Domeniul (campul) de audibilitate

Domeniul (campul) de audibilitate

Se numeste domeniu sau camp de audibilitate totalitatea sunetelor ce pot fi percepute de catre organul auditiv al omului, in stiinta, acest domeniu mai poarta numele de spectru-audio (audio-spectrum).

Exista doua feluri de limite pe baza carora se stabileste campul sonor auditiv: limita determinata de inaltimea sunetelor si limita determinata de intensitatea lor, ambele diferind de la individ la individ.

a) Limita audibila determinata de inaltimea sonora

Campul sonor perceptibil de catre urechea omului, din punct de vedere al inaltimilor, se cuprinde intre sunetul avand 16 Hz, cel mai grav si de aproximativ 20.000 Hz., cel mai acut.

Orice sunet aflat in limitele acestui spatiu sonor - adica intre 16 si 20.000 Hz - se numeste, in stiinta, sunet normal. Sub limita inferioara a acestui spatiu (deci sub 16 Hz) se afla domeniul infrasunetelor, iar deasupra limitei superioare (peste 20.000 Hz) se afla domeniul ultrasunetelor.

Fiziologia experimentala demonstreaza ca unele fiinte, cum sunt pestii, aud si infrasunetele, iar altele, cum sunt cainii si pisicile, percep si ultrasunetele.

Desi cele aproape 20.000 de sunete reprezinta un vast camp audibil, in realitate, omul, din cauza unor imperfectiuni de ordin fiziologic - in special a varstei -, aude un numar mult mai restrans de sunete.

Într-adevar, cu cat se inainteaza in varsta, sensibilitatea auditiva scade, mai ales pentru sunetele inalte, asa cum rezulta din cercetarile biologice, care dau urmatoarele limite superioare audibile in functie de varsta:[1]

pana la 20 ani = 20.000 Hz

" 35 " = 15.000 Hz

" 50 " = 10-12.000 Hz

" 65 " = 5 - 6.000 Hz

Exista, de asemenea, si imperfectiuni determinate de lipsa unei educatii sistematice a auzului in sensul sesizarii celor mai mici diferente dintre sunete (microsunetele), caci, in general, educatia auditiva se formeaza pe calapodul muzicii europene occidentale, structurata, dupa cum se stie, pe intervalele de ton-semiton.

În conditiile introducerii in creatie a muzicii electronice, auzul uman trebuie continuu perfectionat pentru a putea percepe intregul material sonor pus la dispozitie de tehnica moderna.

b)   Limita audibila determinata de intensitatea (amplitudinea) sonora

Intensitatea sonora suportabila auzului omenesc variaza intre un prag infe­rior, dedesubtul caruia sunetele nu se mai aud, si unul superior, dincolo de care sunetele nu mai pot fi auzite corect, deoarece volumul mare de intensitate distorsioneaza perceperea auditiva, producand chiar senzatii dureroase (pragul durerii).

Pana la urma, supradimensionarea intensitatii unor sunete sau zgomote peste limitele fiziologiceste admise (trecerea dincolo de pragul durerii) are drept consecinta deteriorarea si compromiterea aparatului auditiv - organul prin care omul isi formeaza constiinta despre lumea sonora.

Masurarea nivelului de intensitate admisibil auzului uman se face prin unitatea denumita in acustica "fon', limitele permise fiind cuprinse intr-o scara de intensitati de la 0 la 140 foni.

Pentru a ne face o idee despre valoarea concreta pe care o reprezinta fonii in scara intensitatilor, vom da urmatoarele cote orientative[3]: sonoritatile unei orchestre simfonice produc in nuanta pp o intensitate de aproximativ 50 de foni; in nuanta mf, 70 de foni; iar in nuanta ff, 90 de foni.