiparirea cartilor in limbile nationale. Dante si Boccacio isi redacteaza creatia in italiana, in 1623, la Londra sunt tiparite intr-un singur volum 36 de piese semnate de Shakespeare. Redescoperirea si valorificarea operelor antichitatii greco - latine a provocat o "renastere" a stiintelor si artelor, contribuind la modificarea viziunii despre om si lume: ratiunea si constiinta sunt insusirile fiintei umane prin care se diferentiaza de celelalte vietuitoare.

Inceputurile umanismului romanesc

Datorita conditiilor istorice, socio - politice, ideile umanismului european patrund mai intai in Transilvania (provincie deschisa ideilor novatoare ale Occidentului) inca din sec. XV, urmand ca ele sa se propage in urmatoarele doua secole in celelalte doua provincii istorice. Cele mai importante figuri ale umanismului romanesc au fost: Neagoe Basarab, Despot Voda, Nicolaus Olahus (intretine o vasta corespondenta cu umanistul european Erasmus din Rotterdam), Honterus (tipograf, autor de lucrari stiintifice in domenii variate precum: stiintele naturii, istorie, filozofie, etc..), Dimitrie Cantemir (personalitate complexa, "domn luminat", unul dintre deschizatorii de drumuri atat in literature cat si in sociologie, etnologie, folclor, etc..) alti reprezentanti: Constantin Brancoveanu, Stolnicul Cantacuzino, Miron Costin, Grigore Ureche, etc. Umanistii romani isi extrag cunostintele din doua compartimente; ideile umanismului renascentist (contactul nemijlocit cu universitatile occidentale si un umanism de factura populara. Cea mai insemnata activitate a umanistilor romani s-a concretizat in operele cronicarilor (Miron Costin, Grigore Ureche, Udriste Nasturel, Stolnicul Cantacuzino, etc). Ideile postuate de cronicari constau in:

evidentierea insemnatatii studiului istoriei, cu obiectivitate pentru a determina statutul poporului roman si al identitatii nationale in raport cu celelalte popoare, proband originea daco-romana a acestei ratiuni

consemnarea datelor si evenimentelor istorice are drept scop consolidarea ideilor despre continuitatea, permanenta, legitimitatea acestui popor in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic

Opera cronicarilor ofera posibilitatea crearii unei imagini corecte asupra istoriei si devenirii acestui popor

Este oferita o perspectiva filozofica asupra existentei umane, coreland atat idei de sorginte religioase cat si idei apartinand folclorului (Viata lumii - Miron Costin).

Racordari ale culturii romane la cultura europeana II

Iluminsmul si scoala

1.Iluminismul (it. illuminisma = "Epoca luminilor") este o miscare, o atitudine si un curent de gandire care se manifesta in europa secolului XVIII se manifesta printr-un cult al ratiunii, al stiintei si al umanismului. Iluministii lupta impotriva absolutismului religios si politic, impotriva docmatismului, este un curent anticlerical, pune in centrul oricarei activitati valoarea suprema a ratiunii. In principatele romane ideile iluministe patrund in ultimele decenii ale secolului XVIII prin doua filiere: filiera italo-austriaca in Transilvania si filiera ruso-greceasca in Moldova si Tara Romaneasca. Asa cum s-a intalnit si in cazul ideilor umaniste asimilarea celor iluminste are loc cu un decalaj temporal (daca in Transilvania ele patrund in ultimele decenii ale secolului XVIII in Moldova si Tara Romaneasca, infranate de stapanirea turceasca, asimilarea lor se produce pana in primele decenii ale secolului XIX. Iluministii romani preiau ideile cronicarilor munteni si moldoveni, imbogatindu-le printr-o riguroasa munca de cercetare si documentare, valorificandu-se in mai multe directii.

- se reconsidera statutul de popor urmas al Romei incercandu-se a se demonstra stiintific apartenenta limbii romane la familia neolatina

- in conformitate cu ideile iluministe, cu precadere carturarii scolii ardelene sustin cauza neatarnarii nationale.

- se redacteaza numeroase dictionare, opere de gramatica romaneasca, liste care probeaza, etimologic, apartenenta limbii romane la familiile limbilor romanice.

- se stimuleaza studiul istoriei ca necesitate pentru intelegerea noii stari de fapt.(dubla stapanire austro-ungara, stapanirea turco-rusa).

- in domeniul literaturii, desi carturarii iluministi sunt preponderent filologi si istorici, se recomanda formele clasicizante, traducerea celor mai insemnate lucrari de filozofie, teologie, estetica, istorie, fizica, emancipatii populatiei si al popularizarii cunostintelor din aceste domenii.

2.Mentorii Scolii Ardelene si posteritatea lor istorico-lingvistica: Manifestandu-se intre 1790-1829 miscarea initiate de carturarii scolii ardelene ii implica pe: Samuel Micu-Klein, Gheorghe Sincai, Petru Meier, Ioan Budai-Deleanu, Ioan Molman-Piuariu.

a) Samuel Micu-Klein (1745-1806) este istoric si filolog, autor a peste 60 de opera pe care in cea mai mare parte nu si le-a vazut publicate, in 1779 tipareste la Viena prima lucrare romaneasa cu caractere latine (carte de rugaciuni pentru folosinta hanului chrestin"). Munca sa se concretizeaza si in istoria romanilor redactata intre 1800 - 1806, reflectand evenimentele care s-au succedat de la cucerirea romanilor pana in epoca contemporana lui, sursa cea mai puternica de inspiratie este opera lui Dimitrie Cantemir. Din dorinta unificarii lb. rom. lit. Samuel Micu - Klein traduce si cartea de capatai a crestinismului, Biblia, supranumita Biblia de la Blaj (1795).

b) Gheorghe Sincai (1745 - 1816) este istoric si filolog redactand gratie faptului ca este angajat al bibliotecii colegiului din Roma si are acces la arhive si documente "Cronica romanilor si a mai multor neamuri incat au fost ele asa de amestecate cu romanii, cat lucrurile, intamplarile si faptele unora fara de ale altora nu se pot scrie  inteles, din mai multe mii de autori, in cumul de 34 de ani culese" (1411).

DENOTATIE - CONOTATIE

Sensurile cuvintelor implica mai multe categorii, exista un sens de baza, usual, caracteristic limbajului standard, exista de asemenea si sensuri secundare, derivate, particulare. Aceste sensuri poarta numele sens denotativ - sens conotativ. Sensul conotativ poarta numele, mai des utilizat, de sens figurat.

1.Denotatia este sensul pe care il descopera un vorbitor inca din primele stadii de invatare a unei limbi; este procedeul prin care vorbitorul acorda o anumita denumire unui obiect - referent (o realitate extra - lingvistica).

Denotatia are urmatoarele caracteristici:

a)      Orice cuvant are un sens propriu

b)      In orice dictionar sensul denotativ apare in pozitie primara urmand ca sensurile secundare sau conotative sa fie prezent ulterior.

c)      Denotatia este strict legata de realitate

d)      Denotatia este determinata de utilizarea uzuala, generalizata, fiind acelasi pentru toti vorbitorii unei limbi

e)      Denotatia denumeste un referent concret, dar si sensul sau conceptual sau cognitiv.

f)       Sensul denotative este concretizat printr-o operatie relative simpla: vorbitorul atribuie un nume unui referent oarecare, urmand ca aceasta denumire sa fie perpetuata de la un vorbitor la altul

g)      Denotatia are un substrat intellectual: fiecarui referent i se atribuie o imagine la nivel mental.

2.Conotatia este procedeul prin care vorbitorul atribuie unui cuvant un sens secundar, legat totusi de sensul de baza al cuvantului. Sensurile figurate sunt insa inregistrate in dictionare numai partial, lasand fiecarui emitator si destinatar posibilitatea de a defini contextual termenul respectiv.

Caracteristicile conotatiei:

orice cuvant exceptand cuvintele monosemantice (termenii tehnici), are sens conotativ. Sensurile conotive sunt desprinse din context

dictionarele inregistreaza numai o mica parte a sensurilor connotative

conotatia nu este mai putin generalizata decat denotatia, referindu-se la un aspect particular; din acest motiv conotatia poate sa nu fie echivalenta pentru toti vorbitorii aceleasi limbi

conotatia se refera la un fapt particular, deseori acoperind numai o mica parte din sensul de baza al termenului

conotatia este produsul unei elaborari constiente, prin exploatarea functiei poetice a limbajului; din aceasta cauza conotatia are un substrat psihologic, caracterizand semnificativ emitatorii si contribuie la definirea stilului fiecarui vorbitor.

Umbra lui Mircea. La Cozia

Grigore Alexandrescu

1.Repere bibliografice

Grigore Alexandrescu se naste la Targoviste in 1810? 1812? 1814? la Targoviste, iar studiile si le face cu predirectie in directia elinei si a francezei pe care le stapaneste la perfectie. Debutul sau literar se realizeaza in curierul romanesc cu poezia "Miezul noptei" text imediat remarcat de Ion Heliade - Radulescu. Traduce din Florian si din Lamartine dar mai cu seama din Bryon.Numeroasele sale calatorii duc la crearea unei proze descriptive, un jurnal de calatorie intitulat "Memorialul de calatorii", din care isi va extrage temele si motivele din capodoperele liricii sale: Umbra lui Mircea.La Cozia, Rasaritul lunei.La Tismana, Mormintele.La Dragasani. Odata cu revolutia de la 1848, participand activ la aceasta scrie revista Dacia Literara, un manifest pro-revolutionar numit anul 1840. Textele sale poetice sunt meditatii istorice, legi, elegii, specii romantice prin excelenta, profund ancorate in structuri de recuzita romantica. G. Alexandrescu este insa si un poet de factura neoclasica, scriind si fabule ori satire. Volumul sau de pozeii intitulat "Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule" (publicat in 1863) reprezinta incununarea unei viziuni romantice filtrata prin riguare clasica.

Deschizator de drumuri, inovator stilistic si prozodic, imbinand exploziile imaginilor cu riguarea metrica a clasicilor, G. Alexandrescu ramane unul din cei mai importanti poeti pro - Eminescieni.

2.Indici de interpretare Opera lui Grigore Alexandrescu implica note meditative, elegiate si satirice. Paul Cornea remarca in opera lui Alexandrescu existenta simultana a doua cuvinte considerandu-l un clasic printer romantici, si un romantic printre clasici. Vizitand manastirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Batran, scriitorul calator este impresionat de solitudinea acestor ziduri, de maretia acestei zidiri ce se inalta semeata pe valurile Oltului. Poezia demonstreaza o deosibita sensibiltate imagistica, evidenta inca din prima strofa a poemului in care Alexandrescu surprinde vizual si euforic imaginea manastirii in amurg si zgomotul neincetat ce se izbesc de zidurile acesteia, strofa pe care George Calinescu o considera "geniala". Versurile sunt lungi de 15 - 16 silabe, iar strofa refren anticipeaza pe unii din simbolistii romani.

Cadrul nocturn tipic romantic este propice crearii unei atmosfere misterioase care provoaca evocarea istorica, corelativ al idealului de unitate nationala. Figura lui Mircea cel Batran, personaj istoric semi-legendar corespunde tuturor atributelor venerate de spriritele epocii.

Vasile Alecsandri

Malul Siretului, Viscolul

Malul Siretului

Structurata pe patru catrene poezia surpinde momentul incert al zorilor cand tenebrele nu s-au risipit iar lumina isi gaseste sovaielnic calea catre pamant. Lunca de la Mircesti este vazuta sub o ipostaza fantastica de rai, intr-o dimensiune idilica. Misterul invaluieste acest spatiu iar imaginea tabloului matinal este punctata de prezenta "balaurului cu solzi de aur". Fermecat de acest spatiu, de prospetimea peisajului , e-ul liric este captivate de miscarea continua a apei, de elementele care compun acest perimetru ("valurele pe prundisul lunecos", "malul nasipos", "salcia pletoasa", "omreana", "salbatice rate", "apa intunecata", "lunca", "soparla de smarald", "nasipul cald").

In acest tablou pacificat, fiinta umana devine consubstantiala naturii identificandu-se apolinic cu aceasta. E-ul liric devine o constructie impletita, statuara, asimilata universului minerar.

Viscolul

Dincolo de ipostazele pacificate ale naturii, Vasile Alecsandri canta si natura stihiala, dezlantuita. Desi expresia unui temperament solar, pastelurile lui Alecsandri lasa loc si anotimpurilor mai putin dezirabile. Iarna este anotimpul in care crivatul "vajaie prin vijelie" facandu-si aparitia "Miaza-noapte" cu o forta incomensurabila. Sugestia omniprezentei acestei forte de nebanuit este data de succesiunea: "zapada in ceruri, pe deal, pe campie". Imaginile vizuale, monocromatice, definesc un spatiu orizontal care-si pierde granitele dezmarginindu-se. Aparenta constructie oximoronica din finalul strofei I ("lung troian si pustiul african") are rolul de a sugera omnipotenta naturii din care elemental uman este izgonit, ramanand ea insusi natura stapana. Lumea vie isi cere dreptul prin aparitia "a lupilor, a corbilor, a turmelor": lupta naturii dezlantuie lupta biologicului ("zebra, rage, tipat, vaiet") iau in stapanire intreg universal. Aceste nature stihiale i se opun proiectia unui camin bucolic, ademenitor in care indivudul isi poate gasi pacea, echilibrul.

Ceasornicu indrepatat

de Iancu Vacarescu

Iancu Vacarescu se naste in 1792 la Bucuresti . Ia contact cu culturile apusene si reintorcandu`se in tara inceraca implementarea modelelor apusene in directia dezvoltarii artei dramatice, in educatie,incearca dezvoltarea presei literare, realizeaza traduceri si adaptari dupa literaturile clasice.

Impreuna cu ceilalti frati ai sai dezvolta o importanta activitate literara.

Debuteaza in curierul romanesc in 1829 urmand ca activitatea sa sa se incheie in anul 1848 odata cu publicarea unui volum de versuri impozant prin vastitatea stilurilor abordate si a speciilor lirice in care isi incearca maiestria.

Daca Ienachita Vacarescu este mai cu seama un moralist este primul autor de maxime in versuri din literature noatra, iar Alecu prefigureaza linia elegiata a poeziei eminsciene, iar Nicolae a carui sursa de inspiratie este cu predilectie folclorica, exceleaza in ritmuri imprumutate din poezia populara, Alecu Vacarescu face dovada unui spirit robist,inclinat spre abordarea multiplelor modalitati poetice,caracterizat cu usurinta a limbii si patriotism inflacarat.

Publicat in 1829, in Curierul romanesc, subintitulat elegie originala, poemul "Ceasornicu indreptat" are drept tema trecerea ireversibila a timpului,fiind o meditatie poetica asupra unei idei provenind din lirica antichitatii si a aceea clasica: timpul se vrea dozat in momentele lui vaste si nevaste, redus cand nefericirea si suferinta salasluieste in sufletul omului si dilatat cand beatitudinea isi face loc in spiritual uman.

Cu o constructie voita antitetica, opunand deficientele calitatilor majore,grave ale umanitatii,strofele lui Iancu Vacarescu dezaprobeaza defecte precum: trufia, uneltirile, orgoliul nemasurat, sacrilegile,dusmania,despartirea cuplului conjugal,disparitia sentimentelor ure si ardente, transformarea individului in inima seaca. Adresandu-se printr-oinovatie a timpului, dezideratul poetului este acela ca timpul sa comprime raiul, fiind deschis, "intelept", in oferirea de prilejuri fericirii, dilatand momentele in care omul se bucura de pletitudine.

Cand fericirea triumfa, timpul ar trebui sa-si ofere, el insusi, larghete,iar cand suferinta este omniprezenta reductia ar trebui sa fie maxima.

De un sentimentalism delicat, deschis insa spre ironia si visul romantic, exprimand chiar in meditatiile grave incredere in resursele interioare ale omului si in joie de vivre, Iancu Vacarescu esentializeaza idei filozofice provenite din antichitate, entuziasmandu-l chiar si pe Eminescu in poezia "Epigonii', unde acesta il numeste, alaturi de alte figure eminente ale literaturii premoderne "Vacarescu cantand dulce a iubirii primavera", imagine a unei naivitati sentimentale si a expresiei poetice proaspete.

Iancu Vacarescu reuseste sa contribuie la sporirea expresivitatii limbii romane,mladiind`o dupa rigoriile ritmice ale poeziei.

Dreptatea leului

de Grigore Alexandrescu

Fabula provine din termenul latinesc "fabula" care inseamna povestire.

Este o specie literara cu fie narativ care, sub mastile animaliere ale personajelor are virtuti moralizatoare. Aceasta specie literara, omniprezenta in antichitate in opera lui Fedru si Esop se transmite de-alungul secolelor revenind in constiinta poetilor odata cu aparitia clasicismului.

In literature romana, urmand exemplul moralistului francez La Fontaine, fibula isi gaseste cea mi pregnanta expresie in opera lui Grigore Alexandrescu. El este cel mai de seama fabulist al nostrum asa cum il numesc Vasile Alecsandri si Ion Ghica.

In fabulele lui Grigore Alexandrescu semnificativ este conflictul care are la baza un comic de character. Tipologiile sunt preluate din randul animanlelor asupra carora folclorul si vorbirea directa proiecteaza attribute umane. Astfel, leul simbolizeaza forta suprema, autoritatea, tigrul rapacitate, brutalitate, vulpea siretenia si maleabilitatea iar iepurele neputinta, frica, slabiciunea de caracter.

"Dreptatea leului" este o fabula construita dupa principiul ca intr`o societate umana cel care patimeste este cel mai slab, cel situate pe scara sociala in cea mai joasa pozitie.

Personajele animaliere aduse in scena scot la iveala cele mai josnice trasaturi umane: prostia, influenta, falsul prestigiul, ambianta nestabilita, viclenia si avaritia.

In conflicul aparut intre cele doua teritorii, decizia care va putea pune capat macelului continuu ii apartine maimutei vrajitoare.

Cel mai puternic membru al societatii trebuie sa fie sacrificat,insa cum leul, tigrii, lupii, vulpea isi neaga atributiile cel care va fii sacrificat in folosul tuturor va fi iepurele. Fabulele au intreite misiune estetica de a satirize moravurile omenesti,deficientele de a constientiza receptarea asupra acestora si in fond de a amuza.

Aceasta specie literara face tranzitia de la epic la dramatic, constituindu-se in mici scenete de moravuri si de caracter.

Titu Maiorescu si Junimea

Junimea este o asociatie aparuta in 1863, la Iasi, fondata de cinci tineri reintorsi de la studii din Occident cu scopul de a emancipa din punct de vedere cultural-estetic societatea roamaneasca a secolului al XIX-lea. In virtutea ideilor revolutionare ce au animat societatea roamneasca si in contextual istoric al unirii principatelor de la 1859, junimea isi propune educarea si sincronizarea populatiei din punct de vedere cultural cu Occidentul. Caracteristica majora a activitatii junimiste este data de impunerea spiritului critic in cultura romana si , prin extensie, impunerea modelelor estetice in literature roamana.

Cei care au pus bazele acestei asociatii sunt: Titu Maiorescu, devenit imediat director de opinie si lider al grupului, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, P.P.Carp, Th. Rosetti.

Organul literar al acestei grupari este "Convorbiri literare", revista al carei nr intai apare in martie 1867;ea va deveni lampa de lansare a figurilor proeminente literare, dar si din alte domenii din perioada ce va fi denumita epoca marilor clasici. Aici debuteaza sau isi publica cea mai mare parte a operei Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, dar si personalitati a caror culme a creativitatii fusese deja atinsa.

Asa cum se intampla in 1840, prin opera lui Mihail Kogalniceanu si prin emanciparea produsa de miscarea Daciei Literare, asociatia "Junimea" propune intr`un context cultural, deasemenea neasezat si nelimpezit necesitatea instaurarii unei directii culturale bazata pe stil estetic.

Spiritul junimist se cristalizeaza si se face cunoscut mai inati prin conferintele publice, apoi prin sedintele de cultura din cadrul cenaclului dar si prin articolele aparute in "Convorbiri literare". Spiritus rector al acestei miscari, Titu Maiorescuy ca duce o munca sigura in vederea cultivrii in punct de vedere cultural al unei populatii necivilizate.

Articolele si campanile sale impotriova directiei vachi din cultura si litaratura pentru inoirea limbii literare si ortografiei in problema neologismelor si a lectiei de cuvinte, vor fi punctele esentiale ale unor culture ce intra acum intr`o faza de evolutie fundamentala.

Efervescenta romantic-nationalista ce anima spiritele intre 1840-1848 este acum inlocuita de obiectivitatea, de spirit critic, iar sistemul propus de Titu Maiorescu are la baza autonomia esteticului, adica disocierea elementului etic,de elemental etic al valuarii. Sistemul sau este valoros, amplu fiind exemplificat in numeroase pagini de eseistica continute in volumuri critice.

Titu Maiorescu este primul critic literar din Romania;fixeaza o mana sigura si o intuitie fara gres numele si titlurile care vor trece peste ani. Talentul sau este dublat de apetitul pentru filozofie,estetica si mai ales pentru riguare; este capabil sa conceptizeze si sa traga din exemplu judecati general valabile.

Critica sa a cristalizat ceea ce indeobste numim epoca marilor clasici: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Ion Creanga, sunt personalitati pe care numai intuitia fara gres a lui Titu Maiorescu le`a asezat in panomia semnificativa a literaturii romane.

Intr-o epoca in care idealul unirii principatelor fusese deja atins, Titu Maiorescu nu mai pune accent precum mentorul Daciei literare, Mihail Kogalniceanu pe principiul nationalitatii ci mai cu seam ape cel al adevarului. Daca Dacia literara combatea mania primejdioasa pentru ca acestea nu pot creea o literature, "Junimea si Convorbiri literare" vor blama importul de forme goale, de forme fara fond din literature si organizatia occidentala in spatiul nostru.

Junimea si Titu Maiorescu vor creea posibilitatera crearii manifestarii inteligentelor si valorilor nationale intr-un spatiu ordonat de spirit critic si autentica estetica. Formula "arta pentru arta" isi gaseste acum, rapid deschiderea in valori promovate de aceasta grupare. O data cu ea literatura romana va intra in cea dintai etapa a modernizarii, transformandu-l pe Titu Maiorescu in motorul ei principal.

Balta alba

Vasile Alecsandri

Balta Alba este un jurnal de calatorie 'o fiziologie colectiva si sociala ',alaturi de Borsec si Iasii in 1844.Genul journalistic fusese ilustrat de Stendhal,Flaubert .
Vasile Alecsandri foloseste pretextu francezului care viziteaza baile de la Balta Alba , sau motivul 'strainului',surprinzand exoticul ,notand grotescul ,facand observatii critice .
Relatarea la persoana I asigura autenticitatea naraiunii ,viziunea in conformitate cu realitatea .Calatorul francez este personaj-narator ,prin el se face trecerea de la reflectare la reflectie .Personajul contempla realitatea si reflecteaza la conditia oamenilor in cadrul acelei realitati ,sesizeaza opozitia intre 'natura' si 'civilizatie'.Intre viziunea personajului si atitudinea critica a naratorului este o stransa legatura .Personajul se confunda cu naratorul ,uneori 'se ascunde ' dupa el ,inregistreaza multe senzatii ,unele I se par neverosimile ,oscileaza intre imaginile socante si estetism:'Din vreme in vreme insa zaream cate o fiinta ratacita pe acele campii fara margini sau cate o adunatura de bordeie coperite cu stuh'.
Epicul se manifesta in comentariu .Detaliile contureaza un realism evocator , o reprezentare concreta a realitatii , personaj-narator este ca o oglinda in care se reflecta omenirea si societatea romaneasca vazuta prin constiinta moderna a calatorului francez dornic sa ajunga la Balta Alba ,facatoare de minuni si laudata de prietenii sai.
Inca de la primele contacte cu Valahia ,personajul inregistreaza pitorescul si contrastele cu umor amar ,uneori cu un umor care face loc unui sentiment de voie buna .'Echipajul ' cu care trebuie sa calatoreasca era o cuite pe patru roti :'Ramasei incremenit la o asa priveliste '.Descrierea este completata ,ca intr-o explicatie care se impune de la sine :'trasura aceasta primitive'.Ca o prelungire in spatiu a carutei este imaginea dezolanta a satului ,alcatuit din bordeie , cu o forma bizara ,printer care observa cumpenel fantanilor 'ca niste gaturi de cucoare uriese'.
Vizualul alterneaza cu auditivul,urletul cainilor este amestecat cu ciocanitul berzelor ,asa incat calatorul se crede intr-o alta lume in care 'amestecul de umbra si de lumina da lucrurilor o privire fantastica 'sub lumina lunii.
Realitatea nu mai este o cale de acces spre civilizatie ,ci e monstruoasa ,poate absurda .Abandonat de caritas in timpul noptii , in mijlocul satului ,francezul a pornit in cautarea unui adapost .Totul da impresia unui privitimism agresiv ,verbeel la gerunziu sugerand ceva repetabil ,ceva obsedant .Naratorul prefera amanuntul semnificatic ,in sensul de metafore ale vietii .Realitatea devine emotie pura ,observatiile sunt obiective si critice ,opera admonesteaza societatea . Sinteza intre Occident si Orient ,tabloul civilizatiei romane ,asa cum o vede un francez la Balta Alba ,e haotic ,ilustreaza dualismul vietii :'caruta postii si intamplarile neplacute ce intampinam pe drum si in satul de la Balta Alba ma fac a ma intoarce iar la idea mea de inainte . .ca ma gasesc intr-o tara salbatica .Inchipuiti-va dar ce revelatie s-a facut in creerii mei cand a doua zi dimineata am vazut o multime de caleste europinesti pline de figure europinesti .'Notatiile atrag atentia cititorului ,sporesc efectele de pitoresc .Ochiul naratorului-povestitor a inregistrat un tablou panoramic ,larg.Ceea ce consemneaza nu este lipsit de malitie .Peste tot domneste improvizatia ,parca vantul ar putea preface totul in ruine .
Observatiile cu character critic sunt dissimulate ,privind stadiul de inapoiere al Valahiei ,comparative cu alte tari ale Europei .Descrierea este in manierea romanticilor ,care urmaresc sa ne instruiasca despre epoca ,nu este o descriere de dragul plasticitatii sau functionalitatii ,nu are valoare epica ,ci documentara .Este imaginea 'unui carnaval
tranzitoriu care este Moldova epocii'.Personajul este coplesit de povara contrastelor existentei romanesti ,pe care a incercat sa le patrunda ,sa faca o impacare intre realitatea obiectiva si intelegerea sa .il frapeaza tot ce vede .Textul este punctat de comentarii glumete si doar simuleaza disperarea .

Dacia literara

Epoci si ideologii literare:

In peisajul presei literare romanesti, Mihail kogalniceanu identifica, printer foile valoroase: Albina romaneasca, Curierul romanesc, Foaia inimii, mai cu seama specificitatea regionala, pronuntata cu luarea locala a acestora in detrimental singularitatii si unitatii limbii literare si a literaturii romanesti; impartirea regionala defavoriza, atat istoric, socioadministrativ, darmai cu seama cultural, singularitatea natiunii premoderne.

Printre imperativele Daciei literare, Mihail Kogalniceanu plasa necesitatea crearii unei literature originale,reducandu`se importul de idei si creatii apusene prin traduceri de cele mai multe ori infidele.

Urmatorul deziderat impus este acela de flexibilizare a surselor de inspiratie in concordanta deplina cu ideologiile romantice, in directia amprentei nationale, determinate de istorie, traditii si folclor.

Un program cultural national

Pentru a inteleg semnificatia majora in cultura romana, este necesar sa cunoastem contextul istoric in care apar cele trei numere ale revistei. In 1840, dezideratul unitatii nationale era prezent in constiinta tuturor romanilor departe insa de a fi infaptuit. Divizata intre cele trei provincii istorice, tara noastra se confrunta cu o tripla stapanire, iar spiritele luminate se manifestau in directii multiple, ca indrumator spiritua pentru numeroase domenii (teatru, educatie, structuri sociale, reviste, tipografii, societati literare si filarmonice), ele erau menite de a construi constiinta de sine a romanilor.

Cogalniceanu enumera cele mai importante vehicule de promovare ale ideologiei nationaliste, mentionand ca reviste semnificative, curierul romanesc (primul ziar redactat in limba romana, sub directia lui Ion Heliade Radulescu), foaie pentru minte, inima si literatura (supliment al gazetei de Transilvania, ce apare sub directia lui Baritiu) si ,,Albina romaneasca'' aparuta la Iasi sub indrumarea lui Gheorghe Asachi, acesta este fundamentul cultural la care se raporteaza Mihail Cogalniceanu in momentul aparitiei Daciei literare, in incercarea de a constitui bazele culturale ale unui popor divizat. El incearca armonizarea eforturilor tuturor spiritelor culturii si inscrierea lor intr-o directie comuna. Ceea ce inseamna ca rimeaza constituirea unor grile valorice nationale. Numele revistei este simbolic ,Dacia'' primite la ideea de intregire nationala, intr-un vechi spatiu istoric, iar termeni precum: national, roman, precum si alti termeni derivati care revin frecvent in discursurile lui Mihail Cogalniceanu, contribuie la formarea unei unutati de gandire si constiinta, transformant fragmentarea teritoriala si culturala ,, In sfarsit tarul nostru este realizatia dorintei ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti.'' Evident acesta este cel dintai scop pe care si-l fixeaza revista ieseana, obiectiv salutat inclusiv in presa bucuresteana, de Ion Heliade Radulescu, ,,nu putem decat a ne bucura, impreuna cu toata natia despre dobandirea unei asemenea averi nationale. Prin transa vedem acum ca am avut si avem toti romanii aceeasi limba pe care multi din munteni, moldoveni si moldavi au vrut sa o faca fazii si sa o imparteasca in atatea fasii mai cate si sate. Ranvna si planul domnului Cogalniceanu este vrednic de toata lauda si recunostiinta.''

Cogalniceanu introduce un element revolutional: necesitatea instaurarii spiritului critic, care lipsea atat spiritelor epocii, car mai ales structurilor sociale. Atat unitatea limbiicat mai cu seama unitatea literaturii sunt postulate in Introductia lui Mihail Cogalniceanu. Repudiind traducerile, M. Cogalniceanu subliniand importanta ,, productiunilor originale'', argumente solide ale culorii locale si ale evolutiei istorice ale poporului nostru. Toate acestea contribuie la maturizarea unei culturi, prin sugestia necestitatii autonamiei estetice (cea care va fi criticata va fi opera literara, nicidecum creatorul ei). Cogalniceanu a fost nu numai un om al cuvantului scris, cat si al actiunii, un mesianic pozitiv (George Calinescu), cel care a contribuit la articularizarea constiintei nationale si a culturii veritabile.

Pasteluri

Vasile Alecsandri

Pastelul reprezinta o specie a genului liric, este o creatie descriptiva, infatisand peisaje reale sau imaginare. Termenul este imprumutat din artele vizuale unde reprezenta o creionare in culori suave a unui peisaj. In limba romana, termenul provine din limba italiana ,,pastello''.

Publicate intre 1868 si 1869, cand Vasile Alecsandri se gaseste la apogeul creativitatii sale, pastelurile au insemnai un moment hotarator pentru transformarea pastelului in cea mai importanta figura literara preeminesciana. Aparitia acestui ciclu in revista ieseana, ,,Convorbiri literare'', semnifica clasicizarea speciei in limba romana. Pastelul era un loc comun al abordarii poetilor din sec. al XIX -lea, incepand cu poetii Vacaresti, Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu si alti poeti mai putin marcanti, insa acestia nu izbutisera sa creeze capodopere. Peisajul infatisat reprezenta un auxiliar al elementelor biografice (natura este in concordanta cu starile interioare a eului liric, este o oglinda dezamagirilor sau exaltarilor acestuia). Reusita majora a liricii lui Alecsandri este tocmai obiectivitatea discursului, epurarea acestuia de elemente biografice. Ceea ce prevaleaza este mesajul de tip filozofic, ecouri ale precaritatii umane si ale efemeritatii.

Pastelurile lui Alecsandri refac un peisaj familiar poetului, in succesiunea anotimpurilor, Luna Siretului de la Mircesti. Natura este impostaziata fie in imaginea ei paceficata (cum se intampla in Malul Siretului) sau in cea stihiala, dezlantuita (cum se intampla in Viscolul). Diversitatea peisajelor infatisate argumenteaza atat valoarea estetica intrinseca cat si disponibilitatea expresiva a acestui poet.

Natura reprezinta unul dintre cei mai importanti numitori comuni ai poeziei noastre, cele dintai forme ale sensibilitatii poetice ce-si gaseste inspiratia in natura este reprezentata de poezia folclorica (eul este cosubstantial naturii intr-un proces de dubla reflectare. In se. al XIX- lea, natura apare in creatiile unor poeti precum Iancu si Alecu Vacarescu, Ion Heliade-Radulescu (Zburatorul), Vasile Carlove, s.a. Este o natura infatisata in dimensiuni romantice, gigantesti, al carui continuator va fi Mihai Eminescu. In cazul acestuia, natura nu are valente descriptive ci se contureaza intr-un spatiu mitic, ocrotitor al cuplului adamic de indragostiti. In natura vizionala, natura este ipostaziata in liniile ei primare de inceput de lume.

Alecsandru Macedonski veritabil este/va contura elementul natural in conformitate cu programul simbolist si parnasian, linii evalescente, un cumul de corespondente si simboluri, o retea de sugestii, lirica moderna produce texte descriptive care oglindesc perceptia unei vieti concepute ca lupta continua. In sec. al XX-lea, natura nu mai inseamna decor si capata insemnate valente mitice: Tudor Arghezi o percepe ca emanatie a divinitatii in forme gigantice sau miniaturale; Ion Barbu o reprezinta sub forma ei esentializata, concentrata; Ion Pillat o exprima bucolii (edilic) in maniera traditionala, Lucian Blaga infuziaza naturii o dimensiune expresiva a elanurilor vitaliste.

Poezia folclorica

Termenul folclor provine din termenul englezesc ,,folklore'', ce inseamna zestre de intelepciune sau intelepciune populara. In mod uzual definim folclorul ca fiind un ansamblu de datini, de obiceiuri, care se perpetueaza de-a lungul timpului fiind pastratoarea credintelor unor anumite comunitati. Manifestarile populare sunt prezentate in sfera creatiilor artistice, culturale, adica in domeniul literaturii, muzicii, teatrului, coregrafiei, etc. Tot in folclor sunt integrate tacticile magico-rituale si miturile create de sfera religiosului; Practicile medicinei traditionale sunt produsul unor obisnuinte populare interferand cu produse ale superstitiilor si imaginarului colectiv. Toate aceste elemente converb catre crearea identitati colective a unui popor. Desi domeniile artistice prevaleaza, folclorul se gaseste intr-o stransa interdependenta cu istoria si sociologia unuei comunitati: cele mai productive sfere ale folclorului sunt folclorul literar, muzical, cel coregrafic si cel dramatic.

Folclorul literar are o functie predominant estetica fiind rodul creatorilor anonimi, care gratie sensibilitatii si expresivitatii voluntare au integrat folclorul in categoria esteticului. Folclorul literar s-a propagat de-a lungul timpului sub forma variantelor orale si apoi au existat sincretic cu celelalte forme populare. Literatura folclorica atrage atentia inca din sec. al XVI- lea, ca fiind depozitarea unei sensibilitati de o factura aparte si marcand individualitatea unui popor neobisnuit. Folclorul a fost deosebit de pretuit de catre romantici cu precadere de cei germani (fratii Grimm si altii) pentru ca ulterior o data cu raspandirea indeilor romantismului german asa fie inceputa o activitate sistematica inspre culegerea si valorificarea folclorului si in tara noastra.

Cel dintai savant carea manifestat un interes deosebit in culegerea folclorului a fost Dimitrie Cantemir. In prima jumatate a sec. XIX, apar primele categorii de folclor datorate lui Timotei Ciparu, Nicolae Pauleti si Ion Rusu. In cadrul revistelor de cultura apar deasemenea texte folclorice, dar si studii asupra caracterului lor anonim si sincretic.

In 1838, la Brasov, in revista ,,Foaia literara'', era recomandata o ,, mai aplecata cautare a bogatiei unitate a fiintei noastre nationale''. Folclorul este definit ca produs autentic daca intruneste o serie de atribute, oralitatea (transportul lorde la o generatie la alta verbal, dar si coexistenta mai multor variante), spiritul traditional (absenta oricarei interventii ,,culte'') caracterul colectiv al produsului folcloric (textul folcloric este rezultatul interventiei mai multor indivizi), caracterul sincretic (asimilarea muzicii cu dansul, a teatrului si coregrafiei, a textului folcloric si a practicilor magico-rituale, s.a.), caracterul formalist (textele folclorice urmeaza anumite structuri prestabilite in care informatiile patrund cu dificultate, masura versurilor de 6-7 silabe si ritmul trohaic in poezia folclorica), caracterul anonim (autorul unui produs folclorin nu este niciodata cunoscut, el nu poate fi niciodata cunoscut, el nu poate si niciodata reperat intr-o comunitate).

Folclorul poate avea o functie ritualica precum:

a.       poezia obiceiurilor (colinde de Craciun, zicerile de anul nou, Plugusorul, capra, ursul, colindele de Paste)

b.      poezia ceremonialului de trecere (evenimentele precum nasterea, nunta sau moartea sunt insotite de texte folclorice)

c.       poezia descantului

Creatiile folclorice fara functie ritualica sunt alcatuite din:

a.       poezia lirica (in versuri, de tipul doinei, jelaniei, baladei si strigaturii)

b.      creatia epica-care poate fi in versuri (balada pastoreasca, de haiduci, de vitejie, cu subiect familial) si in proza (basmele, legendele, snoava, poveste, etc.)

c.      creatiile aforistice si enigmatice (au caracter moralizator: ghicitori, proverbe, zicatori).

Curent Literar

ROMANTISMUL

Este o lucrare culturala, artisitica, manifestata la sfarsitului sec. al XVIII-lea si primele decenii ale sec. XIX in Europa, fiind pregatita de un moment tranzitoriu numit preromantism. Dintre scriitotii nostri preromantici amintim : Vasile Carlova, Ion Heliade-Radulescu, Grigore Alecsandrescu, etc.

Romantismul apare initial in Anglia fiind cristalizat de creatia ,,poetilor lachisti'', respectandu-se apoi in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Aceasta miscare a cuprins variate domenii ale vietii culturale, manifestandu-se in muzica, arte vizuale, istorie, estetica si mai cu seama literatura. In Germania, romantismul se manifesta printr-un interes sporit pentru istorie si folclor.

Tinand cont de momentul afirmarii romantismului pe scena europeana, critica si istoria literara l-a integrat pe Eminescu romantismului tarziu. Acest decalaj apare din pricina faptului ca intreaga cultura din spatiulromanesc, a suferit o intarziere fata de cea occidentala. Desi structural romantic, Eminescu este un deschizator de drumuri si pentru alte curente precum simbolismul.

Principiile estetice care definesc romantismul:

romantismul manifesta un interes aparte pentru folclor, istorie si filozofie, cultiva sensibilitatea, fantezia si imaginatia creatoare

cultiva evaziunea in trecut, in spatiul aniric (in vis) sau pe taramuri exotice

romantismul cultiva natura pastelurilor si o oglindeste cu scopul de a intelege mecanismul universului (descrierea naturii se transforma in meditatie asupra resorturilor intime ale universului );

interes pentru traditii si pentru etosul popular

cultiva nu atat sentimentele individuale cat mai cu seama notele comune universale ale sufletului uman in scopul generalizarii; sunt exibate trairi puternice, sentiment extrem

se descopera infinitul temporal si spatial in incercarea de a da o explicatie mitica genezei universului si posibilei sale extintii

se promoveaza libertatea de creatie, posibilitatea exprimarii unei multitudini de opinii in virtute a existentei individualitatilor are drept scop ridicularizarea tipurilor umane, a moravurilor in scopul de a educa; este insa o ironie amara, tragica ce arata neputinta individului de a se extrage contingentul.

Stilul si calitatile lui generale

Buffon: ,,Stilul este omul insusi''.

Stilul este un termen care provine din limba greaca, desemnand la inceputul condei, instrument de scris cu ajutorul caruia se imprimau literele pe tablitele de ceara. Ulterior termenul a capatat conotatii generale, legate de modalitatea de a scrie sau de a se exprima cineva, prin care acesta isi exteriorizeaza ideile, gandurile, afectele, in forma unui mesaj coerent.

In sfera lingvistica sunt deosebite stilurile functionale, acea forma de limba caracteristica unui anumit tip de activitate intelectuala, socio-profesionala, artistica.

In literatura, prin stil se intelege maniera personala de expresie a unui anumit scriitor, individual si original, eleborat colectiv, constient, dar si stilul unui anumit curent literar sau a unei miscari cultural artistice.

Caracteristicile generale ale stilului

Prin caracteristicile stilistice generale, se intelege variatia insusirilor pe care trebuie le indeplineasca, un mesaj scris sau oral. Aceste calitati generale se gasesc in conformitate cu limba literara si normele lingvistice, independent de stilul functional caruia ii apartine mesajul, Ele sunt: corectitudinea, claritatea, propietatea si precizia.

Corectitudinea

reprezinta respectarea cu strictete a normelor prestabilite in limba literara

evitarea utilizarii acestor ore duce la modificarea sensului mesajului, fie a posibilitatilor de intelegere a acestuia

Norma literara

Norma este definita ca regula,dispozitie sau ordine recomandata si/sau recunoscuta ca fiind obligatorie. In sens larg este cunoscuta o norma juridica, adica un ansamblu de legi care prestabileste ordinea intr-o societate, iar norma literara desemneaza o regula dominanta, omniprezenta prin uz, care asigura corectitudinea in pronuntarea sunetelor, in topica (ordinea fireasca a cuvintelor intr-un enunt) in mitologie (formele flexionale pe care le iau civintele) in constructia gramatica a sintagmei.

Justificarea normei literare, de la aparitie pana la impunerea ei, este aceea ca faciliteaza comunicarea eficienta, neclistorisionata intre emitator si receptor, imitand variatiile de decizie personala, dar si in necesitatea de a fixa in scris si in discursul oral, anumite elemente coerente.

In evolutia limbii se intampla deseori ca abaterea de la norme (lingvistice si extralingvistice) sa se impuna, urmand regula numarului ridicat de utilizatori

Variante literare

In fonetica, in lexicologie si in morfologie, varianta literara denumeste forma unui cuvant ce se diferentiaza sub aspectul sau tipic, recomandat de norma, determinat de actualizarea specifica, particulara a anumitor realitati scris si oral.

Specifica operelor literare, variantele aparute in stilul lingvistic au rol in determinarea stilului si originalitatii unui autor. Normele literare nu intra in contradictie cu variantele prezente in operele literare pentru ca ele concureaza ca licenta specifitatea locala sau caracterologica a mediului evocat.