Orientari si tendinte metodologice in EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Orientari si tendinte metodologice in EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Autonomia in educatie fizica si sport

Autonomia presupune un anumit grad de independenta, in conditiile unor cunostinte si capacitati in directia autoorganizarii, autoconducerii si autoevaluarii, specifice procesului desfasurat.

Autonomia profesorului de educatie fizica trebuie sa fie discutata in raport cu trei elemente: programa de specialitate, metodologia necesara indeplinirii obiectivelor si planificarea activitatii.

Autonomia subiectilor se poate manifesta in directia conducerii anumitor verigi ale lectiei, organizarii spatiului de desfasurare a activitatii, supravegherii si acordarii ajutorului in executie unor colegi, arbitrarii unui joc bilateral sau altei intreceri, etc. Sunt solicitate si in acelasi timp imbunatatite, capacitatile de autoorganizare, autoconducere si autoevaluare.

Asigurarea unui anumit grad de libertate in lectie, reprezinta un important demers in directia formarii capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice.

Problematizarea

Problematizarea, sau invatarea prin rezolvarea de probleme, reprezinta o varianta complexa de aplicare a invatarii prin descoperire (euristica).

Aceasta consta intr-o serie de procedee prin intermediul carora se creeaza situatii problema care impun subiectilor pentru rezolvare, analizarea relatiilor dintre elementele constituente si elaborarea unor solutii care sa foloseasca cunostintele deja existente.

Aplicarea problematizarii implica existenta a trei momente succesive:

a.     conceperea situatiei-problema solicita din partea profesorului, pe langa o buna cunoastere a particularitatilor si nivelului colectivului, si o pregatire profesionala corespunzatoare, care sa-i permita elaborarea acelor repere ce vor asigura o solicitare corespunzatoare a acestuia.

b.     un moment de analiza a situatiei propusa spre rezolvare, in care colectivul este angajat intelectual, afectiv si volitional. Cu ajutorul intrebarilor si sugestilor bine selectionate si formulate, profesorul orienteaza, cand este necesar, alegerea subiectilor. Pentru acest moment se pot imagina doua situatii:

profesorul ofera variante de rezolvare a situatiei, iar subiectii opteaza pentru cea considerata corecta;

nu se ofera nici un indiciu, subiectii solutionand singuri problema, in functie de cunostiinte, posibilitati si experienta.

c.      momentul rezolvarii situatiei-problema, care presupune pe langa elaborarea solutiilor de catre subiecti si confirmarea rezultatului de catre profesor. Raspunsurile oferite presupun o selectionare, restructurare si reorganizare a fondului motric existent, solicitand capacitatea de generalizare, creativitatea si spiritul de analiza si decizie al subiectilor.

Algoritmizarea

Algoritmizarea este o metoda de rationalizare a invatarii si predarii, care are la baza algoritmii. Ea se constituie intr-o structura general valabila, care se poate aplica in situatiile standard, intalnite si in educatie fizica destul de frecvent.

Algoritmul poate fi definit drept sistemul de operatii fundamentale, necesare si suficiente, care aplicate intr-o succesiune unic determinata contribuie la rezolvarea situatiilor tipice din procesul formativ.

In educatie fizica se pot identifica urmatoarele categorii de algoritmi:

algoritmi specifici activitatii didactice a profesorului;

algoritmi specifici activitatii didactice a subiecului;

algoritmi specifici continutului procesului de educatie fizica.

In elaborarea algoritmilor specifici activitatii noastre, trebuie sa se respecte urmatoarele cerinte:

sa fie bine analizata structura elementelor supuse invatarii, in vederea descompunerii acesteia in elemente distincte;

sa fie respectate legile dezvoltarii biologice, particularitatile de varsta si nivel de pregatire ale colectivului.

Descrierea unor algoritmi impune in educatie fizica urmatoarele elemente:

prezenta unui cod simbolic sau grafic (litere, cifre, figuri geometrice);

sa includa un numar optim de actiuni pentru realizarea obiectivului, selectionate pe criteriul eficientei;

sa prezinte o dozare corespunzatoare realizarii obiectivului, in conditiile respectarii particularitatilor bio-motrice ale elevilor;

sa prezinte aspecte legate de aplicarea lor in lectie.

Instruirea programata

Aceasta metoda consta in descompunerea elementelor supuse invatarii in unitati de complexitate diferita (pasi metodici) si esalonarea lor intr-un algoritm de dificultate unica pentru toti subiectii. Astfel, materialul de invatat este prezentat sub forma unui program, al carui succes depinde de respectarea unor principii in operatiile pe care le implica:

principiul pasilor mici si al progresului gradat, respectat in structurarea informatiei.

principiul participarii active ce presupune implicarea totala a elevului in parcurgerea fiecarei unitati, care contine atat o informatie cat si o aplicatie pe care acesta trebuie sa o rezolve;

principiul ritmului individual de studiu este asigurat prin caracterul individualizat al programului stabilit, raportat la posibilitatile fiecarui subiect (grupa valorica sau colectiv), aspect care elimina concurenta in procesul de invatare, axandu-se pe calitatea si gradul de insusire a informatiilor;

principiul verificarii si intaririi imediate si directe a corectitudinii raspunsului se asigura prin aprecierea si autoaprecierea executiilor, care ofera un suport pentru reglarea desfasurarii activitatii.

principiul reusitei se respecta prin validarea eficientei programului, care are rolul de a asigura optimizarea si obiectivizarea proceselor didactice.

Sunt cunoscute doua tipuri de programare, liniara si ramificata.

Tratarea diferentiata

Aplicarea acestei metode implica principiul accesibilitatii continutului si individualizarii instruirii, necesitand respectarea particularitatilor bio-motrice ale colectivului de subiecti.

Datorita colectivelor prea numeroase si particularitatilor procesului formativ, in educatie fizica nu se poate respecta, decat in cazuri foarte rare, principiul individualizarii instruirii.

Pentru ca obiectivele propuse sa poata fi atinse, chiar si in cazul lipsei de omogenitate bio-motrica la nivelul colectivelor, in educatie fizica se apeleaza la organizarea si desfasurarea activitatii pe grupe diferentiate dupa criteriul potentialului bio-motric al subiectilor.

Aplicarea acestei metode in educatie fizica, asigura eficientizarea procesului, prin generarea unui continut adecvat nivelului manifestat de fiecare subiect.

Modelarea

In acceptie didactica, folosirea modelelor, materiale sau ideale, ca analogii ale realitatii cu caracter de instrument, in organizarea si desfasurarea procesului instructiv-educativ, reprezinta esenta modelarii, ca metoda de instruire.

Modelul este rezultatul unei constructii artificiale, imaginara sau concretizata material, realizata  pe baza unor rationamente de analogie care tind sa reproduca un original (omen, fenomen, stare, situatie, etc.). Modelul nu se identifica cu originalul, intrucat el reprezinta o reducere a originalului la nivel de elemente esentiale si definitorii, necesare explicarii sau abordarii acestuia.

Activitatea de educatie fizica stabileste modele pentru diferite stadii de evolutie biologica, structurate pe urmatoarele componente:

cunostintele teoretice de specialitate;

capacitatea de organizare a activitatii;

dezvoltarea fizica armonioasa;

calitatile motrice;

deprinderile motrice (de baza, utilitar-aplicative, specifice anumitor discipline sportive) si priceperile motrice;

capacitatea de practicare autonoma a exercitiilor fizice;

capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice.