Handbalul - ca activitate de timp liber - loisir

Handbalul - ca activitate de timp liber - loisir

Introducere

Activitǎtile de timp liber reprezintǎ ansamblul de acte si actiuni motrice realizate in scopul relaxǎrii, destinderii, potrivit dorintelor si inclinatiilor individului. Aceste activitǎti sunt variate in functie de optiunile si motivatiile fiecǎruia. Astfel, ele se pot clasifica in: activitǎti care presupun efort fizic sau intelectual; statice sau dinamice; cele practicate in cadrul activitǎtilor cotidiene sau in mediul in care locuieste persoana sau in naturǎ. Pertecerea timpului liber este diferitǎ de la o societate la alta, de la o culturǎ la alta, de la o familie la alta, in functie de interesele si aptitudinile fiecaruia.

Conceptia despre "loisir" a fost teoretizatǎ pentru prima datǎ de M. Epuran in lucrarea sa "Psihologia educatiei fizice", sub impulsul dezvoltǎrii fǎrǎ precedent a educatiei fizice si sportului, precum si a miscǎrii corporale in general, "ca stimulent la organismului si ca antidot si compensare a influentelor nocive ale unei societǎti caracterizatǎ prin sedentarism si suprasolicitare".

In cadrul acestor activitǎti de timp liber, coexista activitǎtile ludice, agonistice, gimnice, de loisir si de recuperare. Epuran atribuie activitǎtilor de loisir caracterul recreativ, distractiv, lipsit de rigurozitate si de elemente formale ale activitǎtilor institutionalizate.

Activitǎtile de timp liber permit individului dialogul cu natura si cu sine insusi, inlǎturand stresul si indispozitia generatǎ de activitǎtile cotidiene sau cele legate de serviciu sau de neajunsuri.

Loisirul contribuie la mentinerea unei bune stǎri de sǎnǎtate iar efectele loisirului "fizic" sunt cele mai vizibile. Functiile pe care loisirul le indeplineste sunt: functia psiho-sociologicǎ (functia de relaxare, functia de recreere - divertisment, functia de dezvoltare a personalitatii), functia socialǎ (functia de socializare, functia simbolicǎ, functia economicǎ) etc.

Activitǎtile de timp liber trebuie sa faca parte din lifestyle-ul fiecǎruia, aceasta insemnand modul in care trǎieste o persoanǎ, incluzand relatiile personale si sociale, distractia, activitǎtile cotidiene toate acestea reflectand stilul, comportamentul, valorile si atitudinea personalǎ.

Loisirul poate adoptǎ diferite forme: de la jocuri, concursuri, panǎ la gradinǎrit, constructii sau vizite, contacte sociale; de la inventii pana la descoperiri; de la picturǎ, cantat la diferite insrtumente panǎ la activitǎti sportive, vizionǎri, auditii, lecturǎ, dans, visare, relaxare.

Loisirul este mai mult decat o activitate, este o experientǎ de viatǎ pretioasǎ.

Sportul se clasifica in : sportul pentru toti, sportul de performantǎ, sportul adaptat.

Sportul pentru timpul liber este unul din aspectele social-culturale ale societatii si in acelasi timp un factor al dezvoltarii acesteia. Diversitatea actiunilor motrice ce pot fi practicate in cadrul sǎu, il fac accesibil tuturor membrilor societatii, indiferent de varsta, sex si aptitudini motrice. Sportul pentru toti asigurǎ fiecarui individ posibilitatea de auto-influentare fizicǎ si psihica, echilibrul optim al acestei sfere, starea de sanatate, satisfacerea nevoii de miscare si participarea la viata socialǎ, combate stresul, etc. Deoarece sportul pentru toti include activitǎti numeroase si variate, va utiliza cele mai diferite mijloace, alegerea lor realizandu-se in raport cu populatiile si conditiile economice si geografice, gradul si natura civilizatiei, traditiile culturale si sociale. Sportul pentru toti implica respectarea anumitor imperative:

activitatea propusa initial poate cadea pe plan secundar, obiectivul principal al sportului fiind acela de a-l motiva pe individ si de a-i crea nevoia de miscare si de competitie;

participarea trebuie sa fie continuǎ pentru a obtine efectele scontate;

trebuie respectate anumite prioritati legate de caracteristicile de varsta, sex, capacitati:

la copii sportul regleaza cresterea corporala si asigurǎ dezvoltarea marilor functii biologice, procese si fenomene psihice cum sunt cele intelectuale, afective, volitive.

la elevi si studenti asigurǎ dezvoltarea optimǎ a organismului, o bunǎ conditie fizicǎ, combate stresul si favorizeaza socializarea.

la adulti si chiar varstnici, incetineste degerescenta psihicǎ si fizicǎ, creeaza o stare optimistǎ. Sportul pentru toti isi are originea in sportul scolar si universitar.

In concluzie sportul pentru toti se poate impartii in urmatoarele sectoare: sport de intretinere, sport in timpul liber, sport in familie, sport pentru oameni aflati in conditii speciale, sport pentru varstnici.

Practicare oricǎrei forme de exercitiu fizic, fie individual, fie colectiv in timpul liber atrage dupǎ sine multe satisfactii si realizǎri, printre care: multǎ sǎnǎtate, relaxare, stare de bine, si nu in ultimul rand multǎ bunǎ dispozitie.

Partea teoretico - metodologicǎ

Existǎ putin timp liber la dispozitie? Este necesar sǎ fie ultilizat cat mai sǎnǎtos pentru mentinerea in formǎ dupǎ o saptamanǎ de muncǎ, stress si obosealǎ. Sunt multe persoane care preferǎ sǎ se relaxeze in timpul liber, fǎrǎ sǎ depunǎ efort, mergand in cluburi, restaurante sau stand acasǎ, in fata televizorului.

Aceste activitǎti dau doar o falsǎ impresie de relaxare si nu fac deloc bine organismului, mai ales pentru cei care au o muncǎ de birou. Este mult mai prudent si mai sǎnǎtos sǎ se combine relaxarea cu sportul sau cu activitǎti care sǎ punǎ cat de cat orgaismul in miscare. Optand pentru aceastǎ atitudine se va evita si sedentarismul. O alternativǎ foarte placutǎ de a face miscare in timpul liber o reprezintǎ jocul de handball. Cei care iubesc sportul de echipǎ vor fi mai mult decat incantati de aceasta modalitate de a face miscare.

In afara caracterului competitional, handbalul se poate practica, foarte usor si in timpul liber a oricǎrei persoane, ca activitate de loisir, de timp liber, satisfactiile fiind nelipsite. Ca activitate de loisir, handbalul ajutǎ la mentinerea unei stǎri de sǎnǎtate optime, a unui tonus psihic bun, la fel si fizic, la formarea si consolidarea caracterului de "fair-play", la o comunicare si socializare de asemenea foarte bune.

Accesibilitatea este una dintre cela mai importante caracteristici ale jocului de handbal si se datoreaza, in primul rand faptului ca majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mana si pot fi insusite cu usurinta chiar si de indivizi fara o pregatire speciala. De aceea handbalul poate fi organizat si practicat oriunde si oricand. Tehnica relativ simpla confera handbalului posibilitatea de a fi practicat in sfera sportului pentru toti, in scop recreativ sau ca mijloc al educatiei fizice, fiind accesibil tuturor: copii si tineri de ambele sexe, barbati si femei si chiar de oameni ceva mai in varsta.

Regulamentul de joc cuprinde reguli putine, simple si usor de inteles si de aplicat

Materialele, echipamentul si instalatiile necesare sunt simple si nu prea costisitoare

Jocul de handbal poate fi considerat o sinteza fericita a deprinderilor motrice de baza ale omului ca: alergarea, saritura, prinderea si aruncarea, ceea ce ii confera, pe langa caracteristicile sale de joc de echipa practicat in competitii si calitatea de mijloc al educatiei fizice si de sport complementar sau vazut ca activitate de loisir, cu influente pozitive asupra pregatirii fizice si psihice a oricǎrei persoane.

Chiar daca handbalul permite contactul fizic dintre adversari, pericolul de accidente este destul de redus daca se respecta regulile de joc si partenerul de intrecere.

Pe langa miscarile simple, naturale, mai apar si miscari complexe cum sunt schimbarile de directie, fentele sau deplasarile specifice jocului in aparare care au o influenta asupra motricitatii si contribuie la dezvoltarea fizica armonioasǎ, fiind practicat chiar in scop recreativ.

In cercetǎrile intreprinse, jocul e handbal, luat ca activitate de loisir se suprapune cu o stare de satisfactie, fiind consideratǎ o finalitate in sine. Aceastǎ cǎutare a plǎcerii, a bucuriei de a trǎi este de naturǎ hedonistǎ.

Caracterul dezinteresat al acestui joc nu aduce ca finalitate bunuri materiale, ci doar spirituale.

Caracterul liberator este de asemenea prezent, presupunand exprimarea propriei optiuni a individului, implicand si eliberarea de atributiunile institutionale impuse de societate. Chiar dacǎ aceste atributiuni sunt severe, ele au un caracter secundar.

Un alt caracter al acestui joc, vǎzut ca activitate de loisir este cel personal, fiind strict legat de aspiratiile individuale. Acesta oferǎ posibilitatea de eliberarede oboseala fizicǎ si psihicǎ, de recuperare si descǎrcare, oferǎ sansa inlǎturǎrii plictiselii cotidiene, generate de responsabilitǎti repetitive. Fiind definit ca eliberarea puterii creatoare a individului, liberul acces la depǎsirea propriei conditii si iesirea din rutinele induse de societate, caracterul personal se adapteazǎ foarte bine jocului de handbal, vǎzut ca activitate de timp liber.

Putand fi practicat de o masǎ mare de oameni de diferite categorii de varstǎ sau sexe si avand o accesibilitate atat de mare, jocul de handbal oferǎ posibilitatea relaxǎrii, destinderii, plǎcerii si nu in ultimul rand, cultivǎrii unui organism sǎnǎtos, puternic si armonios.

Partea practicǎ

Jocurile de miscare reprezintǎ un mijloc foarte important si eficient atat in educatia fizicǎ, dar si in activitǎtile zilnice sau de timp liber. Jocurile vor tine seama intotdeauna de particularitǎtile de varstǎ si sex, dar si de experienta fiecǎruia.

In cele ce urmeazǎ vor fi prezentate cateva exercitii, mijloace care au rolul de a pregǎtii organismul pentru jocul propriu-zis si pentru a atrage interesul pentru practicarea jocului de handbal (si nu numai) ca activitate de loisir. Exercitiile si jocurile prezentate pot fi practicate (unul sau mai multe) la inceputul fiecǎrui meci de handbal pe care jucǎtorii vor sǎ-l desfǎsoare. Acestea pot fi realizate in scopul de a pregǎti organismul pentru efort si de a induce organismul in activitatea ulterioarǎ proprui-zisǎ.

Se vor aborda diferite tipuri de mijloace importante fiind pentru pregatirea fizicǎ, fǎrǎ minge, cu minge sau pentru pregarirea in echipǎ.

Prinde perechea

Se delimiteazǎ un spatiu de joc. In interiorul spatiului, jucǎtorii prinsi de manǎ pe perechi aleargǎ urmǎriti de prinzǎtor. Jucǎtorul prins pǎrǎseste perechea devenind prinzǎtor, iar celǎlalt formeazǎ o nouǎ pereche cu urmǎritorul.

Ultima pereche fuge

Jucatorii se aseazǎ pe perechi, in coloanǎ. In fata coloanei stǎ prinzǎtorul care nu are voie sa priveascǎ inapoi. De pe locul unde se aflǎ strigǎ: "Ultima pereche fuge." La acest semnal, jucǎtorii ultimei perechi aleargǎ unul in stanga, celǎlalt in dreapta sirului, in asa fel ca dincolo de capǎt sǎ-si poatǎ da mana, fǎrǎ ca unul din ei sǎ fi fost prins. Jucǎtorul prins devine prinzǎtor, iar celǎlalt formeazǎ pereche cu fostul prinzǎtor, dupǎ care se aseazǎ in fata sirului. Perechile pe mǎsurǎ ce aleargǎ se plaseazǎ in fata coloanei.

Nǎvodul

Acest joc se poate juca atat in salǎ cat si pe teren neted sau pe o pajiste. In cazul in care jocul se desfǎsoarǎ in aer liber, terenul de joc se delimiteazǎ sub forma unui dreptunghi.

Se va alege un jucǎtor care va incepe jocul, restul imprǎstiindu-se pe tot terenul. Jucǎtorul ales incepe sǎ-i urmǎreascǎ pe ceilalti, cǎutand sǎ-i prindǎ prin atngere cu mana pe unul dintre ei. Cel atins se prinde de manǎ cu cel care l-a urmǎritsi continuǎ impreunǎ urmǎrirea. Pe mǎsurǎ ce sunt prinsi si alti jucǎtori se formeazǎ un lant - "nǎvodul". Dacǎ lantul devine prea lung, el se poate impǎrti in douǎ. Jocul se terminǎ cand si restul jucǎtorilor sunt prinsi.

Al treilea fuge

Se joacǎ in perechi, pe teren sau in salǎ. Toti jucǎtorii se aseazǎ in cerc,pe perechi , unul in fata celuilalt ambii cu fata spre centru. Astfel se formeazǎ un cerc dublu. Doi jucǎtori nu intrǎ in formatie, fugǎrindu-se in jurul cercului.

Se hotǎrǎste dinainte cine prinde si jocul incepe. Cel fugǎrit se poate salva oprindu-se in fata unei perechi. Se aleargǎ numai in jurul cercului, in exterior. In moentul in care cel fugǎrit a cotit spre interior, el se va aseza neapǎrat in fata unei perechi. Cel care a devenit astfel al treilea (cel din cercul exterior) pleacǎ alergand in acelasi sens. Rolurile se schimbǎ dacǎ cel fugǎrit e prins.

Sarpele isi prinde coada

Jocul se organizeazǎ pe grupe de 8-10 jucǎtori, asezati in flanc cate unul. In cadrul grupei jucǎtorii se prind cu mainile de mijlocul celor din fatǎ. Primul jucǎtor reprezintǎ capul, iar ultimul coada sarpelui. Din acestǎ pozitie, capul va cǎuta sǎ prindǎ coada (ultimul jucǎtor), care se fereste, deplasandu-se in sens opus directiei din care este atacat. Dacǎ este prins, vor trece alti jucǎtori in cap si la coadǎ.

Din cerc in cerc

Se joacǎ atat in salǎ, cat si pe teren, cu perticiparea unui numǎr de 20-40 de persoane. Jucǎtorii se impart in 2-4 echipe, formate din 8-10 jucǎtori, jucǎtorii unei echipe fiind atacanti, iar ceilalti apǎrǎtori. Pe teren se delimiteazǎ douǎ cercuri concentrice, cercul mare avand un diametru de 6-8 m, iar cel mic, cu 1,5 m mai putin. Apǎrǎtorii se aseazǎ in cercul mic, iar atacantii in spatiul dintre cercul mare si cel mic. La semnalul de incepere a jocului, atacantii, apucandu-i de maini pe apǎrǎtori, incearcǎ sǎ-i tragǎin spatiul lor. Apǎrǎtorii cautǎ, la randul lor, sǎ tragǎ pe atacanti in cercul mare. Jocul se desfǎsoarǎ sub forma unor lanturi de 2-3 jucǎtori care urmǎresc sǎ-i si tragǎ adversarul in cercul respectiv. Jucǎtorii care au depǎsit limitele spatiului propriu sunt considerati prizonieri, si pierd dreptul de a mai participa.

Ocheste mingea

Jocul poate fi organizat in salǎ sau pe teren, cu un efectiv de 10 - 40 de persoane, folosindu-se o minge de volei si cate o minge micǎ la doi jucǎtori. Mingea de volei se leagǎ cu o sfoarǎ si se atarnǎ pe tavan, de o barǎ, etc. la o inǎltime de 2 m de pe pǎmant. Jucǎtorii se impart in douǎ echipe care se aliniazǎ pe cate un rand, la 4-5 m de o parte si de alta a mingii. Toti jucǎtorii unei echipe capǎtǎ cate o minge micǎ. La semnalul de incepere a jocului, fiecare jucǎtor din aceastǎ echipǎ, pe rand, tinteste cu mingea micǎ in mingea de volei suspendatǎ; loviturile care nimeresc in mingea de volei se numǎrǎ. Apoi jucǎtorii celeilalte echipe, culegand mingile, aruncǎ si ei la randul lor. Dupǎ un numǎr de 3-5 rafale trase de fiecare echipǎ, se totalizeazǎ punctele obtinute si echipa care are mai multe puncte iese castigǎtoare.

Apǎrǎ si atacǎ

Se joacǎ intr-o salǎ mare sau teren, de cǎtre 20-30 de persoane, folosindu-se sticle de plastic si un numǎr de mingi egal cu numǎrul jucatorilor. Se desemneazǎ un spatiu de joc de formǎ dreptunghiularǎ, cu lungimea de 15-20 m si lǎtimea de 10-12 m. Jucǎtorii se impart in douǎ echipe egale, fiecare echipǎ aliniindu-se pe una din laturile de fund ale terenului si anume la 1 m in fata acestor linii. Pe linia de fund, in spatele fiecǎrui jucǎtor, se aseazǎ cate o sticlǎ. Jucǎtorii dispusi pe o linie de fund, avand fiecare cate o minge micǎ, in manǎ asteaptǎ semnalul de incepere. Dupǎ semnal, fiecare jucǎtor tinteste sticlele aflate pe terenul advers si cautǎ sǎ le doboare, apǎrand in acelasi timp propriile sticle. Dupǎ ce toate mingile au fost aruncate, se opreste jocul si se numǎrǎ sticlele doborate ale fiecǎrei echipe. In acest timp se face sii culegerea mingilor aruncate, dupa care jocul reincepe. Dupǎ cateva incercǎri se totalizeazǎ numǎrul sticlelor doborate si se va stabili echipa castigǎtoare.

Crabii si crevetii

Este un joc de-a prinselea cu mai multe care cere totodatǎ multǎ atentie din partea jucǎtorilor. Se poate juca in salǎ sau pe teren, dupǎ spatiul de care dispunem. Douǎ echipe de cate 10-12 jucǎtori stau aliniate pe 2 randuri, spate in spate, pe centrul terenului. Distanta intre randuri va fi de cel mult 1m, iar intervalul dintre jucǎtorii aceleiasi echipe va fi de 1-2 pasi. In fata fiecǎrei echipe, la 10-12 m, se traseazǎ o linie care reprezintǎ "casa". Una din echipe capǎtǎ denumirea de "crabi", iar cealaltǎ de "creveti". Conducǎtorul jocului strigǎ numele unei echipe. Echipa strigatǎ trebuie sǎ fugǎ spre casa sa, fiind urmǎritǎ de jucǎtorii celeilalte echipe. Fiecare jucǎtor atins inainte de a fi depǎsit linia casei aduce un punct echipei adverse. Jocul se repetǎ de cateva ori, conducǎtorul jocului cand ca panǎ la urmǎ fiecare echipǎ sǎ fi dost strigatǎ de acelasi numǎr de ori.( Imaginea 1)

Imaginea 1

Joc de pase in doi

In lungul sǎlii sau pe terenul de joc, jucǎtorii se aseazǎ in linie pe douǎ randuri, fatǎ in fatǎ, la o distantǎ oarecare, formand perechi. Intervalul dintre jucǎtorii din aceeasi linie trebuie sǎ fie de 2-3 pasi. Toti jucǎtorii dintr-o linie primesc cate o minge. La semnalul de incepere se face concurs de pase intre perechi. Perechea care executǎ mai multe pase intr-un anumit timp iese castigǎtoare.

Tine mingea

Jocul se poate desfasura intr-o salǎ sau pe un teren in aer liber. Dacǎ terenul este prea mare,se poate delimita spatiul de joc printr-un careu sau un dreptunghi; in salǎ se poate folosi marcajul de la volei sau baschet, sau chiar peretii sǎlii, in cazul in care este prea micǎ. Jucǎtorii sunt impǎrtiti in douǎ echipe egale, care se imprǎstie pe tot terenul. Se trage la sorti echipa care capǎtǎ mingea si jocul incepe. Jucǎtorii acestei echipe paseazǎ mingea intre ei, miscandu-se in permanentǎ in tot cuprinsul terenului. Echipa adversǎ incearcǎ sǎ intercepteze mingea pentru a intra in posesia acesteia si a o pasa la randul ei. Castigǎ echipa care a efectuat cele mai multe pase in continuare.

Mingea in aer

Pentru acest joc se formeazǎ echipe de cate 6-10 jucǎtori; fiecare echipǎ formeazǎ un cerc avand la mijloc un capitan cu o minge te volei. In cerc, intervalul dintre jucǎtori va fi de cel putin 2-3 pasi. La semnalul conducǎtorului jocului, cǎpitanii incep sǎ paseze mingea jucǎtorilor din cerc, numǎrand, cu voce tare, pasele trimise de ei. Cand mingea a atins pǎmantul , echipa se opreste din joc. Castigǎ echipa in cadrul cǎreia se dau in continuare mai multe pase. Jocul se repetǎ de mai multe ori, si echipa care obtine cele mai multe victorii este castigǎtoare.

Handbal la tintǎ

Acest joc se poate organiza intr-o curte unde existǎ un perete fǎrǎ ferestre sau intr-o salǎ. Se deseneazǎ pe perete o poartǎ de handbal in 7 dimensiuni normale, inclusiv grosimea barelor. Prin patru linii verticale se imparte spatiul portii in cinci compartimente, din care 4 sunt egale ca inaltime, iar cel din mijloc e dublu. Compartimentul din mijloc este notat cu cifra 1, urmǎtoarele douǎ din dreapta si din stǎnga cu cifra 2, iar cele douǎ din extreme cu cifra 3. La 9 m in fata portii si pe centrul ei se traseazǎ o linie de 1 m lungime, paralelǎ cu poarta, linie de unde se vor face aruncǎrile. Jucǎtorii se impart in douǎ echipe egale ca numǎr; fiecare jucǎtor va arunca o data la poartǎ cu o minge de handbal. Jucǎtorii se succed la aruncare alternativ, dintr-o echipǎ, apoi din cealaltǎ. Fiecare jucǎtor aduce echipei sale atatea puncte cate reprezintǎ comportamentul lovit cu mingea. Castigǎ echipa care totalizeazǎ un numǎr mai mare de puncte.

Concluzii

Handbalul este o activitate care poate fi practicatǎ atat ca sport de performantǎ cat si ca activitate de loisir, timp liber, avand aceleasi efecte dar nu si aceleasi scopuri.

Toate exercitiile si jocurile prezentate pregǎtesc organismul pentru activitatea de handal propriu-zisǎ, putand fi practicate atat in salǎ cat si in aer liber. Handbalul ca si activitate de timp liber isi propune sǎ realizeze o relaxare, o destindere a organismului, dar si eliberarea de stresul cotidian, adunat treptat in timpul serviciului sau datorat responsabilitǎtilor sociale sau familiale.

Dupǎ efectuarea mijloacelor prezentate mai sus se va executa desigur si joc bilateral, jocul fiind atractia si scopul pentru care pesoanele vin sǎ practice acest sport ca activitate de timp liber.

Acest sport este unul foarte accesibil si usor de practicat datoritǎ simplitǎtii sale atat din punct de vedere al regulamentului, a miscǎrilor, dar si al instalatiilor de care are nevoie.

Practicantii jocului de handbal, ca activitate de loisir, exprimǎ un deosebit interes si plǎcere totodatǎ datoritǎ efectului relaxator si destresant in urma unui joc de handbal.

Asadar, la fel ca si alte sporturi de echipǎ sau nu numai, handbalul se poate practica ca si sport de performantǎ, dar si ca sport de timp liber sau activitate de loisir, avand efecte sporite in linistea si satisfactia sufleteasca, dar mai ales fizicǎ.

Bibliografie:

Cercel, P. - " Handbal - Exercitii pentru faze de joc", Ed. Sport - Turism, Bucuresti, 1980;

Ghervan, P. - " Jocuri pregǎtitoare pentru handbal", Ed. Universitǎtii Suceava , Suceava, 2006.

• Ghervan, P. - " Curs de handbal - teorie, metodicǎ si practicǎ", Suceava;
• Leuciuc, F. - " Curs de activitǎti de timp liber - loisir" , Suceava;
• www.referate.ro .