Opera de arta ca simbol

UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" IASI

FACULTATEA DE ARTE PLASTICE, DECORATIVE SI DESIGN

SPECIALITATEA ARTE DECORATIVE-DIRECTIA DE STUDIU ARTA MURALA

OPERA DE ARTA CA SIMBOL

OPERA DE ARTA CA SIMBOL

Etimologic, termenul de simbol provine din grecescul symbolom( semn de recunoastere). Acest semn, obiect sau imagine concreta a unui lucru sau fiinta reprezinta sau evoca altceva decat ceea ce este, de obicei o abstractie sau o realitate complexa. Reprezentarea simbolica se bazeaza in general pe o conventie care trebuie cunoscuta pentru a intelege. Totodata exista si un continut evocativ intrinsec, care poate exprima, prin asociatie de idei, un ansamblu intreg de ganduri sau de sentimente , o stare de spirit etc. In domeniul artei, simbolul este folosit printr-o litera sau un semn grafic intr-o opera de arta special pentru a desemna ceva independent de el. Exprimarea prin simboluri impune totodata si notiunea de analogie. Sfera simbolurilor cuprinde inteaga realitate de semne, de la perceptie si mit pana la stiinta, trecand binenteles, prin arta. Paul Ricoeur afirma in teroria lui asupra interpretarii: "eu numesc simbol orice structura de semnificatie in care sensul direct, primar, literal desemneaza, pe deasupra, un alt sens indirect, secundar, figurat, ce nu poate fi sesizat decat prin mijlocirea celui dintai".

Pe de o parte distingem o traditie non-rationalista care vede in simbol o cale speciala si indirecta de acces pe calea limbajului obisnuit ramanand inabordabil. Simbolul este menit sa serveasca drept intermediar intre lumea concreta si lumea interpretarilor.

Putem spune ca simbolul este alcatuit din "imagine" si"sens". Atfel imaginea artistica, acea gandire in imagini a evidentiat prin cercetarile contemporane ca arta difera de toate celelalte(literatura, muzica) nu numai prin modalitatea ei de reflectare, dar si prin obiect, arta nefiind doar o copie fidela a originalului din realitate; datorita interventiei active a imaginarului, a fanteziei si talentului caracterul acestei reflectari este complex si indirect. Mai exact, arta poate apela la concept in locul imaginii propriu-zise, incarcandu-l de valori simbolice.  

Reprezentarea simbolica se bazeaza, in general, pe o conventie care se cere cunoscuta pentru a intelege simbolul. De exemplu, un critic de arta nu poate analiza o pictura daca nu cunoaste semnificatia culorilor cat si a altor elemente care intra in compozitie.

Simbolul, in creatia artistica are menirea de a interveni intre realitatea concreta si lumea artistului. Acesta se foloseste de simboluri pentru a reprezenta ,poate, mai in detaliu, ceea ce vrea sa scoata in evidenta celor ce privesc lucrarea de arta.

Arta vizuala are nevoie de un suport fizic. Pentru a putea fi considerata arta, aceasta trebuie sa comunice o informatie la un anumit nivel. In lumea contemporana, arta si stiinta se pot completa reciproc pentru a studia teoriile si conceptele ajutandu-i pe artisti sa depaseasca limitele rolurilor lor traditionale de manuitori indemanatici ai culorilor, ai daltei si ciocanului.

Arta nu poate exista fara perceptie, cu alte cuvinte fara constientizarea dobandita cu ajutorul simturilor. Constiinta noastra senzoriala nu este innascuta, ci dobandita prin experienta. Modul "cum vedem" nu este determinat de realitatea obiectiva, ci de reactiile noastre la stimuli si de filtrarea acestora. Perceperea diverselor culori si forme necesita un proces de selectie extrem de sofisticat. Aceasta "vedere" are loc mai mult in planul mental decat in cel fiziologic al creierului nostru, care interpreteaza si conceptualizeaza ceea ce vede ochiul.

Identificarea unui simbol nu se poate realiza untr-un mod izolat, ci numai in cadrul unui context. Drept exemplu, se poate prezenta intr-un tablou o litera sau o cifra care nu functioaneaza ca litera a alfabetului, ci ca un element grafic, colorat care contribuie la formarea ansamblului lucrarii respective.

Un alt punct important este estetica, acea ramura a filosofiei care studiaza arta din punct de vedere al conceptului de frumos si al capacitatii acesteia de a produce emotii omului. Cand arta ne impresioneaza, da nastere unui sentiment de transcendenta, fenomenul se numeste reactie estetica.

Pentru ca o lucrare sa ne produca o placere estetica, nu este obligatoriu ca ea sa reprezinte o imagine traditionala a frumosului. Un exemplu ar fi lucrarile cubiste a lui Picasso in care intalnim forma corpului distorsionata. Facand acest lucru, lucrarile pictorului nu se conformeaza standardului traditional al frumosului, asa cum a fost stabilit de vechii greci. Intentia lui Picasso a fost sa depaseasca chestiunea frumusetii fizice pentru a deplasa accentul pe alte aspecte ale expresiei artistice.

Este neindoielnic ca nu putem rivaliza cu acest trecut si ar trebui sa incercam aceasta vesnica etalonare a puterii creative a artei de azi, cu niste valori cladite intr-o atmosfera in care timpul de executie nu avea teoretic limite. Artistii din Evul Mediu si Renastere erau de parere ca ideile lor de perfectiune artistica nu puteau fi niciodata la inaltimea perfectiunii intrinseci a personajelor divine pe care le infatisau. Pentru a ajunge cat mai aproape de acesta perfectiune intagibila a personajelor, la gandirea lucrarii si efectuarea ei se lucra timp indelungat si la unele opere celebre se adauga, ca un spor de respect pentru truda artistului durata in care s-a desavarsit opera. Astazi, viteza si gasirea unor idei cat mai originale este punctul cel mai important din savarsirea unei lucrari.

Ca arbitru ideal in problemele vizual artistice, ochiul, demonstraza ca intinderea suprafetei artistice este mai intensa in momentul in care o mare arie de culoare impanzeste opera artistica. In scopul mult prea uzat, acel de a definii arta, multi critici, artisti au utilizat mai cu seama procedeul generalizarii rezultate dintr-o analiza detaliata.

Simbolul nu este decat un semn, adica relatia dintre semnificatia si expresia semnului ce este arbitrara.
Cand semnul nu este indiferent de semnificatie, el devine simbol.
Simbolul nu poate fi nici adecvat la semnificatie, caci ar fi un semn exterior si formal, si nici inadecvat caci ar corespunde continutului semnificatiei. Simbolul este considerat ca o vizibilitate invizibila, ca o expresie a inefabilului. In simbol, va continua Hegel, exista in fond o dialectica a semnului si a semnificatiei, corespondente aceleia dintre exterior si interior sau dintre general si particular. De aici concluzia ca simbolul e ambiguu si caracterizeaza arta orientala. In viziunea sa, in arta simbolica (orientala) figura sau imaginea, semnul, nu corespund in fapt semnificatiei lor imediate, ceea ce provoaca angoasa spectatorului. Simbolurile sunt, asadar, la Hegel inseparabile de mituri, iar miturile contin o filosofie imediata.
In timp ce pentru Hegel miturile si simbolurile nu sunt decat un moment in evolutia Ideii Absolute, un moment totusi de mult depasit, dimpotriva, Schelling voia sa intemeieze, in aceeasi perioada istorica, o mitologie filosofica care ar fi urmat sa devina noua religie a umanitatii.

Aparitia metodei de simbolizare a fost dictata de necesitati metodologice de simplificare a limbajului in conditiile in care aria de cuprindere a realitatii devenea tot mai larga si mai bogata, iar limbajul natural nu putea sa exprime adecvat acest continut. Curentul literar artistic ce poarta numele de simbolism, aparut in ultimele doua decenii ale secolului XIX, are o aparitie oarecum paradoxala in raport cu metoda. In timp ce metoda simbolizarii este generata de curentul pozitivist din stiinte, curentul literar artistic, dimpotriva, apare ca o reactie impotriva pozitivismului.. In pictura, de exemplu, simbolismul s-a constituit ca o replica data pozitivismului impresionist care opunea lumii exterioare universul interior, constructiei rationale ii opunea sondarea inconstientului, iar interesului pentru forma - un continut bogat imaginat. Inchiderea spre real si deschiderea spre imaginar, simbolul ne face sa regasim sub egida simbolismului curente artistice si personalitati din cele mai diferite ca preocupari artistice : Paul Gauguin, James Ensor, Auguste Rodin etc. S-a putut dovedi ca in toate timpurile substanta si farmecul artei au stat in maiestria cu care artistii au folosit simbolurile si au construit iluziile artistice. De la aceasta regula nu face exceptie nici arta contemporana.

Antonio Gaudi. Casa Milà( supranumita si cariera de piatra)

Prin fabuloasele suprastructuri decorative, prin curba parabolica si prin efectele plastice ale volumului dinamic, Gaudi se declara un antigeometric, dar si un inflacarat adept al facultatilor imaginative ale omuluisi ale arhitectului care va trebui ca in viitor sa stie a se elibera de tirania uniformitatii banale. Gaudi a inteles ca nimeni altul in epoca sa cum sa se foloseasca de simbol pentru a concilia expresia cu originalitatea, pentru a continua trecutul in prezent, pentru a fi liber dar si functional, pentru a nu fi eclectic, dar nici prizonier al unor maniere, oricata autoritate ar fi avut acestea.

Ca si concluzie, arta ca simbol, se bazeaza pe ratiune, pe logica si pe exprimarea ideilor, trairilor si sentimentelor intr-un mod unitar sau prin detalii estetice.

Bibliografie

D.N. ZAHARIA - Estetica analitica, ed. Artes Iasi- 2007

M.J. BARTOS Arta murala, Interferente vizual-artistice, Ed.Artes Iasi - 2006

Algirdas Julien Greimas Despre sens, Ed. Univers, Bucuresti, 1975.

. Hegel Prelegeri de estetica, vol. I, Ed. Academiei, Bucuresti, 1966.

Ion Biberi Arta suprarealista, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1973

Mic dictionar filozofic - Ed. Politica Bucuresti, 1969