Alpinism | Arta cultura | Diverse | Divertisment | Film | Fotografie | |
Muzica | Pescuit | Sport |
Ninge astazi pentru tine
Doar pentru iubita mea.
Acum coboara si dorul
Gonit de la locul lui
Tocmai de la varful Omu
Jos in Valea Cerbului.
Cand te scuturi de zapada
Nu stii cat esti de frumoasa
Ochii-s verzi, zapada-i alba
Si se face cald in casa.
Si calugarii din Schit
Vor cu totii-a te vedea
La cabana au sosit
Doar pentru iubita mea.
Si zapada de pe culme
In vale s-a rostogolit
Muntele e pus pe glume
De cand stie ca-i venit.
Jepii Mici ca sa te vada
Si-au cumparat ochelari
Si in cea mai mare graba
I-au chemat pe Jepii Mari.
Nu stiu sigur, azi sau maine,
Pe Morar am sa te sui
Sa ne logodim, iubito,
Sus, in varful muntelui.
Do re Fa Sol
OMAGIU UNUI ALPINIST
Ninge peste munte cu melancolie
Ninge peste moartea unui alpinist
Ninge peste creste, ninge si sfasie
Inima ce bate azi in pieptu-mi trist.
Ninge sfant si pagan
Numai ochii ne raman
Despartirea s-o mai vada
Ca in rest, noi ne-am stins
Si-am ajuns de-atata nins
Niste oameni de zapada.
Stanca grea si dura viata i-a rapit-o
Drumurile vaii casa i-au facut
Giulgiu din zapada pe care-a iubit-o
Vantul il jeleste ca la inceput.
Voi aceia care dormiti in munte
Voi pe care stanca dura I-a impins
O pustietate sta sa va asculte
Iar ninsoarea blanda ni se pare plans.
Pulberea uitarii ninge pe morminte
Cei legati in coarda vor mai fi uitat
Catre culmea vietii mergeau inainte
Pana-n ziua-n care stanca i-a tradat.
Ninge cu vorbe secate
Cand iarna e grea si viscolul bate
Ninge cu vorbe secate
Si iarna e solitara
Cand ninge cu stele
De gheata pe-afara
Si iarna e solitara.
R: Tu esti muntele alb
Pe care-l urcam
Si inaltimile tale
Ne cad la picioare
Tu esti muntele alb.
Pe care-l imbrac
In miresme de crin
Si de liliac
Tu esti visul meu alb.
Ninge cu vorbele tale
E iarna fierbinte
Ca o rugaminte
Ninge cu vorbele tale
Si te-as iubi in ianuarie
Ca pe-o floare de crin,
Ca pe-o stea cazatoare
Si te-as iubi in ianuarie.
Si imi pastrez juramantul
Sa fiu o biata frunza
Ce-o leagana vantul
Si imi pastrez juramantul
Si te-as sorbi ca pe-o sete
Cand iarna e grea si noaptea incepe
Si te-as sorbi ca pe-o sete.
CLOPOTELE CARAIMANULUI
Sa fie asa cum n-a mai fost
La cumpana dintre ani
Clipele altfel nu au rost.
Clopotele bat miezul noptii
Eu, iubito, te sarut
Sus pe Caraiman e ceata
Jos orasu-i nevazut.
Sa inchinam, iubito, un pahar
Punter cei ce-n munte au cazut
Cand Maria Sa, infuriat,
Dreptul suprem la viata l-a cerut.
Marite Caraiman, daca ne-auzi,
Ocroteste-i pe cei ce vor veni
La fratii tai un ordin da
Ca nimic sa nu-i poata lovi.
Si acolo sus printre zapezi
Eu iti urez, iubito, "La multi ani!"
Din tot ce-a fost si a mai ramas
RAPA
La marginea pantei abrupte
La un han s-a oprit un strain
Era trist si avea hainele rupte
Si pe masa, o cana cu vin.
Tu strain ce-nconjuri azi pamantul
Stai la mine, ramai doar un ceas,
Sa te duci inainte n-ai unde
Sa te-ntorci inapoi ti-a ramas.
Avea ochii plini de lacrimi de dor
"Multumesc pentru vin domniei tale
Eu ma duc azi in lume sa mor.
Mi-amintesc de o vara fierbinte
De-o padure cu muguri pe ram
Mi-amintesc de prieteni si de iubite
Si de-o casa cu mama la geam.
Si-am ajuns la un han, pe o stanca
Sa-mi inec tot amarul nu pot
Si ma-ntreb daca rapa e abrupta
Sa m-arunc azi cu jale cu tot."
mi Re mi Do Re mi Re Mi Sol Re mi
NU REGRET
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata
Vestejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tanar niciodata.
N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
S-o pornesc din nou descult la drum
Stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
In dorinti incep zgarcit sa fiu
Parca pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineata.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
O, pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
Toti suntem vremelnici punter veci
Rar ning fagii frunzele desarte
Binecuvantat sa fie, deci,
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.
Cuibul tau e sus pe creste
Raza ta coboara-n vale
Mai presus ca-ntr-o poveste.
Tu, floare de colt,
Minune sub bolti
Frageda stea,
Iubita mea.
Floare ninsa-n varf de stanca
Mai presus de nori si stele
Cine oare sa te-ajunga?
Numai dorurile mele.
Floare de lumina vie
Zambet cald de dimineata
Te astept de-o vesticie
Te-ntalnesc o data-n viata.
BATRANUL REFUGIU
Departe, in munti,
Ascuns printre stanci,
Se afla batranul refugiu
Acolo se-ntalnesc
Doar cei ce iubesc
Peretii de stanca si cerul.
Nu-i nimeni sa-i inteleaga
Nu-i nimeni la fel ca ei
Doar dorul, gandul ce-i leaga
Sa urce pe creste mereu.
Mi-e inima-n furci
De vrei, poti sa urci
Sa faci primul pas in perete
Speranta, apoi,
S-o facem in doi
Urcand tot mai sus catre creste.
PRIVEAM SPRE INALTE CRESTE
Acele doruri multe
Copil eram cand am vazut
Intaia oara-un munte.
Priveam spre inalte creste
Ceata s-a risipit
Vad capre negre ce imi par
Statui de granit.
Iti mai aduci aminte
Cand noi cuprinsi de dor
Urcam din greu in Caraiman
Pe Valea Jepilor.
In Fagaras, iubita mea,
Iti mai aduci aminte?
Cand avalansa ameninta
Ne faceam juraminte.
Refugiul Diana ne-a fost mama
Orfani am ramas si suntem.
Diana, Diana, parinte bun ne-ai fost
Diana, Diana, noi te-am iubit cu toti.
Diana a murit intr-o zi
Lasandu-ne cu limba de moarte
De straja Carpatilor sa fim
Sa n-aiba si ei aceeasi soarta.
De atunci hoinarim doar prin munti
Legand prietenii pretutindeni
Mesajul Dianei il rostim
Iar muntele-i al nostru parinte.
mi Re / la Sol
R: mi Sol Re / la Do Sol
Aveam un singur Crai ce asteapta neclintit
Cu ale sale creste ce-s rosii-n asfintit
Plecam sambata seara, urcam toti impreuna
Si liberi vrem sa fim su cerul plin de luna
Sa vii sa-l strabatem pe ale sale drumuri
Sa vezi si jneapanul cum creanga si-a plecat
Caci vitrega-i natura si-i vant neincetat.
Si-as vrea sa vii si tu sa mergem impreuna
Sa impletim acolo a Craiului cununa
Din garofite rosii si din bujori de munte
Din liliac si flori de colt carunte.
Sa pleci din Curmatura, marcaj cu banda albastra
Ajungi in Saua Caprei, cobori apoi sub creasta
Sa treci si de Gavan, de Padina Inchisa
De Stanca Orgii Mari si de Diana Stinsa
De vrei sa stii ce-i munte sa urci prin Crapatura
Sa treci de Asfintit, Timpanele amandoua
De varful Zbirii, Omul, cand ninge si apoi ploua.
Sa urci inspre Ascunsa pe Hornul Nisipos
E noapte si e iarna si vantul e taios
Sa simti rucsacu-n spate e o munca de Sisif
Si mana pe chitara lipindu-se de griff
Sa pleci din Plaiul Foii pe drumul pietruit
Ai sa ajungi la Spirlea, refugiul poleit
Ai sa-ntalnesti pe Marius, pe Ghimpe si pe Dan
Si-ai sa-ntelegi ce inseamna sa fii un muntoman.
Si prin zapada inalta sa tai poteca lina
Cand ochii tai se-nalta spre bolta instelata
La crucea unei fete sa-ngenunchezi o data
Cand rauri de sudoare ti-or siroi pe fata
Mai bine stati acasa-n poala mamelor.
mi la Re
R: mi Sol Re
VINO, VINO
Vino, vino, hai intre stanci
Nu te teme, nu-ti dau branci.
Vino, vino, hai intre flori
Nu te teme, n-ai sa mori.
Vino, vino, nu te sfii
Viata nu trece-ntr-o zi.
Cand soarele rasare
Iar pescarusii zboara
Chiuind si dansand.
R: Ti-am daruit atunci o floare
Cu dragoste si visare
Iubirea noastra nu are rost.
Frumoasa este marea
Nisipul pare aur
Meduzele par lacrimi
Parca curg in zadar.
Luceafarul rasare
Iubita nu apare
Iar eu stau singur
Si-o astept sa vina in zadar.
Tii minte tu, iubita mea,
Tii minte seara-n care
Ti-am daruit atunci o stea
O stea, din Carul Mare.
la Do Sol la Sol la
R: Do Sol la Sol la
Eu ti-am spus ca te iubesc
M-ai privit cu nepasare
M-ai facut ca sa rosesc.
R: Nu te mai iubesc
Si as vrea sa stie orisicine
Ce mult te-am iubit
Te-am iubit si ai ras de mine.
Te credeai o preafrumoasa
Cosanzeana din povesti
Dar acum nici nu-ti mai pasa
Ca ai spus ca ma iubesti.
Banca si aleea scolii
Eu pe toate le-am uitat
Am uitat si seara-n care
Cand noi doi ne-am sarutat.
A ramas o amintire
Dintr-o viata de scolar
O poveste de iubire
Scrisa intr-un calendar.
Ce-mi arata drumul catre mal,
Cand ma pierd in lumea mea
Si as vrea, sa alung tristetea grea.
Tu, nevazuta dar te simt
Te ignor, dar nu pot sa te mint
Esti tot ceea ce respiri, esti tu
Gandul ce ma leaga
De miracolul din zori
Ce din vis usor cobori
Esti tu, nu pleca, nu spune "nu"!
Tu, asteptarea din amurg
Cand secundele incet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintata-n mana ta.
Tu esti ideea de intens
Cautarii mele ii dai un sens
Un motiv ca sa incerc mai mult
Tu esti vocea ce-o ascult.
Nu privi ca-i drum obositor
Pe cararile Bucegilor.
Pe carari umblate doar de ciute
Sub aripa Caraimanului
Vei auzi povesti nenumarate
Spuse chiar de glasul muntelui.
R: Cand Bucegii
Dau zvon de piatra si izvoare
Oriunde-ai fi,
Raspunde la a lor chemare
Caraimanul
Costila-ascunsa sub un nor
Si Morarul
Te vor primi la pieptul lor.
Jos in pestera intunecoasa
Sta batranul schit uitat de ani
Acolo doina-mi pare mai duioasa
Inganata de batrani ciobani.
Staretul batran cu barba alba
Adancit in rugaciunea lui
Spune-ncet cu vorba lui domoala
Pravila strabuna a muntelui.
Pe platou la mare inaltime
Babele la sfat s-au adunat
Numai baba mare sta deoparte
Si-si pune-ntrebari ne-ncetat.
Oare Sfinxul care tace-ntruna
Si priveste-n zari nepasator
Se iubeste-n taina cu Batrana
Sau le face curte Doamnelor.
De la varful Omul hat, in zare
Dunarea albastra poti s-o vezi
Piatra Craiului si Piatra Mare
Si Ceahlaul cu-ale lui zapezi.
Hoinarind agale pe-o carare
Daca-o cruce-n cale ai intalnit
Nu uita sa pui macar o floare
Pentru cel ce muntele-a iubit.
Pe Morar in nopti cu luna plina
Si pe barnele Bucsoiului
Vin scaldate-n raze de lumina
Zanele din Valea Cerbului
Au pe cap cununi de campanule
Si in plete flori de colt de-argint
Capre negre-n varf de piatra sura
Strajuiesc in taina Lacul Sfant.
Zarile au uitat sa ma mai doara,
La iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara.
Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala, Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.
Mi-e de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul,
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul.
Tu mers gingas, tu surasul meu
Daca-ai stii cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.
Carciumile le-as uita pe veci
N-as mai stii nici versul ce inseamna,
De-as atinge aceste brate reci
Si-al tau par, ca floarea cea de toamna.
Vesnic te-as urma pe acest pamant
Departerea mi-ar parea usoara,
De iubire intaia oara cant
La scandal renunt intaia oara.
Numai m-or /LA vedea ca /RE nu-s /LA
Sus e cerul, larga-i lumea /RE
Bine c-a-nfrun /LAzit pa /REdu /LArea /RE
Hai, hai, /RE hai haidi hai /SOLdi hai /RE
Printre flori ma /LAleganai /RE
Hai haidi /LA hai./RE
Sus e cerul, larga-i lumea
N-ar stii nimeni ca m-am dus
Bine c-a-nfrunzit padurea
Numai m-or vedea ca nu-s.
VISUL
Cu un baiat si-o fata
Afost un vis cam dureros
De te ranesc ma iarta.
A fost un vis nascut in munti
Crescut la o cabana
Umbrit de brazii inalti carunti
Ce astazi se destrama.
R: De ce va destramati usor
Voi vise pe poteci
In amintirea muntilor
Sa dainuim pe veci
Sa dainuim . . .
Ard stelele ca lumanari
Pe-al muntelui altar
Trec cerbii iarasi pe carari
Padurile tresar.
Izvoarele in sopot lin
Vestesc iubirea noastra
Si ale mele vise vin
Sa-ti bata la fereastra.
Ramai cu bine visul meu
Si s-auzim de bine
Te voi pastra in gand mereu
Voi fi mereu cu tine
Iar cel ce va veni apoi
Pe munte tu sa-l duci
Va voi veghea pe amandoi
Pe creste de-ai sa-l urci.
Sol mi Do RE.
PASIUNE (DE A FI MUNTOMAN)
Si-n imagini colorate sa ii desenez
Nopti cu luna plina pe hartie eu am desenat
Si cu rucsacul in spate muntii-am colindat
R: Dar mama si tata ma cred un nebun
Cand vine sambata si plec iar la drum
Bunicul, bunica, mereu ma dojenesc
Dar ei nu stiu ca-n taina eu muntele-l
iubesc
Acum ca sunt aproape de muntii ce-i iubesc
Si inima ma-ndeamna mereu sa-i hoinaresc
Doar cu baieti si fete ce-mi sunt frati si surori
Descoperim in taina ale muntelui comori.
E vara si cortul cu mine-l iau mereu
Si daca am si sacul eu am hotelul meu
Colegii, sosonarii, ce muntii n-au umblat
Nu stiu ce-nseamna viata de munte pasionat
Pentru cei ce n-au habar de drumuri si poteci
De piscuri inalte si semete, de vai cu ape reci
Ii indemnam sa-i incerce macar de fantezie
Si vor vedea ca muntii nu sunt ca pe hartie.
SOL, RE, DO, RE SOL
DOR DE CARARI
Camarezi de suflet ne intalnim
La foc de seara sa povestim
Minune a lumii stancile semete
Poteci spre inaltimi, carari de frumusete
Colindam
Padurile
Sarutam izvoarele
Bocancii ne sunt prieteni buni
Ne temem cand muntii sunt duri
Rucsacul ne este tovaras de drum
Cand pornim zambim ca acum
R: Dor de carari, dor de albastru
Dorul de munte, de piscul albastru
Dor de carari, iubirea de-o viata
Muntii iubim, datatori de speranta
DO, FA, SOL
R: FA, DO, SOL
Intr-un han departe
Doarme si hangiul
Strazile-s desarte
Singur, singur
Ploua, ploua, ploua, ploua
Vreme de betie
Si s-asculti, s-asculti pustiul
Ce melancolie
Ploua, ploua
Nimeni, nimeni, nimeni, nimeni
Cu atat mai bine
Si de-atata, de-atata vreme
Nu stie de mine
Nimeni, nimeni
Singur, singur, singur, singur
Vreme de betie
I-auzi cum mai ploua
Ce melancolie
Singur, singur
RE, Do, re, Do, re, Do Sib La
R: re, Do, SIb La
BATRANE CRAI
Batrane Crai, la tine am venit
Caci te iubesc din tot ce-am auzit
Dorurile, ape line
Le-as lua, dar le stiu bine
Tu, parinte, tu parinte neumblat
Si de-o fi si-o fi sa mor
Parinte bun, ma duc lang-un izvor
Vanturile sa-mi aline
Dorurile de la tine
Tu, parinte, tu, parinte neumblat
Si la moartea mea, cand s-o ivi
Un mormant de stanca tu sa-mi fi
Nimeni sa nu ma atinga
Stanca grea sa ma cuprinda
Tu, parinte, tu, parinte neumblat
Cand vantul o s-adie-ncetisor
Parinte bun , sa stii ca iar mi-e dor
De un dor cu ape line
Ce le-as lua, dar le stiu bine
Tu, parinte, tu, parinte neumblat
Cand stancile m-or lua la pieptul lor
Si florile vor plange intr-adevar
Singure se vor desprinde
Peste mine s-or intinde
Tu, parinte, tu, parinte neumblat
TROPA-TROP
De-o plimbare-n lumea mare
Si-am pornit in departare pe un drum
Si-as fi vrut sa uit de toate
Sa plec in singuratate
Calare zi si noapte pe un cal
R: Totu-i drum, numai drum
Ce cuvinte sa-ti mai spun
Peste ziua, peste noapte
Vom ajunge mai departe
Tropa-trop in galop
Poate o s-avem noroc
Sa nu ninga, sa nu ploua
Cand ma-ntorc
La cabana nu mai este nici un loc
Prin paduri intunecate
Si prin locuri neumblate
Peste munti si peste aeu treceam
Inapoi nu ma uitam
Si nici nu ma intrebam
Unde o s-ajung pe drumul ce-l urmam
Ceahlau, munte-mpadurit
Iti spun: "Bine te-am gasit!"
Nici nu stii cat am dorit sa te revad
Sa-ti vad flora si barajul
Sa-ti cunosc tot peisajul
Sa te cant cum alta data nu te-am cantat
Sol, mi, Sol, Re
R: Do, Re, Sol, mi
Vreau sa trecem marea
Nu stiu de-i vreme buna
Tu, iubita mea, ramai in urma
Meteorologul iubirii a murit
Nu mai sunt busole, totul a pierit
R: Barcile plutesc numai o mila
Toate-au putrezit si-mi este sila
Tu, iubita mea, ramai la tarmuri
Vor veni si poate alte vremuri
Marea nu-i de tine, e prea mare
Tu sa stai in munti, daca vei sti
Si-am sa ma intorc, de va fi soare
Si-am sa te invit spre alte galaxii
Tu sa-mi fii mireasa, eu sa-ti pot fi mire
Sa-mpletim cu aur zilele cu zile
Sa alungam minciuna, sa alungam prostia
Sa alungam minciuna si-apoi viclenia
Dar ramai cu bine, luna-i mai aproape
Vom privi Pamantul de prin telescoape
Cand ma voi intoarce iti voi povesti
Ce-am facut, iubito, printre galaxii
Si-apoi printre stele, printre galaxii
Prinsi de goana vietii noi ne vom iubi
Vom uita de frica, de rani, fara mila
De iubiri desarte, de lacrimi si de sila
mi, Sol, la, mi, Re, Sol, Si7
R: mi, Sol, La, mi, Re, Sol, Si7
La, mi, la, mi, Si7, mi
FATA DIN CRAI
In Piatra Craiului plecat-am iara
Pe-un cal frumos, la spate c-o chitara
Si hoinaream hai-hui prin Piatra Craiului
Sa o intalnesc pe fata muntilor
Dar, iata, la o cotitura apare
O fata blonda pe un cal calare
I-am spus sa stea pe loc sa o sarut cu foc
Dar ea n-a vrut si-n goana a fugit
Priveam naluca-n zare cum dispare
O fata blonda pe un cal calare
Pe cal incalecam, la cal bice dadeam
Sa o ajung pe fata muntilor
Intr-o poiana langa un izvor
Statea intinsa fata muntilor
Si-o luai pe calul meu si nu mai stiu nici eu
De-atata dor si foc ce-o sarutam
Trecut-au zile lungi si ani de-atunci
Si-n Piatra Craiului au aparut
O fata si-un baiat pe-un cal inaripat
Si-un cantec vechi lasat de la strabuni
Re, Sol, Re, La, Re
OM BUN
Om bun, deschide-ne poarta
Da-ne o coaja si nu ne goni
Iar noi iti vom alunga tristetea
Cu vesele cantece si ghidusii
Venim de departe si mergem departe
Tocmai in zare, sus la castel
Ne-am oprit aici, pe drum ne-a prin noaptea
Da adapost unor bieti menestrei
La castel, maine, va fi sarbatoare
Printesa inplineste ani 20
Vom bea mult vin, vom goli tavi cu mancare
Ce va fi acolo-sa tot petreci
Noi vom canta noaptea intreaga
Oaspetii veseli vor dantui
Si-n toiul petrecerii, pret de o clipa,
Om bun, si la tine ne vom gandi
Deschide poarta si da-ne o coaja
Ai mila de niste bieti menestrei
Vesnic pe drum, asta ni-i soarta
Vesnic pe drum, cautand un castel
mi, Re, mi, Sol, la, Re, la, Sol, la, Re, mi, la, Re
Si departe tainic clopotele bat
Oamenii agata lacate la porti
Fiindca cimitirul este plin de morti
R: Iata apar fantomele (satanele)
Bantuind cararile (cabanele)
Si de prind un calator (o sticla plina)
Sigur, sigur il omor (o termina)
Sar fara de veste cuie din capac
Si-auzi din cosciuge ras de varcolac
Strasnic defileaza ochi de foc pe cruci
De te-apuca groaza si n-ai cum sa fugi
Iata apare o mana neagradin mormant
De pune pe fuga orice chip de sfant
Se aduna in noapte umbrele la sfat
Ca sa bantuiasca oamenii din sat
In padurea neagra sus in luminis
S-au strans toate, toate, toate pe furis
Toti vampiri si duhuri si strigoi
ANA LUI MANOLE
Dar aici in zid sunt eu/ sunt eu
Hai, Manole, pune zid
Sa nu mai pot sa-l deschid
Hai, imbraca-ma in zid/ zid greu
R: Turla-mi soarbe capu'-n ea
In altare fruntea mea
Ochii in feresti vor sta
Spre cer
Voi lucrati si va e grue
Insa de murit, mor eu
Jertfa voastra sunt chiar eu
Eu pier
Sangele mi-e inca-n vine
Voi nu stiti ca eu stiu bine
C-am sa mor dintr-un pariu/stupid
Hai, Manole, fii mai demn
Ca sa-ti faci aripi din lemn
Mi se face-a moarte semn/in zid
Pe oriunde sunt zidiri
Omul meu, sa nu te miri
S-au intruchipat doi miri/de rand
Si nicicand tu nu uita
Ca inauntru-i Ana ta
Ai zidit-o pe Ana/om crud
Mi, Re
R: Sol, Re, mi
NOAPTE LA MARE
Noi n-am fost niciodata doi
Ci unul singur
Amandoi
Salbatic cuplu insingurat
Pe care timpul l-a uitat
R: Noapte la mare, noapte la mare
Buzele tale aveau gust desare
Pielea-ti miroase a scoici si a soare
Noapte la mare, noapte la mare
Noapte la munte, noapte carpatina
Buzele tale au gust de rasina
Pielea-ti miroase a flori si a fructe
Noapte la munte, noapte la munte
Noapte la mare, noapte instelata
Inima mea e o scoica furata
Perla din ea e dragostea mea
Eu sunt al tau si tu esti a mea
Buzele tale pe buzele mele
Par in puterea noptii mai grele
Bratele tale - flacari in noapte
Riouri de stele, roiuri de soapte
Do, re, Sol
TINCTURI DE FRUNZE
Nu pot sa stau drept, merg cu toamna-n piept
Vantu'-n toate ranile ma doare
Si pe orice drum, ca unvers postum
Vine frunza in intampinare
R: Si-am sa-ti scriu scrisori pe tulpini de flori
De lumina stelelor patrunse
Si un roman sa-ti scriu
Folosind pe viu sub umbrar de nuc
Tincturi de frunze
Putredulaccent a lovit atent
Fiecare fir de iarba verde
Clipe indigo fug care-ncotro
Pentru a avea motive de-a ne pierde
Frunze iti trimit scrise cu grafit
Sau cu ?????? iernii care vine
Ca sa-ti mai insir frunze in delir
Te iubesc si ma gandesc la tine
Ori pe unde merg frunze cad din cer
Si din clopot mi se-aude mersul
Scriu scrisori pe foi, lacrimez in ploi
Intr-un liber schimb cu universul
IERTARILE
Tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla
Caci ochii mei sunt cand senini, cand verzi
Ca port noroi sau port ninsori pe tampla
Ai sa ma ierti, altfel ai sa ma pierzi
Vad lumea prin lunete maritoare
Si vad gradini cu arme mari de foc
Sub mana mea deja planeta moare
Si in urechi am continentul rock.
R: Ai sa ma ierti in fiecare noapte
Si-am sa te mint in fiecare zi,
Si cat putea-va sufletul sa rabde
Cu cat iti voi gresi, te voi iubi
Ai sa ma ierti ca sunt labilitate
Ca trec peste extreme fulgerand
Ai sa am ierti, prea blanda mea, de toate
Eu sunt nemuritorul tau de rand
Ai sa ma ierti ca nu pot fata tine
Si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti,
Mie pierzandu-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toti.
Si daca nervii tai or sa cedeze
Si intr-o zi n-ai sa mai poti ierta
Napraznic voi iesi la metereze
Si pustilor straine ma voi da
Si cum se-ntampla moartea sa le spele
Pe toate innobilandu-le fictiv
Ai sa te-apleci deasupra mortii mele
Si tot ai sa ma ierti definitiv
la, re, Sol, Do, la, re, Mi, la
PARTAJ
Ce pot sa-ti mai spun despre noi
Acum c-a venit despartirea
Ia lumea si-mparte-o la doi
Da-mi moartea si tu tine viata
Partaj, partaj echitabil spre-a fi
Urmeaza atacul de cord
Se-ncaiera fractii calare
Eu plec catre sud, tu spre nord
A fost o minune de-o clipa
Si ultimul zbor peste veac
O aripa porti invaliza
O aripa porti in rucsac
Nu-mi trebuie martori, iubire
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i ca-n toate acestea
Si martor si proba mi-esti tu
Ia muntii si lasa-mi prapastii
Ia piscuri si da-mi mie vai
Cu ce sa mai vad ce-mi ramane
Cand pierd pentru veci ochii tai?
Partajul sa fie acesta
Iti dau acum tot ce vrei
Dar ultimul lucru din toate
Pe mine te tog sa ma iei
La, Mi, Re, La, Re, La, Re, Mi, La
SOBITA
Ma puse dracu' sa ma-nsor
Ce mare dandanaie
Sa-mi iau nevasta cu avere
O soba de odaie
R: Durdur duru, durdur duru
Si-asa mica cum e ea
Durdur duru, durdur duru
E sobita mea
In prima noapte ea n-a vrut
A zis ca-i fac durere
Ca-i stric sobita ce i-a dat
Maicuta ca avere
A doua noapte, tot la fel
N-a scos macar o vorba
Dar eram tanar si-as fi vrut
Sa bag un lemn in soba
A treia noapte-am incercat
Sobita era sparta
Cu multe luni-naintea mea
Bagase altu-o cioata
Vecinii mei sunt vecini buni
Nu scot macar o vorba
Mai vin si ei din cand in cand
Sa bage-un lemn in soba
Acum sobita s-a largit
Incap lemne mai multe
Noroc ca-s ghizi la BTT
Si vin sa ma ajute.
(Lam,Rem,Mi,Lam)
IARASI PE DRUM
Sunt iarasi la drum, nici nu stiu unde merg
Ma cheama un munte spre care alerg
Unmunte pe care ne stiu a-l numi
Pe care sunt sigur ca-l voi cuceri
R: Caci am plecat de-acasa din copilarie
Calarind vagoane in sens interzis
Controlorul, sus, fara sa ma stie - jos
Mi-a cerut lumescul cailor permis
Satul sunt de blocuri, de tristul oras
De gari si de drumuri, de veselul nas
Mi-am luat un rucsac, un stilou si-un caiet
Tigari si-o chitara ce canta incet
Oriunde ma duc am prieteni destui
Ii vad, ii salut si-o pornesc iar hai-hui
Nu-mi trebuie mult, ma multumesc cu putin
O coaja de paine si-o cana cu vin
Starnesc o iubire si-o las cu regret
M-avant intr-o alta si gestul repet
Ma cheama iar drumul spre necunoscut
Cand cred c-am sfarsit o iau de la-nceput
Dar stiu c-o sa vina o tainica zi
Sa am si eu casa, nevasta, copii
Dar si atunci, cand in raft voi vedea
Iau mersul de trenuri, din nou voi pleca
VARA PROMISA
Te-as fi iubit cum n-ai mai fost
Ca un soldat in plin razboi
Dar, iute, ploua fara rost
Iar intre noi
Ca intr-o gara, nu stiu cum
Cand unul vine si altu-i dus
Mergand pe-acelasi drum acum
In sens opus
R: Ne rascoleste timpul, femeie,
Pe un peron vechi de gara
Tu, Iliada, eu, Odisee
Scrisa demult intr-o vara
Caun pandar te-as fi iubit
Iesir la drum in calea ta
Dar zilnic
Trece in zadar
Altcineva
Suntem si noi ca doua punti
Pe apa unui singur dor
Dar despartiti de niste munti
Intamplator
Ca un copil te-as fi iubit
Ce fura mere din vecini
Uitand ca totul e pazit
De-un gard de spini
Dar vara ce ne-a logodit
Cununi de flori ne-a-mpurpurat
Ori na-i plecat, ori na-i venit
Cu-adevarat
la, re, Sol, Do, la, re, Mi, la
R: la, re, Sol, Do, la, Mi, la
COPILUL MUNTILOR
Eu sunt copilul muntilor
Si prin fisuri m-avant, iu-hei
De frica eu habar nu am
Si muntilor le cant - cum mai? Asa!
R: Ioleri, ioleri . ..
Adesea muntii-nalti ii suni
C-o fata-n coarda urc, iu-hui
Ma uit la ea cu inteles
Si corzile le-ncurc
De voi cadea vreodata jos
Si voi muri pe loc
Voi sa ma duceti iarasi sus
Si sa-mi cantati cu foc
Iar tu, fetito, draga mea
La mormant sa nu ma plangi
Sa-mi pui la cap o stancagrea
Altfel, mascol si cant
Prieteni buni ce m-ati avut
Si-o coarda ne-a legat
Sa stiti ca eu nu am murit
Sa stiti ca am plecat
Vor trece ani si vom fi
Eu tanar, voi carunti
Dar tot la fel ca-n prima zi
Vom hoinari prin munti
Re, La
FELIA
Eu te-am ginit la o chindie
Erai cu altul pe felie
Mi-ai spus atunci ca sunt tip bine
Si ai dansat numai cu mine
R: Felia mea, iubita mea
Tu esti toata viata mea
M-ai intrebat: "Mergem la bar?"
Eu ti-am raspuns: "Pai, nu ti-e clar?"
Pahare grup noi am golit
Si amandoi ne-am matolit
Vreajeai odat' si despre scoala
Dar m-am bunghit ca e vrajeala
Ti-am spus atunci: "Hai, gata, ca nu tine
Esti paralela ca si mine!"
Ne-am imbatat odata cui
In Casa Tineretului
Dar ne zambeam meserias
Caci eram unici in oras
Pahare grup noi am baut
Si m-ai rugat sa te sarut
Atuncea eu ti-am tras mozolul
Pana mi s-a stins motorul
Si uite-asa as vrea sa mor
Intr-un vagon de tren, pe hol
Gagicile sa ma iubeasca
Si nasii toti sa ma cinsteasca.
IUBITA MEA, TI-AM CUMPARAT
UN MUNTE
Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri, si rauri, si o punte
In varsta de un milion de ani
Ti l-am adus in brate pan' la poarta
E urias si stanca lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti, ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti vroiau sa-l ia sa-l duca-n munti
I-am injuat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi sti si ce ai vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Am dat pe acest munte viata mea
CABANA SCHIORILOR
Printre munti si printre creste, sub aripa norilor
In poiana minunata se gaseste o cabana
Cabana Schiorilor
Toata ziua ei schiaza, pentru unii e un chin
Pentru cei ce stiu mai bine s-alunece pe zapada
E-o placere si-un sublim
R: Frumoasa-i viata, daca stii sa o traiesti
Frumoasa-i fata, daca stii sa o iubesti
Zero lei si zero bani, zero lei si zero bani
Au format si gasca noastra de hoinari
Noi n-avem bani, n-avem bani
Suntem simpli hoinari
In schimb noi avem toti peste 20 de ani
Unii locuiesc la munte, altii vin de la opas
Sa schieze-n muntii Rodnei si Ceahlau
Sau Postavaru, in Bucegi sau Fagaras
Lumea Canta si schiaza, schiul zboara sub picior
Flori pe partie brazdeaza, pe unii ii intristeaza
Pentru altii e usor
Cand se lasa inserarea sub aripa norilor
Harmalaia se topeste si in liniste adoarme
Cabana Schiorilor
Iata, vine despartirea, sa plecam nu e usor
La aceasta despartire va ramane-o amintire
Frumusetea muntilor
Peste munti si peste creste, pe deasupra norilor
E-o cabana ca-n poveste unde-n orice iarna este
Tabara schiorilor.
Sol, Re, Re7
DOUA FANTANI
Noi suntem acum doua fantani
Si-i atata sete intre noi
Trec copii cu ape-n maini
Si pe crestete au ploi
Te ingan si ma ingani
Seaca vlaga-n amandoi
R: Doua fantani si-o singura sete
Suntem
Doua fantani si o singura sete
Ce departe esti, fantana mea
Mai departe chiar decat sunt eu
Ciu izvoarele-as pleca
Si surpari de minereu
Sa imbratisez candva
Cu izvorul meu pe-al tau.
CACIULA
Taica-meu in primarie
Avea dreptul ca sa intre
Cu caciula-n cap
Obicei vechi pe mosie
De la mosii si stramosii mei pastrat
R: Cu caciulile pe frunte
Stam de veacuri ca un munte
In curbura arcului carpat
Asta e caciula mea
Si o port cum se purta
Ca- obiecei din daci pastrat.
Port caciula pe-o ureche
Si acasa si la nunta si la oi
Dupa datina straveche
Mostenita si pastrata si pe la voi
Unii zic sa-mi iau caciula
Jos din cap, spunand adesea
Ca nu e civilizat
Poate vor s-o tin in mana
Sa m-aplec ca sa ma lauda
Ca m-am integrat
Da, vecine, hai la mine
Te primesc cum pot mai bine
Dar de caciula mea nu te lega
Asta e caciula mea
Ca-i a mea si nu-i a ta
Ca-i obicei din daci pastrat
Cine nu ma crede sa se duca
La Columna sa se uite
Si-o vedea
Sabia incovoiata
Arcul, scutul si caciula
Orice dac avea
Mai copil, ia seama bine
Ca sa duca obiceiul
Cand or creste-ai tai copii
O inima viteaza-n tine
Sus pe frunte o caciula
Ca un dac s-o tii
Do, Sol, Fa, Sol, Fa, Do
BILLY
Zau, de-ai fi putut, iubito
Sa mai ai putin rabdare
Pana vin eu din Ohio
De la targul de-armasari
Dar tu ai fugit cu Billy
Fiindca-avea picioare drepte
Iar de vrei sa-mi stiti parerea
Ati fost magari, ati fost magari
Calul meu nu te condamna
Si nu te condamn nici eu
Insa ceea ce-ati facut
Nu aduce nimic bun
Billy te-nvata la rele
Fiindca e un derbedeu
Si-ai s-ajungi iar dansatoare
De salon, de salon
De nimic nu-mi pare rau
Din cate-ai facut, iubito
Insa vreau sa-mi dai-napoi
Saua, pintenii si banii
Fiindca nu-mi face placere
Ca sa stii si tu, iubito,
Sa mi-i foloseasca-n lipsa
Toti golanii, toti golanii (pantofarii)
Iar acum la incheiere
Va urez noroc si bafta
Eu raman cu domiciliul
Stabilit aici in vest
Dar iti spun prieteneste
Cauta de m-ocoleste
Ca de pun mana pe tine
Mortua est, mortua est
Catelus cu parul cret
Fura rata din cotet
Si se jura ca n-o fura
Dar l-am prins cu rata-n gura
Si cu ou'-n buzunar
Hai la sfatul popular
Cantecul de v-a placut
Noi o luam de la-nceput
Iar de nu, atunci va jur
C-o sa ne pupati in . gara!
Sol Do Sol Re Re7 Sol
GASCA
Mormane de scrisori
Imi amintesc de vremea-ceea
Cand ma plimbam pe alei
Fara sa stiu ce e femeia
Prin parcul inverzit
Si cu-n caiet in buzunar
La scoala cand mergeam
Paream un mic hoinar
R: Unde e gasca de-altadata
Cu care o faceam lata
Prin baruri colindand - hei
Gasca cheflie de-altadata
E azi imprastiata
Dar n-am s-o uit nicicand
La scoala cand mergeam
Si gandul nu-mi era la carte
Pe fete le ciupeam
Si mintea imi zbura departe
Cu sticla-n buzunar
Si cu tigarile-n pachete
Imi amintesc cu aceeasi sete
De viata de scolar
Dar anii au trecut
Si ani in sir cati vor mai trece
Noi ne vom intalni
Si vom avea man rece
Nevasta va striga: "Mai stai acasa,
mai barbate!"
Dar noi ne-om aduna
Si astfel vom canta:
R: Daca stiam pe vremea-ceea
Cat de rea e femeia
Nu ma mai insuram
Mi-a trebuit insuratoare
S-o car azi in spinare
Atatia ani si ani
Caci asta e gasca de-altadata
Cu care o faceam lata
Prin baruri colindand - hei
Gasca cheflie de-altadata
E azi iar adunata
Si n-am s-o uit nicicand
NU MAI POT
M-a tinut mama acasa
Sa nu mai vin la tine
Insa eu am tot rugat-o
Pan' s-a plictisit de mine
R: Nu mai pot, hei, hei
Sa (va) mai suport
La munte vreau sa ma intorc
Daca ai un ghid nebun
Si-un nebun sa-ti cante
Orice-ar spune-ai tai parinti
Tu ai sa revii pe munte
Sambata voi sta acasa
Singur voi petrece
Altfel risc ca sa ma treaca
Ai mei pe hrana rece
De-acum poate sa ma lege
Sa ma bata-n cuie
Eu tot am sa plec de-acasa
Si-am sa ma-ntorc la munte.
Sol Do Re sau Do Fa Sol
IMNUL BLATISTILOR
De la mosii nostri noi am invatat
Cand mergem cu trenul sa mergem
pe blat
Fiindca mosul nostru si-a invatat
urmasul
Cand merge la munte sa mearga
cu nasul
Cand muntele ne-aduna cu vraja si cantec
Cum seara isi aduna si closca puii ei
Plecam fara vreo grija si fara vreun habar
Cu rucsacul in spate si vant in buzunar
Cand soarele sperantei ne lumineaza fata
Avem credinta-n munte si-ncredere in viata
Stomacul cere hrana si noi ii dam alcool
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton
Nu! Blatul nu se face cu lasi si cu fricosi
Nu trebuie sa tremuri cand nasu-i fioros
Caci imblanzit se lasa ca leul de dresor
Cand isi primeste plata din partea tuturor
Cand trenul ne alinta cu zgomote de roti
Ne-nveselim si sigur acelasi gand e-n toti
Dorim sa fie soare si cerul fara nori
Sa mearga trenul iute, fara supracontrol
Dar de ne-nfrunta nasul, cu el noi ne vom bate
Ne facem loc prin lume miscand mereu din coate
Aici ne este locul, in ultimul vagon
Mai tare ni-i vointa ca stalpul de beton
Suntem, de e nevoie, lipsiti de buletine
Cand nasului ii pare totalul prea putin
Avem contract pe viata si vrem sa-l respectam
Si-n lupta cu controlul batuti noi nu ne dam
De vei veni acolo cu mine-n varf de munte
Sa stii ca nu e rau si o sa-ti para bine
Iar daca pe obraji ti-o siroi sudoare
Sa ai credintan munte, sa ai credinta-n mine
R: Traiasca-n libertate si-n liniste
blatistii
Traiasca viata-n munte, traiasca
alpinistii
LOGODNA PE CARAIMAN
Averea mea nu-nseamna numai banul
De nunta noastra-un munte-ti daruiesc
Si-o casa sa ne facem ca tot omul
In care sa te duc sa te iubesc
Iubitul meu, te insotesc oriunde
Spre piscu'-nalt al marelui destin
Poteca noastra duce inspre munte
Esti zeul meu, deci tie ma inchin
R: Vino, iubita mea, pe Caraiman
In varf de munte sa ne logodim
Mireasa mea sa fii in acest an
Si fericiti pe munte sa traim
Du-ma, iubitul meu, pe Caraiman
In varf de munte sa ne logodim
Mireasa ta sa fiu in acest an
Si fericiti in munte sa traim
Si-n ziua cand vei fi a mea mireasa
Te-mbrac in flori de colt si busuioc
Vom uita tot traind in fericire
Si-o sa ne-aduca mereu noroc
Sus in Bucegi va fi luna de miere
Pe pat de flori de munte ne-om iubi
Vom uita tot traind infericire
Ne-om desfata cand bolta va sclipi
Si de va fi s-avem o blanda viata
Un munte de copii sa-mi daruiesti
I-om boteza pe toti in recea gheata
Si le-om canta si l-om spune povesti
Iubitule, vom fi singuri printre stele
Din cand in cand cate-un ratacitor
Ne va aduce vesti din cele rele
De cei lasati in urma ne-o fi dor
Dar hai sa ne platim multa dobanda
Atator ani trecuti fara rost
Unindu-ne e unica izbanda
Si sa uitam ca prea tristi noi am fost
La re la re Sol Do la re Sol Do re mi
NUMAI NOI
Numai noi suntem impreuna
Numai noi sub clarul de luna
Suntem doi fericiti in munte
Tu si eu - cuplul fericirii
Eu si tu - vis al implinirii
Si in par porti doar flori de munte
R: Vom fi singuri pe vai si pe creste
Din noi doi va ramane-o poveste
Fericiti vom fi si ne vom iubi
Ne iubim, cata poezie
Ne iubim, noaptea e pustie
Focul doar mai trosneste parca
Esti a mea, nu mai sunt cuvinte
Sunt al tau, ne iubim in munte
Pat de flori si-mpartim o soarta
Jos sunt flori, pe cer numai stele
Ne iubim - martore-s doar ele
Adormim ca si doi copii
Numai vis sub clarul de luna
Numai vis, suntem impreuna
Amandoi plini de bucurie.
mi Re mi Re Sol Re mi
R: Sol Re Sol Re Sol Re mi
DIN NOU SINGUR PE CRESTE
Apar stelele
Tu ia-mi visele
Si incearca sa-ti zaresti sperantele
Cand plec doar un glas
Si-un semn de bun ramas
Imi este atat de greu singur sa-l las
R: Din nou singur pe creste
Din nou singur pe drum
Te-astept ca-ntr-o poveste
Te-astept din nou la drum
Dimineti la rand
Stateam cu tine-n gand
Zorii ma gaseau asteptand
Acum te-am tradat
Nu te-am mai asteptat
Caci muntii-napoi m-au chemat
In linistea grea
Imi dau man
Muntelui sa faca cu ea ce-i vrea
Cand plec doar un glas
Si-un semn de bun ramas
Imi este atat de greu singur sa-l las
Amandoi insingurati
Amandoi inconjurati
Suntem ca doua lumi de vechi atlanti
Indiferent de e greu, gasim un ecou
Caci suntem suflet din sufletul sau
Do la Do la Re Sol Do Sol Do
R: Do la Re Sol
MA DOR
Rau ma dor ochii, ma dor
De durerea frunzelor
R: Si ma duc si iar ma duc
Pana la izvor sub nuc
Si ma fac si iar ma fac
Lemn de brad si lemn de fag
Unde oi pleca nu stiu
Dar mi-e-n inima pustiu
N-are cu ce lacrima
Ce pot face pentru ea
Rau ma dor picioarele
De batut cararile
Rau ma dor ochii, ma dor
De lumina stelelor
Si-oi pleca fara sa stiu
Dus de dorul lor pustiu
Do Sol7
R: La Sol Fa Sol Do
COLIND
Colindand acest pamant de dor
Va aducem o urare
Voua, oameni dragi ai muntilor
La multi ani si soare
R: Voi, ce colindati din zari in zari
La multi ani si soare
Sa aveti cararile cu flori
Si doar sarbatoare
Sa aveti in viata ce doriti
Zile lungi si fericite
Toate visele sa le-mpliniti
Doruri implinite
Plina sa va fie inima
De o dradoste curata
Cu belsug sa va fie tarina
Si noroc in viata (casa)
Cand chemarea iarasi va suna
Peste crestele carunte
Vom veni din toata inima
Vom veni la munte
Sol Re
DELIR
Curand va fi o seara lunga
Si fara tine-mi va fi greu
Iubitamea, vino la mine
Te-astept sa vii din nou
R: Rad si plang si te strig delirand
Afara e ploaie, e frig sau e vant
Din somn ma trezesc si tresar speriat
Dar nu-i nimic - doar am visat
Tu nu ai timp, tu nu ai lacrimi
Nimic din tine n-ai sa-mi dai
Vii si pleci si nu-mi ramane
Nimic din serile de mai
De vrei sa vii curand cu muntii
La marea mea cu valuri verzi
Sa ne juram credinta pururi
Sa nu te pierd, sa nu ma pierzi
Si daca-ti faci o noua luntre
Te rog din ea nu ma goni
Asteapta-ma sa vin la tine
Cu bratul plin de trandafiri
And te-am vazut ultima oara
Ah, ce frumos tu mi-ai zambit
Nu pot sa uit a ta privire
De parca rad si parca simt
la re Sol la
R: la re Sol Mi la re Mi la
VINO SA DANSAM, IUBITO
Vino sa dansam, iubito
Sa dansam numai noi doi
Toti se uita lung la tine
Dar eu plec, ramai cu ei
R: E tarziu sa ma-ntelegi
Te rog mult, nu plange cand
Dansezi
Vino sa dansam, iubito
Sa dansam numai noi doi
N-am nevoie nici de mila
Nu vreau nici sa-ti para rau
N-am sa-ti uit nici parul negru
Nici de tine n-am sa uit
Adevarul si minciuna
Ce stiam sa ti le-ascult
N-am sa-ti uit nici gura dulce
Ce mereu ti-o sarutam
N-am sa-ti uit nici ochii-albastri
Ce mereu parca-mi vorbeau
Trebuia sa se sfarseasca
O stiai de la-nceput
N-ai avut sinceritate
N-ai avut macar atat
Te-am rugat sa vii, iubito
Sa dansam un ultim vals
Tu n-ai vrut si ai plecat
Eu ti-am spus un bun ramas
Ma uitam la ochii tai
Ce mereu ma fermecau
Ma simteam ca-n apradis
Dar deodata ei s-au stins
De ce ochii tai azi plang
Ca si-ai mei au plans prea mult
Alta fata am gasit
Si de-atunci ma simt iubit
Sol mi Do Re Do la Fa Sol
LA NUNTA TA
Eu vin al nunta ta, iubito
Si nu voiesc nimic sa-ti cer
Dar roaga-ti nasii sa ma lase
Sa-ti canta la nunta "leru-i ler"
Colindator fara de casa
Colindator fara noroc
Un strop de vin si-un strop de paine
Iti cant si-apoi o iau din loc
R: Dreptul sa colind il cer
Dalbe flori si leru-i ler
Pentru ea, pentru ea
Maritata mea
Am drum in fata si in urma
Din cand in cand mai mor prin munti
Dar m-am sculat sa-ti cant colindul
Preafericitei tale nunti
Pot sa-l rostesc si din picioare
Nu am pretentii de mesean
Un strop de vin si-un strop de paine
Si-am sa-ti colind nepamantean
Iubita mea, vanduta lumii
Nimic n-as mai putea sa sper
Ca florile nu mai sunt dalbe
Si leru-i nu mai este ler
Iar eu colind batut de ???
Colind si voi mai colinda
La toate nuntile din lume
Afara doar de nunta mea.
MARSUL DIANEI
Am pornit sa recladim Diana
Un refugiu vechi si parasit
Am lasat spirtul si damingeana
Si din Plaiul Foii am pornit
R: Mama, unde esti
Bate-ma, de vrei
Dar vino sa ma iei
Mama, unde esti
Poti si sa ma bati
Dar lasa-ma-n Carpati
Intr-o zi cu ploaie si cu ceata
Cu rucsaci in spate si vopsea
In alertul nostru pas de rata
Am atacat-o pe Diana
Scandura lunga si scandura lata
O caram pana ne facem mici
Si echipa noastra cracanata
Parc-ar fi o ceata de pitici
Totu-i bine pan' la inserare
Cand cu calde lacrimi ne rugam
O, ceresc parinte, indurare
Fa mai cald sa nu mai inghetam!
Am ajuns acolo toti o forta
Si-ntr-o scurta clipa de ragaz
Am aprins a tineretii torta
De indata ce-am ajuns in Crai
R: Mama, unde esti
Bate-ma de vrei
Dar lasa-ma cu ei
Mama, unde esti
Poti si sa ma bati
Dar lasa-ma-n Carpati!
MA-NTORC LA TINE,
MUNTELE MEU DRAG
Cu piscuril scaldate in soare
Cu miresme proaspete de flori si brad
Cu sopote de rauri si izvoare
As vrea sa urc pe creste inalte
Deasupra norilor si-a zarilor albastre
Sa uit de tot ce-i trist, de griji si de nevoi
De ritmul agitat al lumii noi
E-un echilibru care ma-nfioara
Si ma face sa fiu fericit
Da, muntele meu drag, ma-ntorc la tine
Si din nou ma bucur ca exist
Ma-ntorc la tine, muntele meu drag,
La brazii tai, la maretia ta
Si-as vrea sa-nvat sa fiu ca tine
Si bun, si drept si demn, Maria Ta
Sol, Re sol (Do Re Sol) mi Do Re Re7 Sol
R: Sol Do Re Re7 Sol
Ninge, ninge afara
Ninge neincetat
Muntii-si pun caciula
Timpul ne-a uitat
R: Fulgi de zapada
Pe pamantul argintiu
Alunga-i cu mana, cu mana
Pamantul e pustiu
Viscolul pe geamuri
Zapada a adunat
Cerul e de gheata
Totul e-nghetat
Se vad pretutindeni
Prin geamul inghetat
Locuri in care
Oameni au existat
ZAPADA SI DOAGE DE LEMN
Cand simt ca se-apropie iarna
Ma bucur si chiui cat pot iu-hei
Caci vad cum se-asterne zapada
Prin munti, peste vai, peste tot
Atunci bucuria ma-ncinge
Caci vad ca degeaba nu ninge
R: Zapada si doage de lemn iu-hei
Sunt doua grozave idei
Zapada si doi bocanci grei
Sunt doua nebune idei
De-un deget zapada se-asterne
Cu ceara pe schiuri imi dau
Imi dau pe bocanci cu slanina
Si rucsacul in spate il iau
Imi trag caciulita pe frunte
Noroc si drum bun catre munte
Frumoasa-i placerea vitezei
In zbor cristiane sa faci
Sa intri prosteste in santuri
Din schiuri surcele sa faci
Atunci de viteza te saturi
Si-n loc sa schiezi vei da sfaturi
In mai cand trazneste si tuna
Un petec de nea eu mai cat
Iar de nu il gasesc nici pe-acolo
Ma apuc si schiez pe asfalt
De rade si dracul, mai frate
Sa cari doua doage in spate
Batran voi schia viata toata
Nu-mi pasa cum stiu sa schiez
Un "ioleri" eu cant pe zapada
Si viata-n cabana visez
De-ar fi sa ma-mpiedic si-n barba
Eu tot mai schiez inca o iarna
Sunt iute la drum, sunt sfarleaza
Caci am rezistenta la drum
Nici viscol, nici ger nu conteaza
Nici foamea nu-mi vine de hac
Pe munte ma simt ca acasa
Picioarele-n drum nu ma lasa
Pe munte senin sa se faca
De-acolo admiri ce-i frumos
Doar fraier sa fii sa nu-ti placa
De sus sa privesti doar in jos
In cinstea lui scot palaria
Do Sol
IMNUL PRIETENIEI
Ne-am adunat ca-ntr-o poveste
La sfarsit de saptamana
Sa cantam cu voie buna
R: Noi credem in prietenie
Noi credem intr-un gand curat
Si-odat cu noi o lume stie
La munte totu-i minunat
Din Sibiu sau alt oras
Muntele ni-i idealul
La urcus suntem fruntasi
Mai chiulim si de la scoala
De acasa mai fugim
Nu vrem sa lipsim din trupa
Pe toti sa-i dezamagim
N-am venit pentru trasee
Nici insigne ce scanteie
Vrem sa-ntindem prietenia
Peste toata Romania
LA ADIO
R: Nici nu pot nimic sa-ti spun
Pe curand sau ramas bun
???, numai NU
La adio tu
Se afla li??? si falduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nic n-o sa mai vii-napoi
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai
De ce sa-ti spun la revedere
N-as mai avea nici un motiv
Adio, drepturile-ti cere
Ca te-am pierdut definitiv
Si de la mine pan' la tine
Cuvintul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea
Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Dar ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu
Eu m-am intors inca o data
Voiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata
Parca a luat-o cineva
Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp
Pe cea de-atunci n-o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic, nuclear adio
Noi, bietul cuplu parjolit
ULCIORUL
Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in san trei pumni de aur
Ramai sa omoram tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfanta
Din taina uni trup de fata
L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul tau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau
Atat cat drumurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Inmiresmeaza-te, frumoaso
Ca pe-un altar cu mirodenii
Cat zarea-i plina de albastru
Cat lumea-i plina de vedenii
Iubeste-ma acum, cacianii
Pe nazuinti ti-ar pune fraul
Si zilele vietii noastre
Se scurg ca undele pe rauri
Si trupul tau, care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
Do re Fa Sol Sol la Re7
AMANDOI LA PRIMA SARUTARE
Amandoi la prima sarutare
Am facut acelasi juramant
N-am stiut ca dragostea-i o floare
Ce se scutura la primul vant
R: Te-am iubit numai pe tine
N-am stiut ce e cu mine
Si de-aceea tu imi reprosezi
Te-as ierta, dar nu se iarta
Inima ce-mi spune parca
Te-am iubit si-am suferit prea mult
Inima mea este indurerata
Fiindca tu iubesti pe-altcineva
Si din lumea asta mare toata
Doar pe tine te-am iubit cu drag
Si de-atunci in fiecare seara
Cand fac patul eu incep sa plang
Si, gandindu-ma ce-a fost odata
Eu adorm mereu cu tine-n gand
Iar acum, in ceasul de adio
Inima imi bate tare-n piept
Ai plecat acum de langa mine
Eu raman in viata cu regret
R: Ochii tai ca Marea Neagra
Imi spuneau: "Iarta-ma, draga
Am gresit si-mi pare foarte rau"
FATA DRAGA
Fata draga, fata draga
Eu azi plec, au azi plec
Fata draga, fata draga
Eu azi plec
Sus pe stanca, sus pe stanca
Cat voi fi, cat voi fi
Pleaca-ti ochii, pleaca-ti ochii, nu privi
R: Si de-o fi, si de-o fi
De-o fi sa mor, de-o fi sa mor
Si de mine, de mine-ti va fi dor
Iti va fi dor
Tu culege flori de munte
Si de mine adu-ti aminte
Tu culege busuioc
Sa-ti aduca doar noroc
Cu canabe, cu canabe
Si piloane, si piloane
Azi iau stanca, azi iau stanca in picioare
Tot mai sus, tot mai sus
Ma tot urc, ma tot urc
Cu scarita, cu scarita nu ma-ncurc
Asta-i viata, asta-i viata
De-alpinist, de-alpinist
Sainveti, sa inveti sa nu fii trist
Tine coarda, tine coarda
N-o lasa, n-o lasa
Si atunci sigur nu vei cadea.
Do Sol Do Fa Sol
R: Fa Do Fa Do Sol Do Sol Do
BALADA DRUMETULUI OBOSIT
Iubito, am inceput sa ma indoi
Sub ranita ca un hamal batran
Mi-e fruntea doar sudoare, ma indoi
Tu sterge-mi fata cu un pumn de fan.
R: Iubito, iubito,
Tu sterge-mi fata cu un pumn de fan.
Am inceput, iubito, sa ma-nclin
Si-n mine sangele a prins sa fiarba
Acesta este cel mai dulce chin
Tu sterge-mi fata cu un pumn de iarba.
Iubito, am inceput sa ma aplec
Cu fata spre pamantul plin de gaze
In propria-mi sudoare ma inec
Tu sterge-mi fata cu un pumn de frunze.
Iubito, am inceput sa ma compar
Cu semnul care pune intrebari
Sub ranita toti muschii imi tresar
Tu sterge-mi fata cu un pumn de flori.
Iubito, bine ca imi esti aproape
Jur-imprejur mi-s zarile deschise
Rucsacul de va fi sa ma ingroape
Tu sterge-mi fatacu un pumn de vise.
Iar de va fi sa nu ma ami ridic
Si flori de colt mi-or rasari pe frunte
Mai lasa-ma sa dorm, un pic, un pic
Tu sterge-mi fata cu un pumn de munte.
Sol mi Do Re
FARA PETALE
Nisipul fin a oftat
Pluteste-n el
Oumbra de pacat
E semn ca aici e in zadar
Isi cheama Luna lupii la altar
R: Cearcan, cearcan, piaptana
Ochii ei ma-ncearcana, da, da
Strop de tina ingropat
Ciorchini de sare
Fata i-au spalat
Cristale reci tes un fum
Coperta-n aur pe-un sicriu de scrum
CATEDRALA CU CAPRE NEGRE
In catedrala mea vin capre negre
Si crucea mea e ramuris de corn
Nici una insa nu-mi va fi pereche
Trofeele-n prapastii le rastorn.
R: Eu sunt o catedrala naturala
Cu sfinti inclusi si altii presupusi
Credinta-n mine e un fel de boala
Eu am doi ochi, nici geamuri si nici usi
O catedrala, parca, otravita
Cu coarne de cerboaice - rut cerbesc
Magie, inflamare si ispita
Si capre negre care-ncaruntesc
In catedrala mea nici nu se plange
Ma misc din luminis in luminis
Si caprele platesc cu propriul sange
Intrarea lor prin ochii mei deschisi
Sol mi la Re Re7
R: mi la Re Re7 Sol
MI-E DRAGA PADUREA
Mi-e draga padurea si murmurul ei
Mi-e plin iar rucsacul, bocancii sunt grei
Strabat iar poteca, vreau muntii sa-nfrunt
Si linistea pietrei din nou s-o ascult
R: O la olario . .
Nu sunt niciodata prea singur in munti
Ma-ntampina brazii si jnepii marunti
Izvorul ma-ntreaba: "Urcusul e greu?"
Si asteapta raspunsul in cantecul meu.
Caci cantecul mi-e vesel tovaras de drum
Il cant la tot pasul cum cant si acum
De muntii mi-aduna deasupra nori grei
De ploua sau ninge nu-mi pasa de ei.
la Mi re la
R: re la Mi la
IMNUL SARACULUI
Ma intrebce s-ar fi intamplat
Daca-n zori m-as fi trezit bogat
Pana-n zori la asta m-am gandit
Insa visul nu mi s-a-mplinit
R: Sunt sarac, sunt sarac
N-am un ban in buzunar
Sunt sarac si ce daca
Eu cu soarta ma impac
Banul e vorba taranului
Banul este ochiul dracului
Cand il ai pare foarte mic
Cand nu-l ai, nu valorezi nimic
Fericirea n-o poti cumpara
Nici cu bani, si nici cu altceva
Cant si nimeni nu ma poate opri
Sa dau glas tacerii inimii.
La re La re Mi La Fa Mi
R: La Fa Do Fa Do Sol Do Mi La
LACRIMI SI ZAMBET
Cantam cu drag, pornim la drum
Primim urari de noroc bun
Imensul alb se pierde-n zari
Iar pasii nostri strabat carari
Suiera vantul, pornim in graga
Iar norii cern multa zapada
Printre troiene si flori de gheata
Pasim cu greu dar plini de viata
Lasand in urma creasta inalta
Taiem zapada in jos spre Poarta
Valea e plina de ???????
Pastrand ascunse cateva mori
Se insereaza, negru e cerul
Suntem uniti sa-nvingem gerul
Mister si tainici puteri de zana
Ne-aduce-n dar batrana stana
Se-aprinde focul si-ncepe sfatul
Printre cei dragi creste oftatul
Se-aude vestea ca noi am fost
Se canta, dar fara rost
Ce grea durere patrunde-n inimi
Sufletul nostru-i salvat de nimeni
Zadarnic plans si multe lacrimi
Prieteni dragi trecuti prin patimi
Sositi din timp la tren de seara
Ne revedem cu toti in gara
Lacrimi si zambet de bucurie
Frumoasa zi aici se-ncheie
Pilda sa fie povestea noastra
Urmati-o sfant ca pe-o povata
De fericire, uitati de toate
Sunt printre noi acum cei sapte
R: Se ratacesc pe inaltimi
Se pierd prin ger si nu mai vin
Infrunta vant aspru din munti
Cu mult elen Sapte Braduti.
CABANA MALAIESTI
La Rasnov sa te opresti
Vei afla in scurta vreme
De cabana Malaiesti
R: Fata mare, fata mare
Fata fara de noroc
Blestemata de parinti
Ca sa nu te mai mariti
Baiat mare, baiat mare
Baiat fara de noroc
Blestemat de frati si de surori
Ca sa nu te mai insori.
Vrei la Omu, cobori in vale
Multe cabane intalnesti
Dar dintre toate cea mai frumoasa
E cabana Malaiesti
Cu cununi ca in povesti
Impreuna ei formeaza
Tineretul Malaiesti
Sol Mi la Re Re7
VINO PRINTRE MUNTI
Vino, vino printre munti
Nu te teme, n-ai sa uiti
Vino, vino printre brazi
Nu te teme, n-ai sa cazi
Vino, vino la cabana
Nu fi proasta, nu de pomana
Vino, vino printre stanci
Nu te teme, nu-ti dau branci
Vino, vino printre jepi
Nu te teme, nu te-ntepi
Vino, vino, nu te pripi
Si amandoi ne vom iubi
Vino, vino printre paturi
Nu te teme, nu-ti dau sfaturi
Vino, vino, hai intre flori
Nu te teme, n-ai sa mori.
Vino, vino, nu te sfii
Viata nu trece-ntr-o zi.
R: Padurea-i plina de carari
Urci usor, apoi cobori
Padurea-i plina de carari
Urci usor ca si pe scari
R1: Noaptea-i senina, de vise plina
Re La
R: Re Sol Re La
DOR DE BUCEGI
Mi-e gandul iar hionar prin munti
Prin vai si chei, Bucegii mei
Ii simt pe capriori tacuti
Pazind un stei uitat de zei
Parfumul florilor de colt
Te-ndeamna pe stanca sa sui
Pe brane, prin jnepeni, pe colti
Pe Acele Morarului.
Soarele incet coboara
Incet s-a dus inspre apus
Linistea te infioara
Acolo sus, langa apus
Aud izvorul clipocind
Si vantul ce adie a alinare
Stele ce incet se aprind
Nici focul nu l-am uitat
mi Do
R: Re mi
ANTIPRIMAVARA
Ce daca vine primavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi
La noi e loc numai de iarna
Vom ingheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher
R: Primavara care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
Dar vin din patriile calde
Cocorii toamnei inapoi
Si cuibul li-i stricat la stresini
Si langa mine nu esti tu
Schimbari mai grave decat moartea
Au fost, si sunt, si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi
Si ninge pana la prasele
Ninsoarea-mi intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce imbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti inflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti
Lam,Rem,Sol,Do
Lam,Rem,Mi,Lam
R:Lam,Do,Rem,Sol,Do . .
IMPOSIBILA NUNTA
Muntii mei duhovnici au intrat in ceata
Clopote batrane bat pe manastiri
Cand miroase-a iarna muntele ingheata
Pentru noi lunatici, imposibili miri
Vin sa ti se-nchine vanturi si dihanii
Viscolul asupra-mi cade ca un lat
Si ti-as face o nunta cu un sat de sanii
Si cu felinare si cai invatati
R: Imbraca-te-n alb, preafrumoasa mireasa
Asa se cuvine in drama ce-o joc
Pe urma plecam fiecare acasa
Si muntii vor pune misterul la loc
Pan-o sa se-ntample tu vei fi carunta
Mie o sa-mi vina cea din urma zi
Si va fi si-aceea tot un fel de nunta
Si-mi vei duce grija si te voi iubi
Ti-am adus, mireasa, muntii mei cu noapte
Nunti de-animale se petrec in munti
Codrii de miresme si paduri de soapte
Ele sunt salonul neintamplatei nunti
Lumanari de nunta tin in labe ursii
Lupii sufla-n focul stanelor pustii
In rostogolire ne unesc obarsii
Nu-mi vei fi mireasa, mire nu-ti voi fi
Te invit la nunta dulce si albastra
Unde zurgalaii sunt argint din toti
Ce pacat ca, totusi, nu e nunta noastra
Ce pacat ca mortii i-am fost dat ca sot
mi Si7 Re mi Si7 mi
R: la mi la mi Si7 mi
RANITUL DINTRE LINII
Ce plumb ma leaga de pamant
Ce greu mi-e trupul si ce sfant
Ce liniste-I in jur acum
Mi-e viata numai ca un fum
Imi cad pe fata fulgi de nea
Ca pe un bulgar de mormant
Si nu-I nici ploaie si nici vant
Ce rece e pe fata mea
De unde-n gura atat cobalt
Ce mult as vrea sa-mi fie cald
Sa nu se-auda nici un tun
Ce-nalt e cerul si ce bun
Toate-s aproape si departe
Si parca-s leganat de ape
Cu ochii in eternitate
Ce stranie singuratate
Dar ninge tare si mi-e frig
As vrea sa ma ridic sa strig
Cine-i aproape si ma cheama
Mama, mama
la mi
PERECHEA SALBATICITA
Noi doi, numai noi si o biata lanterna
Si muntii in jur si padurea eterna
Noi doi, numai noi si o frica de toate
Noi doi si o ninsoare si-un viscol ce bate
In negura lupii se cheama si latra
Noi doi, numai noi si-o ninsoare de piatra
Noi doi, testamant pe o ultima coama
Abia mai plutind de la borna la borna
Noi doi, numai noi si-o ninsoare de proba
Si eu sunt cu tine si tu esti cu mine
Noi doi, numai noi, un barbat si-o femeie
Si inca e bine, inca e bine
E cald ca sa-ti dau o marunta caldura
Noi doi, numai doi intr-o liniste mare
Incet resorbiti de natura, de fiare
Si fiare eram pe-o carare de munte.
Do La Fa Sol
RAMAS BUN CABANEI
Ceata s-a lasat pe munte
Brazii s-au posomorat
Timpul a trecut prea iute
Treaba noastra s-a sfarsit
R: Un bun ramas cabanei pe-inserat
Ii vom sopti, apoi, noi am plecat
Raman in urma regrete si-un mic
suspin
Si-o amintire cu cer senin
Amurgeste
Norii par mai ????????
Stanele-si shimba culoarea
Si devin mai cenusii
R: Stanca abrupta, de suflet mi te-ai lipit
Chiar de departe si-apropierea ta m-ar
face fericit
Voi reveni si-atunci din nou asprimea ta
O voi simti iar cald sub mana mea
Astazi e ultima seara
Cand mai suntem la un loc
Cerul este plin de stele
Noi stam tristi pe langa foc
Sol Do
HAI, VINO-N MUNTI
Te cauta brazii pe-acasa
Iti lasa parfumul la usa
Iti lasa bilete pe masa
Te-ndeamna micuta ghidusa
Te urci catre muntele ascuns
Prin ceata, zapada, polei
Sa urci tot mai sus, tot mai sus
Pe varfuri batrane de stei
Cand seara se lasa pe creasta
Cu valu-i usor, somnoroasa
Doar muntii sub bolta albastra
Ingana refrenul duios
R: Hai, vino in muntii carunti
Te primim sub o creanga pe
culmea cea larga
Hai, vino in munti cu amicii tai multi
La umbra de ceteni v-asteptam,
prieteni.
La Mi
PAPUSA
Am vrut sa-ti fac, iubita mea,
Un mic cadou de ziua ta
Tot orasu'-am colindat
Si nimic nu am aflat
Intr-un magazin uitat
Am gasit ce-am cautat
Ochi albastri de margean
Si-o papusa pusa-n geam
R: Papusa-aceasta s-o tii langa tine
Sa-ti aduci aminte de mine
De cand ne iubeam
Si o stea ti-as fi adus
Chiar de e asa de sus
Dar sa stii, iubita mea,
Steaua e inima mea
Si acum cand fara tine
Viata mea nu are rost
Cred c-ar fi cu mult mai bine
Sa uitam de tot ce-a fost
Si de ne-ntalnim vreodata
Sa vorbim de ce vrei tu
Sa vorbim de toti si toate
Numai de iubire, nu.
IODLERUL TRIST
Imi amintesc de-un iodler trist
De flori decolt imbobocite
De alpinisti cazuti in munti
Si de trasee cucerite
In zori de zi sau in amurg
Chemarea Jepilor ma doare
Chemarea apelor ce curg
Prin pesteri, albe sanctuare
Cand florile de liliac
Vor da-n salbatica mireasma
Sa cuceresc fisuri in ?????
Sa urc din nou as vrea pe cresta
Se leagana pe-aripi de vant
Branduse si campanule
De-ai sti, iubito, cate sunt
Si cate lacrimi poarta-n ele.
HAI, MOLDOVA
Actele-n arhiva stau de mult plangand
Moldovenii peste Prut asteptand
Imbracati in straiul dulce romanesc
Si pe Stefan-Voda, Domnul, il cinstesc
R: Hai, Moldova, Basarabia e lacrima din
noi
Hai Moldova, sa cerem pasnic
Basarabia inapoi
Dincolo de Tisa se mai vede-un nor
Unii vor Ardealul, desi nu-i al lor
Scumpa Romanie, ce mult te iubim
Nu vom da Ardealul, de-a fi sa murim
R: Hai, Ardeal, Transilvania e lacrima
din noi
Hai, Ardeal, nu-i lasa sa vina iarasi
peste noi.
Sus pe cer mai este inc-o iarna grea
Bucovina plange dupa mama sa
Ce putem sa facem e doar sa speram
Ca-ntr-o zi, acasa, iar o sa te-avem.
R: Cei ce poarta-n suflet tricolor roman
De-s in alta tara tot romani raman.
PADURE NEBUNA
Cu fata-n iarba si cu gandul aiurea
Iar acum, in toamna, la plecare
Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare
R: Padure, padure nebuna,
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant
Pe potecile tale.
In fiecare dimineata
Uneori ca o umbra, alteori ca o ceata
Ca o negura sau ca o bruma
Voi veni, voi veni, nu te mai tangui,
padure nebuna
In fiecare noapte de iarna
Umbra mea alba va veni sa se-astearna
Ca o ursoaica cu puii ucisi
La umbra stejarilor tradati de frunzis.
Mi Sol Mi Sol Re MI
TE DORESC
Imi placi si te doresc numai pe tine
Si-ti daruiesc tot ce-am mai scump pe lume
Caci chipul tau curat mereu m-a fermecat
Si-n departari mi-aduce remuscari
Ai crescut mare si-ai inflorit
Asa frumoasa eu te-am dorit
Aveai petale albe si un parfum curat
Acum e plin de jale c-ai plecat
Spune-mi de ce-ai plecat de langa mine
Spune-mi de ce-ai plecat si m-ai lasat
Am adormit gandindu-ma la tine
Si-n visul meu pe tine te-am visat
Zadarnic eu pe tine te-am strigat
Raspuns la un ziar tu nu mi-ai dat
Hai, vino, vino iar la frunza de stejar
Caci inimioara tu mi-ai pus pe jar
Zadarnic strunele de la chitara
M-am regasit plangand de-atatea ori
Caci fara tine viata este amara
Si visul dragostei e trecator
Sol La Re Sol
OABA
Bate vantul frunzele - oaba
Au albit ????
Au albit-o si pe-a mea
Dar-ar dracii-n ea sa dea
R: Pai d-aia-i bine cat traiesti
Sa iubesti, sa nu muncesti
Sa iubesti si sa bei bine
Ca nu iei nimic cu tine
Stange omu' ca furnica
Moare si nu ia nimica
Patru scanduri prinse-n cui
Asta-i averea lui
Munceste omu' cat poate - oaba
Sa aiba-n casa de toate
Dar cand simte ca traieste
Il ia moartea miseleste
Bate vantul sus frunza - oaba
Rau ma doare inima
Ca m-a lasat tineretea
Si m-a ajuns batranetea.
Fir-ar tu, moarte, sa fii - oaba
Ca tu de nimic nu stii
N-ai nici mila, nici crezare
Si-iei la rand pe fiecare.
la la re re mi mi la
TARDIVE
Un joc inutil
Am sperat sa pot face din vise si flori
Un neant in care sa zbor
R: Nici nu stiu ce sa-ti spun
Mi-este sufletul gol
As vrea iar sa te-adun peste clipe ce dor
Am ramas fara glas, bun ramas
Pacat ca n-ai stiut ce curat
Mi-e cantecul mut, langa tine am aflat
Ce e setea de vis
Si tristetea unui suras
Imi sterg o lacrima calda, zambesc
Caci viata ma-ndeamna sa nu uit
Ca mi-e dat sa si pierd uneori
Ca ades e greu chiar sa mori.
Mi Si7 La Do Mi Sol Re Mi
R: Sol Re La Sol
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate