ACTIVITATILE SPORTIVE SI SPECIFICUL ACESTORA A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA

ACTIVITATILE SPORTIVE SI SPECIFICUL ACESTORA A SPORTIVULUI DE PERFORMANTA

1. InstituTii si organizaTii

ApariTia structurilor organizaTionale este legata de necesitatea desfasurarii unor acTiuni in care sa se imbine perfect strategiile de munca in colectiv, pornindu-se de la calitaTile individuale ale persoanelor angrenate in respectivele proiecte. Datorita faptului ca rezultatele muncii individuale sunt, de cele mai multe ori, dependente de capacitaTiile si informaTiile furnizate de ceilalTi, s-a simTit nevoia dezvoltarii unor forme organizaTionale care sa asigure eficienTa, flexibilitatea si dinamismul in toate domeniile de activitate. Istoric vorbind, primele forme organizaTionale bine conturate au fost armata, biserica si organizaTiile sportive.

Definirea si caracterizarea generala a organizaTiilor a intampinat dificultaTi datorita multitudinii perspectivelor adoptate, datorita folosirii unor noTiuni in mod arbitrar si a lipsei diferenTierii lor, fapt ce a condus la apariTia confuziilor si a utilizarii eronate a anumitor termeni. Spre exemplu, deseori termenul de organizaTie este folosit ca fiind sinonim cu cel de organizare sau cu cel de activitate organizata, sistem social sau structura sociala. Alteori, termenul de organizaTie este inlocuit cu cel de instituTie sau cu cel de uniune.

Primele investigaTii, cei drept empirice, au fost realizate in anii '50 in Statele Unite de catre Robert Merton, care, alaturi de Talcott Parsons incerca sa prezinte dezavantajele funcTionarii organizaTiilor conform postulatelor birocratice ale teoriei lui M.Weber. In aceeasi perioada, in FranTa, se contura domeniul sociologiei organizaTiilor, avandu-l ca reprezentant pe Michael Crozier, care, mergand pe linia lui Merton, dezvolta teza acestuia cu privire la flexibilitatea organizaTiilor.

La noi, potrivit Mihaelei Vlasceanu (2003), organizaTiile reprezinta structuri de interacTiuni ale oamenilor integraTi intr-un grup ale carui activitaTi sunt centrate pe realizarea unor obiective comune specializate. In acest context, cuvantul "organizaTie" se refera la o entitate sociala formata dintr-un grup de persoane. Iar in DicTionarul de Sociologie (coord. C.Zamfir; L.Vlasceanu,Editura Babel, Bucuresti, 1998, pag. 406-409) organizaTia este definita ca "grupuri de oameni care isi organizeaza si coordoneaza activitatea in vederea realizarii unor finalitaTi relativ clar formulate ca obiective". In privinTa raportului instituTie-organizaTie aceeasi autoare M.Vlasceanu considera ca din punct de vedere social, instituTiile sunt constrangatoaresi normative, aspectul normativ fiind dat de anumite modele de comportament si acTiune, de ansamblul de norme si reguli formale si informale. Caracterul constrangator al acestor reguli este dat de faptul ca orice incalcare a acestora atrage inevitabil pedeapsa, la fel cum respectarea lor atrage recompensa.

2. Specificul organizaTiilor sportive

Dat fiind faptul ca organizaTiile constituie sisteme de comportament destinate sa asigure oamenilor si masinilor folosite de acestia posibilitatea de a-si realiza anumite scopuri, forma organizatorica trebuie sa constituie o funcTiune comuna a caracteristicilor umane si a naturii mediului operaTional (Simon, 1960).

Asa cum am precizat anterior, din punct de vedere istoric, organizaTiile sportive se incadreaza in categoria celor mai vechi forme organizaTionale, alaturi de armata si biserica. Din cele mai vechi timpuri si pana in prezent acestea au luat forma unor asociaTii, cluburi, federaTii sau structuri federale si odata cu dezvoltarea unor sporturi noi, moderne, s-a inregistrat o extindere generala a acestora.

O extindere si dezvoltare majora a organizaTiilor sportive s-a inregistrat incepand cu sfarsitul secolului XIX-inceputul secolului XX, cand au luat nastere sporturi precum handbalul, basketul, hocheiul sau fotbalul, iar cresterea interesului general faTa de aceste sporturi (mai ales pentru cel din urma) a atras dupa sine apariTia unei noi forme organizaTionale. Daca am lua in considerare fotbalul, am constata ca la 139 de ani de la apariTia sa, acesta a ajuns sa poarte denumirea de "sport rege" prin interesul pe care l-a starnit, iar in prezent FederaTia InternaTionala de Fotbal (FIFA) cuprinde aproximativ 150 de federaTii naTionale si circa 45 de milioane de jucatori legitimaTi. Toate aceste cifre dovedesc faptul ca acest sport se afla intr-o permanenta extindere, cucerind noi si noi teritorii din intreaga lume. De altfel, Sage, in lucrarea Impactul sportului asupra societaTii (1965), apreciaza ca sportul organizat acopera o zona socio-culturala foarte larga si inregistreaza cifre impresionante.

Asemenea oricarui tip de organizaTie, organizaTiile sportive dispun de aceleasi caracteristici, dar se diferenTiaza prin anumite particularitaTi, cum ar fi personalul angajat, natura scopurilor, mijloacele materiale de care dispune sau relaTiile existente in cadrul acestora.

Un aspect deosebit de important al organizaTiilor sportive il reprezinta caracterul relaTiilor care se instituie in cadrul acestora. Astfel, potrivit literaturii de specialitate, grupurile sportive se impart in:

► grupuri coacTionale, in care fiecare sportiv realizeaza performanTe fara sa interacTioneze cu ceilalTi membri, dar urmarind si succesul grupului caruia ii aparTine; 

► grupuri interacTionale, in care calitatea relaTiilor dintre componenTii echipei determina in mare masura performanTa. In grupurile interacTionale sunt incluse si "cuplurile duble" (echipele in doi de la tenis, canotaj etc.), precum si echipele de stafeta.

Toate implicaTiile relaTiilor interumane din cadrul unei organizaTii sportive vor fi analizate pe larg intr-un subcapitol urmator.

3. Sportul ca activitate sociala

a. Originea sportului. Daca ne referim la conTinutul, structura, organizarea si desfasurarea sportului, aflam ca este o activitate deosebit de complexa. Cand vrem sa analizam activitatea sportiva ca fenomen social, trebuie sa nu pierdem din vedere componentele pe care acesta le implica si anume: baza materiala specifica, personal de specialitate, discipline stiinTifice care o fundamenteaza, instalaTii si materiale specifice, aspecte tehnice si organizatorice, exerciTiile fizice.

ExerciTiile fizice au aparut si s-au perfecTionat continuu in concordanTa cu comanda sociala, au o condiTionare clara de ordin social, determinata de instinct, de factorii biologici, dar si de stiinTa, cultura, religie. Astfel ca, spre sfarsitul anilor '60 asistam la o schimbare de mentalitate in ceea ce privesc activitaTile sportive, acestea devenind o componenta esenTiala a diferitelor modalitaTi de petrecere a timpului liber, facandu-si loc tot mai mult in peisajul cotidian. Se creeaza locuri de munca in meseriile sportive, iar in prezent, acest sector ofera o perspectiva de viitor in crestere.

Pe de alta parte, chiar daca imaginea profesiilor sportive este una atragatoare, ea scoate la iveala o serie de meserii solicitante, care necesita o mare disponibilitate si in care nu te poTi afirma pe deplin decat daca reusesti sa menTii aprinsa in suflet "flacara pasiunii", deoarece entuziasmul, pasiunea si daruirea constituie resortul esenTial al activitaTii sportive.

DiferenTa intre organizaTiile sportive de la sfarsitul secolului XIX, aflate in faza incipienta si cele "puse la punct" de astazi este enorma, parca sunt separate de o lume intreaga! Activitatea sportiva nu mai este rezervata unei anume categorii sociale restransa de tineri instariTi sau nobili, cum era In tercut, ci ea s-a raspandit la toate clasele sociale, la oameni de toate varstele si indiferent de sex.

Mai mult decat atat, apariTia televiziunii duce la o modificare vizibila a activitaTii sportive. De exemplu, in anul 1968 organizarea Jocurilor Olimpice de la Grenoble (FranTa) are un ecou considerabil in intreaga lume. Sporturile devin o moda, mijloacele mass-media popularizeaza competiTiile sportive, cu timpul sunt inlaturate si "tabuu-rile" referitoare la corp, asa incat totul este pregatit pentru o schimbare completa a mentalitaTilor in favoarea sportului. Categoriile sociale de azi (cum ar fi funcTionarii, profesiile liberale etc.) sunt cele care stau la baza acestor rasturnari de situaTie. GraTie lor, sportul isi pierde din imaginea primitiva. Fiind practicat de un numar tot mai mare de oameni, iubitori de miscare, sportul este tot mai des utilizat de publicitate pentru a simboliza dinamismul. Asa incat astazi, la aceasta scara se poate vorbi de sport ca un fenomen social. Tenisul, gimnastica, fotbalul, voleiul etc. sunt doar cateva exemple de sporturi ce evolueaza si care sunt practicate de mai toTi indivizii din toata lumea, iar in jurul acestor activitaTi sa nu uitam ca se dezvolta solid fluxurile economice, generatoare de locuri de munca. In paralel, publicitatea, care utilizeaza imaginea sportiva, accentueaza dinamica economica prin sponsorizari, cuprinzand astfel toate Tarile dezvoltate.

In Romania, in contextul construirii educaTiei fizice ca activitate sociala, cadrele de specialitate s-au format mai tarziu decat in alte Tari. Acest proces de formare a specializarilor pentru domeniul practicarii exerciTiilor fizice a capatat un statut cert incepand cu anul 1922, cand s-a infiinTat AgenTia NaTionala pentru EducaTie Fizica si Sport (ANEFS). In prezent, procesul de pregatire al cadrelor de specialitate s-a amplificat si diversificat. A aparut, de asemenea, invaTamantul particular in domeniul sport. b.

Intre meserie si pasiune. Meseriile din sport si-au creat o imagine atragatoare, dar care, in realitate, nu au intotdeauna o baza obiectiva. In spatele acestui tablou atragator se profileaza constrangeri ce te poTi face sa dai inapoi. Este ca un scut natural care permite practicarea acestei meserii doar de catre pasionaTii autentici. Ca regula generala, nu poTi deveni profesionist in acest sector decat dupa mulTi ani petrecuTi pe terenuri de sport, transpirand pentru glorie, de placere. Aceste meserii au nevoie de o mare disponibilitate, faTa de celelalte meserii obisnuite unde se respecta orele de munca. De exemplu, programele profesionistilor isi disputa intalnirile de campionat sambata si duminica, seara sau in timpul saptamanii. Sau, un gazetar sportiv munceste in fiecare sfarsit de saptamana, deoarece actualitatea sportiva atunci se consemneaza. Aceasta disponibilitate are uneori ca urmare perturbarea vieTii de familie. Oboseala fizica duce si ea, dupa o anumita varsta, la slabirea articulaTiilor care au fost supuseunui efort susTinut multa vreme, muschii devin fragili si astfel sanatatea este precara. La fel si prospeTimea psihica, care nu este deloc de neglijat pentru ca fara efort, entuziasm si daruire sportul este de neconceput.

De altfel, marile intreceri sportive internaTionale, si in primul rand Jocurile Olimpice, au devenit din ce in ce mai mult competiTii de imensa responsabilitate, de inalta incarcatura emoTionala, in faTa carora se impun numai cei cu atitudine emoTionala pozitiva, cu o personalitate puternica si echilibraTi. Tot mai multe exemple demonstreaza ca astazi, la marile competiTii mondiale, toTi competitorii se prezinta foarte bine pregatiTi fizic, tehnic, tactic, stiinTifico-medical. Si totusi, unul trebuie sa invinga si alTii sa fie invinsi!

De regula, cand condiTiile de mai sus sunt egale sau aproximativ egale, in momentele cele mai crancene ale luptei sportive cel care cedeaza primul psihic este infrant. De multe ori s-a vazut ca "cel care vine din spate" invinge mai des decat cel care "conduce". Este o problema psihologica si apoi de natura metodica.

Asa cum precizeaza N. Marasescu, antrenor olimpic (in lucrarea Pregatirea psihologica, factor important si activ in cresterea performanTelor sportivilor nostri olimpici, Consiliul NaTional pentru EducaTie Fizica si Sport, Centrul de Cercetari pentru EducaTie Fizica si Sport, Bucuresti, 1980, pag. 39-40), "dosarul" psihologiei sportive cuprinde trei personaje, unul mai important decat altul si fiecare in parte cu responsabilitaTi si obligaTii precise.

- Sportivul este "actorul principal", motorul intregii activitaTi. Catre el se indreapta toate direcTiile pregatirii, toate speranTele, nazuinTele, de la el se asteapta totul. Pentru acesta, pregatirea psihologica de zi cu zi si minut cu minut trebuie sa surprinda cateva lucruri simple, dar capitale:

- principiul "pot, vreau, trebuie" sa fie firul calauzitor;

- sadirea increderii in forTele sale, astfel ca el sa ajunga sa creada ca este mai bun decat rezultatele obTinute in realitate;

- pregatirea in vederea atingerii unor obiective mari (nu coplesitoare); sportivul trebuie sa ajunga sa fie convins de realizarea lor, sa lupte pentru depasirea lor;

- invingerea barierelor psihice care impiedica un nivel de pretenTie mai mare;

- convingerea ca "cel mai bun din lume" poate fi invins chiar cu armele sale;

- fixarea precisa a motivaTiei pentru crearea nazuinTelor;

- folosirea autocomenzilor si autoaprecierii, autoanalizei si autosugestiei.

- Antrenorul - o buna pregatire psihologica cu mijloacele pe care le are antrenorul la indemana ajuta la realizarea si menTinerea formei sportive. Aprecierea, incurajarea, convingerea, anticiparea, sugestia, crearea nazuinTelor, analiza sunt arme preTioase in mana antrenorului. El este "psihologul de zi cu zi" al sportivului, fara ca prin aceasta sa se elimine rolul deosebit de important al unui psiholog pe langa loturile sportive sau sportivi individuali. Antrenorul si psihologul se ajuta reciproc, psihologul fiind un colaborator extrem de preTios al antrenorului. Rolul sau in pregatire, ca si in concurs, pentru succesul sportivului sau al echipei sale este la un moment dat hotarator.

Pornind de la activitatea concret-practica si metodica de dirijare si conducere pe care antrenorul o indeplineste in munca cu sportivii sai, putem desprinde cateva caracteristici complexe, numite de catre M. Epuran (2001) "aptitudini complexe" ce caracterizeaza activitatea antrenorului si anume: capacitate de conducere, aptitudini si cunostinTe specifice, profesionale intelectuale si psihopedagogice si metodice (inTelese ca experienTa, capacitate de inTelegere, empatie, idei creatoare, autoritate, responsabilitate, efort etc.).

In timpul antrenamentelor sau al competiTiilor, sportivul parca il cauta pe antrenorul sau cu ochii. Daca antrenorul este emoTionat, agitat, palid, iar indicaTiile sale lipsite de precizie, balbaite, dovedind o slabiciune, succesul sportivului este pus sub semnul indoielii, iar, de multe ori, compromis. "Aceasta profesie trebuie exercitata de aceia care isi doresc cu ardoare acest lucru, care sunt pregatiTi din toate punctele de vedere, in primul rand pentru a putea impartasi sportivilor cu care lucreaza cunostinTele si experienTa sa, pentru a putea atinge performanTe mari. In cazul unei echipe de fotbal, de exemplu, antrenorul trebuie sa stie sa selecTioneze si sa organizeze echipa inca de la preluarea ei, dar si pentru fiecare joc in parte, trebuie sa pregateasca si sa menTina in buna forma sportiva jucatorii si echipa in ansamblul ei, trebuie sa stie sa conduca jucatorii in antrenamente, pentru joc, dar si pentru viaTa sportiva si sociala". (M. Goran, antrenor fotbal).

Astfel ca, fara pretenTia de a-i atribui o definire, pasiunea reprezinta o persistenTa a unui sentiment, ca parte afectiva sau ca aptitudine, ca parte spirituala a unui talent intr-un domeniu, iar in cazul nostru, aceasta constituie nucleul de baza al meseriei de antrenor. Antrenorul este asadar cel care, cu precizie maxima stie "ce face" (isi propune scopuri exacte), stie "cum face" (ne referim aici la principiilesi metodele cu care acTioneaza si pe care le pune in practica), care stie "cu ce face" (respectiv cu ce mijloace realizeaza activitatea sa).

- Conducatorul sportiv are, de asemenea, un rol deosebit de important, bine definit in pregatirea psihologica a sportivului in vederea unei competiTii, in obTinerea succesului. Nu de puTine ori auzim inaintea unor competiTii importante conducatori care, in loc sa incurajeze, analizeaza, critica, creand o atmosfera incarcata in loc de una mobilizatoare. Adesea ei insisi emoTionaTi, ingrijoraTi si folosind cele mai nepotrivite cuvinte ("trebuie sa faceTi, ca daca nu.") provoaca crisparea, blocarea si astfel insuccesul. Pregatirea psihologica de catre conducator trebuie facuta cu destul de mult timp inainte de competiTie, discuTiile purtate pe un fond de prietenie, respect, dragoste, empatie. Totodata, angajamentele si promisiunile conducatorilor sportivi trebuie sa aiba acoperire si realizare imediata, pentru ca sportivul sa-si pastreze increderea in conducatorul sau sport

c. Obiectivele sportului. EducaTia fizica si sportul in general constituie o activitate deosebit de complexa, daca ne referim, in primul rand, la conTinutul, structura, organizarea si desfasurarea sa. Cele mai cunoscute obiective in ceea ce priveste practicarea exerciTiului fizic sunt asigurarea instruirii si educarii indivizilor (respectiv menTinerea optima a sanataTii practicanTilor de sport, cresterea potenTialului lor de munca si viaTa, dar si favorizarea proceselor de crestere si dezvoltare fizica optima a organismului, formarea unui sistem larg de deprinderi si priceperi motrice utilitar-aplicative). Practicarea sportului contribuie si la dezvoltarea unor calitaTi si trasaturi moral-volitive si intelectuale, a gustului pentru miscare, frumos, dar si a responsabilitaTii sociale. Oricum, idealul educaTiei fizice si al altor activitaTi motrice trebuie sa fie in concordanTa cu idealul educaTional al societaTii, asa incat acesta continua sa se modifice in funcTie de evoluTia social-istorica a fiecarei societaTi.

d. Practicarea sportului si funcTiile sale. Practicarea exerciTiilor fizice vizeaza, indiferent de forma organizatorica sau de formaTiunea social-economica sau politica in care se desfasoara, perfecTionarea dezvoltarii fizice armonioase a subiectului in cauza. Determinata si din necesitaTi de ordin recreativ, de destindere, practicarea exerciTiilor fizice dezvolta totodata simTul dragostei pentru miscare si simTul estetic. De asemenea, educaTia fizica, prin diferitele ei forme de organizaresi datorita caracterului sau emoTional, contribuie la dezvoltarea spiritului creator, a spiritului de afirmare, de depasire si chiar de autodepasire.

FuncTiile educaTiei fizice sunt importante si suficiente numai daca sunt realizate intr-un sistem, in stransa legatura, influenTandu-se si completandu-se reciproc. Acestea sunt:

- FuncTia de perfecTionare a dezvoltarii fizice are rolul prioritar in dezvoltarea fizica armonioasa, a unor indici superiori in plan somatic si funcTional, pentru viaTa si activitatea oamenilor de toate varstele;

- FuncTia de perfecTionare a capacitaTii motrice care vizeaza calitaTile motrice, deprinderile, priceperile motrice, necesare pentru un randament sporit pe toate planurile vieTii si intregirea personalitaTii umane;

- FuncTia igienica vizeaza menTinerea unei stari optime de sanatate a oamenilor, avand caracter preventiv in acest plan;

- FuncTia recreativa asigura prin activitatea de educaTie fizica a fondului de calitaTi, deprinderi si priceperi motrice necesare ca indivizi de diferite varste sa poata petrece in mod util si placut, recreativ, timpul lor liber;

- FuncTia de emulaTie se materializeaza prin dezvoltarea spiritului competitiv ce caracterizeaza in general fiinTa umana, prin dorinTa sa permanenta de autodepasire;

- FuncTia educativa considerata ca fiind complexa prin prisma influenTelor asupra dezvoltarii personalitaTii umane, in general, dar si asupra dezvoltarii laturilor de personalitate, cum ar fi cea intelectuala, morala, estetica, profesionala.

4. Grupul sportiv - un grup social

Grupul social reprezinta un sistem dinamic, in cadrul caruia se stabilesc interrelaTii intre membrii sai, o realitate supraindividuala, aflata la randul sau in interacTiune cu alte relaTii de tip social. Elementele componente ale sistemului reprezentat de grupul social sunt membrii acestuia, care interacTioneaza, isi interiorizeaza valorile grupului, isi insusesc scopurile acestuia si manifesta solidaritate unii faTa de ceilalTi.

Solidaritatea de grup reprezinta nucleul central al forTei grupului, avand la baza fie comunitatea unor valori culturale, interese economice, fie adeziunea membrilor sai in realizarea unor scopuri importante. Grupul este un tot unitar, in care fiecare individ reprezinta doar o parte, dar cu o poziTie bine structurata, care-i datermina drepturile, datoriile si il influenTeaza ideologic. O alta caracteristica esenTiala a grupului este determinata de comunicare, considerata elementul principal care creeaza grupul, si nu simpla proximitate spaTiala sau contactul fizic. Comunicarea se poate realiza fie "faTa in faTa" (engl. "face to face") sau indirect, fie prin scriere sau, mai nou, prin mijloace tehnice moderne (Internetul).

Teoretic, grupul poate avea orice dimensiune, incepand cu doua persoane si pana la intreaga lume. ComponenTa grupurilor se poate schimba in timp prin parasirea grupului de catre unii membri pe cale naturala sau ca urmare a unor motivaTii si opTiuni sociale, morale, religioase, politice etc., aceste schimburi neanuland grupul din punct de vedere al intensitaTii sau durabilitaTii sale.

Totodata, grupul este o formaTiune psiho-sociala cu o anumita structura, constituit in vederea desfasurarii unei activitaTi. Grupul nu este o simpla insumare de persoane, ci are organizare specifica, obiective, structura interna, reguli de conduita pentru membrii sai etc. In ultimele decenii, s-a vorbit si s-a scris foarte mult despre grup, mai ales despre grupul mic, in legatura cu faptul ca psihologia membrilor sai prezinta o serie de caracteristici de care acestia nu dispun in afara grupului in cauza. De asemenea, s-a mai tratat problema performanTelor de tot felul pe care grupul le realizeaza mai bine in condiTiile in care el este structurat si organizat intr-un anumit fel. Spre deosebire de alte grupuri umane, grupul mic este o unitate alcatuita dintr-un numar relativ restrans de persoane, de la 2-3 pana la 25-30, care se afla in relaTii de comunicare, colaborare, apreciere, simpatie etc. si care au un scop comun in vederea caruia se organizeaza, stabilind norme specifice de conduita. Grupul mic prezinta o anumita dinamica, grad de coeziune, tipuri de interacTiuni, un sistem de comunicaTie direct interpersonal, prezinta fenomene de autoritate si de dependenTa grupala, procedee de conducere etc, care-l definesc si il diferenTiaza de altele.

Grupul mic trebuie inteles ca un sistem cu organizare interna ierarhica care implica interacTiunea elementelor componente, mecanisme de reglaj si autoreglaj, integritate. In cadrul grupului, individul este un "atom" social, cu caracter de subiect, pentru ca alege sau respinge, dar si de obiect, pentru ca este ales, respins sau ramane indiferent pentru alTii.

ApartenenTa sportivului la un grup prezinta o serie de particularitaTi care necesita unele precizari de ordin terminologic, si prin acestea, de ordin teoretic si conceptual.

In cele mai multe studii asupra grupului mic in sport s-a cercetat sistemul relaTiilor preferenTiale, dinamica lor si, ca un aspect major, coeziunea in cadrul grupului, precum si procesele de conducere si tipologia liderilor. In cele ce urmeaza, termenii de grup mic si echipa sportiva vor fi folosiTi ca sinonim, dar nu vor fi extinsi asupra noTiunii de grup sportiv sau asupra colectivitaTii in care se desfasoara activitatea sportiva. a.

Caracteristicile grupului sportiv: "Echipa sau grupul mic constituie o realitate psiho-sociala de baza a activitaTii sportive, de coeziunea si capacitatea ei depinzand atat performanTa, cat si satisfacTia sportivilor si suporterilor" (M.Epuran, Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1990, pag. 149). ViaTa sportiva cunoaste adesea situaTiile caracteristice ale echipelor sudate, dezbinate, dezorientate sau in curs de a-si dobandi personalitatea; cunoaste, de asemenea, faptul ca nu se poate forma o echipa in adevaratul sens al cuvantului decat cu mult efort si intr-un interval de timp indelungat (aproximativ de 2-3 ani). Principalele caracteristici ale grupului mic sunt urmatoarele:

► Volumul mic, numar restrans de membri, corespunzator sportului respectiv;

► Caracterul primar, relaTiile in sanul grupului fiind directe, constituite intr-un sistem liber si nemijlocit. Comunicarea din cadrul echipei are un caracter gestual-motric cu semnificaTii tehnico-tactice si este orientata spre atingerea scopului performanTial.

► Caracterul nespontan, creat cu un scop specific. Grupul sportiv se constituie insa pentru nevoia de performanTa, care este raTiunea de a fi a sportului in sine. Se cunoaste faptul ca sportivul poate avea un motiv personal pentru a face sport, dar in cadrul echipei, motivul sau este subordonat obiectivului comun si, de regula, se armonizeaza cu acesta.

► Dinamica specifica. Membrii echipei se integreaza in colectiv atat timp cat pot fi activi si eficienTi. Dinamica organizatorica este insotiTa si de o dinamica funcTionala, referitoare la coeziune.

► Componenta eterogena. Aceasta caracteristica este determinata de variabilitatea varstei, specificul cultural sau chiar a naTionalitaTii componentei grupului sport

Potrivit lui Antonelli si Salvini (in M. Epuran,Psihologia sportului de performanTa, Teorie si practica, Editura Fest, Bucuresti, 2001, pag. 290) factorii care realizeaza obiectivele si coeziunea grupului sportiv se impart in: factori care asigura atingerea obiectivelor (competitivitate, disciplina sportiva, rigiditatea rolurilor, relaTii utilitare, comunicare formala si decizii pe verticala, ierarhie si autoritate) si factori care menTin coeziunea grupului (respectiv colaborare, comunicare si participare spontana, relaTii afective, decizii in grup, democraTie).

In concluzie, un colectiv de sportivi nu reprezinta o simpla alipire de indivizi. Ei acTioneaza si lupta pentru un scop comun, unde se manifesta simTul solidaritaTii, prin unificarea virtuTilor, a calitaTilor fiecarui sportiv, obTinand o forTa superioara greu de invins.

b. Dinamica grupului: Primele utilizari ale expresiei "dinamica grupului" (sau dinamica de grup) ii aparTin lui Kurt Lewin, inventatorul expresiei group dynamics. "Lewin vede grupul ca pe o totalitate ireductibila la indivizii care-l alcatuiesc, un sistem de interdependenTe constituind, impreuna cu mediul sau inconjurator, un camp social dinamic" (DicTionar de Sociologie Larousse, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, pag. 89). Dinamica desemneaza totalitatea schimbarilor adaptive survenite intr-o oarecare parte a unui grup. Fiecare echipa are o istorie, o perioada de inceput, de formare, apoi de desavarsire, urmata uneori de declin si, eventual de revenire. Biografia sportului abunda in exemple de echipe care au fost candva redutabile, apoi au cedat pentru a reveni sau a nu mai reveni printre cele mai bune.

Formarea unui grup reprezinta un demers relativ dificil. Grupurile sportive se formeaza pe baza unor motive mai mult sau mai puTin constiente (ne referim aici la nevoia de afiliere, de apartenenTa, atracTie etc.). "Cel mai puternic motiv este nevoia de performanTa si de realizare care corespunde si scopului specific al grupului, performanTa sportiva" (M. Epuran, idem, pag. 275-276). AfirmaTia potrivit careia performanTa depinde de coeziunea grupului pare un adevar unanim recunoscut. Se pare ca in anumite cazuri, lipsa concurenTei si a unor pareri diferite intre membrii grupului face ca acesta sa se mobilizeze, mai puTin pentru sarcina si sa accepte eventualele esecuri. In secTiile cluburilor de performanTa, formarea grupurilor are alte resorturi, prin faptul ca ei selecTioneaza sau transfera spotivii dotaTi integrandu-i in echipa, iar acestia, uneori, devin pilonul principal in jurul caruia vor trebui sa se regrupeze chiar si cei mai vechi, respectandu-i valoarea noului coleg. Uneori, aceste situaTii genereaza chiar conflicte in interiorul grupului, care pot fi depasite prin maestria antrenorilor sau a conducatorilor sportivi de a gestiona conflictul. Coeziunea grupului sau gradul sau de afiliere este una din calitaTile care stimuleaza cooperarea stransa intre sportivi, daruirea in munca din antrenamente si lupta din concursuri, subordonarea unor interese individuale celor colective. Echipa devine astfel, in mod colectiv, mai buna. Coeziunea este dependenta si de modul cum este trait succesul sau insuccesul de catre jucatori. De regula, tensiunea competiTionala intareste coeziunea. Succesul sau insuccesul poate conduce la slabirea coeziunii, a moralului echipei, in situaTii dintre cele mai variate, dar dependent de motivaTia de baza a grupului. In anumite situaTii, antrenorul sau conducatorul trebuie sa faca eforturi pentru realizarea unei intenTionalitaTi comune tuturor membrilor grupului in privinTa principalelor scopuri si sarcini care conduc la eficienTa acestora. Si motivaTia reprezinta deci (asa cum am precizat si in capitolele anterioare) un factor de baza care uneste sportivii (echipa) in jurul scopului comun.

Mai mult, diferenTele prea mari de varsta din interiorul grupului se exprima prin deosebiri de atitudini si aspiraTii, iar caracterul sportivilor, impreuna cu trasaturile temperamentale si orientarea ideologica sunt, de asemena, importante. ObservaTiile sociologice au demonstrat de mult timp zicala potrivit careia "cine se aseamana se aduna", acestia gasindu-si valenTe comune in atitudini, aptitudini, trasaturi caracteriale si se apropie mai firesc unii de alTii. Este vorba de afiliere prin empatie.

In concluzie, realizarea coeziunii grupului sportiv reprezinta un proces de modelare sociala, unde tendinTele individuale se contopesc intr-o atmosfera colectiva afectiva. In anumite situaTii, antrenorul sau conducatorul sportiv trebuie sa faca eforturi pentru a menTine realizarea intenTiei comune tuturor membrilor grupului in privinTa scopului principal si a sarcinilor care conduc la eficientizarea acestuia. Pentru ca sentimentul de echipa sa ia nastere si sa se dezvolte este absolut necesara consolidarea raporturilor dintre sportivii aceluiasi colectiv si dintre sporivi-antrenori-conducator sportiv-psiholog. Calea raTionala se bazeaza pe inTelegerea unor principii si reguli care stau la baza formarii unui colectiv sudat, la care se adauga si calea afectiva, a sensibilitaTii fiecaruia. 

c. Problematica liderului. Rolul liderului in obTinerea performanTelor sportive. Termenul de lider provine din englezescul "leader", cu sensul de conducator, respectiv o persoana care exercita puterea sau care are o mare influenTa in cadrul grupului social din care face parte, cu rol in exercitarea funcTiei de conducere si in luarea deciziilor. In general, liderul este persoana care este desemnata pe cale instituTionala cu funcTia de conducere (adica lider formal sau instituTional) sau persoana care exercita cea mai mare influenTa in cadrul grupului, fiind aleasa printr-un numar major de preferinTe exprimate de membrii acelui grup (respectiv liderul informal, neoficial sau sociometric).

Psihologia si sociologia deopotriva s-au ocupat nu numai de tipologia conducatorilor, ci si de caracteristicile lor, de trasaturile care le asigura autoritatea in grup. Nu de mult se considera ca aceasta calitate de lider este o trasatura innascuta (te nasti sau nu cu ea). Pornind de la teoria personalitaTii, s-a remarcat, pe buna dreptate, ca nu toTi liderii acTioneaza in acelasi mod, ci adopta stiluri de lucru diferite, identificandu-se astfel doua stiluri diferite si anume: stilul autoritar si stilul democratic, fiecare producand rezultate bune in anumite contexte. Dar si executanTii au fiecare personalitatea si nevoile lor proprii si reacTioneaza in mod diferit la un stil de conducere sau altul. Oricum, liderii eficienTi sunt empatici (au capacitatea de a privi lucrurile si din perspectiva celuilalt, inTelegand trairile si reacTiile acestuia la diverse evenimente), empatia fiind considerata cea mai importanta calitate pentru ca cineva sa poata practica eficient o astfel de meserie.

In activitatea sportiva, capitanul de echipa este un lider, un conducator sportiv acceptat si desemnat de un grup ca sa-l reprezinte. El poate fi si iubit, dar, mai important este ca acesta sa fie apreciat de colegii de echipa prin calitaTile sale reale, prin competenTa. Desigur, aceste calitaTi, dublate de maturitate intelectuala, afectiva, sociala se formeaza de-a lungul anilor. De aceea, capitanii sunt alesi dintre sportivii mai vechi si mai experimentaTi.

Asa cum am precizat anterior, conducerea grupului este realizata de catre antrenor, in mod deosebit, dar si de capitanul de echipa, al carui rol este mai mare in raport cu acela care se atribuie de regula. Capitanul de echipa este in acelasi timp ajutorul antrenorului in mobilizarea jucatorilor pentru realizarea obiectivelor propuse si reprezentantul opiniei grupului in faTa conducerii clubului. De exemplu, in fotbal, capitanul de echipa (liderul) este o persoana care se bucura de un anumit statut, drepturilesi obligaTiile oficiale fiind consemnate de regulamentele specifice fiecarui club. Rolul sau se amplifica mai ales in timpul competiTiei sportive, unde conducerea de catre antrenor este indirecta sau chiar total absenta si unde sportivii colegi de echipa trebuie sa dea dovada de iniTiativa, creativitate, independenTa si pricepere tactica in gasirea celor mai bune soluTii pe terenul de sport.

In concluzie, si in sport, ca de altfel in toate activitaTile umane organizate, problemele conducerii grupului sunt complexe datorita necesitaTii de a echilibra funcTiile de conducere cu activitaTile si atitudinile intenTionale ale membrilor grupului. Astfel, apar chestiuni interesante in legatura cu autoritatea conducatorului, cu stilul lui de conducere, cu metodele si factorii care asigura eficacitatea grupului. Conducatorul constituie un factor activ in dinamica grupului, el impulsionand activitatea acestuia si contribuind la realizarea coeziunii si eficienTei in cadrul grupului.

5. Fenomene psihosociale in sport.

Tipuri de relaTii interpersonale in activitatea sportiva

Sportul reprezinta o forma inalta de pregatire in domeniul educaTiei fizice ce ofera posibilitaTi de dezvoltare si perfecTionare a calitaTilor fizice si psihice solicitate de ramura respectiva, practicat, asa cum am mai aratat, in scopul fortificarii organismului, al placerii personale si de grup, al imbunataTirii rezultatelor proprii sau al obTinerii de performanTe inalte. Totodata este un fenomen tipic psihosocial intrucat determina si dezvolta fenomene psihosociale, cladite pe relaTii interindividuale, manifestari de grup, atitudini preferenTiale ale sportivilor faTa de alTii sau chiar ale unor echipe faTa de altele, caracterizate de intrecere intre sportivi sau intre echipe (grupuri sociale), de participarea spectatorilor, de aprecierea publica a rezultatelor obTinute si de succes, ca o recompensa premiala a celor mai inalte rezultate.

Din punct de vedere psihologic, in fenomenul sportiv sunt incluse trasaturile de personalitate a celui ce practica sportul, motivaTia si atitudinile sportivilor, aptitudinile, dar si relaTiile interpersonale ale sportivilor, conduita liderilor de echipe, ca si sentimentele si reacTiile spectatorilor. Din punct de vedere sociologic sunt recunoscute importanTa si valoarea sociala a sportului, rolul acestuia in ceea ce priveste integrarea sociala a sportului, in socializarea individului si nu in ultimul rand influenTa echilibrata a cestuia asupra sanataTii psihice. Vorbim astfel de psihologia relaTiilor interpersonale si de psihosociologia grupurilor mici ca variabile esenTiale cu importanTa deosebita in domeniul sport

Asa cum am mai aratat pe parcursul acestui capitol, in ceea ce privesc relaTiile dintre oameni care participa direct sau indirect la realizarea de performanTe sportive, in activitatea sportiva distingem urmatoarele tipuri de relaTii: relaTii intre sportivi si antrenori/conducator sportiv/psihologi, intre sportivi si adversari, intre sportivi si arbitri, intre sportivi si spectatori. Mai mult, "din punct de vedere al atitudinii interindividuale, aceste relaTii pot fi: de colaborare - concurenTa - adversitate sau de simpatie - antipatie - indiferenTa" (M.Epuran; I.Holdevici, Compendiu de psihologie pentru antrenori, Editura Sport-Turism, 1980, pag. 195). Aceste relaTii se pot cu usurinTa identifica prin aplicarea la sportivi a testului sociometric, prin care putem studia relaTiile de simpatie, antipatie, indiferenTa (ignorare) din cadrul grupului, relaTii deosebit de importante de cunoscut de catre antrenor conducator sportiv si psihologul echipei.

Cat priveste psihosociologia grupurilor mici, grupul sportiv este restrans, cu o entitate dinamica evolutiva, competitiva. Din aceasta perspectiva putem vorbi de grupuri caracteriale (se refera la legaturile caracteriale dintre membrii), grupuri omogene (caracterizate prin omogenitatea calitaTilor fizice si nivelului de dezvoltare si perfecTionare a priceperilor sideprinderilor tehnico-tactice), grupuri "gomfoterne" (cu aceeasi pregatire, o omogenitate fizica, fiziologica si psihica (M.Epuran; I.Holdevici, idem, pag.214). Un exemplu in acest sens il constituie grupul de gimnasti, patinatori, canotori etc. in care coordonarea acTiunilor este deplina, simultana, cu un tempo specific echipei.