Jazzul modern si contemporan

Jazzul  modern si contemporan

In anii de dupa razboi si mai ales catre sfarsitul deceniului VI s-a amplificat interactiunea intre improvizatorul solist si ceilalti muzicieni, discursul sonor constituindu-se prin contributia creativa a fiecaruia. S-a ajuns astfel la diminuarea rolului improvizatorului principal in favoarea improvizatiei de ansamblu, asa cum se intampla de pilda in muzica trio-ului Bill Evans,Scott LaFaro, Paul Motian sau in cea a cvintetului Miles Davis, Wayne Shorter, Herbie Hankock, Ron Carter, Tony Williams. In aceste cazuri rolul fiecarui instrumentist nu se mai limiteaza la situatiile traditionale de acompaniament sau solo ci devine travaliu multifunctional cu un potential de creativitate foarte ridicat. Albumele Live at the Village Vanguard cu Bill Evans Trio si Kind of Blue cu grupul condus de Miles Davis reprezinta pietre de hotar in ceea ce priveste colaborarea pe toate planurile intre membri unui ansamblu de jazz - asa-numitul interplay.

Prin renuntarea treptata la improvizatia arpegiata si la cromatizarea excesiva, grupandu-se mai multe acorduri ce contin aceleasi sunete, s-a creat posibilitatea elaborarii de linii melodice ale caror sunete apartin unei singure game sau unui singur mod. Aceasta modalitate de a improviza oferea o mult mai mare libertate din punct de vedere armonico-melodic. Stilul  a fost numit modal jazz sau jazz modal; a avut numerosi reprezentanti de marca si continua sa fie practicat pe scara larga in zilele noastre. Miles Davis si John Coltrane se numara intre pionierii si, totodata, cei mai ilustri reprezentanti ai jazzului modal. Doua dintre primele compozitii modale, scrise de Miles Davis in modul eolian, respectiv dorian au devenit celebre hit-uri ale repertoriului jazzistic: Milestones si So What.

Exemplul 7

Tot in acea vreme (sfarsitul anilor '50) prin renuntarea la suportul armonic a aparut un fel de a improviza ce pastra rigoarea ritmica, dar acorda o libertate extinsa domeniului melodic. Acest sistem, practicat la inceput de grupurile conduse de Ornette Coleman, a fost botezat chiar de catre acesta cu termenul de harmolodic.

Intregul curent, ingloband pe cei din anturajul lui Ornette Coleman, dar si alti muzicieni care evoluau dinspre main stream sau modal jazz catre un stil cu expresivitate mai pronuntata (Cecil Taylor, John Coltrane, Eric Dolphy si mai apoi Albert Ayler, Rashan Roland Kirk, Pharoah Sanders, Archie Sheep, Sam Rivers etc) este cunoscut sub termenul generic de free-jazz sau avant garde. Asa cum ii spune si numele, jazzul free a creat perspective nebanuite in domeniul expresiei sonore sau al constructiei formale, deschizand, in acelasi timp, calea spre improvizatia colectiva totala si spre asa-numitul sound exploring. Ulterior, la sfarsitul deceniului VII, curentului i se alatura un grup de muzicieni din Chicago reuniti in asociatia AACM - Association for the Advancement of Creative Musicians - Muhal Richard Abrahams, Anthony Braxton, Roscoe Mitchell, Henry Threadgill, Lester Bowie, o parte dintre ei activand in grupul "Art Ensemble of Chicago". Daca ma limitez doar la cateva nume este pentru ca nu vreau sa transform acest curs intr-unul de istoria muzicii. Incerc doar sa mentionez cateva momente importante ale istoriei improvizatiei in jazz.

Curentul Free s-a nascut prin interferenta jazzului cu muzica culta, in special cu noile modalitati de improvizatie promovate de Cage si Stockhausen, dar si cu preocuparile formale ale mai tinerilor compozitori La Monte Young sau Terry Riley.

Cam in aceiasi perioada jazz-ul intalnea muzica funk si soul. De pe urma fuziunii cu aceste genuri muzicale dar mai ales cu asa - numitul rock alternativ sau progresiv, improvizatia jazzistica s-a imbogatit, in primul rand, in domeniul ritmicii, dar si la capitolul instrumentatie, ansamblurile anilor '60- '70 continand mai toate instrumentele electronice aflate in uz la acea vreme. In domeniul ritmului prin subdivizarea in saisprezecimi specifica muzicii rock, funk si soul s-a dezvoltat un stil particular de a improviza. Acest stil s-a transformat in curentul dominant al anilor '70 si '80 denumit fusion sau jazz rock.

Revenind la curentul free, acesta a avut o dezvoltare mai ampla si numerosi adepti mai ales in Europa. Aici s-au pus bazele conceptuale si s-a cristalizat un nou curent intitulat free improvised music. Aceasta modalitate de improvizatie renunta la aproape toate elementele prestabilite lasand libertate totala pentru expresia individuala si colectiva a muzicienilor. Actualmente exista o miscare ampla de muzica improvizata liber in toata Europa de Nord-Vest, concomitent cu activitatea avangardei New-Yorkeze grupata mai ales in jurul personalitatii lui John Zorn. Formele de improvizatie practicate de muzicienii si grupurile de avangarda sunt mai aproape de muzica contemporana decat de jazzul traditional (de altfel multi dintre improvizatorii europeni activeaza si in ansambluri de muzica contemporana si mai putin in formatii de jazz main stream). Domeniul improvizatiei libere este legat mai mult de cel al explorarii sonoritatilor, a expresivitatii si a construirii de forme ad-hoc (asa-numitul instant composing) decat de cel al ritmurilor repetitive si al liniilor melodice. De aceea vom evita sa-l integram in cadrul tehnicilor specifice jazzului preferand sa-i acordam un spatiu aparte.