Mecanismul auditiei

Mecanismul auditiei

Omul nu aude sunetele asa cum sunt ele produse pe cale naturala (fizica). Pe drumul lor spre centrii nervosi ai auzului, vibratiile sonore sunt tran­sformate, prelucrate si adaptate.

Organul principal care actioneaza in sensul prelucrarii fiziologice a materialului sonor il constituie urechea, cu cele trei sectiuni ale sale: externa, medie si interna.

Cercetarile mai noi ne confirma ca, in realitate, intregul corp omenesc cufundat in marea de unde sonore ia parte activa la perceperea vibratiilor producatoare de sunete.[1]

Cu toate acestea, principala poarta prin care vibratiile corpurilor din natura inconjuratoare patrund in organism ramane aparatul auditiv, si tot el este acela care comunica (impulsioneaza) vibratiile sonore centrilor nervosi ai auzului, unde au loc transformarile senzitive.

Dupa datele biologiei, exista trei faze principale prin care trec vibratiile pana ce acestea devin senzatii sonore:[2]

a)    transmisia mecanica a vibratiilor;

b)    transformarea lor in influx nervos, cand energia mecanica vibratorie devine energie nervoasa;

c) comunicarea (transmiterea) influxului nervos catre creier - sistemului nervos central unde vibratiile devin senzatii sonore, intr-un cuvant, sunet.

a)    in prima faza, ca rezultat al presiunii undelor sonore din atmosfera, este pus in vibratie timpanul, un fel de membrana situata in fundul conductului auditiv al urechii externe. Acesta transmite miscarile (impresiile) vibratorii celor trei oscioare asezate in ordinea: ciocanelul, nicovala si scarisoara (elemente organice facand parte din conformatia urechii medii).

b)       in a doua faza, ultimul dintre oscioare - scarisoara - comunica
stimulul vibrator sistemului organic urmator, aflat in urechea interna, numit melc sau cohlee, unde energia mecanica a vibratiilor se transforma in influx nervos.

Pana sa ajunga la melc, vibratiile mai poarta inca unele caracteristici ale fenomenului sonor fizic, in melc insa. au loc prefaceri esentiale - de calitate: vibratiile pun in miscare membrana bazilara pe care se afla fixate celu­lele (fibrele) ganglionare Corti;[3] acestea au rolul de a transforma vibratiile membranei bazilare in influx nervos, adica de a schimba energia mecanica, transmisa prin vibratiile sonore, in energie nervoasa.

c) in a treia faza. influxul nervos realizat mai inainte se transmite prin nervul acustic ce porneste din celulele Corti - zonei auditive a sistemului nervos central (creierului), unde st formeaza senzatia de sunet.

Evolutia fenomenului in zona superioara a centrilor nervosi nu mai este controlata si verificata prin date exacte, ci dedusa din efectul pe care-1 produc, asupra omului senzatiile auditive. Se stie doar ca sistemul nervos central (cre­ierul), primind influxul nervos, devine analizatorul sunetului transmis, deose-bindu-1 dupa calitatile lui si asociindu-1 cu alte sunete si chiar cu senzatii de alta natura.

Ultimele lucrari de specialitate ale unor neuropsihologi sustin ca orice perceptie senzitiva "este comandata de emiterea unor impulsuri ale sistemului nervos central, analog cu semnalele de emisie radar. Semnalele radar, functionand ca un diapazon electric, emit frecvente de comparare cu alte impulsuri vibratorii primite.'[4]

Ramane totusi un secret al sistemului nervos central modul cum acesta "intelege' si "traduce' o informatie sonora ce i se transmite prin semnalul acustic, pentru ca in final aceasta informatie sa devina senzatie sonora.