Pentatonicul major

Pentatonicul major

Dupa cateva milenii de glorie, modurile pentatonice de stare I au disparut practic pentru cateva sute de ani din muzica culta europeana, retragandu-se in folclor. Este din nou meritul lui Claude Debussy de a fi gasit pentru prima oara modalitati specifice de armonizare ale acestor scari desi, sporadic ele mai pot fi gasite anterior in operele unor compozitori romantici precum Musorgski (in "Tablouri dintr-o expozitie") sau Dvorak (in lucrarile sale din perioada americana). Din melosul popular irlandez, scotian si scandinav modul pentatonic major a trecut in country-ul American, dar e frecvent intalnit atat in jazz cat si in muzica rock. O explicatie a popularitatii acestui mod ar putea fi si compatibilitatea sa cu cele mai multe dintre acordurile diatonice* construite pe sunetele unei game majore cu care impartaseste aceeasi fundamentala (in cazul nostru do major).

Exemplul 9A

Compatibilitatea modului pentatonic major cu diferite situatii armonice poate fi extinsa si la alte categorii de acorduri. Un exemplu binecunoscut in lumea jazzului il constituie prima sectiune din piesa lui Ray Noble - Cherokee

Acordurile diatonice sunt acele constructii armonice care nu uzeaza de alte alteratii decat cele din armura unei piese sau a unui fragment muzical.

Exemplul 9B

Exercitiul 2

Exercitiul 2 consta intr-o sugestie melodica ce foloseste sunetele petatonicului major. Am evitat din nou complicatiile ritmice pentru a lasa improvizatorii mai putin experimentati sa se concentreze asupra laturii melodice. Pianistii vor improviza melodii pentatonice urmand exemplul de mai sus, iar ceilalti vor improviza astfel de melodii fara acompaniament. Pentru inceput sunt de preferat tempo-urile medii, dar important este ca ele sa fie mentinute cat se poate de stabil.

Exercitiul 2A. prezinta cateva modalitati de acompaniament menite sa insoteasca improvizatiile pe moduri pentatonice. Fundamentalele acestor moduri sunt do, sol si fa. O varianta audio la acest exercitiu se gaseste pe track-ul 4 de pe CD.

La sfarsitul randului intai se afla o varianta de acompaniament ce sugereaza o modulatie. Aceste schimbari apar de obicei in legatura cu oprirea melodiei pe treapta a doua a modului pentatonic si provin din traditia armonizarilor tonale. Folosirea acestor variante este, asa cum am scris si in exercitiu, optionala. Sectiunea a doua, numita ballad, se executa asa cum se poate deduce din titlu, intr-un tempo mai lent. In masura a IV-a apare si aici o varianta de acompaniament. Trebuie sa subliniez ca decizia de a introduce aceste schimbari de acompaniament, apartine in totalitate celui care efectueaza exercitiul si ea trebuie sa se faca in conformitate cu necesitatile de armonizare ale melodiei improvizate.

Ultima sectiune a exercitiului 2A intitulata dance este o varianta mai rapida a exercitiului 2. De aceasta data insa, improvizatorii la instrumente monofonice beneficiaza de un acompaniament pe CD.