Teatrul latin - locul spectacolelor

TEATRUL LATIN - LOCUL SPECTACOLELOR

Pentru istoricii artei spectacolului, teatrul latin ofera o situatie paradoxala, aceea de a nu putea vorbi decat in termeni generali si rezumativi despre una dintre cele mai bogate vieti teatrale ale lumii antice,despre miile de montari raspandite in toata lumea romana, vazute de sute si sute de mii de spectatori.

Afirmat sub influenta directa a teatrului helenistic, inca din sec. al III-lea,i.e.n.,teatrul latin a cunoscut o dezvoltare vertiginoasa,incheindu-si istoria odata cu decaderea Imperiului roman de apus,chiar daca documentele vremii, vorbesc despre existenta unor spectacole si mai ales a unor actori profesionisti si la curtea lui Teodoric cel Mare de la Ravena sau chiar mai tarziu.

Caracteristica principala a teatrului latin consta in prioritatea spectacolului asupra dramei, mai bine spus a spectaculosului, in cultivarea cu predilectie a formelor perisabile ale artei scenice, a marilor montari sau a reprezentatiilor bazate pe complexul limbaj al muzicii si al dansului, al pantomimei si al scenotehnicei, in detrimentul textului si al operei poetului.

Spre deosebire de teatrul grec, nascut in cadrul ceremonialurilor si a ritualurilor de sarbatoare, dezvoltat ca o arta a cetatii, teatrul latin s-a afirmat de la inceput ca o arta laica,cu un pronuntat caracter ludic,preluand vertiginos in toate domeniile experienta greaca.

Cucerirea oraselor grecesti de catre romani din punct de vedere militar in secolul al III-lea s-a terminat insa cu capitularea acestora din punct de vedere cultural in fata invinsilor,romanii recunoscand din plin superioritatea culturii grecesti si asimiland,dar cu originalitate, marile valori civilizatoare ale grecilor.

In 272 inainte de Hristos, Roma devine stapana Peninsulei italice de la Rubicon la stramtoarea Messina si incepe,intre altele, sa traduca operele grecesti in limba latina.

Exista in lumea latina si manifestari proprii,Satura si Fescennina ,prima-un amestec de cantec si dans,cu tendinte caricaturale, a doua-mai complexa.

O alta forma de spectacol popular italic,care se va adauga experientei grecesti,o constituie Atellanele,scurte momente comice realizate la inceput prin improvizatie,avand insa cateva personaje fixe,cu insusiri proprii,care starnesc hazul prin reactia lor neschimbata in fata unor situatii in continua metamorfoza.

Perioadele evolutiei teatrului latin

1.In prima perioada,coincidenta cu transformarea Romei in stapanitoarea intregii Italii,teatrul s-a dezvoltat ca o sinteza a influentelor grecesti,a comediei noi menandriene,a spectacolelor cu mimi.

Incep sa scrie tragedii si comedii, LIVIUS ANDRONICUS,CNAEUS NAEVIUS,QUINTUS ENNIUS,PLAUT si TERENTIU

2.In cea de-a doua perioada,secolul I,inainte de Hristos,spectacolele apeleaza la scenarii,multe avand ca punct de plecare mimii si atelanele.Continua sa se joace si piese,in special tragedii praetexta, inspirate din istoria Romei si comedii togate, cu subiecte in viata romana.

3.In perioada imperiala se impun mimodramele,scenarii pline de aventuri si fast,inspirate din mitologie sau din istorie,presupunand o mare montare si o scenotehnica avansata.

Locul spectacolelor

Marile constructii din acesta perioada,cladirile anume destinate spectacolelor de teatru,in forma de semicerc,ridicate spre deosebire de cele grecesti, in mijlocul orasului,avand de la 5000 la 20.000 de spectatori,sunt inzestrate cu cele mai ingenioase dispozitive pentru schimbarea decorurilor si realizarea unor montari fastuoase.

Mimodramele presupun intr-adevar trupe numeroase, un cor care povesteste intamplarile si actori ,dansatori care le reproduc cu un profesionalism desavarsit.

La sfarsitul veacului al III-lea inainte de Hristos si inceputul celui urmator,spectacolele se jucau la Roma pe scene de lemn anume construite,cu prilejul sarbatorilor oficiale ale orasului:Ludi Megalensis in aprilie, Ludi Apollinares in iulie, Ludi Romani sau Magni in septembrie si Ludi Plebei in noiembrie.In afara acestora se mai juca teatru si cu prilejul inmormantarilor sau intoarcerii triumfale a generalilor din razboi.

Cu toate ca autoritatile Romei dau banii necesari pentru construirea salilor si montarilor ,conducatorii trupelor sunt destul de liberi in angajarea interpretilor si chiar in retribuirea lor baneasca.Faptul ca spectacolul oferit in mod gratuit de cetate trebuie sa placa,ii determina pe actori sa faca totul pentru castigarea publicului,desavarsindu-si arta.

Cele mai cunoscute nume ale teatrului latin

Plaut s-a bucurat de cel mai mare succes,devenind cel mai mare dramaturg al Romei si parintele comediei realiste satirice europene.Comediile sale dovedesc maturitate, maiestrie in construirea conflictelor,in elaborarea situatiilor comice si a caracterelor.El pune accent pe esenta teatrala, pe inedit si suspans si creeaza satisfactie spectatorilor prin triumful inteligentei umane in fata coincidentei fericite.Dramaturgul nu-si ascunde identitatea("Cuvantul cu o urare de bine mi-l incep").Adesea el transforma amfiteatrul intr-un spectacol,descriind publicul(Cei care dimineata dormit-au fara rost,/Sa stea-n picioare-acuma,sau mai putin sa doarma")

Plaut este creatorul unui teatru cu un autentic spirit democratic,legat de lungi traditii populare.Ironia lui e ascutita,uneori amara,cu o vadita intelegere a slabiciunilor omenesti.Banchetul la care-si invita prietenii este deschis,organizat in strada,banchetul marelui carnaval public unde domneste sclavul,iar oropsitul isi uita necazurile.

O mare parte dintre lucrari au ca titlu un obiect: "Ulcica", "Odgonul","Caseta","Casa cu stafii".Acestea nu sunt simboluri,ci obiecte reale.Omul se confunda cu lucrul pana la identificare,in timp ce un lucru ,oricat de neinsemnat,se insufleteste,ajungand sa-i domine pe eroi.In comediile lui Plaut se schimba hainele,se aduc si se duc pungi cu bani,se cumpara mancare,se pregatesc banchete.In locul destinului a aparut omul,dar libertatea lui e limitata,el fiind supus lucrurilor.

Terentiu.Elementele definitorii ale celui de-al doilea mare autor de comedii al Romei sunt:adancirea unor caractere,indeosebi a batranilor,umanizarea parintilor si a curtezanelor,eliminarea unor libertati de vocabular,temperarea notei satirice.Terentiu a dorit sa dezvolte mai ales implicatiile lirice corespunzatoare unui spirit evoluat.Pe el il intereseaza modul cum omul poate fi facut mai bun.El a creat doar sase piese care s-au bucurat de succes atat in timpul vietii cat si dupa aceea.

Terentiu a facut sa triumfe pe scena latina cuvantul cizelat,capabil sa transmita judecati de valoare care au devenit ulterior maxime.

Seneca.Incepand cu veacul I inainte de Hristos, in lumea romana s-a dezvoltat vertiginos viata teatrala.Pompei construieste primul teatru de piatra in vecinatatea campului lui Marte,urmat apoi de zeci si zeci de teatre dintre cele mai frumoase.Teatrul lui Scaurus avea scena impodobita cu 360 de coloane si peste 3000 de statui in intrega cladire.

Opera dramatica a lui Seneca,filozof si scriitor din veacul I dupa Hristos,este o reactie impotriva artei spectacolului din vremea lui,o incercare de repunere a cuvantului in drepturile lui de altadata.Seneca a scris tragedii,avandu-l ca erou ideal pe Hercule,la care subliniaza curajul ispasirii vinovatiei prin penitenta si autopedepsire.

Intemeietor al filozofiei stoice,Seneca recomanda nu numai stapanirea de sine,ci si simplitatea, renuntarea la fast si la lux,vazand in acestea numai rezultatul spolierii celor umiliti si al exploatarii.

Seneca a fost autorul care i-a inspirat pe marii dramaturgi ai Renasterii din intrega Europa.Dramaturgul antic a fost redescoperit in epoca noastra,tulburator de actual.Abia acum s-a pus in lumina forta dramatica a eroilor,complexitatea lor amestecul de bine si rau care o fac pe Medeea atat de cumplita si totusi atat de nefericita,sau pe Jason vinovat si nevinovat in acelasi timp.

Seneca a fost ultimul mare autor antic care a incercat sa dea valoare teatrului prin cuvant si cu ajutorul cuvantului.Incercarile lui nu au mai fost continuate,teatrul latin ramanand prin excelenta stapanit de actorul cantaret,mim,dansator.

Bibliografie : Ileana Berlogea- "Istoria teatrului universal"-EDP,Bucuresti 1981

Pierre Grimal- "Le Theatre antique",PUF,1991 (Col. Que sais-je)

Ciomofoi Ioana

anul I- Italiana A