Fenomenul artistic muzical in general

Fenomenul artistic muzical in general

De mii de ani, muzica - arta sunertelor - constituie obiectul discutiilor si consideratiilor izvorate din variatele domenii ale gandirii, fiind una din componentele de seama ale culturii umane.

Prin termeni si sensuri proprii, fiecare domeniu a cautat sa ajunga la pre­cizarea si formularea scopului, mijloacelor si chiar a esentei acestei arte.

Estetica - bunaoara - trateaza muzica drept arta a exprimarii frumosului prin mijlocirea sunetelor, a reflectarii si reprezentarii vietii afective (spirituale) prin imagini sonore, punandu-ne astfel in contact cu legile cele mai generale ale acestei arte.

Filosofia - abstractie facand de unele speculatii proprii domeniului - vede in arta muzicala un sistem aparte de gandire, o gandire generata de subti­litatea si profunzimea exprimarii pe calea sunetelor.

Domeniul lingvistic designa uneori muzica prin expresia de "limbaj al su­netelor", un limbaj care nu cunoaste granite - fiind universal si circuland cu aceeasi usurinta pe toate meridianele lumii.

Matematica si logica ne trimit - cand definesc muzica - la principiile de ordine, simetrie si proportie ce dirijeaza si caracterizeaza operele muzicale de arta, facand apel la cunoasterea rational-intelectuala a acestora.

Tot astfel sociologia, istoria artelor, etnografia, psihologia, pedagogia - precum si alte domenii ale gandirii umaniste - fac adesea referiri la valoarea educativa si documentara a muzicii, la sensurile ei etice si sociale, la capacitatea sa de a influenta omul si societatea tuturor timpurilor.

Numeroase sunt, de asemenea, consideratiile venite direct din sfera gan­dirii muzicale (muzicologiei), toate convergand spre ideea centrala ca aceasta arta reuseste sa zugraveasca, prin imagini de mare sensibilitate, forta si patrundere artistica, lumea complexa a trairilor si starilor sufletesti pe care le in­cearca fiinta umana.

Arta muzicala constituie, asadar, o valoare cultural-spirituala, un limbaj, un mijloc universal de exprimare, de care se serveste din timpuri preistorice in­treaga omenire: iar daca o privim prin prisma intensitatii emotiilor pe care le incearca interpretii de seama si diversii ei creatori - de la cei anonimi ai ciutu­lui popular pana la genialii reprezentanti ai creatiei culte -, muzica este arta de a trai si exprima prin mijlocirea sunetelor.

Dezvoltand continuu elementele sale de expresie, muzica a ajuns la gradul de inalta manifestare a simtirii si gandirii umane, a carei capacitate de reflec­tare, de oglindire a vietii afective a inraurit nespus de mult omenirea, contribuind - impreuna cu celelalte domenii ale culturii - la cunoasterea si transformarea omului si a lumii inconjuratoare.[1]

Ca orice arta, muzica dispune de o stiinta proprie - in sensul cel mai autentic al notiunii -, ce se ocupa cu studiul si cercetarea legitatilor si rapor­turilor de care sunt conduse operele sale.

Stiinta generala a muzicii poarta numele de muzicologie.

Ea cuprinde totalitatea cunostintelor si studiilor sistematice asupra fenome­nului muzical privit sub cele trei ipostaze : creatia, interpretarea si receptarea operelor de arta.

Fata de obiectivele cercetarii si studierii fenomenului muzical in com­plexitatea sa, se disting urmatoarele domenii muzicologice fundamentate:

teoretic

istoric

etnografic

psihologic.