Muzica chineza - scurt istoric

Universitatea Carl von Ossietzky din Oldenburg

Facultatea de Muzica

MUZICA CHINEZA - SCURT ISTORIC

O importanta contributie la tezaurul culturii universale o are poporul chinez, creatorul unei vechi si originale culturi. Valoroase opere literare, un sistem  ilosofic bazat pe precepte morale si remarcabile preocupari stiintifice compun spiritualitatea vechilor chinezi. Cunoastem preocuparile lor muzicale din numeroase izvoare, referitoare la teoria lor muzicala. Incorporata initial in cultul naturii, religia lor va fi inclusa in sisteme filosofice. Inteleptul Confucius socotea pe imparat de origine divina, motivand idea supunerii neconditionate a celor multi.

Chinezii atribuiau muzicii puterea de a realiza "armonia cerului si a pamantului". In ceea ce priveste conceptia lor cosmogonica, ei aveau precepte originale despre muzica, considerand ca "sunetele clare si distincte reprezinta cerul; cele puternice pamantul; succesiunea miscarilor dansului reprezinta cele patru anotimpuri, iar schimbarile acestuia, vantul si ploaia. Cele cinci culori (corespunzatoare celor

cinci elemente si trepte ale gamei pentatonice) formeaza un minunat ansamblu ordonat; vanturile din opt directii (corespunzatoare celor opt familii de instrumente) asculta de liu (treptele scarii muzicale), fara sa dea gres'.

Exprimand armonia naturii, muzica traduce si forta morala a omului, pe care o ordoneaza. S-au stabilit raporturi stranse intre faptele psihologice, politice, pe de o parte, si instrumente, melodii si poeme, pe de alta parte. Astfel, cele cinci trepte ale pentatonicii reflectau ierarhia sociala, incepand cu principele, ministrii, poporul, serviciile publice si sfarsind cu produsele. Atunci cand "principele este rau, ministrii sunt depravati, poporul intristat, serviciile publice apasatoare si bantuie foamea", toate acestea fiind devieri ale treptelor pentatonicii.

Acelasi Memorial al muzicii (face parte din Memorialul riturilor - sec. al II-lea i. Hr.) contine si interesante sensuri expresive atribuite timbrurilor: "Sunetul rasunator al clopotelor este folosit pentru ada ordine si a trezi ardoarea; cel al pietrelor este clar si potrivit pentru instaurarea discernamantului moral. Sunetul plangator al coardelor asigura dezinteresul, cel amplu, al bambusului convine adunarii multimii si unirii ei, pe cand sunetul zgomotos al tobei este propriu miscarii, dand imbold multimii."

Valoroasa este conceptia despre muzica ca oglinda a starilor sufletesti ale omului, ea izvorand din "inima omului emotionat". Dar muzica nu este redusa doar la limbajul emotiilor, ci din ea se pot desprinde starile sociale ale unui popor: "Daca aspiratiile principelui sunt meschine, se canta cantece incete si intretaiate, poporul fiind ganditor si ingrijorat; cand acesta este marinimos si indulgent, cantecele sunt bogat impodobite si cu ritm simplu, poporul fiind linistit si vesel. Atunci cand principele este violent, crud si mandru, se canta cantece lungi si energice, poporul fiind dur si hotarat." Forta moralizatoare a muzicii este redata metaforic: "Virtutea este principiul naturii umane, muzica este floarea virtutii" si o sursa de fericire, caci ea "ordoneaza inima si o calauzeste spre dreptate, afectiune si sinceritate".

Este foarte bine cunoscut faptul ca numerologia a jucat un rol important in cultura poporului chinez, si implicit a muzicii chineze. Chinezii considerau ca intre cer si pamant exista o armonie perfecta, 3 simbolizand numarul cerului iar 2 numarul pamantului.

Pe baza acestui principiu s-au dezvoltat si legile muzicale ale poporului chinez. Cu mii de ani in urma, chinezii cunosteau un sistem muzical care atinsese o adevarata culme a perfectiunii. Cronologia cea mai admisa situeaza domnia imparatului Huangdi in jurul anului 2697 i. Hr. Limbajul muzical chinez se baza pe scara de 12 sunete, ale carei trepte - liu - au fost determinate prin calcule si masuratori acustice. Seria completa a liu-urilor se obtinea prin contopirea a doua game hexatonice, formand gama cromatica de 12 sunete. Prin transpozitia liu-urilor, teoreticienii au constituit numeroase moduri, ajungand la 60 principale si 24 complementare. Aceste douasprezece 'liu' au fost impartite in cele Yang si cele Yin, corespunzand celor douasprezece luni ale anului si celor douasprezece stari psihice; un 'liu' Yang fiind urmat de 'liu' Yin-ul sau, fiecare 'liu' avand bogate semnificatii simbolice.

In afara organizarii scarilor muzicale, scrierile chineze ne informeaza si despre ritmica. Definind muzica, Confucius afirma: "Muzica este ritm." Teoriile ritmice antice aduc reguli precise de executie, desi ritmul muzical era strans legat de cel al poeziei si al dansului. Ca si imnologia, practicarea dansului era riguros reglementata, avand sensuri simbolice. Se determinau anumite dansuri pentru fiecare solemnitate si pentru fiecare moment al desfasurarii ei, ele variind si dupa perioada din timpul anului.

Vechii chinezi practicau muzica de cult in marile temple, cea de curte cu ocazia diferitelor solemnitati, serbari sau petreceri ale imparatului, la care participau mari ansambluri de instrumentisti, dansatori si cantareti. Ritualurile religioase si cele ale vietii intime de palat se desfasurau dupa un protocol, pastrat cu mare grija. Existau ansambluri speciale pentru manifestarile militare, iar la ospete, la cortegii funerare sau in practica magica pentru ferirea comunitatii de pericole, muzica avea un rol bine stabilit. Instrumentele folosite de chinezi erau impartite in opt clase, dupa materialul din care erau confectionate: bambus, piatra, metal, piele, lemn, pamant ars, matase, curcubitacee uscate. Din familia instrumentelor cu coarde ei manuiau pe cele cu corzi ciupite sau arcus (lira, lauta), numeroase instrumente de suflat (fluier, de diferite forme, cu ancie dubla), orga de gura si o bogata gama de instrumente de percutie de la tobe, gonguri, clopotei, xilofon pana la talgere si tamburine. Au valorificat diferite efecte timbrale, rezultate din lovirea cu mana sau cu bagheta a unui sul de piele, vas de lemn batut in interior, vas de sticla, bucati de piatra sau de metal.

Pe masura ce puterea imperiului crestea, fastul ceremonial de la curte devenea tot mai grandios si mai stralucitor, ajungandu-se pana la ansambluri orchestrale, ce aveau un rol bine definit in desfasurarea solemnitatilor. Infloritoarea activitate muzicala a Chinei antice, cunoscuta din scrierile lor, nu a iradiat prea mult in exterior. Cu toate acestea, exista unele similitudini intre teoriile pitagoreice si cercetarile acustice din China antica.

Daca, scria Granet, chinezii au ajuns sa-si fundamenteze tehnica muzicala pe un principiu aritmetic pe care, de altfel, nu au considerat necesar sa-l aplice in mod riguros, aceasta se datoreaza faptului ca descoperirea lor a fost urmarea unui joc realizat cu ajutorul unor simboluri numerice (considerate nu ca niste semne abstracte, ci ca niste embleme eficiente). Scopul acestui joc nu era formularea unei teorii exacte care sa justifice riguros o tehnica, ci sa ilustreze aceasta tehnica, punand-o in legatura cu o imagine prestigioasa a Lumii.

Fiii familiilor nobile din China trebuiau sa studieze muzica chineza ca una dintre cele patru discipline obligatorii. Iar cel care studia muzica doar pentru distractie, nu se bucura de mare respect in societate.

In prezent, unul dintre cele mai populare instrumente muzicale traditionale chinezesti este 'erhu'. Sunetul lui plin de profunzime este capabil sa transmita caracteristica muzicii chineze. Indiferent de ritmul muzical ales, instrumentul erhu produce un sunet indescriptibil de frumos.

In comparatie cu alte instrumente muzicale traditionale chinezesti, erhu este relativ tanar - istoria sa numara nu mai mult de 1.000 de ani. Acesta a fost introdus in regiunea Chinei de Nord de triburi necunoscute. Numele sau literal inseamna 'instrument barbar cu doua coarde', din cauza originii sale din randul minoritatilor nationale. De-a lungul timpului, erhu a inceput sa fie utilizat in trupe pentru interpretarea creatiilor muzicale traditionale chinezesti si chiar in orchestra Operei din Beijing. Cu toate acestea, pana nu demult, erhu nu se bucura de suficienta popularitate in randul muzicienilor si ascultatorilor. Doar recent, acest instrument a devenit unul dintre cele mai populare si recunoscute instrumente nationale chinezesti.

In China zilelor noastre, exista muzicieni ce au pastrat caracterisiticile muzicii traditionale si cei care s-au occidentalizat. Despre cei care inca mai utilizeaza cantul chinezesc traditional nu se stiu foarte multe detalii, acestia traind in colturi ale tarii ce nu au fost invadate de influenta occidentala.

Printre numele ilustre ale muzicii chinezesti din epoca noastra, amintim: Jar Fuhshi, Shyu Yuanbair, Pei Tieeshya, Yang Tzaypyng, Liou Fuh, Ju Ing, Yang Dahjiun, Sheu Boryou, Jaw Yuanrenn etc. Insa, una dintre figurile de seama este Maa Sytsong, compozitor si violinist, ce a studiat in Paris. Printre lucrarile acestuia se numara: 2 simfonii, un poem simfonic, un concert pentru vioara, un cvintet, o sonata pentru vioara si pian si numeroase lucrari corale.

In 1999 si 2000, ultimii ani ai secolului al XX-lea, cultura chineza a cucerit Franta si Statele Unite prin organizarea unor manifestari de prestigiu. La Paris, oras cu o bogata traditie cultural, a fost oraganizata in anul 1999 "Saptamana Culturii Chineze", iar in anul 2000 in Statele Unite, tara cu cea mai puternica economie din lume s-a organizat manifestarea care a purtat titlul "Calatoria culturii chineze in Stalele Unite".

In indelungata sa istorie, natiunea chineza si-a creat o traditie culturala proprie, o identitate spirituala care a constituit temelia culturala pentru unificare tarii si pentru unitatea nationala. Pe masura ce s-a inaintat in timp si societatea a progresat, unele traditii culturale s-au dezvoltat, altele au disparut pentru totdeauna. Aceste traditii, adevarati piloni pe care se sprujina cultura si viata unei natiuni, au fost transmise din generatie in generatie pana in zilele noastre si au exercitat o influenta profunda asupra sistemelor de valori, asupra modului de viiata a chinezilor si asupra caii de dezvoltare a tarii.

Un mare numar de creatii artistice straine patrund acum in China. In ultimii ani Ministerul culturii din China a organizat, intre altele, Anul International al muzicii simfonice, Anul international al muzicii de opera, Anul international al artelor, Anul international al cantecelor si dansurilor populare, precum si festivalul "Intalnire la Beijing in anul 2000". Artisti din aproximativ 100 de tari, impreuna cu operele lor, s-au bucurat de apreciere in China. In acelasi timp, artistii chinezi si operele lor au mers si sunt cunoscuti in strainatate. De asemenea, artistii chinezi au participat la diferite festivaluri si concursuri internationale de muzica, dans, etc. Maiestria acestora creste cu fiecare zi.