Scara generala sonora

Scara generala sonora

Prima forma de organizare a vastului material sonor brut - forma elemen­tara - consta din ordonarea (asezarea) tuturor sunetelor intr-o scara dupa criteriul frecventei (inaltimii) fiecaruia.

O asemenea asezare a sunetelor in ordinea inaltimii poarta numele de scara generala alcatuita fiind din toate sunetele posibile fiziceste: de la sunetul cel mai grav pana la cel mai acut, intr-un diapazon[2] larg, ce nu poate fi reprodus in intregime decat la instrumentele electro-acustice de laborator, singurele capabile sa cuprinda intregul camp sonor audibil.

Instrumentele muzicale clasice, fiind construite dupa necesitatile creatiei europene de pana acum, nu pot reda toate microsunetele (microintervalele) ce rezulta din frecventele foarte apropiate si nici sunetele din regiunea extrem-acuta care nu le sunt accesibile.

Se stie - spre exemplu - ca orga, instrumentul clasic cu cea mai mare cuprindere sonora, in registrul acut se intinde numai pana la do⁶ = 8372 Hz (acordaj temperat), iar intervalele mai mici decat semitonul nu sunt posibile la acest instrument.

Diferite sisteme de identificare si denumire a sunetelor

Pentru identificarea sunetelor, in scara sonora, se folosesc trei sisteme (coduri): acustic, matematic si muzical.

a) Sistemul acustic de identificare consta din reprezentarea fiecarui sunet prin frecventa sa in Hz. De exemplu (sunetele din cadrul octavei intai):[3]

În acelasi fel, adica prin frecventa in Hz, pot fi redate toate cele aproximativ 20.000 de sunete ale scarii generale sonore.

O asemenea identificare are valoare absoluta, fiecare sunet fiind reprezentat prin frecventa sa unica, nerepetabila. Ea se utilizeaza deopotriva in acustica si in muzica, mai ales in domeniul creatiei electronice.

b) Determinarea (identificarea) matematica a sunetelor este de data mai recenta, urmand firesc introducerii in creatia mai noua a metodelor statistice, informationale, de calcul cibernetic si, in general, ca o consecinta a aplicarii teoriei probabilitatilor si a logicii polivalente in travaliul componistic.

Într-un asemenea cadru de preocupari, sunetele sunt reprezentate prin simboluri (coduri) matematice obisnuite, relatiile sonore fiind astfel transpuse din domeniul acustico-muzical in cel matematic, pentru a se putea lucra prin calcul si operatiuni specifice acestui domeniu.

c)  În muzica, arta care cere conditii speciale in organizarea sunetelor determinate de rolul pe care acestea il indeplinesc in compunerea melodiei, armoniei si polifoniei - identificarea (nominalizarea) sunetelor se face in cadrul scarii octaviante, adica in spatiul restrans al unei octave, utilizandu-se doua sisteme :

sistemul de nominalizare silabica

- sistemul de nominalizare literala corespunzatoare

Pentru sunetele intermediare, se folosesc in sistemul silabic diezii si bemolii, iar in sistemul literal, terminatiile echivalente acestora: diez = is, dublu diez = isis, bemol = es, dublu bemol = eses.

Scara octavianta continand sunetele intermediare din sistemul diezilor:

Scara octavianta continand sunetele intermediare din sistemul bemolilor:

Nominalizarea silabica a sunetelor se utilizeaza in tarile de origine latina si slava, iar cea literala, in tarile germanice si anglo-saxone.

Fata de identificarea absoluta (obiectiva) a sunetelor din acustica, cea muzicala ramane cu caracter evident relativ, intrucat se refera numai la cele 7 sunete naturale ale scarii generale, care se reproduc apoi din octava in octava pe toata intinderea.

Chiar si pentru sunetele intermediare (diezi si bemoli) nu exista in muzica nume proprii, ci se folosesc aceleasi 7 denumiri de baza, la care se adauga indicatia de modificare suitoare sau coboratoare prin alteratii. De exemplu:

do do # do x

do do do

Caracterul relativ al denumirii sunetelor decurge din creatia muzicala tono-modala care a utilizat multa vreme scarile (sistemele) diatonice alca­tuite numai din 7 sunete. Cu timpul, prin cromatism, s-a ajuns la imbogatirea sistemului prin 12 sunete, fiecare sunet devenind entitate artistica, deci cu va­loare de intrebuintare egala, dar cu numele derivand din cele de baza.

Ce importanta are asezarea sunetelor in ordinea frecventelor in marele sistem acustic pe care l-am numit, mai inainte, scara generala totala ?

Desi de natura primara (elementara), o asemenea asezare ne infatiseaza toate posibilitatile pe care compozitorul le are din punct de vedere acustic in alegerea si utilizarea materialului sonor pentru realizarea operei sale. Sunetul - conceput acum ca un element generator de virtuti artistice - este asezat in acest fel pe o treapta anume a acuitatilor, adica pe o treapta anume a sensibilitatilor, daca-1 gandim pe plan psihologic. El incepe in acest cadru sa ni se dezvaluie - deocamdata numai pe baza asezarii stricte dupa inaltime - cu potente si valori muzicale proprii alaturi de alte sunete cu care va intra in corelatie in cadrul operei de arta.